Casele noastre sau Casa lui Dumnezeu ?

.................................................. ..................
Poate sterge admin toate mesajele.Nu ma mai intereseaza acest forum.

[AndreiM]

Eu cred ca ne e frica sa iubim, sa-i lasam pe altii sa ne atinga inima cu durerea sau bucuria lor. Ne e frica ca ne descentreaza din pozitia noastra perfecta, ca o statuie in mintea noastra. Trebuie sa ne aducem aminte constant ca toti sfintii avea mare iubire de oameni, Mantuitorul Insasi a spus sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Si ca sa parafrazez un parinte curent, aproapele nu departele!

[Daniel_7]

Ne uitam la preoti si ii criticam,insa noi suntem mai in regula? Noua nu ne putem reprosa nimic? Noi nu am putea schimba in bine ceva? De ce sa aruncam vina numai pe preot? Noi nu ne putem ruga,nu putem actiona,nu putem face binele?

În prealabil postat de Constanta

Buna dimineata,
Acest articol mesaj a venit in cutia de mail odata cu un vechi gand de al meu.De ce arata atat de trista,cu picturi atat de sterse, innegrita de fum si timp, biserica in care intram cu bunica mea, o crestina desavarsita.Nu a avut mult, dar nu a uitat niciodata nici credinta si nici datoria.
Ma intorceam dupa 40 de ani in orasul in care m-am nascut si in casa veche a bunicii mele.
Dar in acelasi timp am remarcat ca oamenii sunt schimbati, acei vecini pe care i-am respectat, i-am pretuit ca sunt oameni, sunt fie insingurati in propriile case mestesugite, fie au cuvinte de ocara sau ma barfesc pe la spate.
Singurul lucru pe care nu-l permit este acela de a umbla prin viata mea.In rest gura lumii e aceea primitiva, needucata de oameni care isi iau papucii si ies pe stada cu ochii mereu pe casa si viata vecinului.
In copilaria mea era o comunitate, acum... va las pe dumneavoastra sa spuneti ce mai este.
Si in toate aceste manifestari nefiresti, m-am intrebat unde este biserica prin rolul plin de har al preotului.Nu cumva si preotul sfinteste biserica, casa noastra de fast, de rugi si Iubire?
Sunt trista pentru ca bunica mea a murit incetul cu incetul printr-o nesabuinta a mamei mele.Eu nu am stiut intregul adevar, ca mama ii poate face atata rau pentru faptul ca era mostenitoare.
Dar \\\"vecinii\\\"au stiut.
Unde a fost atatia ani preotul paroh, daca sunt oameni in varsta, refuzati de spitale, cu sfatul, cu ruga la Dumnezeu pentru un suflet omenesc?
Nu critic, nu-mi permit decat atat sa adaug un comentariu.Nu avem foarte multi preoti, care sa fie activi social, care sa mearga prin spital sau pe la cei nepastuiti de soarta.
Am si acum remuscari;cat am putut le-am ajutat financiar sau sufletesc.Dar in ce loc traim?mai putem sa o numim tara, oras, comunitate?Nu la modul general vorbind, ci pe acolo pe unde sunt crestini adevarati.
Indiferenta se aseaza din ce in ce mai mult pe fetele oamenilor.Oare de ce?
Va multumesc.

Fratia ta vorbeste pentru preoti ori pentru comunitate, sau este de fapt un dialog cu propria constiinta?

Eu nu cred ca este vreun preot care sa nu fie mustrat de Stapanul sau atunci cand faptele sale nu corespund lucrarii incredintate. Deasemeni cred ca nu este crestin care sa nu fie mustrat de Stapanul sau (acelasi cu al preotului) atunci cand faptele sale nu corespund dreptarului primit la botez. Prin constiinta proprie atat preotul cat si credinciosul pastorit de acesta va primi de la Dumnezeu veste despre starea in care se afla la un moment dat. Mai stiu un lucru insa: Domnul nu vorbeste preotului prin constiinta credinciosului ori credinciosului prin constiinta preotului.

Avand acestea in fata, indraznesc sa spun ca este nevoie, in cazul fratiei tale, de cercetare atenta in plan personal. Lasa preotul (sau preotii), ca are Stapanul sau cale sa-i vorbeasca! Vezi daca nu cumva Domnul iti transmite ca tu poti face mai mult dar nu prea iti gasesti "ritmul"! Cum trebuie sa arate lucrarea ce te va impaca intim? Mergi la duhovnicul fratiei tale si cere-i sa-ti explice! Fotografia aceasta, in care se vede in prim-plan neputinta Bisericii (si a preotului) in plan social, nu o poate vedea decat cel ce are o constiinta ce a fost miscata, chiar zdruncinata, de ceva (sau de Cineva) concret! Dar este foarte clar ca acea persoana are o constiinta "bine lucrata" nu numai spre observare ci chiar spre lucrare. Daca este pastor si nu incepe sa lucreze spre a elimina raul, se va osandi! Daca este pastorit si nu incepe sa lucreze, aceiasi osanda va lua!

Durerea, mahnirea, nedumerirea pe care le-ai simtit atunci cand ai realizat imobilitatea in plan social a comunitatii de crestini, a Bisericii, a carui membru esti pe deplin si fratia ta, vin dintr-un dialog intim al lui Dumnezeu cu tine nu cu preotul (preotii) prin tine! Preotul are si el parte de "convorbirii" asemanatoare. Tu vei da socoteala pentru fapta ta ulterioara, iar preotul pentru a lui! De vrei sa fii vrednic lucrator, mergi de zideste manastire, nu căuta sa afli manastirea gata ridicata!

Exista oameni care atunci cand au vazut aceasta "fotografie" in constiinta lor, au vandut toate cate aveau si le-au dat la saraci, au facut misiune sociala prin ei insisi, prin jertfa! Despre preot se poate spune ca acceptarea slujirii este un prim pas spre jertfa de sine; daca va merge pana la capat in jertfa iubirii va lua cununa! Dar credinciosul laic nu are oare aceiasi oportunitate? Ba da, pentru ca este chemat la aceiasi iubire! Ia aminte la faptele lui Hristos si "mergi de fă şi tu asemenea"! Este de doua ori pacat atunci cand nici tu nu faci si nici pe cel de langa tine, in aceiasi neputinta datornica fiind el, nu-l acoperi cu dragoste. Si chiar daca tu faci cu indestulare toata fapta buna, tot nu esti dezlegat spre a putea acuza pe cel neputincios, chiar preot de-ar fi; mai vartos ti se cere atunci sa dai exemplu si de ingaduinta prin rabdare si rugaciune, pe langa osteneala faptei, caci asa se implineste iubirea crestina!

Pe scurt, cine cauta mantuirea isi numara roadele lui, nu pe ale fratelui sau! Dar acelasi, de-si doreste mantuirea, daca vede pe frate ca nu-si mai poate duce crucea sa, se apleaca si-l ajuta, chiar daca crucea proprie pare cea mai grea din lume!

Iarta-ma, ca eu sunt preotul de care ai povestit! Roaga-te sa-mi dea Stapanul cel Bun timp de pocainta!

.................................................. .

.................................................. ..................

[Mihai36]

Egoul -dinclo de necesitatile afective normale- este cel care creeaza asteptari iar daca ele nu sint satisfacute apare suferinta (domeniul psihologic superego).
Asadar odata suferinta aparuta unele realitati sint percepute ca fiind probleme datoarte nemultumirii:
- insuficientei afectivitatii si a disparitiei parintilor
- insuficientei afectivitatii mediului comunitar- profetita pentru aceste vremuri.
-insuficientei implicarii reprezentantilor religiosi in toate problemele comunitare sau familiale.

Ginditi-va ca si bunica dumnevoastra a suferit disparitia parintilor sai insa nu si-a pierdut puterea de a servi si sustine nepotii cu acelasi calm si iubire.
Aceeasi maturitate emotionala trebuie obtinuta si de noi dupa disparitia lor.

Este adevarat ca pe undeva se resimte un gol din cauza ca o anume resursa afectiva a disparut -atit familial cit si comunitar insa ele trebuie inlocuite.
Ea nu poate fi inlocuita decit in trei moduri :
-cei care ramin fara sau sint parasiti de parintii pamintesti trebuie sa se apropie mai mult de parintii divini.
- in lipsa unei comunitati sensibile trebuie cautati alti prieteni, alt anturaj.
- daruind afectivitate celor dragi.

(Proabil nu ar fi fost rau ca uneori sa o vedeti pe mama dv nu ca pe o mama ci ca pe propriul dv copil care are nevoie de ajutor si calauzire si vazind insuficienta caracterului ei sa o tratati cu cea mai mare compasiune si iertare.)
Iar referitor la preoti -ce pot face ei ? Ei sint la rindul lor oameni si nu le pot face pe toate mai cu seama ca nu au nici atitea atributii si nici timp sa se ocupe de toti si de toate. In definitiv unele lucruri asa trebuie sa se intimple. Iar daca asa trebuie sa se intimple ce ar fi putut schimba?

Noi avem tendinta sa judecam lucrurile din punctul nostru de vedere luind lucrurile la modul personal insa adevaratul Punct de vedere este unul mult deasupra noastra.

Trebuie sa ne gindim ca in viitor probabil vom trece prin perioade mult mai grele -in conditiile in care vom prinde zilele din urma ale Judecatii cu cele doua secerari in urma carora pe pamint va ramine o singura treime din populatia actuala.
In conditiile in care urmeaza un razboi si apoi urgia pedepsei divine insotita de cutremure pe intregul pamint cu dezastre ample.
Chiar si Dumnezeu ne invita spunind intariti-va bratul si apoi sa intram la judecata.
Insa trebuie sa fim optimisti fiindca dupa Judecata cei ramasi vor avea parte de alta atmosfera si de un nou inceput, toate lucrurile de care nu sintem multumiti spiritual vor fi facute noi.
"Omul isi va chema vecinul sub via casei lui" -inseamna reinvierea spiritului comunitar bazat pe o simtire si o traire curata.

.................................................. ..........................

.................................................. .........

În prealabil postat de Constanta

Buna ziua Parinte,

Va multumesc pentru indemnuri, iubire crestineasca si sfaturi.

Domnului se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea in veci!

În prealabil postat de Constanta

Imi placea foarte mult pe munte pentru ca acolo "buna ziua" il spuneai cu atata drag oricarui drumet.Acolo cerul se uneste cu pamantul, toti suntem la fel.

Cine ne desparte pe pamant?banii?sau nedesavarsirea noastra?

Cati dintre noi isi dau seama ca de fapt noi facem ceva pentru ceilalti si ei pentru noi? ca avem o viata pe deplin spirituala?avem meserii pentru a fi de folos celorlalti, cumparam ceva facut de alte maini, avem profesori care ne transmit cunostinte si tot asa!

Exista crestini care traiesc pentru altii si exista crestini care traiesc prin altii! De mantuit, nu se vor mantui decat acei crestini care vor face faptele voii lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu pentru noi este sa ne iubim unii pe altii, dar nu oricum, ci asa cum ne-a iubit El. Ce mai este de inteles mai mult?

Nu mai sunt oameni care sa raspunda la faptele noastre morale, milostive, blande, iubitoare? Prea putin conteaza aceasta pentru mine si pentru mantuirea mea! Durerea mea este ca eu sunt slab si nu mai pot sa fac fapte morale, milostive, blande, iubitoare! Ma intereseaza si ma doare până la groaza cazanului cu smoala din locul de pedeapsa ca eu nu mai sunt in stare sa dau buna ziua oamenilor, nu ca ceilalti si-au pierdut capacitatea de a fi oameni. Daca sunt invatatorul lor, trebuie sa-i invat! Daca sunt ocrotitorul lor, trebuie sa-i ocrotesc! Dar orice as face pentru ei, se vor mantui doar cei care vor gasi puterea sa faca faptele lui Hristos, roada Duhului: credinta, blandetea, infranarea, curatia, facerea de bine.

Nu banii sau orice lucru material ori spiritual ne despart unii de altii aici pe pamant, ci doar propria noastra alegere de a sta despartiti de aproapele nostru. Si cine este aproapele nostru? Tot omul care se afla in nevoie! Si cine nu se afla in nevoie??? Vorbim prea mult si facem prea putin!

Dar daca vorbim mult si facem putin, prea putin pentru mantuire, nu se cuvine oare sa ne schimbam in bine chiar din acest moment, daca chiar urmarim mantuirea? Cu siguranta DA, ar spune multi, foarte sinceri fiind dealtfel! Tuturor le-as spune ca au facut alegerea cea buna, dar oare poate cineva face binele daca nu va fi daruit de Dumnezeu cu puterea de a lucra in binecuvantare? Bineinteles ca nu, de aceea nici un bine nu poate fi facut pana nu-L castigam pe Dumnezeu - Tatal, Fiul si Duhul Sfant - ajutor si sprijinitor tare spre toata fapta cea buna. Cum poate fi adus Dumnezeu de partea noastra? Prin smerenie si rugaciune cu sarguinta!

Iata, sora draga, de ce te sfatuiesc sa mergi si sa te pui sub ascultare blanda fata de un invatator priceput, care sa te ajute nu sa faci fapte minunate, ci sa te ajute sa-L apropii pe Dumnezeu de tine. Cand Duhul Domnului se va salaslui in sufletul tau, El te va invata toate! Nu vei mai avea alta grija dacat sa te pastrezi in aceasta unire. Pentru faptele ce le vei face apoi, chiar si minuni de-ar fi, vei spune: sluga netrebnica sunt eu, Domnul este cel care daruieste roabei sale si stiinta si cunostiinta si puterea si Lui se cuvine slava in veci!

La aceasta stare nu se ajunge decat atunci cand Domnul vede ca este vremea si nu atunci cand dorim noi! Deci pentru cel ce vrea sa slujeasca, cea mai de pret virtute, pe langa ascultare, este rabdarea. Apoi, cea de-a treia, se numara si blandetea, caci se cuvine ca toate sa le faci in ascultare rabdatoare si plina de blandete.

Fie ca Domnul sa te calauzeasca spre parintele ce-ti este de folos! Fa rugaciune "cu timp si fara timp"! Iar peste toate, sa ramai credincioasa in Biserica cea adevarata, Biserica Ortodoxa; de ortodoxie nu stau departe decat diavolii si oamenii care din prostie sau micime isi fac lor Dumnezei din cele mici ale lumii, dupa mintea lor mica. Dumnezeu nu se gandeste, nu se vorbeste, nu se pipaie; Dumnezeu se cinsteste si se asculta in Duh si Adevar. Iar Duhul si Adevarul sunt in Biserica! Sa dea Domnul sa gusti din acestea si sa traiesti!

Cu dragoste, preotul Gheorghe, un om chemat de Domnul sa-I fie slujitor; slava Tie Doamne pentru toate! Amin!