Timpul , un element important al vietii noastre, o investitie pretioasa

[costel]

În prealabil postat de cristiboss56

să considerăm timpul ca o investiţie preţioasă. Timpul este cel mai delicat element al vieţii, ce trebuie folosit cu inţelepciune. Noi risipim timpul, iar mai târziu, când avem nevoie de el , nu mai este . Singura clipă in care putem folosi timpul in favoarea noastră este prezentul.

Romanul are o vorba: "Nu lasa pe maine ce poti face azi". Deci, clipa prezenta trebuie valorificata. Orice clipa poate fi ultima. Mi-a placut mult ce a spus Dostoievski: Iadul nu este altceva decat un "prea tarziu", un "acum" irosit.

[glykys]

În prealabil postat de costel

Romanul are o vorba: "Nu lasa pe maine ce poti face azi".

Sa mai si glumim putin - eu stiam ca romanul are alta vorba:
Nu lasa pe maine ce poti face poimaine.

[Yasmina]

În prealabil postat de glykys

Sa mai si glumim putin - eu stiam ca romanul are alta vorba:
Nu lasa pe maine ce poti face poimaine.

Eu is aia,omul ultimei clipe :)
Imi dau emotii singura sa termin deadline-urile. Sa vezi atunci vrednicie :)

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Sa mai si glumim putin - eu stiam ca romanul are alta vorba:
Nu lasa pe maine ce poti face poimaine.

Mai in gluma mai in serios , tare s-a comprimat timpul asta , trece mult , mult prea repede , si nu prea avem timp de perdut , din Pacate . . . !

[glykys]

În prealabil postat de Yasmina

Eu is aia,omul ultimei clipe :)
Imi dau emotii singura sa termin deadline-urile. Sa vezi atunci vrednicie :)

Hoho, da, da, si eu la fel!

[cristiboss56]

Timpul si dumnezeirea nu au nimic in comun , timpul de care vorbim aici pe acest thread este masura noastra , masura chibzuintei noastre , contorizarea inceputului si sfarsitului nostru in asta lume
Pentru Dumnezeu nu exista succesiune temporala, ci El traieste intr-un vesnic prezent. Acest prezent razbate in Liturghie, care este expresia culminanta a actualizarii si contemporaneizarii in Biserica. Asa cum remarca un teolog ortodox, in Liturghie, "nu se afla trasaturile timpului mort al repetitiilor, ci totul ramane o data pentru toti". In acelasi inteles, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma: "Este aceeasi jertfa pe care noi o aducem, nu una azi si alta maine. Iar Teodor de Mopsuestia exprima astfel identitatea Liturghiei din Biserica cu cea din cer. "Nu este ceva nou - spune el - ci este Liturghia care are loc in cer, si noi suntem cel care e in cer" (adica trupul tainic al lui Hristos n.n.).

[cristiboss56]

În prealabil postat de ovidiu b.

Să preţuim timpul, e mai scump decât aurul. La dreapta Judecată vom da seama şi de timpul pe care l-am avut şi nu l-am folosit cum trebuie.

"Paradox: trecutul se ţine de noi ca prezent şi ne aşteapă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul şi modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent şi poate frâna, chiar stinge trecutul". - Părintele Arsenie Boca

"Nu înţepeniţi în faţa televizorului, nu uitaţi că butonul nu se foloseşte doar ca să-l deschideţi, ci şi să-l închideţi". - Părintele Paisie Aghioritul

Cata "bucurie" ca a mai trecut o saptamana de munca , de truda , si a venit binemeritatul sfarsit de saptamana , in care putem sta cu cei dragi noua in voie , caci daca stam bine sa ne gandim , extraordinar de putin petrecem impreuna in cursul saptamanii cu cei din familia noastra , cu prietenii apropiati , cu cei dragi noua . Majoritatea timpului il petrecem la serviciu sau pe la scoala , iar cand se sfarseste ziua , suntem bucurosi sa-i reantalnim , pentru putin timp ce-i drept , pe cei din famiia noastra . Ce "bucurie" amagitoare ca a mai trecut o zi , si iar o zi , si iar o saptamana !
Ce "bucurie" amagitoare ca a mai trecut un an ! Poate constient sau nu , ne bucuram ca ne apropiem in fiece clipa de sfarsit , de sfarsitul de aici , caci cu fiecare clipa ne apropiem de temuta moarte , pe care o vrem sa vina cat mai tarziu , dar o chemam fara sa ne dam seama in fiecare clipa de "bucurie" trecatoare .
Ma uit in urma , si nu-mi vine sa cred ca au trecut asa de repede anii mei din viata !
Ma uit in urma , si nu-mi vine sa cred ca au trecut intr o clipita sapte ani de cand citesc si scriu aici , incredibil de repede trece acest timp pamantesc !
De multe ori ma intreb , asa ca o statistica personala , cat petrece omul in general in viata lui in pacate , in lenevie , in trandaveala , cat timp risipeste omul in viata lui cu lucruri inutile ?
Timpul cu adevarat este extrem de pretios , dar din pacate realizam , daca realizam aceasta , pe ultimii metri din viata noastra , caci daca tragem linie dupa ani si ani , dupa treizeci-patruzeci de ani de munca , satisfactile si roadele lumesti sunt 0 , in afara de o familie , un copil sau doi , si cam atat . Caci nici stinta noastra , nici forta ce o aveam odata nu ne mai folosesc spre final , si groazinca este amanarea asta a noastra intru cele bune spre dobandirea celor viitoare , caci daca nici in cele viitoare nu mai credem , atunci toata viata noastra e un simplu fas de balon spart , si nimic altceva !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

„Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul.”

„Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!
Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.”
(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p.1)

Da, timpul trece repede, prea repede. Odată cu înaintarea în vârstă, ni se pare că trece mai repede decât atunci când eram copii. În acelaşi timp există voci care spun că s-a scurtat pur şi simplu... nu ştiu să explic cum, dar ziua este parcă mai scurtă ca odinioară. Poate că şi din cauza ritmului alert al vieţii de zi cu zi. Încerc să mă gândesc cum aş putea "prinde" nişte momente... Pentru asta e nevoie de momente "memorabile", frumoase, peste care să nu se aştearnă timpul şi uitarea. Poate e nevoie de acea trezvie, sau prezenţă continuă... în relaţiile cu ceilalţi... sau cu Domnul, în rugăciune...

[cristiboss56]

Ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată.

Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată. Dar nu suntem conştienţi de ceea ce reprezintă momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fără să trăim cu intensitate momentul prezentului.
În jurnalul său, Dostoievski ne spune ce i s-a întâmplat când a fost condamnat la moarte. Aflându-se în aşteptarea momentului execuţiei prin spânzurătoare, stătea şi privea lumea din jurul lui. Cât de strălucitoare era lumina şi cât de minunat era aerul pe care îl respira, cât de frumoasă lumea din jurul lui, cât de preţioasă fiecare clipă a vieţii, acum când încă mai era în viață, dar se afla în prag de moarte. „O, spuse el în acel moment, dacă mi s-ar dărui viaţa, nici o clipă n-aş mai irosi-o în zadar." I se dăruise viaţa, şi atât de mult risipise din ea. Dacă am fi conştienţi de aceasta, cum ne-am trata unii pe alţii, şi chiar pe noi înşine! Dacă am ştii că persoana căreia îi vorbim ar putea muri dintr-o clipă în alta şi că sunetul vocii noastre, conţinutul cuvintelor, gestul pe care îl facem, modul în care ne adresăm, intenţiile noastre ar putea fi ultimele lucruri percepute de ea şi pe care le-ar lua cu sine în veşnicie, cât de atenţi, de grijulii, de iubitori am fi, cu adevărat.
Căci experienţa arată că în faţa morţii orice resentimente, amărăciuni, antipatii reciproce se şterg şi dispar. Moartea este prea mare faţă de ceea ce ar trebui să ne apară nesemnificativ chiar şi la scara vieţii vremelnice. Văzând moartea din acest unghi, gândul şi aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viaţa să fie intensă. A trăi pentru a fi la înălţimea morţii, a trăi în aşa fel încât, oricând neam întâlni cu moartea, să ne găsească pe culme, pe creasta valului, nu în groapă, pentru ca ultimele noastre cuvinte să nu fie inutile şi ultimul nostru gest să nu fie zadarnic!


(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)