Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Dogmatica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 17.07.2012, 20:38:56
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.742
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Eugen7 Vezi mesajul
[b]Ce este pacatul? Cum il definim?


Cum il definim? Cred ca in stransa legatura cu scopul pentru care Dumnezeu ne-a adus din nefiinta la fiinta.

Foarte pe scurt, scopul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om, si inca dupa chipul Lui, e ca acesta sa-si parcurga traseul existential pornind de la chip spre a ajunge la asemanarea cu El, adica la indumnezeire.

Chipul e un dat ontologic care nu se poate anula de tot indiferent de starea de pacatosenie, in schimb, asemanarea prin virtuti e doar potentiala, se cere conlucrare, depinzand de fiecare om, cat de departe ajunge la asemanarea cu El.

In esenta, existenta lui Adam ar fi trebuit sa fie o continua si inepuizabila devenire intru fiinta. Progres de abia inceput si interupt in Eden, dar reluat si imbogatit odata cu Hristos.

Matematic exprimat, drumul pe care omul poate oscila, e axa de la minus infinit catre plus infinit.
Dumnezeu, cand l-a creat pe om l-a pus in punctul neutru 0 pe directia plus infinit. Era o cale ce putea fi parcursa in 2sensuri opuse. La alegere.
Un sens - cel recomandat de Cel ce i-a vrut binele.
Iar celalalt sens - cel opus, contrariul. Un drum care a prins fiinta doar cand a pasit pe el prin intoarcerea de la celalalt.

Din nefericire, inainte de a fi apucat sa inainteze prea mult, Adam s-a reorientat inspre directia opusa, cea catre minus infinit, pe directia pe care o apucase si Lucifer.

Si acum ajung si la definitie.
In greceste, termenul „hamartia=pacat” contine in sine in formula concentrata insasi esenta pacatului ca act nascator de o anume stare de alienare.

Verbul a pacatui = „hamartanein” inseamna a merge pe contrasens, a porni in directia opusa, a rataci, a rata tinta.
A pacatui nu e altceva decat a porni pe alt drum decat cel inscris pe harta launtrica a fiintei, a esua in atingerea scopului initial, propus de Dumnezeu.

Spre deosebire de catolici care spun ca pacat e doar ceea ce Biserica
Catolica a stabilit oficial si in scripte ca fiind pacat, ortodocsii practicanti inteleg prin pacat, orice miscare a sufletului si a trupului care nu e pe directia plus infinit cea care duce treptat la asemanarea cu Dumnezeu.
Desigur, prin unele pacate facem pasi mai mici, prin altele de-a dreptul salturi, insa toate contribuie la marirea distantei dintre noi si Cel ce vrea sa-I fim asemenea.

Un exemplu: fumatul nu e definit ca pacat de Biserica Catolica, prin urmare fumatorii catolici nu-si fac probleme morale pt. asta.
Biserica Ortodoxa, in schimb il considera incompatibil cu scopul omului de a fi asemenea lui Dumnezeu, plus ca creeaza dependenta de nicotina, ceea ce inseamna robie, plus ca degradeaza trupul ca templu in care vrea Dumnezeu sa se salasluiasca, prin urmare, fumatorii deveniti ortodocsi practicanti, chiar de le e greu sa scape de fumat, se vor stradui macar, si nu-si vor cauta autojustificari.

Orice pas in directia opusa asemanarii cu Dumnezeu duce treptat la instrainarea de El si odata cu asta, omul se instraineaza practic de sine prin alterarea fiintei, boala, degradare si in final moarte, fizica si duhovniceasca.
Acelasi traseu parcurs si de ingerul Lucifer, a carui cadere in neantul instrainarii de Dumnezeu n-are capat.

Prin urmare, staruinta in pacat fara intentia de a schimba directia dinspre minus infinit catre plus infinit, in rastimpul dintre nastere si moarte, il face pe om sa traiasca un mod de existenta impotriva existentei, impotriva propriei lui firi orientata de la inceput catre plus infinit.

Pacatul, „amartia”, mersul in raspar, pe contra-sensul propriei naturi e un esec existential, cum ii spune Yannaras, un esec al omului neinstare sa-si atinga tinta. Aceea de a se misca inspre Cel ce l-a facut asemenea Lui si nu in sens invers.

Adam a pornit pe contrasens, facand inevitabil ca toate exemplarele speciei umane sa se nasca in aceasta stare alienata a fiintei.
Hristos a venit si a unit in Sine Insusi aceasta fire bolnava de pacat cu firea divina, reorientand-o spre directia buna.

Nu degeaba a insistat Hristos pe metanoia, cainta, care nu e altceva decat reconversia, reorientarea mintii spre directia initiala de la care se abatuse
(termenul „metanoia” inseamna razgandire, meta=dincolo de; nous=minte, gand).
S-a facut pe Sine si cale de parcurs si tinta de ajuns. Si pe deasupra si samarinean pe cale, de vom cadea intre talharii de suflete.

Last edited by delia31; 17.07.2012 at 21:20:56.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 17.07.2012, 22:17:42
MihaiG MihaiG is offline
Banned
 
Data înregistrării: 24.04.2012
Locație: Timișoara
Religia: Catolic
Mesaje: 1.242
Implicit

Ca să avem o bază pentru discuție, voi reproduce definiția păcatului din CBC:


1849. Păcatul este o greșeală împotriva rațiunii, a adevărului, a conștiinței drepte; este o încălcare a iubirii adevărate, împotriva lui Dumnezeu și împotriva aproapelui, din cauza unei alipiri strâmbe față de anumite lucruri. El rănește natura omului și lovește în solidaritatea umană. A fost definit ca "un cuvânt, un act sau o dorință contrare legii veșnice".

1850. Păcatul este o jignire adusă lui Dumnezeu: "Împotriva ta, doar împotriva ta am greșit și ceea ce este rău în ochii tăi am făcut" (Ps 51, 6). Păcatul se ridică împotriva iubirii lui Dumnezeu față de noi și ne îndepărtează inimile de ea. Ca și păcatul originar, el este o neascultare, o revoltă împotriva lui Dumnezeu, prin voința de a deveni "ca niște dumnezei", cunoscând și determinând binele și răul (Gen 3, 5). Păcatul este astfel "iubire de sine până la disprețul față de Dumnezeu". Prin această trufașă înălțare de sine, păcatul este diametral opus ascultării lui Isus, care împlinește mântuirea.

1851. Tocmai în pătimirea lui Cristos, unde milostivirea acestuia îl va învinge, păcatul își arată cel mai bine violența și multiplicitatea: necredință, ură ucigașă, respingere și batjocuri din partea conducătorilor și a poporului, lașitatea lui Pilat și cruzimea soldaților, trădarea lui Iuda, atât de amară pentru Isus, lepădarea lui Petru și părăsirea din partea ucenicilor. Totuși, chiar în ceasul întunericului și a Stăpânitorului lumii acesteia, jertfa lui Cristos devine în chip tainic izvorul nesecat al iertării păcatelor noastre.


Mai mult, inclusiv clasificarea păcatelor, aici: http://catehism.ro/CBC_061.htm


Voi da și definiția virtuților, pentru că din răspunsul domnului Eugen la postarea mea despre virtuți reiese că din nou vorbim limbi diferite (virtuțile în accepțiune catolică nu se identifică cu actele morale):

1804. Virtuțile umane sunt atitudini ferme, dispoziții stabile, perfecțiuni devenite obișnuințe ale inteligenței și ale voinței, care ne orânduiesc faptele, ordonându-ne pasiunile și conducându-ne comportamentul după rațiune și credință. Ele dobândesc ușurință, stăpânire de sine și bucurie pentru a duce o viață bună din punct de vedere moral. Omul virtuos este acela care practică în mod liber binele.

Virtuțile morale sunt dobândite în mod uman. Ele sunt fructele și germenii actelor morale bune; ele dispun toate capacitățile ființei umane pentru a intra în comuniune cu iubirea divină.


Mai mult aici: http://catehism.ro/CBC_060.htm
Reply With Quote
  #13  
Vechi 19.07.2012, 11:47:00
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Citat:
În prealabil postat de delia31 Vezi mesajul
Spre deosebire de catolici care spun ca pacat e doar ceea ce Biserica Catolica a stabilit oficial si in scripte ca fiind pacat, ortodocsii practicanti inteleg prin pacat, orice miscare a sufletului si a trupului care nu e pe directia plus infinit cea care duce treptat la asemanarea cu Dumnezeu.

Desigur, prin unele pacate facem pasi mai mici, prin altele de-a dreptul salturi, insa toate contribuie la marirea distantei dintre noi si Cel ce vrea sa-I fim asemenea.

Adam a pornit pe contrasens, facand inevitabil ca toate exemplarele speciei umane sa se nasca in aceasta stare alienata a fiintei.
Hristos a venit si a unit in Sine Insusi aceasta fire bolnava de pacat cu firea divina, reorientand-o spre directia buna.

Nu degeaba a insistat Hristos pe metanoia, cainta, care nu e altceva decat reconversia, reorientarea mintii spre directia initiala de la care se abatuse
(termenul „metanoia” inseamna razgandire, meta=dincolo de; nous=minte, gand).
S-a facut pe Sine si cale de parcurs si tinta de ajuns. Si pe deasupra si samarinean pe cale, de vom cadea intre talharii de suflete.
Mutlumesc pentru detaliile oferite Delia. Consider ca sunt relevante pentru subiectul discutat.
Subscriu.

Doamne ajuta. Har si pace Domnul sa ne daruiasca.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 19.07.2012, 11:58:57
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.065
Implicit

Mai mult imi place sa cred ca pacatul este o boala spirituala, un "esec existential", un alt mod de a fi, o rupere a comuniunii cu Dumnezeu, decat sa cad in capcana juridica- pacatul ca jignire la adresa lui Dumnezeu, ca si cum eu am ramas acelasi, decat relatia mea exterioara cu Dumnezeu s-a stricat, ramanand ca prin merite sa omagiez onaoarea jignita a lui Dumnezeu si sa ma impac cu El. Toti prin smerenie putem observa ca in urma pacatului intreaga noastra existenta se schimba, ratiunea, sentimentul, vointa. Parintele Galeriu in lucrarea Jertfa si rascumparare- teza sa de doctorat- chiar subliniaza ca mantuirea in textele ebraice se refera maimult la salvare, vindecare, ci nu la impacare in sens juridic.

Last edited by georgeval; 19.07.2012 at 12:15:57.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 19.07.2012, 12:01:09
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Citat:
În prealabil postat de MihaiG Vezi mesajul
Ca să avem o bază pentru discuție, voi reproduce definiția păcatului din CBC:


1849. Păcatul este o greșeală împotriva rațiunii, a adevărului, a conștiinței drepte; este o încălcare a iubirii adevărate, împotriva lui Dumnezeu și împotriva aproapelui, din cauza unei alipiri strâmbe față de anumite lucruri. El rănește natura omului și lovește în solidaritatea umană. A fost definit ca "un cuvânt, un act sau o dorință contrare legii veșnice".

1850. Păcatul este o jignire adusă lui Dumnezeu: "Împotriva ta, doar împotriva ta am greșit și ceea ce este rău în ochii tăi am făcut" (Ps 51, 6). Păcatul se ridică împotriva iubirii lui Dumnezeu față de noi și ne îndepărtează inimile de ea. Ca și păcatul originar, el este o neascultare, o revoltă împotriva lui Dumnezeu, prin voința de a deveni "ca niște dumnezei", cunoscând și determinând binele și răul (Gen 3, 5). Păcatul este astfel "iubire de sine până la disprețul față de Dumnezeu". Prin această trufașă înălțare de sine, păcatul este diametral opus ascultării lui Isus, care împlinește mântuirea.

1851. Tocmai în pătimirea lui Cristos, unde milostivirea acestuia îl va învinge, păcatul își arată cel mai bine violența și multiplicitatea: necredință, ură ucigașă, respingere și batjocuri din partea conducătorilor și a poporului, lașitatea lui Pilat și cruzimea soldaților, trădarea lui Iuda, atât de amară pentru Isus, lepădarea lui Petru și părăsirea din partea ucenicilor. Totuși, chiar în ceasul întunericului și a Stăpânitorului lumii acesteia, jertfa lui Cristos devine în chip tainic izvorul nesecat al iertării păcatelor noastre.


Mai mult, inclusiv clasificarea păcatelor, aici: http://catehism.ro/CBC_061.htm
Domnule MihaiG, va multumesc pentru obiectivitatea definitiilor oferite. Apreciez onestitatea dvs si cu singuranta aceste discutii ne ajuta sa intelegem teologia si spiritualitatea atat cea romano-catolica cat si cea ortodoxa (filocalica). Observam, intelegem si constientizam atat asemanarile si deosebirile.

Din definitiile oferite de dvs. conform teologiei romano-catolice, pacatul este "o gresala impotriva ratiunii, Adevarului, constiintei" si o "jignire" la adresa lui Dumnezeu. Astfel caracterul juridic este inechivoc. (Dupa caderea lui Adam: "murim pentru ca pacatuim". Pcatul este cauza mortii.)

Asa cum reiese din postarile anterioare (in care doresc sa subliniez ultima postare a Deliei), conform teologiei filocalice, pacatul este urmarea starii de boala (moarte) duhovniceasca. Pocainta implica metanoia, dorinta conlucrarii cu harul lui Dumnezeu intru Hristos Iisus in vederea eliminarii bolii (mortii) duhovnicesti care are ca efect direct reorintetarea lucrarii (energiei) umane (trupesti si sufletesti) de la savarsirea pacatelor la savarsirea virtutii (Astfel virtutea este o roada a conclucrarii cu Hristos si nu un scop in sine. Virtutea arata inechivoc prezenta Duhului Sfant, prezenta lui Hristos in om. Omul nu se poate mandri cu virtutile sale constient fiind ca Hristos este cel care lucreaza binele in om. Parintii filocalici afrima inechivoc, chiar si in cazul sfintilor: singurul lucru care apratine doar omului sunt pacatele, iar orice fapta buna, orice virtute este datorata milei si iubirii lui Hristos Iisus, caci fara EL nu putem face nimic bun).
(Astfel conform invataturii filocalice, dupa caderea lui Adam: "pacatuim pentru ca murim" duhovniceste. Moartea duhovniceasca este cauza pacatului).

Last edited by Eugen7; 19.07.2012 at 12:03:55.
Reply With Quote
  #16  
Vechi 19.07.2012, 12:04:51
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Citat:
În prealabil postat de georgeval Vezi mesajul
pacatul este o boala spirituala, un "esec existential", un alt mod de a fi, o rupere a comuniunii cu Dumnezeu, decat sa cad in capcana juridica- pacatul ca jignire la adresa lui Dumnezeu, ca si cum eu am ramas acelasi, decat relatia mea exterioara cu Dumnezeu s-a stricat, ramanand ca prin merite sa omagiez onaoarea jignita a lui Dumnezeu si sa ma impac cu El. Toti prin smerenie putem observa ca in urma pacatului intreaga noastra existenta se schimba, ratiunea, sentimentul, vointa. Parintele galeriu in lucrarea Jertfa si rascumparare- teza sa de doctorat- chiar subliniaza ca mantuirea in textele ebraice se refera maimult la salvare, vindecare, ci nu la impacare in sens juridic.
Sunt in asentimentul tau George. Doamne ajuta. Har si pace Domnul sa ne daruaisca.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 19.07.2012, 12:11:59
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

În ultimă instanță cred că păcatul este opusul iubirii și jertfei de sine; respectiv iubirii jertfelnice. Întrucât „Dumnezeu este Iubire”, iar păcatul e o obișnuință de a fi departe de El.
Păcatul e închidere în sine, uneori chiar camuflat sub o aparentă deschidere, cum ar fi iubirea falsă, care e fie o căutare a plăcerii proprii, fie teamă de singurătate, fie orice altceva în care tu ești centrul, iar nu Dumnezeu sau celălalt.
Păcatul este, în cele din urmă, egoism sau egocentrism. Mândria, iubirea de avere (sau de confort), vanitatea, lenea, plăcerea neroditoare (de dragul plăcerii), răutatea, ura, invidia, lăcomia ș.cl. au în comun preocuparea (greșită) de sine, neputința deschiderii către celălalt cu iubire dumnezeiască.
Reply With Quote
  #18  
Vechi 19.07.2012, 12:46:02
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit Gheron Iosif - Marturii din viata monahala

Ofer mai jos un exemplu elocvent din filocalie. Sfintii Parinti trebuie sa vorbeasca cat mai mult, iar eu nepriceputul (mai ales in cele duhovnicesti) cat mai putin.

Gheron Iosif - Marturii din viata monahala
"Asa invata sa distinga binele de rau. Asa devine mintea numai lumina, stravezie. Vede curatenia sufletului. Asa vede si ghimpii.

Rabda ispitele. Se inmulteste harul. Curata trupul de patimi. Aduce pace sufletului.

Si, la sfarsit, vin toate una dupa alta, ca un lant, fara oboseala multa si fara asteptare, deoarece toate sunt aduse de ascultare. Si asculta sa vezi : cel care face ascultare desavarsita ajunge ca mintea lui sa nu aiba nici-o purtare de grija.

Mintea este iconomul sufletului, caruia ii da hrana pe care tu i-o oferi. Cand are pace si ii dai ceea ce doreste, ea le da inimii. Mai intai insa, se curata pe sine de toate prejudecatile deprinse in lume. Se elibereaza de grijile vietii si, spunand continuu rugaciunea, inceteaza de a mai rataci precum meteoritii.

Atunci intelegi ca s-a curatit. Deoarece nu se mai apleaca spre lucruri viclene si necurate, despre care auzise si vazuse in lume.

Dupa aceea, intrand si iesind din inima prin rugaciune, curateste drumui si inlatura orice uraciune, viclenie sau necuratie. Astfel, mintea declara razboi patimilor si demonilor care hranesc patimile ce se cuibaresc in inima de ani multi, nestiute si nevazute pana atunci. Acum insa, cand mintea si-a redobandit curatenia dintru inceput, le vede pe toate si ca un caine latra, se lupta cu ele ca un stapan si pazitor ai sufletului.
Avand ca arma numele lui Iisus, ii loveste pe dusmani pana reuseste de-i scoate afara, in afara inimii, de unde acestia urla ca niste caini salbatici. Iar mintea trece apoi la curatirea murdariei si necuratiei pe care au lasat-o in urma demonii, prin compromisurile pe care ne-au impins sa le facem, la curatirea raului si pacatului. In continuu se lupta cu demonii pentru a-i scoate definitiv in afara, indepartandu-i atat de mult incat acestia, sa nu mai poata in nici un fel sa faca rau. Si se tot lupta sa arunce afara murdaria pe care acestia continuu o arunca inlauntru. Dupa aceea, ca un bun iconom, aduce sufletului hrana care se cuvine si care il conduce la iluminare si la sanatate.

La toate acestea, mintea are impreuna lucrator harul curatitor.
Cel ce se roaga se afla ca sub umbra acoperisului ascultarii. Este pazit de harul care este dat de Dumnezeu pentru paza sufletului.

Si dupa ce, putin cate putin, sunt alungati afara demonii, se curateste deplin inima si inceteaza orice murdarire. Se intronizeaza mintea ca un rege in inima si se bucura ca mirele ce se afla in camara nuntii cu mireasa lui. Aduce bucurie sfanta, curata, pasnica. Spune rugaciunea fa-ra osteneala. Atunci harul lucreaza fara nici o stanjeneala si arata mintii toate fagaduintele pe care urmeaza a le primi ca rasplata daca isi implineste datoriile sale fara lipsa. De acum, fiind in liniste si pace, venind harul, mintea este condusa la vederea cea duhovniceasca, pe masura posibilitatilor pe care i le ofera temelia ce a pus.

Asadar, este mai intai frica de Dumnezeu, credinta, ascultarea desavarsita, lepadarea de sine, si apoi vin toate celelalte. Astfel, omul ajunge la dragostea desavarsita si la nepatimire. Ajunge la starea de a nu mai umbla in nici un fel raul in mintea sa si de a striga din adanc : " Insetat este sufletul meu dupa Tine, Dumnezeul meu ! Cand voi vedea si cand voi ajunge la dumnezeiasca Ta vedere ? "
[...]
Lucrati acum, cat sunteti tineri, pentru a culege roadele nepatimirii la batranete. Nu lucrati numai la batranete. Daca va straduiti, in douazeci de ani veti vedea ceea ce va spun eu acum. Iar daca nu va straduiti, chiar varsta lui Matusalem daca veti trai, tot nu veti ajunge sa va bucurati de aceste daruri duhovnicesti.

Straduiti-va, urmati indemnul duhovnicului, indemnati-va unul pe altul la bine. Si veti vedea o asa nelucrare a patimilor si atata pace a sufletului, ca si cand ati fi in Rai.
"
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nta-80953.html

Last edited by Eugen7; 19.07.2012 at 12:51:19.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 19.07.2012, 13:05:07
Eugen7's Avatar
Eugen7 Eugen7 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.580
Implicit

Gheron Iosif - Marturii din viata monahala:
"Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul in care vietuiesti si de mila Domnului. Experienta se dobandeste, intr-adevar, o data cu trecerea timpului, dar harul - de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu - se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Daniil la aceeasi varsta. David pe cand pastea turmele tatalui sau. La fel toti cei vechi si noi.

Imediat ce omul ajunge la cainta adevarata, harul se apropie de el si sporeste o data cu cresterea zelului.
Experienta cere nevointa indelungata.

Inainte de orice lucru, cei care cer har de la Dumnezeu trebuie sa indure ispitele si necazurile, in orice fel ar veni acestea. Iar daca in timp de ispita se nelinisteste si nu arata destula rabdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o savarseste si nici nu se invredniceste de vreun dar duhovnicesc.

Daca cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum ca sunt necazurile si, in general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarat care este calea Domnului. Acesta asteapta ispitele sa vina pentru ca pnn acestea se curateste, rabdand se lumineaza si ajunge sa vada pe Dumnezeu.

Altfel Dumnezeu nu poate fi vazut, decat numai prin intermediul cunostintei. Iar cunoasterea este vederea duhovniceasca ( theoria ). Adica atunci cand simti ca Dumnezeu este langa tine si ca te misti inlauntrul lui Dumnezeu si ca orice faci Acesta vede si esti atent sa nu-L superi cu ceva - pentru ca vede si cele dinlauntru si cele din afara - atunci nu pacatuiesti. Deoarece Il vezi, Il iubesti si te ingrijesti ca sa nu-L intristezi.

Asadar, oricine pacatuieste, nu vede pe Dumnezeu, este orb."
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...imp-80954.html

(Deci orice pacatuieste este orb duhovniceste adica inca bolnav duhovniceste si de aceea inca pacatuieste. Cand isi va recapata vederea prin harul Duhului lui Dumnezeu atunci va vedea si nu va mai pacatui. Deci orbirea, boala, moartea duhovniceasca este cauza pacatului conform filocaliei. Omul pacatuieste pentru ca este orb, bolnav de moarte duhovniceasca.)

Domnul sa ne daruiasca har si pace. Amin.

Last edited by Eugen7; 19.07.2012 at 13:08:28.
Reply With Quote
  #20  
Vechi 19.07.2012, 13:16:16
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Eugen7 Vezi mesajul
Sfintii Parinti trebuie sa vorbeasca cat mai mult, iar eu nepriceputul (mai ales in cele duhovnicesti) cat mai putin.
Întrucât mă știu N(e)Priceput, m-am gândit că poate cuvântul ăsta mi se adresează .
Drept care țin să-ți spun că nepriceperea mi-o asum, însă ce am îndrăznit să formulez mai sus e ceea ce am găsit prin mintea mea, adunate de prin cărți sau citate pe care poate le-am citit chiar pe aici, pe forum, deci nu sunt „produse” de mine, ci doar înțelese, într-o oarecare măsură.
În rest, sunt de acord că selecțiile pe care le postezi sunt, cu adevărat, mult mai prețioase decât cugetările noastre. Totuși, și acestea sunt necesare.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Francmasoneria CONDAMNATĂ de Biserica Romano-Catolică Decebal Biserica Romano-Catolica 1 18.08.2012 15:36:50
Diferenta dogmatica si liturgica intre Liturghia ortodoxa, catolica, protestanta si neoprotestanta suharau Intrebari utilizatori 2 07.12.2011 20:28:07
La Catedrala romano-catolica " Sfantul Iosif " cristiboss56 Biserica Romano-Catolica 3 08.05.2011 00:28:13
Casatoria intre o ortodoxa si un romano-catolic oana_dinisoni Biserica Romano-Catolica 34 21.04.2011 01:18:17