Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 08.01.2015, 18:16:00
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 274
Implicit Iubirea, bucuria, libertatea

Dumnezeu este iubire. Dar asta poate că o știm mai mult din citite/ auzite decât din experiență. Sau poate că nu, fiecare știe pentru sine.

El ne-a lăsat liberi și ne invită să ne bucurăm de Viață, ascultând poruncile Sale. Unii vor vedea în asta o contradicție: libertate vs porunci. Dar nu e contradicție, căci suntem liberi să facem ce vrem, dar numai urmându-I poruncile vom putea să fim în pace și să ne bucurăm.

De Dumnezeu ne apropiem cu liniște.

Există oameni care spun că ar crede în Dumnezeu, dar nu cred în iubire.
Există oameni care încă mai încearcă să îl convingă pe Dumnezeu, rugându-se, să se facă voia lor.
Există oameni care se laudă că ar cunoaște în amănunt grijile vieții și grijile părintești, și pretind să-i guverneze pe cei din jurul lor în virtutea viziunii lor corecte asupra vieții... fiind, vai, precum cocoșul din ogradă în comparație cu vulturul care zboară, neluând în seamă Sfintele Evanghelii în care ni se spune sub atâtea forme să nu ne îngrijorăm, să luăm partea cea bună, jugul cel bun și sarcina cea ușoară...
Există oameni care cred că Dumnezeu este o idee, și nu Dumnezeul cel viu care a făcut cerul și pământul și care ne invită la viața veșnică, jertfindu-Se pentru noi.

Îi plâng și plâng, căci ochii lor sunt închiși și urechile lor astupate. Domnul ne vorbește fiecăruia pe înțelesul nostru, prin Scriptură, prin oameni, prin întâmplări. Dar câți nu înțeleg(em)?

Dumnezeu este bun. El poate găsi o scăpare/ iertare pentru fiecare, El știe inima omului și nădăjduiesc că noi toți vom găsi drumul spre El.

Domnul ne-a lăsat liberi, și mă rog să îmi dea priceperea de a fi liberă de orice legături care îmi fac rău.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 10.01.2015, 04:13:35
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Precum tot liberă, dar în alte legături: anume acelea care vă fac bine...:)
(sunteți cumva adepta libertății absolute, dincolo de orice fel de legături? - întreb cu bunăvoință amicală; putem fi liberi fără legături?; este omul liber atunci când nu se află în nici o legătură? - nu solicit să îmi răspundeți, sunt doar câteva gânduri care îmi trec prin minte, ca reacție spontană la ultima afirmație din postarea dvs. În rest, mulțumiri pentru text, a picat la timp, când starea de spirit deja se încinsese pe forum. E un text ca o mângâiere, ca o pală de aer proaspăt, odihnitor; aceasta nu se comentează, se primește cu recunoștință. Mulțumesc, Doamne ajută!)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 10.01.2015, 08:45:53
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 274
Implicit

Pentru ceea ce îmi face bine, am întâlnit un alt termen: "a se lipi" :-)
"Lipitu-s-a sufletul meu de Tine și pe mine mă va sprijini dreapta Ta.” (Ps. 62, 8)
"Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului." (Ps. 72, 27)
...
Reply With Quote
  #4  
Vechi 10.01.2015, 09:30:52
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.965
Implicit

Citat:
În prealabil postat de forever... Vezi mesajul
Pentru ceea ce îmi face bine, am întâlnit un alt termen: "a se lipi" :-)
"Lipitu-s-a sufletul meu de Tine și pe mine mă va sprijini dreapta Ta.” (Ps. 62, 8)
"Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului." (Ps. 72, 27)
...
Într-adevăr, este singura legatură(lipire) ce garantează liberul arbitru.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 10.01.2015, 13:32:36
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de forever... Vezi mesajul
Pentru ceea ce îmi face bine, am întâlnit un alt termen: "a se lipi" :-)
"Lipitu-s-a sufletul meu de Tine și pe mine mă va sprijini dreapta Ta.” (Ps. 62, 8)
"Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului." (Ps. 72, 27)
...
Oh, sărumâna, de când mă știu mi-a părut nesuferită expresia "s-a lipit de..." (Măria de Ion, Vasile de Florica, studenta de prof. etc; bașca povestea aia cu "marca, de scrisoare").
Aflu acum că expresia, pervertită poate prin proasta întrebuințare, are în rădăcini un sens nobil și curat. Deh, dacă nu citesc psalmii...:)
Sărut-mâna, Doamne ajută!

P.S. Orice lipire presupune un lipici, o pastă, ceva... Atunci, din ce-i făcut lipiciul creștinului? Din niște acțiuni, cumva, trebe că este... Și doar atât? (că zice: "și pe mine mă va sprijini dreapta Ta") Care va să zică nu degeaba spun Părinții de "împreună-lucrare"...
Reply With Quote
  #6  
Vechi 10.01.2015, 13:58:04
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 274
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Oh, sărumâna, de când mă știu mi-a părut nesuferită expresia "s-a lipit de..." (Măria de Ion, Vasile de Florica, studenta de prof. etc; bașca povestea aia cu "marca, de scrisoare").
Aflu acum că expresia, pervertită poate prin proasta întrebuințare, are în rădăcini un sens nobil și curat. Deh, dacă nu citesc psalmii...:)
Sărut-mâna, Doamne ajută!

P.S. Orice lipire presupune un lipici, o pastă, ceva... Atunci, din ce-i făcut lipiciul creștinului? Din niște acțiuni, cumva, trebe că este... Și doar atât? (că zice: "și pe mine mă va sprijini dreapta Ta") Care va să zică nu degeaba spun Părinții de "împreună-lucrare"...
Psalmul 68 se citește la Utrenie, iar psalmul 72 (al lui Asaf) a fost menționat recent de Pelerin.

Acum, nu știu nici eu să răspund la toate întrebările :-)) Pot spune că de mică eram caracterizată ca fiind lipicioasă, însă asta s-a pierdut pe parcurs, căci au avut părinții grijă să mă "învețe" că nu e bine să mă lipesc de străini, iar ei, săracii, au fost prea ocupați cu grijile vieții și cu gândirea "rațională" pentru a putea exersa lipirea de cei apropiați...
Apropos, când eram mică chiar mâncam lipici, pe sub masă :-))) nu știu exact de ce....probabil din curiozitate... o prostie, desigur... iar tata căuta explicația științifică a evenimentului/ accidentului.

Revenind la lucruri "serioase", de câte ori nu v-ați lipit de (alt)cineva sau ceva și ați ajuns la dezamăgire, depenență, suferință? Și de câte ori Domnul nu v-a arătat/ demonstrat că El ne ajută pururea, de câte ori nu ne-a ieșit în întâmpinare, ca unor fii rătăcitori, oferindu-ne vițelul cel gras?
De câte ori nu ne-a așteptat Domnul, să revărsăm inimile noastre în fața Sa, iar noi nu am avut încrederea de a-i răspunde invitației? Cât de rău îmi pare pentru aceste momente ratate!
Și atunci cum să nu vrei să te lipești, sau măcar să te apropii, de Cel care este "marginea doririlor și credincioșilor întărire" - Unul, Iubitorul de oameni?

Nu știu cum să ne lipim de Domnul - ar trebui fiecare să Îl întrebăm, în "liniștea iubirii noastre" (Citadela, Antoine de Saint-Exupery)... Iar ca să ne apropiem, mi-a zis Cineva, trebuie să o facem cu liniște.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 10.01.2015, 15:51:18
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

N-am mai fost demult prezent la Utrenie. Desigur, din pricina ne-liniștii... Grijile ș.a.m.d.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 10.01.2015, 17:30:04
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 274
Implicit Taina Persoanei

http://www.crestinortodox.ro/editori...nei-70011.html

Taina Persoanei


"Un singur suflet creat dupa chipul lui Dumnzeu e mai de pret in fata Lui decat zeci de mii de lumi cu tot ce cuprind ele."

Apoftegmele Parintilor pustiei


"Un frate l-a intrebat pe Sfantul Pahomie (286-346): "Spune-ne ce vezi in vedeniile tale?". Acesta i-a raspuns: "Pacatosul de mine, nu-i cer lui Dumnezeu sa am vedenii. O mare vedenie este sa vezi un om curat si smerit. Cu adevarat, ce vedenie poate fi mai mare decat sa-L vezi pe Dumnezeu cel nevazut intr-un om vazut, templu al lui Dumnezeu!"


Deci aceasta este cea mai mare vedenie, adevaratul miracol: faptura umana creata dupa chipul si asemana*rea lui Dumnezeu. "Te voi lauda ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrurile Tale" (Ps.138,14). Poate ca nu exista lucrare mai urgenta in viata noastra duhovniceasca ca retrezirea uimirii si a cutremurarii in fata minunii si a tainei propriei noastre persoane. Mai ales cuvantul taina trebuie subliniat: cine sunt eu? ce sunt eu? Nu exista raspuns evident, caci nu cunosc de*cat o parte infima din mine insumi. Limitele persoanei umane sunt extrem de largi. Se intind departe si avan*seaza in timp si in afara timpului, in vesnicie. Exista in mine profunzimi ascunse, neexplorate, care-mi depasesc intelegerea. Tainica, creata dupa chipul Dumnezeului Ce*lui Viu, persoana umana este alcatuita din patru elemen*te esentiale: libertatea, lucrarea harului, comuniunea si cresterea.

Dumnezeu Creatorul este liber. Facuta dupa chipul Sau, faptura umana este si ea daruita cu libertate. Fun*damental, prin ce se deosebeste omul de animale? Inain*te de toate, prin constiinta de sine, vocea constiintei, li*berul arbitru, capacitatea de a lua decizii morale. Acolo unde celelalte fapturi, animalele, actioneaza din instinct, omul se afla prin constiinta sa in fata lui Dumnezeu, de*plin constient de aici si acum (kairos) de momentul critic si de circumstante: el alege. Dumnezeu ii spune omului in fiecare zi: "Viata si moarte ti-am pus eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai." (Deut. 30,19). Numai exercitandu-si libe*rul arbitru devine omul cu adevara uman.

Fiinta umana este asadar, mai intai, o faptura libera. Dostoievski o aminteste cu putere in "Fratii Karamazov" prin figura "Marelui inchizitor" care recunoaste ca darul adus de Hristos omenirii este libertatea; Fiul lui Dumne*zeu a venit pentru a ne face liberi (In. 8,36). Dar aceasta libertate este, dupa parerea batranului cardinal, o povara prea grea pentru oameni, o sabie prea ascutita ca sa poa*ta fi manuita; semintia umana ar fi mai fericita daca i s-ar lua acest dar. "V-am corectat opera" ii spune inchizi*torul lui Iisus. In anumite privinte are, fara indoiala, dreptate: libertatea se dovedeste adesea un dar teribil. Dar, cu cat omul este mai putin lilber, cu atat este si mai putin om.

Aceasta importanta vitala a libertatii ni se dezvaluie mai inainte de toate in persoana Preafericitei Maria; ea este, dupa Fiul ei Hristos, modelul si icoana adevaratei umanitati. La Buna-Vestire, Arhanghelul nu doar ii aduce la cunostinta Sfintei Fecioare planul lui Dumnezeu ci si asteapta raspunsul ei liber si voluntar; "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!" (Luca 1,38). Ar fi putut sa refuze. Dumnezeu este Cel care are initiativa dar consimtamantul si conlucrarea Sfintei Fecioare sunt indispensabile. Ea nu este un instrument pasiv, ci o par*tenera activa la mantuire. Raspunsul sau nu este in nici un caz predeterminat; e libera si de raspunsul ei depinde intreaga istorie a omenirii.

Intr-o lume tot mai dezumanizata, in aparenta sub autoritatea psihanalizei, a statisticii si a masinii - cresti*nii trebuie sa reafirme urgent valoarea suprema a liberta*tii umane. In intregul univers nu exista nimic mai impor*tant decat optiunile libere facute de persoanele dotate cu ratiune si constiinta. Ca fiinte umane, desi suntem con*ditionati de mediul inconjurator si de motivatiile incon*stiente, nu le suntem niciodata sclavi neputinciosi. Ra*manem liberi. Dumnezeu ne-a instituit pe fiecare, aici pe pamant, imparati. Ne-a investit cu puterea de a stapani toate vietuitoarele (Fac. 1,28). Sa nu renuntam la aceasta imparateasca autoritate din lasitate sau lipsa de imagi*natie.

Libertate inseamna si diversitate si unicitate. In ma*sura in care suntem liberi, fiecare dintre noi manifesta chipul divin in maniera sa personala si absolut unica. Din aceasta cauza, fiecare fiinta umana are o valoare in*finita in unicitatea sa. Fiecare este un scop si nu mijlocul unui scop exterior. Cultura contemporana ne determina sa gandim in termeni stereotipi privind totul ca ceva ce ar putea fi masurat si clasat statistic sau chiar "progra*mat" informatic. Ca umanisti crestini vom avea numai de castigat rezistand acestei tendinte. Este de datoria noas*tra sa trecem fara incetare de la nivelul superficial la care fiintele pot fi clasate in categorii, la nivelul per*soanei autentice care nu este niciodata nici plictisitoare si nici previzibila.

Duhul Sfant ne-a creat pe toti liberi si pe fiecare diferit; dar numai sfintii, ca "pnevmatofori" ne reveleaza adevaratele calitati ale fapturii umane, dove*dind cea mai mare diversitate. Nu sfintenia e monotona, ci raul.

Faptura umana, creata dupa chipul dumnezeiesc, in*vestita cu constiinta de sine si puterea discernamantului moral, nu se multumeste doar sa locuiasca in lume si s-o foloseasca, cum fac celelalte vietuitoare, ci este capabila sa-L laude pe Creatorul ei si sa I-o reofere printr-un gest de multumire. Numai prin aceasta ofranda devine omul cu adevarat uman, adica o persoana cu totul diferita. Aceasta este cea de a doua dimensiune ce ne defineste ca oameni.

Fiinta umana este nu numai o faptura libera, ci si euharistica. Fiecare dintre noi este si imparat si preot. Cum spune eroul, mai bine zis antieroul din "Povestiri din subterana" (1864) de Dostoievski: "Sa presupunem, dom*nilor, ca omul nu este un imbecil. (...) Dar, daca nu e im*becil, atunci este uimitor si ingrozitor de nerecunoscator. Ba chiar as putea spune ca cea mai buna definitie a omului ar fi: faptura bipeda si ingrata. (...) El a atras blestemul asupra lumii; si ceea ce-l deosebeste in primul rand de celelalte animale este privilegiul de a blestema..." Intr-adevar, acest lucru este real pentru omul cazut, care si-a intors fata de la Dumnezeu, dar nu si pentru omul asa cum a fost el gandit de Dumnezeu si cum a fost restaurat de Hristos.

Pentru omul adevarat cea mai buna definitie, prima sa insusire care-i permite sa fie ceea ce este este recunostinta sau rugaciunea de multumire. Omul se deosebeste de celelalte vietuitoare si prin privile*giul de a fi preot al creatiei, de a-L binecuvanta pe Dum*nezeu, de a cere binecuvantarea Sa asupra altor per*soane si asupra lucrurilor. Si aici tot Maica Domnului ne poate sluji de icoana si model.

Intr-adevar ea raspunde Bunei-Vestiri aduse de Arhanghel cu rugaciunea; "Mareste sufletul meu pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Man*tuitorul meu." (Luca 1,46-47). Este o atitudine de bucurie, euharistica, doxologica. Deci si noi, daca suntem che*mati sa fim cu adevarat umani in viata noastra launtri*ca, trebuie sa ne rugam in duh de recunostinta si multu*mire. "Rugaciunea este o stare de permanenta recunos*tinta", spune Sfantul Ioan de Cronstadt (1829-1908); iar Sfantul Ioan Scararul (+in jur 650) scrie: "inainte de toate sa punem pe hartia rugaciunii noastre o multumire sincera. In al doilea rand, marturisirea si zdrobirea sufletului intru multa simtire. Apoi sa facem cunoscut imparatului toata cererea noastra."

Deci ordinea fundamentala in care trebuie sa ne ru*gam este: rugaciunea de multumire, de pocainta si de ce*rere. Nu trebuie sa incepem cu marturisirea pacatelor, inainte de a ne cobori privirea spre uratenia launtrica trebuie s-o inaltam cu recunostinta spre slava lui Dum*nezeu. Din acest motiv, randuiala zilei liturgice in cultul ortodox incepe, la vecernie, cu Psalmul 103 care este un imn de lauda pentru creatie: "Binecuvanteaza, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte! Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbra*cat. (...) Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut."

La fel incepe si dumnezeiasca Liturghie, nu printr-un gest de cainta, ci prin proclama*rea slavei lui Dumnezeu: "Binecuvantata fie imparatia Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh!". Ca preoti ai lui Dumnezeu incepem mereu prin a-L binecuvanta pentru bucuria imparatiei Sale.

Omul, faptura libera si euharistica, mai are si o a tre*ia insusire definitorie: este o faptura sociala. Este, cum il numeste Aristotel, o "vietuitoare politica" caci nu devine cu adevarat el insusi, cu adevarat uman decat traind in polis (cetate), adica intr-o comunitate organizata social.

Chiar si pustnicul se pregateste pentru viata de singura*tate traind mai intai viata de comuniune dintr-o manas*tire. Omul este "dialogal". Cum scrie John Macmurray, "Omul incepe sa existe numai in momentul in care co*munica, cel putin, cu un al doilea."

Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul si asema*narea noastra." (Fac. 1,26). "Sa facem om." Pentru Parin*tii Rasaritului aceasta inseamna impreuna-lucrarea Preasfintei Treimi. Fiinta umana este creata dupa chipul Sfintei Treimi, adica dupa chipul lui Dumnezeu Unul in trei Fete. Deci omul este chemat sa se exprime, ca si Dumnezeu, comunitar sau in comuniune. Asa cum Dum*nezeu nu este o monada izolata, ci o unime de trei Per*soane ce se contin vesnic Una pe Alta intr-o miscare de necurmata iubire reciproca, nici omul nu devine cu ade*varat el insusi - pe deplin om dupa chipul lui Dumnezeu - decat atunci cand traieste in si pentru aproapele sau. Devine om numai prin impartasire, participare.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 10.01.2015, 17:32:03
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 274
Implicit continuare

Dostoievski ilustreaza magistral acest lucru in "Fratii Karamazov." Reluand o istorioara populara, reda povestea unei batrane care, foarte rea fiind in viata ei, s-a pomenit dupa moarte intr-un cazan de foc. Ingerul ei pazitor, tot straduindu-se sa gaseasca macar o fapta buna in toata viata ei, si-a amintit ca, intr-o zi, azvarlise unei cersetoa*re un fir de ceapa peste gardul gradinii. Bucuros, a luat ceapa, i-a intins-o femeii si a inceput s-o traga afara. Vazand ce se intampla, cei impreuna patimitori cu ea s-au repezit sa se agate de ea nadajduind sa iasa si ei. Speriata si indignata, batrana a inceput sa-i lovesca cu picioarele strigand: "Lasati-ma! Pe mine ma scoate, nu pe voi. E ceapa mea, nu a voastra." In acest moment ceapa se rupe si batrana cade inapoi in foc. Si acum se perpeleste acolo.

Daca batrana ar fi spus "e ceapa noastra" n-ar fi fost oare firul acela destul de trainic pentru a-i scoate pe toti din cazan? Dar spunand "a mea, nu a voastra" si-a pier*dut dimensiunea umana.

Refuzand sa imparta si-a rene*gat calitatea de persoana. Persoana cu adevarat umana, credincioasa chipului Sfintei Treimi, este cea care spune "noi", nu "eu", "al nostru", nu "al meu". Fiul lui Dumne*zeu ne-a lasat rugaciunea "Tatal nostru" nu "Tatal meu". Prima comunitate apostolica de crestini impartea totul: "Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateas*ca, in frangerea painii si in rugaciuni... Toti cei ce erau impreuna la un loc aveau toate de obste." (Fapt. 2, 42-44). Acum, dupa nouasprezece veacuri, daca vrem sa fim crestini adevarati avem neaparata nevoie sa regasim sen*sul comuniunii, sa reinvatam sa impartim firul de ceapa.

Si in aceasta privinta tot Sfanta Fecioara ne este mo*del. Dupa Buna-Vestire, prima sa reactie a fost sa plece "in graba spre munti" pentru a impartasi bucuria cu verisoara ei Elisabeta (Luca 1,39-40). Sa remarcam graba, simtul urgentei: simtea ca nu poate pastra numai pentru sine aceasta veste.

Asa cum ne arata parabola despartirii oilor de capre la dumnezeiasca Judecata de la cea de a doua venire a lui Hristos (Mat. 25,31-46), nu voi fi intrebat despre gan*duri, sentimente, viziuni sau stari de extaz si nici despre nevointele ascetice, posturi si metanii. Ci, tot ce ma va intreba va fi daca am dat de mancare celor flamanzi, da*ca i-am cercetat pe cei bolnavi si inchisi, daca i-am pri*mit pe cei straini in casa mea. Altfel spus: in ce fel de re*latii am fost cu semenii mei? Am impartit ceva cu ei? Am fost un simplu individ intors numai spre mine insumi? Sau am fost o adevarata persoana traind in comuniune cu ceilalti? Nu intamplator in limba greaca persoana este desemnata prin cuvantul prosopon, care inseamna si "fa*ta". Numai cand ma aflu in fata cuiva il pot privi in ochi si nu ma pot ascunde de privirea lui, fiind astfel o per*soana vie, deosebita de un individ anonim. Duhul Sfant, Care salasluieste in inimile noastre, este Duhul comuni*unii Care, facandu-ne pe fiecare deosebit, ne face una pe toti.

Traim intr-o societate tot mai rece si mai marcata de singuratate. De aceea, in calitatea noastra de crestini, suntem chemati sa reafirmam sensul comuniunii perso*nale. Trebuie sa ne opunem stapanirii masiniste.

Intr-o zi, cineva s-a dus la un psihiatru. Acesta i-a zis "Ma con*centrez mai bine daca nu va privesc in fata. Intindeti-va pe canapea, iar eu voi sta in spatele acestei draperii." Dupa un timp, simtind o prea mare liniste in spatele dra*periei, pacientul devine suspicios. S-a ridicat si, mergand in varful picioarelor, a dat incetisor draperia deoparte. Banuiala sa era intemeiata. Acolo era intr-adevar un scaun, dar pe el se afla un casetofon care-i inregistra spusele. Psihiatrul disparuse prin usa aflata in spatele scaunului. Pacientul nu s-a tulburat prea tare deoarece isi avea povestea vietii inregistrata pe o caseta, caci o spusese de mai multe ori diferitilor psihiatri pe care-i consultase. Si-a scos propriul casetofon din servieta, a instalat caseta, l-a pus pe canapea, i-a dat drumul si a plecat sa bea o cafea intr-o cafenea aflata pe cealalta parte a strazii. Aici l-a gasit si pe medic cu un pahar in fata. S-a apropiat si s-a asezat la aceeasi masa. "Pai, a protestat psihiatrul, aici ar trebui sa fiti? Nu pe canapea*ua din cabinet povestindu-va viata?" "Nu va faceti griji, i-a raspuns pacientul, casetofonul meu vorbeste casetofonului dumneavoastra." Datoria noastra de crestini este tocmai afirmarea valorii supreme a partasiei directe, a intalnirii reale, de la persoana la persoana, nu de la ma*sina la masina. Fata catre fata.

Iata deci cum este adevarata persoana umana: libera, euharistica, sociala. Cea care, ca staretul Zosima a lui Dostoievski, "e raspunzatoare pentru toti si pentru tot."

E bine totusi ca la aceste trei insusiri sa mai adaugam si o a patra: cresterea, mersul inainte, progresul continuu. "Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu, si ce vom fi nu s-a aratat pana acum" (lin.3,2). Vietuitorul uman nu este static sau imobil ci dinamic. Este pelerin, un calator - un homo viator. Deseori acest dinamism al persoanei este exprimat prin despartirea chipului de asemanarea lui Dumnezeu. In duhul autorului original al Facerii (1,26) probabil ca acesti doi termeni nu erau distincti, ci para*leli. Dar numerosi Parinti greci, si mai ales Sfantul Irineu al Lyonului (sec.II), Origen (sec.III), Sfantul Maxim Mar*turisitorul (sec.VII) si Sfantul Ioan Damaschinul (sec.VII-VIII), le-au dat sensuri diferite.

Dupa talcuirea lor, "chipul" desemneaza ceea ce are omul de la inceput si nu pierde niciodata total in ciuda caderii, iar "asemanarea" este scopul nostru ultim, plinatatea sfinteniei si a vietii noastre in Dumnezeu, este theosis-ul sau indumnezeirea noastra. Chipul este darul initial, facut omului in mo*mentul creatiei; asemanarea este telul final, pe care omul trebuie s-o realizeze printr-o dreapta folosire a li*bertatii cu ajutorul neintrerupt si harul lui Dumnezeu. Chipul este fata de asemanare ceea ce este potentialita*tea fata de realizare. Chipul nu-si este suficient siesi, ci este in asteptare, deschis spre ceea ce va deveni, orientat spre implinirea asemanarii.

Omul-calator, homo viator, este toata viata lui pe drumul de la chip spre asemanare. Unii autori crestini au vorbit uneori despre o "desa*varsire originara" a neamului omenesc in Rai: Adam, de la facerea sa, avea deja intreaga sfintenie si plenitudinea cunoasterii. Pentru noi, cei de astazi, este extrem de greu de inteles acest lucru. Dar trebuie sa aratam ca traditia crestina a primelor veacuri mai avea si o alta viziune despre starea omului dinainte de cadere. In secolul al doilea, de exemplu, ganditori ca Teofil al Antiohiei sau Irineu al Lyonului erau mai aproape de distinctia dinamica dintre chip si asemanare afirmand ca in timpul cre*atiei omul era ca un copil - desavarsit in sensul poten*tial, nu real. Nu era intr-o stare de plenitudine a intelep*ciunii si dreptatii, ci intr-una de simplitate si nevinova*tie. "Era un copil care nu-si desavarsise maturitatea, spune Sfantul Irineu. Trebuia sa creasca si sa-si doban*deasca desavarsirea." Dumnezeu Creatorul l-a asezat pe Adam pe drumul cel bun, dar avea de strabatut o cale lunga inainte de a ajunge la capat. Homo viator nu cala*toreste intr-un cerc inchis, ci de-a lungul unei linii as*cendente.

Acest fel de a vedea lucrurile se confirma cand dam toata atentia si importanta intruparii lui Hristos. Asumandu-Si firea noastra prin intrupare si indumnezeind-o prin Transfigurare, inviere si inaltare, Logosul a adus in univers un element nou, o dimensiune de plenitudine ca*re nu exista la inceput. Nu numai ca a restaurat chipul, dar a si adus noi posibilitati de dobandire a asemanarii. Sfarsitul e mai mult decat inceputul: eshatologia nu este o simpla arheologie.

Si aceasta nu este totul. Dupa Sfantul Grigorie de Nyssa (+apr.395), asa cum ne arata in Viata lui Moise unde foloseste termenul de epektasis pentru a desemna miscarea de "extindere" catre cele dinainte (Filip. 3,14) -inaintarea si cresterea omului vor continua fara intreru*pere nu numai in cursul acestei vieti ci si in vesnicia vea*cului viitor. In cer, ca si pe pamant, cresterea ramane o caracteristica a personalitatii umane. Deoarece Dum*nezeu este fara sfarsit, considera Sfantul Grigorie, ome*nirea rascumparata va participa mereu mai deplin la sla*va si iubirea fara margini ale lui Dumnezeu. Cunoasterea noastra de Dumnezeu, desi mereu in crestere, nu va fi niciodata completa. Esenta desavarsirii consta, in mod paradoxal, in faptul ca nu vom deveni niciodata perfecti, ci vom continua mereu sa inaintam "din slava in slava" (2 Cor.3,18). Cum drept spune Jean Danielou, "sfarsitul este intotdeauna doar un inceput, fiecare treapta de desavarsire devine principiul unei mai mari desavarsiri." Pentru Sfantul Grigorie, orice extremitate implica un dincolo; orice limita presupune propria sa transcendere. Vesnicia, ca si istoria, nu este un cerc inchis, ci o linie ascendenta. Nu este un punct geometric, ci o spirala intr-o nesfarsita desfasurare.

Iata deci ce inseamna sa fii cu adevarat fiinta umana: sa alegi, sa multumesti, sa imparti, sa inaintezi. Gloria enim Dei vivens homo, spune Sfantul Irineu: "Slava lui Dumnezeu este omul viu"." Sa ne straduim ca in fiecare zi sa se manifeste tot mai deplin aceasta slava in noi. Sa devenim fiecare tot mai asemanatori cu Dumnezeu deve*nind tot mai umani.

Kallistos Ware
Reply With Quote
  #10  
Vechi 10.01.2015, 19:18:31
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.965
Implicit

Citat:
În prealabil postat de forever... Vezi mesajul
...
Daca batrana ar fi spus "e ceapa noastra" n-ar fi fost oare firul acela destul de trainic pentru a-i scoate pe toti din cazan? Dar spunand "a mea, nu a voastra" si-a pier*dut dimensiunea umana...

Kallistos Ware
Eu as spune ca si-a pastrat si dincolo valoarea umana(lumeasca), lepadand-o pe cea cereasca, la fel ca fratele mai mare al fiului risipitor.

Insa:
6. Eu am zis: "Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți.(Psalm81,6-7)
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare