Cunoastere versus ignoranta. Rolul elitelor intelectuale

[Pippo_]

În prealabil postat de Traditie1

Sunt și forme patologice de frică de Dumnezeu, când ea devine o obsesie sau un sentiment de teroare și care duc la depresie, delir și altele, dar există și o teamă de Dumnezeu rațională, cea de care vorbesc eu. Această expresie, teama de Dumnezeu, provine din limbajul patristic și descrie o stare de responsabilitate accentuată, născută din conștiința unui Dumnezeu prezent, viu. O să-ți vorbesc prin cuvintele arhimandritului Sofronie:

Teama de Dumnezeu este urmarea unei iluminări duhovnicești. Natura acestei iluminări nu poate fi explicată de psihologie. Această teamă nu are nimic comun cu teama animalelor. Există multe trepte și forme ale ei, dar noi ne vom opri mai întâi asupra uneia dintre ele, care în chip deosebit acționează pentru mântuirea noastră: "groaza" de a ne afla nevrednici de Dumnezeu, care ni s-a descoperit în Lumina neapusă. cei ce sunt însemnați de această sfântă frică se eliberează de orice altă teamă pământească. Părinții noștri, neînfricați slujitori ai Duhului, se îndepărtau în pustietăți și trăiau cu fiarele sălbatice, în condiții aspre, într-o sărăcie totală, care întrece închipuirile oamenilor contemporani. Și asta, pentru a putea fi liberi să plângă, conștienți fiind cât de departe sunt de Dumnezeul cel iubit...Taina aceasta se ascunde din fața ochilor străini, nu pentru că Dumnezeu ar căuta la fața omului, ci pentru că harul acesta se încredințează numai acelora care ei înșiși se încredințează lui Dumnezeu - Hristos.
...
Această frică coboară asupra noastră de Sus. Ea, este un sentiment duhovnicesc, mai întâi frica de Dumnezeu și apoi de noi înșine. Noi trăim în starea de frică în virtutea unui Dumnezeu viu, conștienți fiind de necurăția noastră. Această frică ne așază înaintea Feței lui Dumnezeu, ca să fim judecați de El; noi însă am căzut atât de jos încât durerea pentru noi înșine devine o profundă suferință, mult mai grea decât chinul de a ne vedea în spaima necunoștinței, în paralizia insensibilității, în robia patimilor. Această frică este trezirea din somnul de veacuri al păcatului. Dar ea ne aduce lumina înțelegerii: pe de o parte devenim conștienți de starea noastră de pierzare, iar pe de altă parte, simțim sfințenia lui Dumnezeu. Uimitoare este natura acestei frici: fără acțiunea ei curățitoare, desigur nu ni se va deschide calea spre o desăvârșită iubire a lui Dumnezeu. Frica aceasta este nu numai începutul înțelepciunii, ci și al iubirii. Frica ne cutremură, făcându-ne să ne vedem pe noi înșine așa cum suntem și ne leagă de Dumnezeu printr-o dorință irezistibilă de a fi cu El. Frica însoțește uimirea în fața lui Dumnezeu, care ni se descoperă. A se recunoaște nevrednic înaintea unui asemena Dumnezeu, iată în ce constă spaima noastră.

Deci, atât timp cât nu conștientizezi nevrednicia ta în fața lui Dumnezeu nu poți înțelege nici natura fricii de Dumnezeu. Iar pentru asta, trebuie întâi să ajungi la credința într-un Dumnezeu personal concret, nu un concept filozofic.

Cred ca faci o mare confuzie aici. Sau riscam o mare confuzie daca nu clarificam. Frica despre care vorbesti nu apare si nu trebuie sa apara pana cand nu se reveleaza o anumita taina, probabil este vorba de momentul in care se deschide perceptia directa si Dumnezeu este perceput direct. Pana in acel moment, teama este nejustificata. Ideea ca omul comun ar trebui sa traiasca cu o anumita teama este periculoasa, deoarece alimenteaza fricile care il blocheaza de a se apropia de Dumnezeu. Deci taina perceptiei directe a lui Dumnezeu nu ii va fi revelata. Si doar revelarea acestei taine genereaza groaza si teama despre care vorbesti. Stiu lucrurile astea deoarece am citit descrieri ale momentelor astora. Intr-adevar te apuca groaza, te simti un sfant si in acelasi timp ultimul pacatos. DAR DOAR IN MOMENTUL IN CARE SE REVELEAZA TAINA perceptiei directe a lui Dumnezeu. Pana atunci, a alimenta teama, temerile si fricile, are consecinte catastrofale, deoarece blocheaza deschiderea catre Dumnezeu si aleluia taina, nu se mai reveleaza in veci, deoarece cadem in extrema fricii. Deci pana se reveleaza taina, Cat Mai Multa Iubire!! :) (si fara teama si frica, DAR CU CAT MAI MULTA RESPONSABILITATE ASUPRA FAPTELOR)

[Pippo_]

În prealabil postat de Traditie1

Contemplația este starea minții înaintea lui Dumnezeu, fără vreo adresare, gând voluntar sau alt efort, stare în care noi suntem conștienți de prezența Lui și de noi înșine. Ea nu exclude activitățile lumești, cu condiția ca ele să nu afecteze această stare.

Ma primesti la manastire? :)) Glumesc. Eu fac eforturi groaznice sa pot imbina starea de contemplatie cu necesitatile activitatilor lumesti care ma preseaza din urma. Intr-adevar, la un moment dat activitatile lumesti devin o problema. Dar cred ca este posibil un compromis. Daca nu merge, nu ne ramane de facut decat sa plecam o vreme in pustie :))

În prealabil postat de Pippo_

Dumnezeu, ne confirma sfintii si ne aduc diferite evidente ca exista pe langa tone de explicatii.

Care sunt aceste dovezi prezentate de catre sfinti? Imi cer scuze pentru ignoranta, chiar nu stiu. Daca altcineva poate sa ma lamureasca, inafara de dl. Pippo, fiind probabil o chestiune elementara de istorie, accept cu placere.

[Pippo_]

În prealabil postat de tailgunner4A

Care sunt aceste dovezi prezentate de catre sfinti? Imi cer scuze pentru ignoranta, chiar nu stiu. Daca altcineva poate sa ma lamureasca, inafara de dl. Pippo, fiind probabil o chestiune elementara de istorie, accept cu placere.

In forma lor cea mai bruta dovezile sunt miracolele. Dar sfintii au si posibilitatea sa transfere temporar capacitatile lor de perceptie si oamenilor obisnuiti. Astfel incat temporar si un om obisnuit, sub influenta unui sfant poate vedea si simti anumite lucruri.

Dar dovezile cele mari se descopera pe masura cautarii, deoarece pe masura ce cauti sa intelegi, incepi sa te intelegi pe tine insuti, sa intelegi tot mai corect realitatea din jur si .... de exemplu, eu caut, caut, si cu cat caut si aflu si inteleg mai mult cu atat probabilitatea existentei lui Dumnezeu tinde spre intelegerea si perceptia directa a lui Dumnezeu. Am inceput de exemplu sa percep direct mesaje si indrumari de la Dumnezeu prin intermediul sincronicitatilor (coincidente care sugereaza anumite lucruri sau actiuni de urmat). Si urmandu-le ele m-au condus intotdeauna direct la tinta. Adica nu la tinta la care m-as fi gandit eu, ci la tinta cea mai buna pentru mine. Practic, urmand anumite sincronicitati, am sarit in cautarea lui Dumnezeu cu pasi de elefant direct la tinta peste detalii inutile care m-ar fi facut sa pierd enorm timp.

De exemplu, prin sincronicitati, Dumnezeu imi indica exact chiar si carti pe care trebuie sa le citesc. Si cand citesc cartea respectiva, realizez ca era exact cel mai important lucru pe care aveam nevoie sa-l aflu in acel moment. Desi titlul sau ideea cartii nu mi-ar fi sugerat nimic deosebit care sa ma faca sa o citesc daca ar fi fost dupa capul meu.

Astea au fost marturii de la un om simplu asa... Imagineaza-ti ce DOVEZI primesti de la sfinti...

PS Insasi prezenta mea pe acest forum se datoreaza faptului ca am urmat indicatia unei sincronicitati (indrumare de la Dumnezeu), lucru fara de care nu as fi intrat pe situl asta, eu cautand din alte surse sa inteleg. Acum imi dau seama ca sunt aici oameni de la care am multe lucruri de invatat. Si ei de la mine cate ceva, dealtfel. Uite asa, ma "urmaresc" sincronicitatile, si daca imi deschid atentia sa le observ si daca le urmez, ma poarta pur si simplu spre cea mai corecta si buna destinatie pentru mine (si buna si pentru cei cu care intru in contact).

Cele mai bune lucruri din viata mea s-au intamplat in niste imprejurari sincrone. Am fost salvat de mai multe ori din situatii foarte grave datorita sincronicitatilor. Chiar si zilele astea o sincronicitate mi-a pus pe tava un lucru de care aveam neaparat nevoie imediat si pe care in mod normal ar fi trebuit sa-l caut poate luni de zile sa-l gasesc... si PAC s-a rezolvat din "intamplare" (intamplarea nu exista)... si tot asa...

[Pippo_]

În prealabil postat de Traditie1

Pe Dumnezeu nu putem să-L contemplăm pentru că nu-L vedem. Termenul mistic de contemplație e diferit de termenul obișnuit din dicționar. Contemplația sau isihasmul nu este o privire asupra unor concepte ci o căutare de a fi mereu întors în duh spre Dumnezeu cel nevăzut, în stare de tăcere a minții. Deci nu contemplăm ceva concret, nici niște idei, dimpotrivă, luptăm să ne debarasăm de concepte. Isihasmul este o formă de depășire a conceptelor despre Dumnezeu și despre orice altceva pentru a ajunge la o cunoaștere sensibilă, neteoretică a realităților nevăzute. Cum am mai zis, convingerile, ideile preconcepute sunt obstacole în calea adevăratei cunoașteri.

Dar trebuie să avem grijă să nu luptăm împotriva gândurilor. Efortul de a elimina gândurile involuntare, așa cum se practică în budism, duce la depersonalizare, este foarte periculos. Noi trebuie doar să renunțăm la raționamentele voluntare și la convingerile preconcepute.

Eu cred ca trebuiesc combinate toate la un loc. Adica si iubirea, si ratiunea (cu meditatia rationala cu scopul de corectare a modului in care intelegem realitatea exterioara si cea interioara), si contemplatia (ca stare de pura observatie fara analiza rationala).

Daca ne-am concentra doar pe una din astea trei, neglijand pe celelalte, am obosi repede. Adica, de exemplu, eu nu reusesc sa fac doar meditatie rationala, sau doar contemplatie, sau doar sa ma dedic perfectionarii iubirii. Fiecare perspectiva din astea 3, fara celelalte, o vad ca limitata. Nu zic ca nu se poate ajunge doar prin una din astea 3, ci spun ca puterea este mult mai mare si ridicarea mai rapida cand sunt toate 3 la un loc, deoarece se mentine astfel un echilibru. Imi dau seama ca daca noi nu ne impingem putin de-aici, putin de colo, riscam sa stam pe loc, sa nu avansam datorita dezechilibrului creat de lipsa perfectionarii unor parti ale noastre.

[MariS_]

În prealabil postat de Pippo_

Eu cred ca trebuiesc combinate toate la un loc. Adica si iubirea, si ratiunea (cu meditatia rationala cu scopul de corectare a modului in care intelegem realitatea exterioara si cea interioara), si contemplatia (ca stare de pura observatie fara analiza rationala).

Daca ne-am concentra doar pe una din astea trei, neglijand pe celelalte, am obosi repede. Adica, de exemplu, eu nu reusesc sa fac doar meditatie rationala, sau doar contemplatie, sau doar sa ma dedic perfectionarii iubirii. Fiecare perspectiva din astea 3, fara celelalte, o vad ca limitata. Nu zic ca nu se poate ajunge doar prin una din astea 3, ci spun ca puterea este mult mai mare si ridicarea mai rapida cand sunt toate 3 la un loc, deoarece se mentine astfel un echilibru. Imi dau seama ca daca noi nu ne impingem putin de-aici, putin de colo, riscam sa stam pe loc, sa nu avansam datorita dezechilibrului creat de lipsa perfectionarii unor parti ale noastre.

Ca sa nu existe confuzie intre termenul de contemplatie in sens lumesc, cum ar fi de exemplu atunci cand privesc un peisaj si analizez detaliile observate si emotiile starnite de aceasta, in sens duhovnicesc contemplatie inseamna intoarcerea mintii catre Dumnezeu, golirea ei de sensuri si conceptii lumesti, dar si elevarea ei prin intermediul iubirii. Iubirea te duce cel mai rapid spre cel pe care il iubesti, dar nu numai atat, ea ridica intelegerea pe o noua treapta si ii confera o noua dimensiune fara de care contemplarea ramane seaca, fara miez. Si mai e ceva, Dumnezeu este Iubire, iubire la modul ONTOLOGIC, nu accidental sau functional cum e la noi, Fiinta Sa este Iubire, si atunci cine poate face legatura cel mai bine intre noi si Dumnezeu decat iubirea. Daca nu faci aceasta legatura atunci ai ratat convorbirea, ai ratat contemplarea. Iar Duhul, cel care te ajuta in contemplatie, atunci cand aceasta e insotita si de rugaciune, Duhul spun, e si el tot iubire si se leaga cel mai bine tot de iubire. Duhul Adevarului este Iubire pentru ca si Fiinta Adevarului este Iubire.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Am plecat de la aceasta afirmatie a dvs

[...] stiinta moderna ateista se bazeaza pe o aberatie logica, oamenii aia sunt ca si orbi, deoarece cum spunea si Arsenie Boca, "ateismul este o aberatie" si adaug eu, exact la baza ratiunii. O pot demonstra logic fara probleme. Si nici un ateu rational nu are argumente, [...]

...si ne-am invartit in cerc, ajungand sa aflu ca argumentele irefutabile pentru demonstrarea "orbirii" miilor oameni de stiinta atei sunt nu de natura stiintifica, ci teologica, din relatari despre vietile si minunile sfintilor (petrecute acum multa vreme), precum si anumite experiente personale ale dvs. de "sincronicitate".

Nu intentionez sa continui o polemica despre soliditatea argumentatiei bazate pe teologie vs stiinta. Pornind insa de la afirmatia citata mai sus, idee pe care am intalnit-o adesea pe acest Forum, cum ca stiintele contemporane (multe din ele) s-au "ratacit" de cararea ce duce catre Adevar, sa intocmim impreuna o lista cu stiinte adevarate respectiv false.

Am mai pus intrebarea asta si in trecut dar nimeni nu a indraznit sa raspunda transant; asadar, sunt adevarate chimia, biologia, geologia, astronomia, fizica si "copilul" ultimilor doua, astrofizica?

Putina argumentare nu strica, ba chiar din contra; multumesc.

[Pippo_]

În prealabil postat de tailgunner4A

Am plecat de la aceasta afirmatie a dvs


...si ne-am invartit in cerc, ajungand sa aflu ca argumentele irefutabile pentru demonstrarea "orbirii" miilor oameni de stiinta atei sunt nu de natura stiintifica, ci teologica, din relatari despre vietile si minunile sfintilor (petrecute acum multa vreme), precum si anumite experiente personale ale dvs. de "sincronicitate".

Nu intentionez sa continui o polemica despre soliditatea argumentatiei bazate pe teologie vs stiinta. Pornind insa de la afirmatia citata mai sus, idee pe care am intalnit-o adesea pe acest Forum, cum ca stiintele contemporane (multe din ele) s-au "ratacit" de cararea ce duce catre Adevar, sa intocmim impreuna o lista cu stiinte adevarate respectiv false.

Am mai pus intrebarea asta si in trecut dar nimeni nu a indraznit sa raspunda transant; asadar, sunt adevarate chimia, biologia, geologia, astronomia, fizica si "copilul" ultimilor doua, astrofizica?

Putina argumentare nu strica, ba chiar din contra; multumesc.

Eu n-am incercat sa va demonstrez nimic fortat, v-am dat doar cateva indicatii. Doar nu se asteapta cineva ca Pippo sa-l duca de manuta dintr-o legatura logica in alta fara ca el sa-si dea cea mai mica silinta sa inainteze singur.

V-am demonstrat logic ca ATEII ABEREAZA cand afirma "Dumnezeu NU EXISTA"? Ce vreti mai stiintific de atat? E clar si e la mintea cocosului ca ATEISMUL (negarea lui Dumnezeu) ESTE O ABERATIE.


Observ ca ati pus intrebarile din rea intentie. Fara sinceritate si cautare personala, nimic nu se obtine. Toate cele bune.

[Pippo_]

În prealabil postat de tailgunner4A

Am mai pus intrebarea asta si in trecut dar nimeni nu a indraznit sa raspunda transant; asadar, sunt adevarate chimia, biologia, geologia, astronomia, fizica si "copilul" ultimilor doua, astrofizica?

Putina argumentare nu strica, ba chiar din contra; multumesc.

Sunt constient ca opinia mea valoreaza putin spre deloc pentru dvs. Totusi o spun. Stiintele moderne sunt adevarate intr-o anumita masura (ceea ce este si demonstrat practic), deoarece totul in universul fizic este relativ. La fel si religia este adevarata intr-o anumita masura, fapt de asemenea demonstrat practic. (Sfintii nu sunt doar antichitati, exista sfinti si oameni iluminati in viata, si sunt convins ca daca va dati sincer silinta sa aflati Adevarul, unii oameni va pot indruma prin experiente directe daca logica nu va permite sa intelegeti.)

In rest, ma abtin de la argumentatie exacta pe detalii mai putin semnificative, deoarece riscam sa ne pierdem in nimicuri. Dealtfel, o sincronicitate (ca sa vezi, tocmai acum...) tocmai mi-a sugerat sa nu va mai raspund, in momentul in care ma pregateam sa argumentez cateva lucruri; dar eul din mine se razvrateste, ar vrea sa va arate toate greselile cat timp puneti intrebari, desi realizez ca este inutil, ba poate chiar rau. Totusi abandonez, neglijez dorinta eului din mine. O sa ascult indicatia de la Dumnezeu primita prin sincronicitate si nu o sa continui argumentatia.

În prealabil postat de Pippo_

V-am demonstrat logic ca ATEII ABEREAZA cand afirma "Dumnezeu NU EXISTA"? Ce vreti mai stiintific de atat? E clar si e la mintea cocosului ca ATEISMUL (negarea lui Dumnezeu) ESTE O ABERATIE.

As vrea sa aplicati rationamentul dvs. si invers: devreme ce nu ati produs nici o dovada materiala, ci doar teologica ca Dumnezeu exista, sa spuneti ca si credinciosii (si nu ma refer doar la crestini) abereaza atunci cand afirma "Dumnezeu sigur exista", si ca singura pozitie inatacabila aici este agnosticismul.

Altfel spus, atat o tabara (cei ce nu cred in d-zeu) cat si cealalta (credinciosii de orice fel) nu detin dovezi certe, materiale pentru credinta lor. Alegerea unei credinte este dictata (dupa parerea subsemnatului) de sentiment. Eu cred, si cazul dvs este ilustrativ pentru asta, ca ati cautat motive pentru a va intari credinta si, dorind sa le gasiti, chiar ati gasit: sincronicitatile despre care vorbeati. Totusi, nu vreau sa continuam polemica pe aceasta tema.

Totusi, insist sa primesc raspuns la o intrebare pe care o pun a 3-a sau a 4-a oara aici si mi se pare cat se poate de ontopic: este "adevarata" astronomia? Poate daca ne focalizam pe o stiinta ne va fi mai usor. O sa fac o scurta descriere ca sa fie mai usor sa avem un punct de plecare:

Astronomia studiaza corpurile ceresti; nu isi propune sa demonstreze sau sa infirme nimic despre lumea spirituala, Dumnezeu sau alti zei. Instrumentele sale de lucru sunt telescoapele, radiotelescoapele, spectrografele etc. Bazandu-se pe observatiile lor, astronomii au calculat orbitele planetelor, au aflat cum se nasc, traiesc si mor stelele, au identificat o multime de galaxii si corpuri ceresti ciudate, si intre multe altele, au calculat varsta Universului si le-a iesit 13,7 miliarde de ani.

Sunt ei, astronomii, cinstiti in actiunea lor sau cauta sa ne insele? Daca sunt cinstiti, sunt ei cumva inselati la randul lor (de draci, eventual) sau sunt "orbi" (au pornit de la premise false) sau prosti (nu-i duce capul) sau - horribile dictu - au cumva dreptate?