|
#81
|
|||
|
|||
Citat:
|
#82
|
||||
|
||||
Citat:
Cine iubeste cu adevarat oamenii acela nu priveste cu ascunzis oamenii. Caci mintea lui fiind umpluta de iubire, nu mai este loc acolo ca sa se ascunda raul. Unde nu este iubire deplina si completa, si pentru destept si pentru mai putin destept si pentru bun si pentru mai putin bun , nu este nici indreptatire pentru iubire. Caci un singur om de nu ai iubit inseamna ca nu esti iubitor de oameni. Caci copilul spune , parintele meu ma iubeste insa vecinul poate spune: vecinul meu ma uraste. Ganditi cum suntem noi in fata lui Dumnezeu!
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#83
|
||||
|
||||
Citat:
Îi iubești pe toți la fel dacă e vorba să-i ajuți când se îneacă. Dacă e vorba de credință, pe eretici îi urăști, nu-i iubești. Nu mai sminti lumea cu iubirismul ăsta deșănțat! Last edited by Dalian; 15.12.2013 at 20:36:01. |
#84
|
||||
|
||||
Citat:
om oarecare, pentru vreo anumită greșeală, e cu totul străin de iubirea de Dumnezeu, deoarece iubirea de Dumnezeu nu suferă câtuși de puțin ura față de om." Sf. Maxim Marturisitorul Greu ii este omului lumesc sa desfaca pe om de greselile lui. Si cand priveste omul ii vede si greselile asa precum vede omul, il vede intr-un tot, de parca omul si greselile s-au contopit. Pentru omul lumesc greselile omului au devenit omul insusi. Si pentru ca el, fiind simplu si lumesc, spune urasc pacatul si greseala acestuia, sfarseste prin a uri si omul. Insa sfintii ne invata sa uram pacatul si sa iubim pacatosul. Dar cum oare sa facem aceasta? Cand nu vedem deosebirea dintre suflet si pacatul sufletului? Nu numai ca nu vedem dar nici nu stim cum sa vedem aceasta deosebire. Omul lumesc cu usuratate este atins de cele lumesti, ereticii il smintesc, pacatosii il schimba. Si sfarseste in groapa urii de semeni, alergand de frica ereticilor si pacatosilor, ca fiind lumesc usor este zdruncinat de cel rau. ""Nici cel drept nu-ti va putea fi de folos cu ceva, fiind tu rau, si nici cel rau nu te va vatama întru nimic, fiind tu bun si credincios." Sf. Ioan Gura de Aur Insa omul lumesc si simplu fiind, usor il vatama cel rau, si se pune la adapost: urasc ereticii spune, insa nu stie bietul ca trebuie sa iti iubesti si vrasmasii. Atat de smerit trebuie sa fie omul si bun si credincios, incat sa nu fie vatamat intru nimic atunci cand spune iubesc oamenii indiferent ca sunt musulmani, evrei, hindusi, atei , catolici sau sectanti. Cuvintele parintilor nostri duhovnici sunt adresate acestor oameni simpli si lumesti dar ortodocsi, carora le spune urati ereticii caci numai asa, ii poate pune pe ei bietii la adapost de sminteala cea eretica. Caci de erau duhovnicesti si nu simpli si lumesti le-ar fi spus ca Sfantul Siluan : iubiti vrasmasii. Dar bunii nostri parinti duhovnicesti stiu ca aceasta invatatura este prea mare pentru ei.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#85
|
||||
|
||||
Sfintii spun: asa cum Dumnezeu isi revarsa mila Sa peste tot pamantul si da soare si lumina, si apa si copacul, si floarea peste tot pamantul, si de acestea se bucura toti oamenii , fie ei eretici sau atei, la fel trebuie si noi sa daruim ceea ce Dumnezeu ne-a dat. si anume iubirea de semeni.
Cand vad copilul african la sanul maicii sale, stiu ca si pe el il iubeste Dumnezeu, si cum nu ar iubi cand El este desavarsit? si stiu ca si el este aproapele meu. Credinta mea e tare, e buna, e dreapta, de la Domnul o stiu, omule de esti ortodox cu adevarat atunci vrei sa ajungi desavarsirea. Desavarsirea este iubirea desavarsita, este dragostea a toata creatia, a tuturor oamenilor si statornicia in ceea ce Dumnezeu ti-a dat. Statornicia in credinta. Ca sa ajungi la iubirea cea dumnezeiasca a toata faptura si a toata creatia trebuie sa cunosti pe Dumnezeu. Numai Dumnezeu prin harul Sau, prin Duhul Sfant te poate invata sa iubesti oamenii toti. Si odata atins de harul Duhului Sfant nimic nu te mai clinteste in credinta ta. Astfel nu trebuie sa te mai pui la adapostul urii fata de ceilalti de alte credinte ca sa nu te pierzi. Si astfel poti spune va iubesc oameni fara teama de a te pierde. "Pe drept cuvânt cuviosul Siluan este numit „propovăduitor al iubirii lui Hristos” lumii întregi dat, deoarece citind scrierile sale aflăm mângâiere multă și odihnă sufletului, gustând din experiența sa vie cu Hristos care I s-a descoperit prin harul Duhul Sfânt și l-a învățat că „El Dragoste este” (I Ioan 4, 16).Această dragoste din care cuviosul s-a împărtășit a rodit apoi în ființa lui, Duhul Sfânt învățându-l să-și reverse această iubire prin rugăciune pentru întreaga lume și întregul Adam. Astfel Siluan a început a îmbrățișa prin rugăciune întreaga creație prefăcându-se pe sine într-o ardere nestinsă de iubire pentru lume. Mărturia pe care ne-o transmite în acest sens este sintetizată în maxima: „Fericit sufletul care a iubit pe fratele său, căci fratele nostru este viața noastră.”[3] Siluan ne învață că viața semenului este propria sa viață, atingând astfel semnificația duhovnicească cea mai adâncă a poruncii Mântuitorului Iisus Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Sfântul Siluan înțelege această poruncă nu doar în măsura în care trebuie să-l iubim pe aproapele, ci modul în care în virtutea consubstanțialității neamului omenesc în cel dintâi Adam – împărțit prin cădere, dar restaurat prin și în Iisus Hristos, trebuie să iubim unitatea ontologică: Omul; toate ființele vii, pe cei adormiți și pe cei ce nu s-au născut încă. Iubind pe aproapele ca și când ar aparține propriei noastre vieți, vom încerca o imitare a dragostei pe care Hristos o are pentru om, cu cât îl vom primi și întrupa pe El înlăuntrul ființei noastre, cu atât dragostea sa jertfelnică pentru Om, va spori în noi, și cu atât mai mult vom înțelege lucrarea Sa, dar mai ales vom trăi suferința și păcatul aproapelui ca și când ar fi ale noastre. „Aceasta este treapta cea mai înaltă a milosteniei: părtășia la crucea aproapelui, pe care o luăm nu numai asupra noastră, ci și în lăuntrul nostru, într-un proces de interiorizare în Hristos.”[4] În relațiile noastre cu oamenii se concentrează toate posibilele noastre virtuți și în primul rând: credința, faptele bune și iubirea. Lucrul cel mai important care ne este cerut de către Dumnezeu nu este altul decât trăirea cea adevărată, care este de fapt întruparea poruncilor Lui – care nu sunt grele ( I Ioan 5, 3), viața noastră de aici fiind începutul trăirii vieții celei veșnice de comuniune cu Dumnezeu. Viețuirea noastră include astfel în mod obligatoriu relațiile atât cu semenii, cât și cu Dumnezeu, deoarece „Adevăr vă spun, întrucât ați făcut unuia dintr`acești foarte mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Identificându-se cu fiecare dintre oameni, Hristos Domnul, subliniază necesitatea viețuirii noastre în comuniune și relație de iubire, înțelegere, într-ajutorare, iertare, îndelungă-răbdare și facere de bine; doar în măsura în care ne unim în gând, cuget și existență cu celălalt – ajutându-l ca pe fratele nostru adevărat atunci când se află în nevoi, strâmtorare și suferință, vom putea să auzim cuvântul Lui: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Conchidem astfel cu vorba din bătrâni că cine pe om ajută, pe Dumnezeu împrumută, iar răsplata sau osânda o va lua dincolo, deoarece mântuind pe alții ne putem mântui și pe noi, mântuirea semenilor noștri fiind de fapt propria noastră mântuire. Așadar, fără a ne iubi aproapele – pe cel de lângă noi, indiferent de culoarea pielii, a limbii pe care o vorbește, a credinței pe care o are sau a statutului social, fără a ne păsa astfel de bătrâni, de săraci, de orfani, de toți cei de lângă noi, chiar dacă am recurge la alte acțiuni încercând să suplinim oarecum această lipsă a iubirii între noi oamenii, mântuirea noastră va fi departe. Centrul tradiției ortodoxe sau sufletul răsăritului creștin este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie – relația cu Dumnezeu – și liturghia fratelui – relația cu oamenii, liturghii ce nu pot fi însă rupte una de cealaltă, aflându-se într-o legătură indisolubilă de interdependență. Toată trăirea noastră trebuie să graviteze astfel în jurul comuniunii de iubire față de Dumnezeu și de semeni. Fiecare decizie luată de noi, fiecare acțiune întreprinsă și fiecare mișcare din viața noastră, trebuie gândită și pusă în practică prin prisma moralei creștine și a noului Legământ, cel al iubirii de semeni și de Dumnezeu. Importanța aproapelui pentru viața și mântuirea noastră este așadar cât se poate de clară și capitală. Rugându-ne, ajutând, mângâind și dăruindu-ne celuilalt vom realiza în viața noastră, exemplul Tatălui, care și-a dăruit unicul Său Fiu pentru mântuirea noastră a tuturor. Observăm de asemenea că nimeni nu se poate mântui singur sau de unul singur, mântuirea ca și păcatul nefiind o chestiune proprie sau individuală, „ci este un eveniment ontologic, care privește întreaga omenire și, mai mult încă, întreaga zidire dumnezeiască, căci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne învață să iubim tot ceea ce viază.”[5]" http://www.cbrom.de/ro/spiritualitat...-siluan-athoni
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca Last edited by dobrin7m; 15.12.2013 at 22:16:45. |
#86
|
|||
|
|||
Citat:
Adică nu ascult de un episcop mai puțin pregătit teologic, în schimb ascult profesorul meu de teologie (idolul meu) neluînd în calcul și sfidând starea duhovnicească a episcopului. Bravo măi! |
#87
|
|||
|
|||
Citat:
Pregatirea teologica ar trebui sa corespunda cu duhovnicia, pentru ca 'este teolog cel care se roaga, si cel care se roaga este teolog'. (Sigur, adesea nu se intampla asa...) Cred ca suntem de acord in aceasta privinta.? In fraza citata de tine imi permisesem o ironie...
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) |
#88
|
|||
|
|||
Am făcut vreun comentariu referitor la ironie?...
Eu m-am legat de ceea ce susții: Și dacă vei citit cu atenție tot mesajul pe care îl susții, vei observa că pregătirea teologică e un idol mai presus de ascultarea de duhovnic (care îți cunoaște starea ta duhovnicească și știe mai bine decât tine ce e potrivit sufletului tău și implicit mântuirii tale). Last edited by ovidiu b.; 15.12.2013 at 23:20:49. |
#89
|
|||
|
|||
Daca observi sunt doua persoane, cea citata e Laura, nu Fani.
|
#90
|
|||
|
|||
Citește aici și vei înțelege: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...0&postcount=66
Priceput acum, Cătălin? |
|