Mandria

• Dezintoxicarea de patimi şi curăţirea sufletului, se resfrâng şi asupra trupului, care se curăţă şi el, căci curăţirea porneşte de la inimă. Prin circulaţia sângelui, inima transmite starea ei duhovnicească şi trupului, şi astfel se sfinţeşte omul în întregime.

• Dacă vrei să te slobozeşti de patimi, leacul care-ţi trebuie este să te mişti cu simplitate, cu smerenie, să primeşti, precum pământul, şi ploaia, şi grindina, şi gunoaiele, şi scuipările.

• Cel smerit are toate aromele duhovniceşti: simplitate, blândeţe, dragoste fără margini, bunătate, nerăutate, jertfă, ascultare şi toate celelalte. Totodată este evlavios şi tăcut, şi de aceea se înrudeşte cu Cea plină de Har, cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, care avea multă smerenie. Deşi avea înlăuntrul ei întreg pe Dumnezeu întrupat, ea nu a vorbit delocpână ce a vorbit Hristos când a ajuns la vârsta de trezeici de ani.

• Ai smerenie adevărată când te smereşte celălalt iar tu primeşti, căci smerenia adevărată este smerenia în faptă, nu cea în cuvinte.

• Cu cât omul cugetă mai mult la binefacerile lui Dumnezeu şi vede că nu se face vredenic de ele, se simte tot mai vinovat şi mai rău decât toţi oamenii, mai rău decât toate animalele, mai rău chiar şi decât diavolul.

• Cel semrit nu cade, fiindcă păşeşte pe pământ.

Cuviosul Paisie Aghioritul - "Vol V. - Parimi şi Virtuţi"

[rim5431]

În prealabil postat de antiecumenism

smerenia este opusul mandriei asa ca sa citim despre smerenie:

Arhimandritul Serafim Alexiev- Smerenia

Am citit tot articolul, am inteles atat cat pot. Deci este intr-adevar o lupta constanta, nu o solutie imediata de iluminare.
Multumesc mult

,,Inima smerita si infranta Dumnezeu nu o va urgisi.'' (Psalmul 50) Cred ca ar fi bine sa citesti carti precum ,,Mantuirea pacatosilor"' de Agapie Criteanu, Intre iadul smereniei si iadul deznadejdii de Sfantul Siluan Athonitul si altele asemenea scrise de sfinti, adica de cei care au stiut sa lupte bine cu acest pacat.

Cineva a postat cu putin timp in urma o pilda foarte ziditoare despre un tanar care i s-a plans batranului staret ca sufera de pacatul mandriei. Acesta i-a spus tanarului:
,,- Bine faci, fiule, ca doar tu ai facut cerul si pamantul!'' Tanarul s-a indepartat rusinat si s-a folosit mult de acest cuvant.

[rim5431]

În prealabil postat de glykys

Te gandesti ca tot ce faci bun se intampla cu ajutorul Domnului si nu din pricina ta. Daca ti-a dat Dumnezeu niste talanti, trebuie sa ii folosesti, spre slava Sa, nu sa ii ascunzi, de frica sa nu te mandresti.

Parintele duhovnic cred ca te-ar ajuta.

Multumesc mult, aveti dreptate.
Si da, am incercat. Dar cea mai apropiata biserica ortodoxa aici, in Marea Britanie unde studiez, se afla in alt oras si nu au slujbe decat sambata, duminica, restul saptamanii ar putea sau nu sa fie.

[rim5431]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

As putea sa spun "Taierea voii", dar nu-i de-ajuns. De fapt nu prea conteaza despre care patima vorbim; cea mai rea este acea patima pe care n-o putem stapani. Fara o spovedanie curata, (daca se poate la un duhovnic plin de har) si fara rugaciune sincera, patima din noi nu ne va parasi usor. Dar si atunci cand descoperim ca ceea ce odinioara ne zapacea mintile, astazi ne lasa indiferenti, inca si atunci trebuie sa fim constienti ca vrajmasul sigur ne pregateste ceva (de cele mai multe ori mandria si slava desarta) si cu atat mai mult trebuie sa veghem, sa ne rugam si sa ne smerim pentru cel ce-am fost odata si pentru care Dumnezeu ne-a invrednicit sa le trecem fara nici un fior.
Dar... nu toata "taierea voii" vine de la Dumnezeu. Se prea poate sa apelam la serviciile unei vrajitoare, si sa "rezolvam" o patima, dar sa ne incarcam cu o osanda infinit mai grea. La fel cu cei din diferitele secte. Multi sunt extrem de meticulosi, de osarduitori si de hotarati sa-I urmeze Mantuitorului Iisus. Pentru asta renunta la bijuterii, alcool, tigari, nu mai vorbim de desfrau sau cate alte pacate, DAR... in acelasi timp, inconstient, renunta la Trupul si Sangele Mantuitorului, implicit la "dezlegarea de pacate" prin safanta spovedanie, si astfel nu vor avea parte de Imparatia Cerurilor, desi la modul cel mai practic, ei se ostenesc mult mai mult decat majoritatea crestinilor obisnuiti. Pe de o parte, mandria, iar pe de alta parte naivitatea de a se lasa usor inselati de aparente, i-au sters deja din "Cartea Vietii"... De aceea e bine sa veghem si oricat ne-am considera de infailibili, sa ne consultam cu cineva careia i-am dat toata viata "credit" in materie de har si credinta.

Ai scris numai adevaruri, unii socot ca faptele bune sunt indeajuns sa intre in Imparatia cerurilor, altii ca simpla credinta ca Iisus este Dumnezeu, altii prin asceza, samd.
Si as vrea sa stiu, "spovedania", marturisirea pacatelor, nu este mai directa si adevarata cand este adresata direct Tatalui nostru? Decat unui parinte duhovnic.
Nu este El o autoritate mai mare decat sfintii parinti?

În prealabil postat de rim5431

Multumesc mult, aveti dreptate.
Si da, am incercat. Dar cea mai apropiata biserica ortodoxa aici, in Marea Britanie unde studiez, se afla in alt oras si nu au slujbe decat sambata, duminica, restul saptamanii ar putea sau nu sa fie.

Daca nu e Biserica Ortodoxa Romana, sigur au grecii sau/si rusii,bulgarii,ucrainienii. Poti merge la ei fara nici o problema.

Cand si de cate ori pe an trebuie sa ne spovedim Cine poate spovedi sau primi marturisirea pacatelor?
Numai acela care are puterea si dreptul de a dezlega, adica episcopul si preotul, caci numai apostolilor si urmasilor lor, episcopii si preotii, le-a dat Hristos puterea si porunca de a lega si a dezlega pacatele oamenilor (Matei 18,18; Ioan, 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligatia preotilor de a cerceta felul greselilor marturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.
Preotul detine aceasta putere in virtutea harului hirotoniei in treapta de preot, iar dreptul de a pune in lucrare aceasta putere il are prin hirotesia in duhovnic. Este bine sa nu schimbam duhovnicul decat la caz de mare nevoie, de pilda cand se schimba preotul sau cand ne mutam in alta parohie522 (Vezi Molitfelnicul, ed. 1984, p. 63).

Cine trebuie sa se spovedeasca?
Toti trebuie sa ne spovedim, chiar si aceia carora ni se pare ca nu gresim si nu pacatuim cu nimic. Asa ne invata Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El credincios este si drept ca sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea” (I Ioan 1, 8-9)523 (Comp. si Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Pocainta, cap. 263-264, trad. rom. p. 172). Mai cu seama bolnavii sa se ingrijeasca a se spovedi si impartasi, pentru ca sfarsitul sa nu-i prinda fara de veste, nepregatiti, adica nespovediti si negrijiti.

Cum trebuie facuta marturisirea pacatelor, adica spovedania?
Marturisirea pacatelor inaintea duhovnicului trebuie sa fie:
a) Completa, adica sa cuprinda toate pacatele savarsite dupa botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, si sa nu ascunda nimic din cele faptuite;
b) Sincera si facuta de bunavoie;
c) Secreta (facuta in taina);
d) Cu umilinta si cu zdrobire de inima, adica cu parere de rau pentru pacatele savarsite si cu dorinta sincera de a nu le mai face. Simpla marturisire sau insirare a pacatelor fara pocainta adevarata si fara hotarare de indreptare nu aduce iertarea pacatelor, caci zice Domnul: “De nu va veti pocai, toti veti pieri la fel” (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o marturisire pana la alta, crestinul sa se osteneasca a-si indrepta cat mai mult viata, desavarsindu-se mereu in virtute.

Cand si de cate ori pe an trebuie sa ne spovedim?
Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori si oricand simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor, sau de a primi mangaierea Harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat este mai bine.
De obicei insa spovedania este legata de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, adica in cele patru posturi: al Pastelui, al Craciunului, al Sfintei – Marii si al Sfintilor Apostoli. Cei mai inaintati in cuviosie si in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti, cel putin o data pe an, si anume in Postul Paresimilor524 (Marturisirea ortodoxa, partea I, intreb. 90, trad. cit, p. 87). Dar sa nu amanam implinirea acestei datorii crestinesti abia in saptamana cea din urma a Postului, cum se intampla de obicei; caci atunci si preotul este ocupat cu savarsirea sfintelor slujbe si nici vreme de ajuns nu ne mai ramane pentru implinirea canonului ce ni se va da. Ci inca din cea dintai saptamana a Postului sa alergam la duhovnic si sa ne spovedim, ca sa ne ramana timp de indreptare si de curatire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei impartasanii. Caci tot postul pentru aceea s-a si oranduit, fiind el vreme de pocainta si de indreptare525 (Invatatura pentru spovedanie in Molitfelnic (ed. 1984, p. 54)).

Spovedania şi canoanele
Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine sa se faca Marturisirea?
Este biserica, si anume inaintea icoanei Mantuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserica, pot fi spovediti acasa la ei.

Cum se face slujba Marturisirii si a dezlegarii pacatelor?
Preotul, imbracat cu epitrahil si felon, zice obisnuitele rugaciuni incepatoare, Psalmul 50 (psalmul marturisirii si al pocaintei), troparele de umilinta si apoi doua molitve, in care roaga pe Dumnezeu sa ierte pacatele celui ce se spovedeste.
Dupa aceasta, urmeaza marturisirea pacatelor facute de cel ce se spovedeste, fie ca acesta raspunde la intrebarile puse de preot, fie ca marturiseste singur pacatele sale. Apoi cel ce se spovedeste pleaca capul sub epitrahil, iar preotul u citeste rugaciunea de dezlegare: «Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule (N), si sa-ti lase tie toate pacatele.”, La sfarsit, daca e cazul, duhovnicul randuieste si canonul sau: epitimia, dupa felul pacatelor savarsite526 (Regulile dupa care se dau canoanele sau epitimiile sunt aratate in: Canoanele Sfantului Ioan Postitorul (la Nic. Milas, Canoanele, vol. II, part. 11, p. 205-226); invatatura pentru, canoane din Molitfeluic (la Randuiala Marturisirii); Simion al Tesalonicului, Raspuns la intreb.V.4-1, op. cit. p. 336-339)

Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie?
Epitimiile (canonul sau certarea) sunt mijloace de pocainta randuite de duhovnic pacatosului care se spovedeste, ca de pilda: rugaciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, infranari de la mancaruri sau fapte si altele. Cea mai aspra epitimie este oprirea de la impartasire pentru un anumit timp; Epitimiile nu urmaresc pedepsirea pacatosului, ci ispasirea pacatelor si indreptarea pacatosului; ele sunt ajutoare, exercitii de intarire in virtute si indepartare de la pacat.

Cu care alta Taina e strans legata taina Pocaintei?
Cu Sf. Impartasanie, pentru ca de regula, impartasirea fara spovedanie (marturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se impartasi.
(catehism ortodox)

TAINA SPOVEDANIEI

Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului.
Ea are diferite numiri. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în fata preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.

Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus : "Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti dezlega pe pământ, vor fi dezlegate si in cer" (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa inviere din morti, când arătându-Se apostolilor le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit si Eu pe voi. Si zicând aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23). Puterea de a lega si dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat această putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.

Recunoasterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fata preotului-duhovnic. Păcatul apasă constiinta noastră ca o piatră si o răneste dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se usurează, inima dobândeste liniste, constiinta câstigă împăcare si rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite si prin aceasta îsi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer mărturisite si astfel sufletul se usurează.

Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie mărtunsit în fata preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de a nu mai gresi, cu credinta puternică în Hristos si cu nădejdea în îndurarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a nu ne despărti de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacob ne îndeamnă, zicând : «Mărturisiti-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele si vă rugati unul pentru altul, ca să vă vindecati, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacob V, 16). Asadar, când ne simtim apăsati de păcate, când suntem bolnavi sufleteste, să alergăm la preotii Sfintei Biserici si lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea si dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor (Iacob V, 14—15). Si în alt loc ni se grăieste despre îndatorirea crestină de a ne mărturisi păcatele: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi însine si adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El — Iisus Hristos — este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos, si cuvântul Lui nu este Intru noi» (1 Ioan I, 8—10).

Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci căinta, adică părerea de rău si durerea sufletească pe care o simte crestinul pentru păcatele săvârsite în felurite chipuri. Căci fără de căintă, Sfânta Mărturisire sau Pocăinta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si împăcarea cu Dumnezeu. Iar căinta trebuie să fie sinceră, deplină (pentru toate păcatele) si să izvorască din credinta, nădejdea si iubirea lui Dumnezeu.

Aceeasi însemnătate o are si hotărirea de îndreptare, curajul prin care punem hotar între viata trecută si cea viitoare; o hotărâre sfântă, că vom duce de acum înainte o viată nouă, viată în Hristos, făcând fapte vrednice de pocăintă (Matei III, 7).

Mărturisirea sau însirarea păcatelor fără căintă adevărată si fără hotărâre de îndreptare, nu aduce iertarea păcatelor (Luca XIII, 5).
Cerintele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie împlinite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post si rugăciune. Căci postul smereste trupul, iar rugăciunea deschide sufletul credinciosului în fata lui Dumnezeu. De asemenea, să cercetăm în cei măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, către familie, către noi însine, către Patrie, si asa să păsim către Sfânta Taină a Spovedaniei.

Stiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea si grăieste sfântul apostol Pavel: «Să se cerceteze (însă) omul pe sine si asa să mănânce din pâine si să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup si Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.

După ascultarea celor mărturisite de crestin, dacă din ele se vădeste căintă si hotărâre de îndreptare, preotul-duhovnic îl dezleagă pe acesta prin cuvintele : "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule, si să-ti lase toate păcatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert si te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin".

Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite si după cea mai bună socotintă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinta, ca de pildă : rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici si sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte. Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătosire duhovnicească, spre întărire în virtute si îndepărtare de păcat.

Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepretuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor si ne îmbracă în haina cea nouă a virtutilor crestine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc ; din starea de păcat si de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârsire, ne sporeste evlavia, rodeste curătia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vietii spre câstigarea fericirii vremelnice si vesnice.
Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastră duhovnicească, să ne spovedim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Cuminecătură.
RUGACIUNI

a) înainte de spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit ocară pe cruce si chemi pe cei păcătosi la Tine, zicând : "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară", primeste-mă si pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele si-mi dă harul Tău si binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare si nemăsurată ; cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.

b) După spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul întelepciunii si al darului, deschide buzele mele ale păcătosului si mă învată cum se cuvine si pentru ce se cade să mă rog. Că Tu esti Cel ce stii multimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta ; îndreaptă viata mea, Cel ce îndrepti toată zidirea cu cuvântul si cu puterea cea nespusă a întelepciunii, Cel ce esti liman celor înviforati, si-mi arată calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele duhul întelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul întelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpniitor întăreste alunecarea gândurilor mele ; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învrednicesti a împlini poruncile Tale si pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre.

Că milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

HIROTONIA (PREOTIA).
Hirotonia (Preotia) este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtăseste unor bărbati, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mântuire.

Sfânta Taină a Preotiei se împărtăseste asadar unor bărbati anume pregătiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a învătat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărătiei lui Dunmezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfânta Evanghelie si de a săvârsi fapte minunate. Adresându-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit si Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23).

Sfintii apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârsit Sfânta Taină a Preotiei prin punerea mâinilor, adică: «hirotonându-le preoti în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimem» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preotia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28).

In trei directii se exercită puterea si slujirea preotească si anume: Puterea învătătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odată cu cea sfintitoare, prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua» (Matei XXVIII, 19—20). Puterea sfintitoare a fost dată si în chip deosebit la Cina cea de Taină prin cuvintele : «Aceasta — adică Sfânta Euharistie — să o faceti spre pomenirea Mea» (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfântul apostol Pavel: «Asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovnicească le-a fost dată prin cuvintele : «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine ; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).

Sfintii apostoli au împărtăsit harul Preotiei prin punerea mâinilor ierarhiei bisericesti, (adică episcopilor, preotilor si diaconilor), având credinta luminată de Duhul Sfânt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-si are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată si sfântul Ioan Gură de Aur : «Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu si mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (sfântul Ioan Gură de Aur).

Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum îi scrie si sfântul apostol Pavel ucenicului său Timotei : «Nu fi nepăsător fată de harul care este întru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preotimii» (1 Tim. IV, 14). «Te îndemn să tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele» (2 Tim. I, 6).

Taina Sfintei Preotii o poate săvârsi numai episcopul si de partea ei văzută tine rugăciunea rostită de el:
"Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă si pe cele cu lipsă le împlineste, hirotoneste pe (N) întru diacon (pe diacon întru preot, pe preot întru episcop...") si punerea mâinilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotoneste.

Taina Hirotoniei are trei trepte — toate adeverite de Sfânta Scriptură si de Sfânta Traditie si bine cunoscute încă din vremea sfintilor apostoli — si anume : diaconia, preotia si arhieria.

In Faptele sfintilor apostoli în se arată cum a luat fiintă treapta diaconească, pe urma alegerii si hirotoniei celor sapte diaconi în Biserica din Ierusalim. «Pe acestia i-au pus înaintea apostolilor, si rugându-se si-au pus mâinile peste ei» (Fapte VI, 6).

Sfintii apostoli au hirotonit preoti în mai multe cetăti (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfântul apostol Pavel a asezat si episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, îi sfătuieste să îndrepteze cele ce mai lipsesc si să aseze preoti prin cetăti (Tit I,5).

Si sfintii părinti dau mărturie neîntreruptă si netăgăduită despre cele trei trepte ale Sfintei Preotii, unul din ei scriind: «Supuneti-vă toti episcopului precum Iisus Hristos Tatălui, si preotilor ca apostolilor, cinstiti pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.

Fără episcop nimeni să nu facă ceva din cele ce apartin Bisericii» (sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către smirneni, VIII, 1—2).

Spre Sfânta Preotie poate păsi numai cel ce este găsit vrednic de primirea ei, după cercetarea lui de către duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odată împărtăsit prin hirotonire nu se pierde niciodată. Cel hirotonit poate fi doar oprit — pentru pricini de abateri de la buna purtare preoteasc㠗 de la săvârsirea celor sfinte.

Potrivit treptei în care se află, primitorii Sfintei Preotii au puterea să săvârsească cele sfinte legate strâns de treapta preotiei lor. Astfel, episcopul are puterea să săvârsească toate Sfintele Taine si toate slujbele bisericesti, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot si, împreună cu încă doi arhierei, întru anhiereu si de a sfinti într-un sobor de arhierei, Sfântul Mir. Treapta arhierească, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolică sau episcopală, detine plinătatea celor trei puteri : de a învăta, de a săvârsi cele sfinte si de a conduce Biserica.
Preotul primeste de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: învătătorească, sfintitoare si de conducere, însă fără dreptul de a hirotoni si de a sfinti Sfântul Mir si Antimisul.

Diaconul este ajutător al preotului si al episcopului, în întreita lor activitate, spre mântuirea credinciosilor, neputând săvârsi nici o Taină si nici o Ierurgie. Pe baza Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsă în Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie, Sfânta Biserică ne învată că Taina hirotoniei a fost instituită de Mântuitorul Hristos si că sfintii apostoli au împărtăsit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului si diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avându-si baza în vointa Mântuitorului.

LECTURĂ DIN SFINTII PĂRINTI
«Preotia se săvârseste pe pământ, dar are rânduiala cetelor ceresti. Si pe foarte bună dreptate, căci slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci însusi Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preotii, încă pe când sunt în trup să aducă lui Dumnezeu aceeasi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie să fie atât de curat ca si cum ar sta chiar în cer printre puterile cele îngeresti...

Preotii sunt aceia cărora li s-a încredintat zămislirea noastră cea duhovnicească ; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin Botez. Prin preoti ne îmbrăcăm în Hristos (Gal. III, 27) ; prin preoti suntem îngropati împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12) ; prin preoti ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preotii să fie pentru noi... mai cinstiti si mai iubiti chiar decât părintii. Părintii ne-au născut din sânge si din vointa trupului (Ioan I, 13); preotii însă ne sunt pricinuitorii nasterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nasteri din nou, ai libertătii celei adevărate si a înfierii după har» (sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preotie}.

SFINTELE TAINE

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă neincetat la sfintirea vietii noastre, la mântuire. Aceasta poate fi dobândită numai in Sfinta Sa Biserică, cunoscand si împlinind Cuvântul lui Dumnezeu si împărtăsindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.

In urma pogorârii Sfântului Duh, cerul ne-a rămas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsă neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mântuitorului Hristos, din Biserică. Dar lucrările văzute instituite de Hristos si săvârsite de episcop si preot, prin care, în chip nevăzut, se impărtăseste credinciosului harul Duhului Sfânt, se numesc Taine. Sfintele Taine sunt lucrări văzute, pentru că omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrări ni se împărtăseste însă harul nevăzut al Duhului Sfânt. Partea văzută sau externă a Sfintelor Taine o formează lucrurile, cuvintele si actele slujbei, iar partea internă sau nevăzută a Sfintelor Taine este harul dumnezeiesc care se împărtăseste prin partea văzută. Scopul Sfintelor Taine fiind sfintirea omului, harul pe care ele îl împărtăsesc este harul sfintitor. Iar ceea ce produce harul în sufletele credinciosilor, roadele speciale ale acestui har, sunt efectele Tainelor. Desi, după natura lui, harul dumnezeiesc este unul singur, totusi, prin lucrarea pe care o implineste, se deosebeste de la Taină la Taină. De pildă prin Sfântul Botez ni se împărtăseste harul iertării păcatului strămosesc si eventual al celor personale, precum si harul înfierii noastre. Prin Sfântul Mir — harul cresterii în Hristos. Ceea ce caracterizează si deosebeste o Taină de toate celelalte Taine este harul special pe care îl împărtăsesc. Taina Sfântului Botez ne încorporează in Hristos si ne face mădular al Bisericii Sale. El ne deschide usa spre celelalte Sfinte Taine.
Sfânta noastră Biserică ne învată că sunt sapte Sfinte Taine, toate întemeiate de Matuitorul nostru Iisus Hristos. Acestea sunt următoarele: Botezul, Mirungerea, Cuminecătura sau Impărtăsania, Mărturisirea, Preotia (Hirotonâa), Cununia (Nunta) si Maslul.

Sfintele Taine au fost săvârsite de sfintii apostoli si sunt săvârsite de urmasii lor legiuiti, după cum bine citim în Sfânta Scriptură : «asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu»
(1 Cor. IV, 1). Deci nu oricare om poate să fie slujitorul Sfântelor Taine, după cum iarăsi aflăm din Sfiânta Scriptură, că Iisus Hristos «a dat pe unii ca să fie apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii păstori si învătători, spre desăvârsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos» (Efes. IV, 11—12; 1 Cor. XII, 28—30 ; Evr. V, 1—6).

Astfel Sfintele Taine, pe care le avem de la Mântuitorul Iisus Hristos, ne sunt asemenea unor izvoare curate prin care curge puterea sfintitoare a harului dumnezeiesc, sau si asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se reazimă viata cea nouă, viata crestină.

După sfintii părinti ai Bisericii Sfintele Taine sunt focul care încălzeste inimile, arde patimile si luminează sufletele si rodeste spre un folos ; altoiul care nobilează viata ; apa care spală întinăciunea patimilor si păcatelor; pâinea duhovnicească ce hrăneste sufletele noastre si doctoriile care ni se dau spre întărirea trupească si sufletească, spre viată vesnică.
Se întelege însă că atât pentru săvirsirea, cât si pentru primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine este de trebuintă o pregătire deosebită, de pe urma căreia să si fim vrednici de harul lui Dumnezeu. Să cugetăm în liniste si cu răgaz la sfintenia Tainelor, la lucrarea lor mântuitoare, la adevărul că puterea lor este atit de mare, încât ele pătrund fiinta noastră, ne vindecă de durerile noastre sufletesti, ne hrănesc duhovniceste, ne sfintesc spre viată vesnică (Ioan IV, 10—14).

In mod deosebit, Sfintele Taine ne impărtăsesc si întăresc in noi darurile Sfântului Duh (Isaia XI, 2), adică dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curătia (Gal. V, 22—23). Iar aceste daruri sunt izvoare de sfintenie si de mântuire celor ce vin la Hristos si rămân ai lui Hristos (Efes. II, 5).

Sfintele Taine ne unesc cu Dumnezeu, făcând din noi locasuri ale Părintelui Ceresc, cum ne încredintează sfântul apostol, zicând că : «suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că : Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu» (2 Cor. VI, 16). Ele ne unesc si ne înfrătesc pe unii cu altii, nasc în noi viată nouă si buourie curată.

Dar noi suntem chemati nu numai sa primim, ci să si lucrăm împreună cu darurile Sfintelor Taine, ca ele să rodească în noi cât mai bogat; să ne fie trepte ale desăvârsirii, scări cu ajutorul cărora să urcăm de pe pământ la cer, la viata cea neimbătrânitoare si pururea vesnică (Ioan VI, 27 ; 1 Ioan II, 25).

[glykys]

În prealabil postat de rim5431

Si as vrea sa stiu, "spovedania", marturisirea pacatelor, nu este mai directa si adevarata cand este adresata direct Tatalui nostru? Decat unui parinte duhovnic.
Nu este El o autoritate mai mare decat sfintii parinti?

Sigur stiti si dvs. rugaciunea pe care o spune preotul, cu epitrahilul pe capul credinciosilor, inainte ca acestia sa se spovedeasca. Va reamintesc finalul ei:

"Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici nu te teme, ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata, si sfanta Lui icoana este inaintea noastra. Iar eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele indoite le vei avea; ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat".