DR. ALEXANDROS KALOMIROS :

[antiecumenism]

Am gasit o carte foarte interesanta IMPOTRIVA ECUMENISMULUI scrisa de DR. ALEXANDROS KALOMIROS :”IMPOTRIVA FALSEI UNIRI BISERICESTI”

O sa o postez pe toata ,pe rand .Azi Prologul si primele 5 capitole.

PROLOG

„Caci niciodata nu ne-am aratat cu cuvinte de lingusire, dupa cum stiti, nici cu ascunse porniri de lacomie. Dumnezeu imi este martor. Nici n-am cautat slava de la oameni.” (I TESALONICENI 2,5)

„E cu putinta sa graim un cuvant de mijloc care,intre doua conceptii,sa aiba sens pentru amandoua.Insa e cu neputinta sa gasim o conceptie de mijloc intre doua conceptii opuse privitoare la acelasi lucru…Nu-i loc de compromis in ce priveste credinta ortodoxa” (Sf. Marcu al Efesului)


C
u adevarat „mare este taina evlaviei”,asa cum spune binecuvantatul Apostol Pavel.Evlavia si credinta,intrucat sunt taine,dau roade pe care cunoasterea nu le poate da.
Autorul acestei carti nu este un teolog format in scolile undese studiaza nestudiabilul-Teologia.El a studiat Medicina,ceva ce poate fi studiat intrucat este ceva lumesc,este cunoastere omeneasca.A luat credinta si evlavia ortodoxa din Traditie.Le-a primit in felul in care,dupa cumspune el insusi,se transmit credinta si evlavia-de la invatator la discipol,de la parinte la copil,de la crestin la crestin.Din acest motiv,el este „unul care traieste lucrurile ceresti,si nu unul care invata despre ele”,avand drept calauza credinta si nu cunoasterea.”Caci umblam prin credinta,nu prin vedere”,dupa cum spune Apostolul Pavel.Si din pricina aceasta este severa cartea lui;ea nu cuprinde compromisuri (care,de regula,dau dovada de credinta putina),nici formulari ocolite (pentru a indulci neplacerea persoanelor cu conceptii opuse).Devotamentul fata de adevar nu permite concesii.Cartea lui este severa si neiertatoare,desi autorul insusi este,de fapt,un om smerit,impaciuitor,blajin ,milostiv si plin de modestie.Dar credinta ii da sabia Duhului si iata caacest om smerit,sensibil si milostiv,plin de iubire,pare a fi sever si neiertator.Oare Sf. Ioan Teologul,popovatuitorul iubirii,nu pare a fi mai neindurator si mai sever decat ceilalti Apostoli si propovaduitori ai Evangheliei,asa cum ni se infatiseaza in intaia sa Epistola si in Apocalipsa ?
Autorul acestei carti este un om inca tanar.Dar „sa nu-i dispretuiasca nimeni pe cei tineri”.L-am cunoscut pe vremea cand studia Medicina in Elvetia,iar eu editam publicatia periodica Kibotos (Arca).Mai tarziu mi-a trimis o scrisoare despre niste articole satanice ale unui romano-catolic,din ziarul Le Courrier,cerandu-mi sa ferim credinta noastra ortodoxa de capcanele ereticilor.Mi-a trimis apoi-si ina imi trimite-scrisori care sunt intotdeauna binefacatoare si bogate in invataminte,avand mireasma placuta a credintei si a dragostei profunde pentru Sfanta noastra Traditie.De aceea l-am sfatuit cu insistenta sa scrie mai pe larg despre subiectele pe care le prezenta concis in scrisorile lui.Si,stiindu-i modestia,i-am cerut sa consimta ca acestea sa fie publicate intr-o carte.In cele din urma a consimtit,si cartea aceasta este prima pe care a trimis-o editorului,D-l Alexandros Papademetriou,care s-a oferit cu placere sa o publice.
Suntem constienti ca aceasta carte,scrisa „cu multa intelegere,,va fi criticata de multi ca fiind necuviincioasa si agasanta,caci in vremurile noastre fatarnice sunt respectati ca adevarati crestini doar acei oameni care nu au in inimile lor focul credintei,si indeosebi al credintei ortodoxe (adica adevarate)-si asa se face ca ei sunt lipsiti de entuziasm,insipizi,indatoritori si dispusi la compromisuri,asa cum sunt multe dintre acele persoane implicate in mod sistematic in Teologie.Lumea a invatat sa-i considere pe acesti oameni crestini buni si rabdatori,in vreme ce ii detesta pe cei care sunt asemenea scriitorului acestei carti-si anume,cu spirit inflacarat-ca fiind fanatici,superstitiosi si marginiti,inchinandu-se,chipurile,unor forme lipsite de continut.Vai,astazi teologii au sfarsit prin „a lupta pentru aceasta lume”! Barbatii preocupati preocupati de religie scriu teancuri de carti,mari si importante,intesate de asa-zise „invataminte teologice” care,din pricina metodei de cercetare a problemelor religioase,nu sunt decat cunoastere lumeasca,pe care Apostolul Pavel o numeste „amagire desarta” si „inselatorie vicleana”.Sfanta Evanghelie,care este simplitatea insasi,este disecata,examinata si fragmentata conform unor sofisticate sisteme filosofice.Confuzie,complexitate,teorii care zapacesc oamenii,”intrebari nebunesti si insirari de neamuri si sfadiri pentru lege”,noroi care intineaza apa din care tasneste viata vesnica,toate acestea sunt scrise in numele Celui Care a venit in lume pentru a mantui oaia cea pierduta-omul cunoasterii desarte-de povara mintii lui pacatoase,strigand:”Veniti la Mine voi,toti care sunteti scrisi in numele lui Hristos si al Evangheliei Lui,pe care o traieste inima cea mai simpla !”;cei care scriu aceste carti ratacesc in labirintul si in intunericul propriei lor intelepciuni,departe de Hristos pe care L-au uitat,inghititi de vanitatile propriului lor intelect.Inimile lor nu mai simt suflarea lui Dumnezeu;sunt inabusiti si secatuiti de propria lor intelepciune trufasa ,pentru care oamenii ii cinstesc.
Apostolul Pavel la unii ca ei se referea cand a scris:”Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa,ci –dornici sa-si desfete auzul- isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor,si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme „ (II Timotei 4,3-4).” Isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor”-isi vor aduce multi invatatori,si,auzindu-i,vor fi rasplatiti,pentru ca intelepciunea lor lipsita de continut le va desfata urechile.Dar,pentru ca sa nu auda adevarul,adevarul simplu al religiei,isi vor astupa urechile,in vreme ce vor cere sa li se spuna „basme” (mituri),si anume teorii fanteziste si lipsite de sens.Oare ne vedem astazi asemenea „gramezi” de invatatori care,cu prelegerile lor, „desfata” urechile studentilor si ale altor crestini induplecati sa-i asculte ?
Asadar,cartea aceasta va deranja acele spirite care au redus religia lui Hristos la un sistem de cunoastere lumeasca,la rationalism;acele spirite ce iau in ras orice „invatatura sanatoasa”,care pentru ei nu reprezinta decat o conceptie naiva a religiei,plina de superstitiile traditiei.De fapt,ce importanta ar putea aveapentru ei ceva scris de un om numit Kalomiros,care nici macar nu a fost la o scoala renumita (indeosbi una straina) ?
Din fericire,insa,Kalomiros a baut din izvorul apei vietii,din Traditie,si a studiat Sfintii Parinti noapte si zi.Si avand drept calauza credinta,a fost „invatat de Dumnezeu”.Hristos spune:”Si cand [pastorul cel bun] le scoate afara pe toate ale sale,merge inaintea lor,si oile merg dupa el,caci cunosc glasul Lui” (Ioan 10,4).Si anume:”Ucenicii Mei aud cuvintele Mele cu un spirit simplu si le accepta in inima lor fara a le trece prin intelectullor complicat si fara a crea teorii;le accepta cu credinta,asemenea oilor inocente care aud vocea pastorului si se duc degraba la el”.Credinta deschide gura credinciosului si propovaduirea Lui deschide inimile crestinilor ,potrivit vorbelor lui Hristos:”Cel ce crede in Mine,precum a zis Scriptura:rauri de apa vie vor curge din pantecele lui” (Ioan 7,38).
Cei care au „intelepciune nebuna”,care invata prin „cuvintele convingatoare ale intelepciunii omenesti”,nu-i accepta pe adevaratii predicatori ai Evangheliei,si aceasta intrucat adevaratii predicatori nu se potrivesc cu aceasta lume,ci sunt „schimbati prin inoirea mintii lor” (Romani 12,2).Ei vor gasi in aceasta carte multe prilejuri dwe acuzare.Il vor condamna pe autor pentru ca nu are bunavointa fatarnica pe care o au ei fata de eretici,in pofida faptului ca autorul nu este insolent,ci are curajul unui soldat al lui Hristos si procedeaza conform cuvintelor Apostolului Pavel,care a spus:”Caci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii,ci al puterii si al dragostei si al intelepciunii „ (II Timotei 1,7).
Un alt neajuns pe care il gasesc ei este acela ca mesajul autorului poarta pecetea intristarii supa Hristos,o intristare inbucuratoare;pe cata vreme ei sunt lesne increzatori,caci mintile lor sunt intoarse catre lucrurile acestei lumi.Dar iata ce spune Apostolul Pavel:”Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire,fara parere de rau;iar intristarea lumii aduce moarte” (II Corinteni 7,10).Intristarea unui om care crede in Dumnezeu este o intristare pe care nadejdea o domoleste,si de aceea este o intristare imbucuratoare,care,laolalta cu cainta ,ii mantuieste sufletul.
Ii aduc laude acestui tanar binecuvantat care a scris o carte atat de plina in invataminte-o carte care respira spiritul adevaratei Ortodoxii.Si preaslavesc numele Domnului,Care daruieste Bisericii Ortodoxe asemenea comori ce stralucesc in intunericul greselii si al pierzaniei.Preamarit si binecuvantat fie Domnul si Dumnezeuul nostru cel milostiv,Care statorniceste credinta ortodoxa cu astfel de pietre pe care „ziditorii le resping”.

Photios Kontoglou

Il rog pe cititor sa-mi ingaduie sa adaug cateva randuri care se cuvin a fi citite dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o D-l Kalamiros:”Va sunt indatorat pentru cuvintele ingaduitoare.Sunt pentru mine o incurajare de care am mare nevoie.Aici unde traiesc,nu stiu pe nimeni care sa gandeasca in felul acesta si care sa ma inteleaga.Nu port discutii cu ateii si cu cei indiferenti.Si apoi ,chiar cei evlaviosi ma privesc cu oarecare neincredere si suspiciune.Doar cand citesc Parintii si Vietile Sfintilor gasesc mangaiere.Uneori mi-e teama ca gresesc.Lucrurile pe care eu le socotesc importante ,toti ceilalti le considera neinsemnate;iar lucrurile pe care eu le socotesc neinsemnate,toti ceilalti-atat cei cucernici,cat si ateii-le considera importante.De asemenea,va multumesc pentru ca m-ati prevenit in privinta trufiei.In felul acesta stiu ca imi sunteti un prieten adevarat.Ma rog sa nu cad in pacatul trufiei.in orice caz,trebuie sa fiu foarte prostdaca mi se va intampla asa ceva.Imi este limpede ca tot ce scriu am luat din Sfintii Parinti.Nimic nu imi este propriu.De aceea le iau apararea atata fanatism.Ieri i-am spus sotiei mele ca multi oameni nu au habar de lucrurile pe care le scriu,si totusi le traiesc.P e cand eu cunosc toate aceste lucruri,dar nu le traiesc.De aceea,de multe ori,cand scriam,mi se parea ca trebuie sa renunt,dar am continuat sa scriu,pentru ca in felul acesta izbuteam cel putin sa imi indrept gandurile catre Dumnezeu,chiar daca inima mea ramanea inghetata…”

[antiecumenism]

CAPITOLUL INTAI

I. PACE FARA ADEVAR

Experienta tragica a ultimelor generatii a facut ca omenirea sa doreasca intens pacea.Pacea este considerata acum un bun mai important decat multe idealuri pentru care,in trecut,oamenii isi varsau de buna voie sangele.Acest lucru se datoreaza in mare masura faptului ca razboiul nu mai este ceea ce era odinioara,si anume un conflict intre dreptate si nedreptate,ci a devenit un conflict lipsit de sens,in care dreptatea diverselor parti apare numai in ochii propriilor adepti,fapt care a facut ca oamenii sa-si piarda increderea in existenta dreptatii si sa nu mai aiba nici o valoare care sa merite sa fie aparata.Astfel,razboiul,sub orice forma,pare a fi ceva complet absurd.
Rezistenta pe care umanitatea o manifesta fata de orice fel de conflict ar fi admirabila,daca ea ar fi rezultatul sanatatii spirituale.Daca nedreptatea,ura si minciuna ar fi incetat sa existe,atunci pacea ar fi constituit infaptuirea fericirii umane.Armonia ar fi fost un rezultat natural si nu unul artificial.Observam,in schimb,ceva cu totul diferit.Astazi,cand toata lumea vorbeste despre pace si armonie,dragostea de sine si ura,nedreptatea si minciuna,ambitiasi lacomia se afla la apogeu.Toti-fiecare in felul sau-vorbesc despre dragoste pentru om,dragoste pentru umanitate. Dar nu a existat niciodata o ipocrizie mai mare decat aceasta asa-numita dragoste,intrucat dragostea pentru ceva teoretic,pentru ceva imaginarprecum conceptul umanitate,este nu mai putin teoretica si imaginara.Ea nu are nici o legatura cu dragostea pentru omul concret care se afla in fata noastra.Dragostea pentru o anumita persoana,cand ea exista,este singura dragoste adevarata.Este dragostea pentru aproapele nostru,dragostea pe care ne-a cerut-o Hristos.
Acest om anume,cu imperfectiunile si slabiciunile lui,in loc sa fie iubit,a fost urat in vremea noastra mai mult decat in oricare alta perioada.Nu numai ca a fost urat,dar a fost dispretuit si umilit;a fost considerat drept un „lucru” lipsit de vreo valoare anume,un mijloc pentru atingerea „scopurilor inalte” ,o particula a masei.Cei care vorbesc cel mai mult despre dragostea pentru om si umanitate,despre pace si armonie sunt tocmai cei care-si urasc celmai mult aproapele,cunoscutii.Ei iubesc omul creatie a propriei lor imaginatii,nu iubesc omul realitate.Or,aceasta venerare a omului-idol este in realitate narcisism,adoratie de sine.
Prin urmare ,ar fi o naivitate sa credem ca dispozitia pacifista care caracterizeaza astazi umanitatea provine din dragoste.Aceste cuvinte despre dragoste sunt fatarnicie si autoamagire.Dorinta de pace provine din pierderea idealurilor,din frica si din placerea de confort.Este dorinta de a fi lasat in pace pentru a te bucura de lucrurile ravnite de pe pamant.Este cooperarea conventionala pentru achizitionarea bunurilor pe care fiecare persoana separat nu ar fi in stare sa le dobandeasca.Este o intelegere universala cu privire la ceva ce a devenit o pasiune generala:senzualitatea si materialismul.Este un produs alproastei necesitati.
Pacea despre care vorbeste lumea este o capitulare neconditionata a tot ceea ce este bun,sacru si maret,si dominatia meschinariei,mediocritatii si indiferentei.Este stergerea personalitatii indivizilor si a popoarelor.Este un amestec de compromisuri si calcule,o mare de ipocrizie,indiferenta fata de adevar,tradare a tot ceea ce este cu adevarat sfant.
Razboiul este un lucru cumplit,este rezultatul caderii omului,si nimeni nu-l va elogia.Pacea pentru care se targuieste lumea este insa ceva cu mult mai de temut.Febra este neplacuta,dar indica cel putin ca organismul reactioneaza la un rau care a patruns in interiorul lui.Pacea pe care ei doresc sa o aduca nu este,din pacate,pacea care purcede din izbanda asupra raului,ci cea care provine din infrangere.Este lipsa de febra a unui cadavru.
In fond,pacea la care aspira oamenii nu este doar o pace a armelor.Este pacea constiintei.Ei doresc sa inpace binele cu raul,dreptatea cu nedreptatea,virtutea cu pacatul,adevarul cu minciuna,pentru a putea face pace cu propria lor constiinta impovarata.

[antiecumenism]

II. DEZBINAREA NU A EXISTAT


Asa-zisii crestini joaca un rol important in incercarea lumii de a obtine pacea.Cu sloganul „Crestini ,uniti-va !”,ei au pornit in cautarea bazarului unde are sa se vanda adevarul.
Odinioara ,crestinii aveau credinta si erau gata sa moara pentru credinta lor.In ziua de azi,zelul lor pentru adevar s-a domolit.Au inceput sa-l considere ca fiind ceva secundar.Li se par lipsite de importanta si nedemne de a fi mentionate diferentele dintre biserici,pentru care altadata martirii se sacrificau cu ardoarea,Parintii erau exilati,iar credinciosii prigoniti si mutilati cu capete.
Majoritatea dintre ei sunt sentimentali incorigibili,care cred ca religia lui Hristos este un sistem etic privind relatiile umane.Altii urmaresc scopuri politice si interese ascunse.Ei zidesc cetatea Antihristului.Cauta armonia,fiind indiferenti fata de adevar,cauta o reconciliere externa,ignorand disensiunile interne;cauta litera,fiind indiferenti fata de duh.
Cum e cu putinta ca ei sa spere ca ceea ce nu s-a infaptuit in primele secole ale schismei se va infaptui acum,cand diferentele in dogma si mentalitate,o data cu trecerea secolelor,din simple fisuri,au devenit prapastii ?
Simplul fapt ca ei vorbesc despre unitatea bisericilor arata ca gandirea lor este profund anticrestina.Ei recunosc prin aceasta ca Biserica Una,Sfanta,Soborniceasca si Apostoleasca ,pe care o marturisim in simbolul credintei noastre (Crezul),ar fi incetat sa existe;ca a fost dezbinata in multe biserici care nu mai sunt universale,adica nu mai cuprind intregul adevar si har,precum bisericile ortodoxe locale,ci detin o parte mai mare sau mai mica de har.Prin urmare,ei cred ca adevarul nu mai exita pe pamant si ca venirea lui Hristos a fost pana la urma zadarnica.Caci adevarul confundandu-se cu minciuna,este cu neputinta ca adevarul pentru care a venit Hristos sa stea marturie pentru a fi redescoperit.Asadar,devine imposibila redescoperirea lui Hristos ,Care El Insusi este adevarul.
Dar atunci de ce a spus Hristos ca are sa fie cu noi pana la sfarsitul lumii ?”Si am sa fiu cu voi toate zilele,pana la sfarsitul veacului”De ce a spus ca Sfantul Duh ii va indruma pe ucenici catre deplinatatea adevarului si ca Biserica va izbandi asupra portilor iadului. ?
Daca Biserica a fost dezbinata-si daca e nevoie de unire,inseamna ca a fost dezbinata-,atunci tot ceea ce a fagaduit Hristos s-a dovedit a fi numai minciuna !Insa Dumnezeu sa ne fereasca de o asemenea blasfemie !Biserica exista si va exista pana la sfarsitul lumii,nedezbinata si invulnerabila,potrivit fagaduintei Domnului.Toti cei care vorbesc despre „unirea bisericilor” neaga pur si simplu pe Hristos si Biserica Sa.
Cand un patriarh accepta participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor ca fiind una in randul multor „biserici”,ce altceva face decat sa recunoasca in mod public,precum protestantii,existenta mai multor biserici,si prin aceasta dezbinarea Bisericii Una,Sfinte,Sobornicesti si Apostolesti ?Ce altceva face decat sa-L renege pe Hristos ?
Dar,in stradaniile lor profane acesti oameni prezinta textele liturgice ale Bisericii si pe Hristos Insusi ca fiind aliatii lor.Intr-adevar,Hristos s-a rugat ca ucenicii Sai „sa poata fi unul”,si Biserica se roaga in timpul fiecarei Liturghii „pentru unirea tuturor”.Aceste cuvinte nu vor insa sa spuna ca Biserica se roaga ca intr-o zi crestinii sa se uneasca facand compromisuri reciproce in convingerile lor.Nu se refera la urmarirea unor acorduri compromitatoare,prin care sa se uneasca elemente denumite in mod diferit.Nu au nici o legatura cu protocoalele facute in vederea unei aliante,unui acord sau unei conventii,precum cele care se semneaza dupa multe negocieri intre natiuni diferite.Nu,aceste cuvinte nu vor sa spuna nicidecum asa ceva !Biserica nu se roaga lui Dumnezeu pentru unirea unor elemente opuse,ci pentru ca toti oamenii sa devina UNUL.Cu alte cuvinte,pentru ca ei toti sa accepte cu cainta adevarul,sa se inchine cu umilinta dinaintea Bisericii si sa se numere printre membrii ei.Pentru ca ei sa-si dea seama de greseala in care au trait si sa se indrepte degraba spre lumina si adevar,si anume spre Biserica.Acesta este lucru pentru care se roaga Biserica.Pentru acest lucru anume ne rugam in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare:”Indreapta-i o Doamne pe cei aflati in greseala si uneste-i cu Biserica Ta Soborniceasca si Apostoleasca”.Doar aceasta rugaciune si dorinta izvoraste din dragostea adevarata,caci ea cauta tamaduirea celor bolnavi si nu amagirea lor.

[antiecumenism]

III. OFERTA,NU DISCUTIE

Cativa ortodocsi naivi cred ca aceasta apropiere a bisericilor nu se face cu scopul unirii,ci pentru instruirea celor eterodocsi.”Acestea sunt „,spun ei ,”manifestari de iubire fata de fratii nostri”.”Dca ne inchidem in cochilia noastra”,spun ei adeseori,”daca nu luam parte la conferintele internationale si nu trimitem observatori la conciliile papale s.a.m.d.,atunci cumvor cunoaste occidentalii Biserica Ortodoxa si cum vor fi atrasi inspre aceasta ?”
Dar cum li se va spune occidentalilor ca Biserica Ortodoxa este Biserica Unica Adevarata,cand ei o vad insotindu-se cu „bisericile” false,ca fiind egala intre egale ?Nu vor crede ei ,drept urmare,ca Ortodoxia este si ea asemenea celorlalte-relativa si partiala ?Sau este rezonabil sa speram ca acele concilii ale unor fanatici purtatori de bereta si ale unor preoti imbracati in rasa vor fi vreodata in stare sa recunoasca adevarul ?Ei nu fac decat sa-i flateze pe ortodocsi,pentru a-i atrage de partea lor.Daca ar avea o nostalgie autentica de a cunoaste ortodoxia,nu ar avea nevoie de consilii si de conferinte:s-ar indrepta direct spre izvoarele acesteia,spre Parintii si Sfintii ei.
Nu !Cea mai buna cale de a-i convinge pe altii de adevar este sa crezi tu insuti in el.Nu il discuta,marturiseste-l doar!Consiliile si conferintele dezbat adevarul.Insa aceasta este o tradare,intrucat in asemenea cazuri nu este vorba de un dialog cu ereticii,sau de un sfat dat acestora,ci de o discutie cu „bisericile”.Hristos nu cere participanti la dezbateri ,ci marturisitori.Adevarul pe care El ni l-a propovaduit nu este de felul celor care pot fi dezbatute.In diferitele intruniri ecumenice,discutia ia forma unui negot,in care are loc un schimb de compromisuri in materie de credintapentru a se ajunge la un acord final.In aceste conditii,pana si simpla prezenta a unui ortodox la o intrunire ecumenica este o tradare a lui Hristos.Este Hristos vandut necredinciosilor pentru treizeci de arginti,de vreme ce,participand,ortodoxul admite ca credinta lui poata fi supusa discutiei si acrediteaza ideea ca si el va face eventual compromisuri,daca i se va oferi in schimb ceva satisfacator.
Dca,in loc de aceasta,toti aceia care vorbesc astazi despre unire ar marturisi Ortodoxia ca fiind adevarul unic si absolut,si ar refuza orice contact ecleziastic oficial sau neoficial cu ereticii,fara a se teme a-i numi astfel,atunci vocea lor s-ar face auzita mult mai departe;si,lucru si mai important,ar fi respectata si ar pune pe ganduri.Pe cand acum vocea lor este o voce a compromisurilor,o voce care nu impresioneaza pe imeni,o voce pe care,in adancul sufletului,nimeni nu o respecta.
Parintii nu au luat parte le discutii cu ereticii.Ei au marturisit adevarul si le-au respins pretentiile fara curtoazie si fara complimente.Ei nu au ajuns niciodata la „acorduri mutuale” cu „bisericile” eretice.Dialogul lor a fost intotdeauna public si a urmarit mantuirea si edificarea sufletelor.Biserica Ortodoxa nu a stat la discutii cu „bisericile” ereticilor.Nu a fost o discutie a Bisericii cu bisericile,ci un dialog intre Biserica si sufletele ratacite.Biserica nu discuta,fiindca ea nu cauta.Ea pur si simplu ofera-intrucat ea are totul.

[antiecumenism]

IV.MANTUIRE DIN LUME

Dar de ce sunt crestinii nostri atat de usor impresionati de predicile despre unirea bisericilor ?Si,in loc sa fie plini de zelul de a raspandi adevarul in aceasta lume care duce atat de mare lipsa de el,ei au iluzia pacii,incercand sa vada care lucruri cantaresc mai mult,cele care ii separa sau cele care ii unesc pe crestini.Explicatia acestui fapt este ca ei insisi nu cunosc adevarul.Cei mai multi dintre ei fiind membri ai unor organizatii si fraternitati social-crestine,au fost catehizati de timpuriu intr-un sistem etico-filozofic cu spoiala crestina,care i-a facut sa creada ca scopul crestinismului este de a infaptui coexistennta pasnica a oamenilor in spiritul dragostei.Vesnicia si Revelatia lui Dumnezeu sunt notiuni foarte indepartate pentru acesti crestini,si adesea lipsite de interes.Majoritatea dintre ei,fiind extravertiti,sunt oameni de actiune,care s-au alaturat crestinismului pentru a gasi un modus vivendi organizat si indrumat,un mod de viata in calitate de cetateni buni si onorabili ai acestui pamant.Pentru asemenea oameni,Dumnezeu este Marele Slujitor al intereselor lor personale,iar viata vesnica este o speranta de restaurare buna,dar,din pacate,indepartata.
In astfel de crestini,predicile despre unire prind foarte usor radacini.Ce bine ar fi,intr-adevar,daca cercul oamenilor nostri buni si virtuosi s-ar extinde in lumea intreaga.Am putea face negocieri fara a ne teme ca suntem pacaliti;am putea avea relatii bune si pasnice fara efort si fara a risca sa fim persecutati.Cat priveste adevarul,”Ce este adevarul?”Credem cu totii in Hristos,acest lucru este suficient.In plus,in zilele noastre lumea trece printr-o perioada grea.Crestinii trebuie sa se uneasca cat mai repede pentru a face fata comunismului,de exemplu.Ei se intreaba:”Cine va indruma si cine va mantui lumea in care traim ?” „Doar o Biserica Crestina unica,unita”,raspund ei.
Dar Hristos nu S-a facut om pentru a mantui aceasta lume care staruie in rautate.Mai degraba,El a venit ca sa-i mantuiasca pe ai Sai din lume,sa-i duca departe de cel rau,sa-i uneasca cu El,sa-i indumnezeiasca prin har si,laolalta cu ei,sa mantuiasca intreaga creatie suferinda.Lumea se indreapta spre moarte.Il urmeaza pe stapanitorul acestei lumi,pe dusmanul lui Dumnezeu.”Nu pentru lume Ma rog ,ci pentru cei pe care Mi i-ai dat” (Ioan 17,9).
Dar astfel de oameni iau partea lumii si sacrifica nestematele credintei si cietii crestine pentru aceea parte diabolica care nu va fi mantuita niciodata.Nu Hristos cere asa-zisa unire a bisericilor,ci lumea.Nu Hristos cere insotirea minciunii cu adevarul,ci lumea cauta sa falsifice adevarul,sa-l faca relativ si partial.Asa se explica faptul ca ,atunci cand se isca o discutie despre unirea bisericilor,se poate observa ca cei ce o sustin cu entuziasm sunt indeobste oamenii care nu au fost niciodata inainte interesati de probleme de religie.Unirea este cea mai buna cale de a neutraliza crestinismul,calea pe care a descoperit-o „partea diavolului. „Este inceputul disparitiei crestinismului si supuinerea lui la capriciile politicii;este transformarea crestinismului intr-un slujitor al intereselor lumii acesteia.
O data cu unirea ,crestinismul ar putea dobandi o mai mare putere pe plan mondial,dar isi va pierde intreaga forta spirituala,tocmai acesta fiind motivul care ingrijoreaza lumea.Nu asa s-a intamplat deja cu „Bisericaromano-catolica ?Setea de putere mondiala a romano-catolicilor i-a facut sa coboare drumul batatorit al masinatiilor politice,care i-a transformat in unelte ale marilor curente politice.
Cei care vorbesc despre unire nu au inteles de ce a venit Hristos in lume.Ei cred ca El a venit pentru a ne propovadui un mesaj etic si artificial ca al lor,ca El a venit pentru a ne invata cum sa traim ca buni cetateni ai acestui pamant.Ei repeta intruna ca oamenii trebuie sa urmeze legea lui Hristos pentru ca imparatia lui Dumnezeu sa vina in cele din urma pe pamant.Unii vorbesc de o „Grecie crestina”,altii de „democratii crestine”,altii de „imparatii crestine”,si nici unul dintre ei nu isi da seama cat de mult seamana asteptarile lor cu asteptarile evreilor,care doreau ca Mesia sa fie un Rege pamantesc.
Ei nu Il vor pe Hristos asa cum este El;ei nu Il vor pe Hristos Care a refuzat sa Se supuna,in pustiu,ispitirilor diavolului.Ei vor un Hristos care li se va supune lor.Vor un Hristos care doreste imparatiile pamantului,un Hristos care va preface pietrele in paine pentru ca oamenii sa se sature,un Hristos care va coplesi lumea cu minuni care inspira teama si ii silesc pe oameni sa se supuna.
Cu alte cuvinte ,acesti oameni nu-L asteapta pe Hristos,ci pe Antihrist.Pana la a doua venire,Hristos va ramane umil si ascuns,departe de puterile lumesti si de placerile pamantesti,fara sa sileasca pe nimeni sa-L urmeze ci doar cerandu-le celor care vor veni langa El sa I se asemuiasca in smerenie si sa nu ravneasca la nimic lumesc.
„Crestinii” care vorbesc despre „natiunea lui Dumnezeu”,”o Grecie crestina”,”crestinism mondial” si „unirea bisericilor” nu isi doresc acest fel de Hristos.La fel ca Marele Inchizitor al lui Dostoievski,ei sunt gata sa-L arunce in foc pe Hristos cel adevarat,deoarece le strica planurile pe care le urzesc cu indarjire de ani intregi.”Ai venit si ne-ai propovaduit un crestinism neomenos si aspru” ,ii spune Inchizitorul lui Hristos,”si ne trudim de atatea veacuri sa facem din el o religie omeneasca.Si acum,ca am izbutit,ai venit sa ne spulberi stradaniile ?Dar n-ai sa izbutesti.Maine am sa te osandesc si am sa te ard pe rug,ca pe cel mai nelegiuit dintre eretici”.
Da,oamenii vor un Hristos care va vorbi despre lumea aceasta si nu despre lumea cealalta;un Hristos care va oferi placerile vietii acesteia si nu pe cele ale vietii viitoare.Ei nu vor bogatii care nu pot fi cantarite si pipaite,ci bogatii pe care poti pune mana aici si acum.Ei nu vor un stapanitor al vremii ce va sa vina,ci al timpurilor de acum.
De aceea lor nu le pasa ce se va alege de adevar cand sovaitoarele si asa-numitele biserici crestine se vor uni dupa o mie si unu de compromisuri.De aceea nu ii preocupa ce se va alege de viata intru Hristos dupa ce pamantul curat al Ortodoxiei va fi cotropit de atatia barbari piosi si natangi religiosi.Adevarul nu ii preocupa;Hristos nu ii preocupa si nici viata in duh si in har.Ii intereseaza doar puterea pamanteasca pe care o confera unitatea si stapanirea lumii din perspectiva unei singure viziuni.
Acesti oameni vor fi numiti crestini fara a fi cu adevarat crestini.Majoritatea dintre ei cred ca sunt crestini adevarati,intrucat ei nu stiu ce este crestinismul si il confunda cu teorii filosofice si „teorii ale lumii”,pentru a folosi un termen preferat de ei.De fapt,ei sunt adepti ai Antihristului la fel ca evreii din timpul lui Hristos,la fel ca evreii din orice timp.
Evreii L-au asteptat pe Mesia secole la rand,si,cand a venit,nu L-au acceptat;in schimb,L-au rastignit pe cruce.Si de ce ?Pentru ca Hristos nu era ceea ce asteptau ei.Si din aceasta cauza n-au fost in stare sa-L recunoasca pe Mesia in persoana Lui.Ei asteptau pe cineva care va supune toate neamurile la picioarele poporului lui Israel,care ii va sili pe carmuitorii romani ai lumii sa i se inchine si sa-l venereze,care va da putere si glorie lumeasca adeptilot sai.
Cand L-au vazut sarac si umil,bland si plin de pace,ca unul care nu oferea bunuri pamantesti,ci vorbea despre lucruri ceresti (si nu numai atat,ci le-a cerut chiar sa se lepede de cele pamantesti si tangibile,in asa fel incat,eliberati,sa poata ajunge la cele ceresti si intangibile),si-au dat seama ca El nu era pentru ei.Nu era Mesia pe care-l asteptau ei,ci tocmai opusul lui.El.Care a refuzat sa prefaca pietrele in paine pentru ca toti sa se sature,Care a refuzat sa copleseasca multimile cu puterea Lui si nu a fost de acord sa ingenuncheze imparatiile pamantului,El nu era conducatorul potrivit pentru ei.De-asta L-au rastignit si au continuat sa astepte pe altul.Si inca il asteapta.Si impreuna cu evreii sunt milioane de oameni care il asteapta pe Mesia evreilor,si cei mai multi dintre ei se numesc crestini !Si nu au nici cea mai mica idee ca asteapta acelasi Mesia ca si evreii.

[antiecumenism]

V. ANTIHRISTUL


Tragedia este ca Mesia pe care il asteapta evreii are sa vina.Acest lucru l-au spus Hristos si Apostolii;se afla scris in cartile Noului Testament.Mesia evreilor are sa vina.Are sa ofere painea pe care Hristos a refuzat s-o dea,si,o data cu aceasta,toate lucrurile materiale pe care El a refuzat sa le dea.Are sa-i copleseasca cu semne si minuni care ii vor infricosa si ii vor ului pe oameni de la un capat la celalalt al pamantului,si ei vor veni tarandu-se sa-i cada la picioare.Are sa uneasca toate natiunile si rasele si imparatiile lumii intr-un singur stat.Are sa umple de bucurie inimile carturarilor legii si ale fariseilor-inimile fiecarei rase de „evrei”.Da,Mesia evreilor are sa vina.Are sa fie ceea ce Hristos nu este,si nu are sa fie ceea ce Hristos este.Are sa fie Antihristul.”Copii,este ceasul de pe urma,si precum ati auzit ca vine antihrist…” (I Ioan 2,18).
„1. In privinta venirii Domnului nostru Iisus Hristos si a adunarii noastre impreuna cu El, va rugam, fratilor,
2. Sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati - nici de vreun duh, nici de vreun cuvant, nici de vreo scrisoare ca pornita de la noi, cum ca ziua Domnului a si sosit.
3. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii,
4. Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu.
5. Nu va aduceti aminte ca, pe cand eram inca la voi, va spuneam aceste lucruri?
6. Si acum stiti ce-l opreste, ca sa nu se arate decat la vremea lui.
7. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte.
8. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu suflarea gurii Sale si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale.
9. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase,
10. Si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca ei n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca.
11. Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni,
12. Ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea. „(II Tesaloniceni 2,1-12).
Antihristul nu isi va face aparitia in istorie intr-un mod inspaimantator si zguduitor,prin care l-ar putea recunoaste oricine,nu va avea o infatisare respingatoare si nici nu va savarsi faradelegi.Va veni in asa fel incat foarte putini isi vor da seama cine este.Va veni dupa o pregatire lunga de secole,care a inceput in zilele dintai ale Bisericii si care continua cu si mai mare elan in zilele noastre.Omenirea il va considera cel mai de seama binefacator al ei.
Atatea secole de apostazie au cultivat omenirea si au pregatit-o sa-l accepte.Omenirea il asteapta ca stapanitor ideal al ei.Intreaga evolutie istorica duce la Antihrist.

[antiecumenism]

VI. TAINA FARADELEGII

Catolicismul a ingaduit crestinismului apusean sa se hraneasca din spiritul lumesc.A cufundat gandirea crestina in rationalism si in dispozitia pentru paganism a grecilor antici.In sfarsit ,o data cu infailibilitatea papei,catolicismul a adus un element mecanic in relatia dintre Dumnezeu si om,propovaduind ca Dumnezeu a fagaduit sa vorbeasca prin gura unor oameni pacatosi si aroganti,asa cum au fost multi dintre papi.Renasterea si umanismul au constituit desavarsirea turnurii pe care a luat-o lumea crestina apuseana spre idolatrie.In realitate,acestea au fost manifestari ale deceptiei oamenilor fata de un crestinism falsificat.Astazi,umanismul a devenit religia epocii,fiind propovaduit,din pacate,chiar si de asa-zisii crestini drept o civilizatie „eleno-crestina”.
Protestantismul a condus rationalismul romano-catolic la concluziile lui extreme.Protestantismul a respins sfintenia Bisericii si calauzirea acesteia de catre Sfantul Dud,intrucat nu a vazut nici sfintenie ,nici adevar in „biserica” Apusului.Astfel a desfiintat Traditia si si-a lasat credinciosii fara nici un criteriu al adevarului sau al minciunii,indepartand pentru totdeauna harul lui Dumnezeu de imparatia sa.
De la protestantism la ateism si apoi la materialism nu a fost o distanta mare.Diferite filozofii au inceput sa revendice pozitia credintei crestine in mintea omeneasca,si in cele din urma scientismul a cucerit lumea.A avut o putere speciala de a convinge masele,deoarece realizarile sale in domeniul tehnologiei evocau uimirea si incantarea maselor care,ducand lipsa de criterii spirituale,s-au dovedit a fi o prada usoara pentru materialism.In plus,stiinta a dat umanitatii sensul fals al cunoasterii.putea sa-si schimbe conceptiile si teoriile oricat de des,dar de fiecare data aceste conceptii si teorii se bucurau de „sanctitatea” cunoasterii dovedite empiric,si acest lucru influeneaza gandirea oamenilor intr-un mod magic.
In cele din urma,cand umanitatea,coborand astfel de trepte,s-a aservit pasiunii materialismului,a aparut comunismul.Cand oamenii au ajuns chiar sa creada ca singurul bun autentic este banul,era ceva firesc sa pretinda distribuirea echitabila a acestuia din partea unor guverne indiferente la durerea oamenilor saraciti.Aceasta solicitare i-a umplut de ura si rautate si i-a facut si mai nefericiti,deschizand prapastii de netrecut intre oameni si facandu-i pe multi sa urasca la fel ca si Cain (aceasta nu inseamna ca distribuirea corecta a banilor nu este o obligatie,si una fundamentala chiar,a guvernului.Asa a inceput razboiul intre capitalism si cumunism,care sunt de fapt 2 sisteme inrudite,la fel de materialiste si care idolatrizeaza banul,separandu-le doar propriile interese si batalia pentru distribuirea banilor.Programul amandurora este de a preface pietrele in paine,de a uni lumea sub influenta lor si de a o uimi prin realizari pe care omul nici macar nu si le-ar putea inchipui.Astfel,omenirea a ajuns treptat la portile exterioare ale imparatiei Antihristului.A ajuns in punctul in care are nu numai vointa ,ci si putinta de a raspunde pozitiv la cele 3 ispitiri ale lui Lucifer.In scurta vreme,tot ce va ramane de facut va fi ca Antihristul sa preia conducerea generala a statului universal,sa puna capat pentru totdeauna foametei si saraciei si sa-i indestuleze pe oameni cu bunuri materiale,astfel incat in inimile lor,aduse la satietate de placere si de cofort ,sa nu mai ramana loc pentru Dumnezeu.

[antiecumenism]

VII. UNIREA RELIGIILOR

Daca luam in considerare toate acestea,ne dam seama ca intr-o umanitate preocupata doar de propria-i liniste,pentru care nimic nu mai e sfant in afara de propriile-i interese materialiste,intr-o lume a oamenilor pragmatici,pentru care orice discutie despre adevar este o palavrageala inutila,unirea bisericilor nu numai ca nu este dificila,ci ,dimpotriva,apare ca inevitabila.Mai mult decat atat,as indrazni sa spun ca nu numai unirea bisericilor asa-numite crestine este inevitabila,ci unirea tuturor religiilor in general.
In imparatia sa ,Antihristul nu va tolera discordia;nu va tolera religii ori certuri privind subiecte religioase.Va sedea in templul lui Dumnezeu ca Dumnezeu,si toate popoarele lumii i se vor inchina,pentru ca „si i s-a dat ei [fiarei] stapanire peste toata semintia si poporul si limba si neamul.Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant,ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii” (Apocalipsa 13,7-8).Atunci ,pentru acei oameni,”ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii”,va exista o singura religie:religia lui Antihrist.
Exista deja religii care pot ingloba toate religiile-predecesoare ale religiei lui Antihrist.O astfel de religie este francmasoneria.A fost deja adoptata de cei mai progresisti dintre liderii lumii.Cu sincretismul ei,poate reconcilia in mintile unor prosti toate antitezele religioase ale umanitatii si poate depasi toate obstacolele si greutatile din calea unirii cu care se vor confrunta diferitele religii.Intr-adevar,la ce bun sa depui atata efort pentru a gasi solutii acceptabile pentru diferente dogmatice si de alt fel intre diferitele confesiuni,iar apoi pentru deferentele dintre religii,si sa nu inaintezi direct catre unirea religiilor,catre un fel de francmasonerie universal functionala ?
Dandu-si seama de acest lucru,majoritatea liderilor religiosi din ziua de azi,cel putin cei mai :mari” si cei mai „importanti”,s-au zorit (progresisti cum sunt) sa devina masoni,fara ca acest lucru sa-i impiedice sa-si poarte sutanele sau odajdiile,ori sa-si celebreze liturghiile.Insa,intrucat laicii inca nu sunt pregatiti,este necesar ca primii sa pastreze aparentele si sa realizeze mai intai unirea bisericilor,si abia apoi unirea religiilor…

[antiecumenism]

VIII. O PRIVIRE IN TRECUT

Prin urmare ,acestea vor fi schimbarile din viitorul nu prea indepartat.De aceea intreaba Domnul daca va gasi oameni credinciosi cand va veni iar pe pamant:”Dar fiul Omului,cand va veni,va gasi ,oare,credinta pe pamant ?” (Luca 18,8)
O privire in trecut ne va spune multe despre cursul pe care l-au luat si-l vor lua problemele ecleziastice.
Primele tendinte ale imparatilor bizantini de a forta o unificare cu papalitatea schismatica au fost din fericire curmate de atitudinea oamenilor si de subjugarea Bizantului de catre turci.Dar o data ce natiunea greaca si-a regasit libertatea,vechea tentatie i-a batut iar la usa.La inceput,s-au opus curentului de europenizare.Dar ei nu aveau stiinta de carte si,desi isi varsasera sangele pentru libertatea tarii lor,au fost repede dati la o parte de catre cei care dobandisera de scurta vreme invatatura si care detineau puterea la curtea regelui Otto.”Acestia au injosit patria si religia,care acum este zdruncinata de catre cei necredinciosi.In vremea ocupatiei otomane,nici macar o piatra din vechile biserici nu a fost clintita de la locul ei.Fanariotii si altii asemeni lor,care au fost corupti in Europa ,ne-au distrus manastirile si bisericile,pangarindu-le pe unele si transformandu-le pe altele in grajduri.Am indurat astfel de fapte de la multi preoti,precum si de la laici,soldati si politicieni.desi ne-am varsat sangele,suntem in pericolul de a ne pierde patria si religia” (Macriyannis,Memorii,p 398).
Acesti intelectuali instruiti pe jumatate dispretuiau poporul grec cu impatimirea unor persoane subversive.Ii desconsiderau limba,obiceiurile,felul de a fi si mentalitatea.Au utilizat toate mijloacele posibile aflate la dispozitia lor pentru a falsifica adevarul credintei lui si pentru a altoi secularismul si rationalismul pe copacul Sfant al Ortodoxiei,care secole la rand ramasese nepangarit sub cuceritorul barbar.Pentru a lovi Biserica in inima,i-au lovit manastirile:pe unele le-au inchis,altora le-au confiscat proprietatile,iar altorale-au trimis stareti „progresisti”,care le-au desfiintat mult mai usor decat orice sabie cu doua taisuri a statului.
Lipsita de manastirile ei si avandu-si episcopii subjugati puterii seculare,Biserica a devenit o sfera de activitate neocrotita.Educatia oamenilor a trecut din mainile Bisericii in mainile unei false civilizatii crestine,ce a fost si a ramas pe de-a-ntregul pagana.Totul a inceput sa fie adaptat la gustul societatii atheniene,instrainate si parvenite.
Venerarea Bisericii a inceput sa degenereze in ceva mai pamantesc.Muzica bizantina a inceput sa se europenizeze,degenerand in armonie teatrala pentru 4 voci.Icoanele au inceput sa para prea austere si urate in ochii femeilor din clasa „dominanta”,care isi doreau „Iisusi dragalasi”,plini de indulgenta pentru pacatele lor si incapabili sa inspire evlavie si veneratie.Barba si parul lung al preotilor au inceput sa le deranjeze,iar acestia au raspuns cererilor publicului contemporan;atmosfera sumbra a fost inlocuita de lampile lui Edison,ceea ce a facut ca biserica sa se asemene unui salon imperial potrivit pentru nunti si pentru aparitiile oficiale ale clasei conducatoare.
Dar asta nu a fost totul.Nu numai invatamantul primar si secundar,dar nici macar cel superior nu a mai ramas in grija Bisericii.Astfel,teologii,viitorii preoti si ierarhi nu s-au format in sanul Bisericii,matca lor fireasca,ci incadrul unei universitati de stat,inabusite de duhoarea rationalismului si lipsite de orice adancime spirituala,neavand nici o posibilitate de a cunoaste viata mistica de sfintenie in Hristos,care ea singura plamadeste teologi adevarati.Asa ca s-au ivit ,precum niste neghine in Biserica,teologi cu mintea doldora de teorii filosofice de origine protestanta sau romano-catolica,dar cu inima golita de trairea efectiva a Ortodoxiei.
Acesti oameni erau incapabili sa vada prapastia care separa Biserica rasariteana de „Bisericile” Apusului.Ei considerau ca totul este o chestiune de formule dogmatice,iar nu una de viata si de esenta.Pentru ei, viata intru Hristos se confunda cu o serie de stari emotionale si de acte etice,exact asa cum este pentru occidentali.Le erau necunoscute revelatia (viziune launtrica) a lui Dumnezeu,experienta vie a prezentei lui Hristos si salasruirea Duhului Sfant,adica staruinta adevarului in inima unui om.Cand vorbesc de adevar,se refera la o dogma stabilita dinainte,care nu necesita prea multa gandire sau discutie.Pentru ei,la fel ca pentru occidentali,dogma era o lume separata de formule intelectuale,indeajuns de impovaratoare,si a carei valoare,dupa aceasta sciziune intre viata si credinta,erau incapabili s-o aprecieze.
Asadar,temeliile pe care pana si cei mai bine intentionati teologi ai nostri urmau sa cladeasca pentru a-si apara Ortodoxia erau profund putrede.Este cumplit sa ne dam seama ca intreaga viata religioasa contemporana a Greciei este cladita pe aceste temelii subrede.Odinioara,cucernicia oamenilor izvorase din manastiri,care le erau reazem si calauze duhovnicesti;in Regatul Grecesc,cucernicia s-a intemeiat pe teologul-laic sau cleric-pe care tocmai l-am descris.Acest teolog,imitand exemple apusene,a organizat comunitati si asociatii crestine si a luat in sarcina sa propovaduirea si catehismul.Astfel,pe cata vreme inainte evlavia unui loc isi avea drept centru manastirea locala si preotii Bisericii,iar crestinul din regiunea A nu se deosebea in nici o privinta de crestinul din regiunea B,intrucat toti erau copii ai aceleiasi Biserici Ortodoxe,acum teologul organizeaza factiuni;si acum,intr-unul si acelasi loc,sunt crestini din factiunea A si crestini din factiunea B,mereu potrivnici si neincrezatori,despartiti fara ca vreuna dintre parti sa inteleaga prin ce se deosebesc de fapt.Dar,in ciuda urii si a schismelor dintre ele,factiunile sunt de acord asupra faptului ca,in ceea ce-i priveste pe occidentali,”aspectele care ne unesc sunt mai numeroase decat cele care ne separa” si ca „trebuie sa tinem cont de aspectele care ne unesc si sa le trecem cu vederea pe cele care ne separa”.Cu alte cuvinte,ei considera unirea si dragostea pentru „fratii” lor apuseni (pe care,de regula,nu i-au vazut sau cunoscut niciodata !) mai usor de implinit decat cea pentru compatriotii si semenii lor ortodocsi,pe care ii vad zi de zi si pe care ii cunosc nemijlocit.Dupa cum am spus,astazi oamenii ravnesc dupa dragostea pentru om,dupa dragostea abstracta pentru umanitate,in vreme ce ei sunt incapabili sa-si iubeasca aproapele.

[antiecumenism]

IX. PROBLEMA VECHIULUI CALENDAR


In aceasta atmosfera de degenerare,ca urmare a presiunii exercitate de stat,s-a facut subit primul pas oficial al Bisericii Grecesti catre papa:adaptarea calendarului papal.
Din pacate,putini sunt cei care au inteles semnificatia chestiunii „vechiului calendar”.Majoritatea pun impotrivirea sustinatorilor vechiului calendar pe seama ingustimii de spirit a celor inculti,acesta fiind un alt semn al adancului dispret pe care,plini de sine,cei instruiti il nutresc fata de cei neinstruiti.Dar,pentru ca acesti oameni sa opuna rezistenta in felul in care au facut-o,ei trebuie sa fi avut cel putin un zel religios si o preocupare spirituala ce lipseste masei celor nepasatori,care,necunoscand adevarata natura a problemei,au luat-o pe urmele majoritatii ierarhiei.Nici unul dintre teologii luminati sau dintre adeptii lor nu a dat nici macar o dovada de durere fata de divizarea Bisericii Grecesti,nici nu a incercat vreunul dintre ei sa raspunda la strigatele indurerate ale atator mii de credinciosi.Cei mai multi erau de partea lor;numarul lor mare le-a conferit intotdeauna un sentiment de siguranta.In realitate,ei nici macar nu au avut majoritatea de partea lor.Caci,desi existau doar cateva mii de sustinatori ai vechiului caledar si milioane de adepti ai celui nou,cei cateva mii erau credinciosi care sufereau pentru Biserica,in vreme ce in randul milioanelor de indiferenti,materialisti si atei,adepti ai noului calendar,este indoielnic ca s-ar putea gasi cateva mii de oameni cat de cat credinciosi.Dar le-au zambit cu dispret acelor marturisitori simpli ai Ortodoxiei,spunand ca refuza din superstitie sa-si modifice calendarul,ceea ce nu este just.
Problema nu este insa aceasta.Nu erau indreptatiti sa-i acuze pe sustinatorii vechiului calendar.Chestiunea nu era care dintre cele doua calendare este cel corect.Este un lucru cunoscut ca ambele calendare sunt inexacte.Nici sustinatorii vechiului calendar ,nici sustinatori celui nou nu isi sprijineau ideea pe ratiuni de acuratete astronomica.Motivul care a provocat decizia introducerii noului calendar in Grecia nu a fost nici astronomic nici teologic.A implicat pur si simplu una dintre multiplele capitulari ale ierarhiei aservite statului,care i-a cerut acest lucru pentru a-si facilita tranzactiile comerciale.
Refuzul sustinatorilor vechiului calendar de a se conforma s-a bazat pe un motiv cat se poate de teologic,care provenea dintr-o profunda cunostiinta ecleziastica.De fapt,unitatea liturgica a Bisericii a fost pusa in pericol in favoarea unor interese politice.Schimbarea calendarului a fost urmarita de ruptura armoniei liturgice dintre Biserica Greceasca si celelalte Biserici Ortodoxe care pastreaza vechiul calendar pana in ziua de azi.Si nu a fost doar o chestiune de dezacord in viata liturgica a Bisericii militante-continuitatea vietii liturgice a Bisericii militante cu cea triumfatoare a fost si ea intrerupta.
In Grecia,cand clopotele de la biserica ii cheama pe credinciosi sa sarbatoreasca Craciunul,iar coristii canta cu bucurie:”hristos s-a nascut,slava Tie”,milioane de frati ortodocsi de-ai nostri din restul lumii si de pe Muntele Sfant sunt inca in postul Craciunului;ei nu aud clopotele,si nici nu canta cu noi imnurile de bucurie ale Nasterii Domnului.
Isi poate cineva imagina ceva mai rau pentru Biserica decat aceasta ruptura in armonia liturgica,care ne instraineaza spiritual nu numai de Bserica triumfatoare a celor care au adormit in Hristos,ci si de Sfintii care au celebrat Liturghia conform vechiului calendar pe care l-am respins ?
Au fost necesare atatea eforturi ale Parintilor,atatea sinoade pentru a se adopta acel calendar festiv-si toate acestea pentru a realiza o armonie liturgica intre bisericile crestine,intrucat aceasta armonie si intelegere exprima unitatea liturgica interna a Bsericii.Aceasta face ca Biserica sa fie in mod vadit una,in ciuda numarului mare de biserici locale.Biserica nu devine una asa cum crede papa,printr-o disciplina dura si prin supunere fata de o ierarhie stabilita dinainte,avand drept cap un singur individ care pretinde a-L inlocui pe Hristos pe pamant,ci devine una prin impartasirea tainica cu Trupul si Sangele lui Hristos.Fiecare biserica in care se savarseste Sfanta Impartasanie si in care credinciosii sunt adunati „in acelasi loc”cuprinde intreaga imagine a Bisericii Una,Sfinte Sobornicesti si Apostolesti.Ceea ce face ca o parohie sa fie un trup cu toate celelalte parohii si ca o eparhie sa fie un trup cu toate celelalte eparhii este aceasta impartasire mistica a tuturor din Trupul si Sangele lui Hristos,in Sfantul Duh si in adevar.
Asadar ,unitatea Bisericii este o legatura de taina care se instituie in timpul Sfintei Euharistii,cand credinciosii se impartasesc din Trupul si Sangele lui Hristos.Crestinii sunt un singur trup,cei care traiesc pe pamant in ziua de azi,cei care au trait inaintea noastra in veacurile trecute si cei care vor trai in anii ce au sa vina;si aceasta,intrucat avem o radacina comuna,Trupul lui Hristos.”Noi cei multi suntem o paine ,un trup,caci toti ne impartasim din Pinea cea unica”.
Prin urmare,unitatea Bisericii nu este nici administrativa ,nici disciplinara ori organizatorica,ci liturgica.De aceea este atat de important calendarul festiv.unitatea care se naste din Sfanta Impartasanie,unica Credinta si unicul Botez inceteaza a se mai manifesta in exterior atunci cand exista anarhie liturgica.Forma si cuvintele Liturghiei au fost stabilite dinainte,astfel incat toate bisericile sa i se inchine lui Dumnezeu in acelasi fel.Iar cartea de rugaciuni pentru fiecare luna (Mineiul) contine imnurile zilnice care comemoreaza Sfintii zilei si cantarile pentru fiecare zi sfanta.In felul acesta,nici o neintelegere nu poate perturba armonia liturgica.Pana si muzica si iconografia,care sunt numite arte liturgice,au fost prescrise in mod similar,in asa fel incat nici un pictor de icoane si nici un corist sa nu picteze icoane ori sa psalmodieze dupa propria-i imaginatie,el fiind obligat sa-si adapteze indemanarea si abilitatea personala la prototipurile celui mai auster realism spiritual.Si,in acelasi fel,calendarul sarbatorilor a fost fixat dinainte,astfel incat nici un preot sa nu poata celebra zilele sfinte oricand doreste,ci in asa fel incat sa existe o comuniune absoluta a rugaciunii in randul tuturor credinciosilor de pe pamant.
Asadar,ceea ce face artistul care picteaza icoane ale Bisericii dupa propriile sale gusturi,dispretuind Traditia,si ceea ce face coristul care distruge armonia liturgica cantand in mod teatral in biserica,in loc sa psalmodieze,este exact ceea ce au facut si ierarhii greci,perturband armonia liturgica a Bisericii Ortodoxe prin hotararea de a se respecta in Grecia un calendar al sarbatorilor diferit de cel pe care il urmeaza celelalte Biserici Ortodoxe si Sfantul Munte Athos.Astfel,pe Muntele Sfant se celebreaza un Sfant diferit si se canta imnuri diferite de cele din Salonic ;Schimbarea la Fata a Mantuitorului este celebrata intr-o zi la Athena si in alta zi la Ierusalim,Sinai si Moscova !
Tragedia acestei discordante este greu de sesizat in aceasta tara [Grecia] din pricina distantelor.Dar ea este perceputa cu durere de cineva care calatoreste in Europa si,in imprejurimile aceluiasi oras ,ii vede pe rusi celebrand o sarbatoare,iar pe greci o alta,ori aude clopotele bisericii grecesti chemandu-i pe credinciosi,in vreme ce clopotele bisericii ruse nu bat.Si atunci se intreaba daca ambele biserici sunt ortodoxe.
In Grecia n-u s-a inteles ce compromis serios cu lumea si ce lovitura serioasa adusa Bisericii a insemnat renuntarea la vechiul calendar in favoarea celui nou.Si daca cativa au inteles,ei nu au avut taria de a proclama adevarul.Nici unul dispunand de intelepciune si tarie lumeasca nu a gasit cuvintele pentru a protesta.Astfel,s-a dovedit inca o data ca „Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii ca sa le rusineze pe cele tari” si ca „Dumnezeu a dovedit nebuna intelepciunea lumii acesteia”,caci ,in vreme ce invatatii au tacut si au acceptat calendarul cel nou,credinciosii neinstruiti au fost starniti.Si ei „nu au vorbit nebunii,asa cum au facut inteleptii nebuni ai lumii”Ei nu au recurs la teorii astronomice sau la calcule matematice,ci au vorbit in numele Traditiei,pe care o considerau un lucru sfant,pe care nimeni nu-l poate calca in picioare in favoarea stiintei care isi respinge mereu propriile teorii.ori in favoarea intereselor politice si economice conjucturale ale unei tari.
Dar „discipolii oamenilor intelepti socotesc ca cele propovaduite de Dumnezeu sunt nebunii”.Asa ca,de la inceput si pana astazi,ii considera pe sustinatorii vechiului calendar nebuni,fanatici religiosi,superstitiosi,si se bucura ca propriile lor cunostinte ii situeaza deasupra unor astfel de „fleacuri”,astfel incat ei nu isi fac probleme din „nimic”.