Remember

[cristiboss56]

Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice la București în 30 iulie 2007 și a fost Patriarh al României timp de 21 de ani, în perioada 1986-2007. În 30 iulie 2016 se împlinesc 9 ani de la mutarea sa la cele veşnice.

Părintele Patriarh Teoctist a intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamț în anul 1931. A absolvit Seminarul Monahal din Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon pe seama acesteia în anul 1937, la 4 ianuarie. În 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, obținând licența în 1945; paralel a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor și de diacon la Patriarhie.

La 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul eparhial Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945) și hirotesit arhimandrit în 1946. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie din Iași în perioada 1945-1947, fiind preot slujitor, apoi mare eclesiarh la Catedrala mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). De asemenea între anii 1948-1950 a îndeplinit funcția de vicar al aceleiași Arhiepiscopii. La 28 februarie 1950a fost ales, iar la 5 martie 1950 hirotonit episcop-vicar patriarhal cu titlul „Botoșăneanul”; în această calitate a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București în perioada 1950-1954 și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

La 28 iulie 1962 a fost ales, iar la 16 septembrie înscăunat Episcop la Arad, unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea). La 28 ianuarie 1973 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, iar la 25 februarie 1973 a fost înscăunat.

Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei a fost ales la 25 septembrie 1977, iar la 9 octombrie 1977 a fost înscăunat. Începând cu anul 1980, luna iulie, până în ianuarie 1982, a fost locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin, la 31 iulie 1986, a devenit locțiitor de Patriarh, la 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.

Lucrări: „Mitropolitul Iacob Putneanul, făclier al Ortodoxiei romanești, al năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române” (1978, Mănăstirea Neamț, 45 p.); și o ediție amplă, sub titlul „Mitropolitul Iacob Putneanul”, 1719-1778. „În slujba Ortodoxiei românești, a năzuințelor de unitate națională și de afirmare a culturii române” (1978, Neamț, 128 p); „Studiu introductiv la Dosoftei”, „Dumnezeiasca Liturghie” (ediție critică de N.A. Ursu, Iași, 1980, p. V-XLIV – lucrare editată la inițiativa sa). A publicat studii, articole, cuvântări în „Biserica Ortodoxă Română”, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Banatului”, „Telegraful Român”, cărți de rugăciuni, pastorale. Articolele și cuvântările publicate în reviste, ca și prefețele, pastoralele au fost strânse, sub titlul „Pe treptele slujirii creștine”, în 13 volume (1980-2003). Ca Patriarh a îndrumat întreaga activitate editorială de la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă. Cu binecuvântarea sa au apărut o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, cărți de slujbă, precum și o nouă ediție a Bibliei sinodale (2002).

[cristiboss56]

Preafericitul Părinte Daniel a împlinit luni, 12 septembrie 2016, nouă ani de la alegerea ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa a fost ales, în 12 septembrie 2007, de Colegiul Electoral Bisericesc, în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007.

Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinții Alexe și Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș.

Pe 12 februarie 1990 este ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul, iar în 4 martie 1990 este hirotonit arhiereu în Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

În 7 iunie 1990 este ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, iar la 1 iulie 1990 este întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată pe site-urile www.patriarhia.ro şi www.basilica.ro.

[cristiboss56]

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelui, aniversează luni, 26 septembrie 2016, 7 ani de la ridicarea la rangul de arhiepiscop.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelui s-a născut la data de 6 iunie 1944 în localitatea Cracăul – Negru, comuna Crăcăuani, județul Neamț.

Înaltpresafinția Sa a studiat la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968), cu lucrarea de licență: Lupta profeților împotriva formalismului (sub îndrumarea Pr. Prof. dr. Nicolae Neaga). În 6 septembrie 1964 a fost hirotonit diacon celib, apoi preot, la 8 septembrie 1964. A slujit ca preot în Parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic. Aici, a îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la Mănăstirea Cernica (1974-1977). Înaltpreasfinția Sa a fost numit stareţ al Mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al Mănăstirii Cernica (1981-1985).

Pe 30 septembrie 1985 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul şi cu reşedinţa la Mănăstirea Curtea de Argeş.

În această demnitate a fost hirotonit şi instalat la 17 noiembrie 1985. La data de 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şi Teleorman.

Ca locţiitor de episcop, la 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereu-vicar Calinic Argatu Argeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 şi înscăunat la 18 noiembrie 1990. În anul 2009, prin înălțarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de Arhiepiscopie, a devenit arhiepiscop.

[sophia]

Dar este cam amestecat firul si morti si vii.
Remember se refera la a ne aminti...raposatii.
Scrie pe un fir separat despre vii.

[cristiboss56]

Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox român, a trecut la cele veşnice în 5 octombrie 1993. În contextul împlinirii a 23 ani de la trecerea Domnul, la Paraclisul Universitar Sfânta Ecaterina al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a fost săvârşită miercuri, 5 octombrie 2016, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire. La acest moment au participat profesori şi studenţi ai Facultăţii de Teologie.

La final, Părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, le-a vorbit studenților despre viața și opera Părintelui Dumitru Stăniloae, pe care l-a numit Luceafărul teologiei ortodoxe românești.


Părintele Decan Ștefan Buchiu a mai afirmat că a-l comemora pe părintele Dumitru Stăniloae înseamnă a da strălucire ortodoxiei românești. De asemenea, i-a îndemnat pe studenți să citească opera Părintelui.


Părintele Profesor Dumitru Stăniloae s-a născut în anul 1903 în localitatea brașoveană Vlădeni. A studiat la liceul Andrei Șaguna din Brașov și la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a făcut și doctoratul. A fost profesor de dogmatică la Facultățile de Teologie din Sibiu și din București. Este autorul a numeroase cărți, studii și articole despre teologie și spiritualitate.

[cristiboss56]

Se împlinesc miercuri, 5 octombrie 2016, 23 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Dumitru Stăniloae. Părintele a fost o personalitate marcantă a teologiei ortodoxe româneşti, fiind profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător.

Prezentăm în continuare date biografice din viața sa, preluate din volumul Părintele Dumitru Stăniloae. Biobibliografie, apărut la Editura Patriarhiei Române, București – 2013, sub semnătura Doamnei Virginia Popa:

1903. S-a născut la 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov; Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie şi Reveca; mama era nepoată de preot.

1917. La 10 februarie, pleacă la Braşov să urmeze cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”.

1918. I se oferă o bursă pentru clasa a IV-a de către Fundaţia „Emanuil Gojdu”.

1922. Primeşte o bursă în cadrul Universităţii din Cernăuţi.

1923–1924. După un an părăseşte Universitatea pentru a se înscrie şi urma cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.

1924. În Postul Mare se întâlneşte cu mitropolitul Nicolae Bălan, care-i oferă o bursă la Centrul Mitropolitan din Sibiu.

1927. Termină anul IV la Cernăuţi şi susţine licenţa în Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu lucrarea Botezul copiilor; primeşte o bursă pentru studii de specializare la Atena.

1928. Toamna, susţine la Cernăuţi teza de doctorat cu titlul Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea prof. V Loichiţă. Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru Bizantinologie şi Dogmatică. Pleacă la Munchen, pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie şi filologie bizantinăal profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.

1929. În ianuarie pleacă la Berlin, pentru semestrul de vară, având profesori pe Hans Lietzmannşi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie şi Dogmaticăşi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama; la întoarcerea în ţară este încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”; aici, în decursul celor 17 ani de activitate didactică, a predat Teologie Dogmatică (1929- 1946),Apologetică (1929-1932 şi 1936-1937), Pastorală (1932-1936) şi Limba Greacă(1929-1934). La Cernăuţi i se publică teza de doctorat.

1930. Pleacă la Constantinopol pentru a cerceta şi copia opera teologică a Sfântului Grigorie Palama; la 5 octombrie se căsătoreşte cu Maria (născută Mihu).

1931. În luna mai i se nasc primii doi copii gemeni, Dumitru (care moare în septembrie 1931) şi Maria; la 16 octombrie, este hirotonit diacon. Apare la SibiuCatolicismul de după războiu.

1932. La 25 septembrie este hirotonit preot.

1933. La 8 octombrie se naşte Lidia, avându-l ca naş de botez pe istoricul transilvănean Ioan Lupaş.

1934. La 1 ianuarie este numit redactor responsabil al ziarului Telegraful Român, funcţie îndeplinită, vreme de 12 ani, până în 13 mai 1945. îl cunoaşte şi leagă o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic.

1936. În iunie este numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.

1938. Apare la Sibiu lucrarea fundamentală Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama.

1939. Publică la Sibiu Ortodoxie şi românism.

1940. Vara, România intră în cel de-al Doilea Război Mondial. Se constituie, la iniţiativa poetului Sandu Tudor, grupul Rugul aprins, din care făceau parte Ierom. Ivan Kulighin, duhovnicul mitropolitului rus de Rostov (refugiat la Cernica), Ierom. Benedict Ghiuş, Ierom. Sofian Boghiu, Prof. Alexandru Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Arh. Constantin Joja, Pr. Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu. întâlnirile periodice la mănăstirile Antim şi Cernica au constituit o înviorare duhovnicească a vieţii creştine în Bucureşti.

1942. Apare la Sibiu Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie, conţinând şi articole publicate iniţial în Telegraful Român.

1943. Apare la Sibiu Iisus Hristos sau Restaurarea omului.

1945. La sfârşitul lunii aprilie, moare fiica Maria (Mioara).

1946. Sub presiunea autorităţilor comuniste, reprezentate de Petru Groza, mitropolitul Nicolae Bălan este silit, împotriva propriei voinţe, să-i ceară demisia din funcţia de rector al Academiei; rămâne profesor în continuare până în 1947. Apare la Sibiu, primul volum din traducerea FILOCALIEI sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi. Este transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi misticăpe Nichifor Crainic.

[cristiboss56]

《CONTINUARE 》

1950. Participă la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins, din care nu face parte, dar unde conferenţiază de câteva ori.

1955. La Sibiu, are loc un mare congres al preoţilor ortodocşi; Petru Groza, membru al prezidiului refuză să vorbească cu Părintele Stăniloae, fapt ce va avea consecinţe negative mai târziu. Are loc canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica.

1958. Începe un nou şi mare val de arestări în România, ca o condiţie a retragerii trupelor sovietice. Sunt arestaţi membri ai grupului Rugul aprins. Este urmărit de Securitate. La 4 septembrie este arestat, se face percheziţie la domiciliul din Bucureşti. în 5 septembrie, ora 4.00 dimineaţa, este dus la închisoarea din strada Uranus, pentru o lună, apoi în strada Plevnei, pentru încă o lună. în 4 noiembrie, începe procesul înscenat, caracteristic regimului comunist. Apare la BucureştiTeologia dogmatică şi simbolică: manual pentru Institutele Teologice, în colaborare cu Nicolae Chiţescu, Isidor Todoran, Ioan Petreuţă – Părintele Stăniloae nu a fost consemnat ca autor, întrucât, înainte de publicarea lucrării, a fost arestat.

1959. Este dus la Aiud, având printre alţi colegi de celulă pe preotul Lazarov, paroh în Dobrogea sau pe avocatul şi publicistul Petre Pandrea, care-1 evocă în scrierile sale. Vreme de câteva luni este ţinut în regim de izolare totală. Lidia, fiica părintelui, căsătorită între timp, naşte pe unicul nepot Dumitru Horia; fiind asistentă la catedra de Fizică a Universităţii din Bucureşti – prof. Hulubei – este obligată să părăsească Universitatea.

1961. Toamna, este adus la Bucureşti pentru noi cercetări penale.

1962. În martie, este readus la penitenciarul din Aiud.

1963. În ianuarie este eliberat din închisoare şi lucrează ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod. în octombrie este reintegrat la catedră.

1965. Este solicitat să scrie articole şi studii, de către cei care-l cenzuraseră înainte (Departamentul Cultelor se pregătea să prezinte Occidentului imaginea unei libertăţi religioase).

1968. Este invitat la Freiburg şi Heidelberg, de către profesorii Paul Miron şi respectiv Heyer, pentru conferinţe; primeşte acordul Departamentului Cultelor, ce urma politica schimbării imaginii României.

1969. Conferenţiază la Oxford unde leagă prietenie cu profesorul de Teologie şi scriitorul anglican Donald Allchin.

1971. Merge la Vatican ca membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române.

1973. Apare la Bucureşti Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român. Devine pensionar cu titlu de profesor onorar, rămânând profesor consultant pentru cursul de doctorat.

1976. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 5, iar la Atena volumul Гια Ένα Ορθοδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία, Πίστη, Εκκληςία(Despre un ecumenism ortodox. Euharistie, credinţă, Biserică), cu o prefaţă semnată de Panayotis Nellas. Este declarat Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Tesalonic; în perioada 1929 august participă la Al Doilea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă organizat la mănăstirea Penteli – Atena, alături de preoţii profesori Ene Branişte, Ion Bria, Ioan G. Coman, Dumitru Popescu şi Dumitru Radu.

1977. Apar la Bucureşti volumele 6 şi 7 ale Filocaliei.

1978. Apare la Bucureşti Teologia dogmatică ortodoxă pentru Institutele teologice, volumele 1-3.

1979. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 8.

1980. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 9; la Geneva, Dieu est Amour, traducere de D. Nesser; la New York, Theology and the Church, traducere de R. Berringer, cu o prefaţă de John Meyendorff; la Atena, Προσευχή, Eλευθεία, Aγίοτητα(Rugăciune, libertate, sfinţenie). I se acordă premiul „Dr. Leopold Lucas” al Universităţii din Tübingen.

1981. Este numit Doctor Honoris Causaal Institutului ortodox „Saint Serge” din Paris. Este premiat la Londra cu distincţia onorifică „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice şi creştineşti. Apare la Paris Prière de Jésus et expérience de Saint Esprit, cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément; la Bucureşti Teologia morală ortodoxă, vol. 3: Spiritualitatea ortodoxă(Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe) şi Filocalia, volumul 10.

[cristiboss56]

1982. I se acordă titlul Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Belgrad; în noiembrie conferenţiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare la Bucureşti traducerea din Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, vol. 1.

1985. Apare la Benzinger Verlag, Gütersloher Verlagshaus, Orthodoxe Dogmatik, vol. I, în traducerea profesorului H. Pitters, cu o introducere scrisă de Jürgen Moltmann; la Paris apare Le génie de l’Orthodoxie, traducere de Dan Ilie Ciobotea (azi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément.

1986. Apare la Craiova Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.

1987. Apare la Craiova Chipul nemuritor al Iui Dumnezeuşi la Bucureşti traducerea Scrieri, partea I, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1988. Apare la Bucureşti traducerea Scrieri, partea a II-a, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1990. Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare în aceeaşi editură ca şi primul volum Orthodoxe Dogmatik, vol. 2, traducere de H. Pitters, cu o prefaţă scrisă de Jurgen Moltmann; la Roman apare Filocalia, volumul 11, iar la Craiova volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxăcare cuprinde Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Omul şi Dumnezeu şi traducerea Imnele iubirii dumnezeieştiale Sfântului Simeon Noul Teolog.

1991. Devine membru titular al Academiei Române. Este numit Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena. Apare la Sibiu Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos; la Bucureşti apare traducerea Scrieri, vol. 1, de Sfântul Chiril al Alexandriei şi Filocalia, volumul 12.

1992. Este numit Doctor Honoris Causaal Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Apare la Craiova volumul Reflecţii despre spiritualitatea poporului român.

1993. Apar la Bucureşti lucrările Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului şi Sfânta Treime sau La început a fost iubirea. La 5 octombrie din acelaşi an, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice.

[cristiboss56]

Anul acesta, în data de 26 martie 2017, se împlinesc patruzeci de ani de la moartea unei figuri marcante a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea ortodoxiei românești în vremuri grele.

Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a moștenit educația creștină și calitățile de bun administrator.

Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată (Almanah Bisericesc 2001)

Preotul și învățătorul Ioan Marina

În perioada 1915 – 1923 a studiat la Seminarul teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Facultatății de Teologie din București, devenind licențiat în teologie în anul 1929.

În perioada 1923 – 1926 a fost învățător la sat, în județul Vâlcea; în 1924 s-a căsătorit cu Lucreția Popescu și a devenit preot în satul Băbeni. În 1932 este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.

La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia și Ovidiu. La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale.

Preasfințitul Justinian Vasluianul

La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei, și i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.

Mitopolitul Justinian

În data de 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locțiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului. Întrunit la București, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă.

Patriarhul Justinian Marina

La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani. Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării (din Gramata Sinodală de instalare).

În 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii ortodoxii:

Canonizarea primilor Sfinți Români (1955) și generalizarea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră;
Înființarea unor așezăminte sociale pentru clericii bătrâni și bolnavi;
Reorganizarea învățământului teologic ortodox (1948);
Revenirea a 37 de preoți și protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948);
Întreținerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine;
Inițierea unor relații cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;
Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961);
Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 și 1975) multe cărți de cult, lucrări, periodice, traduceri.
Locașe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici.
Patriarhul Justinian a fost ținut la domiciliu forțat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi și monahii.

Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. (Părintele Patriarh Daniel)

Patriarhul Justinian a încetat din viață în data de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus într-un mormânt în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București.

[cristiboss56]

În data de 26 ianuarie 2017, se împlinesc 115 ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei. Ierarhul s-a remarcat în perioada păstoririi prin diverse acte administrative, sociale, filantropice și culturale.

Mitropolitul Iosif s-a născut în anul 1820 în familia preotului Anania Mihalache, primind la botez numele Ioan. Rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut de mama sa, Teodosia, până la vârsta de 10 ani, când a fost încredințat purtării de grijă a unei rudenii, ierodiaconul Teofilact din Mănăstirea Frumoasa din Basarabia.

Însoțindu-l pe acesta, în anul 1831 a venit la Iași, viețuind în Mănăstirea Sfântul Spiridon. L-a urmat pe ierodiaconul Teofilact la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuel din Focșani și la Episcopia din Buzău, unde, la 23 noiembrie 1835 a fost tuns în monahism de Episcopul Chesarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon.

A urmat cursurile nou înființatului seminar din Buzău (1836-1840), mai apoi pe cele ale Colegiului Sf. Sava din București (1840-1847). A îndeplinit ascultarea de egumen al mănăstirilor Șerbănești-Morunglavu – jud. Vâlcea (1849-1857) și Găiseni – jud. Dâmbovița (1857-1863), fiind hirotonit ieromonah (29 august 1850) și hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) și arhimandrit (1860). Pentru o perioadă scurtă a fost egumen la Mănăstirea Sărindar din București.

A desfășurat o bogată activitate didactică în București, fiind profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr, Liceul Matei Basarab și la Școala Normală Carol I. Timp de un an (1870-1871) a fost director al Seminarului Central din București.

La 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu cu titlul de Mireon (de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales Episcop al Argeșului, unde a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei. A fost instalat la Iași la 6 iulie 1875 și a păstorit până la moartea sa din 26 ianuarie 1902.

Cea mai de seamă realizare a mitropolitului Iosif Naniescu, este aceea a refacerii Catedralei mitropolitane din Iași începută de mitropolitul Veniamin Costachi. Tot ca un continuator al lucrărilor începute de mitropolitul Veniamin Costachi s-a arătat vlădica Iosif și în ceea ce privește Seminarul Veniamin. Constatând condițiile improprii în care acesta își desfășura activitatea, cursurile fiind ținute, după mutarea de la Socola, în diferite case particulare unde era găzduită cu chirie instituția, mitropolitul Iosif Naniescu a cumpărat palatul din Iași al fostului domnitor Mihail Sturdza pentru a stabili acolo școala.

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost iubitor de cultură, preocupările sale în această direcție fiind reflectate și de bogata bibliotecă (peste 10.000 de volume, tipărituri vechi, manuscrise și documente) pe care a avut-o și pe care a donat-o Academiei Române. La 16 aprilie 1888, Academia l-a ales membru de onoare. Ierarhul a fost interesat de literatura română, dar și de cea străină, adunând lucrări cu o tematică variată, multe dintre ele ale unor autori contemporani cu el.

Mitropolitul Iosif s-a remarcat prin dragostea sa pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. A scris lucrări mărunte, predici, cuvântări și o lucrare dedicată istoriei seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul, Viața Sfântului Nifon.

A rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele individuale dăruite săracilor și prin înființarea Societății Clerului Român Binefacerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămași orfani și pe preotesele văduve. Numeroși elevi și studenți au fost ajutați de Iosif Naniescu să se întrețină pe perioada studiilor. În timpul Războiului de Independență dintre anii 1877-1878 a organizat colecte pentru armată în mănăstirile și parohiile eparhiei, a mobilizat călugări și călugărițe pentru serviciul sanitar al Armatei Române.

Mitropolitul Iosif Naniescu s-a mutat la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 26 ianuarie 1902. Cu o zi înainte, la prăznuirea Sfântului Grigorie Teologul, nu a mai putut sluji Sfânta Liturghie la catedrală, a primit Sfintele Taine din mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh. Acesta descrie atmosfera care era în acele zile în eparhia pe care blândul ierarh o păstorise cu atâta vrednicie.

Când a murit Mitropolitul Iosif, pe toate buzele fluturau cuvintele: «Iosif cel Sfânt» și în tot Iașul și Moldova toată l-au petrecut la mormânt în murmurul acestor cuvinte. Biruise viața lui pilduitoare și faptele sale creștinești, spunea Arhimandritul Nicodim Munteanu.

Mitropolitul Iosif a fost înmormântat în ziua pomenirii Sfinților Trei Ierarhi, în exteriorul Catedralei mitropolitane din Iași, în partea dreaptă, paralel cu locul din biserică unde se află moaștele Cuvioasei Parascheva și mormântul mitropolitului Veniamin Costachi.