Urmarea lui Hristos

[Florin-Ionut]

M-am gandit ca ar fi de folos sa citim impreuna o carte controversata, care se gaseste de vanzare si in Biserica Ortodoxa. As vrea sa incep astazi sa o postez capitol cu capitol, iar daca cineva va vrea sa o comenteze, este binevenit.

Cartea I: Îndrumari de folos pentru viata sufletului

Capitolul I
URMÎND PAS CU PAS PE HRISTOS, SA TRECEM CU DISPRET PESTE DESERTACIUNILE LUMII

1. Cel ce ma urmeaza nu umbla în întuneric (In 8, 12), zice Domnul. Sînt chiar cuvintele lui Hristos, îndemnîndu-ne sa traim întru totul dupa pildele vietii lui, daca dorim cu adevarat sa propasim întru lumina, dezrobiti de orice orbire a inimii. Iata de ce prima noastra straduinta se cuvine sa fie aceea de a chibzui si cugeta adînc la viata lui Isus Hristos.
2. Învatatura primita de la Hristos depaseste cu mult toate învataturile sfintilor, iar cel ce are în inima darul duhului sau nu va întîrzia sa descopere în ea miezul unei mane ceresti (Ap 2, 17). Se întîmpla ades ca multi dintre cei care asculta în chip obisnuit cuvîntul Evangheliei nu îi simt decît prea putin chemarea, caci le lipseste duhul lui Hristos. Cel ce vrea cu adevarat sa înteleaga si sa guste cuvintele lui Hristos, va trebui, tocmai de aceea, sa-si rînduiasca cu sîrguinta întreaga viata dupa pildele vietii Domnului.
3. La ce ti-ar folosi sa dezbati de-a fir-a-par nepatrunsele taine ale Sfintei Treimi, daca, lipsit în sufletul tau de virtutea smereniei, ai displace Sfintei Treimi? Într-adevar, nu vorbele dibace si iscusite sînt cele ce fac omul sfînt si drept în ochii lui Dumnezeu, ci viata cea de toate zilele traita în virtute. Mai bine ar fi sa simt în inima mea ce este adevarata cainta, decît, pe din afara, sa-i cunosc definitia. Daca ai sti pe de rost toata Scriptura si toata învatatura filosofilor, la ce ti-ar folosi atare stiinta, fara dragostea si harul lui Dumnezeu? Desertaciunea desertaciunilor si toate sînt desertaciune (Eccl 1, 2), în afara de iubirea si slujirea lui Dumnezeu. Cu adevarat, aceasta-i întelepciunea cea mai mare: trecînd cu dispret peste aratarile lumii de fata, sa poti cu barbatie pasi spre împaratia cerurilor.
4. Desertaciune, prin urmare, e sa cauti avutiile trecatoare, dupa cum zadarnic este sa-ti pui în ele nadejdea. Desertaciune, de asemeni, sa jinduiesti dupa onoruri sau sa rîvnesti sa fii ridicat la scaunele înalte. Desertaciune, sa te lasi tîrît de dorintele trupului, poftind acele lucruri de pe urma carora, la sfîrsit, omul nu culege decît osînda. Desertaciune e sa tînjesti sa ai parte de o viata cît mai lunga, în loc sa te îngrijesti ca viata data tie sa fie cît mai buna. Desertaciune, sa fii cu ochii numai la viata de fata si de cea viitoare, cu nesabuinta, sa nu-ti pese. Desertaciune, sa-ti lipesti inima de ceea ce trece cu repeziciune, în loc de a grabi pasul spre acel loc unde desfatarile nu au sfîrsit, ci ramîn ca o bucurie vesnica.
5. Tocmai de aceea, adu-ti adeseori aminte de spusa Sfintei Carti: ochiul nu se satura de a vedea si nici urechea a auzi (Eccl 1, 8). Sileste-te, prin urmare, sa-ti dezlipesti inima de cele vazute si învata sa te apropii cu drag de cele nevazute. Caci lasîndu-se tîrîti de imboldul simturilor lor, multi au ajuns sa-si pîngareasca constiinta, pierzînd astfel harul lui Dumnezeu.

[Ratacitorul]

prefer sa o citesc normal nu pe un forum!Altii poate au mai mult timp!

[ortodox4life]

Este o carte necrestina.Mi-a oferit-o un amic de la lucru sa o citesc iar eu am profitat de ocazie si am luat-o acasa ca sa o pot arunca la gunoi,asa facandu-i lui un mare bine.

Sfantul Ignatie Briancianinov vorbeste in cartea sa "Despre inselare" si de "Urmarea lui Hristos" ca fiind o carte primejdioasa pentru sufletele crestinilor ortodocsi.A fost scrisa de Toma de Kempis care a intiparit Sfanta Scriptura dupa mintea sa si nu dupa invataturile Sfintilor Parinti.Nici macar nu era ortodox,deci din start ce a scris el nu poate fi acceptat de un crestin ortodox.Bisericile "Orotdoxe"care promoveaza si aproba distribuirea acestei carti vor da socoteala Lui Dumnezeu pentru smintirea multor slab credinciosi.

[Traditie1]

Nu numai Sfântul Ignatie descrie aceste gânduri de înselare ci si Scararul, Siluan, Antonie si altii care au spus ca ascultarea de duhovnic si lupta pentru curatirea gândurilor e obiectivul.

Toma de Kempis da dovada clara de închipuire de sine tipica catolicilor, protestantilor, musulmanilor.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Traditie1

Nu numai Sfântul Ignatie descrie aceste gânduri de înselare ci si Scararul, Siluan, Antonie si altii care au spus ca ascultarea de duhovnic si lupta pentru curatirea gândurilor e obiectivul.

Toma de Kempis da dovada clara de închipuire de sine tipica catolicilor, protestantilor, musulmanilor.

Bine domnule,

Dar hai sa vedem impreuna unde este [COLOR=Red]duhul parerii de sine[/COLOR] in aceasta carte, dupa cum spuneai parca tot dumitale si in alt topic despre Kempis. Uite, am postat capitolul intai si urmeaza mai jos capitolul doi. Cand ajungem la paginile care sunt periculoase si inselatoare, ma opresc. De acord?

Capitolul II
[COLOR=Red]SA NU AVEM DESPRE NOI ÎNSINE PARERI ÎNALTE[/COLOR]

1. Dorinta de a cunoaste e fireasca la tot omul; dar la ce-ar folosi stiinta de carte fara frica lui Dumnezeu? Fara îndoiala, mai cîstigat e taranul slujind lui Dumnezeu cu smerenie, decît filosoful semet care, lasîndu-si propriul suflet în paragina, se încumeta sa iscodeasca mersul stelelor. Omul care se cunoaste pe sine însusi temeinic stie bine sa se umileasca: pe el n-au cum sa-l încînte laudele oamenilor. La ce mi-ar folosi înaintea lui Dumnezeu, care ma va judeca dupa faptele mele, sa am cunostinta de toate cîte sînt pe lume, daca inima mea ar fi lipsita de dragoste?
2. Sileste-te sa-ti înfrînezi nazuinta nesabuita de a cunoaste, caci multa risipire si multa amagire stau cuibarite în aceasta. Celor cu stiinta de carte le place mereu sa se afle în vazul lumii si sa treaca în vazul oamenilor drept întelepti. Multe sînt însa lucrurile a caror cunoastere nu aduce cîstig sufletului, sau îi priesc doar prea putin; mare nesabuinta, prin urmare, este sa-ti irosesti vremea cu lucruri ce nu sînt de folos mîntuirii. Nu vorba multa satura sufletul omului; în schimb viata cinstita si dreapta daruieste pace cugetului, dupa cum o constiinta curata da o mare încredere în Dumnezeu.
3. Cu cît vei sti mai mult si cu cît vei cunoaste mai bine, cu atît mai aspru vei fi judecat, daca viata pe care o duci nu va fi la înaltime. Fereste-te asadar de a te umfla în pene pentru destoinicia sau stiinta ta de carte, ci, mai degraba, teme-te pentru tot ceea ce ti-a fost dat sa cunosti. Iar daca ti se pare cumva ca stii sumedenie de lucruri, nu uita ca mai multe si mai nenumarate sînt cele despre care nu ai habar. Nu te fali asadar cu nimic ci, mai curînd, marturiseste-ti marginirea. Cum ai putea sa te socotesti mai presus decît altul, cînd în jurul tau se gasesc atîtia mai învatati si mai priceputi în cunoasterea legii decît tine? De vrei cu adevarat sa stii si sa deprinzi un lucru de folos, învata-te sa treci nebagat în seama si socotit drept bun de nimic!
4. Cea mai înalta si mai folositoare învatatura este adevarata cunoastere si dispretuire de sine. Mare întelepciune si desavîrsire este sa te socotesti pe tine însuti bun de nimic, iar pe ceilalti sa-i vezi întotdeauna mai buni si mai vrednici ca tine. Chiar daca ai vedea pe altul gresind pe fata, ori cazînd în pacat, nu te grabi sa te socotesti pe tine însuti mai bun, deoarece nu poti sti cît timp ai sa poti fi în stare sa tii tu însuti calea dreapta. Slabi sîntem cu totii din fire; însa mai slab si mai subred decît tine nu socoti pe nimeni.

[Traditie1]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Bine domnule,

Dar hai sa vedem impreuna unde este [COLOR=Red]duhul parerii de sine[/COLOR] in aceasta carte, dupa cum spuneai parca tot dumitale si in alt topic despre Kempis. Uite, am postat capitolul intai si urmeaza mai jos capitolul doi. Cand ajungem la paginile care sunt periculoase si inselatoare, ma opresc. De acord?

Capitolul II
[COLOR=Red]SA NU AVEM DESPRE NOI ÎNSINE PARERI ÎNALTE[/COLOR]

Închipuirea de sine are multe fețe. Când crezi că ai biruit-o, de fapt te-a biruit ea pe tine, așa cum pățește Kempis cu acel capitol.

Citește aici:
http://www.crestinortodox.ro/forumac...ead.php?t=4629

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Traditie1

Închipuirea de sine are multe fețe. Când crezi că ai biruit-o, de fapt te-a biruit ea pe tine, așa cum pățește Kempis cu acel capitol.

Cate scrieri sunt in Traditie unde Sfintii ne explica in detaliu despre atatea si atatea virtuti, patimi, moduri de a le birui... Oare acei oameni care ne-au aratat din experienta lor cum sa ne razboim cu dracul, toti au avut acest duh al parerii de sine? De ce adica il critici tu numai pe autorul acestei carti si pe ceilalti nu? Pentru ca nu a fost ortodox, de aia, nu?

Urmeaza capitolul trei si inca astept sa ne arati cu degetul pasajele cele periculoase si daunatoare sufletului. Cand ma vei convinge, atunci nu voi mai posta. Din contra, il voi ruga pe administrator sa stearga intregul topic, pentru a nu sminti lumea cu asa carte... :)

Pana si Parintele Galeriu a spus ca, inca de cand era tanar acasa la parintii lui, a crescut in credinta citind Urmarea lui Hristos. Si uite ca nu s-a ratacit de la ortodoxie!

Bafta.

Capitolul III
ÎNVATATURA ADEVARULUI

1. Ferice de cel luminat nemijlocit de învatatura adevarului însusi, nu de tîlcul întrezarit al unor chipuri si vorbe trecatoare. Parerile si simturile omenesti înseala într-adevar adeseori, vederea lor e scurta. Ce rost poate avea sa iscodesti cu mintea, pîna în pînzele albe, lucruri ascunse ori învaluite în negura tainei, de vreme ce la ceasul judecatii nimeni nu-ti va cere vreodata socoteala de necunoasterea lor? Mare nesabuinta e sa tii mortis la cercetarea si iscodirea fara rost a unor lucruri nefolositoare, ba chiar pagubitoare, lasînd deoparte tocmai pe cele mai trebuincioase si mai folositoare. Ca, ochi avînd, sa nu vedem.
2. De ce ne-ar pasa atît de mult de deosebirea filosofica dintre fire si speta? Cel caruia Cuvîntul etern îi vorbeste se poate lipsi de felurimea si sumedenia parerilor omenesti. Toate îsi trag obîrsia dintr-un singur Cuvînt, toate se rostesc într-un glas; e însusi izvorul si începutul care pe noi, acum, ne cheama ca sa ne vorbeasca. Fara El nimeni nu poate dobîndi întelegere, fara El nu-i cu putinta o judecata dreapta. Cel pentru care toate sînt una, pe toate la un rost aducînd, si una vazînd întru toate, acela poate fi statornic în sufletul sau, întemeiat cu totul pe pacea lui Dumnezeu. O, Dumnezeule, adevarul meu, fa sa fiu una cu tine, întru iubire fara sfîrsit! Searbada e citirea, searbada ascultarea din carti: tu singur esti tot ce-mi doresc si tot ceea ce vreau. Învatatii sa pastreze tacerea, amuteasca gura fapturii înaintea fetei tale: vorbeste-mi, Doamne, tu singur.
3. Cu cît mai adunat întru sine va fi cineva - cu cît mai limpezite cugetul si inima lui - cu atît mai usor îi va fi sa priceapa lucruri mai multe, mai înalte si mai nepatrunse, caci, pentru el, lumina întelegerii vine de sus. O minte limpede, curata si statornica nu se risipeste în mijlocul îndatoririlor zilnice - oricît de multe ar fi chemata sa faca, caci pe toate le savîrseste cu gîndul la Dumnezeu, straduindu-se sa scuture, din launtrul sau, toata cautarea de sine. Ce anume te stînjeneste si-ti aduce mai multe necazuri pe cap, daca nu tocmai pofta neînfrînata a inimii, lasata în voia ei? Omul drept si evlavios îsi lamureste mai întîi pe dinauntru rostul faptelor sale, abia apoi trece la ceea ce are de savîrsit si savîrseste pe din afara; si nu se lasa mînat încotro l-ar îmbia imboldurile stricate ale firii ci, el însusi stapîn, le tine pe toate cu tarie sub cîrma si îndrumarea dreptei judecati. Care lupta este mai apriga decît a aceluia care vrea sa se biruiasca pe sine? Într-adevar, aceasta s-ar cuveni sa fie grija noastra dintîi: sa ne biruim pe noi însine, zi de zi sa sporim în putere, pas cu pas si ceas cu ceas, înaintînd pe calea binelui.
4. Orice desavîrsire în aceasta viata îsi are partea ei de nedesavîrsire si nu-i cunoastere sau cugetare înalta nescutita de taine si umbre. Cunoasterea smerita de sine e o cale mai sigura spre Dumnezeu decît iscodirea adîncurilor stiintei. Nu ca stiinta sau cunoasterea oricarui lucru ca atare nu ar fi buna în sine, rînduita si vruta chiar de Dumnezeu; dar pentru ca mai de pret e constiinta curata si o viata cinstita. Si tocmai fiindca numerosi sînt cei ce se silesc sa adune cunostinte, mai curînd decît sa duca o viata dreapta si sfînta, atît de des vedem cum atîtia ajung sa rataceasca drumul si sa aduca la urma rod putin sau deloc.
5. O, atîta silinta de si-ar da - pentru a plivi si stîrpi viciile si a rasadi în sufletele lor virtutea -, cîta stradanie irosesc fara oprire în dezbateri, n-ar fi atîtea rele si atîta smintire în rîndul credinciosilor, si nici atîta delasare în manastiri. Caci de un lucru putem fi siguri: în ziua judecatii nu vom fi întrebati ce carti am citit, ci ce fel de fapte am savîrsit, nimeni nu va cerceta cît de iscusiti am fost în vorbire, ci cît de crestineste ne-am trait zilele pe pamînt. Spune-mi, unde s-au dus toti cei care, pîna nu de mult, erau socotiti drept mari învatatori si domni, cei care, pîna mai ieri, pe cînd traiau înca, se bucurau de o faima înfloritoare pentru stiinta lor de carte? Scaunele lor sînt goale si au fost date altora, si ma întreb daca cineva îsi mai aminteste de ei. Cît timp au fost în viata, treceau drept barbati de vaza dar iata, nimeni, acum, nu-i mai pomeneste.
6. O, cît de repede se stinge si amuteste toata slava lumii! Ce bine ar fi fost daca viata le-ar fi fost pe potriva stiintei de carte! Atunci, cu adevarat, citirile si învatatura lor ar fi avut un rost. Si cîti în aceasta viata nu se pierd, cu toata stiinta lor zadarnica de carte, pentru ca prea putin se sinchisesc de slujirea lui Dumnezeu! Si tocmai pentru ca în loc sa se smereasca pe sine le place mai curînd sa treaca drept oameni de vaza, în fumurile gîndului lor se mistuie pîna ce pier. Cu adevarat mare e cel ce are în suflet dragoste mare. Cu adevarat mare este cel care se socoteste pe sine mic si toata fala si slava lumii o socoteste fara pret. Sabuit cu adevarat este acela care toate bunatatile pamîntului le socoteste gunoi, ca sa cîstige pe Hristos (Fil 3, 8). Si învatat cu adevarat e cel care se leapada de vointa sa, spre a putea face numai voia lui Dumnezeu.

[vsovi]

poi e simplu,

chiar daca autorul le zice foarte bine in citatele prezentate, ca pricepe lucrurile semnificative shi deosabeshte poate prea corect, problema inshelarii pare ca vine din transformarea scripturii intr-un indemn moralizator rupt de Hristos, scos din biserica, un percept moral ce te atrage spre parerea inshelatoare de sine... spre insingurarea shi suficientza de sine ce o imprima in om credintza in morala shtiintzei personale, a felului sau propri de a intzelege lucrurile, tragandul spre mandria de a sfatui shi a invatza shi pe altul, mandria invatzatorului ce a priceput ce ar trebui sa faca altul, ca el doar da lectii, ca neparticipand la viatza intru Hristos, toata cunoshtiintza il impinge spre a-i cere altuia ce ar fi trbuit sa faca el insushi... deci este o cadere spre aparenta pocaintza, spre aparenta ascultare caci in realitate el, sarmanul autor, fiind prizonierul ratzionalismului, al moralei fara Dumnezeu, nu realizeaza faptul ca Hristos lumineaza la fel sau chiar mai mult in fiecare din sfintzii Sai, shi aceshtia, ca nishte fratzi ai Lui, nu sunt cu nimic mai prejos fatza de Domnul, shi deci la fel de importantzi in a fi crezutzi shi ascultatzi, pe cand autorul ne arata ca Hristos a luminat doar atunci, shi plecat fiind spre ceruri, sfinzti Lui nu sunt alceva decat nishte auto moralishti mai mult sau mai putzin capabili sa shtie sa-l urmeze pe Hristos... deci fireshte ca este vorba de caderea in protestantism, in sectarism shi alte forme de insingurare platonica...

"Caci daca bobul de grau, cazand pe pamant, nu va putrezi, el se va insingura, iar daca va putrezi atunci multa roada va aduce"

[vsovi]

În prealabil postat de vsovi

poi e simplu,

chiar daca autorul le zice foarte bine in citatele prezentate, ca pricepe lucrurile semnificative shi deosabeshte poate prea corect, problema inshelarii pare ca vine din transformarea scripturii intr-un indemn moralizator rupt de Hristos, scos din biserica, un percept moral ce te atrage spre parerea inshelatoare de sine... spre insingurarea shi suficientza de sine ce o imprima in om credintza in morala shtiintzei personale, a felului sau propriu de a intzelege lucrurile, tragandu-l spre mandria de a sfatui shi a invatza shi pe altul, mandria invatzatorului ce a priceput ce ar trebui sa faca altul, ca el doar da lectii, ca neparticipand la viatza intru Hristos, toata cunoshtiintza il impinge spre a-i cere altuia ce ar fi trebuit sa faca el insushi... deci este o cadere spre aparenta pocaintza, spre aparenta ascultare caci in realitate el, sarmanul autor, fiind prizonierul ratzionalismului, al moralei fara Dumnezeu, nu realizeaza faptul ca Hristos lumineaza la fel sau chiar mai mult in fiecare din sfintzii Sai, shi aceshtia, ca nishte fratzi ai Lui, nu sunt cu nimic mai prejos fatza de Domnul, shi deci la fel de importantzi in a fi crezutzi shi ascultatzi, pe cand autorul ne arata/lasa sa subintzelegem ca Hristos a luminat doar atunci, shi plecat fiind spre ceruri, sfinzti Lui nu sunt alceva decat nishte auto didactzi moralishti mai mult sau mai putzin capabili sa shtie sa-l urmeze pe Hristos, dar care i-a parasit, fiind prea mare pentru a fi cu ei ... deci fireshte ca este vorba de caderea in protestantism, in sectarism shi alte forme de insingurare platonica...

"Caci daca bobul de grau, cazand pe pamant, nu va putrezi, el se va insingura, iar daca va putrezi atunci multa roada va aduce"

am corectat oleaca pentru ca n-am rezistat nervos la atatea gresheli pe care le-am facut, in textul "dupa ureche" pe care l-am scris, iar citatul din Hristos e dupa memoria mea cea dusa cu pluta ori cu sorcova... vesela...

[PLMA]

Multumirea de sine, este prima si cea mai periculoasa piedica, in calea EVOLUTIEI SPIRITUALE! Insa, autorul Brett J. Mitchell in cartea "Lumea Sufletului", scrie:,, exista de fapt o a -III-a cale, care poate fi urmata.In loc sa cauti un invatator sau invatatura in lumea exterioara, avem nevoie sa cautam in noi insine, in suflet sau in inalta constiinta din noi. Avem nevoie sa cautam adevarul care se afla in inimile noastre. Acesta e, pana la urma, singurul adevar pe care chiar il putem cunoaste, doar pentru noi insine!"(despre acest adevar, nu se mai poate vorbi) Trebuie sa aplicam PRINCIPIUL CHRISTIC ADAPTAT INSA LA ERA IN CARE TRAIM!
Doresc tuturor LUMINA, IUBIRE, INTELEPCIUNE, VOINTA, FORTA DIVINA! AMIN