|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#1
|
||||
|
||||
Timpul , un element important al vietii noastre, o investitie pretioasa
Un program de viață ne propune Sfântul Pavel : răscumpărați vremea ( timpul ), căci zilele rele sunt. Adică să considerăm timpul ca o investiție prețioasă. Timpul este cel mai delicat element al vieții, ce trebuie folosit cu ințelepciune. Noi risipim timpul, iar mai târziu, când avem nevoie de el , nu mai este . Singura clipă in care putem folosi timpul in favoarea noastră este prezentul. Trecutul nu se mai poate schimba, indiferent de regretele noastre, iar viitorul nu-l cunoaștem. Clipa prezentului este singura palpabilă , asupra careia suntem "stăpâni", dar doar pentru o clipă. De multe ori , avem o impresie foarte greșită : credem că timpul ne aparține, că putem face ce vrem noi cu el, că-l putem risipi sau pierde, că am fi stăpâni pe el. Timpul , această perioadă in care noi ne perindăm pe acest pământ, este un mare dar al lui Dumnezeu. O oră e o nimica toată, are doar 60 de minute și o risipim așa de ușor, o pierdem in lucruri inutile, sau o folosim pentru a face rele, in a păcătui, in a ne risipi. Să prețuim fiece clipă, pentru că odată trecută e trecută pentru totdeauna.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
Câte lucruri se pot face intr o oră, chiar și intr-un minut ! . O oră poate să ne schimbe viața, ba chiar și veșnicia. Tâlharul din dreapta Mântuitorului, pe Golgota , s-a mântuit in câteva clipe. Cântările noastre liturgice ne spun că tâlharul a furat raiul, l-a furat intr-o clipă. Nu a avut nevoie de ani intregi.
Poate multe vieți s-au schimbat intr-o clipă. Maria Egipteanca intr-o clipă a părăsit păcatul și din acel moment a inceput să devină Cuvioasa Maria Egipteanca, sfânta din Impărăția lui Dumnezeu. Exemple sunt multe, la indemână ori și cui, de aceea să nu deznădăjduim nici când in lupta noastră cu patima , pentru că deznădejdia este cea mai periculoasă in viata unui creștin. Dar am mai vorbit de acest aspect in alte topice și nu e cu nimic rău a reaminti acest aspect. Să considerăm timpul ca o investiție prețioasă, poate cea mai bună investiție a noastră.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
Orice minut din viata mea fara macar un
Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa! este total pierdut si irosit! |
#5
|
||||
|
||||
Citat:
De multe ori ne bucurăm ca a trecut ziua de muncă, fără a realiza de fapt, că a mai trecut o zi din viață. Contorul timpului este neiertător !. . .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
Nici un minut fara rugaciune face parte din lupta unui practicant viu al rugaciunii.
Dea Domnul sa nu treaca nici o ora fara inaltarea macar a unui singur gand spre cele sfinte si spre dragostea lui Dumnezeu. Nadajduiesc in acel minum un gand de rugaciune pe ora! Desi rugaciunea neincetata este o datorie a fiecarui crestin, fara exceptie !! |
#7
|
|||
|
|||
Si ce zvonuri se aude ,multi vad in 2012 ca se va intampla ceva,se va opri timpul,asa vad acei clarvazatori,oare nu cumva vad ei timpul venirii lui Hristos ?Poate vad si ei ceva bun pentru omenire...
|
#8
|
||||
|
||||
Citat:
Eu la munca nu am posibilitatea sa citesc nici un fel de rugaciuni, insa Rugaciunea Inimii, o pot rosti de mii de ori pe zi, fara ca cineva sa ma obesrve! Eu lucrez de obicei intre musulmani si budisti! |
#9
|
|||
|
|||
Nina,credeam ca vei zice cu protestanti caci in America sunt foarte multi sau catolici.Sunt multi musulmani si budisti acolo?
|
#10
|
||||
|
||||
Citat:
Penticostalii/ catolicii si altii isi vad de lae lor. Nu sint agresivi, cred in felul lor si atit. Musulmanii si budistii in schimb, sint ca serpii, te pandesc...si sint foarte , foarte multi aici. |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Hristos Calea Vietii Noastre (caut aceasta carte) | Kaiserslautern21 | Intrebari utilizatori | 0 | 11.12.2012 06:14:45 |
Intelegerile cu ingerul cazut pot fi desfacute in timpul vietii prin rugaciune | spre_rasarit | Generalitati | 5 | 19.09.2011 09:10:36 |
Important! | AlinNNN | Generalitati | 3 | 25.01.2010 17:45:15 |
important | catalinabalhui | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 20.05.2009 16:12:48 |
copilarie, floare pretioasa | Carine | Generalitati | 14 | 21.10.2008 17:30:14 |
|