Increderea in propria persoana

[coralina]

Doamne ajuta!

Ideea acestui topic o am in minte de ceva vreme insa unele postari citite astazi mi-au reinviat dorinta de-a discuta cu voi chestiunea increderii in propria persoana.
Fratele Saurian a postat urmatoarele:

În prealabil postat de Saurian

Trebuie să te contrazic: sursa tuturor patimilor este mândria. E patimă care e prima care te cuprinde şi de care te scapi cel mai greu iar toată lupta noastră în viaţa asta e împotriva mândriei. De ce ţi-e frică de moarte? Că ai prea mare încredere în sine şi nu te laşi în voia lui Dumnezeu iar încrederea în sine e o fiică a mândriei. Vezi cum am ajuns de la frica de moarte la mândrie? Şi e o diferenţă dintre frica de moarte de care spui tu şi cea a Sfinţilor Părinţi care se referă la frica de judecată. Nu confunda termenii!

Eu incerc sa ma lamuresc cat de mult se pliaza conceptele enumerate in citatul de mai sus (care concepte sunt perfect valabile, nu tagaduiesc acest lucru!) cu stilul de viata pe care il avem, majoritatea dintre noi, in ziua de azi. Va dau un exemplu pentru ca vorba lunga e saracia omului.
Acum cativa ani (studiam limba olandeza pe-atunci) am primit in clasa vizita unei consiliere al carei rol era sa ne-nvete pe noi cum sa ne alcatuim CV-ul, cum sa ne prezentam la interviul de angajare, ce haine sa purtam cand ne ducem la acest interviu, etc. In momentul in care mi-a venit randul, m-a rugat sa dau mana cu ea asa cum as face-o cu un angajator care ma intampina la un interviu; dupa ce-am dat mana cu ea mi-a spus ca senzatia pe care i-a lasat-o strangerea mea de mana a fost cea de "peste mort". Mi-a explicat mai apoi ca o strangere de mana viguroasa denota incredere in fortele proprii; o strangere de mana mai... moale... se traduce prin teama si nesiguranta, ceea ce, desigur, nici un angajator nu vrea sa simta la un candidat!

Societatea in care traim a evoluat de-asa natura ca numai cei puternici ajung sa "insemne" ceva, sa realizeze ceva. Nu poti arata ca esti slab chiar daca asta ti-e firea. Nu poti lasa pe cei din jur sa adulmece mirosul fricii pe care o simti pentru ca te vor ataca cu siguranta (la sensul figurat fireste). Nu mai traim vremuri in care melancolicii, sfiosii, timizii si blanzii sunt apreciati; din contra, colericii, indraznetii si cei cu nelimitata incredere in fortele proprii sunt "fruncea".

Mie mama mi-a spus intotdeauna: "capul plecat sabia nu-l taie". In zilele noastre nu ajungi sa-l pleci de tot ci numai la o simpla inclinare esti decapitat dpdv social.
Incearca sa gasesti un loc de parcare decent fiind rabdator, politicos si blajin din fire... poti sta linistit acasa. La rand la cinema trebuie sa dai din coate, altminteri ramai pe-afara; ca sa-ti faci loc in tramvai la fel, ca sa obtii un job asisderea.
Trebuie sa devenim musai rapace pentru a ne delimita cu precizie patratica in care ne putem manifesta? Cum impacam vorbele din carti, sfaturile Sfintilor Parinti, cuvintele Sfintei Evanghelii cu viata in contemporaneitate? Exista vreo cale prin care practica sa fie la fel de glorioasa precum suna teoria?


Post cu folos tuturor!

[BogdanF2]

Sfintii Parinti recomanda neincrederea totata in propria persoana, si increderea totala doar in Dumnezeu.

[coralina]

În prealabil postat de BogdanF2

Sfintii Parinti recomanda neincrederea totata in propria persoana, si increderea totala doar in Dumnezeu.

Da, Bogdan, insa cum putem aplica acest indemn tinand cont de coordonatele sociale / culturale / economice in care traim?

[costel]

Coralina, oamenii care traiesc in afara lui Dumnezeu, nu vad de la inceput oamenii minunati. Ei se rezuma doar la acte exterioare. Aceasta este societatea in care traim: e mai important sa cunoasc aceste trucuri, decat sa ma rog, pentru a reusi sa ma angajez. E mai bine si mai sanatos sa merg la psiholog, decat la un duhovnic. Si marturisirile pot continua pe multe pagini.

Eu am reusit sa am raspuns bun in viata, nu prin memorarea unor fraze, gesturi, ... ci prin increderea in lucrarea lui Dumnezeu.

Coralina, mi-ai adus aminte de un curs la care am fost, si care se referea tocmai la "a te vinde cat mai bine", ceea ce implica madrie, incredere nelimitata in propriile forte, etc. Am invatat si eu sa strang mana ca in menghina, pentru a-l convinge pe cel din fata mea, ca am incredere in mine. Pentru a obtine un rezultat satisfacator, ni s-a spus sa exesam acasa, pe clanta usii. Incercati, e un execitiu bun! I-am spus profesoarei in pauza cat se bate cap in cap ceea ce invatam cu ceea ce am primit in cei 7 ani de acasa: "Prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul". A ras, dar nu stiu in ce masura a inteles.
Si atunci cum sa combinam educatia primita cu practica? Amintindu-ne ca Dumnezu e Cel Caruia ii apartin faptele noastre bune, nu noua; ca ideile bune de la Dumnezu vin si ca tot lui Dumnezeu avem sa-I multumim pentru toate: si ca am facut o scoala; si ca avem un grad oarecare de inteligenta; si ca am gasit acel loc de munca, etc. Intr-un cuvant smerenia fata de Dumnezeu, singura calitate pe care o avem sau o putem avea noi, oamenii de azi.

[icjulian]

În prealabil postat de coralina

Da, Bogdan, insa cum putem aplica acest indemn tinand cont de coordonatele sociale / culturale / economice in care traim?

Banuiesc , nu stiu sigur , m-am confruntat si ma confrunt si eu cu problema asta , dar acum am o idee .
Poatel ca neincrederea in sine despre care vorbeau Sf. Parintii se refera la cele directe ale mantuirii , adica la adevarurile de credinta , dogme , canoane , relatii sociale si cu Insusi Dumnezeu . Iar in restul , cum ar fi practicarea meseriei , fie ea care o fi , poate putem avea oarecare incredere in noi , pana la urma am invatat sa facem ceea ce facem si asta poate prin grija lui Dumnezeu si atunci este normal sa am incredere ca pot duce la bun sfarsit ceva .
Cel mai binew ar fi sa intrebam un preot , dar banuiesc ca unii vor spune ca putem avea incedere in noi si altii ca nu , depinde .

[patinina34]

Pai hai sa ne gandim logic:
1. daca cineva conduce o masina, pai nu trebuie sa ai incredere in tine ca stii sa conduci? doar o conduci asa de-a nebunul? omori pe toti in cale?
2. daca te duci la serviciu, pai nu trebuie sa ai incredere ca stii ceea ce trebuie sa faci acolo? sau eu vreau sa fiu directoare, si deja pot fii, cind habar n-am cu ce se maninca?

Eu inteleg acest topic cu totul altfel: adica eu stiu ca trebuie sa ai incredere in tine cind spui ca stii sa faci ceva, insa daca se trateaza de a face ceva ( de ex: un pas in viata, ceva schimbari sau orice altceva de acest gen, atunci tu=eu si fiecare) trebuie sa ne incredem in Dumnezeu, nu sa luam in mina noastra, deoarece increderea ca Dumnezeu ne va ajuta este esenta. Deci in orice decizie, exista voia Domnului, in orice schimbare in viata noastra, in bine sau in rau, exista voia lui Dumnezeu.

Nimic nu este la intimplare.

Deci eu banuiesc ca la asta se refera acest topic.

Mai scrie si in Biblie, ca tu incepi ceva( ca persoana, om) apoi ceri ajutorul Domnului, nu ca tu esti in stare sa faci orice, daca Dumnezeu nu te ajuta.

Si aici mai trebuie mentionat ca increderea peste masura este un pacat de moarte:

Păcate împotriva Duhului Sfânt

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.

• păcatele împotriva credinţei: indiferism religios, necredinţa, erezia, lepădarea de Biserică, superstiţia
• păcatele împotriva nădejdii: deznădejdea, încrederea peste măsură
• păcatele împotriva dragostei: nepocăinţa până la moarte, nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.

Deci daca privim la al doilea punct, se intelege mai bine sensul acestui topic.

Pentru Biserica Ortodoxă, ceea ce se transmite nu este păcatul original în sine (păcatul original personal al lui Adam şi Eva), ci consecinţele păcatului în firea/natura umană - slăbiciunea, slăbănogeala, boala ei -, pentru că toţi suntem "din acelaşi sânge" (Fapte 17:26): "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el" (Romani 5:12). Despre această stare de slăbănogeală a firii umane vorbeşte Apostolul Pavel în [COLOR=#000080]Epistola către Romani[/COLOR], capitolul 7.
Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. [COLOR=#000080]Demonii[/COLOR] s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu, ca de altfel mulţi oameni.
Tocmai pentru a nu crea confuzie în jurul noţiunii de "păcat originar", Sfinţii Părinţi şi teologii ortodocşi au preferat să folosească sintagma "păcatul ancestral" (gr. προπατορικό αμάρτημα).

[Traditie1]

În prealabil postat de patinina34

Pai hai sa ne gandim logic:
1. daca cineva conduce o masina, pai nu trebuie sa ai incredere in tine ca stii sa conduci? doar o conduci asa de-a nebunul? omori pe toti in cale?
2. daca te duci la serviciu, pai nu trebuie sa ai incredere ca stii ceea ce trebuie sa faci acolo? sau eu vreau sa fiu directoare, si deja pot fii, cind habar n-am cu ce se maninca?

Nu, nu-ti trebuie încredere pentru asta ci trebuie sa cunosti respectivele lucruri, sa fii obisnuita cu ele. Daca esti obisnuit cu ele ajungi sa le faci în cea mai mare parte involuntar.

[sergiu]

În prealabil postat de coralina

Da, Bogdan, insa cum putem aplica acest indemn tinand cont de coordonatele sociale / culturale / economice in care traim?

Ma gandesc de multe ori ca noi interpretam gresit timpurile noastre vis-a-vis de timpurile de acu 1000 de ani de exemplu. Nu prea cred ca atunci era vremea celor blanzi. Gandeste-te ca din cand in cand satul(regatul) vecin putea sa vina cu bate si topoare si sa jefuiasca satul tau. Si nu exista nici politie sa suni, nici judecatori, nimic. Si nu doar jefuiau ci si violau ce mai se gasea: femei, fete, copii. Din cand in cand barbatii din ostiri diferite se adunau pe cate un camp de batalie si-si cioparteau unul altuia corpurile, asa, ca sa se distreze. Si daca un consatean cu parcela alaturata zicea ca pamantul tau e al lui trebuia sa-ti aperi dreptul in cel mai direct sens: cu pumnul. Si chiar boierul (care era de fapt un fel de sef de clan mafiot) putea sa-ti ia oricand ceva ce era al tau: fie nevasta ca era frumoasa, fie fiica, fie pamantul, fie roada etc etc. Deci nu mai dati vina pe vremurile noastre ca s-ar putea sa fie cele mai blande traite vreodata (ma refer la tarile civilizate, nu Africa). Asta de fapt si este minciuna vrajmasului, sa te faca sa crezi in democratie, ca totul e sigur, frumos etc , si cand te vei trezi va fi prea tarziu, ca vei avea implantate in trup si in casa si pe strada toate mijloacele de supraveghere posibile incat sa nu te mai poti rascula sau protesta impotriva vreunei nedreptati. Dar repet, dpdv cotidian nu mi se par deloc asa dure vremurile de astazi.

[anna21]

În prealabil postat de sergiu

Ma gandesc de multe ori ca noi interpretam gresit timpurile noastre vis-a-vis de timpurile de acu 1000 de ani de exemplu. Nu prea cred ca atunci era vremea celor blanzi. Gandeste-te ca din cand in cand satul(regatul) vecin putea sa vina cu bate si topoare si sa jefuiasca satul tau. Si nu exista nici politie sa suni, nici judecatori, nimic. Si nu doar jefuiau ci si violau ce mai se gasea: femei, fete, copii. Din cand in cand barbatii din ostiri diferite se adunau pe cate un camp de batalie si-si cioparteau unul altuia corpurile, asa, ca sa se distreze. Si daca un consatean cu parcela alaturata zicea ca pamantul tau e al lui trebuia sa-ti aperi dreptul in cel mai direct sens: cu pumnul. Si chiar boierul (care era de fapt un fel de sef de clan mafiot) putea sa-ti ia oricand ceva ce era al tau: fie nevasta ca era frumoasa, fie fiica, fie pamantul, fie roada etc etc. Deci nu mai dati vina pe vremurile noastre ca s-ar putea sa fie cele mai blande traite vreodata (ma refer la tarile civilizate, nu Africa). Asta de fapt si este minciuna vrajmasului, sa te faca sa crezi in democratie, ca totul e sigur, frumos etc , si cand te vei trezi va fi prea tarziu, ca vei avea implantate in trup si in casa si pe strada toate mijloacele de supraveghere posibile incat sa nu te mai poti rascula sau protesta impotriva vreunei nedreptati. Dar repet, dpdv cotidian nu mi se par deloc asa dure vremurile de astazi.

Cred ca mai demult omul era fortat de imprejurari sa strige zilnic catre Domnul..

Azi, se descurca "singur".