Marturisirea credintei

[Decebal]

În prealabil postat de maria-15

de multe ori mi s-a intamplat sa-mi fie rusine sa-mi fac semnul Sfintei Cruci la masa atunci cand eram la cantina sau cu alti prieteni la vreun restorant.

Numai că mărturisirea credinţei în Hristos stă în mult mai mult decât în a îţi face semnul Crucii. Mărturisirea adevărată constă în a te lepăda de tine, a îţi lua crucea şi a Îl urma pe Hristos, sau cum după spunea Sf Pavel în a fi răstignit faţă de lume şi lumea a fi răstignită faţă de tine, în a răstigni lumescul, profanul pentru ca duhul să trăiască în Duh. Căci trupul sau trupescul, lumescul se luptă împotriva Duhului, iar Duhul se luptă împotriva lumescului. Din această perspectivă, şi ai putea mai mult să studiezi Scripturile sub îndrumarea corespunzătoare, a îţi face semnul Crucii poate să nu constituie nici măcar un început bun pentru o adevărată mărturisire a Crucii şi Învierii lui Hristos.

În prealabil postat de maria-15

concluzie:sa-L marturisim pe Mantuitorul este o datorie fata de El si un mare folos pentru aproapele, chiar daca avem de infruntat anumite "bascalii".

Băşcăliile sunt încă unul dintre cele mai uşoare atitudini de înfruntat. Stai să vezi cum e cu disciminarea, cu călcatul în picioare de către ceilalţi, cu pumnii şi picioarele pe care le vei lua în gură şi în dinţi, cu scupitaul, cu bătăile peste faţă, cu spinii urii, ai indiferenţei, ai răutăţii, ai egoismului, ai lipsei de orice iubire, milă, consideraţie şi compasiune, ai lipsei de sprijin, ai prigonirii, loviturilor şi răstignirii, ai lipsei de dreptate şi de adevăr.

În prealabil postat de Decebal

Băşcăliile sunt încă unul dintre cele mai uşoare atitudini de înfruntat.

Stai să vezi cum e cu disciminarea, cu călcatul în picioare de către ceilalţi, cu pumnii şi picioarele pe care le vei lua în gură şi în dinţi, cu scupitaul, cu bătăile peste faţă, cu spinii urii, ai indiferenţei, ai răutăţii, ai egoismului, ai lipsei de orice iubire, milă, consideraţie şi compasiune, ai lipsei de sprijin, ai prigonirii, loviturilor şi răstignirii, ai lipsei de dreptate şi de adevăr.

de acord,dar consider ca daca Domnul m-ar fi pus in situatia pe care o descrieti, poate ca,tocmai din cauza faptului ca sunt la inceput(adica abia acum incerc sa duc si eu o viata crestineasca) si "neexperimentata" in lupta duhovniceasca,nu as fi rezistat,as fi cazut.

asa cum spunea Parintele Arsenie Boca,daca invingi ispitele venite de la lume,apoi te vei lupta cu cele venite de la trup si,daca le invingi si pe acestea,chiar diavolul te va ispiti.deci,nu de la inceput te lupti cu diavolul,ci Domnul ingaduie intai ispite usoare pe care,trecandu-le cu ajutorul Sau,sa devenim mai puternici in ispitele si mai grele care vor veni asupra noastra.de exemplu,daca acum mi s-ar arata si mie o multime de draci,asa cum i s-a intamplat Sfintei Iuliana cea Milostiva din Lazarevo,nu stiu daca eu as avea taria sa strig ca si ea catre Domnul si Sfantul Nicolae.nu ca nu as primi ajutorul cerut,dar,pur si simplu,Dumnezeu nu ne da niciodata mai mult decat ceea ce putem noi sa ducem.

http://www.credo.ro/tacere-si-marturisire.php

[AlinB]

În prealabil postat de Decebal

Numai că mărturisirea credinţei în Hristos stă în mult mai mult decât în a îţi face semnul Crucii. Mărturisirea adevărată constă în a te lepăda de tine, a îţi lua crucea şi a Îl urma pe Hristos, sau cum după spunea Sf Pavel în a fi răstignit faţă de lume şi lumea a fi răstignită faţă de tine, în a răstigni lumescul, profanul pentru ca duhul să trăiască în Duh. Căci trupul sau trupescul, lumescul se luptă împotriva Duhului, iar Duhul se luptă împotriva lumescului. Din această perspectivă, şi ai putea mai mult să studiezi Scripturile sub îndrumarea corespunzătoare, a îţi face semnul Crucii poate să nu constituie nici măcar un început bun pentru o adevărată mărturisire a Crucii şi Învierii lui Hristos.

teoreticianule.

[AlinB]

În prealabil postat de antoniap

Exemplu de urmat: Sacrificiu pentru credinţă! Zeci de enoriaşi au înnoptat în faţa Palatului Parlamentului din Chişinău

Ce facem, glorificam in continuare sectantii cipofobi si cenepofobi?
Amuzant/trist este ca nu-i deranjeaza liberalizarea avortului, nu-i deranjeaza asa tare propaganda homosexuala, problema lor majora este evidenta populatiei si cnp -ul.

Adevarat e ca ortodoxia (unora) s-a dus de rapa, dar nu cum le place unora sa creada, de data asta pestele s-o imputit de la coada.

În prealabil postat de AlinB

Ce facem, glorificam in continuare sectantii cipofobi si cenepofobi?
Amuzant/trist este ca nu-i deranjeaza liberalizarea avortului, nu-i deranjeaza asa tare propaganda homosexuala, problema lor majora este evidenta populatiei si cnp -ul.

Adevarat e ca ortodoxia (unora) s-a dus de rapa, dar nu cum le place unora sa creada, de data asta pestele s-o imputit de la coada.

Aline, Aline, mai schimba si tu CD-ul acela! Povestea cu sectantii e cam rasuflata.

Cipofobii= sectanti? Asta e doar parerea ta, nu si a celor care stiu ce sunt sectantii.

[Florin_cj]

În prealabil postat de eodor nastasa

Putem sa ne gandim impreuna, da sigur o sa hotaram separat.

Pai ce o sa facem, unia or sa faca pe ei de frica, adicatelea or sa se comporte 'omeneste'(cine io, fugi bre de aicisa, nici nu'L cunosc, cum zisasi ca'L cheama ?) , altia mai bravi, or sa racneasca o lozinca stereotipa, pana ce glontu' cel naravas or sa-i plesneasca'ntre ochi, si unia, putini (probabil), or sa astepte senini intalnirea cu Dumnezeu.

Psihologii zilelor noastre ne invata asta, adica ne invata cum sa ne lepadam de adevar, adica de invatatura data noua prin Isus Hirstos de catre Dumnezeu, al nostru Creator, care este in toat si in toate! Si aceasta invatatura pamanteasca, ne incurajaza chiar sa mintim:
Iata o povestioara care se strecoara chiar printre Crestinii Ortodoxi, pe facebook, care nu o sa spun ca este arma diavoleasca, o sa spun ca este realitatea in care traim, dar sa nu confundam realitatea cu adevarul, dragii mei frati!

Povestioara:

Un om fugea cu cutitul in mana sa il ucida pe un altul, ii pierde urma si ajunge la tine cu ochii negrii de suparare si cu cutitul in mana si te intreaba, pe unde a luat-o respectivul, adica cel pe care il urmarea!
Intrebarea lor capcana este: Ce faci? ... Nu, nu asta este capcana, ci variantele de raspuns!

1. Ii spui pe unde a luato, pentru ca ti-e frica de moarte? (scapi tu cu siguranta)
2. Il minti si ii dai o ruta gresita, pentru ca sa iti salvezi aproapele si pe tine insuti?! (scapi si tu si cel urmarit)

Asta pentru ca sa inoculeze in mintea noastra, ca minciuna este buna in anumite cazuri!
Conform invataturii Crestin Ortodoxe, dar mai degraba a invataturii crestine in general, minciuna este privita in balanta cu perspectiva adevarului si nu cred ca avem scapare in astfel de situatii daca mintim, decat iertarea, dar asta daca nu cunoastem Cuvantul sau daca ne lepadam de frica precum Petru!
Spune Scriptura sa te lapezi de tine insuti! Daca ii spui omului cu cutitul in mana ca nu iti voi spune pe unde a luat-o, poate mori tu, dar ai infaptuit adevarul?!
Dar daca spui: Stiu pe unde a luato, dar nu vreau ca acest pacat sa fie la mine, nu vreau sa te mint, dar nu vreau sa il omori pe fratele meu! Pe de alta parte daca nu spui ce stii, inseamna ca ascunzi adevarul!
Deci iata o intrebare la care pare greu sa raspunzi!
Ai putea sa intrii in vorba cu cel care tine cutitul in mana si sa lasi sa mai treaca timpul, asta necesita multa rabdare si indelunga rabdare si putere de sacrificiu, iata alte binecuvantari care vin de la Dumnezeu, daca Credem cu Adevarat, daca marturisim cu Adevarat Credinta!
Sa intrebi: De ce vrei sa il omori pe fratele nostru, stii ca nu e bine?! Iar eu iti spun drept ca stiu pe unde a luato, dar nu vreau ca sa fiu eu judecatorul lui si sa ii dau sentinta de moarte de dragul vietii mele!
Cine va spune asta, eu pacatosul nu stiu daca as putea?!
Binenteles acum ar urma amenintarile! Imi spui sau mori!
Fratele meu, eu nu judec ce se poate intampla cu viata mea, tu vrei sa fii judecatorul meu acum, tu stii ce vrei sa faci cu viata mea si cu ce ti-am gresit pentru ca sa primesc o astfel de pedeapsa!
Acum vine si ispita de la un om viclean cu cutitul in mana, care nu are putere cu amenintarea si care spune: Imi ascunzi adevarul!
Nu iti ascund adevarul, dar daca i-ai pierdut urma, nu ti-a fost dat sa il omori pe acest om si nu te consider pregatit sa faci asta, pentru ca nu ai drept de judecata asupra vietii lui!
Am sa iti spun pe unde a luat-o, dar nu acum, ci atunci cand vei lepada cutitul din mana ta si nu vei mai voi sa il omori, piei ispita din acest om!
Iata acum, daca apucam sa spunem aceste cuvinte, cu incredere ca Dumnezeu ne stie soarta si El va decide daca ne-a sunat ceasul sau nu, acum, in ceasul acesta, nu am mintit, nu am ascuns adevarul, am avut rabdare si indelunga rabdare, l-am iubit pe fratele nostru, l-am certat si l-am ajutat, iar daca va primi sau nu invatatura din asta, depinde de el!
Ne lepadam frecvent de Adevar si de Dumnezeu si Marturisirea Credintei e departe ca sa o putem face, atata timp cat vom fi invatati zilnic, ca o mica minciunica din care toata lumea e fericita, rezolva toate problemele noastre! O mica minciunica de felul acesta nu face, decat sa lase pe cel necurat sa se strecoare in noi viclean si sa lucreze in continuare, cauzand efecte mai mari si mai grave pe viitor!

Dumnezeu sa ne lumineze cu Adevarul Lui!

[Florin_cj]

În prealabil postat de andra_v

Exact ceea ce facem si in prezent, cand suntem pusi in situatia de a-L marturisi pe Hristos zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa si majoritatea il parasim pentru serviciul, ogorul, familia ori "virtutea" noastra.

Iertare ca intervin sora Andra!

Familia trebuie sa fie impreuna cu Cuvantul Lui Isus Hristos le la Dumnezeu lasat noua pentru a noastra mantuire! Aceata nu ne departeaza de Dumnezeu, ci ne intareste, de asta suntem doi, daca nu suntem doi in familie din acest motiv, vom retrai pacatul Adamic si iar nu am inteles nimic din Proroci si iar ne abatem de la Cuvantul Lui Dumnezeu!

Dumnezeu sa ne Lumineze cu Adevarul Lui!

[Florin_cj]

În prealabil postat de glykys

In primul rand, Il marturisim pe Hristos atunci cand spunem Crezul.
Apoi, Il marturisim in familie, la masa, la rugaciune, dar si in societate. A nu se intelege ca tinem predici de evanghelizare, dar se cunoaste in societate cine e crestin si cine nu e, ciar daca nu scoate o vorbulita despre Dumnezedu.

Parintele spunea chiar astazi ca pe Hristos Il marturisim si atunci cand ne rugam pentru aproapele nostru in suferinta si cand il pomenim la slujbe, implinind astfel cuvantul Sau, dar Il propovaduim in familie si in fata apropiatilor nostri. Parintii, nasii si bunicii care isi invata copiii sa se inchine, sa se roage, sa duca o viata crestineasca, sa ii duca la biserica, sa tina post etc sunt niste marturisitori si au aceasta datorie de a fi marturisitori.


Pana la urma, Il marturisim (sau nu) pe Hristos in toata viata noastra, prin felul in care ne-o petrecem.

Vorbesc in ziua ratacirii mele,

Si iata ca acest mesaj al tau m-a trezit si iti multumesc. Va rog sa va rugati pentru mine si pentru sufletul meu, pentru ca daca gura mea va grai stramb azi, aspra va fi judecata mea! Ma rog la Dumnezeu sa imi puna calus la gura, pentru ca sa nu strecoare mintea mea gandul cel rau sau cel viclean in mintea fratilor mei! Si iata ca unii nu vor gasi pace in aceste randuri!
Mult mai de pret ar fi tacerea mea acum pentru mine, decat vorba pe care o scriu aici, dar nu ma simt instare sa tac azi in ziua ratacirii mele! Nu este intelelepciune in mine si nimic nu e bun din ce spun, daca aduce vrajba! Iar daca gaseste cineva bun in ceea ce scriu sa stie ca e de la Dumnezeu si nu am nici un merit! De va gasi cineva ceva poticnitor sa stie ca e de la mine si aspra va fi judecata mea, daca aduc rau in inima lui.
Bucuros voi fi eu daca gresesc si voi va veti arunca mana dupa mine ca sa ma scoateti din greselile mele! Si iata va spun ca gresesc si sunt un pacatos si sunt nevrednic de aceste vorbe, dar le spun, poate vor fi de folos cuiva, sunt dator sa spun din ce stiu, insusi pentru faptul de a fi corectat! Caci sta scris, parafrazez: Ca cel ce nu primeste mustrarea nu face Voia Lui Dumnezeu!
Le spun ca o fapta, precum cel care vede un sarac si nu ii spune: Du-te si mananca si du-te si te imbraca, ci ii da o haina si ii da de mancare!
Sarac, nu este cel care nu munceste, caci acela nici sa nu manance!
Daca pe saraci nu ii descrie foarte bine Scriptura, pe bogati ii descrie foarte bine! Spune Scriptura despre ei: Nu adunati comori pe pamant, ci in ceruri!
Cred ca acum stim ce inseamna saraci, pe langa cei nevoiasi de bunuri lumeasti, pe care ii avem pe langa noi si trebuie sa ii ajutam si poate nu ne vom indrepta atentia de astazi doar inspre cei care nu au cele lumesti, asta pentru ca sa implinim Cuvantul cu dragoste si nu ca o datorie pentru o rasplata!

Dumnezeu sa ne lumineze cu Adevarul Lui!

[Florin_cj]

În prealabil postat de antoniap

Ma gandesc la Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeii. Acest mare chirurg si savant, devenind mai intai preot, a continuat sa opereze bolnavii. Dupa hirotonie, mergea intotdeauna imbracat in rasa la spital.

In momentul in care i s-a luat icoana din sala de operatie, pe la sfarsitul anului 1921, a spus ca nu va merge la munca pana cand icoana nu va fi repusa la locul ei si a plecat acasa. Pe atunci, <<un asemenea ,,sabotaj'' era pedepsit ca o crima politica de mare greutate.>> p. 46

Refuzand sa se prezinte, din pricina scoaterii icoanei, la Societatea Stiintifica Medicala, unde avea de sustinut o comunicare, da ulterior urmatoarea declaratie:
,,Prezint Societatii scuzele mele pentru faptul ca nu mi-am prezentat comunicarea in ziua desemnata, dar asta s-a intamplat nu din vina mea, ci din vina comisarului nostru pentru ocrotirea sanatatii, in care s-a salasluit dracul. Acesta a profanat icoana.'' (Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeii, Am iubit patimirea, p 47)
Sa avem ocrotirea acestui mare sfant.
A se vedea si :

SFANTUL LUCA AL CRIMEEI: “Am iubit patimirea”

Sfantul Luca s-ar fi dus la munca sa ii ajute pe cei in nevoie! El a vrut sa sublizieze ca Dumnezeu este mereu cu noi si daca el este acolo si salveaza oameni, o face pentru ca Dumnezeu l-a binecuvantat. A scapat din pricina credinte si a marturiei Lui Dumnezeu! Ortodoxia marturiseste prin icoana prezenta Lui Dumnezeu in orice loc, prin Sfintii care au fost binecuvantati sa ne vesteasca Cuvantul, prin cei care ii avem de urmat ca exemplu! Icoana este intru luare aminte, asa a fost de la radacini si sa nu ne ratacim careva dintre noi, sa credem altceva! Caci sta scris parafrazez: Nu sunteti voi mai depret decat pasarile cerului?!
Icoana este marturia vizuala si asa cum se marturiseste prin cuvinte prezenta Lui Dumnezeu in tot si in toate, se marturiseste si prin icoana! Rog sa nu se piarda acest aspect care sta la fundamentul Ortodoxiei si sa nu ne ratacim vreodata sa spunem ca icoana a facut, ci asa cum sta la radacini e drept sa spunem Dumnezeu a facut, pentru ca sa nu punem cele facute inaintea facatorului! Deci mesajul a fost intru luare aminte si marturisire a credintei fata de Dumnezeu in Duh si Adevar!
Stiu ca cunoasteti toate acestea mai bine decat mine, vreau doar sa subliniez cateva aspecte care mi se par importatnte pentru ca sa nu ne ratacim unii din noi! Si pentru ca sa nu poticnim pe cei care au o alta parere si ar crede altceva din acest gest!
Daca nu este bine ce am scris, e din pricina ca m-am ratacit si nu cunosc prea bine istoria acestui Sfant Luca, am vorbit din prisma principiului la baza caruia sta prezenta icoanei in viata Crestinului Ortodox!
O spun ca pe o completare, nu ca pe o critica:
„după cum chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, asemenea să se aşeze şi cinstitele şi sfintele icoane, făcute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase şi veşminte, pe pereţi şi pe scânduri, în case şi pe drumuri, şi adică icoana Domnului şi Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cea a Sfintei Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, ale cinstiţilor Îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi. Căci dacă vor fi văzuţi mai des zugrăviţi pe icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria şi dorul de prototipul lor, le vor săruta şi le vor da închinarea cinstită, dar nu adorarea deplină, care după credinţa noastră se cuvine numai firii dumnezeieşti" (Dr. Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Tipografia Diecezană Arad, 1930, pp. 39-40).