tine mintea ta in iad si nu deznadajdui

"tine mintea ta in iad si nu deznadajdui"
mesajul primit dupa cum probabil majoritatea dintre voi stiti, de Sfantul Siluan Athonitul de la insusi Mantuitorul intr-un moment infernal.. cand chilia Sfantului era plina de draci si venea deja dupa 15 ani de astfel de nopti.. asa a fost invatat sa se smereasca.. adica sa nu incerce sa iasa din iad ci sa stea acolo.. cu nadejde in mila Sa.. cum intelegeti voi si cum va raportati la acest indemn caci noi tot dam si noi sa iesim din iad ,nu-l rabdam si a devenit o obisnuinta astazi sa fentam aceste reguli duhovnicesti.. care e calea voastra? spre iad sau spre rai? cum ne raportam fiecare?

e o intrebare retorica, nu cred ca vrea cineva in iad.

iadul devine racoare celor ce stau in el fara sa deznadajduiasca.. ei pe masura ce coboara mai mult se scalda in dragostea lui Hristos..lepadarea de sine, coborarea la iad, coborarea mintii in inima-aceiasi reteta cu diferite "ingrediente".. cuptorul lui Nabucodolosor in care au fost aruncati cei 3 tineri pentru gandul lor smerit, caci ei au zis ca asta merita(sa arda adica) atunci focul ce preanchipuie iadul a devenit racoare si impreuna cu el cum spune Scriptura se vedea un al 4-lea si fata lui e ca a unui Fiu de Dumnezeu.. era Hristos.. portile raiului sunt in mijlocul iadului si spre el tre sa mergem cei ce ne mantuim.. da lumea nu prea mai stie asta.. toti o iau spre cer.. ca fariseul... se credea bun.. in timp ce vamesul isi asumase iadul si nu deznadajduia caci stia ca Dumnezeu e milostiv..diferenta dintre un sfant si un pacatos cum spunea un teolog este ca sfintii sunt pacatosi care stiu ca sunt pacatosi si-si vad pacatosenia iar pacatosii sunt pacatosi care nu stiu ca sunt pacatosi(ca sunt ai iadului si ca sunt in iad) si nu-si vad caderea lor si pacatosenia.. da,suntem in iad!
cine accepta asta isi tine mintea aici si daca reuseste sa o faca fara sa deznadajduiasca atunci se si curata mintea sa.. cine nu accepta si nu suporta gandul, "si-a facut din inchipuire un acoperis si din minciuna un liman"...stii care e semnificatia metaniei? se imita coborarea la iad a lui Hristos pe care noi o asumam in fiinta noastra caci ne rastignim impreuna cu El, cu El ne ingropam ,coboram la iad , ca impreuna cu El sa inviem cum zice Pavel.

[Traditie1]

Vederea pacatelor, caci despre asta este vorba aici, e o lucrare a harului.

O constiinta curata pe masura ce se apropie de Dumnezeu prin nevointa ascetica devine tot mai constienta de natura propriilor pacate (pe baza credintei tot mai vii în existenta Dumnezeului evangheliei) si simte o mare frica precum si convingerea ca va merge în iad.


Totul e sa nu se lase biruita de deznadejde, fiindca deznadejdea duce la alte pacate si în final chiar la pierzarea ireversibila.

Deci acest lucru nu se întâmpla oricui, ci numai nevoitorilor. Celor ce zac în patimile trupesti si sufletesti constiinta le-a murit de mult si nu simt nici o frica sau mustrare.

ma bucur sa citesc mesajul tau Traditie..am postat tema asta pentru ca tot citesc pe aici cum fratii ortodocsi cauta "metode" de a scapa de diferite incercari ceea ce e vechea problema sau vesnica problema ,dar nimeni nu pare sa mai priceapa sau macar sa accepte ca un adevar faptul ca suntem in iad si cu atat mai mult cu cat nu acceptam ca suntem.. cu atat adica e inselarea mai mare.. iar cei ce cauta sa-si scape sufletul lor din acest iad ce se face vadit prin ispitele ce ne vadesc departarea de Dumnezeu, si-l pierd de fapt.. probabil ca si Sfantul Siluan uitase acest lucru.. Sf. Sofronie il traduce bine"unde vrei sa ajungi? esti fiu al iadului, stai aici, asta meriti!".. noi ne raportam sau nu la aceasta realitate crestina? revin cu completari pe masura ce vad reactiile si raspunsurile caci nu am spus inca ce aveam de zis.. asadar curaj fratilor, spuneti-va problema ca va spun-aici e cheia daca poate fi vreuna,e un fel de a spune nu o luati in nume de rau, dar in intelegerea acestei formule sta si pozitia noastra fata de mantuirea sufletului.. o folosim? ca sa se rupa vraja si iluzia iadului? sau zicem io nu sunt in iad si nici nu vreau sa cobor, vreau sa ies ,sa scap si asa facem jocul satanei la infinit "iesind" in taramul sau, in miezul iadului sau mai bine zis in paradisul nebunilor, in "raiul" lui satan, unde omul poate si accepta sa traiasca departe de Dumnezeu..?!

[Jane Says]

În prealabil postat de innocentul

ma bucur sa citesc mesajul tau Traditie..am postat tema asta pentru ca tot citesc pe aici cum fratii ortodocsi cauta "metode" de a scapa de diferite incercari ceea ce e vechea problema sau vesnica problema ,dar nimeni nu pare sa mai priceapa sau macar sa accepte ca un adevar faptul ca suntem in iad si cu atat mai mult cu cat nu acceptam ca suntem.. cu atat adica e inselarea mai mare.. iar cei ce cauta sa-si scape sufletul lor din acest iad ce se face vadit prin ispitele ce ne vadesc departarea de Dumnezeu, si-l pierd de fapt.. probabil ca si Sfantul Siluan uitase acest lucru.. Sf. Sofronie il traduce bine"unde vrei sa ajungi? esti fiu al iadului, stai aici, asta meriti!".. noi ne raportam sau nu la aceasta realitate crestina? revin cu completari pe masura ce vad reactiile si raspunsurile caci nu am spus inca ce aveam de zis.. asadar curaj fratilor, spuneti-va problema ca va spun-aici e cheia daca poate fi vreuna,e un fel de a spune nu o luati in nume de rau, dar in intelegerea acestei formule sta si pozitia noastra fata de mantuirea sufletului.. o folosim? ca sa se rupa vraja si iluzia iadului? sau zicem io nu sunt in iad si nici nu vreau sa cobor, vreau sa ies ,sa scap si asa facem jocul satanei la infinit "iesind" in taramul sau, in miezul iadului sau mai bine zis in paradisul nebunilor, in "raiul" lui satan, unde omul poate si accepta sa traiasca departe de Dumnezeu..?!

Intamplarea face sa fi citit Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei chiar zilele trecute, si inainte de aceasta Vom vedea pe Dumnezeu cum este, scrisa de Cuv. Sofronie Saharov, ucenicul Sf. Siluan.. si din ambele am desprins aceeasi idee.. paradoxul fiind ca in ciuda (sau tocmai din cauza acestei idei), ambii scriau extrem de frumos despre milostivirea lui Dumnezeu.

Dincolo de faptul ca e o nesimtire fara de margini sa am eu orice comentariu pe tema asta, cred totusi ca lucrurile descrise de acestia doi sunt universale .. adica in fiecare om exista potentialul acesta de a-si constientiza starea de iad interior, nu cred ca numai unora le este "dat" si n-ar trebui sa privim in felul acesta pocainta, ca pe ceva ce apartine sfintilor sau calugarilor de la Athos iar pe mine, omul de rand, nu ma priveste, nu-mi bat capul.

Sa ma ierte Dumneze daca o sa zic prostii. Eu nu stiu ce e acela iad, eu traiesc o iluzie indulcita despre mine insami si despre viata. Dar cel mai autentic eu-insami il traiesc, cu mila lui Dumnezeu, atunci cand citind o rugaciune (cred ca e foarte important sa citim rugaciuni scrise de sfinti* si nu cele din capul nostru, cu cuvintele noastre, cel putin la inceput) si cand ma simt rau in pielea si in sufletul meu.

De obicei noi oamenii, cand citim ceva, ne identificam cu victima. Eu ma tot mir de faptul ca, citind Evangheliile, nu ne mai identificam cu victima, ci, ciudat lucru, ne identificam cu agresorul, cu fariseii, cu capeteniile preotilor, cu Iuda, cu Capernaumul si cu Betsaida, carora le va fi mai greu decat Sodomei si Gomorei in ziua judecatii, cu mladitele aruncate in foc, cu Petru lepadandu-se. Nu e deloc o fericire sa citesti acolo si sa te regasesti in aceste personaje, dar asta inca nu e iadul. Chiar si in starea aceasta groaznica de scarba si frica, inca mai e nadejde, zic eu, chiar si daca numai pentru faptul ca, frica fiindu-ti, iti vine sa-L chemi pe Hristos sa te miluiasca impotriva a orice si a oricui, chiar si a ta insuti. Cred ca iad-iad e cand nu-L mai chemi.

Sf. Siluan zicea ca si atunci cand citeste Psalmii de blestem, pacatosul ar trebui sa se perceapa ca vrajmas al lui Dumnezeu si blestemele psalmistului ca fiind adresate lui. Asa cu mintea cred ca e adevarat ce scria Sf. Siluan legat de asta, din nefericire nu inteleg cu sufletul. Psalmii aceia nu-i prea citesc si atunci cand totusi o fac, externalizez si eu pacatul si-l atribui acelor vrajmasi abstracti, necunoscuti, fara a-l identifica in mine (un fel de, noa Doamne, oi fi eu pacatoasa, dar nici chiar ca astia).

Un preot la predica, in Vinerea Mare, ne-a spus ca pentru a fi mantuiti si a invia impreuna cu Hristos, e necesar sa ne coboram pana in iadul nostru interior, impreuna cu El pana in cele mai din adanc - acum inteleg de unde preluase aceasta idee - si ca de fapt nu exista Inviere pentru noi decat daca urmam traseul lui Hristos inclusiv in iad.

Dar e greu.. ca noi si daca cerem pocainta, cred ca nu stim ce e aia. Eu imi imaginam ca e o parere de rau induiosatoare, cu lacrimi, pentru pacate. Se vede treaba ca ma inselam amarnic.

Eu inainte de spovedanie in special chiar cred ca pentru pacatele mele mi se cuvine iadul si nu altceva. Dar merg cu incredere la duhovnic, in speranta ca pacatele imi vor fi iertate. A pierde nadejdea mantuirii inseamna a face jocul celui rau. Iar a nu constientiza gravitatea pacatelor si mai ales a mandriei inseamna moarte duhovniceasca. De aceea, mesajul transmis Sfantului Siluan Athonitul are o mare valoare pragmatica.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Traditie1

Vederea pacatelor, caci despre asta este vorba aici, e o lucrare a harului.

O constiinta curata pe masura ce se apropie de Dumnezeu prin nevointa ascetica devine tot mai constienta de natura propriilor pacate (pe baza credintei tot mai vii în existenta Dumnezeului evangheliei) si simte o mare frica precum si convingerea ca va merge în iad.


Totul e sa nu se lase biruita de deznadejde, fiindca deznadejdea duce la alte pacate si în final chiar la pierzarea ireversibila.

Deci acest lucru nu se întâmpla oricui, ci numai nevoitorilor. Celor ce zac în patimile trupesti si sufletesti constiinta le-a murit de mult si nu simt nici o frica sau mustrare.

Sufletul se trezeşte în om şi simte cum inima rănită de dor se apropie de Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi în tine este semnul că eşti viu şi vrei să rămâi omul viu în bucuria harului Celui dătător de viaţă. Sfântul Ciprian zice : Cum vrei să fi auzit de Dumnezeu, când nu te auzi nici pe tine însuţi ? Sau "Spune-mi unde eşti, atunci când nu te afli înlăuntrul tău"? Şi iarăşi : "Darul anume îşi face loc în noi , pe măsură ce se trezeşte eul nostru, şi sunt dezrădăcinate patimile". Când inima se va curăţi de patimi , atunci se va înflăcăra simţirea către Dumnezeu.

e cineva aici care a trait efectele acestei stari pe pielea lui?.. adica io stiu care sa fi experiat macar putin in practica sensul acestor cuvinte prin biciuirea mintii cu vederea iadului ca destin apropiat si arderea inimii cu simtirea pacatoseniei..? se produce ceva miraculos (eu de ceva vreme "patesc" ceva cand ma rog astfel.. ), Sfantul Siluan spune atat si anume ca mintea se curateste si impreuna cu ea si inima in care mintea coborata striga rugaciunea..e cineva aici care a trait in practica asta? ca nu e o figura de stil ci e o solutie divina, o cale simpla si sigura de curatire de patimi..nu pot spune prea multe din ce mi se intampla mie dar de multe ori simt cum lovesc in ceva" care pare ca se crapa in mine si apoi ca si cand ar parai inima ,urmat de o eliberare de multe ori insotita de un fum inecacios care uneori poate fi si observat dar in majoritatea cazurilor se simte pret numai de o respiratie..si o tine asa cu orele daca te rogi mai mult si fumul dispare si inima se insenineaza si se incalzeste... dar numai si numai daca rugaciunea e spusa tinand exact dupa indrumarea Sfantului Siluan cuvant cu cuvant mintea in iad.. de fapt ea coboara astfel se adanceste si se uneste cu inima,uneori mintea inima si cuvantul devin aceiasi treaba..

În prealabil postat de innocentul

e cineva aici care a trait efectele acestei stari pe pielea lui?.. adica io stiu care sa fi experiat macar putin in practica sensul acestor cuvinte prin biciuirea mintii cu vederea iadului ca destin apropiat si arderea inimii cu simtirea pacatoseniei..? se produce ceva miraculos (eu de ceva vreme "patesc" ceva cand ma rog astfel.. ), Sfantul Siluan spune atat si anume ca mintea se curateste si impreuna cu ea si inima in care mintea coborata striga rugaciunea..e cineva aici care a trait in practica asta? ca nu e o figura de stil ci e o solutie divina, o cale simpla si sigura de curatire de patimi..nu pot spune prea multe din ce mi se intampla mie dar de multe ori simt cum lovesc in ceva" care pare ca se crapa in mine si apoi ca si cand ar parai inima ,urmat de o eliberare de multe ori insotita de un fum inecacios care uneori poate fi si observat dar in majoritatea cazurilor se simte pret numai de o respiratie..si o tine asa cu orele daca te rogi mai mult si fumul dispare si inima se insenineaza si se incalzeste... dar numai si numai daca rugaciunea e spusa tinand exact dupa indrumarea Sfantului Siluan cuvant cu cuvant mintea in iad.. de fapt ea coboara astfel se adanceste si se uneste cu inima,uneori mintea inima si cuvantul devin aceiasi treaba..

Stiu despre ce vorbesti, frate. Stiu datorita parintelui Gabriel Nicu (www.parintelenicugabriel.ro). In ultimul timp mi-am dat seama ca tot vorbind despre parintele, am uitat sa mai aplic cum se cuvine ceea ce m-a invatat. Parintele isi proteja tainele pentru a se putea bucura in continuare de mila lui Dumnezeu.

E vorba despre razboiul nevazut care trebuie purtat in mare smerenie. Bucuria divina e fara seaman, iar pizma diavolilor de asemenea.