Ce minuni vi s-au intamplat

[Marimira]

*Alte minuni.........

Toate drumurile mele la parintele Arsenie Boca, 1 drum la Sambata de Sus, 3 drumuri la Prislop si un drum la Draganescu sunt primite in DAR...au fost daruri oferite de alti crestini/ crestine pentru mine ca sa intru in duhul parintelui Arsenie!

Dupa fiecare am avult un salt inainte!!!

Multumesc pr.Arsenie pt ca i-am simtit prezenta in viata mea, mi-a fost de mare ajutor de fiecare data.(Ajungeam acolo doborata...ca sa ma redresez uimitor in f.scurt timp!!!)

[Mihnea Dragomir]

Faptul că primul meu pacient a scăpat cu viaţă, în ciuda tratamentului administrat de mine, este un lucru atât de inexplicabil, încât trebuie să îl consider o minune dumnezeiască.

Aşadar, după 6 ani de facultate în care am studiat mai mult teoria despre boli decât bolile însele, iată-mă recrut în Armata Română, cu grad de soldat la termen redus. După stagiul de instrucţie de 3 luni, a urmat instrucţia profesională. Compania noastră a fost împărţită, fiecare mergând la infirmeria câte unei unităţi militare. Acolo urma să îl asistăm pe medicul de infirmerie. Dar eu am ajuns la o unitate la care medicul de infirmerie tocmai făcuse pasul înainte ca să plece într-o misiune în Angola, unde era plătit cu mult mai bine decât solda lui de căpitan la UM....din marginea Bucureştiului. Aşadar, pe scurt, nu era nimeni să aibă grijă să nu fac prostii. Funcţia mea ? Medic de regiment. Gradul ? soldat prost. Cunoştinţe teoretice ? Ceva-ceva. Experienţă profesională ? Nulă.
Aveam în subordine două asistente medicale plutonierese, care fumau continuu şi erau experte în hârţoage. Şi trei soldaţi sanitari, care făcuseră un curs de 2 săptămâni despre cum se scoate rănitul din tranşee. Superiorul meu era colonel dr X, medic şef al Diviziei, care încă din prima zi mi-a spus să nu îl deranjez decât dacă e ceva important.

Prima zi, primele consultaţii: câteva băşici la rând. De la bocanci. Dar, la un moment dat, vine unul că îl doare capul şi ameţeşte. Îi iau temperatura: normală. Aşteptând ca termometrul să ajungă la echilibru, aflu că e recrut nou la grupa de artilerie. Ca antecedente personale, reţin că avusese epilepsie cândva. Vorbea normal la început, dar apoi începe a vorbi un pic dezlânat şi adoarme în timp ce îi spuneam ceva. Îl zgâlţâi şi se trezeşte, dar tot confuz. Aha ! Am spus. Deci, avem antecedente de epilepsie plus status confuzional. Tocmai citisem despre "aura epileptică" şi sufeream de deformaţia începătorului, care ce citeşte, aia i se pare că vede. "Sanitar !" "Ordonaţi !" "Două tablete de Fenobarbital !". Tipul ia două tablete, pe care pacientul meu le înghite, apoi vomează după două minute. "Mda", mi-am spus, "pesemne că sunt modificări ale statusului vegetativ în cadrul unei crize iminente de epilepsie". Deci, trebuie mai mult fenobarbital. Dacă se poate, injectabil, ca să nu mai vomeze. Totuşi (şi acesta a fost momentul intervenţiei supranaturale) cele 5 fiole despre care ştiam că sunt acolo, lipseau. Le văzusem cu ochii mei şi cu o zi înainte, şi în dimineaţa aceea, când intrasem în cabinet la consultaţii. Erau de negăsit. Până ce le-am căutat, tipul adormise buştean. L-am umflat cu ambulanţa şi doi sanitari şi l-am dus la Spitalul Militar Central. Acolo, un bătrân neurolog, care văzuse multe, mi-a spus: "ce aură epileptică, domle ! Ăsta ori a luat ceva, ori s-a intoxicat altfel." Diagnosticul de admitere a fost: intoxicaţie cu substanţă necunoscută. "Puştiule" mi-a spus, adresându-mi-se mie, care eram acum ditamai medicul de regiment. "Puştiule, roagă-i pe colegii lui să-i umble în valiza din dormitor. Vezi dacă nu găseşti ceva flacoane goale !". Zis şi făcut. Trei flacoane goale de....Fenobarbital ! Va să zică, eu tratasem pe unul care încercase să o termine cu viaţa, drept care a luat supradoză de fenobarbital. Tratamentul meu ? Mai mult fenobarbital.

Îngrozit de cât eram de tâmpit, m-am dus din nou în cabinetul de consultaţii şi m-am uitat din nou în vitrina cu medicamente de urgenţă. Cele 5 fiole de fenobarbital erau acolo. Acolo fuseseră mereu, dar eu nu le văzusem. Aşadar, îngerul păzitor al acelui tânăr îl făcuse să vomeze "tratamentul" meu administrat oral. Apoi, când a văzut că îl caut pe cel injectabil, mi-a dat orbirea selectivă de a nu vedea fiolele pe care le căutam şi erau chiar sub nasul meu. Pesemne că a fost îngerul Rafael, cel care pe orbi îi face să vadă, dar posibil ca şi proştilor să le ia vederea în mod salutar, atunci când sunt pe cale de a face o prostie.

[fallen]

Mda, super caz, demn de Dr. House! mare minune daca tipul nu avusese niciodata epilepsie, dar a "bagat-o " ca sa faca rost de fenobarbital, ca nu i-a ajuns cat a luat si a citit pe el ca se da la epilepsie. "Sinucigasii" au tot felul de terpituri ca sa-si atinga scopul, ca ii "instruieste" stim noi cine. Mie imi place, in "House M.D." cum se intampla tot felul de chestii miraculose, si ma enerveaza ca el zice ca e ateu, cand e foarte evident ca in tot ce se intampla e mana Domnului, ca altfel la cat e el de "dus cu capul".... ar fi vai si amar! Iar faptul ca "nu a avut nici o revelatie cand "aproape s-a sinucis" tocmai in acest scop, sa vada daca e ceva dincolo, nu a avut-o pentru ca a fost impertinent, iar Dumnezeu nu ne da "revelatii " atunci cand o cerem cu impertinenta, ci vrea sa vedem prezenta si lucrarea Lui acolo unde este, adica in tot ceea ce facem bine.

[lore86]

Ne-am intalnit cu moartea de 2 ori, si Domnul a considerat ca nu ne-am incheiat misiunea aici si nu ne-a lasat sa plecam, ma mult am scapat aproape teferi, copilasii nostri au scapat ca prin minune din niste situatii foarte primejdioase, am obtinut o casa in conditiile in care toata lumea ne zicea ca nu se poate obtine decat pe bani grei sau pe pile, si am fost printre primii care am obtinut-o, am reusit sa fac o facultate la zi si sa-mi iau licenta cu trei copii sub trei ani la activ si cate si mai cate.

Unele mai spectaculoase, altele mai putin spectaculoase, dar care imi intaresc convingerea ca Domnul le randuie pe toate in cel mai potrivit mod, doar sa ne lasam in grija Lui.

[Natalia]

Mi s-au intimplat o multime de minuni in viata mea. de exemplu,mai inainte am trait o viate departe de Dumnezeu,mai cu seama de biserica,dar cu tipmul viata mea s-a schimbat,iar intro zi am luat decizia sa postesc miercuri si viner(pina acum nu posteam aproape deloc),dar nu indrazneam sa zic mamei acest lucru. intro miercuri sosi ora mesei,si miera frica,caci mama gatise ceva de frupt,si nu stiam cum sa o scap.deja nu puteam spune ca nu mii foame,ca navea sa ma creada....si am incepu sa ma rog lui Dumnezeu ca mama sa numi dea nimic de frupt,si cind colo pe masa ma astepta o farfurie cu cartofi(imi venea sa sar in sus) iar mama mantreaba"da sarmale nu vreii","Nu,nu vreau..." am raspuns....mama"da de ce,ca-i miercuri,asa-i?!las' cam inteles eu!".Iata.si de atunci numi mai este frica de ora mesei in zilele de post,ca Dumnezeu m-a auzit si mi-a usurat povara.

[fallen]

Eu tocmai am aflat de o fosta colega care a pierdut 2 sarcini avansate (7 si 5 luni) si un copil nascut viu ( a trait vreo 2 saptamani), toate fetite, si pana la urma a reusit sa aiba un baietel sanatos. Mare minune ca nu s-a descurajat si nu a renuntat!
De multe ori minunile sunt "la tot pasul" doar ca nu percepem noi importanta unor lucruri aparent banale.

[maria40]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Faptul că primul meu pacient a scăpat cu viaţă, în ciuda tratamentului administrat de mine, este un lucru atât de inexplicabil, încât trebuie să îl consider o minune dumnezeiască.

Aşadar, după 6 ani de facultate în care am studiat mai mult teoria despre boli decât bolile însele, iată-mă recrut în Armata Română, cu grad de soldat la termen redus. După stagiul de instrucţie de 3 luni, a urmat instrucţia profesională. Compania noastră a fost împărţită, fiecare mergând la infirmeria câte unei unităţi militare. Acolo urma să îl asistăm pe medicul de infirmerie. Dar eu am ajuns la o unitate la care medicul de infirmerie tocmai făcuse pasul înainte ca să plece într-o misiune în Angola, unde era plătit cu mult mai bine decât solda lui de căpitan la UM....din marginea Bucureştiului. Aşadar, pe scurt, nu era nimeni să aibă grijă să nu fac prostii. Funcţia mea ? Medic de regiment. Gradul ? soldat prost. Cunoştinţe teoretice ? Ceva-ceva. Experienţă profesională ? Nulă.
Aveam în subordine două asistente medicale plutonierese, care fumau continuu şi erau experte în hârţoage. Şi trei soldaţi sanitari, care făcuseră un curs de 2 săptămâni despre cum se scoate rănitul din tranşee. Superiorul meu era colonel dr X, medic şef al Diviziei, care încă din prima zi mi-a spus să nu îl deranjez decât dacă e ceva important.

Prima zi, primele consultaţii: câteva băşici la rând. De la bocanci. Dar, la un moment dat, vine unul că îl doare capul şi ameţeşte. Îi iau temperatura: normală. Aşteptând ca termometrul să ajungă la echilibru, aflu că e recrut nou la grupa de artilerie. Ca antecedente personale, reţin că avusese epilepsie cândva. Vorbea normal la început, dar apoi începe a vorbi un pic dezlânat şi adoarme în timp ce îi spuneam ceva. Îl zgâlţâi şi se trezeşte, dar tot confuz. Aha ! Am spus. Deci, avem antecedente de epilepsie plus status confuzional. Tocmai citisem despre "aura epileptică" şi sufeream de deformaţia începătorului, care ce citeşte, aia i se pare că vede. "Sanitar !" "Ordonaţi !" "Două tablete de Fenobarbital !". Tipul ia două tablete, pe care pacientul meu le înghite, apoi vomează după două minute. "Mda", mi-am spus, "pesemne că sunt modificări ale statusului vegetativ în cadrul unei crize iminente de epilepsie". Deci, trebuie mai mult fenobarbital. Dacă se poate, injectabil, ca să nu mai vomeze. Totuşi (şi acesta a fost momentul intervenţiei supranaturale) cele 5 fiole despre care ştiam că sunt acolo, lipseau. Le văzusem cu ochii mei şi cu o zi înainte, şi în dimineaţa aceea, când intrasem în cabinet la consultaţii. Erau de negăsit. Până ce le-am căutat, tipul adormise buştean. L-am umflat cu ambulanţa şi doi sanitari şi l-am dus la Spitalul Militar Central. Acolo, un bătrân neurolog, care văzuse multe, mi-a spus: "ce aură epileptică, domle ! Ăsta ori a luat ceva, ori s-a intoxicat altfel." Diagnosticul de admitere a fost: intoxicaţie cu substanţă necunoscută. "Puştiule" mi-a spus, adresându-mi-se mie, care eram acum ditamai medicul de regiment. "Puştiule, roagă-i pe colegii lui să-i umble în valiza din dormitor. Vezi dacă nu găseşti ceva flacoane goale !". Zis şi făcut. Trei flacoane goale de....Fenobarbital ! Va să zică, eu tratasem pe unul care încercase să o termine cu viaţa, drept care a luat supradoză de fenobarbital. Tratamentul meu ? Mai mult fenobarbital.

Îngrozit de cât eram de tâmpit, m-am dus din nou în cabinetul de consultaţii şi m-am uitat din nou în vitrina cu medicamente de urgenţă. Cele 5 fiole de fenobarbital erau acolo. Acolo fuseseră mereu, dar eu nu le văzusem. Aşadar, îngerul păzitor al acelui tânăr îl făcuse să vomeze "tratamentul" meu administrat oral. Apoi, când a văzut că îl caut pe cel injectabil, mi-a dat orbirea selectivă de a nu vedea fiolele pe care le căutam şi erau chiar sub nasul meu. Pesemne că a fost îngerul Rafael, cel care pe orbi îi face să vadă, dar posibil ca şi proştilor să le ia vederea în mod salutar, atunci când sunt pe cale de a face o prostie.

Stiu ca nu e o exprimare crestineasca, dar, sunteti "beton" ca sa spun asa....
Am ras cum n-am mai ras de mult timp.
Doamne ajuta!

[LittleSparrow]

Minunate întâmplări!

[Mosh-Neagu]

@Mihnea Dragomir, cazul prezentat este tot ce-i trebuie unui tanar viitor "salvator de vieti" pentru a intelege ca fara Dumnezeu nu suntem capabili de nimic constructiv. Nu ma indoiesc ca a fost de fapt o prima lectie de dogmatica crestina, care se pare ca ti-ai insusit-o cu prisosinta.

Despre minuni? Daca ar fi sa vorbesc despre cele traite personal, mi-ar trebui mult timp si multe, multe mii de pagini... N-o sa spun decat una banala, traita acum cateva zile: pe langa faptul ca multa lume spune ca timpul s-a scurtat si ca nu le mai ajunge ziua de 24 de ore, mie mi se pare ca uneori ziua are 48 de ore, fiindca fac atat de multe lucruri, ca la sfarsitul zilei nu-mi cred ochilor cat spor am putut sa am. Acum doua zile eram intr-o imprejurare delicata si consideram ca imi este imposibil sa ma descurc fara ajutorul cuiva. Aveam nevoie de cel putin patru maini si trebuia sa fiu in cel putin 3-4 locuri odata, pentru a rezolva problema. Si-atunci am zis: "Ce ma fac eu, Doamne, acum, de unul singur?""Pai nu esti singur, esti cu Mine. Tu incepe numai!" Daca va inchipuiti ca m-am "divizat" ca ala din Matrix, sau ca tocmai atunci a venit intamplator cineva pe care sa-l pun la treaba, va inselati. Dumnezeu a fost acolo, iar eu i-am urmat sfaturile. Ce-a iesit? Cum altfel decat perfect si fara nici o paguba colaterala (fiindca luasem si asta in calcul, chiar daca ar mai fi fost si alte persoane sa ma ajute). Iar eu lucram si plangeam si spuneam: "Gustati si vedeti, ca bun este Domnul!"

Dragi mei nu cred ca este cazul sa ma mai prezint de oare ce multi ma cunoasteti cu slabiciunile si cu apucaturile mele, va rog iertaima pe mine sarmanul si mult pacatosul si saracul cu fapta buna si nu o spun ca pe o metafora iertatima si va rugati si pt. mine ca si eu va pomenesc pe fratiile voastre nencetat si nu spun Inaintea voastra ce Inaintea Bunului Dumnezeu care cunoaste adIncul sufletului si toate tainele cele ascunse ale omului.

Acu va spun si va spun cu tarie si cu certitudine ca Dumnezeu face semne si minuni si astazi pe pamnt, am ramas far de muca de cIteva saptamIni aici in spania. Si aici nu este ca Intara este mult mai usor de trait dar nu asta vreau sa spun vreau sa stiti ca nu mam gIndit vreodata ca Dumnezeul meu ma uita si ma lasa far de cele trbuincioase pentru ziua de mIine,nici odata nu am disperat si mereu am spus Dumnezeul meu fie mie dupa voia ta . Am fost saptamina trecuta pela cIteva firme si am lasat curiculum si am venit acasa si meam vazut de treburile mele cele de toata ziua cInd nu lucrez rasfoitul forumului si cartile despre vietile Sf. Parinti, asta noapte nu stiu la ce ora mam culcat dar stiu ca meam facut sf. rugaciuni si mam culcat , am auvt un vis si nu mint pentru ca nu am de ce vrau sa spun ca Dumnezeu este bun si lucrator si noi suntem putin credinciosi si ne ascultatori, se facea ca ma sunat la telefon una dintre firmele la care am lasat curiculu si ma Intreaba datele personale si altceva ce am lucrat nainte si ce stiu sa lucrez In domeniul lor de activitate, dupa ce am raspuns zice acea voce Inchide ca te sun In cIteva momente, am Inchis si la cIteva momente suna telefonul asta In vis si Imi spune adu aici documentele pentru angajare si te angajam, fratilo va spun ca acesta a fost visul mam trezit dimineata si miam facut trburile mele cele spre folosul sufletului si ma gIndeam la visul meu la 10, 30 suna telefonul si exact cum vam povestit si cum sa petrecut In vis asa sa IntImplat am fost chemat sa ma angajeze si ma angajat de luni incep munca , Slavit as fie Dumnezeul nostru si preamarit sa fie numele lui In veacul veacului amin amin amin, va spun ca este minunea minunilor eu sarmanul am 52 de ani si sunt aici multi si mult mai tInari ca mine dar voia Lui Dumnezeu este mare multe ne arata ca sa credem si sa nu cIrtim si sa nu desnadasduim In ajutorul Lui :

Multumesc Tie Parinte ceresc ca tu faci lucruri mari si minunate si greu de Inteles de mine de multe ori Insa nu mai lasat nicio data sa nu fiu umbrit si ajutat de bunatatea ta .



Bucurativa cu mine Intru Duhul SfInt si preamariti pe Dumnezeu Impreuna cu mine amin amin amin