Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de dorinastoica14

Poate ne spui cine a scris aceste versuri frumoase, de ce să nu recunosc.

"Nici noi nu ştim cine este autorul.
Le-am găsit mai demult pe un sait, ne-au plăcut, şi le-am reprodus în speranţa că vor place şi altora." - Tomescu Ionuţ

[mihele_m]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

"Credința în Dumnezeu ne dă tăria de a rezista vicisitudinilor istoriei.
Patria ne asigură resursele necesare dăinuirii.
Familia sunt cei pe care-i iubim, e viața noastră ce merge mai departe.
Dumnezeu, Patrie, Familie – trei cuvinte care n-ar trebui separate niciodată." - Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

Asa este trei cuvinte sfinte care ar trebui sa fie in inimile si-n sufletele tuturor .

[andreicozia]

În prealabil postat de mihele_m

Asa este trei cuvinte sfinte care ar trebui sa fie in inimile si-n sufletele tuturor .

Toti ne imaginam si ne inchipuim tot felul de scenarii frumoase si suntem celebrii la a visa..ce ar trebui, cum ar trebui...dar realitatea cum se zice bate filmul si ce este in sufletul tau cu adevarat numai tu stii!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de andreicozia

Toti ne imaginam si ne inchipuim tot felul de scenarii frumoase si suntem celebrii la a visa..ce ar trebui, cum ar trebui...dar realitatea cum se zice bate filmul si ce este in sufletul tau cu adevarat numai tu stii!

"Războiul purtat cu adversari mai puternici ca noi fost o prezenţă constantă în viaţa de zi cu zi a poporului nostru încă de la apariţia sa şi a durat aproape 1800 de ani. Asta a fost realitatea cu care s-au confruntat înaintaşii noştri. Dacă, ignorând evidenţa, ei n-ar fi luptat pentru credinţa lor creştină, pentru ţara lor şi pentru familiile lor, noi n-am fi existat astăzi." - Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SOŢIA SOLDATULUI
de Maurice Maeterlinck

Şi de s-o întoarce-n sat
Ce să-i spun despre cele-ntâmplate?
- Spune-i că l-am aşteptat
Până la moarte!

Şi dacă mă întreabă de ce sunt
Aici să văd de toate?
- Vorbeşte-i ca o soră, blând,
Suferă poate.

Şi dacă mă întreabă unde-ai plecat
Ce-ar trebui să-i zic?,
- Dă-i verigheta mea de aur curat
Şi nu-i răspunde nimic.

Şi dacă vrea ştie
De ce-i pe masă o lumânare stinsă
Şi casa pustie?
- Arată-i uşa deschisă.

Mă va întreba negreşit
Şi de clipa-ţi din urmă...
- Spune-i c-am zâmbit
De teamă să nu plângă.

Traducere de Pârvu Ana Maria
Locotenentului Pârvu Nicolae, căzut la Mărăşti în 11/24 iulie 1917 şi soţiei sale, Ileana, moartă de tifos exantematic în 3/16 septembrie 1917.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

"Prosperitatea, progresul, civilizaţia, forţa care susţine dreptul unei naţiuni şi-o face respectată sunt realizate de oameni.
O natalitate bună = O viaţă bună." - Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ALAIN - Discurs rostit la liceul din Lorient la distribuirea premiilor. Sursa: Le Nouvelliste, 4 august 1895

EGOISM ŞI ALTRUISM

Vi s-a vorbit mult, vi s-a vorbit prea mult de lupta pentru viaţă. Toate momentele critice ale existenţei noastre, vi s-a repetat mereu, sunt nişte lupte, pentru care ne înarmăm cu inteligenţă şi voinţă.

Am putea să nu acordăm decât o atenţie mediocră acestor afirmaţii ale înţelepciunii vulgare. Dar Ştiinţa, vreau să spun falsa Ştiinţă, aceea care n-a ieşit din grotă, făcând presupuneri puerile despre umbrele pe care le vede în treacăt, a vrut să transforme aceste afirmaţii într-un fel de dogmă şi iată ce pretinde:

"Fiinţa vie are nevoi pe care bogăţia Naturii abia le poate satisface. Prin urmare tot ce o fiinţă ia pentru ea smulge de la ceilalţi; viaţa unuia înseamnă moartea altuia. Lupii bătându-se pe pradă, acesta este simbolul exact al existenţei a tot ce trăieşte. Căci omul e lup pentru om. Chiar dacă ar avea în el instincte mai generoase, chiar dacă ar fi făcut pentru a Iubi, nevoia l-ar îndemna să Urască. Omul, oricât de superior ar fi animalelor, are un corp, el este sclavul Naturii; prin corpul său el se supune legii universale a luptei. Doar cei mai puternici şi cei mai îndemânatici supravieţuiesc. Astfel chiar progresul, acest cuvânt mare cu care omenirea se îmbată şi se amăgeşte, este o victorie a celor mai bine dotaţi asupra celorlalţi. Progresul înseamnă eliminarea inevitabilă a celor slabi şi fericirea unora este în mod necesar nenorocirea altora."

Dar atunci de unde vin încrederea, simpatia, devotamentul? De unde vin credinţa în Dumnezeu, iubirea de familie, cultul patriei? Convenţii şi ipocrizie, replică falsa Ştiinţă. Omul luptă pentru viaţă, numai că o face cu inteligenţă. Îndemânarea la el se adaugă forţei de aceea omul nu se aliază cu omul decât pentru a lupta împotriva omului. Evident falsa Ştiinţă se înşeală, istoria ne-o demonstrează. A existat un popor la care cultul familiei, devotamentul faţă de Patrie, sacrificiul individului pentru stat au fost absolute: e vorba de Poporul Roman şi Poporul Roman a cucerit lumea.

Iată, domnilor, pe scurt, concepţia pe care o ştiinţă mioapă şi-o face despre exigenţele vieţii. [...] Această pretinsă dogmă e falsă. Acest rezultat al experienţei e dezminţit de experienţă. Această concepţie despre viaţă e contrară legilor vieţii. Nu "luptă pentru viaţă" trebuie să spunem ci "acord pentru viaţă".

Când Ştiinţa vă spune că viaţa e o luptă fără cruţare Ştiinţa se înşeală. În loc să fie comentariul cuvintelor celebre: "Vai de cei învinşi", studiul fiinţelor vii e o ilustrare al unei alte maxime mai profunde: "Vai de cel singur".

Cunoaşteţi, dragi mei, vechea poveste a Braţelor şi Stomacului. Braţele au hotărât într-o zi să trăiască într-un egoism perfect şi să pună în practică zicala "fiecare pentru sine" şi n-au putut. Nu spun că au suferit din cauza aceasta. Spun mai mult. Spun că au murit din cauza aceasta şi că astfel egoismul complet nu doar le-a fost vătămător, ci le-a fost chiar imposibil.

Pe fundul mărilor zac mase inerte, fără formă şi în aparenţă fără viaţă. Aceste fiinţe sunt totuşi vii, dar dorm. Mişcările mării le hrănesc. Stratul gros de ape le ocroteşte. Ele sunt indiferente unele faţă de altele cum îşi sunt indiferente lor însele; ele nu suferă deci nu iubesc.
Dar dacă stratul protector al mării se întâmplă să le lipsească, dacă unele din aceste vietăţi rudimentare simt acţiunile vătămătoare ale unui mediu nou, îndată totul se trezeşte, totul se agită. Mişcările imperceptibile care erau ca o suflare a tuturor acestor fiinţe adormite se accentuează, se unesc, se precizează. Orice şoc primit de oricare dintre ele se repercutează asupra tuturor celorlalte. O comunitate de acţiune şi de reacţie se stabileşte între ele. Fiecare dintre ele face cu mai multă energie mişcările care-i sunt specifice. Organizarea, Coordonarea acţiunilor, adică Viaţa, încep cu asocierea. Mulţimea devine organism. Masa indistinctă devine individ şi orice individ viu este cu adevărat o ţară, o naţiune a cărei lege se rezumă la un singur cuvânt: Devotament.

De ce braţele se întind înainte pentru a respinge un pericol care nu le ameninţă? De ce o simplă înţepătură imprimă organismului mişcări dezordonate? De ce inima din pieptul vostru bate mai tare când doar ochii văd pericolul? De ce această solidaritate, domnilor, dacă legea vieţii nu e viaţa în societate?
Dacă într-adevăr egoismul ar fi fondul vieţii, dacă instinctul de conservare ar fi primul dintre toate instinctele, oare părţile s-ar sacrifica astfel pentru tot? N-ar aştepta ca să acţioneze, să fie ele însele lezate? Dimpotrivă, ele veghează, ele acţionează, nu pentru ele însele, ci pentru a salva puterea şi frumuseţea totului.

Un om doarme, nimic nu-l deosebeşte de o statuie bine făcută, adică de un simplu agregat de elemente materiale juxtapuse. Dar un zgomot străbate aerul. Urechea lui e avertizată. Îndată ochii se deschid, muşchii se contractă, corpul se ridică, pumnii se strâng, un sânge mai bogat circulă mai repede prin artere şi pieptul îşi accelerează mişcările ca pentru a face provizie de forţe. Dacă organismul la prima scuturătură nu se trezeşte astfel în întregime, am spune că e bolnav, am spune c-o să moară. Semnul vieţii e sensibilitatea şi sensibilitatea înseamnă solidaritate. Bătrânul Empedocle spunea bine când spunea că Iubirea uneşte şi că Ura dezbină.

Dar această lege a Vieţii, domnilor, se verifică la toate nivelurile vieţii. Individul care e o cetate, nu poate trăi decât în cetate. Crezi că trăieşti singur, că nu depinzi de nimeni şi că ai rupt legăturile jenante care te uneau cu semenii tăi. Dar totuşi cetatea te ocroteşte la fiecare pas împotriva Naturii şi împotriva propriei slăbiciuni. Te bucuri de experienţa şi înţelepciunea pe care strămoşii au dobândit-o prin secole. Te-ai întrebat vreodată ce rezumă munca prevăzătoare şi solicitudinea dezinteresată a ceea ce numim cetate? Strada pe care treci, podul pe care-l traversezi, acoperişul care te adăposteşte, toate acestea au fost făcute de alţii pentru tine. Nici măcar nu te gândeşti la aceasta şi aceasta face acest adevăr şi mai frapant, căci datorită muncii altora poţi să nici nu te gândeşti la el.

Astfel că egoistul însuşi trăieşte în cetate; el nu poate trăi ca lupul decât pentru că nu trăiește cu lupii. Cel care n-are patrie nu poate trăi decât dacă o patrie îl adoptă. Dacă cetatea l-ar trata cum tratează el cetatea, el ar muri repede: egoistul nu poate trăi decât la adăpostul Fraternității.

Acestea sunt adevăratele concluzii ale ştiinţei. Legea generală a vieţii e Unirea, Asocierea, Solidaritatea. Orice fiinţă vie e în fond sociabilă şi generoasă; egoismul nu-i decât o anomalie superficială pe care doar altruismul a făcut-o posibilă. Insist, domnilor asupra acestei afirmaţii: omul nu se naşte egoist, el devine aşa. Cum am putut atâta vreme să nu recunoaştem un adevăr aşa de evident! Dacă omul ar fi egoist prin natură, oamenii cei mai simpli nu s-ar gândi decât la ei şi n-ar acţiona decât pentru ei. Dar dimpotrivă copii şi sălbaticii acţionează de dragul acţiunii. Le plac mişcările inutile, le place pericolul. Gândirea prost condusă creează egoismul în forma sa cea mai comună şi cea mai semnificativă. Omul care gândeşte prea mult, omul care se gândeşte la el însuşi, se teme de moarte. Omul care acţionează nu se teme de ea.

Mai mult. Uitarea de sine e atât de necesară c-o regăsim până şi în cele mai egoiste dintre toate pasiunile. Cu siguranţă Avarul e egoist; doreşte aurul pentru el. Cu siguranţă ambiţiosul e egoist, doreşte puterea şi onorurile pentru el. Şi totuşi Avarul, împins de natura sa, se sacrifică pentru aurul său, ambiţiosul se sacrifică pentru himera sa.

S-au deplâns mult ororile războiului. Totuşi văd în el ceva admirabil. E acea Fraternitate pe care pericolul comun o creează între oameni, care-i apropie şi-i uneşte astfel că fiecare contează pe ceilalţi la fel de mult ca pe sine însuşi: e somnul tuturor sub paza unuia singur, oamenii dorm unii lângă alţii; cel mai puternic devenind prin chiar forţa lucrurilor, sfătuitorul şi ocrotitorul celui mai slab.
Războiul pare să ofere un argument acelora care nu vor să vadă în om decât instinctul luptei. Realitatea, ea, ne dă cel mai mare exemplu de solidaritate şi de fraternitate. Poate războiul, această luptă fără cruţare, arată cel mai bine că omul nu-i născut ca să lupte împotriva lui însuşi şi că egoismul nu e fondul naturii sale. Ce om face războiul de dragul războiului? Pe ce om instinctul de conservare îl îndeamnă la luptă? Egoismul nu-l va face decât să fugă. În realitate omul se bate pentru că iubeşte, pentru că se devotează. Curajul, ca dragostea, vine din inimă.

Astfel - o observaţie mai atentă şi o ştiinţă mai riguroasă ne-o arată - viaţa nu e concurenţă, luptă implacabilă între egoisme feroce, viaţa este, dimpotrivă, unire şi acord. Nimic nu poate trăi prin Ură, totul trăieşte prin Iubire. Fără îndoială, omul acţionează adesea ca şi când ar fi egoist: reflecţia anihilează sau cel puţin scade impulsurile generoase din inima sa. Dar nu e conform Ordinii ca Inima să fie subordonată Inteligenţei. Ce ar face într-adevăr creierul cel mai bine construit dacă inima nu i-ar trimite un sânge generos? Ce ar putea inteligenţa singură, fără sentiment, fără viaţă? Fondul naturii noastre, nu e prudenţa care calculează şi prevede, e generozitatea, uitarea de sine, iubirea de acţiune de dragul acţiunii, bucuria de a te consuma producând.

Cultivaţi-vă deci inteligenţa, dragii mei, dar aveţi grijă ca ea să nu subordoneze tot restul [...]. Inima să nu se lase înşelată de mintea voastră. Pascal spune: "inima are raţiunea sa pe care Raţiunea n-o cunoaşte", aceste cuvinte profunde nu sunt totuşi de o exactitate absolută. Căci dacă inima are raţiunea sa, Raţiunea o cunoaşte şi se recunoaşte în ea.

Întreaga lucrare a Raţiunii constă în a subordona Inteligenţa, Inimii.

[andreicozia]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

1. "Prosperitatea, progresul, civilizaţia, forţa care susţine dreptul unei naţiuni şi-o face respectată sunt realizate de oameni.

2. O natalitate bună = O viaţă bună." - Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

iar GRESESTI!
Oamenii reprezinta ULTIMA VERIGA in lantul realizarii acestor deziderate. Deci din pacate daca lipsesc primele care sunt CONDUCEREA DE STAT, serioasa si responsabila, OAMENII NU POT ABSOLUT NIMIC DE UNII SINGURI
Deci , baieti, stati calmi, ca va bateti gura de pomana! ! !


2. Natalitatea creste sau scade TOT DIN INITIATIVELE BUNE SAU DEZASTRUOASE ALE STATULUI nu de la oameni. Totul porneste de la virf!

Deci cind natalitatea scade vertiginos dovedeste ca lumea, familia este deprimata si terorizata de ce-i asteapta miine.
Viata buna vine tot de la un guvern SERIOS, care tine la popor si responsabil.

[andreicozia]

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA

S-au deplâns mult ororile războiului. Totuşi văd în el ceva admirabil. E acea Fraternitate pe care pericolul comun o creează între oameni, care-i apropie şi-i uneşte astfel că fiecare contează pe ceilalţi la fel de mult ca pe sine însuşi: e somnul tuturor sub paza unuia singur, oamenii dorm unii lângă alţii; cel mai puternic devenind prin chiar forţa lucrurilor, sfătuitorul şi ocrotitorul celui mai slab.
Războiul pare să ofere un argument acelora care nu vor să vadă în om decât instinctul luptei. Realitatea, ea, ne dă cel mai mare exemplu de solidaritate şi de fraternitate. Poate războiul, această luptă fără cruţare, arată cel mai bine că omul nu-i născut ca să lupte împotriva lui însuşi şi că egoismul nu e fondul naturii sale. Ce om face războiul de dragul războiului? Pe ce om instinctul de conservare îl îndeamnă la luptă? Egoismul nu-l va face decât să fugă. În realitate omul se bate pentru că iubeşte, pentru că se devotează. Curajul, ca dragostea, vine din inimă.

.

Ce gogomanie!.. frantuzisme si polemizare a la Cioran folosite la inrolarea fraierilor

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de andreicozia

iar GRESESTI!
Oamenii reprezinta ULTIMA VERIGA in lantul realizarii acestor deziderate. Deci din pacate daca lipsesc primele care sunt CONDUCEREA DE STAT, serioasa si responsabila, OAMENII NU POT ABSOLUT NIMIC DE UNII SINGURI
Deci , baieti, stati calmi, ca va bateti gura de pomana! ! !


2. Natalitatea creste sau scade TOT DIN INITIATIVELE BUNE SAU DEZASTRUOASE ALE STATULUI nu de la oameni. Totul porneste de la virf!

Deci cind natalitatea scade vertiginos dovedeste ca lumea, familia este deprimata si terorizata de ce-i asteapta miine.
Viata buna vine tot de la un guvern SERIOS, care tine la popor si responsabil.

În prealabil postat de andreicozia

Ce gogomanie!.. frantuzisme si polemizare a la Cioran folosite la inrolarea fraierilor

"Constantin Rădulescu Motru spunea, citez: "Forţa unui popor nu vine de pe urma cultivării tendinţelor antagoniste, ci din convergenţa tendinţelor spre un scop."
Să lăsăm disputa şi fiindcă suntem români să ne unim efoturile pentru a-i reda ţării noastre strălucirea şi puterea." - Mihail Gh. Bujor