Marturisirea credintei

,,Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.
Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.
Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie.
Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa.''
Sfanta Evanghelie dupa Matei 10 (32-35)

Pornind de la acest citat, poate ca ar fi bine sa ne gandim impreuna cum marturisim credinta noastra crestina ortodoxa. Daca am fi pusi in stuatia de a fi impuscati, daca marturisim ca suntem crestini, ce am face?

[eodor nastasa]

În prealabil postat de antoniap

,,Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.
Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.
Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie.
Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa.''
Sfanta Evanghelie dupa Matei 10 (32-35)

Pornind de la acest citat, poate ca ar fi bine sa ne gandim impreuna cum marturisim credinta noastra crestina ortodoxa. Daca am fi pusi in stuatia de a fi impuscati, daca marturisim ca suntem crestini, ce am face?

Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.

Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.

În prealabil postat de eodor nastasa

Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.

Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.

Ar mai fi si a patra categorie, poate: unii care se vor ruga inca si mai strasnic, mai vartos...

În prealabil postat de eodor nastasa

Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.

Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.

Fireste, raspunsurile noastre la o provocare de acest tip sunt in masura in care ne deprindem sa facem din alegeri in favoarea credintei crestine. De aceea, asa cum ne pregatim pentru situatii de urgenta care ne pot afecta pe plan material sau ne pot afecta sanatatea, ne putem pregati si pentru provocari de acest tip. Dumnezeu sa ne ajute sa facem alegerile cele bune intotdeauna.

De aceea, lepadarea de sine cred ca este un exercitiu duhovnicesc necesar si mirenilor, nu numai calugarilor. Cred ca ar trebui sa ne intarim duhovniceste in acest sens, pentru a nu pati precum Saprichie.

,,Vieţuiau în Antiohia doi prieteni apropiaţi, învăţatul preot Saprichie şi un om simplu, pe nume Nichifor. Dar fără de veste prietenia lor s-a prefăcut în pizmă grozavă. Nichifor cel temător de Dumnezeu se silea adesea a face pace cu preotul. Însă Saprichie nu voia cu nici un chip să se împace.

Când s-a pornit prigoana împotriva creştinilor, preotul Saprichie a fost osândit la moarte şi dus la locul osândei. Nichifor, îndurerat, îl urma pe Saprichie, rugându-l pe cale să-l ierte înaintea morţii, ca să se despartă în pace:
- Rogu-te, mucenice al lui Hristos, zicea NIchifor, iartă-mă de ţi-am greşit ţie!

Saprichie nu a voit însă nici măcar să privească la potrivnicul său, ci păşea tăcut şi trufaş către moarte.
Văzând învârtoşarea inimii acestui preot, Dumnezeu nu a voit să primească jertfa acestei mucenicii şi să-i dăruiască cununa ei, ci Şi-a retras în taină darul Său. În ceasul acela, Saprichie s-a lepădat de Hristos şi a mărturisit înaintea chinuitorilor că se va închina idolilor.
Nichifor, văzându-l pe Saprichie primejduindu-şi mântuirea, se rugă de acesta să nu se lepede de Hristos, zicându-i:
- O, fratele meu preaiubit, nu face asta, nu te lepăda de Domnul nostru Iisus Hrtistos, nu te lipsi de cununa cerească!
Dar în zadar, Saprichie era cu totul împietrit.

Atunci Nichifor a strigat către chinuitori:
- Şi eu sunt creştin! Tăiaţi-mi mie capul în locul lui Saprichie!
Chinuitorii au vestit aceasta judecătorului, care a poruncit ca Saprichie să fie slobozit, iar lui Nichifor să i se taie capul în locul său. Nichifor şi-a plecat capul cu bucurie pe buturugă, primind moarte mucenicească. Astfel se făcu părtaş Împărăţiei şi primi cununa slavei celei nestricăcioase.
Aceasta s-a petrecut în anul 260, în vremea ămpărăţiei lui Gallineus.''

[Florin_cj]

În prealabil postat de eodor nastasa

Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.

Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.

Psihologii zilelor noastre ne invata asta, adica ne invata cum sa ne lepadam de adevar, adica de invatatura data noua prin Isus Hirstos de catre Dumnezeu, al nostru Creator, care este in toat si in toate! Si aceasta invatatura pamanteasca, ne incurajaza chiar sa mintim:
Iata o povestioara care se strecoara chiar printre Crestinii Ortodoxi, pe facebook, care nu o sa spun ca este arma diavoleasca, o sa spun ca este realitatea in care traim, dar sa nu confundam realitatea cu adevarul, dragii mei frati!

Povestioara:

Un om fugea cu cutitul in mana sa il ucida pe un altul, ii pierde urma si ajunge la tine cu ochii negrii de suparare si cu cutitul in mana si te intreaba, pe unde a luat-o respectivul, adica cel pe care il urmarea!
Intrebarea lor capcana este: Ce faci? ... Nu, nu asta este capcana, ci variantele de raspuns!

1. Ii spui pe unde a luato, pentru ca ti-e frica de moarte? (scapi tu cu siguranta)
2. Il minti si ii dai o ruta gresita, pentru ca sa iti salvezi aproapele si pe tine insuti?! (scapi si tu si cel urmarit)

Asta pentru ca sa inoculeze in mintea noastra, ca minciuna este buna in anumite cazuri!
Conform invataturii Crestin Ortodoxe, dar mai degraba a invataturii crestine in general, minciuna este privita in balanta cu perspectiva adevarului si nu cred ca avem scapare in astfel de situatii daca mintim, decat iertarea, dar asta daca nu cunoastem Cuvantul sau daca ne lepadam de frica precum Petru!
Spune Scriptura sa te lapezi de tine insuti! Daca ii spui omului cu cutitul in mana ca nu iti voi spune pe unde a luat-o, poate mori tu, dar ai infaptuit adevarul?!
Dar daca spui: Stiu pe unde a luato, dar nu vreau ca acest pacat sa fie la mine, nu vreau sa te mint, dar nu vreau sa il omori pe fratele meu! Pe de alta parte daca nu spui ce stii, inseamna ca ascunzi adevarul!
Deci iata o intrebare la care pare greu sa raspunzi!
Ai putea sa intrii in vorba cu cel care tine cutitul in mana si sa lasi sa mai treaca timpul, asta necesita multa rabdare si indelunga rabdare si putere de sacrificiu, iata alte binecuvantari care vin de la Dumnezeu, daca Credem cu Adevarat, daca marturisim cu Adevarat Credinta!
Sa intrebi: De ce vrei sa il omori pe fratele nostru, stii ca nu e bine?! Iar eu iti spun drept ca stiu pe unde a luato, dar nu vreau ca sa fiu eu judecatorul lui si sa ii dau sentinta de moarte de dragul vietii mele!
Cine va spune asta, eu pacatosul nu stiu daca as putea?!
Binenteles acum ar urma amenintarile! Imi spui sau mori!
Fratele meu, eu nu judec ce se poate intampla cu viata mea, tu vrei sa fii judecatorul meu acum, tu stii ce vrei sa faci cu viata mea si cu ce ti-am gresit pentru ca sa primesc o astfel de pedeapsa!
Acum vine si ispita de la un om viclean cu cutitul in mana, care nu are putere cu amenintarea si care spune: Imi ascunzi adevarul!
Nu iti ascund adevarul, dar daca i-ai pierdut urma, nu ti-a fost dat sa il omori pe acest om si nu te consider pregatit sa faci asta, pentru ca nu ai drept de judecata asupra vietii lui!
Am sa iti spun pe unde a luat-o, dar nu acum, ci atunci cand vei lepada cutitul din mana ta si nu vei mai voi sa il omori, piei ispita din acest om!
Iata acum, daca apucam sa spunem aceste cuvinte, cu incredere ca Dumnezeu ne stie soarta si El va decide daca ne-a sunat ceasul sau nu, acum, in ceasul acesta, nu am mintit, nu am ascuns adevarul, am avut rabdare si indelunga rabdare, l-am iubit pe fratele nostru, l-am certat si l-am ajutat, iar daca va primi sau nu invatatura din asta, depinde de el!
Ne lepadam frecvent de Adevar si de Dumnezeu si Marturisirea Credintei e departe ca sa o putem face, atata timp cat vom fi invatati zilnic, ca o mica minciunica din care toata lumea e fericita, rezolva toate problemele noastre! O mica minciunica de felul acesta nu face, decat sa lase pe cel necurat sa se strecoare in noi viclean si sa lucreze in continuare, cauzand efecte mai mari si mai grave pe viitor!

Dumnezeu sa ne lumineze cu Adevarul Lui!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin_cj

Psihologii zilelor noastre ne invata asta, adica ne invata cum sa ne lepadam de adevar, adica de invatatura data noua prin Isus Hirstos de catre Dumnezeu, al nostru Creator, care este in toat si in toate!

Dumnezeu sa ne lumineze cu Adevarul Lui!

Păi, să te lumineze Dumnezeu şi să nu ajungi pe mâna lor,
că psihologii ăştia sunt foarte răi şi mult se străduiesc să defăimeze pe Hristos şi să îi mintă pe oameni, de care de fapt nici nu le pasă decât ca să le stoarcă banii. Nişte canalii, ce mai, unelte ale diavolului, de la ei vine tot răul în lume, are dreptate o parte din mulţimea credincioşilor când îi huleşte şi îi zburătăceşte. Avea dreptate şi Ceauşescu, când i-a desfiinţat, are dreptate şi societatea de azi când le-a rezervat statutul de gunoieri în sistemul educaţional al patriei şi în sistemul de sănătate. Precum şi lumea sportului, care s-a lepădat de ei întrucât antrenorii sunt şi ei psihologi, ce nevoie mai avem de ultimii?
Iar la şcoală, ce să mai zic, prostesc copiii oamenilor cumsecade şi le spun că Dumnezeu nu există şi că totul e o scorneală a minţii. Apoi, când e vorba de familie, nu ştiu cum să facă să îi împingă pe oameni la divorţuri, arătîndu-le punctele negre şi oţărîndu-i pe unul contra altuia.
O, cum îi mai rabdă Dumnezeu pe psihologii ăştia, de la care vine tot răul pe lume!... Or fi făcut, acolo la facultăţile lor, vreun legământ cu dracul ca să lupte împotriva Bisericii şi împotriva oamenilor? Ce crezi, au făcut?
Se pare însă că i-a cam păcălit vicleanul, că i-a făcut soldaţi cu simbrie mică, majoritatea psihologilor avînd venituri nesigure şi foarte mici prin România, iar unii se ocupă deja cu alte joburi, ca să nu piară de foame cu tot cu familia lor. Şi când te gândeşti că o formare de psiholog costă azi nişte mii şi zeci de mii de euro, în timp ce o formare de om al Domnului e pur şi simplu moca şi te aşteaptă chilipiruri mari... Ca o pregustare a darurilor în veşnicie, nu-i aşa?...
Iar cei pe care unii îi numesc credincioşi în Adevăr, nu-i aşa, răsplătiţi fiind de Domnul, au case mari şi frumoase, conturi şi contuleţe, câteva rânduri de maşini (unele parcate luxos în chiar curtea bisericii), concedii în insulele Azore sau mai dihai etc. etc. Vezi, dacă psihologii au ales să umble pe măgar în timp ce alţii umblă în Merţan? Aşa le trebe păcălicilor!

P.S. Asta ar fi varianta 1. Varianta 2 sună puţin altfel, dar n-o mai spun, că tare îmi e milă de unii dintre psihologi... Şi, mai ales, că nu aş vrea să mint, întrucât mi-e tare greu să le găsesc un numitor comun care să nu trădeze pe nici unul dintre ei. În fine, subiectul cu psihologii e secundar, pe bună dreptate, comparativ cu Mărturisirea de credinţă. Mai bine te ţineai de Mărturisire şi nu te mai răneai înţepîndu-te cu varii consideraţii despre psihologi. Zău, nu merită să-ţi răneşti singur sufletul!
P.P.S. Gândul la lumea psihologiei m-a adus în zona unei contradicţii: creştinii ortodocşi scriu Numele Domnului cu un singur i? Disonanţa cognitiv-afectivă care mă pândeşte, îmi şopteşte să te rog: ori schimbi eticheta de ortodox de la numele tău, ori scrii Numele Domnului ca un ortodox, adică Iisus, cu doi i. Amândouă împreună nu se poate, că undeva palpită o minciună. Sau poate e o simplă neatenţie, o eroare, acolo, involuntară?... Dar care să fie motivul ascuns al producerii ei?... Deh, dacă tot vorbim de psihologi!
Să fie acelaşi motiv pentru care în urmă cu câteva luni un forumist nu se mai oprea din urlat "Gooool!" de câte ori câştiga Galaţiul? Tot ce se poate, săracul, că a fost banat dar tare mă tem că tot maniacal exaltat a rămas. De frica psihologilor, nu de alta, că dacă avea parte de niţică psihoterapie nu se mai repezea ca scos din minţi să urle "Goool" în loc să îşi trateze golul interior.

[Florin_cj]

În prealabil postat de cezar_ioan

Păi, să te lumineze Dumnezeu şi să nu ajungi pe mâna lor,
că psihologii ăştia sunt foarte răi şi mult se străduiesc să defăimeze pe Hristos şi să îi mintă pe oameni, de care de fapt nici nu le pasă decât ca să le stoarcă banii. Nişte canalii, ce mai, unelte ale diavolului, de la ei vine tot răul în lume, are dreptate o parte din mulţimea credincioşilor când îi huleşte şi îi zburătăceşte. Avea dreptate şi Ceauşescu, când i-a desfiinţat, are dreptate şi societatea de azi când le-a rezervat statutul de gunoieri în sistemul educaţional al patriei şi în sistemul de sănătate. Precum şi lumea sportului, care s-a lepădat de ei întrucât antrenorii sunt şi ei psihologi, ce nevoie mai avem de ultimii?
Iar la şcoală, ce să mai zic, prostesc copiii oamenilor cumsecade şi le spun că Dumnezeu nu există şi că totul e o scorneală a minţii. Apoi, când e vorba de familie, nu ştiu cum să facă să îi împingă pe oameni la divorţuri, arătîndu-le punctele negre şi oţărîndu-i pe unul contra altuia.
O, cum îi mai rabdă Dumnezeu pe psihologii ăştia, de la care vine tot răul pe lume!... Or fi făcut, acolo la facultăţile lor, vreun legământ cu dracul ca să lupte împotriva Bisericii şi împotriva oamenilor? Ce crezi, au făcut?
P.S. Asta ar fi varianta 1. Varianta 2 sună puţin altfel, dar n-o mai spun, că tare îmi e milă de unii dintre psihologi... Şi, mai ales, că nu aş vrea să mint, întrucât mi-e tare greu să le găsesc un numitor comun care să nu trădeze pe nici unul dintre ei.

Indem la pace,

Nu i-as critica atat de tare, au si ei rolul lor si acolo sunt oameni si oameni sa nu ii etichetam pe toti! Gresala lor este ca il fac pe pacient sa lase grijile depoarte, adica sa le depoziteze in subconstient si sa nu se mai gandeasca la ele! Ei spun ca ne invata cum sa uitam grijile, prin asta se rezolva toate! Asta insa este calea cea larga, autostrada nemteasca pe care mergi cat poti de tare, nu este calea cea stramta de care ne vorbeste Sfanta Scriptura! Adevarata rezolvare, adica lepadare de griji, este atunci cand ne rezolvam problemele si nu asa cum ne convine noua, ci asa cum o cere Adevarul, prin marturisire dreapta fata de cel de care am gresit! Cum mergem la Psiholog si ne deschidem sufletul cu toate grijiile noastre si mai lasam si bani, ma intreb de ce nu mergem sa facem asta la cei fata de care am gresit si vom vedea ca problemele noasre se rezolva! De ce nu facem asta? Pentru ca gandul necurat se strecoara in noi ca un pastor rau si cand vrem sa facem asta, vine si ne bate cu bota sa stam pe loc si ne tine acolo cu frica de bota! Daca ne-am duce la cei fata de care am gresit sa le spunem adevarul, ne-am vindeca, dar trebuie sa mergem la fratii nostrii fata de care am gresit cu toata dragostea si sa alungam frica! In momentul in care pacientul se duce la psiholog, are impresia ca se descarca de tot ce a gresit prin a le uita, dar defapt le aduna pe toate in subconstient prin ignoranta! Cade in pacatul nesimtirii si i se impietreste sufletul! Sesizeaza asta doar cand este pus in fata unei situatii similare si intervine iar frica in mitea lui si iar da o fuga la psiholog! De aceea vreau sa spun, ca si cum nu as spune de la mine, sa ne ferim si de Duhovnici sau oameni care s-au ratacit si aplica astfel de metode ale stiintei moderne, daca ii intalnim!
Sa nu uitam ca iertarea este pentru cei care se leapada de pacat prin a omite sa il mai faca!
Cel ce greseste din nou, va cadea mai rau in greseli, pentru ca cel care nu are i se va mai lua si cel care are i se va mai da! Cel care se lipeste de pacat cauta sa mai aduca pacat, iar cel care se lipeste de adevar cauta sa aduca adevar!

Dumnezeu sa ne Lumineze cu Adevarul Lui!

[andra_v]

În prealabil postat de antoniap

Pornind de la acest citat, poate ca ar fi bine sa ne gandim impreuna cum marturisim credinta noastra crestina ortodoxa. Daca am fi pusi in stuatia de a fi impuscati, daca marturisim ca suntem crestini, ce am face?

Exact ceea ce facem si in prezent, cand suntem pusi in situatia de a-L marturisi pe Hristos zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa si majoritatea il parasim pentru serviciul, ogorul, familia ori "virtutea" noastra.

[iustin10]

În prealabil postat de andra_v

Exact ceea ce facem si in prezent, cand suntem pusi in situatia de a-L marturisi pe Hristos zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa si majoritatea il parasim pentru serviciul, ogorul, familia ori "virtutea" noastra.

Chiar ma gandeam ca marturisirea lui Hristos,nu poate avea doar intelesul limitat,al marturisirii in fata unei constrangeri,si ca trebuie sa fie si un inteles de zi cu zi...
Deci daca ogorul,familia ,lumea ne face sa ne luam gandul de la Hristos,atunci marturisirea aceasta ar fi a noastra impotriva slabiciunii propriilor ganduri care ne indeparteaza asa lesne de la ajutorul lui Hrisots.
Daca cineva cere ajutorul Domnului ,inseamna ca il si marturiseste,impotriva propriei sale tendinte firesti,de a rezolva prin mijloace naturale , o anumita situatie

[glykys]

In primul rand, Il marturisim pe Hristos atunci cand spunem Crezul.
Apoi, Il marturisim in familie, la masa, la rugaciune, dar si in societate. A nu se intelege ca tinem predici de evanghelizare, dar se cunoaste in societate cine e crestin si cine nu e, ciar daca nu scoate o vorbulita despre Dumnezedu.

Parintele spunea chiar astazi ca pe Hristos Il marturisim si atunci cand ne rugam pentru aproapele nostru in suferinta si cand il pomenim la slujbe, implinind astfel cuvantul Sau, dar Il propovaduim in familie si in fata apropiatilor nostri. Parintii, nasii si bunicii care isi invata copiii sa se inchine, sa se roage, sa duca o viata crestineasca, sa ii duca la biserica, sa tina post etc sunt niste marturisitori si au aceasta datorie de a fi marturisitori.


Pana la urma, Il marturisim (sau nu) pe Hristos in toata viata noastra, prin felul in care ne-o petrecem.