Casatoria cu o persoana divortata

[liviu mihai]

'''Cred ca ,a te casatori cu o persona divortata reprezinta un mare risc de esec viitor al relatiei respective !!!

Mie personal,statutul acesta de persoana divortata,imi inspira cea mai profunda neincredere si suspiciune din mai multe puncte de vedere .

In orice caz o astfel de persona poate fi banuita de mai multe defecte, printre care putem aminti :

1). pe primul plan se afla prostia sau lipsa de minte in alegerea partenerului cel mai potrivit, astfel incat sa nu se ajunga la divort .(multi isi aleg partenerul numai dupa impresia pur fizica, neglijand multe aspecte ale caracterului care pot trezi suspiciuni : inclinatie spre violenta, bautura, minciuna sau curvie !)
2). lipsa de seriozitate, lipsa de implicare, caractere usuratice

Nu am deloc incredere in copii ai caror parinti sunt divortati. Cred ca si ei trebuie foarte tare evitati ca si parteneri ! Mai devreme sau mai tarziu vor cadea in obiceiul vazut in famile (doar au acolo exemple stralucite ),si se mai stie si ca : aschia nu sare niciodata prea departe ...!!!'''
Acestea de mai sus sunt spusele si parerea lui GUARDIAN KNIGHT
iar eu zic:

''...sa arunce piatra cel fara de pacat!''
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Parerea mea este ca dumnezeu are poarta deschisa si pt mine pacatosul si pentru tine ''guardian knight'' daca m-as lua dupa tine as spune ca credinta din sufletul meu e in zadar si ca cea pe care o iubesc si cu care vreau sa intemeiez o noua familie este de fapt un mare pacat o nereusita
Toti gresim in viata si cred ca meritam macar o sansa de la dumnezeu.

[DragosP]

Dacă sunteţi oameni cu frica lui Dumnezeu o să fiţi sănătoşi şi fericiţi! Casă de piatră!

[liviu mihai]

În prealabil postat de DragosP

Dacă sunteţi oameni cu frica lui Dumnezeu o să fiţi sănătoşi şi fericiţi! Casă de piatră!

Doamne ajuta!!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mihailc

Ce îmi place în mod deosebit la topicul ăsta este senzaţia că fiecare, cu excepţia lui Alin care rămâne fidel rolului de procuror-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dialoghează de fapt cu sine, încercând să-şi consolideze fundalul de motivaţii pentru situaţia în care se află. Nu e foarte greu de descifrat contextul fiecăruia: tânăra pură formal şi ritual care refuză să se mânjeacă iubind un lepros(= divorţat), femeia familistă a cărei opţiuni duhovniceşti nu sunt pe deplin împărtăşite de consort, bărbatul hotărât să reziste muceniceşte într-un mariaj, pesemne, ameninţat de faliment, divorţatul retras într-o pustnicie urbană fragilă încercând să reziste orientându-şi viaţa după principii cât mai aspre, soţia nemulţumită moderat de postmoderna amorţeală a căsniciei......toate însă având un numitor comun: o acută lipsă de comunicare în viaţa de dincoace de tastaturi, absenţa prietenilor de încredere, aşteptarea unei stări de comuniune fertile, a liturghiei de după liturghie. Încerc să înţeleg suferinţele exprimate printre rânduri, din interiorul durerii mele care, dacă-mi permiteţi o indiscreţie, are, sau a avut cândva, conţinuturi asemănătoare cu fiecare caz în parte. Citind postările voastre, am recunoscut etape ale vieţii mele, cu întreaga lor ţesătură de sentinţe teoretice, impasuri insolubile, nădejdi aproape disperate, adăpostiri pasagere în acreală şi scârbă de viaţă, încordări idealiste de muşchi duhovniceşti insuficient antrenaţi şi atâtea alte încercări de a face faţă examenelor existenţiale ratate ale vieţii. Cel puţin un lucru am învăţat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ţi poţi imagina cum e să zaci în abisurile ei.

Cat adevar sunt in cuvintele acestea. Exact acelasi lucru l-am gandit si eu citind acest topic.

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Atata timp cat cel credincios isi pastreaza crediinta (practic, cat timp are crediinta cat pt doi).

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

Aceasta remarca eu o vad justa si adevarata. In general oamenii care ajung la divort se scalda in nestiinta si pacate de tot felul care ii fac slabi si neputinciosi. Incearca sa reziste, insa fiind ei insisi bolnavi sufleteste cedeaza. Aceasta este realitatea. Putem astfel sa punem la zid pe acesti oameni? sa spunem ca nu au fost puternici si sa ii criticam ca au divortat? Unde mai este iubirea de oameni ce o fluturam peste tot? Fiecare persoana care a trecut printr-un divort , a trecut printr-o experienta - experienta sa proprie, a avut de indurat multe dar a si facut pe altii sa indure. Un om plin de pacate , bolnav el insusi nu are cum sa lupte pentru doi. Asta se intampla cand doi oameni divorteaza. Amandoi poarta pacate si nici unul nu poate sa lupte pentru el insusi si pentru celalalt. Nu putem condamna oamenii luand ad litteram ceea ce citim in Biblie. De aceea Biserica ingaduie si casatoria de a doua. Toate se fac cu discernamant si la sfatul duhovnicului care decide cand si cum se face casatoria de a doua.

Daca am iubi oamenii cu adevarat atunci am fi ingaduitori cu fiecare om indiferent de cat de pacatos este si am darui fiecaruia intelegerea de care are nevoie.

Pentru initiatoarea topicului: dupa varsta de 42 ani nu mai este ingaduita casatoria. Casatoria de a doua este ingaduita de Biserica insa conditiile le decide duhovnicul dupa spovedanie.

"128. Cate casatorii ingaduie Biserica ?

Biserica Ortodoxa ingaduie cu pogoramant trei casatorii, insa in anumite conditii. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 87, spune despre a doua nunta : " Casatoria a doua este ingaduita de Biserica, numai celor ce au ramas vaduvi de tineri prin deces si n-au copii " . Iar Sfantul Apostol Pavel, sfatuieste la vaduvie in castitate, dar cine nu poate " mai poate sa se casatoreasca, decat sa arda " ( I Corinteni 7, 39 ) . " Casatoria a doua nu se binecuvanteaza cu cununie, ci se canoniseste doi ani sa a nu se impartasi, iar a treia casatorie trei ani " , zice Sfantul Nichifor in canonul 2. Daca cei ce se casatoresc a doua oara sunt batrani, " unii ca aceia manie pe Dumnezeu, sa aiba pocanie trei ani si metanii cate 24 pe zi " ', zice Pravila Bisericeasca de la Govara, cap. 109. " Cel casatorit a doua oara nu mai poate fi hirotonit " ( Apostolic 17; VI Ecumenic, 3; Sfantul Vasile, 12 ) . Slujba cununiei a doua se face simpla si fara fast, iar preotul nu are voie sa ia parte la masa lor ( Neocezareea, 7 ) . Preotul, daca ramane vaduv, nu are voie sa se casatoreasca a doua oara. Daca totusi indrazneste la a doua casatorie, pierde preotia si nu mai are voie sa savarseasca nimic din cele ale preotiei ( Sfantul Vasile, 6 ) .

Casatoria a treia se ingaduie de Biserica " numai de mare nevoie, acelora care nu au copii, pana ls varsta de 40 de ani " . Sfantul Vasile zice ca " la trigami sa se aplice afiurisire ( oprim de la Sfanta Impartasanie ) cinci ani, fara a-i opri cu totul de la Biserica. " ( Canon 4 ) . " Nunta cea dintai este lege, a doua iertare, iar cea de-a treia este calcare de lege " , zice Indreptarea Legii de la Targoviste, cap. 205. Casatoria a patra este oprita cu desavarsire de Biserica. Cel vinovat este " afurisit si lipsit de toata slujba Bisericii " pana se desparte de acea persoana si se pocaieste opt ani." Par. Cleopa

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Cel puţin un lucru am învăţat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ţi poţi imagina cum e să zaci în abisurile ei.

Asta mi-aduce aminte de un aforism al lui Nietsche care spune ceva de genul ca atunci cand te uiti in abis, si abisul se uita la tine. Nu stiu cum o fii asta, dar.. referitor la ce a zis Mihail, mie mi se pare destul de inspaimantatoare privelistea de pe marginea prapastiei, cand apuci sa o vezi. Insa de multe ori cazi inainte de a vedea ce se intampla, si nici macar nu realizezi ca esti in fundul unei prapastii.
Insa nu inteleg de ce atata dramatism in cazul de fata: oricine a cazut are dreptul (sau chiar datoria) sa se ridice. Iar cei de langa el poate ca ar trebui sa il ajute, sa ii intinda o mana, nu sa il marginalizeze.
Mai dificil este insa daca trebuie a cobori in prapastie sa-l scoti pe cel care a cazut, iar el se tine de tine dar in acelasi timp se uita in sus cu frica ca nu va putea sa urce, se uita si in jos cu frica ca ar putea sa cada din nou, si incepi sa te temi ca nu vei mai putea urca cu el in spate si daca va cadea, te va trage dupa el.

[dobrin7m]

În prealabil postat de AGabriela

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

"3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca si sa se invoiasca a se casatori unul cu altul; caci de se casatoresc fara voia lor, la indemnul parintilor sau pentru castiguri materiale, aceasta nunta nu poate dainui." Par. Cleopa

Si cum ar putea dainui daca casatoria a fost facuta din interese si nu din dragoste si pentru a da nastere de prunci? O astfel de casatorie, facuta din diverse interese si la presiunea rudelor nu este binecuvantata de Dumnezeu.

de aceea nu este bine sa cauti raspunsuri pe forumuri pentru ca oamenii iti dau fel si fel de sfaturi insa nu prea au discernamant. Folosesc Biblia ca pe un sablon fara sa simta sufletul omului. Oamenii in general nu judeca mai mult decat propria lor experienta si nu pot vedea dincolo de ele. Totul se rezuma la trairile lor si atat. Un om de pilda care nu a fost batut de moarte nu poate intelege de ce o femeie, dupa ani de batai pana la moarte, divorteaza. Am cunoscut o femeie care in final a murit pentru ca a fost batuta sistematic de catre sotul ei, in sani, era lovita mereu in sani, a facut cancer de la lovituri. Asta ca sa va dau un exemplu.

"1. Căsătoria este legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care îşi asumă liber şi responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc şi naştere de prunci. Pentru realizarea acestui scop Biserica binecuvântează căsătoria, iar fiecare soţ (credincios şi conştient) îl primeşte pe celălalt soţ ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe „o jumătate a lui” fără de care nu se simte împlinit. Biserica cheamă şi ajută soţii să biruie patimile şi să-şi înduhovnicească dragostea reciprocă, iar căsătoriile încheiate din porniri pătimaşe, interese sau obligaţii nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, pentru că dragoste adevărată poate exista doar acolo unde este libertate (atât fizică şi juridică, cât mai ales duhovnicească, faţă de patimi/vicii)." Ierom. Petru Pruteanu - preot misionar

http://www.teologie.net/2011/11/16/d...orire-cununie/

[Parascheva16]

Din cate stiu eu, cei care se casatoresc a doua oara trebuie sa tina si canon.

[fallen]

Si ar mai fii un aspect: poate unul din soti chiar e hotarat sa respecte juramintele facute la sfanta taina. Insa celalalt la un moment dat rupe acest legamant, printr-un adulter, spre exemplu, sau plecand, parasindu-te, sau parasind biserica si dreapta credinta, alaturandu-se vreunei secte dubioase sau pur si simplu cazand in pacate grave. In momentul asta nu mai ramane nici o legatura, daca celalalt a rupt-o. Atata doar ca ruptura poate fi destul de profunda, nu e ca si cum ti s-ar rupe doar o haina, sau ai pierde un pantof, e mult mai grav, e ca si cum ai pierde o parte a corpului si ai ramane schilod (probabil asta depinde si de gradul de "fuzionare" dintre cele doua suflete). O haina sau un pantof se pot inlocui oricand, pe cand o mana sau un picior nu se pot inlocui decat cu o proteza sau o carje, sau dupa caz cu un insotitor permanent. Cu frustrarile de rigoare, desigur. Stiti ce e amuzant? Acum imi dau seama, si al meu e divortat (ma rog, a fost casatorit doar civil, nu si religios), dar totusi nu pot sa nu ma intreb : eu ce sunt pentru el? Baston, carje sau doar o haina sau pantof?

[dobrin7m]

În prealabil postat de fallen

Si ar mai fii un aspect: poate unul din soti chiar e hotarat sa respecte juramintele facute la sfanta taina. Insa celalalt la un moment dat rupe acest legamant, printr-un adulter, spre exemplu, sau plecand, parasindu-te, sau parasind biserica si dreapta credinta, alaturandu-se vreunei secte dubioase sau pur si simplu cazand in pacate grave. In momentul asta nu mai ramane nici o legatura, daca celalalt a rupt-o. Atata doar ca ruptura poate fi destul de profunda, nu e ca si cum ti s-ar rupe doar o haina, sau ai pierde un pantof, e mult mai grav, e ca si cum ai pierde o parte a corpului si ai ramane schilod (probabil asta depinde si de gradul de "fuzionare" dintre cele doua suflete). O haina sau un pantof se pot inlocui oricand, pe cand o mana sau un picior nu se pot inlocui decat cu o proteza sau o carje, sau dupa caz cu un insotitor permanent. Cu frustrarile de rigoare, desigur. Stiti ce e amuzant? Acum imi dau seama, si al meu e divortat (ma rog, a fost casatorit doar civil, nu si religios), dar totusi nu pot sa nu ma intreb : eu ce sunt pentru el? Baston, carje sau doar o haina sau pantof?

Ultima ta intrebare eu zic sa o arunci departe de gandurile tale. Este doar o ispita in gand.

133. Care sunt cauzele canonice ale divortului ?

Motivele canonice de divort sunt :

I.a. Adulterul ( preacurvia ) , adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest motiv de divort se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin ( Matei 19, 9 ) .
b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul.
c. Iarasi, sotul poate divorta cand sotia se face vinovata de avort intentionat si prin aceasta impiedica scopul casatoriei.
d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete si petreceri necuviincioase.
e. Pentru sotie exista motiv de a cere divort cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.

II. Al doilea motiv principal de divort, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta - apostazie, necredinta, secta etc. ( I Corinteni 7, 15 ) .

III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, " ca o moarte superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului " ( Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 si 48 ) . Insa " cel ce-si lasa ( prin divort neingaduit ) sotia sa legitima si ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, dupa porunca Domnului ( Matei 19, 9 ) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfanta Impartasanie " , dupa Sfantul Vasile cel Mare.