Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #261  
Vechi 07.11.2014, 22:05:43
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit Părintele Cleopa Ilie - Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril ( 2 )

Ceata a treia numită a Tronurilor stă înaintea celui ce șade pe scaun înalt și preaînălțat (Isaia 6, 1). Se numesc așa căci pe dânșii, ca pe niște scaune înțelegătoare, se odihnește Dumnezeu gânditor, precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu ființa, ci cu slujirea și cu darul.
În ierarhia din mijloc, prima ceată se numește ceata Domniilor, pentru că domnesc peste ceilalți îngeri care sunt sub dânșii. Ei "fiind liberi și lepădând toată temerea de rob, de bunăvoie și cu bucurie slujesc neîncetat Domnului". Ei revarsă oamenilor, care sunt puși de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea stăpânirii cu bună înțelegere și a iconomiei celei înțelepte, ca să domnească bine și cu dreptate peste țările încredințate lor. Acești îngeri ajută pe oameni să-și stăpânească simțirile și să-și smerească patimile cele fără de rânduială, supunând pe trup duhului.
Ceata Puterilor cerești, împlinește fără odihnă voia cea tare și puternică a Domnului Savaot, stăpânește planetele și stelele universului; dă oamenilor puterea proorociei și darul facerii de minuni și îi ajută pe creștini să rabde cu tărie necazurile vieții și să păzească poruncile lui Hristos.
Ceata Stăpâniilor, se numește așa pentru că acești îngeri au mare stăpânire peste diavoli. Ei risipesc stăpânirea lor și izbăvesc pe oameni să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi duc la moarte și la osânda iadului.
În ierarhia cea mai de jos prima ceată este a Începătoriilor.
Se numesc așa pentru că ei stăpânesc pe îngerii care sunt sub as*cultarea lor, făcându-le cunoscută voia lui Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toată lumea; ei păzesc țările, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor, orașele, cetățile, satele, limbile, bisericile și păstorii de suflete. Ei îi ajută pe cei ce conduc popoare și Biserici să facă voia lui Dumnezeu și să nu asuprească pe cei de sub ascultarea lor.
Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor și prin ei oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: "Aceștia sunt cei care înmulțesc sfânta credință între oameni luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, des*coperindu-le tainele credinței celei drepte".
Ultima ceată și mai apropiată de oameni este ceata Îngerilor. Aceștia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu și voințele Lui cele mai mici chiar, povățuindu-i să trăiască în dragoste, în fapte bune și cu dreptate, împlinind întru toate voia Domnului. Îngerii sunt rânduiți să păzească pe fiecare credincios, căci de la botez, fiecare creștin are un înger păzitor. Pe cei buni îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuți îi ridică, prin pocăință și spovedanie și niciodată nu ne lasă pe noi, deși uneori greșim. Îngerii sunt gata să ne ajute întotdeauna numai să voim și să cerem ajutorul lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #262  
Vechi 07.11.2014, 22:06:33
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit Părintele Cleopa Ilie - Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril ( 3 )

Iubiți credincioși,
Până aici am vorbit mai pe larg despre îngeri, împărțirea lor, însușirile și chemarea lor, dar întrucât, ceata Sfinților Arhangheli s-a arătat slujitoarea celor mai mari dumnezeiești taine, care au înles*nit mântuirea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dum*nezeu, vom vorbi în continuare numai despre Sfinții Arhangheli, a căror pomenire o avem astăzi.
Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuși Sfântul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor șapte Biserici care sunt în Asia... și de la cele șapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Și aceștia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil și Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită misiune divină de îndeplinit.
Mihail, ce se tâlcuiește "puterea lui Dumnezeu", este voievodul oștilor cerești și cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. El poartă sabie de foc și are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrăjmașilor. Când Lucifer a greșit în cer și au început a cădea mulțime de îngeri, atunci toate puterile cerești tul*burându-se, a stat Arhanghelul Mihail în mijloc și a strigat: Să luăm aminte! Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toți luând aminte de glasul lui și la greșeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: Certe-le pe tine Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a însoțit pe poporul ales din Egipt în pământul fădăduinței. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. El s-a arătat păzitor oștilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: Eu sunt Voievodul oștilor Domnului și acum am venit (Iosua 5, 14).
El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a păzit pe Daniil cu viață, în groapa cu lei. El a adus foc și pedeapsă peste cetățile cele desfrânate, Sodoma și Gomora. El a dat biruință lui Ghedeon în luptă. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mănăstirea Dochiarul (Sfântul Munte) etc. Iar la sfârșitul veacului, tot el, împreună cu ceata arhanghelilor, va suna din trâmbiță, va scula pe cei morți și va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sfântului Apostol Pavel care zice: Că Însuși Domnul, întru poruncă, cu glasul Arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Tesaloniceni 4, 16).
Gavriil, ce se tâlcuiește "bărbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce la vedere și plin de dumnezeiască blândețe. Pentru aceasta a și fost ales și trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Dom*nului dumnezeieștilor ei părinți Ioachim și Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soția lui va naște la bătrânețe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.
Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea și-i des*coperea taine grăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfin*telor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toți îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păsto*rilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire (Luca 2, 14). El a învățat pe păstori să cânte. El a des*coperit magilor taina întrupării. El a liniștit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul și iarăși să se întoarcă în Nazaret.
Sfântul Gavriil ocrotește pe fecioare, acoperă pe mame, păzește pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinți la Dumnezeu și aduce înapoi împlinirea cererilor. EI slujește tainelor celor mari și ajută la înmulțirea și mântuirea neamului omenesc.
Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputințelor omenești.
Uriil este luminător al celor întunecați.
Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc.
Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu și întăritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.
Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvântare dumnezeiască pe pământ.
Dintre toți Sfinții îngeri, cei mai mari binefăcători ai oame*nilor s-au arătat Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, din care pricină se și pomenesc astăzi cu alese prăznuiri și cântări de laudă, dimpreună cu toate cetele îngerești. Se cuvine deci și nouă păcăto*șilor, ce suntem păziți de îngeri, să ne adunăm la sfintele biserici și să lăudăm astăzi soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cerând ajutorul lor.
Să nu uităm că Sfinții Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mij*locitori între Dumnezeu și noi oamenii. Ei au grijă și milă de creștini și-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât ceilalți îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creștine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil este, mai ales, protec*torul fecioarelor creștine, al familiei creștine, protectorul mamelor care nasc copii, ca și protectorul copiilor și al călugărițelor iubitoare de feciorie și iubitoare de Hristos.
În țara noastră cultul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil este foarte răspândit. Numeroase sunt bisericile cu hramul Sfinților Arhangheli, numeroși sunt și credincioșii români care le poartă numele. În multe case se vede icoana Sfinților Arhangheli și nu puțini din bunii noștri creștini citesc acatistul lor. Părinții noștri aveau mare evlavie și pentru îngerii păzitori pe care-i primeau de la botez și se îngrijeau cu mare atenție să nu facă vreun păcat ca să nu alunge de la ei pe îngerii buni.
Înaintașii noștri iubeau rugăciunea, milostenia și Biserica, știind că îngerii păzitori ne numără și ne scriu pașii noștri spre biserică, spre rugăciune, spre cel sărac și spre tot lucrul sfânt și plăcut lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum și ei fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am urma și petrecerea, printr-o trăire sfântă, neîntinată, îngerească. Deci, dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinții îngeri, să ne silim a-i imita prin fapte bune, după putere.
Sfinții îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să ne rugăm și noi neîncetat, Iăudând ziua și noaptea pe Preabunul nostru Dum*nezeu. Sfinții îngeri sunt într-o veșnică mișcare, împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel și noi, să ne trezim din somnul nesimțirii, să alergăm mereu la Biserică, să facem voia lui Dum*nezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu cârtire sau pentru răsplată. Sfinții îngeri se iubesc desăvârșit unii pe alții. Ei iubesc și pe sfinții din cer și pe noi cei de pe pământ. La fel și noi, să ne iubim ca niște frați, lăsând ura, mânia, bătăile, judecățile, minciunile.
Sfinții îngeri ascultă unii de alții, cei mai de jos de cei mai de sus și toți de Dumnezeu. La fel și noi să ascultăm de mai-marii noștri, de părinții care ne-au născut, de cei ce ne învață și ne ajută la mântuire. Să ascultăm și de glasul conștiinței când ne mustră pentru păcate, când ne trimite la biserică, la spovedanie și la cele bune. Să ascultăm și de îngerii noștri păzitori. Să nu-i mai întristăm cu tot felul de păcate. Sfinții îngeri se bucură de mântuirea noastră (Luca 15, 10), ajută la îndreptarea noastră și plâng când noi păcătuim sau suntem aruncați în gheenă. La fel și noi să facem. Să ne bucurăm pentru sporul aproapelui și să plângem pentru căderea lui. Să dăm sfat celui ce are nevoie de el. Să nu mințim pe nimeni. Să îndemnăm și pe alții la pocăință, la biserică, la post și rugăciune.
Sfinții îngeri nu se bârfesc, nu se răzvrătesc, nu se mânie, trăiesc în bună rânduială. La fel și noi, să nu ne mâncăm cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitele, să fugim de tulburare, de mânie, de ceartă, de pofte și patimi trupești. Să trăim ca frații, în dragoste unii cu alții, că suntem fiii Tatălui ceresc.
De vom trăi în armonie, în iubire, în viață curată și în rugă*ciune, vom imita pe îngeri și vom deveni creștini adevărați, iar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ne vor acoperi cu acoperă*mântul aripilor lor cele îngerești de tot răul și primejdia.
Să rugăm, deci, pe sfinții îngeri și Arhangheli să ne fie ajutători în viață și izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #263  
Vechi 09.11.2014, 17:00:35
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.713
Implicit

La biserica la care am mers astazi s-a pus accentul pe faptul ca un om alege singur daca sa fie un fiu al imparatiei sau un fiu al diavolului si ca pentru a face parte din prima categorie e nevoie sa daruim iubire in stanga si in dreapta , pentru ca nu nu vom fi intrebati cate rugaciuni am facut, de cate ori ne-am dus la biserica sau cate zile am tinut post - acestea sunt doar mijloace pentru a dobandi si a inmulti credinta, nu scopuri in sine. Si ca bunul cel mai de pret pe care il poate avea un om este credinta. Crestinul este un om inteligent, care a inteles cat de fragil este el si cat de fragile sunt toate in jurul lui, dar care alege sa fie credincios inainte de toate, stiind ca Hristos se face toate celui care crede.
O duminica placuta tuturor!
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #264  
Vechi 10.11.2014, 12:58:37
Mena59 Mena59 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 20.11.2012
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
La biserica la care am mers astazi s-a pus accentul pe faptul ca un om alege singur daca sa fie un fiu al imparatiei sau un fiu al diavolului si ca pentru a face parte din prima categorie e nevoie sa daruim iubire in stanga si in dreapta , pentru ca nu nu vom fi intrebati cate rugaciuni am facut, de cate ori ne-am dus la biserica sau cate zile am tinut post - acestea sunt doar mijloace pentru a dobandi si a inmulti credinta, nu scopuri in sine. Si ca bunul cel mai de pret pe care il poate avea un om este credinta. Crestinul este un om inteligent, care a inteles cat de fragil este el si cat de fragile sunt toate in jurul lui, dar care alege sa fie credincios inainte de toate, stiind ca Hristos se face toate celui care crede.
O duminica placuta tuturor!
Pe aceeasi ideie a fost si predica parintelul de la parohia din care fac eu parte.
Mi-a placut tare mult cuvantul:
"Dragostea ne da Putere si Credinta ne da Curaj"
Reply With Quote
  #265  
Vechi 05.12.2014, 23:49:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit

Sfantul Nicolae: Dragostea de popor – pana la sacrificiu, si Dragostea de Iisus – dragostea de Adevar "Indreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-ai arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiasca sufletele noastre."

Sfântul ierarh Nicolae e unul din cei mai populari sfinti ai crestinismului. Nu e nici sfântul Ioan Gura de Aur, a carui sfânta Liturghie se savârseste mereu. De ce? Ne-ar putea explica cele doua calitati ale marelui ierarh:

Dragostea de popor – pâna la sacrificiu, si Dragostea de Iisus – dragostea de Adevar.

Deci „mila si adevarul" pe care le-a trait ca ierarh, l-au facut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a facut mare înaintea oamenilor.

Constantin cel Mare l-a gasit pe sfântul Nicolae în temnita. Prin edictul Împaratului de recunoastere a crestinismului ca religie de stat, de la anu1 313, sfântul Nicolae, dimpreuna cu toti crestinii de prin temnitele Imperiului roman, sunt pusi în libertate.
La anul 325, când Împaratul Constantin a convocat primul sobor ecumenic, a toata crestinatatea, printre cei 318 sfinti Parinti ai lumii si ierahi era si sfântul Nicolae.

Soborul s-a convocat pentru a stavili marea erezie a arianismului, care tagaduia divinitatea lui Iisus.
Atunci s-a cunoscut râvna sfântului Nicolae pentru Adevar, care a si trecut masura. Caci sfântul Nicolae l-a palmuit pe ereticul Arie în plin sobor pentru hulirea lui: ca Iisus n-ar fi Dumnezeu, ci numai o faptura a lui Dumnezeu. Hulirea vrednica era de bataie, caci Arie sapa la temelia crestinismului: ataca dumnezeirea Întemeietorului sau. Ori crestinismul sta sau cade cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Întemeietorului sau.

Deci sfintii Parinti, amarându-se pentru palma pe care a dat-o sfântul Nicolae lui Arie, i-au luat omoforul arhieriei.

S-a aratat însa Maica Domnului unuia dintre îmbunatatitii Parinti si le-a poruncit sa-i dea omoforul înapoi, ca placuta a fost Domnului râvna sfântului Nicolae.

De atunci pe icoana sfântului Nicolae e zugravita Maica Domnului si Domnul Hristos, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

Iata râvna pentru Adevar, cum n-au mai avut-o Parintii Bisericii. Dar tot râvna pentru adevar se pot socoti si interventiile energice, pâna la rafuiala si pâna la împaratul, când, în doua rânduri erau sa fie osânditi la moarte niste nevinovati.

Sfântul Nicolae i-a scapat de moarte. Iata râvna pentru dreptatea omului. Asa ceva nu poate face decât omul hotarât sa le ia locul. Dar acestia sunt sfintii: „pastorii cei buni, care-si pun sufletul pentru oi".

Dar sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovnicesti ale turmei sale. El n-a vazut omul împartit, ca sa se multumeasca a se griji numai de o parte a omului. El a luat omul ca întreg, si pentru întreg omul s-a expus riscurilor si grijilor. Asa odata, fiind mare seceta, a alergat si a aprovizionat cetatea sa cu grâu, scapând oamenii de foamete.

De trei ori a scapat de mizerie si pacat pe un tata vaduv cu trei fete, aruncându-le bani pe ascuns, si asa le-a casatorit iubitorul de oameni, cu cinste. Si i s-ar mai putea pomeni din fapte, dar ne oprim aici.

***

Poate ca si aci sta o taina a sfinteniei lui: în capacitatea lui de a aduna suferinta. Suferinta pe care o aduna de la toti, îi facea iubirea mai stralucitoare, si acestea laolalta ard ca o faclie viata sfântului, care apoi, mai multa suferinta atrage, sporind focul iubirii sale de oameni. Suferinta si iubirea se cresc în progresie una pe alta, în sfinti. Asa se face ca inima lui era o mare în care se revarsau toate lacrimile si durerile pamântului si gaseau alinare. Cred ca aceasta e o taina a „luminatorilor lumii".

De altfel toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu oamenilor, dupa mutarea sfântului, nu au alta explicatie, decât ca sunt un raspuns pe care ti-1 da Dumnezeu, pentru iubirea lor de marele ierarh. Caci Dumnezeu e facatorul de minuni în sfinti Sai, indiferent daca sunt în lumea aceasta sau s-au mutat în cealalta.

Dar marea minune – si din ce în ce mai rara între oameni, e tocmai aceasta lumina a inimii, careia Dumnezeu nu-i pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o lauda cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubitilor Sai: iubitorii de oameni, sfintii.

Dumnezeu o lauda cu faptele mai presus de fire.

Sa o laudam si noi... macar cu vorba!

de Ieromonah Arsenie BOCA
“Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #266  
Vechi 27.12.2014, 22:29:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit Predică la Sfântul Apostol întâi mucenic și Arhidiacon Ștefan - Preot Nicolae Tănase

Atunci, au ales șapte diaconi, între care și Sfântul Arhidiacon Ștefan. Ei aveau misiunea atunci să împartă mâncarea și ajutoarele care se strângeau și se împărțeau în mod egal creștinilor. Apoi ei îi ajutau pe Apostoli, pe preoți și pe episcopi la slujba de la Sfântul Altar.








S-a născut Iisus Hristos pe pământ, Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru. Am serbat asta în 25 ale lunii decembrie. Am serbat apoi, ieri, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin care ne-a venit o asemenea bucurie.
Iar astăzi facem începătură mucenicilor, a celor care și-au dat viața pentru El, pentru Iisus Hristos, primul dintre ei fiind Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. (...). Arhidiacon înseamnă primul între diaconi. Diaconii erau șapte, aleși de Apostoli pentru că nu mai biruiau cu slujirea oamenilor, adică slujirea la mese și a nevoilor lor.
După Sfânta Liturghie, toți creștinii rămâneau la masă și Apostolilor le era foarte, foarte greu să se grijească și de predică și de slujbă și de împărțirea mâncării. Atunci, au ales șapte diaconi, între care și Sfântul Arhidiacon Ștefan. Ei aveau misiunea atunci să împartă mâncarea și ajutoarele care se strângeau și se împărțeau în mod egal creștinilor. Apoi ei îi ajutau pe Apostoli, pe preoți și pe episcopi la slujba de la Sfântul Altar.
Din păcate, după 2.000 de ani, în lume sunt foarte puțini diaconi, pentru că diaconul nu are putere deplină să facă cele sfinte. Atunci s-a preferat ca să existe mai mulți preoți. (...). Arhidiaconul Ștefan mărturisea pe Hristos și spunea: „El, Hristos, a venit, S-a născut, a murit, a înviat și a înlocuit Legea”. Care Lege? Legea Vechiului Testament. Când auzeau așa, evreii se tulburau foarte tare. A ținut și o cuvântare, ați auzit-o aici, la Apostol. La această cuvântare el a arătat că zadarnic ținem legea Vechiului Testament, dacă „trecut-a umbra Legii” și a venit Hristos.
În cele din urmă, l-au pus în mijloc, au luat pietroiul și l-au omorât. Omenirea, de atunci încoace, tot omoară, continuu. Avem cu milioanele mucenici care au spus: „Sunt creștin, mărturisesc pe Iisus Hristos, nu mă închin dumnezeului străin”. Și noi ar trebui să facem la fel: să nu ne închinăm la dumnezeii străini, ci la Dumnezeul adevărat, Iisus Hristos, Cel născut în iesle, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. La acest Dumnezeu să ne închinăm; și dumneavoastră, care ați venit azi la biserică, la acest Dumnezeu vă
închinați.
Cei care n-au venit la biserică se închină la un cu totul alt dumnezeu, la altceva, la dumnezeu străin. Asta nu este bine și să fim cu luare aminte, pentru că ne cere socoteală Dumnezeu, de Sângele Fiului Său vărsat pentru noi.
Mai prăznuim astăzi încă doi sfinți: Sfântul Teofan Mărturisitorul și Teodor Scrisul. Erau frați și au apărat cinstirea și închinarea sfintelor icoane. Sfântul Teodor se numește Scrisul pentru că și pe el și pe fratele său, l-au însemnat pe frunte cu un fier înroșit, scriind un verset din Biblie, ca să se învețe minte și să nu mai apere sfintele icoane. Dar ei n-au cedat. Auziți? Auziți ce s-a întâmplat? Pe acela l-au omorât cu pietre, pe aceștia i-au scris pe frunte cu fier înroșit. Și lumea îi zicea și la unul și la altul Scrisul, adică cel care e scris pe frunte. Ce impresionant, ce putere, ce rezistență, ce dragoste către Dumnezeu, pentru Iisus Hristos, Cel născut în iesle!
Mâine prăznuim mai mulți mucenici. Au murit în vremea împăratului Dioclețian și Maximian. În ziua de Crăciun au năvălit ostașii, i-au înjunghiat într-o biserică imensă, în Nicomidia și apoi au dat foc bisericii, cu ei cu tot, 20.000. Auziți? 20.000. Auziți? În ziua de Crăciun veniseră 20.000. (...). Ce biserică o fi fost aia? Imensă, care a putut să cuprindă 20.000. Și toți au murit. Nici unul nu s-a lepădat. Cine vroia să se lepede putea să iasă. Cu preotul lor, cu episcopul lor, cu toții au murit acolo, 20.000, pentru Hristos.
Să facem și noi ceva pentru Hristos! Acum nu mai murim, nu mai e pericolul acesta. Dar să aducem și noi o jertfă, să sacrificăm și noi câteva ore, venind în biserica lui Hristos. (...).
Iar poimâine prăznuim pe cei 14.000 de prunci omorâți de Irod pentru ca doar, doar, între ei să fie și Hristos. Se temea că i-ar fi luat domnia. Așa spuseseră magii, care au văzut steaua. Iar el s-a îngrijorat și i-a omorât. Pruncul a scăpat, ca și Ioan Botezătorul. Dar Biserica îi prăznuiește ca pe niște mucenici pe cei 14.000 de copii. (...).
Dar ca să facem fapte bune pentru sufletul nostru nu trebuie să ni se întâmple ceva. Facem pentru că trebuie să facem, pentru că e bine să facem. Dacă vom face așa, Dumnezeu ne va feri de multe. Abia în lumea cealaltă vom afla de câte ne-a ferit Dumnezeu. Acum nu știm, pentru că nu recunoaștem întru totul pronia Dumnezeiască asupra noastră. Avem mai mult nădejde în noi. (...).
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem, cu rugăciunile Sfântului Arhidiacon întâiul Mucenic Ștefan. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #267  
Vechi 03.03.2015, 10:23:21
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.778
Implicit

Intr-o omilie plina de miez, vorbind despre Schimbarea la Fata, parintele ne-a spus ca venirea la fata locului tocmai a lui Moise si a lui Ilie nu e lucru intamplator. Cei doi postisera. Ca si Isus. Cei doi cunoscusera o lumina dumnezeiasca perceptibila fizic, fiecare in felul sau. Asadar, sunt de fata la Metamorfoza lui Cristos cei care-i vazusera lumina si cei trei apostoli care o vad acum.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #268  
Vechi 14.03.2015, 21:56:58
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit Arhim. Dumitru Cobzaru - Predica la Duminica a 3-a din Postul Mare(a Sfintei Cruci)

https://www.youtube.com/watch?v=7OU7PMnG2zc
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #269  
Vechi 14.03.2015, 22:01:45
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit Grupul Psaltic Nectarie Protopsatul - Slava Vecerniei la Duminica Sfintei Crucii

https://www.youtube.com/watch?v=A3P3fn6dQ7I
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #270  
Vechi 21.03.2015, 22:41:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.860
Implicit Predică la Duminica a 4-a din Postul Mare

http://www.teologiepentruazi.ro/2015...tul-mare-2015/
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Predica despre iertare Ioana Amariucai Intrebari utilizatori 4 29.06.2012 11:08:05
o predica frumoasa marius.b. Generalitati 1 31.07.2011 23:18:41
Predica de pe Munte catalinabalhui Din Noul Testament 1 17.03.2009 16:58:46
Predica Hartford Despre Biserica Ortodoxa in general 3 06.02.2008 12:14:30