La spovedit trebuie să mergem cu păcatele deja iertate

[sophia]

Aproape ca nici nu-mi vine sa cred ca cele texte au fost scrise de copii, pentru ca si exprimarea este foarte matura. Un copil scrie mai simplist.
Sau poate ca s-au maturizat asa de mult noile generatii?
Dar atunci de unde "perlele" de la Bac?

In fine, altceva vroiam sa spun.
Mai intai ca am tot urmarit discutia si am impresia ca scriem in paralel, adica unii pe langa altii.
Nimeni n-a spus ca nu e nevoie de spovedanie la preot!

Mi-a placut si mie citatul despre iertare, pus (nu stiu de unde) de Florin. Parca ar fi scris de mine (in sensul ca asa gandesc si eu).

Spovedania la preot nu este suficienta. Si nu trebuie sa devina un automatism ("Am spus Vetei ca e o proasta si am mancat o prajitura vineri. Esti dezlegat, la revedere"). Asta nu este spovedanie! Nu va suparati.
Nu "trebuie" sa ma spovedesc ca simt nevoia, sau nu sa ma spovedesc. Ma duc pentru ca am ceva important pe suflet de spus si preotul trebuie sa ma lamureasca si el ma invete ce am de facut.

Trebuie mai intai sa intelegem pacatul in profunzime: ce anume inseamna de fapt, ce este pacat si ce nu.
Trebuie sa ne iertam intre noi si sa ne corectam.
Da, este foarte greu si unele lucruri le facem in mod repetat, adesea inconstient, prin firea noastra, prin greutatile vietii.

Si trebuie sa putem discuta cu un preot si in afara spovedaniei. Trebuie!
Altfel ramanem mereu cu aceleasi greseli si nelamuriri in noi.
Stam la cozi, ca pe banda, sa spunem doua vorbe la spovedanie, ca nu e timp mai mult si plecam precum ne-am dus, pentru ca nu vorbeste nimeni cu noi.

E ca si cum se duc copii la scoala doar ca sa-i asculte si sa le puna note si in rest nimic. Se duc, le pune nota si pleaca acasa. De explicat si predat...nimic.
De unde si cum sa invete? Sa citeasca din manual. Ce inteleg bine, ce nu, la revedere.

Duminica ne-a spus parintele niste lucruri la predica si ar fi trebuit discutate. Erau foarte interesante dar si socante, pe marginea frazei cu "pana cand am sa va suport neam de desfranati..." spuse de Iisus in pilda cu copilul lunatec.

N-ai cum, n-ai unde sa intrebi. In fine...

Si iertare si iubire. De ce a disparut de la noi gestul de a face pace, de a da mana cu cel de langa noi (la Sf. Liturghie), de a spune "iarta-ma" cand te duci sa te spovedesti si impartasesti? Sa ierti si sa iubesti aproapele si mai apoi sa te duci sa ceri iertare la preot. Am vazut ca preotul iese la un moment dat in usile altarului se pleaca in fata noastra spunand in soapta ceva cu "iertati si...". Este un gest sublim. La fel cum este cand la catolici toata lumea isi da mana si face pace. Am asistat la asa ceva si mi-a placut. Era o pace generala si abia pe urma luau ostia.

Eu asa gandesc si simt.