Biserica lui Dumnezeu în perioada comunismului

[laurastifter]

Doamne ajută!
Adesea discutăm, studiem sau, pur şi simplu, medităm la prigonirile suferite de către creştinii primelor trei veacuri, la suferinţele lor pentru Hristos, la rezistenţa lor martirică.
Ne referim la acea epocă a persecuţiilor ca la un timp foarte îndepărtat, legendar parcă, o vreme plină de evenimente reale, dar neverosimile care, cu siguranţă, nu s-au mai întâmplat şi nu se vor mai repeta nicicând, până în veşnicie.
De aceea, vă propun ca, în acest topic, să discutăm despre prigoanele cel puţin la fel de tragice şi la fel de reale pe care credincioşii lui Hristos le-au îndurat mult mai recent... în secolul trecut... în epoca noastră de înflorire ştiinţifică, culturală.
Acum doar câteva decenii, în anii în care Occidentul îşi perfecţiona legislaţia democratică privind drepturile cetăţenilor (între care libertatea de conştiinţă/ religioasă ocupa un loc fundamental), în Răsăritul Europei creştine un regim totalitar ateu şi antireligios, un regim apărător fanatic al unei ideologii antihristice infernale reuşise (nu pentru o lună sau un an, ci pentru ZECI DE ANI) să readucă Biserica lui Dumnezeu în catacombe. De fapt, nu... nu în catacombe, ci într-o stare mult mai jalnică, într-o situaţie critică în care, probabil, chiar şi mulţi dintre Sfinţii Martiri ai primelor trei secole ar fi căzut, ar fi capitulat: în închisori, centre de "reeducare" prin tortură.
Spre deosebire de Nero, Domitian, Traian, Decius, Diocletian şi ceilalţi împăraţi romani persecutori ai creştinismului, ateii comunişti le impuneau creştinilor nu doar să declare că "domn este Cezarul" (negându-L astfel pe Hristos), ci să şi creadă aceasta; şi nu doar să gândească astfel, ci să fie convinşi inclusiv că religia creştină, "opiumiumul popoarelor" (Marx) ar fi cel mai mare obstacol în calea progresului omenirii; nu doar să creadă şi aceasta, ci şi să-şi trădeze semenii, predându-i autorităţilor, denunţându-i şi chiar torturându-i cu sadism (aşa cum s-a întâmplat în închisoarea din Piteşti), pentru a-şi demonstra în mod practic adeziunea la noile convingeri.
Vă propun să prezentăm materiale (originale sau, cei care avem prea puţin timp la dispoziţie, preluate din cărţi, conferinţe, studii, articole de pe internet etc) despre martirii şi mărturisitorii lui Hristos din perioada regimului totalitar comunist.
Părintele profesor Dumitru Stăniloae, părintele Nicolae Steinhardt, pr. Sofian Boghiu, pr. Arsenie Papacioc, pr. Arsenie Boca, pr. Benedict Ghiuş, pr. Ilarion Felea, Vasile Voiculescu, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Alexandru Mironescu, Teodor M. Popescu (profesor de IBU arestat de către comunişti şi ulterior ucis în bătaie, în anul 1973), pr. Constantin Sârbu, pr. prof. Ioan G. Savin, pr. Mina Dobzeu (cel care l-a botezat pe părintele Steinhardt), Richard Wurbrand, pr. Gheorghe Calciu - iată doar câteva nume de mărturisitori şi mucenici ai lui Hristos din acei ani, părinţi duhovniceşti cunoscuţi şi mult îndrăgiţi pentru sfinţenia lor, teologi renumiţi, dar şi simplii credincioşi care, împreună, în acelaşi gând, L-au mărturisit pe Domnul prin suferinţele lor martirice, I s-au dăruit Lui pe ei înşişi, răspunzând astfel dragostei Sale jertfelnice supreme.
Despre ei vă propun să ne relatăm unii altora, să ne documentăm, cinstindu-le astfel amintirea.
Dacă în mod oficial sfinţenia lor nu este încă recunoscută, Dumnezeu... nu Se-mpiedică nicicum de formalităţile noastre. El nu consultă calendarele, nici sinaxarele, ci inimile şi vieţile acestor martiri, mărturia despre El, pe care ei au trăit-o până la capăt, pecetluind-o cu însuşi sângele lor.
Aş vrea să-i cinstim astfel atât pe creştinii ortodocşi persecutaţi în comunism, cât şi pe coreligionarii lor din alte confesiuni, căci toţi au suferit împreună. Şi chiar nu mi-aş dori o polemică pe această temă aici, pe acest topic. Putem polemiza despre ecumenism şi astfel de idei pe alte muulte thread-uri, dar aici m-aş bucura tare mult să rămână un spaţiu dedicat în exclusivitate memoriei acestor martiri ai credinţei şi eroi ai naţiunii noastre, un spaţiu de reculegere, meditaţie şi întărire a credinţei. Cei care şi-au sacrificat libertatea, integritatea fizică şi psihică, chiar şi viaţa pentru dragostea lui Hristos sunt vrednici ca întreaga noastră viaţă să le păstrăm memoria în suflete, să ni-i facem contemporani urmându-le exemplul şi să cultivăm în inimile generaţiilor următoare acelaşi respect şi aceeaşi evlavie profundă faţă de puterea de sacrificiu pentru Dumnezeu, pe care aceşti creştini au scris-o... nu în cărţi, ci în istorie.
Încep prin a recomanda un site excepţional dedicat creştinilor persecutaţi în comunism, un site realizat de către Asociaţia Ortodoxia Tinerilor: www.fericiticeiprigoniti.net.
Veşnica lor pomenire!

[Decebal]

<< Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică

La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un Sinod al tuturor ruşilor. Dar sinodul s-a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, Tihon (†1927).

Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii (una dintre mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii episcopi şi clerici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în teritoriile ocupate de acestea, guvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a moaştelor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, Petru Poliansky, pe data de 10 decembrie 1925 - după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.

Când, în anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

Ameninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la opoziţia faţă de guvernul bolşevic, recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

[Decebal]

<< Biserica sub stalinism

Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorităţii regimului bolşevic. Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, dar şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.

În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei antireligioase" (subl. noastră).

Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de război.

În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume locum tenens patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

După Stalin

După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

[Ekaterina]

"Anul 1958 aducea României un nou val de represiune. Regimul comunist se temea de o iradiere a ideilor anticomuniste de la Budapesta şi, în consecinţă, considera că are nevoie de o consolidare. Totodată, cu un an înainte, în Uniunea Sovietică, Hruşciov declanşase o nouă campanie ateistă, situaţie în care România trebuia să dovedească fidelitatea faţă de cauza comunistă.

Noul val de teroare viza pe cei cu antecedente penale care activaseră în Mişcarea Legionară sau care erau suspectaţi de legionarism. Pentru autorităţile comuniste, orice activitate care nu putea fi controlată sau care nu era iniţiată de partidul-stat era considerată acţiune complotistă, chiar legionară, şi de multe ori mistică. Tot acum erau vizaţi tinerii care, deşi trecuţi prin educaţia socialistă, mulţi se dovedeau superficiali atunci când trebuiau să militeze pentru regim.

Un astfel de caz este al tânărului Ştefan Crăciunescu, elev la Liceul Militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. Acesta s-a născut la 6 februarie 1934, în familia unui muncitor ceferist din Câmpulung. Evident că originea socială a tânărului Ştefan îl recomanda întru totul pentru a urma o şcoală de asemenea importanţă cum era cea militară. Numai că, spre absolvirea liceului, Ştefan Crăciunescu îşi manifesta talentul literar într-o formă autentică, total străină de aspiraţiile educatorilor comunişti.

Împreună cu alţi doi colegi, Gavrilă Rus şi Gheorghe Tănase, el a înfiinţat un cenaclu literar în care fiecare îşi prezenta creaţiile şi recita din poeţii clasici români. Poate că nu această activitate a declanşat ancheta Serviciului de Contrainformaţii Militare. Activitatea literară de la liceul militar va fi fost cunoscută de către conducerea instituţiei, atâta vreme cât cenaclul a funcţionat până la absolvirea celor trei tineri. Însă ceea ce i-a convins pe cei din Securitate că aceste preocupări literare ar putea ascunde ceva naţionalist şi chiar mistic a fost mai ales gestul lui Ştefan Crăciunescu, după absolvire, de a intra la 4 august 1958 în obştea Schitului Rarău, de lângă Câmpulung.

Un alt aspect pe care nu îl putem eluda este că egumenul de la Rarău, cel puţin până la data de 14 iunie 1958, fusese ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Prin urmare, putem considera că Ştefan Crăciunescu va fi fost un ucenic al acestui duhovnic. La 15 ianuarie 1959, Ştefan Crăciunescu a fost arestat de Securitate. În anchetă s-a consemnat faptul că, în cenaclul literar din liceu, cei trei tineri „comentau în mod duşmănos ideologia marxist-leninistă, măsurile luate de partid şi guvernul RPR, aducând insulte şi calomnii la adresa literaturii şi culturii socialiste“.

De asemenea, erau învinuiţi că, prin activitatea lor, cei trei „refuzau să mai scrie poezie, deoarece acestea ar fi fost lozinci socialiste“. Cât despre convingerile lui Ştefan Crăciunescu, în anchetă, martorii declarau: „Acesta căuta să ne convingă că lumea de astăzi ar fi ceva formal, fără conţinut şi că totul este forţat, arătând în acest sens că regimul actual ar da o orientare greşită literaturii“. Tot în anchetă, fratele Ştefan arăta că în obştea de la Rarău „a găsit liniştea sufletească“.

Ştefan Crăciunescu a fost judecat şi condamnat prin Sentinţa nr. 293 din 15 mai 1959 de Tribunalul Militar Iaşi la opt ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie“. A cunoscut penitenciarele de la Iaşi (1959), Jilava (1959), Gherla (octombrie 1959, decembrie 1962), lagărul de muncă de la Periprava, apoi închisoarea de la Dej (august 1963). A fost eliberat la 14 aprilie 1964 din Penitenciarul Gherla." (Sursa: Ziarul Lumina)

[Ekaterina]

"Banatul se mândreşte cu mari oameni de cultură şi slujitori care au luptat pentru cauza românismului şi au mărturisit credinţa strămoşească. Probabil cel mai cunoscut în zona Banatului montan este preotul Coriolan Iosif Buracu. Acesta s-a născut la 15 mai 1888, pe Valea Almăjului, ca descendent al unei familii de grăniceri şi preoţi din localitatea Prigor. A făcut şcoala primară la Budapesta şi Viena, apoi liceul din Blaj, respectiv Institutul Teologic din Caransebeş (1908-1911).

După absolvirea teologiei, ca membru al Partidului Naţional Român, Coriolan Buracu devine un militant al cauzei româneşti din Banatul ocupat de austro-ungari. Manifestează şi întreţine o întreagă activitate gazetărească, încât la începutul Primului Război Mondial este arestat de autorităţile maghiare, în timp ce slujea Sfânta Liturghie ca „spion al României şi agitator pentru descompunerea monarhiei austro-ungare“. Ulterior, la 1918 semnează la Alba Iulia actul de unire al Banatului cu Regatul Român. Devine un simbol al unităţii româneşti din Banat.

În perioada interbelică susţine o întreagă activitate politică în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de senator sau deputat, fiind totodată confesor al Garnizoanei militare din Făgăraş. Slujeşte altarului şi românismului deopotrivă. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial este confesor, atât pe frontul din est, cât şi pe cel din vest (în Ardeal), în cadrul unei divizii de vânători de munte, unde se distinge din nou şi este ridicat la gradul de locotenent-colonel.

După pensionare rămâne la Făgăraş unde, în calitatea de membru al delegaţiei permanente a PNŢ, participă ca observator la alegerile din 1946. După numărarea voturilor declară PNŢ ca partid câştigător, însă comuniştii nu validează rezultatele. Începe să fie şicanat de autorităţile comuniste, hotărând să se retragă din viaţa politică. Considerat simbol al luptei naţionale din Banat şi apostol al Armatei Române, liderii ţărănişti insistă ca el să activeze în continuare. Însă părintele Buracu este conştient că vârsta nu-i mai permite să se implice atât de mult în activitatea politică.

Se retrage în localitatea natală, unde slujeşte, de multe ori participând la comemorarea eroilor din cele două războaie mondiale. Se întâlneşte cu vechi prieteni din lupta politică de odinioară. Autorităţile comuniste veghează, considerând că preotul Buracu reorganizează vechile cadre ţărăniste. Cu aceste suspiciuni, la 14 octombrie 1948, Securitatea Oraviţa îl arestează, în timp ce prăznuia hramul familiei sale. Este condamnat la un an de închisoare de către Tribunalul Militar Timişoara, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“.

După eliberare se stabileşte la fiica sa din Bucureşti. Trăieşte retras, rememorând activitatea sa în slujba românismului şi a Bisericii strămoşeşti. Cu toate acestea, în noaptea Adormirii Maicii Domnului a anului 1952 este arestat din nou. După o anchetă la Bucureşti, bătrânul luptător şi mărturisitor este trimis într-o detenţie administrativă, pentru 60 de luni, la muncă silnică la Canal, în înjositoarea „brigadă a hoţilor“, adică a preoţilor, de la Valea Neagră. Este eliberat la 27 iunie 1953. Revine la Bucureşti, unde la 11 februarie 1964 trece la cele veşnice. La 14 octombrie 1981 este reînhumat lângă biserica în care fusese botezat, la Prigor. (Sursa: Ziarul Lumina)

[Decebal]

<< Din cealaltă lume, Diocleţian cedează cu uşurinţă comuniştilor atei întâietatea în ce priveşte prigoana creştinilor … Pentru un sârb dreptcredincos sub dictatura ateismului comunist toate zilele s-au transformat în Vinerea Patimilor: are loc o defăimare necontenită a lui Hristos, o profanare cu scuipări şi ocară, o răstignire necontenită a lui Hristos. Fiece luptător împotriva lui Hristos şi ucigaş al lui Hristos conlucrează metodic şi conştient în această direcţie, în urma lor se târăsc binecunoscuţii vânzători şi asasini ai lui Hristos în mantiile lui Iuda. Şi colaborează cu ei! In ce fel? în injurii proferate la adresa lui Hristos, în maltratarea lui Hristos, în răstignirea lui Hristos, în uciderea lui Hristos, în îndesarea unor nenumărate cununi de spini pe minunatul Cap Dumnezeiesc, Care preţuieşte mai mult decât toate lumile luate la un loc, toate universurile luate la un loc, decât toate cele văzute şi nevăzute!

<< Cuptorul babilonic a fost aprins – acesta-i regimul comunist şi ateist îndreptat contra Bisericii Ortodoxe Sârbe. Numai cei tari în credinţa Sfântului Sava (rege al Serbiei) nu vor arde în acest nou cuptor babilonic. În prezent, zi şi noapte umblăm prin mijlocul focului. Faptul că mai suntem în viaţă ţine doar de milostivirea lui Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu. Iar de jur împrejur se învârtejeşte cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educaţia ateistă: „Hristos este un mort”, „Hristos n-a existat”, „Hristos este o înşelăciune”. Iată programul de educaţie. Oare aşa ceva poate fi acceptat, oare cu aşa ceva se poate colabora? Şi după aceea să te mai consideri creştin? Nu! Noi anunţăm şi declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groaznică, cea mai neruşinată şi cea mai mârşavă hulă, pe care gura omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare, mai iubitoare Fiinţe omeneşti de sub Cer, Care a păşit pe planeta denumită Pământ. Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, şi aceasta – cu preţul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de toţi luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume, nu numai cei ce uneltesc în patria noastră.

<< Dictatura ateiştilor luptători contra lui Hristos şi a Iudelor trădători de Hristos – iată cine-i vinovat de viaţa noastră mucenicească. Dictatura Iudelor! Există oare ceva mai respingător pentru Biserica lui Hristos şi pentru creştinism? … Cea mai rudimentară şi mai elementară logică dezvăluie şi dovedeşte: colaborarea între ateiştii făţişi, blestemaţii luptători împotriva lui Hristos şi Biserica dreptmăritoare a lui Hristos este cu desăvârşire ilogică şi antilogică. Cei ce stăruie în a căuta o astfel de colaborare, sau deja colaborează, sau – e îngrozitor s-o spunem! - silesc pe alţii la aşa ceva, îi întrebăm prin cuvintele Apostolului: „Ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este oare între Hristos şi Veliar?” (II Cor. 6, 14-15).

sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...cat-de-oameni/

[konijiro]

De aceea, vă propun ca, în acest topic, să discutăm despre prigoanele cel puţin la fel de tragice şi la fel de reale pe care credincioşii lui Hristos le-au îndurat mult mai recent... în secolul trecut... în epoca noastră de înflorire ştiinţifică, culturală.

Cati dintre respectivii credinciosi au avut legaturi legionare? Sau au fost suspectati de asemenea legaturi si/sau activitati?

BOR, care a colaborat bine mersi cu regimul comunist criminal din '47 pana in '89 ce crede despre acesti oameni care au murit sau suferit in inchisori?

un regim totalitar ateu şi antireligios, un regim apărător fanatic al unei ideologii antihristice infernale reuşise (nu pentru o lună sau un an, ci pentru ZECI DE ANI) să readucă Biserica lui Dumnezeu în catacombe.

Antireligios? Serios? Sa inteleg ca toate bisericile din Romania au fost rase de pe fata pamantului, si toate bisericile pe care le avem acum in tara sunt doar cele construite dupa '89? Si daca nu, sa inteleg ca nu s-au renovat deloc biserici, pe banii Statului comunist intre '47 si '89?

Ce ciudat, eu am poze de la botezul meu, care s-a intamplat fix in una din acele biserici care nu existau. Hmmm. Stai sa o sun pe maica-mea, cred ca e vorba de o conspiratie aici :D

Despre Facultatile de Teologie care au functionat pana in '89 ce putem spune? Erau cumva clandestine? Sau la vedere, ca orice alta facultate?

Justinian Marina a iesit vreodata la lumina, sau propovaduia ortodoxia tot din "catacombe", in mod clandestin, si regimul "totalitar ateu şi antireligios" incerca sa il prinda si sa il arunce in inchisoare, dar nu a reusit?

Ia uite o perla de ortodoxie pura a respectivului:

"Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii - crude, ce-i drept - care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. "Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!"

Deci cum iti permiti sa denumesti regimul asta ateu si antireligios, atata timp cat Patriarhul BOR considera ca Stalin actioneaza dupa cum doreste Dumnezeu? :)

Daca ortodocsii se plang apropo de perioada aia, greco-catolicii ce sa mai zica? Biserica lor a fost scoasa oficial in afara legii, nici macar sansa sa devina turnatori nu au avut-o.

[laurastifter]

Konijiro, bine aţi revenit pe forum!
Mă bucur că aţi propus spre dezbatere câteva aspecte interesante, oferindu-mi astfel ocazia de a posta anumite idei, care ar putea fi utile - sper - atât pentru dvs, cât şi pentru alte persoane care au aceleaşi nelămuriri şi obiecţii.
Vă voi răspunde foarte succint, schematic, având extrem de puţin timp la dispoziţie în acest moment.
1. Am folosit sintagma "Biserica lui DUmnezeu" nu în sens instituţional (Patriarhia BOR etc) şi nici măcar confesional.
I-am imclus pe toţi creştinii care au suferit pentru Dumnezeu, pentru Hristos, în perioada regimului totalitar de tristă amintire (aşa cum am şi precizat, în mesajul de deschidere a thread-ului, că mă voi referi şi la creştini de alte confesiuni).
În sens teologic, Biserica este comuniunea tuturor celor care au aceeaşi credinţă în Dumnezeu (nu este doar o instituţie), fiind constituită din clerici şi laici credincioşi împreună.
2. Aţi scris aşa: "Cati dintre respectivii credinciosi au avut legaturi legionare? Sau au fost suspectati de asemenea legaturi si/sau activitati?"
Aţi formulat două întrebări distincte:
a. Câţi au fost legionari?
Nu ştiu să menţionez un procent exact. Trebuie cercetat "sine ira et studio". Cert este că NU TOŢI!
b. Câţi au fost suspectaţi de activităţi legionare. Cred că toţi sau, oricum, peste 80% dintre cei persecutaţi. Foarte mulţi dintre ei au fost suspectaţi pe nedrept... sau nici măcar suspectaţi, ci acuzaţi de legionarism, ca pretext al arestării lor (de vreme ce, din motive propagandistice, regimul nu putea recunoaşte faptul că organizează persecuţii religioase şi subminează libertatea de conştiinţă a cetăţenilor).
Câţi n-au fost legionari? Enorm de mulţi! De exemplu, mulţi dintre profesorii universitari teologi persecutaţi, precum pr. prof. dr. D. Stăniloae, prof. Theodor M. Popescu (care a luat chiar atitudine împotriva legionarilor în 1938) etc etc. Să nu-i uităm nici pe membrii mişcării teologice Rugul Aprins, persecutaţi doar pentru "crima" de a discuta pe teme teologice, fiindcă nici aceştia nu au avut vreo legătură cu legionarismul.
Acuzaţia oficială formulată împotriva membrilor acestei mişcări duhovniceşti a fost: "activitate mistică ostilă".
3. Aţi mai scris: "BOR, care a colaborat bine mersi cu regimul comunist criminal..."
Iar confundaţi credinţa cu instituţia şi iar faceţi, chiar şi în privinţa instituţei, generalizări nejustificate.
Da, au existat, din păcate, colaboraţionişti din rândurile clerului.
Dacă doriţi, putem discuta şi despre acei trădători ai lui Hristos, dar pe alte topic-uri.
Acest topic le este dedicat creştinilor persecutaţi, membrilor Bisericii, iar nu trădătorilor acesteia (adică nu duşmanilor Bisericii infiltraţi în interiorul ei).
Oricine Îl reneagă pe Hristos (chiar şi-n mod indirect, cooperând în orice fel cu un regim ateu) îşi pierde calitatea de membru al Bisericii (chiar dacă "oficial îi merge bine").
Oricine îşi trădează semenii este un trădător al lui Hristos.
Ce cred foştii colaboraţionişti despre martirii din închisori? Nu ştiu şi, sinceră să fiu, prea puţin mă interesează... nu sunt specializată în psihologia criminalilor şi trădătorilor.
4. Da, a fost antireligios şi da, a fost, aşa cum aţi scris şi dvs, un regim criminal.
În chiar primul meu mesaj, am menţionat numele mai multor asemenea creştini persecutaţi (unii dintre ei foarte cunoscuţi) şi am postat un link dedicat lor. Vă sugerez să vă interesaţi... doar pentru a afla lucruri deosebit de interesante şi impresionante despre nişte oameni care au suferit, ani sau chiar zeci de ani, pentru convingerile lor.
Se vor fi construit biserici, poate... deşi personal ştiu doar despre demolarea a zeci de locaşuri de cult creştine (multe dintre acestea fiind inclusiv monumente istorice). Chiar dacă este aşa, la ce folosesc bisericile şi slujbele religioase, când zeci de mii de creştini (clerici, monahi şi simplii credincioşi) zăceau în închisori? A, era să uit: şi în spitalele de psihiatrie (după 1964), pentru că aveau "delir mistic"...
5. "Despre Facultatile de Teologie care au functionat pana in '89 ce putem spune?"
În perioada regimului comunist, nu au existat facultăţi de teologie.
Da, este exact aşa cum aţi citit.
Încă din primul an al instalării regimului comunist (1948), toate facultăţile teologice au fost excluse din universităţi, continuând să funcţioneze doar ca institute teologice de grad universitar, aflate în subordinea BOR şi, evident, sub permanenta supraveghere a autorităţilor de stat.
Foarte mulţi profesori universitari teologi au fost arestaţi, unii dintre ei murind chiar în închisoare (precum pr. Ilarion Felea) sau în condiţii suspecte (cum a fost cazul prof. Teodor M. Popescu). Doar câteva exemple de teologi persecutaţi: pr. Dumitru Stăniloae, pr. Ilarion Felea, pr. I. G. Savin, prof. T. M. Popescu etc.
Au fost prigoniţi şi arestaţi toţi profesorii de mistică (disciplină eliminată din institutele teologice de către "comisia de raţionalizare a învăţământului" încă din 1948), cu excepţia lui Nicolae Mladin care, ulterior... a făcut ce a făcut şi a ajuns mitropolit.
Au fost persecutaţi, de asmenea, profesorii de Apologetică.
Şi exemplele pot continua.
În institutele teologice era cu desăvârşire interzisă predarea filosofiei, pentru ca nu cumva teologia să fie asociată cu un domeniu admis în universităţi.
Mai doriţi exemple concrete?...
Mai am foarte multe!...
6. "Justinian Marina a iesit vreodata la lumina..."
Nu mă interesează pe acest topic problema personalităţii controversate a lui Justinian Marina.
Este o temă interesantă, dar care ţine de un alt topic.
Acesta este dedicat celor care L-au mărturisit pe Hristos şi au suferit pentru El.
7. "Deci cum iti permiti sa denumesti regimul asta ateu si antireligios..."
Aşa cum se "lăudau" înşişi comuniştii că sunt atei, "eliberaţi" de orice "obscurantism religios".
8. "...greco-catolicii ce sa mai zica?
Da, mulţi dintre ei au suferit pentru convingerile lor religioase şi mă bucur sincer că i-aţi adus în discuţie.
Domnul să-i odihnească în pace!
Desfiinţarea abuzivă a BRU în 1948 şi persecutarea sălbatică a acelor creştini - iată încă o dovadă (dacă mai era necesar) a "anticreştinismului comunist" (după titlul unei conferinţe susţinute de către prof. Teodor M. Popescu în 1943 - conferinţă pentru care a plătit scump... cu ani de închisoare).
Vă salut cu respect!

[Decebal]

Veniţi-vă în fire şi vedeţi-vă de treabă! Propaganda mincinoasă a ateiştilor, care trece cu toată nonşalanţa şi nesimţirea spre exemplu inclusiv peste ceea ce s-a scris sau s-a dat copy-paste pe acest forum, nu urmăreşte altceva decât culpabilizarea creştinilor, dar mai ales ascunderea faptului că toate crimele comunismului s-au făcut cumva şi în numele ateismului şi materialismului, nu doar în numele unor aşa zise principii economice şi de dreptate socială. Ateismul a fost generatorul la nivel istoric a celor mai criminale regimuri de pe faţa pământului şi a istoriei, şi va veni cândva ziua când adevărata istorie se va scrie şi învăţa, şi când dreptatea istorică va fi (re)stabilită. Până atunci, ştiind bine ateiştii, care ascund adevărul istoric menţionat mai sus, că atacul este cea mai bună apărare şi că e bine să îi ţii pe creştini într-o permanentă defensivă, apelează la strategia învinovăţirii, cu nişte culpe reale sau imaginare (oricum nu contează pentru ei), de genul colaborării cu legionarii ori a "colaborării" cu comuniştii.

[konijiro]

Konijiro, bine aţi revenit pe forum!

Multumesc.

I-am imclus pe toţi creştinii care au suferit pentru Dumnezeu, pentru Hristos, în perioada regimului totalitar de tristă amintire (aşa cum am şi precizat, în mesajul de deschidere a thread-ului, că mă voi referi şi la creştini de alte confesiuni).

Oamenii care au fost inchisi in acea perioada nu au fost inchisi din motive care tin de religie (poate cei greco-catolici, si acolo nu religia a fost problema, ci confesiunea). Au fost vremuri intunecate, in care sute de mii de oameni au pierit in inchisori, dar acestia au fost detinuti politici. Exista o diferenta.

Iar confundaţi credinţa cu instituţia şi iar faceţi, chiar şi în privinţa instituţei, generalizări nejustificate.

BOR reprezinta credinta. O spun si ei. Confuzia nu imi apartine. Si nu e o generalizare. La nivel institutional, BOR a colaborat.

4. Da, a fost antireligios şi da, a fost, aşa cum aţi scris şi dvs, un regim criminal.

Criminal? Fara indoiala. Antireligios? Selectiv.

În perioada regimului comunist, nu au existat facultăţi de teologie.
Da, este exact aşa cum aţi citit.
Încă din primul an al instalării regimului comunist (1948), toate facultăţile teologice au fost excluse din universităţi, continuând să funcţioneze doar ca institute teologice de grad universitar, aflate în subordinea BOR şi, evident, sub permanenta supraveghere a autorităţilor de stat.

Putin importa cum se numeau si sub ce organizare au functionat. In acea perioada, daca vroiai sa te faci preot, puteai. Existau scolile pentru asta. Deci daca Statul permitea oamenilor sa urmeze aceasta cale, in mod oficial, cum putem vorbi de un Stat antireligios?

Nu mă interesează pe acest topic problema personalităţii controversate a lui Justinian Marina.

E relevant, pentru ca arata ca Statul nu avea nimic impotriva Bisericii si preotilor, atata timp cat colaborau si/sau nu se opuneau fatis regimului, in plan politic. Si daca a exista un Patriarh care a colaborat fatis cu acel regim, de ce sunt acuzat de generalizare cand spun ca BOR a colaborat, la nivel institutional, cu Statul comunist? Nu e Patriarhul capul BOR? A colaborat ca persoana privata din pozitia de Patriarh? Sau cum?

Aşa cum se "lăudau" înşişi comuniştii că sunt atei, "eliberaţi" de orice "obscurantism religios".

Da, comunistii spuneau multe despre ii insisi. Regimul comunist din Romania nu a fost unul ateu, comunismul insusi este o ideologie care se incadreaza la religii politice. Un link explicativ:

http://en.wikipedia.org/wiki/Political_religion

Comunismul e la fel de religios ca orice alta religie, pentru ca se bazeaza tot pe credinta si negarea realitatii (in cazul comunismului, realitatea care arata clar ca ideologia nu functioneaza).

In plus, cautati rezultatele recensamantului de la inceputul anilor '90. Unde au disparut toti ateii aia?

Desfiinţarea abuzivă a BRU în 1948 şi persecutarea sălbatică a acelor creştini - iată încă o dovadă (dacă mai era necesar) a "anticreştinismului comunist" (după titlul unei conferinţe susţinute de către prof. Teodor M. Popescu în 1943 - conferinţă pentru care a plătit scump... cu ani de închisoare).

Dupa cum am spus, anticrestinismul respectiv a fost unul selectiv. Chiar credeti ca, dupa 1948, daca Partidul vroia sa inchida sau sa demoleze toate bisericile, nu puteau sa o faca? Sa fim seriosi, au omorat oameni in perioada pentru nimicuri. BRU a fost desfiintata urgent, fara discutie, si bisericile lor au fost date... BOR.

Deci, atata timp cat bisericile au functionat, preotia era o meseria pentru care puteai opta, BOR nu a incetat sa existe, nu putem vorbi de un regim antireligios, imi pare rau. Eu nu cunosc pe nimeni nascut in perioada aceea care sa nu fi fost botezat. Bunica mea ma ducea la biserica, care era plina duminica. Deci despre ce vorbim?

Nu contest suferinta celor aruncati in inchisori. Dar repet, au ajuns acolo pe criterii politice, nu religioase. Si aici ii includ pe cei care s-au opus comunismului cu Biblia in mana - tot opozitie politica era si aia, chit ca era izvorata din religie.