impartasirea copiilor mici

În prealabil postat de maria32

Si nu am zis ca nu-mi trezesc copilul ca sa ma duc cu el la slujba ci ca nu-l trezesc in general. nu este sanatos pentru psihicul lui.

Ei, doar n-o fi foc. Cu gândirea asta chiar că îţi îmbolnăveşti copiul.
Cât despre problema expusă de tine, e delicată. E prima dată când aud de o asemenea "regulă".

În prealabil postat de maria32

Singura problema este ca mai nou a aparut la biserica noastra un preot care intreaba daca copilul a mancat sau a baut. I-am spus ca duhovnicul ne-a povatuit sa-l impartasim chiar daca a mancat dar el isi face propriile reguli.

Să înţeleg că nu împărtăşeşte copilul dacă a mâncat/băut înainte?

[Ioan_Cezar]

Problema asta s-a discutat şi pe la Teologie. Pe scurt, opinia părinţilor profesori e cam aşa:
1) când copilul e foarte mic trebuie avut grijă mai întâi la limitele lui naturale, fireşti; nu tulburăm programul de hrană şi somn, acestea fiind principalele activităţi ale sugarului; cum s-a obişnuit, aşa îl lăsăm, altminteri apar variate tulburări, îmbolnăviri etc.
2) nu se pune problema de a veni la împărtăşit cu un copil mic (sugar) nemâncat; asta e o exagerare. Cu toate acestea, dacă sunt copii cre nu dau semne de nelinişte sau alte tulburări când sunt aduşi la împărtăşanie ţinînd ajunarea, atunci e ok, mergem înainte;
3) cu copiii mai mari, după 3 ani în general (deşi vârsta în sine nu înseamnă mare lucru, importantă e vârsta de dezvoltare; unii copii sunt la 2 ani mai dezvoltaţi psiho-motor decât alţii la 5), putem începe să le explicăm sensul ajunării şi alte amănunte ale vieţii de credinţă; dacă vom găsi un mod de a comunica pe înţelesul lor, atunci copiii se vor arăta foarte cooperanţi şi nu vor apărea probleme.

În general, părinţii profesori au atras atenţia că viaţa de credinţă trebuie abordată cu discernământ, fentînd atât lenea cât şi exagerările. Duhovnicul nu poate impune reguli peste capul părinţilor, deoarece aceştia cunosc (sau ar trebui să cunoască) cel mai bine caracteristicile fiecărui copil în parte şi răspund pentru aceasta atât în faţa legii lumeşti cât şi în faţa lui Dumnezeu sau altfel spus în faţa conştiinţei lor şi a copiilor, mai întâi. Totul se face prin cooperare între părinţi şi duhovnic, prin împreună-sfătuire, avînd pe primul plan folosul copilului, atât duhovnicesc cât şi de altă natură. Nu merge cu reguli fixe, rigide, care să se aplice uniform şi mecanicist oricărui copil în ciuda specificităţilor fiecăruia!
În final, voi da exemplul copiilor mei: Tudor participa la slujbe cu mult entuziasm, încă de la 3 ani; se ruga, avea răbdare cât timp dura slujba, însă îi era mai greu să ajuneze. După 4 ani a reuşit să ţină cot la cot cu noi, de fapt cu mama lui întrucât eu sunt mai delăsător, mai neputincios pur şi simplu. Ori de-a dreptul trândav, vai mie. În schimb, Maria ajuna fără probleme, era conştiincioasă în privinţa programului, foarte punctuală etc. Dar pe timpul slujbei nu era deloc atentă, se plictisea repede, nu înţelegea, se smiorcăia, voia la joacă etc. La 5 ani Tudor ştia pe de rost şi zicea )cânta) cu bucurie cam toate rugăciunile de la Sfânta Liturghie, Vecernie, Maslu şi chiar a reţinut psalmi întregi, fiind pasionat de Utrenie. În schimb, Maria abia zice "Tatăl nostru" până la capăt. Şi diferenţele pot continua... Ce să facem aşadar? Să aplicăm aceeaşi măsură pentru amândoi? E limpede că Dumnezeu le-a dat daruri diferite şi noi încercăm să ţinem cont de asta şi să îi ajutăm, cu răbdare, să îşi depăşească limitele în ritmul lor personal, iar nu în ritmul nostru.

[Demetrius]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Duhovnicul nu poate impune reguli peste capul părinţilor, deoarece aceştia cunosc (sau ar trebui să cunoască) cel mai bine caracteristicile fiecărui copil în parte şi răspund pentru aceasta atât în faţa legii lumeşti cât şi în faţa lui Dumnezeu sau altfel spus în faţa conştiinţei lor şi a copiilor, mai întâi. Totul se face prin cooperare între părinţi şi duhovnic, prin împreună-sfătuire, avînd pe primul plan folosul copilului, atât duhovnicesc cât şi de altă natură. Nu merge cu reguli fixe, rigide, care să se aplice uniform şi mecanicist oricărui copil în ciuda specificităţilor fiecăruia!...

De regula (nu intotdeauna) duhovnicul impune reguli peste capul parintilor ca sa se conformeze copiii lor si nu invers, adica sa nu se conformeze preotul(si biserica) fata de slabiciunile copiilor, pentru ca mai tarziu va fi mai greu copiilor sa se lepede de sine.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

În final, voi da exemplul copiilor mei: Tudor participa la slujbe cu mult entuziasm, încă de la 3 ani; se ruga, avea răbdare cât timp dura slujba, însă îi era mai greu să ajuneze. După 4 ani a reuşit să ţină cot la cot cu noi, de fapt cu mama lui întrucât eu sunt mai delăsător, mai neputincios pur şi simplu. Ori de-a dreptul trândav, vai mie. În schimb, Maria ajuna fără probleme, era conştiincioasă în privinţa programului, foarte punctuală etc. Dar pe timpul slujbei nu era deloc atentă, se plictisea repede, nu înţelegea, se smiorcăia, voia la joacă etc. La 5 ani Tudor ştia pe de rost şi zicea )cânta) cu bucurie cam toate rugăciunile de la Sfânta Liturghie, Vecernie, Maslu şi chiar a reţinut psalmi întregi, fiind pasionat de Utrenie. În schimb, Maria abia zice "Tatăl nostru" până la capăt. Şi diferenţele pot continua... Ce să facem aşadar? Să aplicăm aceeaşi măsură pentru amândoi? E limpede că Dumnezeu le-a dat daruri diferite şi noi încercăm să ţinem cont de asta şi să îi ajutăm, cu răbdare, să îşi depăşească limitele în ritmul lor personal, iar nu în ritmul nostru.

E limpede ca nu Dumnezeu le-a dat daruri diferite fiindca amandoi au aceiasi parinti.
Tudor se starduieste peste firea sa de copil, urmand probabil modelul mamei, pe cand Maria te are model pe tine(vai voua!); de ce sa se straduiasca ea daca tu-i dovedesti ca n-are rost?
Prin urmare, e la fel de limpede ca "ritmul" tau nu e o reteta de urmat, ci de evitat.

[maria32]

În prealabil postat de DragosP

Maria, mai citește articolul ăla o dată.

DragosP, l-am citit.

Şi nu ţi-e clar?
Nu înţeleg de ce nu ceri sfat duhovnicului tău.

[maria32]

În prealabil postat de ovidiu b.

Ei, doar n-o fi foc. Cu gândirea asta chiar că îţi îmbolnăveşti copiul.
Cât despre problema expusă de tine, e delicată. E prima dată când aud de o asemenea "regulă".

OvidiuB nu e locul aici sa dezbatem problema dar chiar nu e vorba de gandirea mea ci de niste studii medicale foarte serioase. Si ba da, este foc. Nu se trezeste copilul din somn! Ii afecteaza dezvoltarea neuronala.

[maria32]

În prealabil postat de ovidiu b.

Să înţeleg că nu împărtăşeşte copilul dacă a mâncat/băut înainte?

Da, intelegi bine. Refuza sa impartaseasca un prunc daca a mancat sau baut inainte.

[maria32]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Problema asta s-a discutat şi pe la Teologie. Pe scurt, opinia părinţilor profesori e cam aşa:
1) când copilul e foarte mic trebuie avut grijă mai întâi la limitele lui naturale, fireşti; nu tulburăm programul de hrană şi somn, acestea fiind principalele activităţi ale sugarului; cum s-a obişnuit, aşa îl lăsăm, altminteri apar variate tulburări, îmbolnăviri etc.
2) nu se pune problema de a veni la împărtăşit cu un copil mic (sugar) nemâncat; asta e o exagerare. Cu toate acestea, dacă sunt copii cre nu dau semne de nelinişte sau alte tulburări când sunt aduşi la împărtăşanie ţinînd ajunarea, atunci e ok, mergem înainte;
3) cu copiii mai mari, după 3 ani în general (deşi vârsta în sine nu înseamnă mare lucru, importantă e vârsta de dezvoltare; unii copii sunt la 2 ani mai dezvoltaţi psiho-motor decât alţii la 5), putem începe să le explicăm sensul ajunării şi alte amănunte ale vieţii de credinţă; dacă vom găsi un mod de a comunica pe înţelesul lor, atunci copiii se vor arăta foarte cooperanţi şi nu vor apărea probleme.

În general, părinţii profesori au atras atenţia că viaţa de credinţă trebuie abordată cu discernământ, fentînd atât lenea cât şi exagerările. Duhovnicul nu poate impune reguli peste capul părinţilor, deoarece aceştia cunosc (sau ar trebui să cunoască) cel mai bine caracteristicile fiecărui copil în parte şi răspund pentru aceasta atât în faţa legii lumeşti cât şi în faţa lui Dumnezeu sau altfel spus în faţa conştiinţei lor şi a copiilor, mai întâi. Totul se face prin cooperare între părinţi şi duhovnic, prin împreună-sfătuire, avînd pe primul plan folosul copilului, atât duhovnicesc cât şi de altă natură. Nu merge cu reguli fixe, rigide, care să se aplice uniform şi mecanicist oricărui copil în ciuda specificităţilor fiecăruia!
În final, voi da exemplul copiilor mei: Tudor participa la slujbe cu mult entuziasm, încă de la 3 ani; se ruga, avea răbdare cât timp dura slujba, însă îi era mai greu să ajuneze. După 4 ani a reuşit să ţină cot la cot cu noi, de fapt cu mama lui întrucât eu sunt mai delăsător, mai neputincios pur şi simplu. Ori de-a dreptul trândav, vai mie. În schimb, Maria ajuna fără probleme, era conştiincioasă în privinţa programului, foarte punctuală etc. Dar pe timpul slujbei nu era deloc atentă, se plictisea repede, nu înţelegea, se smiorcăia, voia la joacă etc. La 5 ani Tudor ştia pe de rost şi zicea )cânta) cu bucurie cam toate rugăciunile de la Sfânta Liturghie, Vecernie, Maslu şi chiar a reţinut psalmi întregi, fiind pasionat de Utrenie. În schimb, Maria abia zice "Tatăl nostru" până la capăt. Şi diferenţele pot continua... Ce să facem aşadar? Să aplicăm aceeaşi măsură pentru amândoi? E limpede că Dumnezeu le-a dat daruri diferite şi noi încercăm să ţinem cont de asta şi să îi ajutăm, cu răbdare, să îşi depăşească limitele în ritmul lor personal, iar nu în ritmul nostru.

Multumesc pentru raspuns si exemplele din viata personala.

[Corinusha]

În prealabil postat de Demetrius

De regula (nu intotdeauna) duhovnicul impune reguli peste capul parintilor ca sa se conformeze copiii lor si nu invers, adica sa nu se conformeze preotul(si biserica) fata de slabiciunile copiilor, pentru ca mai tarziu va fi mai greu copiilor sa se lepede de sine.

E limpede ca nu Dumnezeu le-a dat daruri diferite fiindca amandoi au aceiasi parinti.
Tudor se starduieste peste firea sa de copil, urmand probabil modelul mamei, pe cand Maria te are model pe tine(vai voua!); de ce sa se straduiasca ea daca tu-i dovedesti ca n-are rost?
Prin urmare, e la fel de limpede ca "ritmul" tau nu e o reteta de urmat, ci de evitat.

Demetrius, cum sa impui unui copil de pana la 3 ani sa ajuneze cand pentru el asta e un chin de cele mai multe ori? Si Biserica ar trebui sa se conformeze fata de slabiciunile copiilor, ce putin pan la o anumita varsta.

Dezvoltarea copiilor nu are legatura doar cu parintii; nu dezvoltarea initiala ce putin, pana la 2-3 chiar 4 ani. Fiecare om e diferit, si asta e valabil si pentru copii. Unii isi dezvolta limbajul mai repede, altii nu, unii merg mai repede, altii mai tarziu etc. Nu e ca si cum Dumnzezeu le-ar fi dat daruri diferite in cazul asta (desi probabil si asta va fi valabila in timp; toti avem daruri diferite, chiar si gemenii au daruri diferite); e vorba pur si simplu de dezvoltarea copipului; de ritmul dezvoltarii care difera de la copil la copil.
Putina p[sihologia copilului ti-ar prinde bine sa intelegi mai bine mecanismele astea.