Despre stilul Vechiului Testament

[PetruD]

Înainte de a continua, vreau să vă spun că nu urmăresc nici să pornesc vreo luptă, nici să par că îmi pun la îndoială propria credinţă - nu fac asta, Doamne fereşte.

Abia am început să citesc Sfânta Scriptură şi m-am oprit de teamă să nu înţeleg ce nu trebuie, şi vă întreb pe voi cei de pe forum până când voi putea să îmi întreb duhovnicul sau pe un prieten care ştie mai multe în acest domeniu.

Citind Vechiul Testament, m-am speriat de câteva versete ce mi s-au părut neobişnuite, ca şi când Dumnezeu avea alte legi rânduite acum câteva mii de ani.

Mai întâi nu am înţeles deloc Facerea 6:6 care spune "I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ." Mi se pare greu de crezut că lui Dumnezeu I-a părut rău că a creat omul, pe care îl iubeşte atât de mult.

Pe lângă alte mici lucruri, am citit şi că fiicele lui Lot şi-au îmbătat propriul tată şi s-au culcat cu el. Iarăşi ceva mi se pare în neregulă...

Dumnezeul din Vechiul Testament nu e acelaşi cu Dumnezeul nostru? Mi se pare că în Vechiul Testament, cel puţin cât am citit până acum, că Dumnezeu este războinic şi răzbunător... contrar cu învăţăturile creştine care ne spun că Dumnezeu este izvorul iubirii.

Ajutaţi-mă vă rog să înţeleg, şi vă rog mult să mă iertaţi dacă am spus vreo prostie, sau dacă sunt naiv şi am înţeles prostii.

[Mihai36]

În prealabil postat de PetruD

Mai întâi nu am înţeles deloc Facerea 6:6 care spune "I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ." Mi se pare greu de crezut că lui Dumnezeu I-a părut rău că a creat omul, pe care îl iubeşte atât de mult.

Dumnezeul din Vechiul Testament nu e acelaşi cu Dumnezeul nostru? Mi se pare că în Vechiul Testament, cel puţin cât am citit până acum, că Dumnezeu este războinic şi răzbunător... contrar cu învăţăturile creştine care ne spun că Dumnezeu este izvorul iubirii.

Desigur ca nu este un regret ca noi existam ci un regret in legatura cu suferintele prin care trebuie sa trecem in existenta nostra. Mai bine spus o compasiune. Insa asa a fost planul si prin asta trebuie sa trecem in drumul spre desavirsire.
Dumnezeu este simultan iubitor simultan razboinic si razbunator insa nu chiar in sensul in care percep oamenii violenta ci intr-un mod in care inocenta trebuie aparata uneori cu forta si facuta dreptatea.
Asta inseamna ca noi avem liber arbitru insa el este limitat si ca poate fi si mai limitat cind situatia o cere.

Fiindca in realitate adevaratul liber arbitru -adevarata libertate este atunci cind esti cu adevarat liber in interior sa iti doresti si sa implinesti binele in modul in care este infaptuit de un om deplin desavirsit.

[George.m]

În prealabil postat de PetruD

Mai întâi nu am înţeles deloc Facerea 6:6 care spune "I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ." Mi se pare greu de crezut că lui Dumnezeu I-a părut rău că a creat omul, pe care îl iubeşte atât de mult.

Desigur, Dumnezeu iubeste omul intr-un mod negrait, mai presus de intelegerea si de simtirea noastra. Dar autorul Facerii, pentru a vobi pe intelesul nostru, foloseste uneori cuvinte si expresii nepotrivite lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur, comentand acel verset, spune: "Iata un cuvant nepotrivit, coborat la masura puterii noastre de intelegere: I-a parut rau lui Dumnezeu; asta nu inseamna ca Dumnezeu s-a cait de ce a facut - Doamne fereste! - ci ca Dumnezeiasca Scriptura ne vorbeste potrivit obiceiului omenesc. Vrea sa ne arate ca grozavia pacatelor oamenilor Il dusesera la o manie asa de mare pe iubitorul de oameni Dumnezeu" (Omilia XXII la Facere).

În prealabil postat de PetruD

Pe lângă alte mici lucruri, am citit şi că fiicele lui Lot şi-au îmbătat propriul tată şi s-au culcat cu el. Iarăşi ceva mi se pare în neregulă...

Minunatul Sfant Ioan Hrisostom arata, in Omilia XLIV la Facere, ca trebuie sa ne ferim de tentatia de a-l invinui pe Lot sau pe fetele sale cu privire la cele intamplate. Acestea n-au trait cu tatal lor manate de desfranare, ci din dorinta de a nu li se stinge neamul, iar Lot nici macar n-a fost constient de cele intamplate, fiind imbatat cu vin.

"Uita-te bine la scopul urmarit de ele si scuteste-le de orice vina. Au socotit ca prapadul cuprinsese tot pamantul si n-a mai ramas nimeni in viata; apoi s-au uitat la batranetile tatalui lor. Ca sa nu ni se stinga neamul, si-au spus ele, si sa piara numele - ca asta era la inima la cei vechi, sa li se continue neamul prin urmasi (...).

Scriptura il apara si pe drept, nu o data, ci de doua ori. Mai intai, ca fetele lui au facut asta inselandu-l cu vin; prin asta au aratat ca nu l-ar fi putut convinge pe tatal lor altfel sa faca asta.

In al doilea loc, socot ca cele petrecute sunt o randuiala de sus, sa se sature adica atata de vin incat sa nu stie nimic, ca sa fie fara vina. Ca suntem judecati si osanditi pentru pacatele pe care le facem cu stiinta si vointa (...).

Numeni, dar, sa nu indrazneasca sa osandeasca pe dreptul Lot sau pe fetele lui. N-ar fi, oare, cea mai mare nebunie sau prostie ca noi, cei impovarati cu mii si mii de pacate, sa osandim pe cei pe care Dumnezeiasca Scriptura i-a scutit de orice vina, ba mai mult, chiar le-a luat apararea si sa nu auzim ce spune Pavel: Cand Dumnezeu indreptateste, cine este cel ce osandeste?"

[PetruD]

Mulţumesc mult pentru explicaţie. Însă tot mai sunt puţin nedumerit: de ce pare Dumnezeu în Vechiul Testament mult mai aprig decât în Noul Testament?

[culianul]

În prealabil postat de PetruD

Mulţumesc mult pentru explicaţie. Însă tot mai sunt puţin nedumerit: de ce pare Dumnezeu în Vechiul Testament mult mai aprig decât în Noul Testament?

Dumnezeu in Vechiul Testament nu e mult mai aprig decat in Noul Testament. Ba e chiar invers.

Extras din Evanghelia dupa Matei, cap 5:

21. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.
22. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

Dupa cum vezi, in VT (Vechiul Testament) porunca era sa nu te ucizi, si era destul. In NT porunca e sa nu te enervezi. Care e mai greu de facut, si care pedeapsa e mai apriga?

Si mai sunt multe asemenea exemple.

Legat de parerea de rau, e un subiect complex, pe care se poate scrie enorm, concluzia fiind pe scurt: libertatea omului in fata lui Dumnezeu e absoluta. Dumnezeu nu poate sa treaca peste vointa noastra daca noi vrem sa ridicam un zid intre noi si el.

Legat de Lot si fiicele sale, nu a fost porunca dumnezeiasca, a fost alegerea lor, nu a lui Dumnezeu, nu a lui Lot.

In VT sunt mii de pasaje ciudate, care par/sunt anticrestine. Dar trebuie sa ne amintim cine a scris VT. Si mai mult decat atat, ca in scriptura in general nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, ci sunt cuvinte ale oamenilor, scrise si transcrise si copiate, si rascopiate..

[iustin10]

În prealabil postat de PetruD

Mulţumesc mult pentru explicaţie. Însă tot mai sunt puţin nedumerit: de ce pare Dumnezeu în Vechiul Testament mult mai aprig decât în Noul Testament?

Lumea era lipsita de Dumnezeu,si atunci pe buna dreptate era pedepsita de El.In lume nu mai exista dragoste,cel mai tare facea ce vroia cu cel mai slab.Omul se departase de tot de sufletul sau si ajunsese precum animalele.Dumnezeu nu lovea mai mult decit azi cu molime si cutremure .Doar atitudinea Sa era alta fata de lume.O atitudine de respingere,dar,de fiecare data aparea promisiunea unui Mantuitor.Mereu era lasata o urma de speranta.Sau ,cum zice apostolul :"Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare,ca sa aiba mila de toti ". El a aratat la inceput mania ca sa arate mai apoi dragostea,si ca dragostea sa fie si mai mare. Sau cum se spune in povestire nuntii din Cana "Tu ai lasat vinul cel bun la urma" .
El nu e nedrept cu cei din vechime.Caci uite ca nici macar noi,cei care traim dupa ce am vazut adevarul Fiului Sau,nu am lasat totul deoparte si sa alergam la bine.Si atunci,si acum,el va judeca fiecare om dupa inima si faptele Sale . Prin Noul Testament doar s-a aratat care e de fapt adevarata fire a omului,de dragoste fata de ceilalti si dragoste fata de Dumnezeu.Dar in continuare e la alegerea noastra sa o indeplinim sau nu. Si cei care nu indeplinesc aceasta porunca nu mai sint condamnati de Dumnezeu,ei insisi se condamna la izolare si racire si nonsens