Mandria

[CelMandru]

În prealabil postat de alicia

Usor de spus greu de facut...oamenii din ziua de azi sunt prea delasatori si le place sa traiasca in pacate,mandrie...e greu sa te lupti cu tine insuti!

E greu într-adevăr, dar Hristos ne-a arătat, prin Crucea Sa, cum să biruim. Cum scrie mai jos sfântul Inochentie al Odessei, Hristos ne-a lăsat dumnezeiescul Testament. Să nu luăm seama la aşa ceva, delăsându-ne şi fiind indiferenţi, este nu nesocotinţă, ci batjocură. Lupta cu patimile e cea mai grea cruce, pe care trebuie s-o purtăm cu credinţă. S-o purtăm cu nădejde, cu sudori, cu nevoinţă, aşa cum putem, până la moarte. Cu ajutor neîncetat de la Domnul. Cu Sfânta Rugăciune. Să nu lăsăm niciodată rugăciunea. Să cădem de fiecare dată în genunchi în faţa Stăpânului, cu lacrimi, şi să-i cerem preadulcea milă.

Grea este crucea, dar de vrei să te mântuieşti, cere ajutorul preabunului Dumnezeu. De-ai şti cât de Bun este, n-ai putea niciodată să-ţi dezlipeşti gândul şi inima de Dânsul. Fără El, oricum, nu eşti în stare de nimic. Roagă-te, omule! Roagă-L pe Bunul Dumnezeu să te miluiască! Roagă-O pe Prea Sfânta Născăctoare să rămâi pe calea cea dreaptă. Să ai credinţă. Să poţi să înduri totul cu bucurie, cu răbdare şi smerenie, mulţumindu-i Domnului Dumnezeului Tău care-ţi vrea întotdeauna binele, fără să-ţi dai seama.

<<Cel ce nu-şi va lua crucea sa şi să vină după Mine, acela nu este Mie vrednic (Mt. 10, 38).

Deşi nu e uşor acest sceptru împărătesc, dar totuşi e sceptru! Deşi nu e de aur cununa de spini, dar totuşi e cunună! Cel ce vorbeşte din mormânt, acela are dreptul să ceară viaţa. Cel ce şi-a pus pentru noi sufletul Său (In. 10, 15-17), Acela nu ne va da în loc de pâine piatră (Mt. 7, 9). Gata suntem, Doamne, gata suntem să primim şi crucea din mâinile Tale. Dar ce vom face, când vom slăbi sub povara acestei cruci? Tu singur ştii că duhul este treaz, dar trupul neputincios (Mc. 10, 38); Tu însuţi ai cerut ajutor când ai fost părăsit pe cruce de Tatăl. Unde să alergăm noi când vom cădea sub povara crucii pe calea spre împărăţia pe care ne-o făgăduieşti nouă?

"Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu şi în Mine credeţi" (In. 14, 1). "Fără Mine nu puteţi face nimic" (In. 15, 5). Dar dacă veţi rămâne întru Mine, şi cuvintele Mele vor rămâne întru voi; oricâte veţi voi a cere vă vor fi date vouă. Până acum nu aţi cerut nimic întru numele Meu; cereţi şi veţi lua. Şi de veţi cere ceva de la Tatăl întru numele Meu, voi face vouă, ca să se proslăvească Tatăl întru Fiul (In. 16, 23, 24; 14, 13). Acestea am grăit vouă, ca pace să aveţi întru Mine. În lume scârbe veţi avea, însă îndrăzniţi, Eu lumea am biruit (In. 16, 33).

După astfel de făgăduinţe nu mai are loc, fraţilor, nici o îndoială şi nici o temere. Testamentul este adevărat; pecetluit cu sânge, adeverit de cer şi pământ, primit şi întărit de Tatăl! După un astfel de Testament nu mai pot avea loc nici un fel de răstălmăciri. Nici la testamentele omeneşti nu îndrăzneşte nimeni a-şi adăuga cuvintele sale; îndrăzni-vom oare a adăuga cuvintele noastre la un testament dumnezeiesc? Tot cel ce are urechi de auzit a auzit cea de pe urmă voinţă a Domnului său; de voieşti împărăţia, suie-te pe cruce! De vei slăbi sub povara crucii, aleargă către Tatăl; de va întârzia a-ţi răspunde Tatăl, cere ajutorul Fiului! Fii credincios până la moarte (Apoc. 3, 10), şi oricine ai fi tu, vei şedea pe tronul făgăduit ţie (Apoc. 3, 21). Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele celui ce şade acum în mormânt nu vor trece (Mt. 24, 35).>> (Sfântul Inochentie al Odessei)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de alicia

Usor de spus greu de facut...oamenii din ziua de azi sunt prea delasatori si le place sa traiasca in pacate,mandrie...e greu sa te lupti cu tine insuti!

Nu cred ca suntem pe deplin constienti de pacatul si mandria in care ne complacem. In inselarea noastra, suntem incredintati ca pacatul nostru e mic in raport cu al celorlalti, iar despre mandrie, cu cat ne trage cineva de manecuta, cu atat suntem mai orbiti de furie si spunem vrute si nevrute ca si cum ar avea vreo legatura cu ceea ce suntem noi de fapt. Oare cu cine ne luptam? Cu noi insine, sau cu Dumnezeu? El ne tot trimite incercari, iar noi i le servim la fileu, cat mai strategic, sa nu cumva sa castige vreun punct.
Omul este un munte de mandrie. Atat timp cat il lasi sa se plimbe tantos printre pitici, esti tu insuti un pitic minunat, vrednic sa primesti o bombonica si o mangaiere pe crestet. Daca indraznesti sa-i spui ca a calcat din neatentie intr-un rahat sau intr-un musuroi de furnici, te face una cu pamantul fiindca esti unul dintre razvratiti care n-ai inteles inca dreptul si meritul lui.

@CelMandru

În sfârşit, un mijloc foarte bun pentru a învinge duhul mândriei duhovniceşti este şi ideea menirii noastre. Virtuţile tale sunt lăudate de oamenii cei asemenea ţie. Dar oare pentru oameni trebuie să fii tu virtuos? În lumea aceasta şi lucrurile mici pot să se pară mari. Dar oare tot aşa va fi şi în lumea nouă, unde vei merge tu şi unde vom merge cu toţii? Noi vom locui cândva cu îngerii şi vom veni în contact chiar cu Dumnezeu. Suntem noi oare destul de curaţi pentru aceasta? Nu se vor topi oare virtuţile noastre înaintea ochilor dumnezeirii? Isaia Proorocul toată viaţa şi-a petrecut-o în fapte bune şi s-a învrednicit să fie ales prooroc; şi, cu toate acestea, când s-a văzut înaintea tronului dumnezeirii, atunci, cuprins fiind de groază, a strigat: "Ticălos om sunt eu, căci buze necurate având, şi pe Domnul Savaot cu ochii L-am văzut" (Is. 6, 5) şi n-a vrut să se liniştească până când îngerul nu l-a curăţit prin atingerea buzelor lui de un cărbune de pe jertfelnicul dumnezeiesc. Vezi dar, când îţi vine duhul mândriei, închipuieşte-ţi că te afli nu înaintea unei adunări de vameşi şi farisei, ci înaintea tronului lui Dumnezeu celui desăvârşit, şi desigur vei striga ca şi Isaia, văzând sărăcia sufletului tău şi necurăţia inimii tale, şi corpul şi sângele atotcurăţitor al Dumnezeului-Om vor deveni pentru tine absolut indispensabile, vor deveni cărbune curăţitor.>>

Cum as putea face sa-mi bag in cap toate cele spuse aici si sa nu-mi mai iese in veci de-acolo? Cum as putea face sa-mi insusesc aceasta stare de fapt si sa-mi fie mod de viata?
Din pacate, desi Dumnezeu ne pune zilnic la dispozitie metode simple de inteleptire, noi continuam sa privim pe deasupra si nu intelegem nimic din ce vrea El de la noi, nu doar de la altii. Si iata ca, precum proorocul, ajungem inaintea tronului lui Dumnezeu, singuri cu pacatele noastre. Ne va mai pasa de mirosul de transpiratie a celor din autobuz? Acela ni se va parea parfum. Se spune ca daca omul ar sti cum miroase diavolul s-ar ingrozi. Menirea mea pe lume nu este sa-l judec pe celalalt, ci sa-i caut faptele bune, pe care sa le fac si eu daca pot. Am reusit sa schimbam locul intelepciunii cu al filosofiei ieftine; am ajuns sa ne imbatam de placere cand privim catre cineva artificial sulemenit, si sa strambam din nas la cineva care se intoarce de la munca, transpirat si murdar...

Astazi este praznuirea Sfantului Antonie cel Mare si se cuvine a-l aminti. Se spune ca odata a auzit un om strigand dupa ajutor, ca din gura de sarpe. Apropiindu-se, l-a descoperit pe acesta cazut intr-o groapa si l-a intrebat de ce urla asa de tare? Omul a raspuns ca a cazut acolo de trei zile si de atunci n-a mancat nimic. "Pai eu n-am mancat nimic de 40 de zile si nu mai mai strig asa". Dar vocea lui Dumnezeu s-a auzit intr-o clipa: "Cu harul Meu, Antonie... Cu harul Meu."

[CelMandru]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Se spune ca odata a auzit un om strigand dupa ajutor, ca din gura de sarpe. Apropiindu-se, l-a descoperit pe acesta cazut intr-o groapa si l-a intrebat de ce urla asa de tare? Omul a raspuns ca a cazut acolo de trei zile si de atunci n-a mancat nimic. "Pai eu n-am mancat nimic de 40 de zile si nu mai mai strig asa". Dar vocea lui Dumnezeu s-a auzit intr-o clipa: "Cu harul Meu, Antonie... Cu harul Meu."

Minunat! Slavă lui Dumnezeu pentru că am apucat să aud şi acest mic, dar ziditor cuvânt!

Pentru ca s-a pomenit deja de ziua Sfantului, va readuc si eu in atentie o pilda cu Sfantul Antonie cel Mare, zic eu "on topic" (sunt sigura ca multi o stiti):

Intr-o zi vede Sf Antonie toate cursele pe care diavolul le pune in calea oamenilor (intre pamant si cer), curse multe si complicate. Si il intreaba pe Dumnezeu: "Cum poate omul sa treaca toate aceste curse si sa se mantuiasca?" Iar raspunsul a fost "Cu Smerenie, Antonie, cu Smerenie!"

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de CelMandru

Grea este crucea, dar de vrei să te mântuieşti, cere ajutorul preabunului Dumnezeu. De-ai şti cât de Bun este, n-ai putea niciodată să-ţi dezlipeşti gândul şi inima de Dânsul. Fără El, oricum, nu eşti în stare de nimic. Roagă-te, omule! Roagă-L pe Bunul Dumnezeu să te miluiască! Roagă-O pe Prea Sfânta Născăctoare să rămâi pe calea cea dreaptă. Să ai credinţă. Să poţi să înduri totul cu bucurie, cu răbdare şi smerenie, mulţumindu-i Domnului Dumnezeului Tău care-ţi vrea întotdeauna binele, fără să-ţi dai seama.

"Roaga-te, omule! Roaga-te!"...
Cand sa se mai roage, omul, daca toata viata alearga sa-i roage pe ceilalti sa se roage? Pana si rugaciunea in sine, paleste de marire si slava desarta cu toate faptele bune pe care doar credem ca le-am facut peste zi, in loc sa varsam lacrimi amare si sa vedem ca de fapt vrajmasul face din noi un ostas de nadejde si chiue de bucurie pentru asta.

În prealabil postat de CelMandru

Unde să alergăm noi când vom cădea sub povara crucii pe calea spre împărăţia pe care ne-o făgăduieşti nouă?

Pai unde sa alergam? De obicei ii acuzam pe cei de langa noi ca ne-au pus piedica si ca au ceva impotriva mantuirii noastre.

În prealabil postat de CelMandru

După astfel de făgăduinţe nu mai are loc, fraţilor, nici o îndoială şi nici o temere. Testamentul este adevărat; pecetluit cu sânge, adeverit de cer şi pământ, primit şi întărit de Tatăl! După un astfel de Testament nu mai pot avea loc nici un fel de răstălmăciri. Nici la testamentele omeneşti nu îndrăzneşte nimeni a-şi adăuga cuvintele sale; îndrăzni-vom oare a adăuga cuvintele noastre la un testament dumnezeiesc? Tot cel ce are urechi de auzit a auzit cea de pe urmă voinţă a Domnului său; de voieşti împărăţia, suie-te pe cruce! De vei slăbi sub povara crucii, aleargă către Tatăl; de va întârzia a-ţi răspunde Tatăl, cere ajutorul Fiului! Fii credincios până la moarte (Apoc. 3, 10), şi oricine ai fi tu, vei şedea pe tronul făgăduit ţie (Apoc. 3, 21). Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele celui ce şade acum în mormânt nu vor trece (Mt. 24, 35).>> (Sfântul Inochentie al Odessei)

Urechile mele, aud doar ce vor sa auda si sunt surde in rest. Si atunci cand mi se pare ca am cules cu grija Cuvantul lui Dumnezeu, vine vrajmasul si il scutura din radacina ca se alege praful de toate semintele Adevarului, iar eu in loc sa aduc pacea cea binecuvantata, aduc numai sminteala si dezbinare...
Vai mie, ca nu sunt in stare de nimic bun pe lumea asta!

[CelMandru]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pana si rugaciunea in sine, paleste de marire si slava desarta cu toate faptele bune pe care doar credem ca le-am facut peste zi, in loc sa varsam lacrimi amare si sa vedem ca de fapt vrajmasul face din noi un ostas de nadejde si chiue de bucurie pentru asta.

Păleşte frate, aşa e. Dar e vie. Nu moare. Să n-o lăsăm niciodată. Că fără ea nu ne putem mântui, oricât ne-om plânge nenumăratele păcate. Trebuie să găsim, printe lacrimile de pocăinţă, de durere, de tristeţe, de disperare, un fir de nădejde. Cu acel firicel de nădejde să ne rugăm, frate! Să cerem milă şi îndurare la Hristos! Să nu ne pierdem niciodată nădejdea în rugăciune...

[Claudiu_FT]

Doare cei mandri cunosc mandria, o observa si o judeca ... cei smeriti n-au nevoie de nici o cunoastere, sa observe, sa judece ... energia celor dintai vine de la oamenii din jur ... iar cei din urma ... nu au nevoie de asa ceva ... energia lor vine din inertia propriului cuget ...

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de CelMandru

Păleşte frate, aşa e. Dar e vie. Nu moare.

Nu moare? Cateodata e moarta, crapata, rupta, facuta ferfenita... Cum sa te mai aduni? Cum sa te mai rogi? In jurul tau stau aliniati toti cei pe care i-ai slujit... Mai roaga-te daca poti. Asa eram aseara... Gresesc in fiecare clipa, fie prin gandul ca pot schimba ceva, fie prin intentia de a pune inceput bun propriilor mele ganduri...
Uneori se deschide cate un thread minunat si-mi spun "Iata ce lucru bun face Dumnezeu cu noi!" Iar in scurt timp, vrajmasul aduce prin slabiciunile noastre atata dezbinare, incat nimic ziditor nu mai ramane.
Avem urechi, dar auzim asa cum vrem noi, dam interpretari asa cum dorim noi, "nectarul" il lasam neatins si zgandaram la un loc cu mustele, facand mare taraboi pentru o nimica toata, sunam la 112 sa vina SMURD-ul, pompierii, politia, depanarea, gunoierii, fiecare cu arsenalul din dotare si cu instructiunile de folosire, apoi ne mutam in alta gradina sa o luam de la capat...
VREAU sa invat ca problema mea sunt EU. Stiu ca sunt o povara si imi recunosc nevrednicia, dar prin ceea ce fac, ma contrazic si nu sunt cu nimic mai presus de cei cu care nu ma pot pune de acord. Vin mereu cu explicatii si imi pasa ca altcineva imi rastalmaceste vorbele in loc sa-mi vad de treaba si sa ma rog pentru el. Cer altora smerenie, dar eu sunt regele mandriei, ca altfel ce sens ar avea atatea replici pe care le dau? Macar multumesc lui Dumnezeu ca nu port in suflet rautate, imi trece foarte repede, si cred eu ca mi-e mila de toti. Daca si Dumnezeu si-ar face mila de mine, asa cum imi fac eu de cei care ma pun ma colt, eu as fi multumit. De obicei ma razvratesc si ma dezlantui cand ii vad pe altii pusi la colt cu tupeul si aroganta. Eu am incredere in mine si cred ca pot sa ma apar, dar neputinta altora de a se apara ma pune uneori in mare pericol...
Toata viata trebuie sa invatam, iar fara rugaciune si smerenie, nu suntem in stare de nimic. Din pacate rugaciunea nu-si gaseste obiectul, cand e amestecata cu trufia din noi...

[MariS_]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu moare? Cateodata e moarta, crapata, rupta, facuta ferfenita... Cum sa te mai aduni? Cum sa te mai rogi? In jurul tau stau aliniati toti cei pe care i-ai slujit... Mai roaga-te daca poti. Asa eram aseara... Gresesc in fiecare clipa, fie prin gandul ca pot schimba ceva, fie prin intentia de a pune inceput bun propriilor mele ganduri...
Uneori se deschide cate un thread minunat si-mi spun "Iata ce lucru bun face Dumnezeu cu noi!" Iar in scurt timp, vrajmasul aduce prin slabiciunile noastre atata dezbinare, incat nimic ziditor nu mai ramane.
Avem urechi, dar auzim asa cum vrem noi, dam interpretari asa cum dorim noi, "nectarul" il lasam neatins si zgandaram la un loc cu mustele, facand mare taraboi pentru o nimica toata, sunam la 112 sa vina SMURD-ul, pompierii, politia, depanarea, gunoierii, fiecare cu arsenalul din dotare si cu instructiunile de folosire, apoi ne mutam in alta gradina sa o luam de la capat...
VREAU sa invat ca problema mea sunt EU. Stiu ca sunt o povara si imi recunosc nevrednicia, dar prin ceea ce fac, ma contrazic si nu sunt cu nimic mai presus de cei cu care nu ma pot pune de acord. Vin mereu cu explicatii si imi pasa ca altcineva imi rastalmaceste vorbele in loc sa-mi vad de treaba si sa ma rog pentru el. Cer altora smerenie, dar eu sunt regele mandriei, ca altfel ce sens ar avea atatea replici pe care le dau? Macar multumesc lui Dumnezeu ca nu port in suflet rautate, imi trece foarte repede, si cred eu ca mi-e mila de toti. Daca si Dumnezeu si-ar face mila de mine, asa cum imi fac eu de cei care ma pun ma colt, eu as fi multumit. De obicei ma razvratesc si ma dezlantui cand ii vad pe altii pusi la colt cu tupeul si aroganta. Eu am incredere in mine si cred ca pot sa ma apar, dar neputinta altora de a se apara ma pune uneori in mare pericol...
Toata viata trebuie sa invatam, iar fara rugaciune si smerenie, nu suntem in stare de nimic. Din pacate rugaciunea nu-si gaseste obiectul, cand e amestecata cu trufia din noi...

Iti inteleg durerea, dar cred ca exista o raza de lumina chiar si in cel mai mare intunerec. O sa exemplific cu o poveste pe care am postat-o pe alt fir, dar cred ca aici este locul ei. Si apoi o talcuiesc ca sa nu existe dubii asupra ei. Iata povestea:

Era odata un om ce primise mostenire un lingou de aur si, din acest motiv, se credea foarte bogat. Il privea in fiecare zi si era tot mai multumit. Pe lingou era scris cu litere mari o eticheta: AUR. Omul se mandrea cu el si il arata tuturor celor apropiati lui. Dar intr-o zi veni si un batran netot, care n-avu ce face si zgarie putin eticheta respectiva. Se gandea ca nu strica sa verifice ce se ascundea dedesupt. Si numa' ce sterse cuvantul AUR si dedesupt aparu altul: RAU. Culoarea si ea se schimba, din aurie deveni rosie. Incitat, batranul mai zgarie in continuare si sub aceasta eticheta descoperii o alta: URA, iar culoarea deveni deja aproape neagra. Aceleasi litere ale etichetei .. dar cu totul alta semnificatie. Atunci batranul ii zise bland omului nost': - Niciodata sa nu te mai increzi in etichete! Si de atunci omul nostru, desi se stia acum sarac, a inceput sa pretuiasca .. intelepciunea.

Si talcuirea acum: lingoul de aur reprezinta sufletul nostru, pe care n-ar trebui sa punem etichete. El ar trebui sa "vorbeasca" de la sine. Discretia sa fie "vorba" lui. Dar omul mandru nu numai ca isi considera sufletul de aur, dar pune si o eticheta mare, mare, asa ca sa se vada. Intotdeauna sub mandrie, adica sub AUR, se aciuiaza RAUtatea, iar sub rautate sta pitita URA. Un suflet normal nu are pe el etichete, dar daca vedeti, totusi, ca se pun etichete, sa nu aveti incredere in ceea ce e scris pe ele. Cum verificati? Simplu. Exact cum se verifica banutul de aur: "muscati" putin (nu tare, ca sa nu-l distrugeti) din el. Daca apare "rosu", deja stiti ca e fals. Dar atentie, nu disperati! Spre deosebire de banut, pe care l-ati fi aruncat din acest moment, sufletul are capacitatea de regenerare, are capacitatea sa se prefaca in .. aur curat. Cu ajutorul harului, binenteles. Cu o conditie, insa: sa lase sa i se dea jos toata spoiala cea falsa, tot luciul amagitor, toate etichetele si sa iasa afara puroiul cel urat mirositor de dedesupt.
Deci, tot raul spre bine. Domnul fie cu tine, Mosh-Neagu.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[stefan florin]

În prealabil postat de CelMandru

Minunat! Slavă lui Dumnezeu pentru că am apucat să aud şi acest mic, dar ziditor cuvânt!

asa este. Doamne ajuta!