De câte feluri este Împărtăşania.

După câte ştiu eu Împărtăşania este de două feluri şi anume:
- cea care se da din Sfâtul Potir clericilor şi mirenilor şi este amestecată cu vin care se scoate la fiecare Sfântă Liturghie pentru vii şi pentru morţi din Sfântul Agneţ trnsformându-se în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
- cea care se scoate odată pe an (în Joia Mare) pentru cei bolnavi care este uscată şi o poartă preotul care merge la patul de suferinţă al bolnavului sau muribundului pentru a o da.

Întrebare
Este voie să fie împărtăşiţi creştini sanatoşi cu această din urmă împărtăşanie în biserică sau în alt loc decât în biserică?
Dacă da în ce situaţii este permis.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de dorinastoica14

După câte ştiu eu Împărtăşania este de două feluri şi anume:
- cea care se da din Sfâtul Potir clericilor şi mirenilor şi este amestecată cu vin care se scoate la fiecare Sfântă Liturghie pentru vii şi pentru morţi din Sfântul Agneţ trnsformându-se în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
- cea care se scoate odată pe an (în Joia Mare) pentru cei bolnavi care este uscată şi o poartă preotul care merge la patul de suferinţă al bolnavului sau muribundului pentru a o da.

Întrebare
Este voie să fie împărtăşiţi creştini sanatoşi cu această din urmă împărtăşanie în biserică sau în alt loc decât în biserică?
Dacă da în ce situaţii este permis.

În zilele "aliturgice", mai exact în zile în care nu se săvârşeşte Sfinţirea Darurilor, se face Sf Liturghie a Darurilor înainte sfinţite. Credincioşii, în asemenea zile, se sfinţesc cu specii sfinţite anterior. Preoţii păstrează aceste specii, pentru a putea împărtăşi cu ele, tot anul, oameni în caz de urgenţă.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dorinastoica14

După câte ştiu eu Împărtăşania este de două feluri şi anume:
- cea care se da din Sfâtul Potir clericilor şi mirenilor şi este amestecată cu vin care se scoate la fiecare Sfântă Liturghie pentru vii şi pentru morţi din Sfântul Agneţ trnsformându-se în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
- cea care se scoate odată pe an (în Joia Mare) pentru cei bolnavi care este uscată şi o poartă preotul care merge la patul de suferinţă al bolnavului sau muribundului pentru a o da.

Întrebare
Este voie să fie împărtăşiţi creştini sanatoşi cu această din urmă împărtăşanie în biserică sau în alt loc decât în biserică?
Dacă da în ce situaţii este permis.

Draga mea Dorina , te invit sa citesti al doilea volum " Ne vorbeste Parintele Cleopa " , si ai sa vezi ca Impartasania este de patru feluri , dar toate acestea neanlocuind Sf.Impartasanie cunoscuta de toti . Scrie atat de bine si minunat de iti merge la suflet ! Multumesc si pe aceasta cale celui care mi-a donat toate volumele cu Parintele Cleopa ! Dumnezeu sa-l binecuvanteze !+

În prealabil postat de cristiboss56

Draga mea Dorina , te invit sa citesti al doilea volum " Ne vorbeste Parintele Cleopa " , si ai sa vezi ca Impartasania este de patru feluri , dar toate acestea neanlocuind Sf.Impartasanie cunoscuta de toti . Scrie atat de bine si minunat de iti merge la suflet ! Multumesc si pe aceasta cale celui care mi-a donat toate volumele cu Parintele Cleopa ! Dumnezeu sa-l binecuvanteze !+

Mulţumesc Cristi. Voi reciti. Le am pe toate.

[cristiboss56]

Draga Dorina , mi-a atras atentia un articol publicat in Ziarul de Iasi , deci tocmai din zona ta , si pentru ca este de actualitate , m-am gandit sa-l redau in cele de mai jos !




Impartasanie in regim de fast-food?
Autor: pr. Constantin STURZU
Data publicarii: 10/12/2011
"Uitam ca pe toate ni le-a dat Dumnezeu si ca ne pot fi luate oricind. Ne lipim de daruri si intoarcem spatele Daruitorului.

Daca s-ar face un sondaj printre credinciosi si ar fi intrebati de ce merg la biserica (mai ales duminica si de sarbatori), care este motivul participarii lor la Sfinta Liturghie, s-ar inregistra o varietate de raspunsuri: "sa ma rog", "sa cer ajutor lui Dumnezeu", "sa-mi fac datoria de crestin", "sa dau un pomelnic pentru cei dragi" etc. Un procent extrem de mic ar bifa intr-un chestionar pe aceasta tema varianta de raspuns care ar suna astfel: "Sa maninc si sa beau trupul si singele Domnului Iisus Hristos". Si, din nefericire, nu e nevoie sa faci cheltuiala mare sondind opinia poporului dreptcredincios, ci e suficient sa intri in biserici si sa asisti la Liturghiile care se savirsesc in afara celor patru mari posturi de peste an. Daca in posturi mai poti vedea credinciosi care se apropie de potir spre a se impartasi, in rest, cel mai adesea, preotul lanseaza chemarea: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", iar indemnul nu afla raspuns pozitiv in inimile celor care fie nu au cautat sa se pregateasca pentru impartasire (prin cele rinduite de Biserica), fie nu au primit, pentru aceasta, dezlegarea de la duhovnicul lor.
Aceasta anomalie intilnita mai ales in afara celor patru posturi de peste an, cind dintre toti participantii la o Sfinta Liturghie doar preotul se gaseste vrednic de a se impartasi, isi afla perechea intr-un fapt de o gravitate cel putin la fel de mare petrecut indeosebi in interiorul acestor perioade liturgice de intensificare a vietii duhovnicesti. In Postul Mare si in Postul Craciunului, mai ales, intilnim situatii in care preotul spovedeste si da dezlegare credinciosului spre a se impartasi, dar acest lucru nu se petrece, cum este canonic, la momentul rinduit din timpul Sfintei Liturghii. Unii cer si insista la preot sa fie impartasiti imediat dupa spovedanie, chiar daca acest lucru se intimpla intr-o zi in care, in acea biserica, nu se savirseste Sfinta Liturghie. Iar preotul, din ratiuni "pastorale" sau din alte motive, mai cedeaza uneori si ofera impartasanie din sfintele care se pastreaza peste an in chivotul de pe sfinta masa si care sint destinate, de drept, persoanelor grav bolnave, celor care nu se pot deplasa sau chiar sint pe patul de moarte.
Or, cei care insista pentru o astfel de impartasire sint, nu rareori, persoane ce pot participa la slujba Sfintei Liturghii si pot rabda fara a pune nimic in gura pina cind vor primi sfintele taine. Dar sint prea grabiti si nu au timp de "asa ceva" ajungind ca, sub influenta acestor vremuri in care toate se fac in viteza, sa vrea (si, eventual, chiar sa primeasca) impartasania in regim de fast-food. "Am venit, m-am spovedit, m-am impartasit si ma duc unde am (sau nu) treaba" e lozinca prea-grabitului nostru credincios. Iar unii, mai in virsta, chiar invoca o "traditie" pe care au prins-o in acest sens de pe vremea comunismului, cind toate se faceau cu o cit mai mare discretie si cind preotii preferau sa-i impartaseasca astfel (decit deloc) pe cei carora le era frica de consecintele participarii (publice) la slujbele de duminica. Securitatea avea ochi peste tot si, probabil, unii ar fi putut sa aiba de suferit daca indrazneau sa savirseasca un astfel de gest, inclusiv unele botezuri si cununii avind loc, din aceleasi pricini, intr-o atmosfera de maxima discretie.
Astazi insa acest lucru nu se mai justifica, nemaiputindu-se invoca eventuale represalii asupra celor care ar indrazni sa-si manifeste public credinta. Doar ca nemiloasa Securitate a fost inlocuita cu succes de insidioasa Secularizare (sau, pe alt plan, cenzura cu autocenzura - a se vedea inlocuirea politicii de stat cu la fel de obligatoria corectitudine politica), incit efectul este oarecum acelasi. Avem, pe de o parte, Liturghii fara impartasire a credinciosilor (in afara postului) si impartasiri fara de Liturghie (in timpul postului). De care dintre situatii sa te cutremuri mai mult? De care din ele vom da socoteala, mai abitir, la Judecata?
Saraci, bolnavi, singuri
Sintem chemati la Sfinta Liturghie precum au fost chemati la cina si cei care au declinat, politicos de altfel, invitatia invocind diferite pretexte: unul pentru ca a cumparat un ogor si trebuie sa-l vada, altul pentru ca si-a luat cinci perechi de boi si merge sa-i incerce, iar un altul ca si-a luat femeie si de aceea nu poate veni (a se vedea pilda celor chemati la cina ce se va citi miine, in biserici, din capitolul 14 al Evangheliei dupa Luca). Ogorul sint toate bunurile materiale din viata noastra. Cele cinci perechi de boi sint cele cinci perechi de simturi pe care omul le are (doi ochi - pentru vaz, doua urechi - pentru auz, doua miini - pentru pipait, doua nari - pentru miros, limba impreuna cu gura sau cele doua buze - pentru gust). Femeia este simbolul oricarei persoane de care ne legam in mod nefiresc, patimas. Practic, in aceste trei categorii se cuprinde intreaga noastra viata, cu tot ceea ce (ni se pare ca) avem. Si atita vreme cit sintem legati, absorbiti si pasionati de vreun lucru, simt trupesc sau de vreo alta persoana, atunci n-avem cum raspunde chemarii pe care Dumnezeu ne-o adreseaza fiecaruia. Uitam ca pe toate ni le-a dat Dumnezeu si ca ne pot fi luate oricind. Ne lipim de daruri si intoarcem spatele Daruitorului.
Si, ca sa ne venim in fire si sa intelegem cum stau lucrurile, ajungem intr-una sau in mai multe dintre cele trei stari: saraci, bolnavi sau singuri. Iar unii nici atunci nu inteleg ca ceea ce li se intimpla nu are decit rostul de a-i trezi spre a-i "reconecta" la sursa vietii lor, la adevarata Viata; refuza sa-si intoarca inima spre Ziditorul a toate, incapatinindu-se a ramine robi ai celor zidite. Altii insa inteleg ca nu le e bine asa si se aseamana celor din parabola care se lasa adunati de prin "pietele si ulitele cetatii", fiind saraci si neputinciosi, orbi si schiopi. Un om ghiftuit, care (isi inchipuie ca) are tot felul de bunatati acasa, poate refuza o cina la care este chemat de un prieten. Dar asa cum un om sarac se bucura de orice bucata de piine, daramite de o cina completa, tot asa cei ce se fac pe sine (sau ajung) saraci in cele ale lumii au sanse mult mai mari de a se bucura si de a raspunde pozitiv la chemarea lui Dumnezeu la Cina cea de taina.
O alta categorie mentionata in parabola si cuprinsa in rindul celor chemati a cina in Imparatia cerurilor este cea a celor gasiti pe la drumuri si pe la garduri, adica a celor care Il cauta pe Dumnezeu chiar daca ratacesc nestiind pe unde sa o ia, neavind calauze spirituale adecvate, respectiv a celor care sint euforici cind "sorb" din produsul ratiunii lor, precum omul ametit de bautura care merge sprijinindu-se de gard, considerindu-l reperul cel mai sigur pentru a tine directia.
Dar, dincolo de aceste consideratii exegetice, ramine indemnul de a intra la cina acum, cind inca se mai poate si cind inca mai sint deschise usile. Daca nu staruim a ne intilni cu Hristos Domnul de-a lungul vietii noastre, nu in abstract, ci in concretul impartasirii cu sfintul sau Trup si scumpul sau Singe, nu avem sanse sa gustam nici din cina eshatologica. Dincolo de mormint ne ducem cu ceea ce am deprins a face aici, pe pamint, in trupul nostru. Daca ne-am aplecat in mod patimas asupra celor "ale noastre", dincolo vom suferi pentru ca ele ne vor lipsi. Va fi o suferinta asemanatoare cu cea a drogatului ramas fara droguri (si asta e iadul). Daca vom cere, cu credinta, putere de la Dumnezeu pentru a ne raporta liber, fara patima, la toti si la toate, atunci vom implini cuvintul pe care-l auzim la Sfinta Liturghie: "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam"."

[DragosP]

Aşa cum a scris şi Cristi, părintele Cleopa a scris într-un mod excepţional despre Sfânta Împărtăşanie.

[glykys]

Va reamintesc ca inainte de a ne impartasi, in dimineata respectiva sau in seara de dinainte, trebuie sa citim rugaciunile de dinainte de impartasanie, iar apoi pe cele de dupa, adica sa Il rugam pe Domnul sa neinvredniceasca, iar apoi sa Ii multumim ca ne-am invrednicit.

Sa nu uitam ca adultii se impartasesc in momentul in care preotul iese cu potirul si spune "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", iar copiii si batranii care nu pot astepta pana atunci, se impartasesc la ora 8. Cel putin in biserica la care ma duc eu sunt nemultumiri din partea preotilor legate de faptul ca oamenii doresc sa se impartaseasca fix cand nu trebuie, cand se iese cu Sfintele Daruri, cand se citeste Evanghelia, cand se spune Crezul... In toate exista o randuiala, altfel riscam sa tulburam slujba.

[zaharia_2009]

In Biserica Ortodoxa Sfintele Taine sunt identice din orice punct de vedere(indiferent cind si cum sunt slujite) numai ca sunt destinate diferit .
Pt. crestinul sanatos si mai ales evlavios , pregatirea pt. imparatasanie incepe dinaintea spovedaniei (cind penitentul isi citeste rugaciunile specifice de dinaintea spovedaniei), continua cu citirea rugaciunilor de dupa spovedanie si canonul de rugaciune pt. impartasanie si se definitiveaza la sfinta liturghie o data cu pregatirea duhovniceasca prin participarea la liturghie din ce in ce mai mult pina se atinge nivelul de traire maxima exact in momentul impartasaniei.
Datorita faptului ca unirea cu Hristos prin cuminecatura in Sfintele Taine (Cu - MINE- Catare/Cautare) este un moment exceptional pt. un crestin duhovnicii buni nu voiesc sa imparataseasca credinciosii intregi si valizi decit la Sf. Liturghie si mai ales la momentul special destinat acesteia, tocmai datorita experimentarii acestui traseu duhovnicesc preogresiv si crescator spre trupul si singele Mintuitorului.
Impartasirea copiilor pina la 1-1,5 ani se face cind acestia sunt adusi la biserica iar impartasirea muribunzilor si a bolnavilor se face la domiciliu sau la spital din sfintele Taine care sunt pregastite in Joia Mare .
Exista insa si situatii absolut exceptionale (pe front) cind crestinii sunt impartasiti indiferent daca sunt mincati sau nu , daca au dormit de pe o zi pe alta sau nu, daca este un moment sau altul al zilei ori noptii , daca s-au spovedit amanuntit sau in graba sau chiar nu, ori spovediti colectiv. Asemenea situatii sunt descrise de parintele, erou al celui de al doilea razboi mondial, Dimitrie Bejan in cartile despre front. Dar sunt cu totul exceptionale prin iminenta mortii .

Va propun sa reflectati la o intimplare derscrisa in volumul ,,Imn pt. crucea purtata" a lui Virgil Maxim : autorul (Virgil Maxim) , destul de devreme de la intrarea in Aiud s-a ingrijit sa aibe asupra sa Sfintele Taine (cele uscate , destinate muribunzilor) pt. a se putea impartasi in iminenta mortii . Le-a pastrat cu mare grija in reverul hainei toata perioada de detentie iar cind s-a eliberat definitiv, destul de devreme a facut un drum la parintele Arsenie Papacioc si l-a intrebat ce sa faca cu aceste Sfinte Taine . Parintele Papacioc i-a raspuns textual : cred ca cel mai bine este sa i le dai unui preot si sa le consume la Sf. Liturghie imediat dupa ce s-a impartasit cu cele de la liturghie .

Citind relatarea , mi-am pus mai multe intrebari la care nu am gasit raspuns inca :
- de ce nu l-a invatat pe Virgil insusi sa se pregateasca de impartasanie in mod obisnuit si sa mearga cu ele la un preot si sa il impartaseasca, deoarece Sfintele erau cert valide, nemodificate,neprofanate.
- de ce , foarte prieteni fiind , parintele Papacioc nu a oprit el Sfintele si ori sa il impartaseasca el pe VIrgil, ori sa se impartaseasca el insusi cu ele ?
- de ce parintele Papacioc avea oarecare retineri(se vede din precautia abordata) privind integritatea Sfintelor acum in libertate iar in detentie erau considerate valide pt. impartasanie ?

In sfirsit , sfintele sunt aceleasi indiferent de cum si cind au fost slujite, numai ca bine este sa fie si folosite dupa scopul pt. care au fost slujite .