Strigat de ajutor

[Noesisaa]

Si eu m-am simtit cam asa zilele trecute, intr-un fel de lipsa de scop... O fi departarea de casa, o fi stresul...asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am dus sambata sa ma spovedesc. Nu erau lucruri grave, dar erau adunate, si simteam nevoia sa imi spal sufletul. Parintele a simtit cumva ca este mai mult decat atat, si m-a "tras de limba..." Ce mi-a spus, printre altele, este ca pentru absolut fiecare dintre noi Dumnezeu are un plan prin care noi sa fim nu fericiti, ci foarte fericiti. Trebuie doar sa Il urmam si sa Ii ascultam vocea. Chiar daca nu vezi momantan planul Lui, trebuie sa continui sa faci ce ai de facut, sa continui sa iti spui rugaciunile, restul problemelor sunt crucea pe care fiecare trebuie sa o ducem, pacate de care trebuie sa ne para rau.... Dar nu degeaba esti intr-un anumit loc, nu degeaba Dumnezeu iti trimite anumite incercari, nu degeaba intalnesti anumiti oameni...Toate ca sa te aduca mai aproape de El, numai tu sa vrei. Astea printre altele, mai personale, care nu isi au rostul aici.

Sigur ca stiam lucrurile astea, dar cateodata ai nevoie de altcineva, caruia ii pasa, sa ti le repete. Si cateodata ai nevoie de o alta pereche de ochi care nu-s ai tai, si apoi lucrurile arata altfel. Si, dupa rugaciunea mea de parere de rau, si dupa de dezlegare, a inceput din nou sa rasara soarele si pe strada mea. :) Domnul e bun!

[MariS_]

În prealabil postat de Cineva27

Buna seara. Si se crapa un pic de ziua in gaura neagra a gandurilor mele. Si asta ca urmare a cuvintelor de suflet ce mi le-ati adresat. Nu stiu cat ma va tine, pentru ca presimt ca acesta e doar inceputul, si ca abia de acum, de una singura, trebuie sa intru in vamile vazduhului sufletului meu. Dar ma incurajeaza marturiile vii ale credintei dumneavoastra.Va multumesc tuturor celor care mi-ati scris. Va marturisesc ca am fost surprinsa de "mobilizarea" care s-a petrecut aici. Am respirat si mancat fiecare cuvintel. In starea in care eram, simteam nevoia sa ma agat de ceva, de o virgula, de o dojana, numai sa simt ca imi este adresata si ca ma aude cineva. Azi am luptat cu gandurile in mod activ, am inceput sa spun fie voia Ta, am sesizat cat e de greu sa ma las in voia cuiva, sa am incredere, sa renunt la a rezolva EU lucrurile. Ce mai, e mult de munca...E mult pana sa ies de sub zadarnicia asta pe care o gasesc in lume. Dar nadajduiesc sa ajung si eu sa vad frumusetea credintei. Sa mi placa la biserica, sa fac rugaciunile cu traire, sa, sa, sa...Mi-am zis ca o sa am rabdare totusi, cu pasi mici, dar siguri... Imi vin multe in minte, as avea multe de spus, dar cu alta ocazie, sa nu devin chiar alintata de acum. Pe scurt, mi-ati cam facut pofta. Sa incerc si eu. Are sa fie mai rau decat ma simt deja? Bineinteles, mi-ar placea sa vad si in realitate probe ale unei vieti in credinta, oameni care chiar traiesc credinta. Pentru moment, multumesc Celui pe care Il caut si pentru dovada virtuala ce mi-a daruit-o. Intr-o clipa critica, mi-a trimis atatea vorbe bune si calde prin voi. Chiar mai calde decat merit. Aah... Si la examen... Ha...A fost nasol. Cum anticipam.O materie cui, cum se spune, dar ma consoleaza faptul ca toata lumea a perceput subiectele ca fiind deosebit de grele, si atunci iau o pauza de la a arunca toata vina pe mine. Am facut cat am putut in momentul de fata. Mi-a venit greu sa ma adun, dar in final am tratat toate subiectele, cred ca am sa-l iau. E nostim cum lucrurile mici devin uragane atunci cand esti deprimat. Poate peste ani, o sa mi se para o nimica toata examenele de acum. Nu poate, sigur. Dar acum mi-e greu sa si respir, daramite sa ma tarai la facultate... Spre mai bine. Va multumesc inca o data, fericirea care nu se ia de la noi v-o doresc si mi-o doresc.

No, binie. Vezi, fatuca draga, ca nu-i totu' asa de negru cum pare? O sa iasa si soarele acus, acus, si pe strada ta. Asa-i viata, are si nori, are si ploaie, are si furtuna cateodata, dar are si cer senin, are si soare, are si bucurii. D-apai e mai faina o bucurie dupa o mahnire decat dupa alta bucurie. Da' asta nu inseamna ca tre' sa cauti mahnirea ca sa fie bucuria, mai apoi, cat mai mare. Invata sa privesti putin cu detasare problemele vietii, nu intra vartejul lor, nu te panica oricat de grele iti vor parea, cheama ajutorul Domnului atunci cand crezi ca te depasesc grijile si necazurile. Asta e reteta. Rugaciune, cat de simpla, cu cuvintele tale, da' sa hie sincera. Domnu' vrea o inima sincera, nu are nevoie de linguselile noastre. Nici macar de rugaciunile noastre nu are nevoie, ca ne cunoaste toate pliurile sufletului. Noi avem nevoie sa I le spunem, ca sa ne usuram inima, ca sa multumim de grija ce ne-o poarta sau ca sa cerem ajutor pentru cei dragi noua sau ca sa ne intareasca pe noi in credinta, in rabdare, in iubire. Domnul sa-ti ajute, fata draga, si sa te vedem cu zambetul pe buze!
Sa ne mai scrii, nu uita fata draga, ca altfel moshu' te mai si cearta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[umilul]

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

Nu deznadajdu-i niciodata, roaga-te si iubeste-l pe Domnul si pe aproapele tau ca pe tine insuti si fi sigura ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu te va lasa niciodata. Roaga-te mult, citeste Acatiste si in special Acoperamantul Maicii Domnului si paraclisul Maicii Domnului, sunt sigur ca te va ajuta si pe tine cum m-a ajutat si pe mine. Multe greutati sunt si multe ne mai asteapta, dar trebuie sa le rabdam cum vin de la Domnul fara sa deznadajduim. Cercarea vine de la Domnul pentru a fi lamuriti. Rugaciunea si credinta in Domnul ne ajuta de fiecare data. Tine-te tare si nu te lasa, sunt sigur ca vei trece peste asta. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!!