Ispita sinuciderii

În prealabil postat de Yasmina

Aceasta multumire pt cele rele este o forma de masochism,cred ca mai degraba trebuiesc tolerate sau acceptate intr-o forma de resemnare,caci daca cineva mi-ar spune zamband cat este el de fericit ca si-a pierdut o mana/un picior/un organ/este pe moarte/i-a murit copilul=l-as incadra la boli mintale.
(asta nu are de-a face cu negarea sau blestemarea lui Dumnezeu,atunci cand suntem in situatii grele!).

App,nu inteleg nici macar subiectul..adica cum ispita sinuciderii??si de ce?

Masochismul, daca vorbim cumva despre aceeasi tulburare, este pe scurt (si cu riscul de a ma exprima simplist) adictia la placerea obtinuta prin suferinta, de obicei o suferinta fizica. Lucru important, de obicei face parte din tulburarea sado-masochista. Si presupune un partener dispus sa chinuiasca, unul care obtine el insusi placere din actul chinuirii.
Vedeti asadar cata diferenta intre crestinul slavitor al lui Dumnezeu si un doritor de masochism... E clar ca masochistul nu si-a gasit ..."omu". Dar poate sa incerce! Eu chiar i-as recomanda!
Cat despre resemnare... Nu-mi pare din categoria optiunilor crestinesti.

Subiectul, insa, suna bine ca titlu, adica imi pare corect formulat, inteligibil pentru un crestin. Sunt ispite si ispite.... Incercari si incercari... Momeli si momeli... Propuneri si propuneri... Cumpene si rascruci....
Una din ele este gandul si dorinta, uneori compulsiva, asadar irezistibila, de necontrolat, catre sinucidere.

Poate ar fi mai bine ca unele subiecte sa fie abordate dupa o informare prealabila.
Desi chestiunile sufletesti nu se pot cunoaste cu adevarat din rezumate de pe internet. Nici din dictionare. Nici macar din tratatele universitare. Acolo sunt doar schitate teoretic, se dau niste repere conceptuale.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de lacrimi

Prin sinucidere, omul pacatuieste asupra trupului sau, care este lacasul Duhului Sfant si isi inchide definitiv calea spre pocainta.

Eu afirmasem, ce vina are sinucigasul ca nu mai are cand sa se pocaiasca de pacatul comis.
Iar ce ati spus, este valabil si pt cel care ucide, care face un pacat mai mare decat sinucigasul, pt ca distruge lacasul Duhului Sfant din ura si nu din disperare.

[adam000]

În prealabil postat de Profetul de carton

Eu afirmasem, ce vina are sinucigasul ca nu mai are cand sa se pocaiasca de pacatul comis.
Iar ce ati spus, este valabil si pt cel care ucide, care face un pacat mai mare decat sinucigasul, pt ca distruge lacasul Duhului Sfant din ura si nu din disperare.

Fiecarui om i-a dat Dumnezeu cap ca sa gandesca (e unul din talantii pe care i-am primit de la Dumnezeu si nu trebuie ingropat) - e destul de logic ca daca vrei sa te sinucizi nu o sa mai ai timp sa te pocaiesti. Atat de logic ca presupun ca niciun sinucigas nu isi va planifica: "ma omor si in timpul dintre actul ucigas si moarte o sa ma pocaiesc". Deci este un act planificat ce nu are intentie spre pocainta si isi asuma inca de la inceput ca nu va avea timp de pocainta. Daca Dumnezeu ii da sau nu cateva secunde in care omul se poate pocai, asta noi nu stim (si nici cat de intens s-ar pocai respectivul in acele cateva secunde).

Cred ca intrebarea este insa alta: oare cel ce se sinucide nu este de fapt un om bolnav psihic, care datorita bolii nu mai are judecata si discernamant in acele momente si datorita acestei intunecari a judecatii nu mai vede nici o alta solutie/varianta? Daca nu cumva (si in ce masura) o boala psihica (deci fizica - in/a trupului) este consecinta unei "boli" duhovnicesti? Caci asta noi nu putem stii, atata timp cat nu avem o traire duhovniceasca.

Apropo de ura/disperare - ti se pare ok ca o mama care nu mai are cum sa-si intretina copilul si din aceasta cauza ajunge la o extrema a disperarii, sa-si omoare copilul? Oare asta e disperare+dragoste, sau ura - ura fata de neputiinta proprie, ura fata de situatia ca trebuie sa-si creasca copilul si nu poate = ura fata de soarta (ca sa nu zic voia Lui Dumnezeu in loc de "soarta"), care i-a pus aceasta responsabilitate in carca, de a-si creste copilul? Intotdeauna unde exista disperare, exista si o ura pe undeva, cred, sau cel putin o ne-iertare, o lipsa a iertarii.

[anna21]

În prealabil postat de fallen

Scuzati acest subiect sinistru, poate nici n-ar trebui sa vorbim despre asa ceva, mai ales cei "slabi e inger"; poate ca toate astea se intampla pentru ca acum, in Postul Mare, e vremea ispitelor. Poate ar fi bine sa vedem care ar putea fi motivele care sa ar putea sa aduca pe cineva in pragul acestei orori.
In primul rand as vrea sa amintesc ca exista doua feluri de sinucidere : cea completa (trup si suflet), definitiva, irevocabila, sau cea a sufletului. Sunt anumite situatii in viata cand esti tentat sa-ti "omori" sufletul, sau sa-l "vinzi", si din pacate nu doar pentru marire, putere, slava, ci chiar pentru chestii banale - o slujba, iubirea unei persoane, achizitionarea unei locuinte, etc. Cum se spune in popor, "te faci frate cu dracu pana treci puntea". Dar oare reusesti sa treci puntea, sau e pacaleala? Si daca da, mai poti apoi sa rupi fratia?
Dracul te mai poate ispiti si cu tertipuri de genul "nu iti permiti sa ai copii si familie pt ca nu ai vrut sa faci niste compromisuri, sa furi, sa inseli, sa castigi mai multi bani". Cateodata chiar si uciderea(avortul) ti se cere ca "sacrificiu" pentru o cauza, pentru o viata mai buna.
Poti fi pus in situatia daca nu vrei sa-ti "vinzi sufletul", atunci esti in pericol sa mori de-a binelea, si sa mai tragi si pe altii dupa tine (sau cel putin sa "te temi" de asta), sa te vezi intr-o situatie fara iesire. E o alegere grea, mai ales cum am mai spus, daca esti "slab de inger". Nu stiu daca poti iesi singur, pe picioarele tale, dintr-o astfel de incercare, daca nu ceri ajutor.
Daca nu vi se pare prea sinistru, sau mai rau, prilej de sminteala, poate faceti si dvs niste comentarii...
Ma iertati daca v-am tulburat!

Da, exista o ispita a sinuciderii si nu este o ispita usoara, facila, derizorie.. Deloc.
De aceea trebuie indepartat orice gand de acest fel si marturisit duhovnicului. Gandurile de sinucidere, chiar daca sunt departe de punerea in practica, trebuie marturisite fara preget.

Dar cred ca tu ridici de fapt alta problema, pentru care nu cunosc raspuns.
Dar ajutor ceri duhovnicului.
Daca inteleg corect, tu numesti vanzare a sufletului situatia de compromis moral cu care te-ai resemnat/ impacat.
Cred ca oarecum ai dreptate, in sensul ca te impietresti, mori sufleteste cu fiecare pacat cu care te invoiesti sa-l faci.

[adam000]

În prealabil postat de glykys

Legat de compromisurile morale de care vorbea Fallen: un compromis creeaza alte compromisuri, o minciuna naste alta minciuna, asa, pe nesimtite, ne trezim infasurati ca intr-o panza de paianjen... Adesea, situatiile in care suntem pusi nu pica din cer, sunt rodul alegerilor noastre gresite.

Exact. Un pacat (sau compromisul cu un pacat) creste gradul nostru de toleranta/acceptare al pacatului si si la slabirea voii noastre si duce dupa sine un alt pacat si tot asa pina cand la un moment dat ajungem la o viata in pacat, la boala duhovniceasca (la impreuna-simtire a pacatului si pierdem impreuna-simtire a celor duhovnicesti - pierderea discernamantului duhovnicesc dintre bine si rau). Din aceasta stare de despartire de Dumnezeu (iadul trait inca de aici de pe pamant), omul nu il mai simte pe Dumnezeu. Nu mai poate, sau poate ca nu mai vrea, nu se mai gandeste la Dumnezeu, pt ca s-a departat prea mult. Este deja mort sufleteste. Daca moare fizic in aceasta stare (sinucidere), moare despartit de Dumnezeu.

[costel]

Katyusk, daca sinuciderea ar fi dorita de Dumnezeu, ar fi fost recomandata in Scriptura. El este viata si ne cheama numai la viata. Acesta a fost si motivul pentru care Fiul S-a intrupat, ca sa desfiinteze moarte si sa ne faca pentru totdeauna partasi vietii.

Cand ai un dar de la o persoana draga, nu renunti niciodata la el. Fa din Dumnezeu o persoana draga si priveste viata ca pe un dar venit de la el. Asa nu vei mai avea niciodata gandul sinuciderii.

[lacrimi]

În prealabil postat de anna21

Ti-as recomanda sa folosesti o biblia ortodoxa (se poate cumpara, cred, de la orice biserica).

sau foloseste Biblia Ortodoxa online...

[fallen]

În prealabil postat de adam000

Fiecarui om i-a dat Dumnezeu cap ca sa gandesca (e unul din talantii pe care i-am primit de la Dumnezeu si nu trebuie ingropat) - e destul de logic ca daca vrei sa te sinucizi nu o sa mai ai timp sa te pocaiesti. Atat de logic ca presupun ca niciun sinucigas nu isi va planifica: "ma omor si in timpul dintre actul ucigas si moarte o sa ma pocaiesc". Deci este un act planificat ce nu are intentie spre pocainta si isi asuma inca de la inceput ca nu va avea timp de pocainta. Daca Dumnezeu ii da sau nu cateva secunde in care omul se poate pocai, asta noi nu stim (si nici cat de intens s-ar pocai respectivul in acele cateva secunde).

Cred ca intrebarea este insa alta: oare cel ce se sinucide nu este de fapt un om bolnav psihic, care datorita bolii nu mai are judecata si discernamant in acele momente si datorita acestei intunecari a judecatii nu mai vede nici o alta solutie/varianta? Daca nu cumva (si in ce masura) o boala psihica (deci fizica - in/a trupului) este consecinta unei "boli" duhovnicesti? Caci asta noi nu putem stii, atata timp cat nu avem o traire duhovniceasca.

Apropo de ura/disperare - ti se pare ok ca o mama care nu mai are cum sa-si intretina copilul si din aceasta cauza ajunge la o extrema a disperarii, sa-si omoare copilul? Oare asta e disperare+dragoste, sau ura - ura fata de neputiinta proprie, ura fata de situatia ca trebuie sa-si creasca copilul si nu poate = ura fata de soarta (ca sa nu zic voia Lui Dumnezeu in loc de "soarta"), care i-a pus aceasta responsabilitate in carca, de a-si creste copilul? Intotdeauna unde exista disperare, exista si o ura pe undeva, cred, sau cel putin o ne-iertare, o lipsa a iertarii.

Omului care se sinucide, probabil nu-imai pasa de nici o pocainta sau iertare, pentru ca le vede inutile (pocainta) si imposibil de obtinut(iertarea). El stie ca-l asteapta iadul si accepta, se resemneaza. Asta daca a fost candva credincios. Poate chiar Ii multumeste lui Dumnezeu si-si cere iertare ca n-a putut sa-I urmeze pana la capat. Nu stiu, poate eu asa as face (Doamne fereste!).
In ce priveste boala psihica, multi oameni cred ca nu are vindecare si ca cei cu tendinte sinucigase nu mai pot fi ajutati nicuicum.
Da, asa e, ura fata de propria neputinta duce la imposibilitatea iertarii propriilor greseli si la hula fata de Dumnezeu. Chiar daca ai momente de luciditate cand iti dai seama ca Dumnezeu n-are nici o vina, El ti-a dat tot ce iti trebuia, atunci mai rau te doare propria neputinta. Sau, poate, mandria, iubirea de sine, e cea care de fapt te doare, faptul ca nu poti sa accepti ca esti mai prejos decat ti-ai propus.
Sunt insa, situatii cand "neputinta" asta este un factor limitativ, care nu te lasa sa mergi mai departe nicicum. Ca si cum ai fi mamifer acvatic (de exemplu) si n-ai mai putea sa inoti. Nu zic " peste", ca ai murii pe uscat, dar ca 'foca" de exemplu,ai puta sta si pe uscat, doar daca te=ar hrani ceilalti sau ai manca stiu eu ce starvuri aduce apa.

[laurastifter]

În prealabil postat de Katyusk

Raman uimita ca pana si pe un asemenea forum oamenii sunt rai cu semenii lor si rad de necazurile altora.Dumnezeu este dragoste si eu pe acest forum nu vad nici un pic de dragoste, vad doar ura si judecata.Decat sa-i judecati mai bine v-ati gandi ce puteti face sa-i ajutati pe cei de langa voi. Nu cei sanatosi au nevoie de doctor..

Dumnezeu să fie cu tine, suflet drag!
Mă bucur mult că ai reuşit să depăşeşti acele momente dificile din viaţa ta.
Curaj! Hristos nu te va părăsi niciodată, vei birui!
Să-ţi ajute Dumnezeu să iubeşti viaţa şi să te bucuri de dragostea Lui pentru tine!!!

Te îmbrăţişez cu dragoste întru Hristos, Domnul nostru!

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

Nu ma refeream la sinucidere,ci la imboldul de a multumi sau a fi fericit pt necazuri;este f nefiresc.
Relele, in cel mai bun caz se tolereaza,se accepta cu inima amara si cu speranta catre Dumnezeu,dar de aici si pana a fi masochist e cale lunga.

Ma rog,poate ca nu a prezentat nimeni asa ideea,dar asa mi-a aparut mie;s-ar putea sa fi inteles gresit(ca si in alte dati).

E o mare diferenta intre mucenicie si masochism. E o greseala pe care o fac multi, din pacate, poate chiar si eu cateodata. Dumnezeu nu vrea de la noi sa ne biciuim singuri, sa ne automutilam, sa ne lasam batjocoriti de oameni fara Dumnezeu, sa postim pana dam in malnutritie, sa umblam neingrijiti si jegosi, sa nu ne bucuram de viata pe care ne-a dat-o El. Noi suntem creatia Lui, si trebuie sa ne iubim, sa avem grija de trupul si de sufletul nostru, nu suntem niste zdrente demne de bataia de joc a noastra si a celorlalti, oricat ne-am considera de pacatosi. Pacatuim mai rau daca zicem "ce daca fumez sau beau, ca oricum sunt un pacatos si merit mai multa suferinta... " nu avem dreptul sa ne autopedepsim.