intrebare

[Kronos]

În prealabil postat de Jamaica

ce pot sa va zic cu exactitate e ca se trata pt depresii,anxietate cu atacuri de panica si insomnie. a incercat mai multe dar stiu sigur ca a luat xanax,seroxat si ansilan dar nu lua mereu pt ca zicea ca se simte ciudat,sedat ....

Să înțeleg că nu a luat o perioadă lungă tratament pentru că medazepamul (Ansilan) și alprazolam (Xanax) se iau o perioadă de o lună, două în paralel cu antidepresivul după care se scot din terapie, pentru a evita dependența și chiar accentuarea depresiei, și se continuă doar cu antidepresivul cel puțin 6 luni. Anxioliticele se mai pot prescrie după aceea pentru a le lua „la nevoie” doar în situații ce presupun un stres sporit.

Cu benzodiazepinele merge să iei când și când, cu antidepresivele nu. Durează cel puțin 3 săptămâni până să scadă în intensitate efectele adverse și cresc în intensitate cele benefice (uneori poate dura și 3 luni). Să iei o săptămână și apoi să întrerupi 3 zile după care iei încă două și tot așa e ca și cum n-ai lua. Ba chiar pot să facă mai rău și să dea receptorii peste cap. Dacă era în evidența psihiatriei ar fi trebuit să aibă parte de slujbă normală de înmormântare. Nedumerirea dvs. o am și eu: de ce celor care se sinucid, dar se certifică că au o tulburare afectivă (sau chiar o boală) li se permite slujba de înmormântare, în timp ce cei care nu au fost niciodată la medic sunt blamați, condamnați când la baza gestului a stat în ambele cazuri o problemă de comunicare între neuroni ce a alterat inhibiția, motivația și judecata celui în cauză?

PS: Am văzut că ați modificat mesajul inițial, dar partea cu „nu lua mereu” e foarte importantă și poate fi răspunsul pentru care tratamentul nu și-a făcut efectul.

În prealabil postat de Kronos

Tocmai la asta mă gândeam când spuneam că mulți percep creierul ca un organ mistic. De fapt, la baza oricărei afecțiuni psihice, stă întotdeauna o dereglare fiziologică. Foarte rar se întâmplă ca ea să fie endogenă. E adevărat că de cele mai multe ori e provocată de factorii din mediul în care individul trăiește. Însă fie că modificarea organică este cauza primară sau este un efect al unei alte cauze, ea întotdeauna va fi cauza primară a manifestării simptomelor afecțiunii.



Sindromul de neajutorare dobândită apare ca urmare a epuizării neuronilor noradrenergici. Substanțele care previn acest lucru, previn și căderea în această stare. Deci creierul e cel care generează depresia ca răspuns inadecvat la stimuli.


Abuzul de psihotrope n-are nicio relevanță pentru discuție. Așa cum unul alege să-și bage heroină în vene, așa și altul alege să se îndoape cu anxiolitice. Abordarea biochimică e necesară, dar sunt de acord că nu suficientă, întrucât chiar există o problemă și pe latura aceasta, iar medicamente mai performante vor apărea.

Nu am de gând să pornesc o polemică „psihologie vs. psihiatrie” pentru că cele mai bune rezultate au fost obținute când pacientul a apelat la amândouă în același timp. Motivul pentru care m-am implictat în discuție nu a fost să fac apologetica medicamentului sau să denigrez rostul psihoterapiei, ci de a atrage atenția celor care judecă sinucigașii și declară cu o ignoranță zdrobitoare că „ajung în iad. Nu și-au pus nădejdea în Domnu'. Ajung în iad”.

Creierul într-adevăr învață depresia, învață disperarea, dar o dată ce le-a învățat cu greu mai poate ieși de unul singur din ele și nu sunt chiar multe cazurile. Pentru că această stare a devenit noua realitate a bolnavului în care nu mai are energia psihică necesară de-a se lupta singur. Mai mult, în lipsa tratamentului care să repare modificările biochimice terapia poate eșua și am să vă rezum un studiu chiar referitor la „neajutorarea dobândită”: injectarea oxidopaminei în creierul șoarecilor epuizează complet neuronii noradrenergici de norepinefrină provocând simptome tipice sindromului deficitului de atenție în care creierul nu poate filtra stimulii veniți din exterior. În imposibilitatea ierarhizării acestora șoarecele nu mai poate acorda prioritate celor ce impun urgență în fața celor ce nu semnalează niciun pericol. Într-un experiment, atât șoarecii din grupul de control, cât și cei din grupul de test au fost supuși unor șocuri și unei surse de lumină. Șoarecii normali au găsit calea de ieșire. Și șoarecii injectați au învățat calea de ieșire în lipsa un stimul luminos (întrucât șocurile nu provocau epuizarea neuronilor pentru că dacă ar fi făcut-o, le-ar fi fost imposibil). Însă atunci când s-a introdus și stimulul luminos în experiment, șoarecii lezați au eșuat să găsească calea de ieșire chiar și după 120 de încercări.

Degeaba aruncă unii vina în cârca bolnavului (că nu a făcut nimic, că nu a vrut el să iasă din starea de depresie, că nu a crezut etc.). Omului respectiv îi e imposibil să-și găsească motivația și buna dispoziție chiar dacă e conștient de faptul că asta trebuie, pentru că atâta timp cât neurotransmisia din anumite zone ale creierului e afectată sau chiar absentă e ca și cum nu ai avea porțiunea respectivă. Nu poți să-i ceri unui om cu un sistem limbic defect să simtă așa cum nu poți să-i ceri pancreasului să producă insulină și chiar să înceapă să o sintetizeze. E irelevant dacă modificările organice sunt provocate de o moștenire genetică proastă sau sunt dobândite ca urmare a diverși factori. Cert e că ele apar în orice tulburare psihică indiferent de natura și cauza ei și există atâtea studii care să demonstreze că alterările biochimice provoacă modificări fie în cogniție, fie în memorie, fie în învățare etc. Ori ce pretenție ai mai putea avea de la un om cu judecata afectată? Cei din jurul lui sunt cei care ar trebui să observe și să-l apuce de mână să-l țină cu toată puterea pentru a nu se scufunda mai mult, în loc să-l acuze sau să-l repudieze. Ei trebuie să-l ducă la un psihiatru care să-i dea un tratament și psihiatrul (în cazul tulburărilor precum tulburarea obsesiv-compulsivă, depresie, anxietate) să-l îndrume și către un psihoterapeut. Însă nu-i mai poți cere credință când el e incapabil de credință.

Consider ca asertiunile tale sunt pertinente sau, in orice caz, cu buna parte din cunostintele actuale din domeniu.
Remarc insa ca mergi in continuare pe ipoteza REDUCTIONISTA a etiologiei biochimice a tulburarilor psihice.
Pentru ca am dedus ca lucrezi in domeniu, iti sugerez sa nu te lasi sedus de curentul american contemporan ci sa reconsideri si sa valorifici psihiatria clasica franceza si germana.
Americanii sunt, dupa mine, mult prea centrati pe solutii care se pot procura cu banii jos la taraba. iar astea sunt medicamentele, in primul rand. Apoi, exista o ruptura intre campul foarte larg al psihoterapiei si al consilierii, care la ei a ajuns la un nivel impresionant comparativ cu noi (unde de fapt domeniul nici nu exista, suntem deocamdata doar copisti sau strafulgerati de intuitii geniale dar primare) si abordarea centrata pe medicatia psihotropa. Ei bajbaie, inoveaza, testeaza dar cred ca le lipseste flerul psihiatriei clasice europene. E doar o opinie personala, bazata pe sistemul de gandire al profesorului G. Ionescu de care am fost foarte apropiat, o vreme.
In fine, daca esti dispus macar o clipa sa largesti campul investigatiei, dincolo de presiunile zilnice pe care ti le induce probabil locul de munca, iti propun sa dai atentie modelului sistemic al suicidului (sunt cateva doctorate pe tema asta la UMF Bucuresti).
DSM este doar un reper (si este inca foarte discutabil).
As consulta si varianta franceza.
Succese remarcabile au fost obtinute de interventii alternative: AA pentru tulburari severe asociate alcoolismului, uneori cu rezultate de-a dreptul miraculoase, incredibile; psihoterapia ortodoxa, logoterapia etc.
In toate aceste variante de tratament, desi rolul mecanismelor cerebrale nu este negat, succesul se obtine fara medicatie si fara a urma vreun program considerat valid din punctul de vedere al geneticii / metabolismului cerebral. Probabil ca metabolismul cerebral se modifica sub influenta unor stimuli psiho-sociali pe care, altminteri, nu are nici un sens sa ii reducem iarasi si iarasi la modelele neuronale, pe motiv ca orice vad sau aud, de pilda, intr-o relatie interpersonala, se traduce in impulsuri nervoase care ajung la creier s.a.m.d.

Afirmi ca la baza oricarei tulburari psihice sta intotdeauna o tulburare fiziologica.
Asta e doar o ipoteza si inca una pe care o consider mai degraba preferinta afectiva decat certificare a vreunor cercetari serioase.
Sunt autori care demonstreaza, din cate imi amintesc, exact contrariul: ca fiziologia creierului se modifica sub impactul unor procesari psi disfunctionale.
Conteaza mult ce model avem in background referitor la relatia creier-psihic. Din cate constat, se pare ca esti adeptul unui model materialist clasic, in care viata organica determina viata psihica.
O, asta e depasit de mult si, chiar daca pe alocuri se nimereste sa fie valid, modelul e cu totul precar fata de gama mult mai larga a situatiilor intalnite in practica.

Nu te supara, dar iti spun ceva care sigur e de folos cui vrea sa auda: de obicei, doctorii pur si simplu habar nu au de psihologie. Iar in materie de filosofie inclina mereu spre materialism. E lucru dovedit la modul serios. Exceptie sunt cei care au studii si practica serioase in psihologie. Asta poti verifica destul de usor, citind cateva lucrari ai caror autori sunt medici psihiatri (nu neaparat din curentul antipsihiatrist american).
Consider insa ca un profesionist al domeniului sanatatii mintale trebuie sa se instruiasca serios in mai multe domenii conexe, printre care psihologia, filosofia si teologia sunt, dupa mine, indispensabile.
Iar cand ma refer la teologie nu fac trimitere doar la studiul academic, desi nici acesta nu e de colea, ci pur si simplu la o viata traita in Biserica. Ma crezi ori ba, eu mi-am facut datoria, cu prietenie, cu drag, sa iti comunic convingerea mea.
Succes in dificila ta munca! Domnul fie cu tine si cu pacientii tai!

[Kronos]

În prealabil postat de ioan cezar

Afirmi ca la baza oricarei tulburari psihice sta intotdeauna o tulburare fiziologica.

Da, dar nu am afirmat că această modificare e întotdeauna de natură endogenă. Din contră, cred că în 80% dintre cazuri, depresiile apar ca urmare a factorilor stresori din mediu și, deci, din cauza gândurilor. În raport cu manifestarea simptomelor, modificările organice sunt cauza imediată în arborele cauzalității, dar numai în raport cu simptomele. Dacă ne lărgim orizontul probabil vom vedea și alte cauze și modificările organice sunt doar un efect. Însă simptomele nu ar exista în absența lor. În rest sunt de acord cu dvs. cu mențiunea că un tratament adecvat în cazurile severe poate ajuta la o recuperare mai eficientă și mai rapidă. Însă psihoterapia (în orice formă e ea atâta timp cât oferă un sprijin afectiv și social pacientului) e un element necesar.

În prealabil postat de Kronos

Da, dar nu am afirmat că această modificare e întotdeauna de natură endogenă. Din contră, cred că în 80% dintre cazuri, depresiile apar ca urmare a factorilor stresori din mediu și, deci, din cauza gândurilor. În raport cu manifestarea simptomelor, modificările organice sunt cauza imediată în arborele cauzalității, dar numai în raport cu simptomele. Dacă ne lărgim orizontul probabil vom vedea și alte cauze și modificările organice sunt doar un efect. Însă simptomele nu ar exista în absența lor. În rest sunt de acord cu dvs. cu mențiunea că un tratament adecvat în cazurile severe poate ajuta la o recuperare mai eficientă și mai rapidă. Însă psihoterapia (în orice formă e ea atâta timp cât oferă un sprijin afectiv și social pacientului) e un element necesar.

O, da! Sunt cu totul in acord cu tine!...:)
Sper sa si intelegem bine ceea ce ne pare ca intelegem, sa fim pe o partie fertila pentru noime noi. Doamne ajuta!

[Jamaica]

http://www.crestinortodox.ro/editori...ri-136509.html