Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Pocainta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1221  
Vechi 18.02.2019, 13:41:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Viața e o luptă de care trebuie să ne bucurăm
Doi oameni munceau în aceeași pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici și vânjoși. Cei doi tăietori de lemne își foloseau topoarele cu aceeași măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanță de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească, decât câteva clipe pentru a-și mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apusul soarelui, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare și n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi și să nu crezi, terminase de doborât copacul cu trunchiul gros. Începuseră în același timp, iar cei doi arbori erau la fel ca dimensiuni.
Primului tăietor de lemne nu-i venea să-și creadă ochilor. „Nu mai înțeleg nimic! Cum ai reușit să termini când te opreai la fiecare oră?“
Celălalt tăietor zâmbi: „Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză și pentru a-mi ascuți securea“.
Sufletul nostru este asemenea unei securi. Să nu-l lăsăm să ruginească. Să-l ascuțim câte puțin în fiecare zi. Cum? Vă propun o scurtă rețetă: Îmbrățișați în fiecare zi persoanele dragi. Fiți iubitori față de toți. Zâmbiți! Rugați-vă! Ajutați pe cei din preajma voastră dacă au nevoie de sprijinul vostru. Uitați-vă la cer și priviți spre înalt. Viața e o luptă de care trebuie să ne bucurăm, nu ceva pe care e nevoie să o îndurăm.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1222  
Vechi 20.02.2019, 00:34:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Un călugăr avea două haine: una nouă, iar alta veche. Odată, iarna, a venit la el un sărac și i-a cerut să-i dea ceva de îmbrăcat, măcar o zdreanță. Călugărului i s-a făcut milă de el, a intrat în chilie, s-a dezbrăcat de haina veche și a vrut să o dea săracului și să îmbrace în locul ei haina nouă, dar a căzut îndată pe gânduri: „Oare voi păzi porunca lui Dumnezeu dacă voi da săracului haina veche? Oare nu în numele lui Hristos cere de la mine? Și atunci, de ce să dau lui Hristos ceea ce am mai prost? Hristos nu este mai bun decât toți?”
Și a îmbrăcat iarăși haina veche, iar săracului i-a dat-o pe cea nouă.
Săracul, luând haina, a vândut-o în oraș, și straiul a trecut din mână în mână vreme îndelungată – și iată că într-o bună zi călugărul a venit la oraș ca să-și vândă cosurile impletite și a văzut că în haina lui cea nouă, pe care o dăduse săracului, e îmbrăcată o femeie.
S-a întristat și, întorcându-se acasă, a început să plângă: „Rău am făcut, mai bine nu aș fi dat haina!” După ce a adormit, în cele din urmă, plin de întristare, L-a văzut în vis pe Domnul Iisus Hristos.
– Frate, frate! – a grăit Domnul, atingându-Se de umărul lui. Uită-te la Mine: recunoști haina asta?
– Da, Doamne! – a răspuns călugărul. Este haina mea.
– Așadar, nu te întrista și nu te necăji – i-a zis Hristos. Când ai dat-o săracului, Eu am primit-o de la tine.
Și s-a bucurat călugărul de milostivirea lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1223  
Vechi 21.02.2019, 22:01:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În vremurile îndepărtate, când tătarii ne cotropeau meleagurile îmbelșugate în roade și în credință, undeva, într-un sătuc din Ardeal, trăia o femeie credincioasă, văduvă, cu zece copii: șase băieți și patru fete. Să mai spun că era săracă? Nu-i era ușor, dar nici nu se plângea niciodată de nimic, nici măcar de faptul că soțul ei murise în luptele cu hoardele tătare și rămăsese singură cu șase copii minori. Pe vremuri, oamenii nu se temeau să aibă copii mulți, ba dimpotrivă! Două fete se căsătoriseră și erau la casele lor, iar trei băieți dintre cei mai mărișori fugiseră în munți pentru a nu fi luați și supuși de tătari.
Mezinul avea o înclinație deosebită către cele sfinte. Deseori își petrecea zilele și nopțile la slujbele mănăstirii din apropierea satului. Drumul traversa un colț de pădure și un petic de câmpie, oprindu-se drept în fața unor ziduri înalte de cărămida, ce ascundeau câteva chilii și o bisericuță închinată Maicii Domnului.
Lui Marius, căci așa îl chema pe flăcăiașul nostru, îi plăcea să străbată drumul, cântând din cântările slujbelor, iar în afara acestora, era fericit când se ghemuia pe o lespede rece într-un ungher întunecos din biserică, sau când ieșea nu departe de zidurile mănăstirii și se așeza pe malul unui pârâiaș ce curgea liniștit, ascultând cântările călugărilor. Deseori, ucenicea cu turma de vite alături de fratele Teodor. Îi plăcea că era tăcut și învârtea tot timpul pe degete un șir de mătănii. Uneori, își ridica ochii spre el, îl mângâia pe cap ca o binecuvântare și îi spunea cu o voce blândă, dar hotărâtă:
– Frate, văcuțele astea pasc în continuu, iar eu, păcătosul, nu fac nimic. Și nu uita: tot timpul să-I slujești lui Hristos și Maicii Sale!
Și tăcea. Zilele treceau liniștite… Intr-o zi, un grup de călăreți tătari, veniți ca din senin, se opriră la porțile mănăstirii pentru hrană. Își pregătiseră iataganele, dar n-a fost nevoie să le folosească, fiindcă, de la sine parcă, porțile s-au dat în lături și prădătorii au luat nestingheriți cât au putut duce din cămările cu alimente. Așa o zi, așa două, ba poate chiar și douăzeci și nouă, când, nemaiavând mâncare, tătarii s-au hotărât să ia din obiectele bisericii, iar pe călugări să-i treacă la credința lor, că tot erau ei blânzi și supuși.
Însă atunci, bătrânul egumen s-a înfățișat cu dârzenie căpeteniei și i-a zis în numele tuturor:
– Noi nu mai avem decât trupurile astea. Dacă crezi că îți trebuie, ia-le, însă sufletele sunt ale lui Hristos și ale Maicii Sale.
Înfuriat, căpetenia se pregătea să lovească, dar ieșind de după zidul unde ascultase tot, Marius îi spuse curajos căpeteniei:
– Lasă-i pe ei și ia-mă pe mine că sunt tânăr și-ți voi aduce și pe frații mei.
Căpetenia, gândindu-se puțin, se învoi și se înțeleseră ca a doua zi să se întâlnească negreșit, dincolo de pârâiaș, lângă pădure. Toată noaptea Marius s-a rugat Maicii Domnului ca să-l scape din necaz. La fel și călugării au făcut priveghere de noapte pentru el. A doua zi, fiecare a venit la locul întâlnirii. Marius plângea și se ruga. Deodată, s-a pornit ca din senin o furtună năprasnică cu ploaie torențială și o ceață de nu se vedea nimic. După un sfert de ceas, totul se limpezi. Tătarii priviră cu uimire cum în fața lor se întindea o apă mare ce încerca cu putere să lovească zidurile mănăstirii. Speriați de așa vedenie, crezând că pe băiat l-au luat apele râului, tătarii au fugit și nu s¬au mai întors.
Nici de Marius nu se mai știe nimic. Călugării cred că Maica Domnului a făcut o minune; de multe ori parcă auzeau dintre ape glasul lui și așa cum deseori îi plăcea să vină la biserică, așa și apele, uneori, încercau să se arunce către zidurile mănăstirii. Ei au botezat acest râu, ce li se părea totuși prietenesc, Marius, după numele băiatului. Mai târziu, localnicii l-au numit Mureș și așa a rămas până în ziua de azi.
Darul Maicii Domnului, legende creștine, Laura Chîlnicean
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1224  
Vechi 22.02.2019, 23:09:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În anul 1968, miercuri, în ajunul înălțării Domnului, a venit spre închinare la Mănăstirea Sihăstria o bătrână din satul Pâraie, Comuna Mălini – Suceava. O chema Ioana Muscă. Această credincioasă a povestit Părintelui Cleopa cu lacrimi în ochi următoarele:
„Eu sunt născută în comuna Brăiești -Fălticeni, în anul 1881. Dar m-am căsătorit în comuna Mălini, satul Pâraie. Bărbatul meu, Dumitru Gh. Muscă, era tare necredincios; nu mergea niciodată la biserică, nu se ruga, nu se mărturisea, nici nu făcea milostenie. Nu voia să mănânce nici măcar pasca sfințită, pe care o aduceam de Paști de la biserică. Așa trăind el, în timpul primului război mondial, s-a îmbolnăvit tare. Cu greu a primit să se spovedească. Apoi s-a și împărtășit. Iar după puțină vreme a murit. Am rămas văduvă și singură. La Brăiești mai aveam câțiva frați. Doi dintre ei erau tot așa de slabi în credință. Ștefan, deși avea femeia lui, trăia cu alte femei din sat. îl știau oamenii, dar el nu voia nici măcar să se spovedească. Pe urmă, a căzut grav bolnav la pat, s-a mărturisit la preot, s-a împărtășit, că era tare slăbit și îndată a murit.
Mai aveam și o soră, Elena, care a trăit 16 ani necununată cu un bărbat. Nici ea nu se spovedea. Odată s-a îmbolnăvit fără veste și a murit nemărturisită. Acum, luna aceasta, mi s-a întâmplat un lucru înfricoșat. De obicei, nu mă culc până la miezul nopții. Stau și torc lână și cânepă de la oameni, că n-am cu ce trăi. Odată, seara târziu, a început să mă fure somnul cu furca în mână. Atunci am lăsat furca și fusul pe pat, am îngenuncheat și mă rugam, așa, pe de rost, cu lampa aprinsă, că nu știu carte. M-am rugat și pentru sufletul bărbatului meu, să-1 ierte Dumnezeu, așa cum fac întotdeauna.
Deodată, ușa de la sală, care era încuiată, se deschise singură. M-am speriat. Credeam că vine la mine o nepoată, fiica fetei mele, ca să doarmă cu mine. M-am dus și am încuiat ușa și am continuat să mă rog. După câteva minute iar se deschise singură ușa din sală. Cine face glume cu mine?, mă întrebam. Am luat lampa în mână, m-am dus pe sală, m-am uitat, am strigat fata, dar nu era nimeni. Atunci am încuiat iarăși ușa, am pus un drug în verigile ușii, cum este la casele vechi, și am venit să-mi continui rugăciunea. Cum mă rugam în genunchi, aud iarăși ușa pe sală că se deschide singură, drugul cade jos și apare în prag un tânăr frumos…
– Nu te teme, mătușă Ioană, îmi zice el, știi cine sunt eu?
– Nu știu, am zis eu.
– Eu sunt îngerul păzitor al vieții tale. Eu te păzesc de tot răul. Așa-i că te-ai rugat lui Dum*nezeu pentru sufletul bărbatului tău?
– Da, m-am rugat. Mă rog pentru el întotdeauna.
– Ai vrea să-l vezi unde este el acum?
– Aș vrea. Dar se poate, că este mort?
– Vino după mine!
Și nu știu cum m-am luat după acel tânăr, am ieșit pe sală, apoi prin spatele casei am dat în grădină. De acolo am ieșit într-un câmp care semăna cu țarina Mălinilor. Tânărul mergea înainte și eu după dânsul. Vedeam din loc în loc pomi, ogoare și câmp deschis. Deodată am dat de un râu foarte adânc, furios, cu apă tulbure, care curgea cu mare zgomot.
– Cum se cheamă râul acesta? l-am întrebat eu. Parcă e pârâul Suha…
– Aceasta este “Apa tulburării”, mătușă Ioană. Trebuie să trecem dincolo.
– Dar cum să trecem, că nu văd decât o punte foarte îngustă. Mă tem să nu cad în prăpastia asta…
– Ține-te de mine, mătușă Ioană! Nu te teme, că nu cazi! Iată, eu merg înainte.
Am trecut dincolo, am mai mers așa pe un câmp și am dat de o altă apă foarte lină și limpede ca cristalul. Era mult mai îngustă.
– Cum se cheamă apa asta?, l-am întrebat pe tânăr.
– Asta se cheamă “Apa liniștii”, mătușă Ioană. Trebuie să trecem și peste ea. Dar pășim numaidecât dincolo, nu mai trebuie punte, că este îngustă.
După ce am trecut și apa aceasta, am mai mers pe câmp spre un munte. Parcă semăna cu muntele Suha, nu departe de Mălini. Apoi am văzut la marginea muntelui mai multe cuptoare de var, ce intrau sub munte. Fiecare cuptor avea capac de metal și câte doi oameni uriași, foarte fioroși, care păzeau cuptorul.
– Acestea sunt cuptoarele comunei Drăceni, mi-a zis acel tânăr, unde se chinuiesc în foc oamenii din comună, care au murit în păcate.
Mergând pe lângă munte am dat de alte cuptoare, unde se chinuiesc cei ce au murit în păcate, din comuna Mălini.
– Aici se află și bărbatul tău și frații tăi, Ștefan și Elena, pentru că au trăit în păcate grele. Să căutăm cuptorul unde este bărbatul tău, Dumitru Gh. Muscă.
Ne oprim în fața unui cuptor mare. îngerul se apropie de acei păzitori și le spune:
– Deschideți capacul cuptorului, ca să vadă mătușa Ioana unde se chinuie bărbatul ei!
Apoi aud un zgomot de lanțuri care trag în sus capacul. înăuntru vedeam oameni mulți arzând în văpaie de foc. Erau îmbrăcați în hainele lor, iar focul țâșnea prin haine și nu ardeau. Pe mulți dintre ei îi cunoșteam, că erau din comuna noastră, Mălini. Am cunoscut pe unul care a fost mulți ani cârciumar în sat. Erau și femei din sat.
– Acestea sunt cuptoarele comunei Mălini, mi-a explicat tânărul.
Printre ei am văzut niște oameni negri, cu furci în mâini care îi întorceau și îi pârjoleau în foc.
– Adu afară pe bărbatul mătușei Ioana, a poruncit tânărul către unul din acei negri.
Atunci cineva a luat cu furca de fier pe bărbatul meu și 1-a aruncat ca pe un snop de grâu aprins în gura cuptorului. Era îmbrăcat în cojoc, cu ițari albi și căciulă pe cap, așa cum l-am îngropat, iar prin haine țâșneau flăcări verzui de foc. Cum m-a văzut bărbatul, m-a cunoscut și a început a striga la mine cu glas jalnic:
– Ioană, nu mă lăsa, Ioană! Scoate-mă din focul acesta, că mă arde cumplit! Nu mă lăsa, că tare mă mai chinuiesc! Du-te la biserică și să plătești șapte rânduri de sărindare pentru mine… Apoi cineva 1-a luat cu furca și 1-a aruncat din nou în cuptor.
– Tot aici ard în foc și frații tăi, Ștefan și Elena, mi-a spus acel tânăr, arătându-mi-i în cuptor. Apoi mi-a zis:
– Mătușă Ioana, să dai șapte rânduri de sărindare la biserici pentru dânșii. După aceste slujbe, bărbatul tău, Dumitru, și fratele tău, Ștefan, vor ieși din acest foc și vor ajunge la lumină, căci înainte de moarte s-au spovedit. Iar sora ta, Elena, pentru că a murit nespovedită, nu va putea ieși de aici, dar chinurile ei mult se vor ușura.
Apoi acel tânăr a spus la cei doi păzitori:
– Sloboziți din nou capacul cuptorului! Și am auzit iarăși zgomot de lanțuri grele, care se lăsau în jos parcă din cer și s-a închis capacul.
– Mătușă Ioana, du-te acum înapoi, că nu-ți este departe casa!
– Dar unde sunt eu aici, că nu cunosc locul?
– Lasă, că te însoțesc eu.
Mergeam după dânsul peste câmp, spre satul Pâraie. Dar n-am întâlnit acolo cele două râuri: “Apa liniștii” și “Apa tulburării”. Am ajuns în grădină în spatele casei mele, am intrat în sală și am ajuns în odaie.
– Mătușă Ioana, iată ai ajuns acasă!, și îndată a plecat tânărul. în clipa aceea m-am deșteptat ca din somn. M-am văzut în genunchi în odaia mea. Ușile erau amândouă deschise, iar printre uși am zărit spatele unui tânăr luminat, care a dispărut în
întuneric. Era cam la miezul nopții. Lampa era încă aprinsă în casă. Atunci am început să mă închin cu lacrimi, că eram cuprinsă de frică pentru cele văzute. Apoi am luat lampa în mână, am încuiat pentru a treia oară ușa de la sală și am pus din nou drugul în ușă…”.
De asta am venit acum la sfintele mănăstiri, Părinte Cleopa, să dau sărindare, ca să scot din foc pe bărbatul și pe frații mei, căci am văzut că tare se mai chinuiesc acolo. Așa mi-a poruncit tânărul acela.
Mătușa Ioana Muscă mai trăiește poate și astăzi în satul Pâraie – Mălini. Are 90 de ani și tot timpul se roagă, plânge, dă slujbe la biserici și povestește tuturor cum a văzut sufletele păcătoșilor arzând în iad.
„Istorioare duhovnicești”, arhimandrit Ioanichie Bălan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1225  
Vechi 01.03.2019, 22:24:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Era un om, temător de Dumnezeu și bogat în bunătăți. Sihastrul ședea într-un munte pustiu, la hotarele cetății Antinoua din Egipet.
Și într-o zi, a fost ispitit de vrăjmașul care stă ne-adormit în preajma celor îmbunătățiți cu duhul. El i-a zis: „Nu mai pune pe alții să-ți slujească, ducând în cetate lucrurile ieșite din munca mâinilor tale, ci singur du-te acolo, vinde-ți coșurile ce ai făcut; cumpără-ți cele de trebuință și întoarce-te îndată în liniște, ca astfel, nimănui să nu-i faci vreo greutate”.
Acestea erau însă vorbe înșelătoare. Diavolul nu avea alt gând decât acela de a scoate pe omul cel sfânt din calea lui, aruncându-l ispitelor.
Sihastrul, supunându-se acestui gând ca unuia care ar fi bun, a ieșit din chilia sa, neînțelegând meșteșugul viclean al diavolului.
Mergând pe drum, a intâlnit o femeie și facând cale mai multă împreună, s-a aprins sihastrul de ea, și s-au tras ia un loc pustiu, păcătuind împreună.
Îndată, el a înțeles că vrăjmașul s-a bucurat de căderea sa, și l-a cuprins deznădejdea, de vreme ce, prin fapta sa, mâhnise pe Sfîntul Duh, pe îngeri și pe sfinții părinți.
Cuprins de grea mâhnire, el nu și-a mai adus aminte că Domnul este gata să dea putere celor ce nădăjduiesc în El. Uitând de tămăduirea greșelii, voia să se arunce în râul ce curgea aproape, că astfel bucuria diavolului să fie desăvârșită.
Venindu-și în fire, se gândea cum ar putea să arate mai multă râvnă în pocăință, căpătând milostivirea lui Dumnezeu prin lacrimi și tânguiri.
S-a întors așadar în slujba sa și a astupat ușa. Și ca asupra unui mort, așa a început el a plânge și a se tângui, ridicând rugare către Dumnezeu spre iertare. Pe urmă a intrat în post și priveghere, nevoind să vadă pe nimeni.
Frații, văzându-l astfel, s-au mirat, cunoscându-i viața îmbunătățită, dar el, nevoind să-i primească în chilie, le spunea:
– Nu vă deschid, că am dat cuvântul Domnului că mă voi pocăi în felul acesta vreme de un an. Rugați-vă pentru mine, nevrednicul!
Și astfel a petrecut anul acela, postind și priveghind, intru iertarea căderii sale în păcatul cel murdar.
Când a venit noaptea învierii lui Christos, sihastrul a luat o candelă, a grijit-o, a umplut-o cu untdelemn, pe urmă a acoperit-o și, căzând în rugăciune, a zis așa:
– Îndurate și milostive Stăpîne, Cel ce voiești ca păcătoșii să se mântuiască venind la cunoștința adevărului Tău, miluiește pe cel ce atâta te-a mâhnit și te-a mâniat, făcând voia vrăjmașului. Iată, mort sunt acum. Dar Tu, Doamne, Cel ce miluiești pe cei necurați, milostivește-te spre ticăloșia mea, că ești bun și iertător, și înviază pe cei morți, din care unul este acesta ce ți se roagă Ție, acum în preajma Sfintei Tale învieri. Ție mă rog, Doamne: iartă-mi greșeala. Înviază pe cel mort și poruncește ca focul să aprindă candela aceasta, ca astfel să mă încredințez de iertarea Ta, mult milostivule, și să mă fac din nou supus robul Tău, slujindu-ți mai cu putere ca dinții.”
Acestea grăind în noaptea Sfintei Învieri, s-a ridicat sihastrul și a cercetat dacă s-a aprins candela. Dar nu se aprinsese. Atunci, a căzut, cu lacrimi amare, în rugăciune și mai plină de cutremurare, zicînd: „Doamne, Dumnezeule, — milostivește-te și înviază-mă!… Și când s-a sculat, a văzut aprinsă candela. Atunci cuprins de mare îmbucurare, sihastrul s-a minunat de darul cel atât de mare al lui Dumnezeu. S-a veselit cu duhul că l-a încredințat de iertarea păcatului ce făcuse.
Și, din nou, s-a rugat: „Doamne, mulțumesc Ție cu smerenie că ai întors ochii spre păcătoșenia mea și ai iertat-o. Că Tu ești cel ce m-ai zidit și Ție se cuvine toată slava și toată închinarea.
Întru acestea s-a făcut ziuă — și sihastrul s-a bucurat din nou de marea milostivire a lui Dumnezeu.
De-atunci, lumina din candela aceea nu s-a mai stins niciodată; a fost îngrijită cu smerenie și cu dragoste de cel care fusese iertat de greșeala sa.
Până la moarte, sihastrul n-a mai lăsat să se stingă candela, punându-i deopotrivă untdelemnul cel văzut cum și cel nevăzut al sufletului.
Și la ceasul ce s-a arătat, sihastrul s-a dus în pace la Domnul, mângâiat și curățit de duhul iertării lui Dumnezeu, carele s-a pogorât în lume, luând trup ca noi, spre a întoarce pe cei păcătoși, să nu moară, ci să fie vii, așa precum s-a întâmplat cu sihastrul a cărei povestire am scris-o aici.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1226  
Vechi 02.03.2019, 22:25:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Ne spunea ucenicul lui, Protosinghelul Varsanufie, că odată mergea Părintele Cleopa pe poteca unei păduri și a văzut venind spre el un tânăr necunoscut. Atunci părintele, nevrând să fie cunoscut, s-a rugat lui Dumnezeu să nu fie văzut de oameni. Astfel, prin minune, tânărul a trecut pe lângă el, dar nu l-a văzut, fiind acoperit de harul Domnului.
Aceste fapte s-au petrecut de mai multe ori, Părintele Cleopa fiind acoperit cu darul lui Hristos, și nimeni nu le știa decât el și ucenicul lui.
Având multă liniște la bordeiul său din pădure, Părintele Cleopa își împărțea timpul în trei părți: rugăciune, scriere de cuvinte duhovnicești și odihnă.
Cea mai mare parte a timpului se ruga, facându-și toată rânduiala de preot și pustnic în fiecare zi, până la 12-15 ore. Se ruga mult și cu rugăciunea inimii, pe care o deprinsese din tinerețe, iar timpul liber rămas îl folosea la scrierea cărților sfinte, mai ales predici.
Din cărțile scrise de cuvioșia sa în liniștea munților amintim: Predici duhovnicești (Urcuș spre înviere), Predici la Duminici de peste an, Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an, Minunile lui Dumnezeu din zidiri, precum și unele îndreptare de spovedanie pentru stareți, ieromonahi, preoți de mir, monahi și credincioși.
Odată, ne spunea Părintele Cleopa că într-o sâmbătă după amiază s-a pregătit să scrie un îndreptar de spovedanie pentru arhierei, cu binecuvântarea Patriarhului Justinian. Pe când voia să înceapă a scrie, a văzut în razele soarelui un Arhiereu îmbrăcat în veșminte, care strălucea de lumină și care l-a binecuvântat cu ambele mâini pentru începerea acestui lucru sfânt. Atunci a înțeles că Însuși Hristos l-a binecuvântat să înceapă această sfântă lucrare, pe care a săvârșit-o cu bine, în adâncul munților!
În toamna anului 1964, Părintele Cleopa, cu darul lui Hristos, s-a reîntors în obștea Mănăstirii Sihăstria, la 29 septembrie. A fost o mare bucurie duhovnicească pentru călugări și credincioși. Din anul acela până la sfârșitul vieții sale, adică timp de 34 de ani, cuvioșia sa era căutat de toți: călugări și mireni, țărani și intelectuali, tineri și bătrâni, elevi și studenți, români și străini. Toți îl căutau, toți îi cereau sfat duhovnicesc, toți se simțeau bucuroși în chilia lui și aveau mare speranță în rugăciunile cuvioșiei sale, fiind un mare duhovnic harismatic și cunoscător desăvârșit al Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 747-748)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1227  
Vechi 03.03.2019, 21:29:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Odată, pe când Sfântul Calinic ieșea de la slujbă, la o biserică din Craiova, epitropul i-a dat șase galbeni. Iar în ograda episcopiei, o femeie cerându-i milostenie, a scos acei galbeni și i-a pus în mâinile ei.
Spunea același ucenic despre Sfântul Calinic:
‒ Era atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea milostenie, își dădea hainele de pe Preasfinția sa și, plângând, se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani de unde voi ști, ca să aibă să dea la „frații lui Hristos”, căci așa numea fericitul pe săraci și neputincioși.
Odată, pe când Sfântul Calinic ieșea de la slujbă, la o biserică din Craiova, epitropul i-a dat șase galbeni. Iar în ograda episcopiei, o femeie cerându-i milostenie, a scos acei galbeni și i-a pus în mâinile ei.
După trei zile, aceeași femeie a venit iar la ușa Sfântului Calinic să ceară milostenie. Deci, chemând pe părintele Anastasie, ucenicul său, i-a poruncit zicând:
‒ Dă milostenie femeii de afară.
‒ Preasfințite, a răspuns el, această femeie a primit șase galbeni când ne-am întors de la biserică.
Iar blândul păstor i-a zis cu asprime:
‒ Dar cuvioșia ta, dacă ai mâncat ieri, astăzi nu mai mănânci? O fi fost și ea datoare la cineva și de aceea mai cere. Du-te și dă-i milostenie!
Din clipa aceea și până la sfârșitul vieții Sfântului Calinic, n-a mai îndrăznit ucenicul să-i facă vreo observație în privința milosteniilor.
Spunea iarăși ucenicul despre Sfântul Calinic:
‒ Când hirotonea preoți, nu numai că nu lua nimic pentru osteneala sa, ci oprea și pe alții a le lua ceva. Iar când plecau preoții pe la bisericile lor, îi chema înaintea sa și îi povățuia cum să se poarte în societate și cu enoriașii lor. Apoi le dădea bani de cheltuială pe drum, cărți de preoție și alte cărți de învățătură.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 420-421)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1228  
Vechi 07.03.2019, 22:42:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Avva Moise era mereu în cugetare la cele duhovnicești.
Avea o taină ascunsă în sufletul său, taină care îi aduce atâta liniște și pace.
Unul din ucenicii săi a îndrăznit odată să-l întrebe:
– Avva Moise, care este această taină a sufletului tău ?
– Taina cea mare a sufletului meu este tăcerea, a spus avva Moise.
Nimic nu aduce mai multă pace sufletului ca tăcerea.
În tăcere și singurătate, omul se întâlnește cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, își limpezește sufletul și își hrănește mintea cu cele duhovnicești.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1229  
Vechi 13.03.2019, 00:31:04
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Era odata un calugar in Galia, in Franta de astazi. Era pe timpul cand Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa in toata lumea, ca pana la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si in fiecare zi ii facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamant si in vremea mortii si in ziua judecatii.
Dar, auzind el ca este atata frumusete in ceruri, zicea: "Daca un inger este atat de frumos, dar Maica Domnului, care-i imparateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu in viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cat este cu putinta omului!" Si a inceput a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca imi este de folos, as vrea sa te vad o data in veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu in ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cat este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atata frumusete.
Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramai fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa raman orb cate zile mai am, numai sa o vad o data".
Si odata, pe cand era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit intai o mireasma a Duhului Sfant si cand a inceput sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gandit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa inchid un ochi si am sa orbesc numai de unul".
Si a aparut Maica Domnului cu Mantuitorul in brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a inchis un ochi. Si a cazut cu fata la pamant de atata lumina si frumusete, incat limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu inceta a te ruga. Atat m-am aratat, cat iti este cu putinta". Si l-a binecuvantat si ca fulgerul s-a inaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.
Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mangaiere de la Duhul Sfant care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar ii parea rau ca nu s-a uitat cu amandoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Imi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa raman orb pana la moarte, numai sa te mai vad o data".
Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie ii lasase in suflet, ca nu poate sa inteleaga mintea si sa spuna limba de tarana, cata frumusete are chipul ei.
Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramai orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamant nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapanei cerului si al pamantu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt in stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".
Si ce s-a gandit el: "Am sa pun mainile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar cand a vazut ca vine si cand a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mainile la ochi. Si cand s-a uitat, in loc sa-l orbeasca, s-a intamplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramai si ma vei vedea in veacul viitor pentru vecii vecilor!"
Si atat s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, il auzeau calugarii cantand Maicii Domnului o cantare. Si atata bucurie avea, ca in loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvant, decat "Maica Domnului", oriunde.
Si s-a dus bietul calugar in ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca indreptata spre Preacurata si spre Mantuitorul si spre Sfanta Treime cu toti sfintii, in lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.
Noi sa nu dorim numaidecat o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.
Sa ne vedem si sa ne plangem pacatele! Sa ne pocaim pana la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim impacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mantuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi in veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci in vecii vecilor.
Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1230  
Vechi 14.03.2019, 22:39:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : ” Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !” Iar el spunea : ” Eu mi-am facut rugaciunea „. Dar ingerul spunea : ” Nu. Mai roaga-te „. ” Eu mi-am facut pravila „. Iar el spunea : ” Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? ” Si cand voia sa se culce, iar il scula.
Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : ” Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !” Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batrn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
– Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
– Parinte, bine o duc.
Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
– Cum bine ? zice parintele.
– Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
– Si cum te scoala ?
– Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
– Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
– Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima …
– Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : ” Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine „.
Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !” Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !”
Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
– Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
– Nu ma scol !
– Pai de ce ?
– Cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
– Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.
Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :
– Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !
Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : ” Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune „.
Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.
Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare.
Patericul egiptean
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Povesti cu talc silverstar Generalitati 500 22.03.2015 20:01:38
Despre rugaciunea continua ( o povestioara cu tâlc ) cristiboss56 Rugaciuni 10 26.10.2010 00:21:27
Violonistul - o poveste cu talc costel Generalitati 2 25.09.2009 16:35:42