SPOVEDANIA unui pacatos

[OvidiuO]

O sa scriu dintr-o brosura, lucruri interesante.

1."Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri.

Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si, fie daca vreau sau nu, du-ma pe calea mantuirii "
(va urma)

[OvidiuO]

:)cam putin am scris si acum am ceva timp, sa trecem asadar la pct.2

2. " Indiferenta fata de lumea aceasta pacatoasa si desfranata inseamna intoarcerea sufletului catre desavarsirea spiritula, iar primul pas catre aceasta este pocainta sincera si cu lacrimi. Aceasta este judecarea aspra a sinelui in fata lui Dumnezeu, parerea de rau cu lacrimi pentru pacatele savarsite si atentia incordata totdeauna asupra faptelor mantuirii. Cel care se pocaieste sincer isi marturiseste faradelegile, isi plange ratacirile si, ne cautand la pacatele sale din fiecare zi, nu deznadajduieste si nu paraseste faptele bune, ci le exerseaza si mai mult pentru ca, de acum inainte, sa schimbe pacatele cu faptele mantuirii.

Dar eu cateodata ma judec aspru, insa de cele mai multe ori imi scuz pacatele; cateodata imi pare rau pentru acestea, dar din ochii mei nu picura acea apa sfanta care spala necuratia sufleteasca; cateodata tind sa ma impac cu Dumnezeu si cu constiinta, fara a face vreun bine pentru aceasta. Daca m-am lenevit peste masura, nu muncesc de doua ori mai mult. Daca m-am imbuibat, nu postesc. Daca am suparat pe cineva, nu-mi cer iertare imediat. Daca dau dovada de zgarcenie, nu fac mila indata. Daca m-am mandrit, nu ma smeresc. Intr-un cuvant, nu aprind lumina in intunericul sufletului meu. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si da-mi darul pocaintei adevarate."

(va urma) :)

[OvidiuO]

3. Cine incepe sa-si mantuiasca sufletul, acela isi aduce aminte printre toate ocupatiile sale zilnice ca Dumnezeu cel Atotprezent si Atoatevazator il vede ca pe un vas de sticla si constiinta, aceasta il retine de la a minti, a supara, a fi parsiv si de la alte pacate, impingandu-l spre faptele bune.

Dar eu cand fac ceva nu ma gandesc ca ma vede Dumnezeu, ci la ceea ce vad oamenii si la folosul meu din aceasta. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si nu pomeni uitarea mea de cele sfinte si de Numele Tau cel sfant, spus lui Avraam: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fa ce-i placut inaintea mea si fii fara prihana" (Facerea 17,1)

[OvidiuO]

4. Cine vrea sa-si mantuiasca sufletul, acela isi aduce aminte zilnic de moarte si de judecata Infricosatoare, fara a se teme de moarte, care este schimbata cu invierea. Aceasta tinere de minte il opreste pe om de la a cadea in patimi si il apara de pacatele de moarte*, dupa cuvantul Domnului: "tine minte sfarsitul tau si nu vei pacatui in veci" (Ecclesiastul 8)

Dar eu, chiar daca ma gandesc la moarte, o fac fiindca mi-e frica sa mor; si aceasta frica demonstreaza ca sufletul meu nu este curatit da lacrimile pocaintei si nu are acea dragoste fata de Dumnezeu care i-a inaripat pe mucenici spre Imparatia Cerurilor. O Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; nu lua aminte la frica mea de moarte, caci eu stiu ca Tu esti Dumnezeul celor vii, nu al celor morti. Ajuta-ma, Doamne, sa inving aceasta cu harul Tau si da-mi o picatura din aceasta dragoste cu care Te iubeau sfintii mucenici.

[OvidiuO]

5.Cel care isi mantuieste sufletul traieste cumpatat si isi struneste trupul prin posturile stabilite de Biserica, ca un fiu credincios al ei.

Dar eu traiesc fara a ma abtine de la ceva, ma imbat si nu postesc, ca unul rupt de fratii si surorile mele intru Domnul, iar daca postesc, fac acest lucru doar in ceea ce priveste mancarea, neinfanandu-mi patimile, injurand, fara a ma impaca cu aproapele si fara a gandi la cele sfinte. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului si neascultatorului de Biserica Ta cea sfanta! Fa-ma sa postesc postul cel placut Tie.

[OvidiuO]

6. este de ajutor omului pentru mantuirea sufletului sau sa se departeze de societatea celor care gandesc cele necurate si de cei imorali.

Dar eu ma intalnesc cu unii ca acestia si cateodata chiar ma indeletniscesc cu invataturile si exemplele lor. O, Doamne, judec in fata Ta aceasta indeletnicire a mea si Te rog sa ma izbavesti de orice om rau.

[OvidiuO]

7. Este de ajutor pentru mantuirea sufletului sa citesti Evanghelia si Epistolele apostolice cu inima curata.

Dar eu nu citesc Scriptura, ci niste carti care imi adapa inchipuirea necurata si imi starnesc patimile pierzatoare de suflet. O, Doamne, indreapta pasii mei dupa cuvantul Tau, ca sa nu fiu stapanit de vreo faradelege

[OvidiuO]

8. Este de ajutor pentru mantuire sa te rogi in Biserica lui Dumnezeu, in partasie cu ceilalti crestini, ca sa dai slava lui Dumnezeu.

Dar eu ma lenevesc si nu merg la Biserica, iar cand merg acolo, uit pentru ce m-am dus si unde ma aflu, vorbind urat, gandindu-ma la altceva sau uitandu-ma aiurea, iar daca ma inchin cu semnul Sfintei Cruci si ma rog, o fac din obisnuinta, rece, fara a ma gandi prea mult sau pentru a ma inalta sufleteste. Nu sunt obisnuit sa ma rog in partasie cu ceilalti, in acelasi cuget si simtire. Atunci cand se face vohodul cu Evanghelia, si eu ar trebui sa zic: “Mantuieste-ma, Doamne, dupa mare mila Ta,…curateste faradelegea mea…Tie unuia am gresit”, dare eu nu zic nimic, fiindca nici nu stiu acest psalm. Are loc vohodul cu Cinstitele daruri, si eu ar trebui sa zic in mintea mea: “Pomeneste-ne, Doamne, intru Imparatia Ta”, dar eu in aceste momente nu ma gandesc nici la Domnul si nici la Imparatia Lui. Aud ecfonisul: “Sa multumim Domnului”, si nu-I multumesc Domnului pentru toate bunurile de care m-a invrednicit. Aud cantarea de biruinta: “Sfant, sfant, sfant Domnul Savaot”, si nu ma rog Lui ca sa ma sfintesc prin faptele bune. In clipele cele mai de taina ale slujbei, cand se canta: “Pre tine te laudam”, cand se invoca Duhul Sfant peste noi si peste Darurile ce sunt puse inainte, nu cant Domnului din adancul sufletului meu: “inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele; nu ma lepada de la fata Ta si Duhul tau cel Sfant nu-l lua de la mine”. Iar in clipele cand se canta: “Vrednica esti, cu adevarat” si cand se face rugaciunea pentru cei adormiti si pentru mantuirea tuturor celor vii, nu pomenesc pe parintii mei care au adormit in credinta si nici nu ma rog pentru cineva. Cand se zice catre mine si catre toti cei de fata: “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta…sa va apropiati!”, eu nu raspund prin: “ Cred, Doamne si marturisesc ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu”.
O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; iarta-mi pacatul indiferentei si invata-ma sa ma inchin Tie in duh si adevar, impreuna cu fratii mei credinciosi.

[OvidiuO]

Crestinul adevarat nu ia in desert numele Domnului, tinand minte porunca Mantuitorului: "Ci cuvantul vostru sa fie: ceea ce este da, da, si ceea ce este nu, nu" (Matei 5,37)

Dar eu injur de Dumnezeu, ma jur, cateodata fara a tine cuvantul dat. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si scrie pounca aceasta direct in inima mea.

[OvidiuO]

10. Crestinul adevaratnu minte

Dar eu mint foarte des si prin minciunile mele imi acopar faptele rele sau ma feresc de reprosurile pe care le merit sau, mintind, barfesc pe altii, despre care spun lucruri rele pentru a-i face de ras. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si nu pomeni minciuna mea, fie aceasta cu mintea beata, fie rautacioasa, ci umple inima mea de frica Ta si de dragostea pentru adevar.