Cel rau ne cunoaste gandurile?

[stoogecristi]

În prealabil postat de Alexandra1andreea

Buna ziua,

cel rau poate citi gandurile omului? Aici pe forum am gasit ca nu.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=15675

Si parintele Arsenie Papacioc a spus ca cel rau nu ne cunoaste gandul. Am gasit asta intr-o inregistrare de pe youtube.

Apoi citind pe net cum sa ne impotrivim gandurilor rele, am inteles ca prin trezvia mintii, impotrivire si apoi rugaciune. Dar am gasit intamplator si asta pe internet:

"-Aţi văzut ! Noi n-am văzut lumina din sacoşă şi nu am ştiut, dar diavolul a ştiut, a simţit puterea ce venea de acolo şi nu i-a convenit. De drept diavolul ştie toate gândurile omului deja gândite. Diavolul nu ştie când iei o hotărâre şi o să faci imediat, asta nu ştie. La celelalte gânduri, când iţi propui să faci ceva el ştie şi caută să-ţi strice planurile."

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro...ji-vrajitorie/ , punctul 483

Deci pana la urma, ne stie gandurile, planurile? Sau se refera ca ne stie/intuieste gandurile dupa cuvintele si faptele noastre? Cand ne propunem sa facem ceva si apoi spunem cuiva?

diavolul in primul rand nu poate fi concomitent in mai multe locuri, in al doilea rand, fii sigur ca acolitii(dracii) lui si-au favut cat de cat o imagine certa legata de pers ta, iar legat de cunoasterea gandurile, nu. Acel gnom idiot nu-ti poate citi gandurile, insa poate intui la ce te gandesti. Numai Cel in Chipul si Asemanarea Caruia esti creat poate sa-ti cunoasca gandurile:)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Alexandra1andreea

.... ce parere o sa aiba ala despre mine... nu mai am prietenii aia

M-am surprins de multe ori stânjenit în mine însumi, tresărind chiar ca de o sperietură în faţa unui lucru anormal, atunci când cineva spune "ăla" sau "ăia" etc. Ca şi cum, brusc, o anumită pace, un anumit firesc al lumii sufletelor e violat de ceva rău, de o pornire distrugătoare, întunecată.
Am trăit mult printre oameni consideraţi duri, violenţi, agresivi însă rar m-am descoperit intimidat sau înfricoşat de violenţa lor aşa cum mă descopăr în preajma unui "ăla" sai "aia", slobozit în scris sau oral de careva.
Mirarea mea a fost şi mai mare când am descoperit, mai ales la pedanţi şi la bisericoşi, că trebuie să vorbim frumos, că nu e frumos să spui "ăla" etc. De ce? Pentru că nu e politicos. Ei bine, şi argumentul de acest tip (unul găunos, de armură cavalerească sub care nu mai trăieşte nimeni - se poate verifica nimicul dinlăuntru dacă îi ridici un pic viziera) mă stânjeneşte, mă face să mă simt în faţa unui pericol, ca şi cum aceeaşi forţă rea, aceeaşi răutate polimorfă alimentează şi pe aceşti oameni ai politeţii şi corectitudinii.
Mirîndu-mă de reacţia mea (veche, o am practic de când mă ştiu) am căutat o noimă, ceva, un sens al ei. Preocupat cu adevărat de acest subiect am descoperit că atunci când eu însumi folosesc astfel de vorbe sau când ele îmi trec doar prin minte resimt un suspin, uneori oftez involuntar. Ca şi cum m-aş simţi rănit undeva înlăntrul meu de propriile gânduri şi vorbe. Ca şi cum aş fi, brusc, exclus dintre oameni, precum am auzit că se simt uneori ucigaşii de oameni... Singur, pustietate totală... Des-fiinţare. Cădere/expulzare din omenesc, azvârlire.

Ce să însemne ăla sau ăia? Dincolo de o oarecare vorbă, de o expresie neîngrijită, să zicem.
De ce mă răneşte o asemenea formulare? Încă mai mult decât o înjurătură sau de diverse vorbe porcoase (care, culmea, în anumite împrejurări ori contexte au un farmec al lor, ori măcar o noimă şi o potrivită aşezare...).

Am descoperit că nu îmi plac oamenii politicoşi, cum nu îmi plac cuvintele ăla sau ăia.
În spatele acestor vorbe stau, cred astăzi, în primul rând o serie de poziţii care formează raportul dintre propria persoană şi lume/semeni. Aş avansa o ipoteză legat de binomul considerare-desconsiderare; consideraţie înaltă despre sine - desconsiderare a semenului, a altuia în general. Aş avansa încă mai mult, dacă aş putea, în zona inflaţionist pomenită dar prea puţin trăită/cunoscută a iubirii.
Cum sunt eu, dacă semenul meu este ăla?
Cum sunt eu, dacă semenii mei sunt ăia?
Ce raport investesc eu, fac să fie, între mine şi alter?
Cum mă mai pot simţi în pace, în oarece armonie lăuntrică dacă mă aflu între ăla şi ăia? Cine sunt eu dacă el este ăla? Dacă ei sunt ăia?

Şi cugetînd aşa am descoperit, printre altele, că eu sunt ăla şi fac parte dintre ăia, de câte ori îmi trec prin minte ăla şi ăia. Şi m-am speriat iarăşi, întrucât ăla şi ăia nu sunt ok, nu-i aşa? Că dacă ar fi, i-aş numi acela sau aceea, acelea sau aceia. Mai scurt: el şi ea, ei şi ele. Ca urmare, nici eu nu sunt ok. Zice mintea, în cugetările ei cu tente schizoide. (Notă: poziţia de viaţă "eu nu sunt ok, ei nu sunt ok" face parte din nucleul patternului schizoid - ne asigură cunoscătorii psihopatologiei.)

Când sufletul nostru trăieşte în oarecare ordine şi armonie, el găseşte, ca de la sine, mereu câte ceva din ordinea şi armonia lumii.
Un el, un eu, nu poate găsi în lume un ăla. Ci tot eu sau el, ea ori ei.
Dar dacă sunt un ăla, apoi lumea e formată din ăia şi din ăla. Şi din ăsta, care scrie acum aici.

Nu se poate merge cu adevărat la rugăciune, întru dobândirea păcii şi a rodniciei, întru bucurie şi frumuseţe dacă trăiesc într-o lume de ăia şi ăla. Nu mă lasă nici ăla nici ăia dinlăuntrul modului meu de a fi ca om.

În concluzie, pentru a spori în omenie şi pentru a gusta din bucuria vieţii, eu cred că mai întâi trebuie să izgonesc pe ăla şi pe ăia dinlăuntrul modului meu de a fi.
Apoi voi descoperi că lumea e formată din oameni, din ei şi din ele, din acela şi din aceea. Sau din aceia. Şi mă voi simţi bine atât cu mine însumi cât şi cu ei.
Şi mai ales cu El.

Doamne ajută!

P.S. Observaţie personală, simplă opinie în baza experienţei: oamenii cu oarece tendinţă spre universul Psalmului 50, care deprind alfabetul versetului "duhul umilit, inima înfrântă şi smerită" nu suferă de atacuri de panică. Şi nici foarte sugestibili şi ipohondri nu sunt. Aşa cunosc, aşa mărturisesc. Sper să fie cuiva de vreun folos.

Oameni buni va salut !
Imi cer scuze, stiu ca e categorie gresita, vreau doar sa va intreb.
Este pacat sa pui poza cu parintele Arsenie Boca pe facebook, ca wallpaper pe telefon sau pe orice altceva in mediul online ?

În prealabil postat de gabero

Oameni buni va salut !
Imi cer scuze, stiu ca e categorie gresita, vreau doar sa va intreb.
Este pacat sa pui poza cu parintele Arsenie Boca pe facebook, ca wallpaper pe telefon sau pe orice altceva in mediul online ?

Daca ar fi, majoritatea site-urilor ortodoxe au pacatuit.

Nu vad de ce ar fi pacat sa pui o poza pe net...

[Igor_Paslusnik]

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Numai răspunsuri bune şi mântuitoare, s-au dat aici pe acest topic.

E minunat că ştim, măcar cât de cât, cum să luptăm, măcar teoretic, în războiul nevăzut cu necuraţii.

Avem cu toţii, atât de multe de învăţat şi practicat mai departe. Dumnezeu să ne ajute; să ne rugăm şi să fim părtaţi la Sfintele Sale Taine.

Slavă Domnului !