Despre sminteala (si dezbinare)

[Jane Says]

Am citit / mi s-a spus ca e pacat ca, nedesavarsiti fiind, sa invatam pe altii lucruri pe care ei nu pot sa le priceapa, prin asta noi pricinuindu-le ispita si lasandu-i prada duhului de impotrivire si razvratire nu doar impotriva noastra, ci si impotriva acelor lucruri despre care incercam sa le explicam.

Ne gandim noi, ortodocsii, vreodata, ca prin raspunsurile pe care le dam altora mai incepatori decat noi, sau altora ce tin de alte culte, ii intaratam pe acestia si ca din cauza atitudinii noastre combative si categorice, ii indepartam nu doar de noi ci de toata invatatura buna pe care incercam sa le-o dam (numai ca prin mijloace nepotrivite).

Poate ca din cauza aceasta ni se spune sa nu stam de vorba cu cei care-s in alt duh, nu din dispret fata de ei si din superioritate, ci ca nu cumva, din cauza atitudinii noastre, sa ne facem sminteala si noua si lor si sa li se faca greata si de noi si de ortodoxie. Poate unii mai slabi dintre noi ar putea fi smintiti inclusiv in sensul ca si-ar pune la indoiala credinta si "s-ar da cu turcul".

Dar aceia mai tari, mai cunoscatori, mai categorici.. poate ar trebui sa procedeze cu mai multa blandete si sfiala fata de cei care nu stiu si nici nu vor sa primeasca de la voi cuvantul, ca sa nu fie ucis in ei, prin impotrivire, dezgust si razvratire orice samanta care, poate in alt context, ar fi dat o roada buna.

Poate daca am incerca macar sa fim putin mai temperati, apeland mai des la "nu stiu frate, eu asa am invatat si raman in dreapta credinta in Hristos", in loc sa ne dam unii altora in cap cu citate, cu canoane, cu anateme, atmosfera pe forum ar fi mai putin incarcata de agresivitate de ambele parti.

Din perspectiva asta, mie imi pare sincer rau daca prin vreun text pe care l-am scris, cu mai multa ravna decat cu traire, si incercand sa invat pe altii masuri la care eu insami nu am ajuns, i-am smintit si i-am facut sa se enerveze si pe mine si pe acea idee pe care incercam, stangaci, sa o comunic (ma refer aici in special la discutiile despre casatorie si cele avute cu copacel).

Tot ce pot sa spun e ca in ciuda tuturor asperitatilor noastre inca neslefuite, dreapta credinta e singura Adevarata si frumoasa, numai ca pentru a ajunge sa iti dai seama de asta trebuie sa depui putin efort sa o cunosti si sa incerci sa o traiesti, pentru ca daca e privita din exterior, ca un exponat de muzeu sau ca un produs pe raftul unui mall (da, arata bine, poate putin prea aurita, uneori prea cernita, miroase bine, a mir, dar parca si a vechi), nu foloseste la nimic. Majoritatea dintre noi pe aici suntem tineri, cand ne inclestam unii pe altii in apararea Adevarului sa nu uitam totusi ca mai avem, Doamne ajuta, de trait in credinta, poate zeci de ani buni. Si ca acel text adresat altcuiva, care ar fi trebuit sa fie o invitatie si un indemn la cunoasterea ortodoxiei in toata bogatia sa (pe care nici nu o putem percepe), poate din nepriceperea noastra, a inchis o usa.

Dumnezeu sa ne ierte pe toti si sa ne lumineze.
PS: Ah da, si eu imi cer iertare daca am suparat pe cineva dandu-ma desteapta pe vreo tema sau alta. Habar nu am, fratilor, am zis si eu ce am priceput, dar am toata increderea in cei de la care am invatat si sper ca, pe parcursul anilor, sa-mi insusesc mai bine invatatura pe care deocamdata o repet doar ca papagalul.

[iana]

Nu e chiar asa! Multi dintre cei care intra aici (ma refer la sectari) fac doar un prozelitism pervers. Stai linistita ca nu putem sa-i smintim mai mult decat sunt deja.

Discutiile in contradictoriu sunt si ele bune. Fiecare are de invatat cate ceva daca vrea sa invete si nu se crede atoatestiutor. Si chiar daca nu invata ceva cel cu care te contrazici poate il pune pe ganduri pe altul care doar citeste. Deci depinde de scopul pt care intra fiecare aici. Si cel care crede ca doar ii invata pe altii va invata el pana la urma ceva si tot ii vor cadea ochelarii de cal la un moment dat.

Si mai cred (si spun asta din proprie experienta) ca "fiecare sut in dos e un salt inainte".

[costel]

În prealabil postat de Jane Says

Ne gandim noi, ortodocsii, vreodata, ca prin raspunsurile pe care le dam altora mai incepatori decat noi, sau altora ce tin de alte culte, ii intaratam pe acestia si ca din cauza atitudinii noastre combative si categorice, ii indepartam nu doar de noi ci de toata invatatura buna pe care incercam sa le-o dam (numai ca prin mijloace nepotrivit)

Sminteala este prilejul pe care il dam aproapelui sa pacatuiasca. Cred ca e mai bine sa graim atunci cand cineva vesteste ceva gresit, ca nu cumva greseala sa se extinda. Pentru cel cazut in greseala spusele mele nu mai sunt o sminteala, dar pentru cel ce inca nu a cazut si sta sa cada, pot fi un sprijin care il fereste de cadere. Asa ca e bine sa graim atunci cand vedem ca oamenii iubesc mai mult intunericul decat lumina. Crestinul adevarat stie ca mantuirea personala este dependenta de mantuirea aproapelui, de aceea nu e indicat sa taca.

[Jane Says]

În prealabil postat de costel

Sminteala este prilejul pe care il dam aproapelui sa pacatuiasca. Cred ca e mai bine sa graim atunci cand cineva vesteste ceva gresit, ca nu cumva greseala sa se extinda. Pentru cel cazut in greseala spusele mele nu mai sunt o sminteala, dar pentru cel ce inca nu a cazut si sta sa cada, pot fi un sprijin care il fereste de cadere. Asa ca e bine sa graim atunci cand vedem ca oamenii iubesc mai mult intunericul decat lumina.

Si daca eu spun ceva, ca sa ii atrag atentia ca a gresit, si el se intoarce impotriva mea si huleste lucrurile acelea, facandu-si un pacat pe care nu l-ar fi comis daca eu nu deschideam gura, dandu-i prilej? Pe mine ma dor uneori "urechile" de ce aud si citesc pe forumul asta, si cred ca de multe ori noi impingem omul spre reactia aceea.

Si ma refer nu la cei care sincer vor sa afle, care pun intrebari si au nevoie de raspuns, de indrumare, ci la cei care sunt absolut fermi pe pozitii, cum ar fi neoprotestantii, si stim si unii si altii din start ca dialogul asta nu se sfarseste niciodata? Si de la o replica la alta, noi ne enervam iar ei, stand fermi pe pozitiile lor, scriu si gandesc lucruri care se vor face mari pricina de Judecata (si nu a noastra), iar vina noastra e ca nu am stiut sa vorbim cu mai multa blandete, cu mai putina mandrie.

Si ca, in fond, prin agresivitatea noastra, prin faptul ca nu am stiut sa ne oprim la timp cu "nu stiu frate, dar eu raman in dreapta credinta si tu fa cum stii", am si facut "reclama" proasta ortodoxiei.

[costel]

Lupta impotriva Adevarului nu se naste in cel ratacit, atunci cand aude de la tine Adevarul. Asa ca nu pacatuiesti atunci cand ii vorbesti. Cat despre prezenta celor de o alta confesiune pe acest forum, eu nu ma tulbur, dimpotriva, ma bucur. Faptul ca avem persoane care erau de o alta credinta si in timp au primit credinta ortodoxa, ma face sa cred ca oricand, macar unul din acestia poate deveni marturisitor al credintei adevarate. Sa ne dea Dumnezeu putere sa luminam. Cred ca de multe ori ne asemanam cu cei care gandeau ca Mantuitorul nu trebuie sa manance cu pacatosii, care spuneau ca El nu are ce cauta acolo si cu toate astea, Mantuitorul spune despre sutas si nu despre cineva apropiat Lui: "Nici in Israel nu am aflat atata credinta".

[Jane Says]

Asa sa fie :)

[Lavrentiu]

În prealabil postat de Jane Says

Asa sa fie :)

Eu iti dau dreptate intrucatva, in sensul in care de multe ori reactiile noastre sunt "disproportionate". Sau, cel putin, reactiile mele. Suntem separati si de bariera distantei si nevederii "fata-catre-fata" si de aceea comunicarea noastra e schioapa.

Pe de alta parte, nu pot fi nici nepasator fata de fratele care rataceste. Chiar daca nu ii dau paine proaspata, macar din cea mucegaita de care am eu sa-i dau.

[anna21]

În prealabil postat de Jane Says

Am citit / mi s-a spus ca e pacat ca, nedesavarsiti fiind, sa invatam pe altii lucruri pe care ei nu pot sa le priceapa, prin asta noi pricinuindu-le ispita si lasandu-i prada duhului de impotrivire si razvratire nu doar impotriva noastra, ci si impotriva acelor lucruri despre care incercam sa le explicam.

Cred ca ai dreptate, Jane. Am observat si eu cate hule declansez cand vorbesc cu necredinciosi (indiferent cat de bine intentionata sunt).. asa ca prefer sa nu vorbesc.
Dar cu cei de aceeasi credinta.. nu stiu ce sa zic. Am citit in multe locuri ca nu trebuie sa tacem cand sunt contestate adevaruri de credinta.
Pe de alta parte stiu ca vorbesc despre lucruri pe care abia le pricep si eu (daca e pricep... cu inima sunt inca departe).
Eu am gasit un raspuns multumitor in cartea "Cand pietrele vorbesc": "O, Dumnezeul meu, binecuvanteaza sa fiu si eu o piatra care vorbeste spre slava Ta!"
S-ar putea sa nu inteleg exact sensul cuvintelor par. Savatie Bastovoi, dar mi-au mers la inima. Cam asa ma simt si eu: o piatra care vorbeste.

Frumos topicul, da' e asa un amalgam pe alocuri ca, privind din exterior nu stii daca ar trebui sa zambesti sau sa te intristezi!
Oare sa incep cu tine, anna21, care te contrazici de cateva ori in cateva zeci de cuvinte? A fi credincios este o calitate pe care e greu s-o gasesti cu adevarat, iar cine spune ca indeplineste TOATE conditiile pentru a fi placut Sfintei Treimi, adica nu mai are nimic de invatat ci doar de invatat pe ceilalti, se amageate amarnic. Problema este ca, invatand cu rabdare, prin puterea rugaciunilor, incepem sa intelegem din ce in ce mai bine, cat de departe de Adevar suntem, si ne este teama sa "lovim" cu vorba noastra... inteleapta pe cei... necredinciosi, nu pentru ca n-am avea dreptate, ci fiindca riscam sa ne smintim pe noi insine, daca nu avem duhul blandetii in vorbele noastre!!! Mai bine ne rugam pentru ei si gata. Dialogul "de bun simt" are loc intre oameni de calitate, unde orgoliul si mania, rautatea si ranchiuna, n-au ce cauta. Mie mi se pare ca Jane Says a punctat excelent exact structura de baza a credintei, oricare ar fi ea! Cat despre: "O, Dumnezeul meu, binecuvanteaza sa fiu si eu o piatra care vorbeste spre slava Ta!", este mai mult decat simplu: ce este mai umil si mai tacut decat o piatra? Ori noi nu prea obisnuim sa ne lasam calcati in picioare si ne "modelam" dupa cum bate vantul, nicidecum ca suntem tari precum piatra in credinta noastra! Pentru ca daca ar fi asa, nu am mai avea de ce sa ne punem intrebari despre Dumnezeu si creatia Sa.

În prealabil postat de costel

Sminteala este prilejul pe care il dam aproapelui sa pacatuiasca. Cred ca e mai bine sa graim atunci cand cineva vesteste ceva gresit, ca nu cumva greseala sa se extinda. Pentru cel cazut in greseala spusele mele nu mai sunt o sminteala, dar pentru cel ce inca nu a cazut si sta sa cada, pot fi un sprijin care il fereste de cadere. Asa ca e bine sa graim atunci cand vedem ca oamenii iubesc mai mult intunericul decat lumina. Crestinul adevarat stie ca mantuirea personala este dependenta de mantuirea aproapelui, de aceea nu e indicat sa taca.

Parerea mea este ca fiecare sa caute sa se apropie de cei de care se simte aproape si sa nu se amestece intre ei, mai ales in opinii. Imi imaginez o ograda in care incep si gastele si ratele si curcanul si gainile si toate orataniile sa-si dispuna intaietatea Adevarului... Corect si intelept ar fi, ateii, daca vor sa vina, sa priveasca tacuti, macar un timp pana se dumiresc, iar daca tot vin cu intrebari, sa fie de bun simt si nu din start ostentative: "Sunt ateu, intrebati-ma orice!" Singurul raspuns pe care i l-as da ar fi acela :"Intreaba-te singur!"
La fel si cu stilistii, catolicii, protestantii, etc. Aici suntem ortodocsi, iar ca sa ne balacarim pentru a ne impune "dreapta credinta" care pentru ei e "stramba", este un nonsens! Oricum, nu ne mantuim folosind bata! Cu mare tristete vad pe alocuri preoti inversunati care doresc sa arate tuturor dreapta credinta, dar dincolo de invataturile sfintilor Parinti, razbate ura, vanitatea, securea razboiului... Eu nu stiu ce-au inteles acestia de la toate invataturile pe care ni le-a lasat Mantuitorul Hristos, inclusiv cele spuse de Costel mai inainte? Fara duhul blandetii, e greu de crezut ca samanta ta va da rod bun! Cel mult, o perpetua ura intre unii si ceilalti!
Doamne-ajuta si iertati-ma daca mi-am permis sa spun ceva care poate v-a mahnit! Haideti sa vedem partea buna a lucrurilor!

[anna21]

În prealabil postat de OmuBun

Frumos topicul, da' e asa un amalgam pe alocuri ca, privind din exterior nu stii daca ar trebui sa zambesti sau sa te intristezi!
Oare sa incep cu tine, anna21, care te contrazici de cateva ori in cateva zeci de cuvinte? A fi credincios este o calitate pe care e greu s-o gasesti cu adevarat, iar cine spune ca indeplineste TOATE conditiile pentru a fi placut Sfintei Treimi, adica nu mai are nimic de invatat ci doar de invatat pe ceilalti, se amageate amarnic. Problema este ca, invatand cu rabdare, prin puterea rugaciunilor, incepem sa intelegem din ce in ce mai bine, cat de departe de Adevar suntem, si ne este teama sa "lovim" cu vorba noastra... inteleapta pe cei... necredinciosi, nu pentru ca n-am avea dreptate, ci fiindca riscam sa ne smintim pe noi insine, daca nu avem duhul blandetii in vorbele noastre!!! Mai bine ne rugam pentru ei si gata. Dialogul "de bun simt" are loc intre oameni de calitate, unde orgoliul si mania, rautatea si ranchiuna, n-au ce cauta. Mie mi se pare ca Jane Says a punctat excelent exact structura de baza a credintei, oricare ar fi ea! Cat despre: "O, Dumnezeul meu, binecuvanteaza sa fiu si eu o piatra care vorbeste spre slava Ta!", este mai mult decat simplu: ce este mai umil si mai tacut decat o piatra? Ori noi nu prea obisnuim sa ne lasam calcati in picioare si ne "modelam" dupa cum bate vantul, nicidecum ca suntem tari precum piatra in credinta noastra! Pentru ca daca ar fi asa, nu am mai avea de ce sa ne punem intrebari despre Dumnezeu si creatia Sa.
!

Om Bun, nu am pretins ca am credinta, nici ca nu am de invatat etc.. ci astea sunt presupunerile tale.. nu vad ca ma contrazic, mai degraba cred ca nu ma intelegi tu. Sunt asta care sunt: de aici pana acolo.. ma poti masura corect din cuvinte.
De aceea vorbele tale nu-si ating tinta.. sincer, chiar ma intreb ce vrei sa spui de fapt. Ca sunt mandra? da, sunt. Ca sunt rea? Ohohoho!
Ca sa simplific lucrurile: nu prea am parti bune.
Iar piatra.. cand ma gandesc la o piatra, ma gandesc ca nu are inima (traire, altfel spus). Nu ca ar fi tare in credinta.
Iaca asa sunt eu: fara inima, de aceea m-am identificat cu piatra.


Dar problema este alta: vorbesc despre ceea ce stiu? Sau nu?
Ma fac ca nu aud? Incuviintez prin tacere invataturi gresite care sunt prezentate drept "ortodoxe"? Altii au murit pentru unele adevaruri, iar eu nu deschid gura mintindu-ma ca-mi iubesc aproapele? Dar fara adevar nu exista nici iubirea.. parerea mea.