|
#71
|
||||
|
||||
Citat:
Cu benzodiazepinele merge să iei când și când, cu antidepresivele nu. Durează cel puțin 3 săptămâni până să scadă în intensitate efectele adverse și cresc în intensitate cele benefice (uneori poate dura și 3 luni). Să iei o săptămână și apoi să întrerupi 3 zile după care iei încă două și tot așa e ca și cum n-ai lua. Ba chiar pot să facă mai rău și să dea receptorii peste cap. Dacă era în evidența psihiatriei ar fi trebuit să aibă parte de slujbă normală de înmormântare. Nedumerirea dvs. o am și eu: de ce celor care se sinucid, dar se certifică că au o tulburare afectivă (sau chiar o boală) li se permite slujba de înmormântare, în timp ce cei care nu au fost niciodată la medic sunt blamați, condamnați când la baza gestului a stat în ambele cazuri o problemă de comunicare între neuroni ce a alterat inhibiția, motivația și judecata celui în cauză? PS: Am văzut că ați modificat mesajul inițial, dar partea cu „nu lua mereu” e foarte importantă și poate fi răspunsul pentru care tratamentul nu și-a făcut efectul. |
#72
|
|||
|
|||
Citat:
Remarc insa ca mergi in continuare pe ipoteza REDUCTIONISTA a etiologiei biochimice a tulburarilor psihice. Pentru ca am dedus ca lucrezi in domeniu, iti sugerez sa nu te lasi sedus de curentul american contemporan ci sa reconsideri si sa valorifici psihiatria clasica franceza si germana. Americanii sunt, dupa mine, mult prea centrati pe solutii care se pot procura cu banii jos la taraba. iar astea sunt medicamentele, in primul rand. Apoi, exista o ruptura intre campul foarte larg al psihoterapiei si al consilierii, care la ei a ajuns la un nivel impresionant comparativ cu noi (unde de fapt domeniul nici nu exista, suntem deocamdata doar copisti sau strafulgerati de intuitii geniale dar primare) si abordarea centrata pe medicatia psihotropa. Ei bajbaie, inoveaza, testeaza dar cred ca le lipseste flerul psihiatriei clasice europene. E doar o opinie personala, bazata pe sistemul de gandire al profesorului G. Ionescu de care am fost foarte apropiat, o vreme. In fine, daca esti dispus macar o clipa sa largesti campul investigatiei, dincolo de presiunile zilnice pe care ti le induce probabil locul de munca, iti propun sa dai atentie modelului sistemic al suicidului (sunt cateva doctorate pe tema asta la UMF Bucuresti). DSM este doar un reper (si este inca foarte discutabil). As consulta si varianta franceza. Succese remarcabile au fost obtinute de interventii alternative: AA pentru tulburari severe asociate alcoolismului, uneori cu rezultate de-a dreptul miraculoase, incredibile; psihoterapia ortodoxa, logoterapia etc. In toate aceste variante de tratament, desi rolul mecanismelor cerebrale nu este negat, succesul se obtine fara medicatie si fara a urma vreun program considerat valid din punctul de vedere al geneticii / metabolismului cerebral. Probabil ca metabolismul cerebral se modifica sub influenta unor stimuli psiho-sociali pe care, altminteri, nu are nici un sens sa ii reducem iarasi si iarasi la modelele neuronale, pe motiv ca orice vad sau aud, de pilda, intr-o relatie interpersonala, se traduce in impulsuri nervoase care ajung la creier s.a.m.d. Afirmi ca la baza oricarei tulburari psihice sta intotdeauna o tulburare fiziologica. Asta e doar o ipoteza si inca una pe care o consider mai degraba preferinta afectiva decat certificare a vreunor cercetari serioase. Sunt autori care demonstreaza, din cate imi amintesc, exact contrariul: ca fiziologia creierului se modifica sub impactul unor procesari psi disfunctionale. Conteaza mult ce model avem in background referitor la relatia creier-psihic. Din cate constat, se pare ca esti adeptul unui model materialist clasic, in care viata organica determina viata psihica. O, asta e depasit de mult si, chiar daca pe alocuri se nimereste sa fie valid, modelul e cu totul precar fata de gama mult mai larga a situatiilor intalnite in practica. Nu te supara, dar iti spun ceva care sigur e de folos cui vrea sa auda: de obicei, doctorii pur si simplu habar nu au de psihologie. Iar in materie de filosofie inclina mereu spre materialism. E lucru dovedit la modul serios. Exceptie sunt cei care au studii si practica serioase in psihologie. Asta poti verifica destul de usor, citind cateva lucrari ai caror autori sunt medici psihiatri (nu neaparat din curentul antipsihiatrist american). Consider insa ca un profesionist al domeniului sanatatii mintale trebuie sa se instruiasca serios in mai multe domenii conexe, printre care psihologia, filosofia si teologia sunt, dupa mine, indispensabile. Iar cand ma refer la teologie nu fac trimitere doar la studiul academic, desi nici acesta nu e de colea, ci pur si simplu la o viata traita in Biserica. Ma crezi ori ba, eu mi-am facut datoria, cu prietenie, cu drag, sa iti comunic convingerea mea. Succes in dificila ta munca! Domnul fie cu tine si cu pacientii tai! |
#73
|
||||
|
||||
Da, dar nu am afirmat că această modificare e întotdeauna de natură endogenă. Din contră, cred că în 80% dintre cazuri, depresiile apar ca urmare a factorilor stresori din mediu și, deci, din cauza gândurilor. În raport cu manifestarea simptomelor, modificările organice sunt cauza imediată în arborele cauzalității, dar numai în raport cu simptomele. Dacă ne lărgim orizontul probabil vom vedea și alte cauze și modificările organice sunt doar un efect. Însă simptomele nu ar exista în absența lor. În rest sunt de acord cu dvs. cu mențiunea că un tratament adecvat în cazurile severe poate ajuta la o recuperare mai eficientă și mai rapidă. Însă psihoterapia (în orice formă e ea atâta timp cât oferă un sprijin afectiv și social pacientului) e un element necesar.
|
#74
|
|||
|
|||
Citat:
Sper sa si intelegem bine ceea ce ne pare ca intelegem, sa fim pe o partie fertila pentru noime noi. Doamne ajuta! |
#75
|
|||
|
|||
__________________
„Dumnezeu poartă pașii omului” |
|