Articolul de azi - Ce este prea mult strica

<<Întrebare: Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre Sfânta Împărtășanie, despre deasa Împărtășanie. Poate cunoașteți problema de la noi din țară, referitor la cei doi mari duhovnici ai Ortodoxiei, Părintele Ioan de la Recea și Părintele Cleopa Ilie, care au păreri diferite. Ce legătură este între părerile lor?

Părintele Rafail Noica: Întâi aș vrea să îndemn pe toți frații să nu împărțim Biserica, să nu se “polarizeze” Biserica.
Nu trebuie să gândim ca doi poli. Eu aș zice că cel mai drept ar fi să gândim ca școli diferite, pentru nevoi diferite. Eu nu știu de ce este așa, și las în mâinile Domnului, Care Singur știe să mântuiască pe om; dar s-ar putea ca în jurul Părintelui Cleopa Ilie să se mântuiască un anumit fel de om, iar în jurul Părintelui Ioan de la Recea, un alt fel de om – într-adevăr, nevoi diferite!

Această viziune a întregimii Bisericii nu este numai un arbitrarism pentru a evita scandaluri, ci este o trăire mai adevărată, dacă o trăim în duhul și în adevărul lui Hristos. Deci aș vrea să îndemn pe toți frații și surorile către această trăire, să știți întâi măcar teoretic; dar rugați-vă ca Dumnezeu să dezvăluie, și nouă, și Bisericii întregi, aceasta viziune – că mi-e teamă uneori de acest risc de polarizare. Și acesta este primul lucru.

Al doilea lucru pe care l-am văzut citind scrierile Părintelui Cleopa (am citit puțin și am auzit puțin din lucrurile nenumărate cu care ne îmbogățește Sfântul Părinte), dar văd că nu este așa de definită poziția lui ca fiind împotriva desei Împărtășanii.
Din ce am citit eu, aș spune ca lasă cel puțin ușa deschisă, dar are și o anume poziție, și probabil că poziția aceasta este în legătură cu tipul de suflete pe care Dumnezeu vrea să le trimită la Părintele Cleopa.>>


<<Alt gând pe care l-aș împărtăși fără zăbavă este că niciodată, în legătură cu nici un subiect, nu trebuie să uităm contextul deplin din care face parte elementul pe care îl gândim.
În cele de mai sus, m-am nevoit să răspund cât de strict la însăși întrebarea pusă; însă nu trebuie uitat tot restul contextului vieții mântuirii în Biserică: rugăciunea, postul, mult-discutata “pregătire,” pocăința, sufletul, vecinicia, Dumnezeu.

Cugetul Bisericii este. “întreagă-cugetare,” ; “întreagă” – și în sensul de “sănătoasă” (“întreg la minte”), și în sensul de integritate a viziunii.

Fără aceasta, riscăm să ne împărțim în diferite tabere, “mâiniștii” sau “picioriștii,” uitând că este vorba de întregul trup, unde nici mâna, nici piciorul nu pot fi disprețuite.

Riscăm să uitam că ce este important, în final, este că toți să ne întâlnim “la Poarta Raiului,” cum ne zicea Părintele Cleopa.>>
(Parintele Rafail Noica, Nu deasa împărtășanie, ci împărtășania des)
http://deasaimpartasire.blogspot.ro/...artasanie.html

[sophia]

@ Nastya

Pui in citatele si comentariile tale aici mai multe probleme si am sa-ti raspund putin la ele:

1. Ce ne impiedica sa fim mai buni, sa nu facem aia si aia si etc.?
Pai firea noastra umana. Sigur multi dintre noi sunt mai buni, se straduie si chiar reusesc sa nu faca multe pacate. Dar tot mai scapa unele, fara sa vrem sau sa stim. Pur si simplu nu suntem dumnezei!

De aceea spovedania si impartasania trebuie sa fie foarte apropiate una de alat ca timp.

2. Ce ne impiedica sa ne ducem sa ne impartasim mai des?
Monahii pot. Preotii de mir si mirenii nu pot asa des din motivul ...postului.
Trebuie sa nu uitam ca noi mirenii, inclusiv preotii de mir suntem oameni casatoriti, cu anumite obligatii familiale.

Cele doua grupuri care sustin desimea mai mare sau mai mica a impartasaniei se bazeaza in primul rand pe pregatire.
Unii (monahii, cum este si parintele Cleopa) cere post mai aspru: 3 zile inainte, 3 dupa si mai nu stiu. Inclusiv postul trupesc. Si atunci ajungi sa trebuiasca sa alegi intre familie si Dumnezeu. Ceea ce nu este corect si de fapt nici Dumnezeu nu o cere.

Plus ca fiecare are puterea lui de a tine postul alimentar.
Aici apare diferenta.

Preotii nu interzic impartasania, decat in cazuri de pacate grave. Dar fiecare are cerinte mai mari sau mai mici.
Asta este singura problema cu preotii.

Mie mi se pare ca aceasta controversa vine si de la intelegerea diferita a scripturilor si de la neputinta de a gasi solutii unitare.

Trebuie sa ne punem cu totii, inclusiv preotii nostrii anumite intrebari:

a. Pentru ce ne impartasim? Ce ne asteptam/imaginam sa obtinem prin asta?
b. In ce masura trebuie sa ne pregatim?
c. In ce masura putem sa ne pregatim (sanatate, familie, munca, etc.)
d. Cum ne consideram noi insine de pregatiti? (scrie in linkul dat de tine ca noi ne putem impartasi des numai daca ne consideram ca suntem ca sfintii apostoli de acum 2000 ani).

Sunt preoti care spun ca postul (de mancare) nu este important, totul este sa nu faci alte pacate.

Sunt altii care spun ca trebuie post atata si atata (vezi par. Cleopa).

Cum scria si in linkul tau, este si greu sa-i aduci pe toti sa se impartaseasca des, cu pregatirea necesara. Cati enoriasi sunt intr-o parohie (din cei care vin regulat la biserica)? Si cat trebuie sa spovedeasca atunci un preot

Inseamna de fapt ca la fiecare liturghie trebuie spovediti toti, ceea ce inseamna ore intregi.
Si trebuie sa le faci un anume regim de viata, sau...nu le ceri postul. Ca daca trebuie sa stai sa vezi cat si ce poate fiecare...iarasi este foarte greu.
Unii sunt bolnavi, cu diverse diagnostice si pot sa manance numai anumite alimente, sau nu se pot lipsi de de altele.
Altii au munca multa, sau au familii.
Sunt femei gravide, lauze, copii mici.

Sunt atatea lucruri de care trebuie tinut cont. Ce sa faca un preot mai intai si cum sa-i pregateasca pe toti.

De asta spun ca ar fi bine sa se puna in balanta: care este scopul nostru? Ce vrem cum impartasania? Vrem sa respecatm cu adevarat pe Iisus? Atunci fiecare o face numai atunci cand poate sa fie bine pregatit.
Vrem sa ne impartasim toti des, atunci asiguram accesul. Oprim numai pe cei cu pacate mari. Cum facem asta? Se duc ei insisi si spun la preot, sau se retin ei insisi.

In alt fel nu stiu cum s-ar putea face.

4. Modernizarea bisericii - in linkul tau scrie sa nu ne intoarcem (sau ca nu ne putem intoarce la oamenii de acum 2000 ani) caci sunt niste diferente duhovnicesti. O spune un om al bisericii!
Anumite lucruri totusi s-au mai schimbat in timp totusi, oricat ar sustine unii ca biserica nu se schimba, nu se modernizeaza. Omul se schimba, viata, conditiile. Este un proces independent de vointa noastra si biserica nu se afla in afara lumii si a societatii.

[sophia]

În prealabil postat de cezar_ioan

Confruntarea între cele două atitudini privind Sfânta Împărtăşanie este cunoscută şi în cercul de credincioşi apropiaţi mie. Iar poziţiile cunoscuţilor variază în zonele de înţelesuri circumscrise de cele două articole (P. Roman şi P. Calciu).

În icoana pe care o am lângă mine Mântuitorul se află la Masa Cinei înconjurat de Apostoli.
Ioan Îi şade la piept, Iuda se află în lateral, pitit oarecum după un alt Apostol, ţinîndu-şi strâns la piept punga cu arginţii trădării. Are capul plecat, faţa tristă şi mâhnită, iar chipul exprimă sugestiv refuzul: "Nu!", spune Iuda, şi e simultan prins de negativism şi amărăciune. Nu ştiu dacă amărăciunea e a unei furii reprimate sau exprimă neputinţa de a da curs gestului pe care îl face Mântuitorul precum şi conştientizarea acestei neputinţe. La care, însă, Iuda ţine, ca la un bun de mare preţ, precum dealtfel toţi oamenii ţin la neputinţele lor dragi...

Acesta este contextul: în centru Domnul, în jurul Lui sunt Apostolii, Ioan şade la piept, ceilalţi Îl înconjoară cu expresie de uimită seriozitate, iar Iuda se ţine deoparte, cu tristeţă mare şi cu punga bine strânsă în mână, mica şi unica lui avere...

Ce face, însă, Domnul în acest context?
Şade drept, priveşte înainte, adică spre noi, şi face un gest ferm şi solemn: arată cu mâna dreaptă, mai exact cu degetul arătător, spre potirul pe care îl ţine cu stânga. Alături de potir se află o pâine, în centrul mesei.
Privind de multe ori această icoană, care se află în spaţiul unde îmi petrec majoritatea timpului de acasă, am conştientizat un amănunt care mi-a scăpat multă vreme: Domnul nu roagă, nu invită, nici măcar nu recomandă, ci, pur şi simplu, reiese din atmosfera întregii scene şi din expresia trupului, chipului şi ochilor Mântuitorului: Domnul porunceşte. Gestul este ferm şi nu lasă loc de interpretări, bâjbâieli sau amânare: Fă asta!, spune Domnul.

"Luaţi, mâncaţi..." şi "Beţi..." nu sunt, cred eu, invitaţii de complezenţă, nici gesturi amicale, nicidecum scene de taifas şi banchet. Ci porunci ale Domnului, chemări ferme ale Împăratului către slugile Sale, strunire de Păstor. Cine nu vine, se va pierde.

De aceea, Împărtăşirea nu este gest opţional al creştinului, după cum îi spune dorinţa, înclinaţia minţii sau a inimii, dispoziţia de moment sau de durată. Nu atârnă de judecata, alegerea şi cheful omului, ci numai de Hotărârea Celui Care a formulat-o. De cunoaşterea, dispoziţia şi Voia Stăpânului.

Dar aceasta nu înseamnă deloc că toată lumea trebuie să se repeadă la Taină, fără nici o oprelişte sau făr discernământ. Dumnezeu cheamă pe toţi, dar nu pe oricine şi oricum. Ne cheamă de câte ori vine, adică la fiecare Sfântă Liturghie, mai întâi, dar nu independent de faptele şi starea noastră ci, dimpotrivă, tocmai ţinînd cont de starea vieţuirii noastre. Mulţi chemaţi, puţini aleşi...

Aşadar, chemaţi fiind cu toţii la Dumnezeire, să ne învrednicim de a intra la Împăratul, comportîndu-ne potrivit cu această chemare şi cu Persoana Celui Care ne cheamă, fiind aşadar demni de Chemarea Lui. Că nu i se cuvine slugii să intre fluierînd şi ţopăind, distrat şi cu ţinuta în dezordine, atunci când e chemat să se înfăţişeze Stăpânului. Care nu e altul decât Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului şi Judecătorul tuturor.
Aşa înţeleg că stau lucrurile cu dilema aceasta, ca răspuns schematic la bogăţia de necuprins a Tainei.
Să fiu iertat că am îndrăznit...

Ce icoana ai tu cu cina cea de taina? M-am uitat acum pe net si nu am gasit nici una care este cum descrii tu. Majoritatea nici nu au cupa cu vin si painea. Au alte celea pe masa. Si Domnul nu porunceste! Niciodata. EL este atat de smerit si bland.

[MihaiG]

În prealabil postat de sophia

Ce icoana ai tu cu cina cea de taina? M-am uitat acum pe net si nu am gasit nici una care este cum descrii tu.

Iata, al patrulea rezultat la o cautare e google images:

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Si Domnul nu porunceste! Niciodata. EL este atat de smerit si bland.

Nu. ‘Decât’ când zice ’Poruncă nouă vă dau...’

[sophia]

În prealabil postat de MihaiG

Iata, al patrulea rezultat la o cautare e google images:

Multumesc mult. Dar gestul lui Iisus nu este de porunca.

[sophia]

În prealabil postat de MihaiG

Iata, al patrulea rezultat la o cautare e google images:

Multumesc mult. Dar gestul lui Iisus nu este de porunca.
E greu de vazut, fiind mica imaginea. Nu pare sa tina El in mana cupa si mana cealalta arata mai degraba a binecuvantare sau nu stiu, o tine in sus, cam cum binecuvanteaza preotii ceva.
De ce-o fi aparut mesajul meu de doua ori. Pare ca a salvat ceva in timp ce scriam. Ciudat.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Ce icoana ai tu cu cina cea de taina? M-am uitat acum pe net si nu am gasit nici una care este cum descrii tu. Majoritatea nici nu au cupa cu vin si painea. Au alte celea pe masa.

Mareste imaginea.
Cina cea de Taina, impropriu numita in Apus "Ultima Cina", se praznuieste in cadrul aceleiasi slujbe impreuna cu Spalarea picioarelor ucenicilor, la Utrenia din Sfanta si Marea Joi.
Reprezentarea iconografica a Cinei celei de Taina a aparut in arta crestina foarte de timpuriu, inca din perioada catacombelor romane. Primele reprezentari erau bazate insa mai mult pe simboluri: painea, pestele, vita de vie, masa, potirul. Mai apoi, dupa secolul al IV-lea, scena a capat valente duhovnicesti si artistice din ce in ce mai profunde.
Cina cea de Taina este pictata, in biserici, in Sfantul Altar, in varianta cunoscuta mai mult ca "Impartasirea Apostolilor". In aceasta, Apostolii stau la rand, cate sase de fiecare parte a lui Hristos, infatisat in centru, si primesc Sfanta Impartasanie din mana Lui; celor din dreapta le da Trupul Sau, sub forma painii, iar celor din stanga le da Sangele Sau, sub chipul potirului.
Usile Imparatesti, pe unde iese Hristos, in Sfantul Potir, spre a se da credinciosilor, sunt incununate intotdeauna de reprezentarea Cinei celei de Taina. Astfel, prin impartasanie, suntem chemati sa stam la masa cu Dumnezeu. Axionul din Joia Mare, cu dulce cantare, ne cheama, zicand: "Din ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare, veniti, credinciosilor, la loc inalt, cu ganduri inalte, sa ne indulcim."

Prin urmare, in toate bisericile, cat si in multe dintre casele crestinilor, se intalneste icoana cu Cina cea de Taina. Este insa aceasta reprezentata canonic, adica fidel traditiei bizantine ortodoxe?
Cireste te rog mai departe :
http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/cina-de-taina-iconografie-124496.html

[cezar_ioan]

În prealabil postat de sophia

De ce-o fi aparut mesajul meu de doua ori.

Ca să te miri de două ori mai mult, presupun...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de sophia

Majoritatea nici nu au cupa cu vin si painea.

Ghiceşti, cumva, în cărţile de "popa-prostu"?..........:)))))))))