|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#1
|
|||
|
|||
aici se respira aer curat
Organizați-vă și alungați demonii
Am intrat într-un an al tuturor pericolelor pentru România. Nu doar fiindcă avem în față patru tururi de alegeri, prin care ne dăm din nou soarta pe mâna unor partide și oameni, dar mai ales fiindcă pentru prima oară o facem având un război la granițe, într-o Europă ce pare că a uitat unde duc naționalismele și dezunirea și într-un moment când America, marele pilon al stabilității occidentale, e pe care să realeagă o persoană nesigură, capabilă să încalce orice regulă. De sus și până jos suntem expuși, mai mult decât am fost vreodată de la revoluție până azi. Dacă nu suntem conștienți de aceste lucruri la un loc, care contează pentru noi în mod esențial, alegerile ce vin ne pot împinge în prăpastie. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că din 1990 și până azi am obținut ca prin miracol două mari reușite naționale: am aderat la NATO (2004) și ne-am integrat în UE (2007). Atacul ce se dă acum vizează exact aceste două construcții occidentale. Dărâmarea lor este miza extremiștilor, care sunt totodată armele Moscovei pe teritoriul democrațiilor. Nu e suficient să vă spuneți că nu veți vota AUR și Șoșoacă. E nevoie să vă organizați și să protestați împotriva lor, să faceți știre din protestul vostru și să denunțați pericolul până în ziua când se pune ultima ștampilă. Nu așteptați ca acest lucru să-l facă numai cei ce și-au dat deja – și nu o dată – timpul și energia pentru valorile care ne-au asigurat pacea, prosperitate și securitatea, s-o facem cu toții, fiindcă ne privește pe toți. Mesajul meu se îndreaptă către toate generațiile, nu doar către tineri. Organizați-vă și alungați demonii. Dacă rămânem inerți, se va auzi doar vocea celor ce ne pun viitorul în mare pericol. Nu lăsați spațiul public să fie ocupat doar de George Simion, Șoșoacă, Claudiu Târziu și alții ca ei. E nevoie de curaj și încredere că se poate. Nu spun asta doar fiindcă așa cred, ci fiindcă o știu dintr-o lungă experiență de activist civic. - Vasile Popovici https://putereaacincea.ro/organizati...owmZ52rWyN0D70
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea și întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22) |
#2
|
|||
|
|||
Trebuie amintit mereu că nazism înseamnă național-socialism, nu național-liberalism sau național-conservatorism. Partidul lui Hitler se numea Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, adică Partidul Muncitoresc Național-Socialist German. Putin practică un naționalism rus (anihilant azi pentru ucraineni, mâine pentru cine îi cade victimă) și un socialism totalitar, în care toate resursele și acțiunile economice relevante sunt în ultimă instanță controlate de stat și subordonate la nevoie imperialismului rus.
Nazismul era "progresism" demonic (mecanizare, asfaltare, uniformizare, cucerire), nu conservatorism prudent și sceptic – mă rog, de fapt era regresism al unei societăți creștine înspre păgânism și colectivism, și căderea acesteia în barbarie și crimă. Același lucru se poate spune despre putinism, atâta că rușii nu au fost niciodată creștini cumsecade ca nemții, ci mereu barbari cu pusee mistice. Colectivism, progresism, utopism, voluntarism, scientism, păgânism, militarism, inginerii sociale de creare a unui om nou și a unei rase/clase/nații unice, toate impuse prin minciună, violență și crimă – acestea sunt comune comunismului și nazismului, dar și putinismului care se inspiră din amândouă. Comunismul este congenerul, nu opusul nazismului, iar putinismul este rodul ambelor. Opuse nazismului, comunismului și putinismului sunt liberalismul clasic (nu stângismul american care își spune "liberalism"), creștin-democrația și conservatorismul (cu suprapunerile și diferențele cunoscute). Socialismul și naționalismul sunt anticamera comunismului și nazismului, ingrediente ale derutei totalitare. Ambele colectivisme (social și național) se opun personalismului creștin. La fel de utopic, antipersonalist și nivelator este globalismul ecologist și sexo-marxist, care își propune o umanitate pură și nepoluantă, fără rase, sexe și clase (în mod ironic, toate prin accentuarea paroxistică a diferențelor de rasă, sex și clasă). Îmi displac la fel de mult național-socialiștii și internațional-socialiștii, și în general toți colectiviștii care strivesc persoana umană sub colectivități compacte, nivelatoare, sau sub natura inanimată sau animalică. Omul are chip dumnzeiesc, deci este ireductibil la animal, la natură, la clasă, rasă, sex, națiune, trib, sectă, partid – e peste, dincolo, complex, conținându-le și depășindu-le pe toate acestea, în variate combinații. Asta e viziunea mea doctrinară. Cred cu tărie că România nu are nevoie nici de ideologia naționalist-putinistă a AUR, nici de agitația stângistă, nivelatoare. Una nu o anulează pe cealaltă, ci ele se alimentează reciproc. România are nevoie de politicieni moderați (prefer să nu creadă în nimic decât să îmbrățișeze fanatic o ideologie), de administratori onești, animați de prudență conservatoare, pentru a păstra tot ce e valoros în identitatea națiunii noastre, și de atașament necondiționat pentru libertate. România crește prin acțiunea zilnică și infinit variată a milioane de oameni liberi, nu prin agitație extremistă, voluntarisme, colectivisme și ideologii unificatoare. Libertatea nu e nici anarhie, nici libertinaj. Ea are sens doar într-un sistem moral care cuprinde adevărul, demnitatea umană și responsabilitatea – adică opusul ideologiei, mereu grobiene, violente și totalitare. - Adrian Papahagi https://m.facebook.com/story.php?sto...00001615896652
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea și întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22) |
#3
|
||||
|
||||
Citat:
Puterea a cincea sau coloana a cincea?
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#4
|
|||
|
|||
Citat:
Vezi că Papahagi e autorul ereziei cu lingurița de plastic, a stârnit forfotă cu schimbarea datei Paștelui și e îndrăgostit de colectivismul nivelator al Statelor Unite ale UE SUE.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#5
|
||||
|
||||
Domnul nu este unul din agitatorii ecumeniști de voiau să introducă dezbinare în Biserica lui Hristos schimbând data Sfintelor Paști? Dacă voia să fie băgat în seamă trebuia să fie mai atent să nu-și compromită credibilitatea așa de repede.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#6
|
|||
|
|||
Citat:
E cel care i-a cerut demisia mitropolitului Banatului fiindca a pornit strângerea de semnătur pt referendumul pt familie din Catedrala Mitropolitană. https://www.activenews.ro/stiri-loca...FAMILIA-152988 Vai de capul tău din cine ai ajuns să citezi.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#7
|
|||
|
|||
Viziunea realist creștină…
plină de lumina speranței fără de care ne-am prăbuși în orice clipă, a creditării veșniciei la care toți avem acces, a învierii inclusiv cu trupul, a comuniunii cu cei dragi și a rafinării relației cu ceilalți, este cea mai onorantă și înaltă spiritual posibil. Pentru că e irezistibil atrasă de Polul Plus al Creatorului tuturor văzutelor și nevăzutelor. Cel în fața Căruia logica onestă, inclusiv aristotelică și științifică, face o mare reverență. Filosofia veritabilă căuta, cu măsura bunului-simț socratic și nemăsura devotamentului pentru adevăr, doar ceea ce-i putea fi accesibil omului căutător, adică Înțelepciunea, capabilă să înțeleagă ceea ce ea însăși presimțea că precede Revelației. Viziunea iudeo-creștină asupra omului și a lumii nu are însă ca sursă mintea, oricât de bogată, a unui ilumintat din lungul șir al înțelepților, nu e țesută din minciuna albă a unui personaj imaginar, absurd și patetic, numit arogant „Isus al meu”, care credea că știe ce gândește Dumnezeu, nu e desprinsă din imaginarul bogat al romanelor și filmelor SF, ci derivă natural din lumea reală a nevăzutelor din care se înfiripă și azi cele văzute, izvorând din chiar cuvintele Adevărului revelat și întrupat. Adică Hristos, Cel care a spintecat Istoria omenirii în două. Făcând pentru totdeauna dreptate adevărului, bunătății, milei, iertării, discernământului. Fără dulcegăriile aducătoare de like-uri ale „creștinismului îndoit cu apă”, fără ipocrizia bigotismului toxic neuronal și nebunia sfidător smintitoare a idolatrizării vreunui lucru, rit sau formă stearpă asociate abuziv cu Dumnezeu. Cum L-am putea ignora pe El și i-am putea urma în neantul cu pretenții de neființă pe cei orbiții de atât de limitatul lor sine, încât, deși Îl neagă, se războiesc obraznic și ridicol cu El ? Ce am câștiga prin refuzul încrederii acordate Lui și creditarea inepțiilor debitate solemn de „călăuze oarbe” despre El ? Mai bine recitim constant și atent cuvintele Sale ajunse tefere la noi, adică Evangheliile, apoi, printre picături, „Manualul” lui Epictet, imperialele „Gânduri către sine însuși” ale lui Marcus Aurelius, „Confesiunile” lui Augustin sau „Cugetările” lui Blaise Pascal. Ele ne vor conduce firesc spre alte cărți fundamentale ale culturii europene din care facem parte, scrise de mari spirite ale umanității care… chiar au înțeles. Contrazicerea giganților gândirii inspirate de Dumnezeu de către jalnici clovni cristofobi cu ochii ficși, cu graiul grav, sau de către mieroși interlopi travestiți în „eroi ai credinței”, toți magistral păcăliți de diavol, spune tot ce e suficient despre cei din urmă. Care, în mod excepțional, nu vor fi nicicând cei dintâi. Dacă nu putem dobândi toți sau la timp discernământul creștin care ne scutește de lungi și perdante rătăciri, dacă nu suntem în stare să distingem între adevărul Evangheliei și minciuna ornată ritualist, între morminte văruite cu formalism și viața care pulsează în afara lor, între Liturghie și ieftin teatru liturgic, între îndemn lucid la realism și vorbărie agramată în numele (luat în deșert) al Domnului, să fim măcar puțin atenți la contradicțiile dintre cuvinte și fapte, dintre zgomotul populist ortodoxist care tot crește și liniștea dăruită constant de duhul blând și cult al Ortodoxiei, să mizăm cu toată inima pe existența lui Dumnezeu, a prezenței vii, nu trucate a lui Hristos în mijlocul nostru și a vieții veșnice care, din fericire, nu depind de oameni și căderile lor. Prin încrederea acordată Lui, nu și celor ce-i invocă fariseic și festivist numele, ne vom alege cu ameliorarea morală a vieții noastre pământești, cu liniștea și bucuriile durabile pe care le rodește actul nostru de credință, cu schimbare lăuntrică la care ne îndeamnă Hristos. Deloc puțin. - Vasile Bănescu https://m.facebook.com/story.php?sto...00084764161859
__________________
36. Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea și întâia poruncă. 39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22) |
#8
|
||||
|
||||
Ce echipă de top. Cine urmează, Papa Francisc?
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
Ce credibilitate să aibă unul care a stat lângă Silviu Brucan, sau s-a urcat pe tragedia din Colectiv ca să ajungă purtător de cuvânt al Patriarhiei, o veritabilă cedare a Patriarhiei față de secularizarea agresivă.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#10
|
|||
|
|||
Citat:
https://www.petitieonline.com/cerem_...sile_banescu_d 12. De asemenea, actualul purtator de cuvant,participa regulat la emisiunea „astroloagei” Alina Badic de la B1 Tv, desi astrologia este asimilata cu vrajitoria. Deși din promo aflam că Vasile Bănescu are „o pasiune” pentru adevăr și că în emisiunea horoscopistei el „va dezvălui esența creștinismului”, pe parcursul transmisiei „astrale” am aflat doar esența mizeriei lui sufletești: „să te mândrești că ești român este o formă de absență a lucidității” - a spus Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei, recte al Patriarhului Daniel. Deci el acreditează o emisiune pro horoscop și alte amestecături.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|