Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #51  
Vechi 23.11.2013, 20:30:42
leonte leonte is offline
Banned
 
Data înregistrării: 03.10.2012
Locație: Bacau
Mesaje: 472
Implicit

Dupa ce am practicat mai mutle metode de rugaciune isishasta, am dat peste un verset minunat din I Epistola a sf. ap. Ioan:
Cap.3
8.Cine săvârșește păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuiește. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.
9. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârșește păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în acesta; și nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Aceasta invatatura ma face sa afirm ca, nu vom reusi sa Il aflam pe Hristos, cautand mai intai sa implinim poruncile, (caci nu putem sa implinim poruncile prin puterea noastra); in schimb, daca Il vom afla pe El mai intai, abia de atunci vom reusi sa implinim poruncile cugetand precum apostolul: "poruncile Lui nu sunt grele".

Poruncile lui Hristos par nebunie pentru tot omul cazut intr-o ratiune egoista, pentru care mintea nutreste doar ganduri viclene. Insa pentru omul iubitor de semeni (adica si de prieteni si de vrajmasi) toate poruncile au sens, au rost, au perspective practice.
Caci judecand "ochi pentru ochi" vom ajunge cu totii orbi. Dar iubind sincer, din inima, iubirea aceasta naste iertare.

Nu poate omul sa pacatuiasca fata de Dumnezeu, cat poate Dumnezeu sa ierte. Acesta este Dumnezeul [meu] pe care Il marturisesc si pentru care as fi dispus sa mor. Un lucru mai trebuie inteles: iertarea Lui se dobandeste cersind cu umilinta, nu cartind cu obraznicie sau pretinzand cu aroganta.
Reply With Quote
  #52  
Vechi 23.11.2013, 21:42:41
Jennyy
Guest
 
Mesaje: n/a
Smile

Citat:
În prealabil postat de windorin Vezi mesajul
Mai inainte de a ne gandi la coborarea mintii in inima, mai bine ne'am gandi daca avem minte!
Mi-a placut mult cuvantul tau Dorine! Mi-a placut enorm desi am simtit o oarecare amaraciune in vocea ta.
Amaraciunea aceasta am intalnit-o si la parintele meu duhovnic care spune ca ; rugaciunea inimii o va avea doar cel care nu va sti/nu isi va dea seama ca o are.
Reply With Quote
  #53  
Vechi 26.11.2013, 14:20:28
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Citat:
În prealabil postat de leonte Vezi mesajul
nu vom reusi sa Il aflam pe Hristos, cautand mai intai sa implinim poruncile, (caci nu putem sa implinim poruncile prin puterea noastra); in schimb, daca Il vom afla pe El mai intai, abia de atunci vom reusi sa implinim poruncile cugetand precum apostolul: "poruncile Lui nu sunt grele".
Nu stiu daca e un paradox, o inselare sau o falsa ipoteza. Cred ca primul pas pe care il facem catre Dumnezeu vine (sau ar trebui, cel putin) dintr-o porunca. Mai apoi, prin mila lui Dumnezeu, vine si restul. Sunt unii insa, care urmeaza Calea sclavilor, adica urmeaza cu strasnicie poruncile, fara cartire si fara menajamente, dar sunt foarte rigizi. Ei stiu ca trebuie sa posteasca, sa se roage, sa faca milostenie, dar o fac pe de o parte cu supunere fata de Legea lui Dumnezeu, dar pe de alta parte cu rigiditate fata de semeni. Iubirea lor este o simpla teorie, fiindca obisnuiesc sa dea cu barda in tot ce este inafara Dumnezeului creat de ei. (Am multi prieteni stilisti, si - cu tristete o spun -cam aici se invart; enorm de multa osteneala, dar umbrita de ura si mult orgoliu religios, din pacate. Nu toti, dar din ce cunosc, in marea lor majoritate, ii vad intr-o smerenie... incruntata, daca m-as putea exprima astfel).

Citat:
În prealabil postat de leonte Vezi mesajul
Nu poate omul sa pacatuiasca fata de Dumnezeu, cat poate Dumnezeu sa ierte. Acesta este Dumnezeul [meu] pe care Il marturisesc si pentru care as fi dispus sa mor. Un lucru mai trebuie inteles: iertarea Lui se dobandeste cersind cu umilinta, nu cartind cu obraznicie sau pretinzand cu aroganta.
Iata o conceptie dureros de trista. Nu spun ca n-ar fi adevarata, ci... la limita imposibilului. Nu trebuie sa fim filozofi pentru a ne intelege propriile cuvinte si logica ce deriva din ele. Ce inseamna a face pacate mari, strigatoare la cer? Ce inseamna hula impotriva Duhului Sfant? Ce inseamna pactul cu diavolul si cate altele? Nu cumva ne rupe definitiv de Dumnezeu? Ce sa ne mai ierte, daca noi ne-am rupt si NU mai constientizam relatia cu Creatorul nostru, decat intr-o falsa ipostaza. Teoretic, el poate sa ierte orice, dar cum, daca NU mai exista un contact? Atunci e nevoie de altcineva care sa se roage pentru noi si sa mijloceasca (fie si un sfant sau chiar Sfanta Fecioara ca in cazul Mariei Egipteanca, mai rar Insusi Mantuitorul, precum I s-a aratat Sfantului apostol Pavel, pe drumul Damascului). Imaginandu-mi aceasta postura, urmez căii lui Origen, astfel incat dupa ce m-am smerit si am plans cu lacrimi pacatele mele, ma pot balacari din nou in mocirla, ca Dumnezeu cunoaste bine felul in care reusesc eu sa ma smeresc... dupa aceea!!! Pai nu merge asa. Dumnezeu iarta infinit de mult, dar daca depasesc limita, altii trebuie sa-si toceasca genunchii pentru mine, pe langa ca eu devin un ciumat!!! Daca imi pasa si-i iubesc pe cei din jurul meu (cu atat mai mult pe slujitorii lui Dumnezeu) voi evita pe cat imi sta in putinta, sa-i impovarez cu greutatea pacatelor mele.
Exista o povestioara despre Sf Gheorghe care a dorit sa mijloceasca pentru un calugar smintit, ce avea totusi evlavie mare la sfant. Dupa ce calugarul a murit, Sfantul Gheorghe l-a preluat si l-a trecut pe raspunderea lui toate vamile vazduhului, inclusiv cerurile de foc. Cand insa a dorit sa se infatiseze la Mantuitor, Mantuitorul a fost de nezdruncinat: "Nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu!" Si precum Avraam cand incerca sa salveze cetatea Sodomei unde se afla si Lot, nepotul sau, negociind cu Dumnezeu, asa si Sf Gheorghe cauta sa-L induplece pe Mantuitor in decizia Lui. Singurul lucru pe care l-a reusit a fost sa-i ingaduie calugarului smintit sa se intoarca pe pamant si sa lucreze la indreptare.
Revenind la ipoteza noastra, cum ramane cu infinitatea iertarii lui Dumnezeu?
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #54  
Vechi 26.11.2013, 16:26:09
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.856
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul


Revenind la ipoteza noastra, cum ramane cu infinitatea iertarii lui Dumnezeu?
nu poate omul gresi, cat poate Dumnezeu ierta!
Reply With Quote
  #55  
Vechi 26.11.2013, 16:57:29
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

S-ar putea ca, într-o zi, să descoperim că nu ne mai putem ierta noi înșine...
Dumnezeu ne iartă, dar noi să nu fim nesimțiți...
Reply With Quote
  #56  
Vechi 26.11.2013, 19:40:55
florin.oltean75's Avatar
florin.oltean75 florin.oltean75 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.933
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut Vezi mesajul
Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D

Rugaciunea inimii este o unime speciala.

In primul rand, in aceasta rugaciune se intalnesc doua priviri, doua iubiri, doua smerenii - caci fara smerenie nu este interpatrundere si legare.

In al doilea rand, acest rendezvous are loc in inima noastra, incovoind intreaga atentie (intreaga minte) fara scapari, in acest sfant salas.
__________________

Reply With Quote
  #57  
Vechi 06.02.2014, 15:44:46
georgeval's Avatar
georgeval georgeval is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.09.2007
Locație: Valenii de Munte
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.065
Implicit

Despre relatia minte si inima ne vorbeste Sfantul Grigorie Palama, care aseamana mintea cu liturghisitorul si inima cu altarul, intre minte si inima trebuie sa existe relatia dintre liturghisitor si altar. Ce ganduri aducem noi ca jertfa pe altarul inimii? ganduri muscate de venin sau ganduri curate?(Marcu Ascetul)
Reply With Quote
  #58  
Vechi 06.02.2014, 16:40:55
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Eu cred ca, de la primul pas pe care dorim noi sa-l facem, in indreptarea noastra, si cu atat mai mult, spre dorinta de a ne insusi o astfel de rugaciune curata, este enorm de multa osteneala, mai ales ca din acel moment incep alte obstacole, cu care pana atunci nu prea avusesem probleme. Si in conditiile unei lumi atat de pline de tentatii, este cu atat mai greu sa ajungem acolo unde ne-am propus. Nu e insa imposibil, iar Dumnezeu ne ajuta, daca nu ne iese din cap aceasta dorinta... Dar e nevoie de ani. Multi ani, pana sa simtim o schimbare reala in sufletul nostru. Ba chiar si atunci, e de-ajuns o singura clipa de neveghere, ca sa alunecam, hăt în jos!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #59  
Vechi 07.02.2014, 16:37:17
adam000 adam000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.09.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 719
Implicit

@Mosh-Neagu: Fata de cele scrise de tine aici, iti raspunde IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos intr-o cuvantare tinuta la o Facultate de Teologie Ortodoxa:

http://www.pemptousia.ro/2013/09/rug...ima-partea-ii/

(multumesc inca o data lui tot-Laurentiu pt linkul acesta pe care el l-a postat pe un alt topic si care pe mine m-a folosit atat de mult!)

Citat:
În primul rând, toate lucrurile acestea pe care încerc să le descriu aici nu țin de starea unui supraom, ci reprezintă starea firească a omului creat de Dumnezeu. Nu vorbesc de lucruri exagerate, ci de lucruri care se pot realiza. Este o blasfemie să credem că Hristos, Apostolii și Sfinții Părinți cer de la oameni lucruri irealizabile. Luminarea minții este starea firească a omului.

În al doilea rând, întreagă această învățătură care se recunoaște limpede în Sfânta Scriptură este ignorată astăzi peste măsură și inadmisibil, dar nu doresc să mă refer la acest lucru aici. Și asta pentru că trăim un creștinism secularizat, lumesc. Secularizarea este cea mai mare vătămare pentru creștinii de azi. Am ajuns să considerăm starea firească a omului, anume luminarea minții, ca fiind o stare suprafirească. Însă această stare pe care noi o socotim suprafirească este o stare pe deplin firească în viața Bisericii, care este Trupul lui Hristos.

În al treilea rând, eu unul cel puțin vorbesc cu atâta certitudine despre aceste lucruri, adică nu am absolut nici o reținere, pentru că am cunoscut mulți oameni care trăiesc aceste lucruri. M-a învrednicit Dumnezeu să cunosc oameni care au experiențe ale rugăciunii minții (noetice) și chiar ale vederii Luminii necreate. Și printre acești oameni nu se numără doar monahi, ci și oameni care trăiesc în lume. Acest lucru mă face să spun că rugăciunea minții (noetică) este starea firească a omului și singura cale de reușită în rezolvarea problemelor noastre.

În al patrulea rând, din experiența mea pastorală am constatat că mulți oameni au dobândit în viața lor, fie și pentru un scurt interval de timp, cunoașterea luminării minții și a rugăciunii minții în inimă. Probabil că cei mai mulți nu știu ce înseamnă acest lucru și nu îl pot explica, dar l-au trăit. Pot să spun că mulți oameni dobândesc cunoașterea acestei rugăciuni a minții (noetice) pe primele ei trepte și la începuturile intrării în perioada pocăinței. Poate să dureze puțin timp, câteva zile, câteva săptămâni sau luni sau chiar și un an, acest lucru depinde de modul lor de viață. Vreau să spun însă că mulți trăiesc această stare. Pot să adaug că în mod obișnuit se întâmplă la oameni care ani la rând au trăit în afara Bisericii și la un moment dat s-a aprins în ei pocăința. Câtă vreme, dimpotrivă, oameni care de mici trăiesc în Biserică, dar în mod convențional, și au ajuns la un formalism și la o obișnuință exterioară cu cele bisericești, de regulă nu trăiesc aceste stări și chiar ei sunt cei care aduc obiecții cum că este imposibil să trăiești în lume și să ai experiența rugăciunii minții.

Totuși, dacă cercetăm bine Sfânta Scriptură, mai ales Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vom constata că primii creștini, deși trăiau în societate, în condițiile grele și obișnuite ale vieții, totuși aveau o puternică rugăciune a minții în inima
Mai ales:

Citat:

Pe durata rugăciunii apar multe primejdii. Aș dori să mă refer mai ales la patru dintre acestea.
....
A patra primejdie provine de la gândurile (logismoí) demonice cum că rugăciunea minții este zadarnică, se face cu mult efort, nu aduce nici un folos societății și că mai bine este să înlocuiască rugăciunea minții (noetică) cu rugăciunea rațională. Diavolul îi laudă pe oamenii care lucrează în misiunea creștină, ca să îl facă să oprească râvna pentru rugăciunea minții
__________________
Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti, Tie slava sa inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor
Amin.

Last edited by adam000; 07.02.2014 at 16:40:45.
Reply With Quote
  #60  
Vechi 07.02.2014, 18:12:44
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Citat:
În prealabil postat de adam000 Vezi mesajul
@Mosh-Neagu: Fata de cele scrise de tine aici, iti raspunde IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos intr-o cuvantare tinuta la o Facultate de Teologie Ortodoxa:

http://www.pemptousia.ro/2013/09/rug...ima-partea-ii/
Multumesc si eu, pe aceasta cale, pentru fiecare cuvant in plus, care se aseaza la intarirea credintei fiecarui ostenitor.
Cred ca fiecare in parte are propria exeperienta. Eu sunt foarte sarac intr-a mea si mi-e si frica sa vorbesc prea mult, pentru a nu lasa impresia ca m-as situa la cine-stie-ce nivel duhovnicesc. Calea e lunga si toata viata este o lupta. Ce vreau sa spun este ca imi aduc aminte de felul cum eram cu vreo 4-5 ani in urma. Si nu pot sa fac o comparatie sufleteasca, decat raportandu-ma la ceea ce simteam atunci, daca ma aflam in biserica, spre exemplu, fata de ceea ce simt acum. Stiu sigur ca era acea neliniste si "grija" fata de "altceva": niste lumanari aprinse, niste scopuri lumesti si materiale, niste ganduri efemere si probabil chiar vinovate, pe alocuri... Daca ar fi sa limitez un "inceput", cred ca acesta a fost in momentul in care, mai intai aici pe forum, iar mai apoi pe internet, am aflat despre cel care a fost Parintele Arsenie Boca. Atunci am simtit o dorinta nebuna de a merge la mormantul lui. Si cum se apropia concediul si ziua sotiei, mi-am propus ca acesta sa fie cadoul meu pentru ea: o priveghere de cateva minute, la mormantul Parintelui. Pe drum, "intamplator" am intalnit o doamna preoteasa, care auzindu-ne unde intentionam sa mergem, si-a facut curaj si ne-a sugerat sa trecem si pe la Manastirea Brancoveanu, sa luam binecuvantare de la Parintele Teofil Paraianu. Asa am vizitat Manastirea, asa l-am cunoscut si pe Parinte, asa am vazut linistea si pacea familiara de acolo, pe care, personal, n-am mai aflat-o decat la Sihastria!
Au trecut anii, si multe s-au intamplat. In timp, iarasi "intamplator", l-am cunoscut pe Parintele Ciprian Gradinaru, de la Sihastria. Cand am intrat in chilia aceea, parca a daramat un pusle prost asamblat, si l-a aranjat la loc, in doar cateva minute... Sufletul meu pentru el era o carte deschisa... Am iesit de-acolo plangand de bucurie si nu puteam sa-mi explic de ce traiesc un astfel de moment.
Rugaciunea inimii n-am privit-o cu prea mult optimism. Sunt slab din multe puncte de vedere, iar ca mirean care isi dezmiarda privirea urmarind un corp frumos, sau isi pierde timpul in fata televizorului, nu indrazneam sa ma gandesc la asa ceva. Si totusi, ma pomeneam uneori rostind aceasta rugaciune, fara sa-mi dau seama. De doua ori insa, mi s-a intamplat ceva cu totul iesit din comun, si m-am speriat foarte mult. Cu multa greutate am indraznit sa-i vorbesc duhovnicului despre asta. Care, desi m-a incurajat, nu a stiut exact ce sfat sa-mi dea. Si am ramas cu acea teama enorma, pe care as fi vrut s-o discut odata cu cineva care a mai trecut prin asta.
Sufleteste, diferenta fata de acum 4-5 ani, este enorma. O simt, o vad, o stiu! Mi-e teama sa nu ma pierd. De multe ori ma simt pe marginea prapastiei, sau chiar pravalindu-ma!... Iar deznadejdea imi da mai mereu tarcoale. Incerc sa ma mentin la limita ei, nici sa ma incred in ceea ce sunt (fiindca nu sunt), nici sa nu accept ca, daca nu sunt bun de nimic, nu mai pot fi indreptat. E o lupta permanenta cu propriile mele ganduri! Oricum, la mine doar in timp s-au simtit roadele. Iar aceste roade nu le-am pus niciodata pe seama eforturilor mele, ci numai si numai ca si-a facut mila Dumnezeu cu mine si m-a dus mereu acolo unde imi era mie de folos!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare