|
#11
|
||||
|
||||
Părerea mea e că un sfânt precum părintele Lăcătușu nu va fi trecut în calendar nu din cauză că a fost legionar. Ci pentru că se va aminti isteric că a fost legionar.
Înțelegeți: sfinții ajunși sfinți în închisori sau aiurea, martirii care se roagă acum pentru noi, nu au ajuns sfinți pentru că au fost legionari. Ci mai degrabă în ciuda faptului că au fost!
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#12
|
|||
|
|||
Orice popor e dator sa-i cinsteasca pe aceia care se roaga pentru ei. Nu sa acorde titlul de sfant pe criterii politice, cum se mai intampla uneori. Aici e vorba despre evlavie care ori este ori nu este.
|
#13
|
|||
|
|||
Citat:
-sa nu uitam de daramarea Bisericilor,de ateism,de spalarea creierelor si de alte atrocitati morale si sufletesti care nu prea au avut loc in holocaustul evreilor. -deci exista diferente foarte mari intre holocaustul evreiesc si holocaustul comunist |
#14
|
||||
|
||||
Conferință P.S. Sebastian Pașcanu, Gherla 07.07.2013 partea I
https://www.youtube.com/watch?v=i0tz...Fu-1Avx71CYqlw Conferință Ortodoxie și Românism cu P.S. Episcop Sebastian al Slatinei și Romanaților P.S Sebastian vorbeste despre Sfintii Romani, canonizarea lor, cum se canonizeaza un Sfant si de ce Sf.Inchisorilor nu sunt canonizati inca. Conferinta e destul de lunga, insa eu zic ca merita ascultata. |
#15
|
||||
|
||||
Citat:
Comunismul nu o sa fie prea curand condamnat, din moment ce crimele au fost facute numai de nazisti, Marx si Engels troneaza in mijlocul Europei, un tortionar din Rusia daca se muta in UK o sa fie protejat etc. Ah, si Hitler a fost socialist. |
#16
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by Pelerin spre Rasarit; 22.07.2014 at 20:07:14. |
#17
|
||||
|
||||
Dintre legionarii ortodocsi care au fost o onoare pentru tara noastra, tin cel mai mult la canonizarea urmatorilor doi: Ion Mota si Vasile Marin. Poate ca altii au cazut din cauza convingerilor lor politice (ceea ce e foarte meritoriu, dar nu destul pentru sanctificare). Dar acestia doi au cazut nu fiindca au fost legionari, ci fiindca au fost crestini. Ei s-au inscris voluntar si fara speranta vreunui castig material in cruciada secolului al XX-lea. Au lasat in urma rude, prieteni, iubite. Ei s-au dus, fara sa-i sileasca nimeni, intr-o tara indepartata, cu care nu aveau nicio legatura, fiindca aflasera ca, acolo, dusmanii lui Cristos trageau cu mitraliera in preoti si batjocoreau Preasfantul Sacrament. Au cazut aparand cu arma in mana o manastire atacata de acestia, o manastire de alta confesiune decat a lor, de care poate ca nici nu auzisera. Imi place sa cred ca acestia se afla cu sfintii in Cer, fiindca daca ei nu sunt acolo, atunci noi, caldiceii, nu avem nicio sansa.
Sancti Ioannes Mota et Basilius Marin, orate pro nobis!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#18
|
|||
|
|||
Sfântul Ilie LăcătuÈu (reportaj ÎN PREMIERĂ)
https://www.youtube.com/watch?v=ycJUx5RiMMA [COLOR=#000000]-cum zicea si Parintele Iustin nu-l canonizeaza pe parintele Ilie Lacatusul pt ca a fost legionar.[/COLOR] Last edited by cristirg; 22.07.2014 at 23:19:11. |
#19
|
|||
|
|||
Pr. dr. Mihai Valică – Despre moaștele sfinților închisorilor
http://www.sfintii-inchisorilor.ro/2...-inchisorilor/ Răspuns la anexa nr. 339/2014 a Cancelariei Sfântului Sinod al BOR, pentru întocmirea catalogului Sfintele Moaște din România 1. Repere istorice și pronia divină În anul 2008 am primit în dar, de la un părinte, un chivot, cu mențiunea că în acesta vor sălășlui, când va voi Dumnezeu, sfinte moaște. Am acceptat chivotul și doi ani a stat gol pe Sfânta Masă. Călătorind în Grecia pe la diverse mănăstiri cu ocazia lansării unei cărți, care mi‑a fost tradusă în limba greacă[1], mi s‑au făcut câteva oferte de a primi sfinte moaște. Pentru că nu cerusem binecuvântarea ierarhului meu, nu am îndrăznit să primesc, dar nici nu am avut îndemnul inimii, gândind că și în țara noastră suntmunți de oseminte ale martirilor, uciși în închisorile comuniste. Și m‑am întrebat: cu ce sunt mai sfinți cei din Grecia față de martirii temnițelor holocaustului roșu? După câteva luni, am ținut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferința:România între martiraj, asumare a istoriei și teroare ideologică – considerații teologice și bioetice[2] ‑ după care, am simțit nevoia să mă duc să mă închin la Aiud, în Biserica de la Râpa Robilor, care adăpostește osuarul cu sfinții martiri, uciși la Aiud. Între timp mai mulți ierarhi și mitropoliți[3] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfântului Sinod canonizarea lor, și mi‑au transmis felicitările și mulțumirea lor. Cinste lor și toată prețuirea mea. Înainte de a susține conferința, pe 28 septembrie 2010 am trimis textul ei ÎPS Bartolomeu al Clujului, care l‑a citit integral, și, în ciuda suferinței sale, mi‑a telefonat personal, mulțumindu‑mi pentru efortul meu. Mi-a spus: „În timp ce citeam, am simțit că‑mi retrăiesc aievea atitudinea tinereții mele față de dictatura comunistă și cred că timpul canonizării lor a sosit”. 1.1. Moaștele sfinților închisorilor între binecuvântare, rugăciune și oferire ÎPS Pimen m‑a sunat după citirea acelei conferințe, spunându‑mi că în anul 2011 va organiza conferințe preoțești pe tema mucenicilor din închisorile comuniste, și a fost de acord întru totul cu textul conferinței. Atunci l‑am întrebat dacă îmi dă binecuvântarea să primesc moaște ale sfinților de la Aiud, deoarece mulți credincioși merg acolo în pelerinaj și doresc să aduc câteva moaște de acolo, întrucât Catedrala este închinată și sfinților români martirizați în perioada dictaturii atee comuniste. Am primit binecuvântarea doar verbal, de la ÎPS Pimen, întrucât Sfântul Sinod încă nu s‑a pronunțat în legătură cu canonizarea Sfinților închisorilor. Îi mulțumesc ÎPS Pimen din toată inima pentru aceasta, și toată dragostea și prețuirea mea și a credincioșilor. Având în vedere faptul că la început a fost Cuvântul, apoi scrisul; că Sfântul Sinod se va pronunța după ce va vedea evlavia noastră față de martirii închisorilor; că noi ca preoți și credincioși îi cinstim ca martiri și apărători ai drepte credințe, deoarece s‑au opus unui regim ateu și criminal; că martirii sunt deja cinstiți de Dumnezeu în cer[4], am considerat momentul oportun să mă rog la Bunul Dumnezeu să rânduiască moaște ale sfinților anonimi, dar știuți numai de El și cei mai potriviți pentru Catedrala Sfânta Treime, pentru orașul nostru și timpurile noastre, care doresc să vină la noi, și să fie mai departe o mărturie vie a credinței, a verticalității și a fermității lor, în Bucovina lui Ștefan cel Mare. 1.2. Denumirea exactă a moaștelor: moaște ale sfinților români anonimi, din închisorile comuniste de la Aiud (1947‑1964), descoperite în Râpa Robilor. Cu binecuvântarea ÎPS Pimen și cu credința vie că Dumnezeu va rândui ce este mai bine spre mântuirea și îndumnezeirea noastră, am plecat, cu mare bucurie, cu multă pace în inimă și în suflet, pe data de 21 decembrie 2010, la Aiud, la Părintele Augustin, care mi‑a oferit, cu binecuvântarea celor în drept (la acea dată a ÎPS Andrei Andreicuț, tot verbal – cinste și recunoștință pentru aceasta), trei moaște,aparținând martirilor care sunt trecuți pe listele afișate la Aiud, dar neidentificați (vezi foto nr. 5 și 10). § Tibie (36 cm), ca simbol al peregrinărilor martirilor prin pustiul acestei lumi, dar și al călătoriilor din închisoare în închisoare a celor întemnițați, spre a fi reeducați ori uciși (vezi foto nr. 2); § Omoplat (21 cm) cu două găuri în osul subțiat și transparent, devenit aproape cartilaj ca urmare a însetării și înfometării îndelungate, întrucât se știe că organismul în lipsa hranei și a apei se „autohrănește și se adapă” din cartilajele trupului, până acestea se subțiază și apoi se găuresc (vezi foto nr. 3); § O coastă ruptă în două locuri (29 cm), dar vindecată în timpul detenției, ca simbol al torturilor din închisorile comuniste, dar și simbol al răbdării în suferință (vezi foto nr. 4). Fiecare bucată de sfinte moaște este pusă în raclă de metal, primită din Grecia, de dimensiuni corespunzătoare. 1.2.2. Actul de autenticitate și alte precizări Întrucât copilul primește actul de naștere după ce s‑a născut și nu înainte, tot așa în cazul de față: după ce s‑a născut în inima românilor dorința de a‑i cinsti pe martirii neamului nostru și în mod cultic și liturgic, credincioșii le‑au compus acatiste și au organizat pelerinaje la locul lor de suferință, împreună cu preoții, ieromonahii și unii cu ierarhii lor. Actul de autenticitate, în cazul de față, stă în forța binecuvântării verbale a celor doi Arhierei menționați; în evlavia și cinstirea credincioșilor; precum și în buna credință a Părintelui Augustin, de la așezământul Sf. Cruce de la Aiud, care ne‑a dat cele trei moaște, direct din vitrina‑osuar, de la demisolul Capelei de lângă Râpa Robilor. Moaștele sunt ușoare, au culoarea alunului și sunt frumos mirositoare (vezi filmul și fotografiile cu momentul primirii lor). |
#20
|
|||
|
|||
1.2.2.1. Precizări importante
La punctul trei din anexa menționată mai sus, a Cancelariei Sf. Sinod, se face precizarea: „primitorul are obligația de a face dovada obținerii de către dăruitor a binecuvântării Chiriarhului eparhiei de unde provin”. Întrucât, nu se poate fotocopia binecuvântarea verbală a unui ierarh și nici credința și evlavia credincioșilor, consider că nu stă în puterea mea să aduc acte de autenticitate a moaștelor sfinților închisorilor de la Aiud, ci revine celor care se ocupă cu întocmirea catalogului să verifice autenticitatea celor scrise de mine și să facă investigații pe măsură. Deja, minunile și binefacerile duhovnicești, primite de credincioșii din bazinul Dornelor, prin cinstirea acestor moaște, reprezintă pentru Parohia Sf. Treime actul de autenticitate a sfințeniei acestor martiri anonimi, precum și a moaștelor acestora.[5] 2. Câteva repere teologice ale dorinței de a avea moaște ale sfinților închisorilor din România Motivele care au stat la baza dorinței mele, de a aduce moaște ale martirilor români și nu din alte țări sau de la Athos, sunt acestea: § Martirii creștini au lăsat cu limbă de moarte să nu fie răzbunați și nu și‑au acuzat niciodată torționarii de atrocitățile lor[6]. Această atitudine îi face următori lui Iisus Hristos pe Cruce și marilor sfinți martiri ai creștinismului. Martirii români reprezintă coloana vertebrală a neamului românesc creștin și sunt o mulțumire adusă lui Dumnezeu, ca un prinos de recunoștință al întregii creștinătăți; § Ei sunt aleșii credinței și ai neamului, lămuriți în focul chinurilor, precum aurul în topitoare. România, sub teroarea roșie a holocaustului comunist, a dat nor de mărturii[7] ale credinței creștine. Pe ei trebuie să‑i asumăm istoric, eclesial și haric, cinstindu‑le moaștele, urmându‑le credința și atitudinea lor morală; § Fundamentul Bisericii Ortodoxe este puterea de desăvârșire și îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioșilor ei, și apoi aceasta lucrează dreapta cunoaștere și dreapta trăire a faptei celei bune în Duhul Sfânt. Sfinții închisorilor reprezintă rodul lucrării Sfântului Duh în neamul românesc și în Biserica lui Hristos; § Biserica, după ființa sa, este un Organism și un Corp numit „Trupul lui Hristos”[8], care include Națiunea, dar nu se identifică cu ea, ci cu Împărăția lui Dumnezeu, însă scopul Bisericii este de a transforma Națiile în Poporul lui Dumnezeu. În acest sens este chemat creștinul să activeze și să dezvolte mai departe credința, cultura națională și conștiința de sine a unei nații[9], lucrând astfel în Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească; § Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne‑a hotărât o creștere în istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut și dator să pregătească calea pentru urmași. Sfinții închisorilor și‑au îndeplinit cu prisosință această misiune creștină; § Biserica vorbește despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – și despre judecata universală – când vom da socoteală și ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtași în timpul vieții, pentru „umărul” pe care l‑am pus, pentru ca neamul românesc să meargă spre înviere; § Rolul Bisericii este și acela de a sancționa moral abaterile unei politici abuzive, „spiritualizând” astfel politica și nu politizând Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se înțelege că Biserica și slujitorii ei au datoria morală de a arăta politicienilor, asumându‑și orice risc, care sunt exigențele și principiile moralei creștine necesare a fi respectate în viața și activitatea politică[10], făcând astfel politica „posibilă”, adică suportabilă. Cei ce scot dreptatea socială, credința creștină și morala din politică și viața socială transformă lumea în haos și iad.Așa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului, „îndumnezeindu‑l în duhul lumii”, tot așa politica fără legea morală a lui Dumnezeu poate să sfâșie ființa umană, să o umilească și să o distrugă. 2.1. Câteva concluzii ș dileme Reconcilierea națională prin iertarea creștină este soluția vindecării României și a rănilor sufletești, din inimile foștilor deținuți politici sau închiși pe motive de credință și luptă împotriva răului. Sfinții martiri ai închisorilor i‑au iertat pe torționarii lor și ne îndeamnă acum să îi iertăm la rândul nostru pe torționarii ideologici doar după ce ne împotrivim acestora, cu toată ființa și mărturia noastră creștinească. Mesajul lor este atitudinea acestora din vremea prigoanei comuniste: nu vă lăsați sclavi și încătușați în propria țară fără luptă, împotrivire și mărturie! Lupta împotriva răului de orice fel vă va da demnitatea de martir și vă va asemăna cu sfinții! Sfinții închisorilor sunt victime ale intoleranței unei politici fără Dumnezeu, care duce la tortură și la crimă. Ei pot reprezenta și un avertisment moral pentru politicieni, să nu mai repete ororile unei politici atee și antinaționale. Cei morți, alături de cei vii și cei ce se vor naște, alcătuiesc Biserica lui Hristos și Neamul lui Dumnezeu[11]. Dilema mea este următoarea: Noua Catedrală patriarhală, care se construiește, poartă apelativul de Catedrala Mântuirii Neamului. Se poate mântui neamul fără jertfa neomartirilor, uciși în temnițele comuniste, la canal sau deportați, tocmai pentru că au dorit să mântuiască Neamul Românesc de Holocaustul Roșu și ne‑au dat șansa să fim liberi, să putem construi Biserici și Catedrale? Oare construcția în sine poate mântui un neam, fără să‑i punem în Sinaxare și Calendare pe sfinții închisorilor? Biserica, spațiu liturgic mântuitor, ca loc de întâlnire dintre memorie și actualitate, dintre trecut și prezent în perspectiva viitorului, ca loc al împăcării și al iertării, este chemată să amintească omului și generațiilor că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărturisirea greșelilor și a păcatelor în mod personal, comunitar și plenar, în drumul firesc spre înviere, și fără a lua atitudine fermă, personală, dar și civică și eclesială, împotriva oricărei nedreptăți și umiliri care ne bântuie țara și neamul, din ce în ce mai des. Mântuitorul Iisus Hristos nu a înviat singur, ci cu istoria. De aceea este reprezentat în icoane ținând de mână pe Adam și Eva, în spatele cărora sunt drepții, dar și unele persoane păcătoase din Vechiul Testament, menționate și în Cartea Neamului lui Hristos (Matei 1, 17). Deci, Hristos Și‑a asumat prin aceasta toată istoria, cu cele bune și cu cele rele. La fel trebuie să facă și poporul român prin Biserica sa: să‑și asume istoria și să o sfințească și înnoiască prin exemplul și jertfa lui Hristos. El a venit să le facă pe toate noi (Apoc. 21,5) în istorie prin harul Său, în drumul istoriei spre Eshaton. Am credința că, la Învierea cea de obște, sfinții români, martiri ai închisorilor comuniste, vor fi în ceata celor ce vor judeca lumea și istoria (1 Corinteni, 6, 2). Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ |
|