Revelion - intre pacat si sarbatoare

[sophia]

În prealabil postat de Lucian008

Exista "destul" in materie de credinta? E o intrebare retorica si prefer sa nu primesc un raspuns.

Poate ca nu este termenul foarte potrivit. Dar pana si preotul ne-a spus ca e bine sa fie totul cu masura, pana si slujbele. Era intr-un context de slujba intarziata si lunga. Plus ca, uitasem sa spun ca in posturile mari se prelungesc mult slujbele cu spovedania.

In concluzie trebuie sa nu confundam ceva: credinta din om este permanenta (cum s-ar spune "la purtator"). Dar trebuie mentinuta o masura (in lume, ca la manastire o fi si altfel) pentru biserica si viata cotidiana a omului.
In toate trebuie o masura si asta o spun pana si sfintii si unii teologi.

[DragosP]

Eu nu înțeleg și pace, de ce unii o bagă p'aia cu mănăstirea, că e altfel acolo și altfel în lume.
Păi fă-ți soro viața o continuă liturghie, în lume. Ce te împiedică? "Măsura"??

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Eu nu înțeleg și pace, de ce unii o bagă p'aia cu mănăstirea, că e altfel acolo și altfel în lume.
Păi fă-ți soro viața o continuă liturghie, în lume. Ce te împiedică? "Măsura"??

Hai sa nu certam la inceput de an si in zi de sarbatoare. Daca nici ce spun preotii si sfintii nu va convine...
Ba cine vrea poate sa stea sa si doarma in biserica, in lume. Nu-l opreste nimeni.
Dar sa nu vina sa-i critice pe altii care se duc si la serviciu si mai au si familie si alte obligatii.

Inca o data: la manastire altceva nu este de facut si de aia te duci acolo: rugaciune si slujbe la fiecare ora. Dar pana si acolo exista si alte "ascultari": gatit, curatenie, spalat, gradinarit, ingrijit animale, cusut, pictat, etc. Nu stau toti numai in slujbe.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Hai sa nu certam la inceput de an si in zi de sarbatoare.

Sa incepem de pe 2 !
Simpatica , neanteleasa si sincera esti , draga Sofia !

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Florinvs

Iar mersul la biserica in noaptea dintre ani, da stiu ca se mai duce lumea, m-am gandit si la varianta asta, dar sa ma duc acolo si sa stau trist si suparat nu cred ca ar fi bine! Probabil cand te duci acolo trebuie sa ai si o stare de impacare, de liniste sufleteasca!

Uneori nu avem de unde să căpătăm starea de împăcare şi de linişte sufletească (din vreo neatenţie a simţirii şi a voirii ne-om fi închis singuri accesul, ne-om fi tras fără voie obloanele, cugetînd oblu). Şi ce să facem, să nu mai mergem la biserică, aşteptînd să ne vină starea? Dar poate că aşteptînd în afara bisericii, în acele locuri unde ne-am obişnuit cu pustiul, n-o să ne vină niciodată pacea, ba, dimpotrivă, acasă ori aiurea urâtul se va adânci în noi, lăsîndu-ne răni încă şi mai adânci.... Atunci poate că pacea vine chiar acolo, în biserică! Nu pentru asta avem lăcaşurile sfinte? Nu pentru reculegere, pentru liniştire, pentru spălarea sufletului, pentru alinare şi întremare, pentru a nu ne mai simţi atât de singuri?
Odată era o sărbătoare mare, nu îmi mai amintesc acum care, parcă Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. Şi eram aşa mohorât, aşa pustiit şi cum mă vedeam în ce hal sunt cu atât mai mult voiam să mă ascund undeva, să nu mă mai ştie nimeni şi nimic... Mi se părea un contrast atât de mare (că aşa e mintea omului, fabrică de contraste) între ce simţeam înlăuntrul meu şi ceea ce trebuia să fie (atenţie la acest temnicer al însufleţirilor şi al râvnei fireşti, care e "trebuie"!), între atmosfera mea sufletească uscată şi tulburată respectiv atmosfera de sărbătoare din biserică, încât încă mai mult mă simţeam tensionat, descurajat, pustiit.
S-a întâmplat că atunci, cum rar se întâmplă la noi, soţia mea a venit hotărâtă la mine şi, destul de ferm, fără să lase loc de refuz, mi-a spus că mergem la biserică. N-a aşteptat să îi dau vreun răspuns, îmi cunoştea desigur starea, ci a repetat clar şi ferm cererea, aproape ca pe o poruncă. Mi-a părut inutil să mai dau explicaţii, inutil măcar să mă înfurii pe atitudinea ei care mi se părea dominatoare, aproape ofensatoare şi, prin nu ştiu ce întâmplare a fiinţei mele m-am supus, ţinînd cont şi de contextul şi motivul pentru care se arăta fermă şi, fiind destul de mirat de îndrăzneala ei dar avînd parcă încredere că va fi bine, aşa cum de fapt îmi spusese, m-am alăturat şi eu alor mei şi am ajuns la slujbă. Atunci am înţeles mai bine că bisericile noastre nu sunt indiferente la stările noastre sufleteşti ci tocmai pentru aceste suflete ale noastre sunt făcute, ca să ne întremeze şi să ne învie. Totul participă la asta - oamenii, rugăciunile, cântările, arhitectura, icoanele, totul... Atmosfera din timpul slujbei ridică din morţi pe cel care are un minim de bunăvoinţă, de încredere, de deschidere sufletească. Am luat act cu uimire de modificarea treptată şi tot mai luminoasă care se petrecea cu mine. Am intrat ca un mort la slujbă şi am ieşit radios, bucuros şi împăcat. Dacă aş fi rămas acasă, dincolo de faptul că îi mâhneam şi îi îngrijoram pe ai mei, aş fi ales de fapt să rămân în continuare în starea căzută în care mă aflam. Aşa, slavă Domnului, am trecut peste momentul acela dificil în care mă cufundasem cu bună ştiinţă, în baza unei proaste socoteli, a unui scenariu rupt de realitate prin care ghiceam viitorul în defavoarea mea.
Acum mă gândesc: de unde să aibă omul, mai ales când e necăjit, puterea de a fi liniştit, bucuros, vesel dacă nu o caută acolo unde îi e locul cel mai specific, "robinetul", "fereastra" - în comunitatea creştină, comuniunea, sălaşul unde viază Duhul lui Hristos şi se revarsă Harul.
Cred că este o ispită, aceasta, de a ne închipui că haina noastră de nuntă este pacea şi împlinirea cu bucurie, fără de care nu se cuvine să intrăm în biserică. Dimpotrivă, vine omul plângînd şi oftînd, ca un sărac şi un dezbrăcat, ca un rebegit şi betejit, ca un rătăcit şi nemângâiat - şi iese alinat, împăcat, îmbunat, reîntregit şi încrezător, aşa încât nu mai poate spune decât, cu recunoştinţă, "Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!".
Îţi sugerez, Florine, când ţi se mai întâmplă să pui boii înaintea carului, să îţi aminteşti că tuturor ni s-a întâmplat să facem socoteli în mintea noastră şi să ne proorocim un viitor sumbru (că va fi rău la slujbă, că nu mă voi simţi bine, că voi fi în dezacord cu ceilalţi, că nu voi lua parte la bucuria generală) dar, trecînd peste această tentaţie, cu toţii am avut parte de surprize (unele se numesc minuni) care ne-au deprins, cu vremea, să mergem la slujbe mulţumind lui Dumnezeu că avem şansa, prilejul (alţii nu au sau nu mai au) indiferent în ce stare ne găsim înainte să pornim spre biserică sau atunci când intrăm în lăcaş.
Biserica e Arcă a salvării şi e Bolniţă, frate, nu e sală de bal unde se preumblă numai cei merituoşi, care îşi etalează galoanele şi pampoanele....:)
Aşa că să te duci mai des, frate, mai ales când te simţi însingurat şi te închipui fără haină de nuntă. O vei primi în dar, dacă inima ta e deja înveşmântată cu dorul de Hristos. Şi, oare, fiind botezat şi mâhnit de regretul unei vieţi nedepline, ca vameşul, nu ai deja îmbrăcămintea potrivită, bineplăcută Domnului?
Haide, curaj, în casa lui Dumnezeu nici un creştin nu rămâne singur!

[fallen]

La multi ani !
Du-te, Florine, la biserica, ca mai sunt fete singure, si mai de varsta noastra, ( si frumoase) poate chiar mai multe decat baieti ( barbati)! Sa-ti ajute bunul Dumnezeu!

[maria.15]

La multi ani tuturor!
Am citit topicul si sunt trista sa observ ca unele persoane percep mersul la Biserica in seara de Anul Nou ca pe un lucru pe care-l fac doar oamenii suparati,tristi,care nu au iubita sau persoane dragi alaturi.
Si ce inseamna "calea de mijloc"? ca suntem habotnici daca noi suntem in Biserica atunci cand mai toata lumea e acasa/la club cu prietenii si in loc sa auzim "La multi ani 2015!" auzim "Doamne miluieste"? cred ca nu ati fost la astfel de slujbe,astfel n-ati mai vorbi asa usor.
ce e mai frumos decat sa multumesti Domnului la trecerea dintre ani,sa te gaseasca Anul Nou in rugaciune?de cand lucrul acesta e specific doar monahilor?
si nu,nu sunteti singuri.ati fost la astfel de slujbe,sa vedeti ca dupa ce sunt gata,oameni pe care nu ii cunosti si care nu te cunosc te imbratiseaza si iti ureaza "La multi ani!"?si am vazut si cupluri de indragostiti,tineri,frumosi,care au venit la slujba.ca altii vor sa faca lucruri diferite in noaptea de Anul Nou e treaba lor,dar asta nu inseamna ca cei care merg la Biserica ar trebui priviti ca niste habotnici sau persoane triste,care merg la Biserica doar pt. ca nu au alta ocupatie(desi,din pacate,exista cazuri...)

PS: la noi nu s-a facut TE DEUM,ci Acatistul Mantuitorului,apoi rugaciuni de multumire.am iesit apoi afara,sa privim artificiile,s-au tras clopotele,familia preotului ne-a dat sampanie si prajituri,ne-am urat toti "La multi ani!",a fost foarte frumos.singura problema a fost frigul...pana acasa eram deja sloi.

[sophia]

Este usor sa criticam pe altii atata vreme cat nu ne aflam in situatia lor si mai mult, atata vreme cat noua ne merge mult mai bine.

Eu una am convingerea ca majoritatea oamenilor, inclusiv multi preoti de mir, de revelion stau cu familia si prietenii.
Eu nu spun ca este rau sa te duci la biserica pe 31 decembrie, sau sa faci revelionul acolo. Cine doreste asta este doar liber s-o faca.
Depinde de situatie, de posibilitati.

Sunt aici doua aspecte: singuratatea si mersul la biserica si refuzul lumii, dorinta de a nu serba cu oamenii, ci de a asista la slujba in biserica.

Sunt oameni pentru care sarbatorile, mai ales cele generale, care de regula se serbeaza impreuna cu rude sau prieteni, aduc tristete si nostalgie.

Ioan_Cezar are partial dreptate in mesajul lui. Pe de o parte este bine sa mergi la biserica, sa nu te izolezi.
Pe de alta parte (spun si din experienta mea), depinde de biserica si de oamenii care o frecventeaza si de preotul paroh.
Ceea ce povesteste Maria.15 despre biserica ei este un caz frumos dar cred ca din pacate foarte rar, poate chiar unic. Sa ai asa preot care sa stie si sa aduca bucurie oamenilor impreuna cu familia, sa citesti si acatiste, sa fie asa o atmosfera placuta...Da, asa mi-ar place si mie.

Repet, astea sunt cazuri rare. Eu nu am intalnit asta nicaieri.
Si nu as spune ca este un lucru firesc. Nu se pot generaliza lucrurile in nici una din parti.
Nu este un lucru firesc sa petreci revelionul in biserica. Dar este o posibilitate, daca doresti si asa simti.
Si da, oamenii care au familie, rude, prieteni petrec acasa. Asta este firescul. Nu l-am inventat eu.

Si eu ma duc la biserica in ziua de Craciun si pe 1 ianuarie. Dar dupa slujba abia astept sa ajung totusi acasa. Si imi doresc sa am si timpul de a fi cu sotul meu, cu prieteni. Mi se pare normal.

Eu nu privesc pe nimeni rau, dar vad ca altii o fac si li se pare ciudat si rau si pacatos daca altii nu se duc la biserica pe 31 decembrie. Vai numai beti, numai desfranati si etc.

Revenind la mesajul lui Ioan_Cezar am sa spun si eu doua aspecte/exemple, pro si contra.
Am mai povestit pe undeva ca m-am aflat de doua ori in viata in situatii foarte deosebite (triste) si in ambele m-am dus fuguta la biserica.
La una din situatii chiar in ajun de Craciun si apoi preotul meu bun (Parintele Galeriu) m-a chemat si a doua zi, sa petrec acolo Craciunul.
Eram foarte singura (in ambele dati).
Atunci de Craciun mi-a facut bine sa merg la biserica. Nu cunosteam decat asa cateva chipuri, dintre oameni. Dar macar nu mai eram singura cu durerea mea. Mi-a dat putina putere si speranta.
Chiar si in a doua situatie (m-am nimerit la o slujba de Maslu atunci), in care de plans nu am auzit slujba aproape, mi-a facut bine. Macar am putut sa fiu cu Dumnezeu.
De schimbat, nu mi-a schimbat deznodamantul acelor situatii, am ramas atunci tot singura si trista, dar mi-a dat un pic de forta.

Peste ani traiesc situatia inversa, cand nu ma simt bine la biserica. N-am renuntat sa merg la biserica regulat si sa fac ce-mi sta mie in putere, dar sunt probleme care nu se rezolva si care (nu numai mie) fac mai mult rau decat daca ai sta acasa, rugandu-te singur.
Nu are a face asta cu credinta in Dumnezeu, ci cu oamenii, cu modul de a vedea si trai credinta, fiecare in alt fel.

Si este si mai trist sa auzi pildele si invataturile Mantuitorului si predicile preotului si apoi sa te trezesti in realitatea trista.
Poate ca nu pentru oricine este o problema asta (multora nu le pasa), dar altii care si asa au tendinta spre depresie si izolare si lupta cu multe, este si mai dezarmant.
Nu stiu ce ar recomanda un terapeut.

Da, intr-o biserica luminoasa (spiritual), cu oameni buni si altruisti, cu preoti sociali si cu familie la fel, biserica este o facere de bine, dar sunt multe situatii unde este mai trist.

Incercati deci sa priviti problemele prin mai multe unghiuri inainte de a judeca.

[Lucian008]

În prealabil postat de sophia

Nu este un lucru firesc sa petreci revelionul in biserica.

Mai ai multe afirmatii dintr-astea "intelepte"?
Nu te supara, dar esti departe rau de credinta. "Credinta" ta este bazata pe superstitie. Stiu deja, vei intelege postarea ca "are ceva personal cu mine". Si poate ca asa este. Doar ca eu unul (si sunt sigur ca nu sunt singurul) m-am saturat de prostiile pe care le tot debitezi:
- nu iti convin unele (multe) din invataturile Bisericii;
- ai tot felul de idei proprii despre invataturile Bisericii (diferite de cele ale Bisericii);
- nu cunosti elementele de baza ale invataturii Bisericii;
- nu reusesti sa intelegi aspecte pe care le intelege facil aproape toata lumea;
- esti tot timpul contrariata de ceea ce cere Biserica si consideri ca se adreseaza monahilor;
- suferi de "sensibilitate" extrema si orice spune cineva care nu este de acord cu tine de afecteaza;
etc.

Rugamintea mea ar fi sa nu iti mai dai cu parerea (care de multe ori este contrara cu invataturile Bisericii), iar cand vrei sa scrii sau afirmi ceva, sa te informezi in prealabil, pentru ca risti sa faci rau altora si sa ii smintesti cu invataturi si pareri gresite.

[DragosP]

Cine pe cine a criticat, soro?