Marul Discordiei reflectat in Biblie

[patinina34]

Conflictologíe s. f., g.-d. art. conflictologíei 1. este știința care se ocupă cu studiul motivelor, cauzelor și consecințele care determină ori declanșează conflictele, precum și soluțiile de ieșire din conflict, alături de motivele pentru care nu trebuie să te cerți niciodată. [COLOR=#0b76ae][1][/COLOR]
Mărul discordiei, sau cum și de ce se intră în conflicte
Probabil că cei mai mulți au auzit sintagma „mărul discordiei” și știu că aceasta reprezintă motivul de cartă sau neînțelegere al unui conflict, dar poate mai puțini știu de unde provine aceasta. Uite, de aici:
„Toţi zeii au fost invitaţi la nunta dintre Thetis şi Peleu, cu excepţia zeiţei Eris, personificarea discordiei. Insultată, ea şi-a făcut apariţia la nuntă invizibilă şi a adus un cadou de nuntă sau l-a aruncat de la uşă. Cadoul era un măr de aur [COLOR=#0b76ae][2][/COLOR] (”χρυσομηλιά”) pe care erau inscripţionate cuvintele “Te Kallisti” (”Celei mai frumoase”). Hera, Atena si Afrodita au revendicat mărul şi s-au certat mult timp din cauza lui. Nici unul din ceilalţi zei nu a putut să îşi dea cu părerea, pentru că favorizând-o pe una din ele, atrăgea oprobriul celorlalte două.” (relatare din Iliada, Homer - [COLOR=#0b76ae]Wikipedia[/COLOR])
Și acum, poate chiar și mai puțini știu că mărul discordiei este amintit și în Biblie, unde Asaf, autorul Psalmului 80, dă dovadă (zic eu, poate greșesc) de cunoștință a literaturii grecești.
„[COLOR=#3366ff]Ne faci să fim [/COLOR][COLOR=#3366ff]mărul de ceartă[/COLOR][COLOR=#3366ff] al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri rîd de noi între ei.[/COLOR]” Psalmul 80:6
Se intră în conflicte din lipsă de înțelegere și de empatie pentru celălalt, din lipsă de înțelepciune sau din gînduri și intenții greșite, cum voi vedea mai departe.
În conflicte se intră foarte ușor, simplu, aparent fără efort și cîteodată (sau de mult ori) fără să vrei. Biblia spune că vorbele unui nebun aduc certă, conflict: „[COLOR=#3366ff]Vorbele nebunului aduc ceartă, şi gura lui înjură până stârneşte lovituri.[/COLOR]” Proverbele 18:6
Eu înțeleg de aici că fiecare dintre noi este predispus la nebunie (cu sensul de lipsă de înțelepciune) atunci cînd întrăm sau stîrnim certurile. Observ din acest verset că sensul nu este de la lovitură spre => ceartă, ci invers, de la ceartă spre => lovituri, iar cearta este adusă de către vorbe, nu de lovituri. Nici măcar nu este nevoie de un gest urît, în plan practic, palpabil, pentru a aduce ceartă. Este suficient să spui ceva nepotrivit, fără dragoste față de celălalt, ori cu scopul de a jigni și cearta e ca și începută. De asemenea, este suficient să fii ironic cu cineva și cearta poate începe.
Ironia în sine nu este păcat, dar poate duce la păcat dacă nu este făcută cu înțelepciune. Și Domnul Isus a fost ironic de multe ori, și Dumnezeu Tatăl la fel. Nu oricine este în stare să facă o ironie de calitate, fără să aducă supărare ori ceartă. Scopul ironiei din zilele noastre și-a denaturat ținta, care este aceea de a semnala o greșeală printr-o subtilitate artistică fără a jigni pe cel asupra căruia se vrea a se scoate în evidență greșeala. Acum, miezul ironiilor noastre (de prost gust de cele mai multe ori) este de a înjosi și de a ne scoate pe noi în evidență ca unii care sîntem mai buni decît cel ironizat: prea mult se linge în sus și se scuipă în jos…
Cum se iese din conflicte?
Ne spune Biblia cum: „[COLOR=#3366ff]Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi.[/COLOR]” Proverbele 17:14
Cu alte cuvinte, dacă îți „miroase” a ceartă, a conflict, fă tot posibilul să o întrerupi și să calmezi apele, că tot era vorba de ape în versetul mai sus amintit. Solomon ne atrage atenția că e mai ușor să stăvilești un rîu de la izvor, cînd e mic și abia dacă susură, decît atunci cînd ajunge la vărsare, unde eventual urmează o cascadă cu un pogorîș ce se anunță mortal.
„[COLOR=#3366ff]Izgoneşte pe batjocoritor, şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta.[/COLOR]” Proverbe 22:10 - aici e simplu și acest verset explică foarte frumos cu un altul: „[COLOR=#3366ff]Cînd nu mai sînt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte. După cum cărbunele face jăratec, și lemnul foc, tot așa și omul gîlcevitor aprinde cearta.[/COLOR]” Proverbele 26:20-21
7 motive ca să nu te cerți:
1) Nu urmezi exemplul Domnului Isus: „[COLOR=#3366ff]El (Isus) nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.[/COLOR]” Matei 12:19 | „[COLOR=#3366ff]El (Domnul) nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.[/COLOR]” Psalmul 103:9.
2) Nu împlinești Scriptura, devenind neascultător de Cuvînt: „[COLOR=#3366ff]Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.[/COLOR]” Filipeni 2:3 | „[COLOR=#3366ff][...] să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.[/COLOR]” Tit 3:2 (sînt ușor de ținut minte aceste pasajele din Biblie care ne spun să nu ne certăm și să nu cautăm cearta: doi-trei, trei-doi :)
2) Cearta aduce dezbinare: „[COLOR=#3366ff]Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu. [...] Mai întîi de toate, aud că atunci cînd veniți la adunare, între voi sînt dezbinări.[/COLOR]” 1 Corinteni 16-18. Cu siguranță că certurile, care au devenit obiceiuri în Biserica din Corint după precizările apostolului Pavel, aveau un aport mare la aceste dezbinări, scindări ori rupere de legături între cei de acolo.
3) Cearta aduce tulburare și împinge pe certăreți la fapte rele: „[COLOR=#3366ff]Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.[/COLOR]” Iacov 3:16 Armonia este pierdută și se intalează disconfortul și anxietatea ([COLOR=#3366ff]„Mai bine o bucată de pîine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă![/COLOR]” Proverbe 17:1) iar în asemenea cadru, firea din noi, care este păcătoasă, păcătuiește făcînd fapte rele și necugetate. Ne face să ne purtăm ca niște oameni cărora le lipsește înțelepciunea, ca nebunii.
4) Cearta aduce osînda: „[COLOR=#3366ff]Cînd doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osîndească.[/COLOR]” Deuteronom 25:1
5) Cearta aduce ocară: „[COLOR=#3366ff]Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, cînd te va lua la ocări aproapele tău. După cum cărbunele face jăratic, şi lemnul foc, tot aşa şi omul gâlcevitor aprinde cearta.[/COLOR]” Proverbele 25:8
6) Cearta te poate face de rîs: „[COLOR=#3366ff]Când se ceartă un înţelept cu un nebun, să se tot supere sau să tot râdă, căci pace nu se face.[/COLOR]” Proverbe 29:9
7) Cearta poate aduce în mod indirect necazuri și mai mari altora: „[COLOR=#3366ff]Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă. [..] cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gînd curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.[/COLOR]” Filipeni 1:15,17.
Noi ne luptăm lupta cea bună și ne certăm „cearta” cea bună:
„[COLOR=#3366ff][...] căci e bine să fie partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiți buni.[/COLOR]” 1 Corinteni 11:19. Acest verset îmi aduce aminte de o chestie care se predă la educație antreprenorială la liceu: competiția stimulează și menține nivelul de performanță și competență. Cu alte cuvinte, e bine și este de dorit să avem tabere, partide, părți în care să dezbatem diverse chestiuni, pentru ca ce este bun, adevărul să iasă la iveală, în felul acesta ambele tabere ieșind cîștigătoare. Disputele, însă, trebuie să aibă loc în dragoste frățească, așa cum ne învață Domnul Isus Hristos, pentru că în felul acesta certurile nu se vor mai isca, iar dacă au tendințe de a se aprinde, vor fi imediat înăbușite, chiar de la izvor.
Multă înțelepciune dă-ne, Doamne, ca să știm cum să nu ne certăm, și cum să discutăm fără să apară conflictul!
__________________________________________________ _________________________________________
[COLOR=#0b76ae][1][/COLOR] Definiție dată de mine, deoarece inițial am inventat acest termen, apoi am aflat că el există și că definește o știință conturată pe la sfîrșitul anilor ‘50.
[COLOR=#0b76ae][2][/COLOR] [COLOR=#0b76ae]Sursa imaginii[/COLOR]

[patinina34]

Am deschis acest topic, pentru a demonstra ca cearta si discordia nu este pe placul Domnului.

Sper din inima ca vor fii multi participanti la acest topic, cu citate concrete din Sfanta Scriptura, nu inventate, care sa ilustreze o situatie sau un caz legat de acest topic.

Aceasta este o alta cale de atentionare la citirea Sfintei Scripturi, ca fiecare isi da cu parerea este pozitiv, insa scopul acestui forum este si invatatura ortodoxa.

Multumesc mult tuturor participantilor.

[patinina34]

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit."

Acest citat nu-mi apartine, eu sint departe de ceea ce se numeste o poeta!!!!

[zoridezi]

Sunt curioasa sa stiu daca un om care ne-a gresit, iar noi mustrandu-l, facem un pacat?
Iata ce scrie in Luca capitolul 17, versetele 3 si 4:
3. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l.
4. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l.
---------------------------------------------------------------------------

Deci eu vreau sa inteleg daca omul poate sa isi faca dreptate singur... Stiu ca de preferat e sa asteapte Judecata lui Dumnezeu, dar daca ii spune fratelui sau ca a gresit/l-a jignit, se socoteste a fi pacat, ca l-a judecat?

[sophia]

Exista o carte (eu am aflat de ea intamplator pe internet) care se numeste in romaneste "Cele cinci limbaje ale iubirii" si e scrisa de Gary Chapman, care nu este un ortodox, dar citind cartea mi-am dat seama ca are dreptate si se poate aplica in orice fel de iubire si relatie.
In esenta conflictele apar din cauza ca fiecare din noi avem un anumit limbaj al iubirii (ideal, nevoie de viata) si acesta nu este identic sau nu este inteles macar, de cel de langa noi.
De ex. : daca o persoana intr-un cuplu are ca limbaj de iubire (adica ideal): "sa fie asigurat material", iar partenerul il are pe cel de: "sa nu fie singur, sa-l am mereu aproape", vor apare neintelegeri. Fiecare se simte bine in altfel.
Unul vrea sa fie asigurat material, deci va pune accent pe serviciu/cariera si va lipsi mult de acasa, celalalt isi doreste mai putin partea materiala, dar isi doreste ca partenerul sa fie mai mult langa el, acasa.
Ca sa se evite conflictul trebuie gasit un compromis care sa-i multumeasca pe amandoi.
Si tocmai aceste lucruri sunt greu de inteles si aplicat.
Proiectand in planul credintei:
Exista oameni care au ca ideal dogma, studiul, invatatura, teologia acestea fiind mai abstracte (teologi, calugari, duhovnici), oameni care au ca ideal in credinta iubirea de aproape, ajutorarea lui, partea sociala (cei care fac acte de caritate, profesori de religie etc.), oameni care au ca ideal cariera/profesia (preot, episcop, mitropolit etc.), oameni care au ca scop arta in credinta (pictura de icoane, scrisul de lucrari si predici, muzica psaltica), oameni care au ca ideal sa construiasca si sa organizeze (ctitori de biserici, unii preoti, pictori si constructori de biserici).
Toti au ca scop si drum credinta, dar in altfel. Si aici pe forum fiecare din noi are alt mod de ideal in credinta. Si de aceea ne ciocnim si apar conflicte.
Fiecare are puterea lui de intelegere si activitate si limitele lui, fie ca in familie, sau la serviciu, sau in credinta.
Depinde si de trecutul sau, de necazurile prin care trece, de nevoile de moment, de felul omului.
Poti sa ai si doua sau trei idealuri in acelasi timp.
Si in general conflictul si suferinta apare in momentul cand rezervorul fiecaruia ajunge la un nivel minim critic.
La ora asta in lume multi au rezervorul (aproape)gol (unii pentru ca sunt prea singuri,bolnavi etc., altii de saracie) si atunci doresc sa le umple pe acestea. Si daca in schimb vine la ei unul numai cu vorbe si predici (idealul acestuia de credinta si rezervorul lui gol), apare conflictul chiar intre grupuri sociale.
Suferinta si conflictul este cu atat mai mare cu cat rezervorul este mai gol.
Iisus stia ce are nevoie fiecare si asta ii dadea, pe langa lectia teoretica.
Nu stiu daca am fost asa coerenta in explicatie.