Fericiti cei saraci cu duhul!

[patinina34]

da, studentule asa e

[mihailt]

Sfantul Apostol Pavel zice:
"20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi."

[zoridezi]

Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Luca 18:14)

Eu inteleg prin 'sarac cu duhul' omul care nu se considera mai presus fata de nimeni, omul lipsit de mandrie si de slava desarta. Asa cum omul trupesc se impopotoneaza cu tot felul de haine elegante, giuvaiere, ca sa placa ochiului, asa si cel sarac cu duhul se dezbraca de toata slava desarta lumeasca, ca sa placa lui Dumnezeu, primind in schimb haina alba a dreptatii.
Mandria e o mare patima, care cu siguranta e cauza tuturor rautatilor. Omul inaltandu-se cu duhul precum lucifer, va avea o cadere la fel de dureroasa, caci lui Dumnezeu nu ii place mandria.

[georgeval]

[SIZE=2]Sfantul Teofan Zavoratul numeste slava desarta cel mai vatamator si lingusitor vrajmas. [/SIZE][SIZE=2]"Acesta il face pe om sa fie asemenea unui muncitor, care oricat ar castiga, risipeste imediat tot castigul, fara sa lase ceva si pentru ziua de maine. Acela care se slaveste pe sine si-a castigat deja rasplata si nu are ce sa astepte sa-i fie dat in viitor. El este totdeauna gol, asemenea aceluia care risipeste tot ce are. Gol se va infatisa si in lumea de dincolo. Numai pacatele sale il vor insoti, iar faptele bune, care i-ar fi putut fi de folos pentru a birui pacatele, nu vor avea nici o valoare. [/SIZE]

[windorin]

În prealabil postat de ortodox4life

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici: Fericiţi cei săraci cu duhul, fiindcă a lor este împărăţia Cerurilor, a zis Domnul Hristos. Pe tine te descumpăneşte acest lucru. Descumpănirea ta vine din faptul că încurci debilitatea mintală a oamenilor slab dezvoltaţi cu sărăcia pe care o laudă Hristos. Sărăcia duhovnicească, altfel spus frângerea inimii, este o însuşire a celor mai bune minţi pe care le-a avut lumea. Este conştiinţa nimicniciei proprii înaintea măririi lui Dumnezeu, conştiinţa murdăriei proprii înaintea curăţiei lui Dumnezeu, conştiinţa deplinei atârnări proprii de nemărginita putere a Domnului. (...) Sărăcia cu duhul este antipodul desăvârşit al trufiei şi laudei de sine.

Frumos spune acest Nou Gura de Aur al Serbiei.

A fi sarac cu duhul imi arata neincetat un bun prieten. Mergeam sa ma vad cu el. El a ajuns mai devreme. Statea in statie. Ajung si eu. Il vad putin prafuit pe pantalonul negru. Se scutura usor. Il salut si intreb ce s'a intamplat. Imi spune ca un domn care parcase in statie a dat cu spatele, fara sa se uite, si l'a daramat jos. Dupa care mai zice: Saracul, cred ca tot el s'a speriat mai tare, ca nu m'a vazut. Am mers pana la mine, el schiopatand putin. Ascundea faptul ca il si durea un picior."

Pentru multi, prostie. Pentru mine, lucrarea lui Hristos in inima omului.

[MariS_]

În prealabil postat de zoridezi

Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Luca 18:14)

Eu inteleg prin 'sarac cu duhul' omul care nu se considera mai presus fata de nimeni, omul lipsit de mandrie si de slava desarta. Asa cum omul trupesc se impopotoneaza cu tot felul de haine elegante, giuvaiere, ca sa placa ochiului, asa si cel sarac cu duhul se dezbraca de toata slava desarta lumeasca, ca sa placa lui Dumnezeu, primind in schimb haina alba a dreptatii.
Mandria e o mare patima, care cu siguranta e cauza tuturor rautatilor. Omul inaltandu-se cu duhul precum lucifer, va avea o cadere la fel de dureroasa, caci lui Dumnezeu nu ii place mandria.

Foarte frumos! Subscriu.

[raluca g]

Dumnezeu coboara pe pamant si manifesta Duhul Sfant.Oamenii se bucura de aceasta si devin atasati de lumea aceasta pe care o folosesc ,,doar,,?! pentru satisfactie.Si uita de TATAL.Cred ca la aceasta se refera.Pt ca ei in final nu au nimic.

[laraG]

Smerenia, asa cum "zoridezi", frumos o defineste.

[costel]

În prealabil postat de patinina34

Fericiti cei saraci cu duhul!!!

Cel sarac cu duhul nu este omul prost, ci omul smerit, care isi cunoaste locul sau in fata lui Dumnezeu si a lumii - un loc de slujire, unul care nu convine omului din ziua de astazi care doreste doar sa domine.

Cand cugeti la Dumnezeu, nu poti fi decat smerit, iti dai seama cat de departe esti de desavarsire.

[Marius22]

Sa luam seama la Fericiri daca ne intereseaza in mod sincer sa fim fericiti. Observam din Scriptura ca Hristos nu ii fericeste pe multi.

Cei blanzi, cei ce plang, cei prigoniti pentru dreptate, cei saraci cu duhul ... sunt purtatorii acelei fericiri curate care ne elibereaza. Noi cautam de cele mai multe ori fericirea in lucruri, identificand-o cu placerea. O si gasim uneori, insa, aceasta fericire ne robeste.

In lume, am facut din fericire un scop, in timp ce in Imparatie ea nu este decat o consecinta. De aceea, nici nu o dobandim deplin in lumea aceasta. Aici si acum, sa nu cautam fericirea, ci pe Hristos deoarece atunci cand il aflam, El este bucuria si fericirea noastra.