Căsătorie sau celibat

Inițial am postat fragmentul acesta ca mesaj pe un topic mai vechi dar ulterior am realizat că ar putea implica discuții de sine stătătoare. În orice caz sper să fie de folos celor care îl citesc fiindcă pe mine m-a ajutat mult.

Din „Langa Parintele Porfirie”
Editura Bunavestire 2002

Într-o după-amiază de vară, stăteam aşezaţi sub un brad, ascultînd cuvintele Părintelui, cîţiva tineri, şase-şapte prieteni, pe atunci necăsătoriţi: „Să nu vă chinuiască problema opţiunii între căsătorie şi celibat.

Uneori sunt zile cînd simţiţi dorinţe sufleteşti şi trupeşti pentru căsătorie, iar alteori aceste dorinţe scad în intensitate fiindcă simţiţi dorinţe dumnezeieşti, mai înalte decit căsătoria.

Cînd vin ispitele trupeşti, să nu încercaţi să le alungaţi cu forţa, fiindcă satana profită şi le face şi mai atrăgătoare şi astfel vă vatămă. E mai bine să le înfruntaţi cu calm şi să le transformaţi dorinţele din păcătoase în curate. Să vă spuneţi vouă înşivă: Poate ne vom căsători şi vom gusta din plăcerile căsătoriei, aşa cum vrea Hristos. Iar cînd vă vin din nou dorinţe de feciorie, să le primiţi cu recunoştinţă, cultivînd în taină arta sfinţirii.

La un moment dat cumpăna va înclina într-una din părţi. Unii încearcă să se sfinţească, luptîndu-se cu patimile şi păcatele lor, iar alţii, iubindu-L pe Hristos şi voia Sa. Cei dintîi izbîndesc puţine lucruri, fiindcă lupta lor devine foarte rece şi dură. Ceilalţi izbîndesc mai multe, fiindcă, iubindu-L pe Hristos, patimile păcătoase îşi pierd farmecul şi tăria, în faţa bucuriei iubirii lui Hristos, pe care o trăiesc.

Cînd se luminează de ziuă şi lumina soarelui va pătrunde-n odaie, în mod firesc întunericul se risipeşte”. Părintele se opri şi părea că se gîndeşte la ceva. Apoi grăi din nou: „Poate că n-ar trebui să vă spun asta, însă o să vă spun. Un om poate ajunge la o vîrstă înaintată şovăind încă între căsătorie şi celibat. Atunci satana îl va ataca cel mai dur, punîndu-i în suflet o mare nelinişte şi facîndu-l să-nceapă imediat să-şi caute o soţie, să pună pe alţii să-i găsească, iar aceia să rîdă de el, astfel încît se îmbolnăveşte sufleteşte. De aceea vă spun să nu vă lipiţi de întrebarea: Căsătorie sau celibat? In loc să vă consumaţi, încercînd zadarnic să vă daţi răspuns vouă înşivă, sîrguiţi-vă mai bine să-L iubiţi din tot sufletul pe Hristos, iar El vă va da, la timpul potrivit, răspunsul ce se potriveşte sufletului vostru, pe care-l veţi primi fără grabă şi supărare, ci în linişte şi cu mulţumire. Aşa vă veţi elibera pentru totdeauna de această întrebare şi veţi păşi pe un drum anume, slăvindu-L pe Dumnezeu”.

Unui prieten de-al meu care şovăia între căsătorie şi feciorie, Părintele i-a oferit nenumărate perspective de mîntuire şi l-a eliberat de neliniştea acestei dileme, încă înainte de a fi ales ceva, spunîndu-i: „Nu te chinui zadarnic, silindu-te să hotărăşti acum ce vei alege. Eliberează-te de acest gînd obsesiv şi îndreaptă-ţi toată atenţia spre cum să-L iubeşti pe Hristos, Care te iubeşte.

Toate ale lui Hristos sînt – trecutul, prezentul şi viitorul nostru – în care se vădeşte Pronia Sa, pînă în cel mai mic amănunt al vieţii noastre. Poate îţi vei întemeia o familie, poate însă te vei duce, unde vei voi, să te afieroseşti. Poate însă nu vei face nimic din acestea, ci vei rămîne la tine acasă, aşa cum eşti acum. Şi tot te vei mîntui. Ajunge să-L iubeşti pe Hristos. Hristos îţi va oferi soluţia care ţi se potriveşte cel mai bine şi care va vorbi desluşit sufletului tău. Nu te necăji, căci şi acum te afli tot pe drumul lui Hristos”.

http://tainacasatoriei.wordpress.com...e-sau-celibat/

În prealabil postat de VladCat

Inițial am postat fragmentul acesta ca mesaj pe un topic mai vechi dar ulterior am realizat că ar putea implica discuții de sine stătătoare. În orice caz sper să fie de folos celor care îl citesc fiindcă pe mine m-a ajutat mult.

Din „Langa Parintele Porfirie”
Editura Bunavestire 2002

Într-o după-amiază de vară, stăteam aşezaţi sub un brad, ascultînd cuvintele Părintelui, cîţiva tineri, şase-şapte prieteni, pe atunci necăsătoriţi: „Să nu vă chinuiască problema opţiunii între căsătorie şi celibat.

Uneori sunt zile cînd simţiţi dorinţe sufleteşti şi trupeşti pentru căsătorie, iar alteori aceste dorinţe scad în intensitate fiindcă simţiţi dorinţe dumnezeieşti, mai înalte decit căsătoria.

Cînd vin ispitele trupeşti, să nu încercaţi să le alungaţi cu forţa, fiindcă satana profită şi le face şi mai atrăgătoare şi astfel vă vatămă. E mai bine să le înfruntaţi cu calm şi să le transformaţi dorinţele din păcătoase în curate. Să vă spuneţi vouă înşivă: Poate ne vom căsători şi vom gusta din plăcerile căsătoriei, aşa cum vrea Hristos. Iar cînd vă vin din nou dorinţe de feciorie, să le primiţi cu recunoştinţă, cultivînd în taină arta sfinţirii.

La un moment dat cumpăna va înclina într-una din părţi. Unii încearcă să se sfinţească, luptîndu-se cu patimile şi păcatele lor, iar alţii, iubindu-L pe Hristos şi voia Sa. Cei dintîi izbîndesc puţine lucruri, fiindcă lupta lor devine foarte rece şi dură. Ceilalţi izbîndesc mai multe, fiindcă, iubindu-L pe Hristos, patimile păcătoase îşi pierd farmecul şi tăria, în faţa bucuriei iubirii lui Hristos, pe care o trăiesc.

Cînd se luminează de ziuă şi lumina soarelui va pătrunde-n odaie, în mod firesc întunericul se risipeşte”. Părintele se opri şi părea că se gîndeşte la ceva. Apoi grăi din nou: „Poate că n-ar trebui să vă spun asta, însă o să vă spun. Un om poate ajunge la o vîrstă înaintată şovăind încă între căsătorie şi celibat. Atunci satana îl va ataca cel mai dur, punîndu-i în suflet o mare nelinişte şi facîndu-l să-nceapă imediat să-şi caute o soţie, să pună pe alţii să-i găsească, iar aceia să rîdă de el, astfel încît se îmbolnăveşte sufleteşte. De aceea vă spun să nu vă lipiţi de întrebarea: Căsătorie sau celibat? In loc să vă consumaţi, încercînd zadarnic să vă daţi răspuns vouă înşivă, sîrguiţi-vă mai bine să-L iubiţi din tot sufletul pe Hristos, iar El vă va da, la timpul potrivit, răspunsul ce se potriveşte sufletului vostru, pe care-l veţi primi fără grabă şi supărare, ci în linişte şi cu mulţumire. Aşa vă veţi elibera pentru totdeauna de această întrebare şi veţi păşi pe un drum anume, slăvindu-L pe Dumnezeu”.

Unui prieten de-al meu care şovăia între căsătorie şi feciorie, Părintele i-a oferit nenumărate perspective de mîntuire şi l-a eliberat de neliniştea acestei dileme, încă înainte de a fi ales ceva, spunîndu-i: „Nu te chinui zadarnic, silindu-te să hotărăşti acum ce vei alege. Eliberează-te de acest gînd obsesiv şi îndreaptă-ţi toată atenţia spre cum să-L iubeşti pe Hristos, Care te iubeşte.

Toate ale lui Hristos sînt – trecutul, prezentul şi viitorul nostru – în care se vădeşte Pronia Sa, pînă în cel mai mic amănunt al vieţii noastre. Poate îţi vei întemeia o familie, poate însă te vei duce, unde vei voi, să te afieroseşti. Poate însă nu vei face nimic din acestea, ci vei rămîne la tine acasă, aşa cum eşti acum. Şi tot te vei mîntui. Ajunge să-L iubeşti pe Hristos. Hristos îţi va oferi soluţia care ţi se potriveşte cel mai bine şi care va vorbi desluşit sufletului tău. Nu te necăji, căci şi acum te afli tot pe drumul lui Hristos”.

http://tainacasatoriei.wordpress.com...e-sau-celibat/

Splendida gandire a Batranului Porfirie. Cu adevarat patristica.

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Splendida gandire a Batranului Porfirie. Cu adevarat patristica.

Ma bucur ca iti place. Intotdeauna propune o viziune vie si care elibereaza sau duce spre eliberare din angoasele noastre de diferite feluri.

[Ekaterina]

Intrebat daca nelinistea unui tanar pentru aflarea rostului sau in viata este rodul necredintei, Parintele Paisie Aghioritul (in acelasi duh cu Parintele Porfirie) spune:

"Nu intotdeauna. Adeseori tinerii care se intereseaza cum sa se aranjeze mai bine, dar sa se afle si aproape de Dumnezeu, se nelinistesc pentru rostul lor in viata. Iar lucrul acesta dovedeste sanatatea lor duvohniceasca.

A nu se gandi si a nu se nelinisti un tanar pentru aflarea rostului sau, este dovada unui om indiferent, si prin urmare unul ca acesta este neprocopsit.

Numai ca cei care se nelinistesc pentru aflarea rostului lor trebuie sa ia aminte ca nelinistea lor sa nu depaseasca limita, pentru ca diavolul incearca sa o exagereze, sa faca din ea un stres, ca astfel sa le tina mintea intr-o continua zapaceala.

Tinerii trebuie sa se increada in Dumnezeu pentru a se linisti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Parinte iubitor actioneaza acolo unde noi, omeneste, nu putem face nimic.

Nu trebuie sa se grabeasca sa ia hotarari “necoapte” pentru viata pe care o vor urma. Cunosc tineri care se nelinistesc mult si incearca sa-si resolve toate problemele dintr-odata. In cele din urma se incurca si isi parasesc studiile. Caci avand, de pilda, de terminat facultatea, ei se nelinistesc peste masura pentru viitorul lor, isi amana studiile si in cele din urma se incurca si mai rau. Nu se fac toate deodata si nici nu se rezolva astfel problemele.

Pentru a reusi in ceea ce vor, trebuie sa faca o curatenie generala inlauntrul lor si sa puna lucrurile in randuiala. Sa se ingrijeasca ca mai intai sa-si ia diploma, apoi sa-si gaseasca un loc de munca si in continuare, ajunsi la maturitate, sa ia cu ajutorul lui Dumnezeu hotararea de a face o familie buna, daca simt inclinatie catre viata de casatorie, sau sa mearga la manastirea pe care si-au ales-o, daca au chemare pentru viata monahala.

De aceea, tinerilor care studiaza si au astfel de nelinisti, dar care inca nu s-au hotarat pentru ceea ce vor face in viata, le spun sa isi continue studiile si ceea ce mai tarziu ii va indemna cugetul lor sa faca si ii va odihni, aceea sa faca.

Daca exista o dispozitie launtrica buna, atunci ajuta Dumnezeu si incet-incet se vor lamuri care viata este pentru ei, cea de casatorie sau cea de feciorie in manastire, si astfel vor afla odihna."

[glykys]

Chiar ieri citeam despre acest aspect, la par. Paisie Aghioritul. Se potriveste foarte bine si cu situatia noastra:


"Astazi cei mai multi oameni nu au gustat bucuria jertfirii si nu iubesc osteneala. Au intrat in ei trandavia, interesul personal si multul confort. Lipseste marimea de suflet, jerfirea de sine. Considera o izbanda atunci cand reusesc ceva fara osteneala, cand se aranjeaza materialiceste, dar nu se bucura atunci cand nu pot face asta. [...]

Exista astazi niste copii parca fierti in apa. Judeca una, se plictisesc de alta, desi inima nu se oboseste, nici nu imbatraneste vreodata. sa se faca monahi li se pare greu. Sa se casatoreasca se tem. Cogeamite flacai vin si iarasi vin in Sfantul Munte: "Ah, si calugar sa te faci e greu! spun ei, in fiecare zi sa te scoli la mizeul noptii, nu doar o zi sau doua!" Si se intorc in lume. "Ce sa fac in societatea asta? Daca ma voi insura, cu ce fel de suflet ma voi incurca? Este greu!" spun iarasi si revin in Sfantul Munte. Stau putin aici si spun iarasi: "Este greu!".
Tinerii de astazi seamana cu masinile noi ale caror uleiuri sunt inghetate. Trebuie sa li se incalzeasca uleiurile ca sa poata porni masinile, altfel nu se poate. Vin la mine la coliba copii plictisiti si ma intreaba: "Ce sa fac, parinte? cum sa imi petrec timpul? ma cuprinde plictiseala." "sa gasesti ceva de lucru, mai copile." "am bani, ce sa fac cu serviciul?" imi raspunde. Dar Sfantul Apostol Pavel spune: "cine nu vrea sa lucreze nici sa nu manance". trebuie sa lucrezi ca sa mananci, desi ai bani. Munca il ajuta pe om ca sa i se dezghete uleiurile masinii lui. Ea creeaza. Da bucurie si ia nelinistea si plictiseala. Asa, mai voinice, cauta sa gasesti ceva de lucru care sa iti placa macar cat de putin! Incearca si vei vedea!"

Si un cuvant care mie mi-a placut si l-am citit si la parintele Teofil Paraian:
"Sa stiti ca unul pricopsit va face oriunde pricopseala. Un familist destoinic, chiar si in viata calugareasca de ar fi fost, ar fi sporit duhovniceste. La fel si un monah sporit, ar fi facut pricopseala daca ar fi fost in viata de familie. [...]

Imi aduc aminte ca in armata de cate ori aparea vreo nevoie, auzeai. "Domnule capitan, sa merg eu in locul aceluia! Acela este casatorit, are copii, sa nu ii ramana copiii pe drum!" Il rugau pe capitan sa mearga in locul aceluia, in prima linie! Preferau sa moara ei si nu acela, si astfel sa ii ramana copiii pe drum. Cine sa mai faca astazi o asemenea jertfa? Lucru rar! odata am ramas fara apa intr-un loc. Capitanul a vazut pe harta ca in cutare punct exista apa. Acolo insa erau razvratitii. Atunci el ne spuse: Aici aproape este apa, dar este foarte periculos. Cine vrea sa umple cateva bidonase? Dar sa nu aprinda nicio lumina! atunci sare unul si zice: Voi merge eu, domnule capitan! Altul spune eu, altul eu. Adica toti cereau sa mearga! Nimeni n-a spus: "Domnule capitan, ma doare piciorul" sau "Ma doare capul" sau "Sunt obosit". toti voiam sa mergem, desi ne primejduiam viata.
Astazi exista un duh caldicel: deloc barbatie, deloc jertfa! Toate le-au prefacut cu logica stricata de astazi. Si uita-te, in timp ce mai demult merrgeau voluntari in armata, acum isi iau certifcate de nebuni ca sa nu faca armata! Se gandesc cum sa faca, ca sa nu mearga militari. Unde era aceasta mai inainte? Aveam un locotent in varsta de 23 de ani, foarte curajos. Odata, tatal lui, care era ofiter in rezerva, i-a telefonat si i-a spus ca se gandeste sa il ajute sa plece din prima linie, in spatele frontului. Atunci locotenmentul a inceput sa strige: "Rusine, tata, sa spui tu astfel de lucruri!Numai trantorii stau!" Avea sinceritate, cinste, multa barbatie, care ii uimea pe toti. Intotdeauna era primul. Mantaua ii era gaurita de gloante, dar n-a murit. Cand s-a eliberat, a luat mantaua cu el, ca sa o aiba de amintire."

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan", Evanghelismos, Bucuresti, 2012)
Sper sa fie de folos cuiva aceste randuri.