un parinte necunoscut

[windorin]

parintele miron mihailescu.. o viata alcatuita si sustinuta numai de iubire !

ca purtator neobosit al darului preotiei, parintele miron si-a pus toata inima la binele si greul vietii omenesti, secand lacrima de la toata fata omului trudit, aducandu-i lumina si bucuria ca fiecare traieste din darul lui Dumnezeu..

pe scurt despre viata parintelui - nascut la 22 ianuarie 1914, in Strungari, judetul Alba.. in 1938 isi da licenta in teologie la Sibiu, avandu-l ca profesor si pe parintele staniloae.. in 1939 se casatoreste si este hirotonit preot.. va avea 4 copii.. vor urma 58 de ani de greutati si bucurii, vesnic la masa Sfantului Altar si in familie.. intre 1942-1998 este preot la Ocna Sibiului..

o viata cu nimic iesita din comun, insa o traire greu de egalat.. pentru a arata inaltimea duhovniceasca a parintelui, scrie doar cateva randuri ramase de la acesta..

"sa-ti pui inima la dispozitia aproapelui, sa te citeasca in ea, vazand si preamarind pe Domnul prin aceasta.. ravna aceasta trebuie sa o avem si noi, de a umple pustiul inimii aproapelui cu propria-ne viata, spunandu-i celui de langa noi.. iata, iti sunt, ca sa fii si tu.. te iubesc intru toate.. indumnezeirea este starea de refuz al raului.."

parintele are si 3 carti alcatuite si editate de fii sai duhovnicesti, dupa adormirea lui in Domnul.. le voi cauta pentru a va pune la dispozitie datele lor..

cine mai cunoaste vreun sfant parinte recent trecut la cele vesnice sau inca in viata, mai putin cunoscut sau total necunoscut.. sa ni-l daruiasca si noua.. spre bucurie.. caci mare este bucuria ce rasare din vietile sfintilor contemporani.. care ne spun mereu, neincetat.. se poate ! se poate sa fiti sfinti ! (Matei 5, 48)

[costel]

Parintele Miron - un om odihnitor de oameni. Amintesc si eu de un alt parinte: parintele Toma Gherasimescu. S-a nascut la 18 ianuarie 1903 la Brusturoasa, langa Bacau. In 1943 ajunge misionar in Transnistria. In anul 1957 este inchis la Aiud, unde ramane pana la amnistia din 1964. Cand a fost arestat, s-a facut un inventar al bunurilor pe care le avea. Te induioseaza saracia lui. Avea "una reveranda, culoare neagra uzata; un palton negru uzat; o caciula de miel neagra uzata; doua camasi uzate; doua indispensabile uzate; doua geamantane de nuiele in stare buna; o biblioteca de carti bisericesti cu circa 300 de volume. "

Dominic Florea spunea: "Avut-am ocazia, spune in decursul vietii mele, sa-l cunosc pe parintele Gherasimescu, un preot care se deosebea prin multe de altii. Da, se deosebea pentru ca s-a lepadat cu totul de avutie si, desi era om mare si invatat, traiul lui nu era ca la altii in secolul douazeci, ci traia ca pustnicii din primele veacuri ale crestinatatii. "

Slujea la patru biserici sarace, din lemn, uneori la sase. Umbla pe jos, imbracat sarac, cu bocanci si fara sosete. Daruia tot ce avea. Era necrutator cu pacatul, dar si cu doctrina ce se instala. "La Cristesti a venit intr-o duminica dimineata descult. Isi daduse bocancii la un sarac. "- Cine-mi da sa ma incalt pana fac slujba?" Toti erau desculti. Parintele a continuat: "- Cred ca si descult pot face slujba, ca doar in Horeb Domnul i-a spus lui Moise: "Descalta-te si te apropie! " Si asa a facut."

[Marius22]

În prealabil postat de windorin

parintele miron mihailescu.. o viata alcatuita si sustinuta numai de iubire !

Citind caracterizarea parintelui - o viata alcatuita si sustinuta numai de iubire ! - mi-am amintit ca nu cu multe zile in urma, am citit un articol despre sfintia sa ce avea titlul "Noi suntem dragoste dumnezeiasca", parafrazand o expresie draga parintelui. Parintele Miron Mihailescu, considerat un adevarat apostol al taranilor ardeleni, reprezinta, pentru noi toti, dovada faptului ca Duhul Sfant salasluieste in cei smeriti.

Voi reda continutul articolului:

"Testamentul parintelui Miron Mihailescu de la Ocna Sibiului se refera la iubirea dumnezeiasca. Parintele voia sa ramana in amintirea fiilor duhovnicesti iubindu-i dumnezeieste, cu iubirea lui Dumnezeu, pe care a fost preocupat sa o afirme de la inceput pana la sfarsit. Viata lui a fost o viata de daruire pentru marea Taina a lui Hristos. Si-a inceput toate zilele cu pasiunea de a da la iveala dragostea dumnezeiasca, adanc ranita in om. Si-a dorit nespus sa o vada inflorind. "Noi suntem dragoste dumnezeiasca" spunea parintele, aratand identitatea noastra de crestini.

Invatatura, cuvintele parintelui nu trebuie sa ramana ceva exterior, ci ucenicii (mostenitorii) trebuie sa topeasca in inima lor si sa puna acest "ceva“ la temelia trairii lor printre oameni. Taina aproapelui trebuie traita pe viu, acesta este mesajul parintelui Miron Mihailescu.

Viata lui este o dovada a faptului ca el insusi a trait taina. A slujit zilnic Sfanta Liturghie timp de cincizeci de ani. Preoteasa Cristina Matei din Moldova Noua povesteste cum era relatia parinte - fiu duhovnicesc. Parintele ii vorbea despre iubirea lui Dumnezeu si despre cum poate iubi un om care a primit inima Lui in locul inimii sale. O incredinta astfel: "Te iubesc total, integral, asa cum cred ca te iubeste Hristos.“ Dupa spovedanie o invita sa faca schimb de inima cu Hristos: "Sa inlocuim inima noastra omeneasca cu cea dumnezeiasca".

In implinirea acestor taine, parintele ramanea plin de realism si sinceritate, nu ascundea limitele si imperfectiunile omenescului. Sunt impresionante si pline de intelepciune relatarile sale cu privire la felul in care a inteles sa traiasca desavarsita iubire in casnicie, ca apoi, din experienta acestei iubiri, sa poata propovadui iubirea intre oameni. Respectarea poruncilor evanghelice nu este la indemana si realismul parintelui ne poate fi de folos.

Pentru el, problema trairii marii iubiri conjugale era vitala. Dar viata i-a scos inainte piedici: momente care necesitau intelegere si responsabilitate, necunoasterea deplina reciproca a sotilor, faptul ca fiecare si-a dorit de la celalalt nu bogatia pe care o avea, ci calitatile pe care nu le avea. Sunt probleme cu care se confrunta orice familie, dar aici ceea ce este important, este vointa celor doi, vointa cu care au plecat la drum si care a ramas neschimbata, de a oferi si a primi iubire, cu posibilitatile fiecaruia de exprimare.

Faptul ca in ultimii ani de viata sotia se impartasea zilnic, virtutile ei (smerenia, ascultarea, slujirea oamenilor, seriozitatea cu care trata casatoria) ne-o infatiseza ca pe o femeie care a trait viata pentru a se apropia de Hristos.

Dupa moartea ei, dupa ce a ascultat cu urechea pe buzele ei ultimele respiratii, parintele a afirmat ca pentru el, sotia lui a fost o valoare absoluta, dar ca din pacate, nu i-a putut spune, deoarece ea nu a acceptat, nu a putut sa-l creada. Parintele vedea ratat rostul principal al casatoriei: de a dovedi unui suflet desavarsirea iubirii.

Si totusi, cu toate neimplinirile ei, casatoria nu a ramas fara finalitate, pentru ca in Hristos toate se implinesc. Dupa moarte, fiind la Dumnezeu, iar Dumnezeu fiind in inima parintelui, Doamna a ramas si ea in inima lui. Astfel ca ii putea imbratisa pe oameni cu bratele ei si ea ii poruncea din el sa desavarseasca ceea ce a inceput cand ii era alaturi. Cuvintele ei il urmareau din chiar propriul suflet, unde ea se retrasese intr-un mod de fiintare absolut si autentic.

Sentimentele parintelui Miron Mihailescu pentru sotia sa sunt sublime. Ele arata ca iubirea nu trebuie sa ramana inchisa in familie, ci trebuie sa creasca si sa se reverse asupra oamenilor. Parintele simtea ca ar merita sa zideasca o biserica pe fiecare particica din fiinta Doamnei; din bietele ei hainute ar fi facut odajdii. Ar fi razbunat saracia de pretentii a sotiei iubind si mangaind fiecare fiinta omeneasca ivita in cale. De dragul ei a subliniat cu accente mai puternice importanta mesajului lasat noua de Hristos. De dragul ei s-a infasurat complet in taina lui Hristos, in asa fel incat nu mai vedea altceva.

Misiunea parintelui a fost aceea de a atrege atentia asupra lucrarii pe care Mantuitorul o savarseste in noi, facandu-ne dragoste dumnezeiasca." (Monica Patriche)

[Ekaterina]

M-a impresionat aceasta poza a Parintelui Miron Mihailescu. Parintele pare desprins din icoana, pe chipul sau se citesc smerenia si bunatatea.

Pentru cei ce dorec sa citeasca mai mult despre acest mare Parinte, redau mai jos cele trei carti intocmite de ucenici.

"Iubind ca Dumnezeu", Editura Christiana, Bucuresti, 2004
"Vorbeste Dumnezeu", Editura Christiana, Bucuresti, 2005
"Sfanta Liturghie, Painea cea de-a pururi. Predici, exegeze si comentarii", Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2007