Jertfa

[Yasmina]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de
relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.

Nu neaparat! Ai citit cu atentie?

"La 30 de ani mi-am pus întrebarea «ce fac eu, de fapt?» şi mi-am răspuns că fac bani pentru firmă. Mi-am adus aminte că am o bibliotecă în mintea mea, că pot să ofer ceva şi că pot să am satisfacţii, chiar dacă nu sunt bine plătită. A fost greu la 30 de ani, dar am început a doua facultate şi după absolvire am intrat în învăţământ. Au urmat examene, cursuri de formare, titularizare. A fost greu să trec de la un salariu mare şi de la maşina de serviciu, la un salariu de 900 de lei lunar. Nu am resimţit asta nici ca pe un regres, nici ca o depresie. Spun doar că a fost dificil", povesteşte Mirela Miron."

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Eu banuiesc, ca principala motivatia a fost scarba si dezgustul fata de relatiile inter-umane din cadrul multinationalei unde era.

Posibil ca și ăsta să fi fost un motiv. Ea și-a găsit însă un scop nobil, a urmat studiile necesare pentru a profesa, în mod clar e inteligentă, iar meseria de profesor este prin excelență menită să modeleze copiii.

Acum, dpdv al dezgustului față de relațiile cu colegii din multinațională... oare cât de rele pot fi acestea? Desigur, un asemenea mediu tinde să te transforme într-un robot, obiectivele firmei sunt în speță legate de mai mulți bani, și ele se propagă de sus în jos. Depinde de noi dacă ne ia valul sau nu.
Mai sunt și lucruri bune: disciplina în sine nu e rea, și dă roade în sensul cunoștințelor, al performanței. Poți exersa ascultarea, răbdarea, iertarea, toleranța... cât cuprinde... Că intri în contact cu tot felul de oameni.
Apropos, și ei sunt oameni, cam ca noi :-) Nu neapărat iremediabili pierduți...

Mirela, profesoara din articol, a ales pe baza experienței proprii și asta contează.

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Yasmina

Nu neaparat! Ai citit cu atentie?
"La 30 de ani mi-am pus întrebarea «ce fac eu, de fapt?» şi mi-am răspuns că fac bani pentru firmă.[b]

Dar tu ai citit printre randuri cu atentie ?

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Annyta

Acum, dpdv al dezgustului față de relațiile cu colegii din multinațională... oare cât de rele pot fi acestea?

Depinde aici de ierarhia sefilor si de moralitatea acestora precum si de
politica de cadre a multinationalei.

Ca sa-ti dau un exemplu(extrem) cam pana unde se poate ajunge:

1.Prestatii sexuale pentru superiori, fie pentru marirea salariului, fie
pentru promovarea pe o pozitie superioara, fie ca sa nu fie data afara.
2.Adaugarea in plus de responsabilitati care nu exista in contract.
3.Ignorarea rezultatelor , la evaluarea angajatului, ca sa nu i se plateasca
in plus, sau sa fie promovat pe merit
4.Obligativitatea de a munci Duminica, facand munca superiorului tau.
5.Asumarea rezultatelor muncii tale, de catre superiorul tau.
6.Asa-zisele team-building-uri, in care stie toata lumea din firma ca de fapt
inseamna petreceri private cu angajatii cu multa bautura si apoi iti dai si tu
seama ce urmeaza.Apoi sunt altii care ii filmeza si apoi in santajeaza pt
obtinerea de promovari, mariri de salariu, favoruri personale

Desigur, un asemenea mediu tinde să te transforme într-un robot, obiectivele firmei sunt în speță legate de mai mulți bani

Iar daca seful mare, doreste profit atat de mult, incat este decis sa
renunte la conduita morala, toata deontologia zboara pe fereastra in aceea secunda,
profitul fiind unicul care conteaza.

Mai sunt și lucruri bune: disciplina în sine nu e rea, și dă roade în sensul cunoștințelor, al performanței. Poți exersa ascultarea, răbdarea, iertarea, toleranța... cât cuprinde...
Că intri în contact cu tot felul de oameni.
Apropos, și ei sunt oameni, cam ca noi :-) Nu neapărat iremediabili pierduți...

Da, nu sunt iremediabili pierduti.Dar unii vor sa fie pierduti.Ii interseaza
numai banul si pozitia sociala, statutul in firma si privilegiile corespunzatoare.
Iar daca cineva li se puna in cale, sunt gata sa te calce in picioare, fara nici
cea mai mica mustrare de constiinta,deoarece ei cred ca acele privilegii
li se cuvine din nastere.Unii din ei sunt materializarea expresii "a calca pe
cadavre".

Mirela, profesoara din articol, a ales pe baza experienței proprii și asta contează.

Posibil si asta.De acord.Dar de obicei cand o femeie faci o schimbare brusca
la 180 de grade, motivele reale sunt mult mai serioase si mult mai personale decat
se pot spune la televizor sau intr-un interviu.

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

În legătură cu discuţiile anterioare, în care se pomenea şi de jertfa de a renunţa la (ataşamentul de) un anumit confort material, aş vrea să înţeleg mai bine acest lucru.

Nu cred că e obligatoriu ca existenţa unui confort să presupună, mereu, ataşamentul de acesta. Deşi e foarte probabil, într-adevăr. Asta Domnul ştie cel mai bine.

De exemplu, dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate a unui membru al familiei, aş considera normal să mă mut ... cu chirie, să zicem, pentru a avea bani de o operaţie...

Am o prietenă care vrând-nevrând a renunţat la un anumit confort, că are patru copii şi normal că e greu să-i creşti... Mi se pare clar că a ales bine, dar Dumnezeu a pus-o (pe ea şi pe soţul ei), într-o situaţie concretă...

Eu nu prea văd în jur, în zilele noastre, ocazii de jertfe din astea, mari. (De altfel am şi postat citatul din Steinhardt în care suntem invitaţi la a face jertfe mici, zilnice, de genul politeţe, bunăvoinţă etc. - care cer şi ele un anumit efort şi o anumită stare, dacă ne gândim că putem fi obosiţi, stresaţi, solicitaţi la datorie etc.).

Adică azi nu mai suntem duşi în închisoare sau nu ni se confiscă averea pentru mărturisirea credinţei...

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

Astazi pe un program crestin,un invitat vorbea despre planul lui Dumnezeu cu fiecare,atingand subiectul"misiunii fiecaruia".
Sunt convinsa ca este destul loc sub soare si pt medici de dispensar la satele uitate de lume asa cum este nevoie si de cercetatori in industria farmaceutica sau chirurgii de renume;problema este ca avem nevoie si de vanzatori in magazine,si de pompieri,de politisti,vatmani pe tramvaie si brutari...
Nu degeaba fiecare vine insotit de talantii sai in lume.Exista un echilibru intre inzestrari(ca si capacitate intelectuala) si asteptari de la viata;am cunoscut oameni nu foarte inzestrati intelectual sau cu deosebite vocatii-care aveau pretentii mari de la ei,pretentii pe care nu puteau sa le acopere in viata asta...Va puteti inchipui drama acestor oameni!
Ei nu-si pot depasi conditia dar nici nu se impaca cu locul lor in societate.

Hai ca am deviat serios de la subiect :)

În prealabil postat de Yasmina

Astazi pe un program crestin,un invitat vorbea despre planul lui Dumnezeu cu fiecare,atingand subiectul"misiunii fiecaruia".
Sunt convinsa ca este destul loc sub soare si pt medici de dispensar la satele uitate de lume asa cum este nevoie si de cercetatori in industria farmaceutica sau chirurgii de renume;problema este ca avem nevoie si de vanzatori in magazine,si de pompieri,de politisti,vatmani pe tramvaie si brutari...
Nu degeaba fiecare vine insotit de talantii sai in lume.Exista un echilibru intre inzestrari(ca si capacitate intelectuala) si asteptari de la viata;am cunoscut oameni nu foarte inzestrati intelectual sau cu deosebite vocatii-care aveau pretentii mari de la ei,pretentii pe care nu puteau sa le acopere in viata asta...Va puteti inchipui drama acestor oameni!
Ei nu-si pot depasi conditia dar nici nu se impaca cu locul lor in societate.

Hai ca am deviat serios de la subiect :)

Nu mi se pare neapărat o deviere. E de fapt o problemă de viață. Ce facem ca să nu trăim degeaba. Să nu fim furați de carieră, de confort. Eu m-am simțit cumva acuzată de aceste lucruri. Și cum aș da-o, nu sunt convinsă că sunt vinovată, sau că mă aflu în înșelare etc.

Oricum, mă bucur pentru link-ul cu profesoara, precum și pentru că ați răspuns la topic. Mi se pare util să discutăm... constructiv (vă rog :-))

[Yasmina]

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Dar tu ai citit printre randuri cu atentie ?

Da,intotdeauna!

[CristianR]

În prealabil postat de Annyta

Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

Asta ar fi o falsă jertfă, după părerea mea. Este ca și cum Dumnezeu i-a dat 10 talanți, dar el - poate dintr-o greșit înțeleasă smerenie - ia hotărârea să lucreze numai 5. Și care ar fi scopul ei? Smerenia nu este un scop în sine, pentru că dacă îți pui în minte să o dobândești, s-ar putea să nu faci altceva decât să o idolatrizezi și să o ratezi.

Însă, dacă el alege să se facă învățător la sat din dragoste (sau milă) pentru niște copii care duc lipsă de așa ceva, atunci cred că este o jertfă. Dar nu e pentru oricine, ci numai pentru cei care simt chemarea. E ceva personal.
La fel și în privința unui medic foarte bun care ar alege, totuși, un dispensar sătesc (sau în Somalia).

Jertfa trebuie să fie liberă, făcută fără nicio constrângere, dar o chemare tot o precede, lăuntrică (de la Dumnezeu) sau din afară (de la oameni).

Atunci când nu este vorba de o carieră vocațională ca cele de mai sus, însă, și ți se cere să renunți la ea în vederea unui lucru cu mai mult rost dumnezeiesc și – din cauza atașamentului pe care l-ai dobândit față de ceea ce această carieră îți oferă ție, iar nu față de ceea ce oferi tu prin intermediul ei – nu poți să o faci, atunci cred că este o problemă. Fiecare își cunoaște mai bine ecuația vieții și poate să-și dea seama în consecință în ce situație se află. Eu nu pot decât să emit generalități.

Poți să-i slujești lui Dumnezeu și omului în multe profesii, de la cele foarte smerite (ca măturător sau îngrijitor) până la politician, dar cred că toate trebuie să fie însoțite de o jertfă personală. Să o faci ca pe o ofrandă, ca pe un dar pentru ceilalți. Există, din păcate, și multe profesii lipsite de un rost ziditor, în care nu poți sluji aproapelui, ba chiar din contră.

În momentul în care începi să lucrezi doar pentru tine - și nu am în vedere obținerea mijloacelor de trai minime pentru tine și familia ta -, jertfa lipsește sau îți jertfești ție, adică te-ai făcut idol ție însuți.

Cred că munca noastră este sau trebuie să fie modul nostru specific de a sluji creștinește și, prin asta, principala mărturie creștină, ca mădulare ale Bisericii ce funcționează în relație cu celelalte, animate de sângele jertfei lui Hristos. Adevărata jertfă ne duce de la moarte la viață într-un mod paradoxal, pentru că renunțăm la ceva (la limită la tot), însă ceea ce dobândim este de cu totul altă natură și nu poate fi mai bine numit decât Viață. Și numai când o gustăm pe cea adevărată ne dăm seama că înainte eram morți.

În prealabil postat de CristianR

Jertfa trebuie să fie liberă, făcută fără nicio constrângere, dar o chemare tot o precede, lăuntrică (de la Dumnezeu) sau din afară (de la oameni).

Atunci când nu este vorba de o carieră vocațională ca cele de mai sus, însă, și ți se cere să renunți la ea în vederea unui lucru cu mai mult rost dumnezeiesc și – din cauza atașamentului pe care l-ai dobândit față de ceea ce această carieră îți oferă ție, iar nu față de ceea ce oferi tu prin intermediul ei – nu poți să o faci, atunci cred că este o problemă. Fiecare își cunoaște mai bine ecuația vieții și poate să-și dea seama în consecință în ce situație se află. Eu nu pot decât să emit generalități.

Mulţumesc încă o dată pentru răspuns. Într-adevăr ai vocaţie de preot, cum mai ziceau şi alţii.

Îmi pari totuşi idealist. Am fost şi eu când eram mai tânără. Însă viaţa pe pământ e dură. Te aduce cu picioarele pe pământ.

Revenind la jertfă şi la creştinism, eu am o idee fixă, de a-mi verifica chemările, lăuntrice sau de la oameni, cu duhovnicul. Mai ales când e vorba de ceva important. Ai dreptate şi mă bucur că ai adus în răspunsul tău şi ideea ecuaţiei vieţii fiecăruia.

Te asigur că ideea jertfei mă preocupă de la o vreme (probez cu link-ul de mai jos) şi se pare că mai e nevoie de timp pentru a mă linişti în această privinţă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...7&postcount=49

O zi cu pace până la slujba Învierii!

Bine că a mai ieşit soarele în Bucureşti...

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Annyta

Bine că a mai ieşit soarele în Bucureşti...

Si daca nu iesea soarele, ci ploua si mai tare , in plus la asta adaugam si
vant puternic cu trasnete si fulgere, ce se intampla ?