Mantuirea in lume

[andreea_teo]

În prealabil postat de ory

ar fi tare frumos sa fie asa,n-ar mai exista atata sminteala,poate am fi si noi mai buni,prin rugaciunile lor,dar nu suntem,suntem din ce in ce mai rai,insensibili si materialisti...si ei(monahii)sunt la fel.Nu ne deosebim prin prea multe lucruri,in afara de o diferenta de vietuire,iar miile de rugaciuni turuite ca la un spectacol nu cred ca valoreaza atat de mult,atata timp cat sufletul este incatranit si mintea ingustata de prejudecati si defaimari.

calugarii nici macar nu au voie sa participe la slujbele zilnice,ci doar la cele pe timp de sarbatoare,si eventual cele nocturne,in care participi pe jumatate adormit,datorita oboselii extreme.Cica SFANTA ASCULTARE!,nu se stie ea cat de sfanta este,dar cu siguranta profitoare se arata din plin,fiindca uneori acest scop scuza toate mijloacele si ajungi sa fii sluga chiar si a unor pagani.

Si eu nu vorbesc DIN IMAGINATIE!

mai ory, "poate am fi si noi mai buni" daca ce? ...daca monahii s-ar ruga pt noi? sa fii convinsa ca asta fac, ca altfel ar fi pierit demult lumea. oricat de mult s-ar ruga un calugar pt mine, daca eu nu particip catusi de putin la rugaciune, aceasta(rugaciunea monahului)nu ma va ajuta ff. mult, asa ca, daca vrem sa scapam de rautate,insensibilitate si materialism, tot din partea noastra se cere cat mai multa rugaciune.

tu mai ai o promlema, cu generalizarea. intr-adevar, mai exista si calugari care, saracii, au ispite si nu prea reusesc sa se acomodeze cu aceasta viata austera, caci padure fara uscaturi nu exista, dar asta nu inseamna ca toti turuie " miile de rugaciuni... ca la un spectacol" ori au mintea ingusta de "prejudecati si defaimari". cunosc multi calugari care nu-s nici pe departe asa cum descrii tu. ???

asta cu: "calugarii nici macar nu au voie sa participe la slujbele zilnice" e exagerata rau de tot, sper sa-ti dai si tu seama.

nu stiu daca vb sau nu din imaginatie ,dar cu siguranta ca vb in necunostinta de cauza

daca noi, ca mireni, nu suntem in stare sa ducem o viata catusi de cat duhovniceasca, cu atat mai mult lor, oameni ca si noi, cu slabiciuni si loviti din toate partile de ispite, le va fi mai greu. da, da ... stiu ca-mi vei replica ca nimeni nu i-a obligat sa porneasca pe acest drum plin de nevointa, dar ei cel putin au avut iubirea si taria sa o faca. asa ca, hai sa nu-i mai judecam pe monahi!

[ory]

"...e exagerata rau de tot...",iti spun sigur ca nu este exagerata deloc,chiar foarte reala....SI NU MAI COMENTEZ,NICI NU VREAU SA ARGUMENTEZ.

[Va_iubesc]

În prealabil postat de Nicolae

Va salut!Ma intrebam daca nu cumva monahismul este o resemnare.Nu este mai eroic sa lupti pentru mantuire in lume,zi de zi?Sa te lupti cu toate ispitele,sa incerci sa tii posturi cat mai rodnice?Sa pastram ce e bun,ne sfatuia Sf. Apostol Pavel.Ca sa sarim in ajutorul celorlalti.Sunt atatia cersetori pe strazi,poate ca avem si multe rude in varsta carora le putem alina singuratea cu prezenta noastra.Aici sa ne purtam crucea,in oras.Daca suntem credinciosi,sa ne iubim aproapele.Sa facem din credinta noastra un stil de viata.Aici,in oras,unde este atata nevoie de noi.Mai ales de noi,cei tineri.Sa se arate prin noi slava lui Dumnezeu!

Hristos a inviat!

Nicolae, monahismul nu e o resemnare, este o cruce foarte grea de dus. Noi ca mireni cu greu putem constientiza dificultatea trairii in monahism. E o moarte a ta pentru tine si pentru ceilalti. Dar asta pentru cei care chiar inteleg monahismul. Mai sunt si persoane care ajung acolo ca si-au dat seama cu ratiunea ca ar fi mai bine, fiindca e mult rau si sunt multe ispite in lume si atunci se refugiaza in manastire. Eu ii numesc pe acestia pseudo-monahi. Iertare, dar daca ei nu au putut sa lupte in lume, cu atat mai greu le va fi in manastire.

De aceea e foarte important pentru un monah sa devina monah inainte de a calca in manastire, cu mult inainte. O forma de "monahism interiorizat". Ceilalti din lume nu stiu ce traiesti tu, dar tu esti un monah printre oameni. Si asta e valabila atat pentru viitorii monahi, cat si pentru cei care raman in lume. Nu avem porunci diferite, nu avem teluri diferite, ci avem cai diferite...care as zice ca nu sunt chiar diferite.

Daca vrei sa intelegi dimensiunea monahismului, mergi la o manastire saraca si stai acolo o saptamana. Evident, daca te primesc. O sa vezi cum acesti oameni se hranesc cu rugaciunea, cum nici nu se mai gandesc la mancare si somn, cum n-au nici macar bucuria de a vedea oameni la slujbe in schitul lor pierdut in munti, cum impletesc munca cu rugaciunea, cum viata lor au pus-o pe altarul rugaciunii pentru ceilalti. Nu judeca monahismul mergand la cateva manastiri celebre si bogate! Mergi si intalneste monahul din necunoscutul unui schit uitat de lume. Si o sa vezi altfel dimensiunea monahismului. Dar pana atunci, hai sa ne apucam sa invatam ceva "monahism interiorizat". Ce zici?!

Elena

[Colors]

Adevarat a-nviat!

Fericiti cei saraci cu duhul, Nicolae e nevinovat. As vrea sa inteleg cum in ziua de azi, cu televizor, radio si internet, ziare ... forumuri, tot mai mult tineri traiesc intr-o dulce ignoranta. Poate ca au apucat vremurile acestea triste cand prea multa si de nefolos gunoi-informatie le-a furat puterea de discernere a realitatii de aparente. Unele lucruri atat de evidente sunt greu de explicat, ramai fara glas. Totusi nu pot sa nu remarc usurinta, vorbirea din nepasare, specifica astazi.
Nicolae, ceva bun tot ai facut, ai starnit o reactie.
As vrea sa am si eu "resemnarea" unui monah, tu continua ce ai sugerat, lupta "eroic" sa te mantuiesti in lume, ori ai spus doar asa ...

Liviu

[Va_iubesc]

Liviu, sa stii ca nu l-am judecat pe Nicolae cu nimic, mi-am dat cu parerea, atat. Acum mi-au venit in minte trei ganduri pe care as dori sa i le spun, fiindca pune problema ajutorarii celorlalti fiind in lume.

1. O discutie cu duhovnicul meu care imi zicea despre el: "eu imi doream sa intru in manastire si mi-am stabilit prioritatile: sa fie Liturghie zilnica, sa am miezonoptica, sa fie un duhovnic induhovnicit si sa nu se manance carne". Cand am auzit ce prioritati avea el si ce prioritati aveam eu, sincer m-am cutremurat. Si ma cutremur inca stiind ca la judecata de aceleasi porunci o sa fim intrebati si unul si altul si de acelasi raport intre Marta si Maria.

2. Un preot de aici imi zicea acum cateva saptamani: "se spune sa dam cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu". Tendinta in ziua de azi, spunea el, "e sa dam cezarului din cele ce sunt ale lui Dumnezeu", adica sa ne ocupam mai mult de Marta si mai putin de Maria. Exact cum pui tu ajutarea saracilor inainte de a te ajuta pe tine sa te apropii de Dumnezeu. Si cand vedem ca "Maria partea cea buna si-a ales-o" ce mai zicem?!

3. Un alt preot de aici zice ca fiecare om are crucea lui, partea verticala fiind relatia lui cu Dumnezeu, partea orizontala deschiderea lui fata de lume. Daca pastram numai partea orizontala, ramanem la orizontala si nici nu avem cum sa dam ceva oamenilor, fiindca iubirea fata de ceilalti e un dar de Sus. Dar, daca avem legatura cu Dumnezeu, adica verticalitatea, din ce verticala e mai inalta, din asta si deschiderea noastra orizontala va fi mai la inaltime. Deci prima prioritate e relatia cu Dumnezeu si apoi vine slujirea aproapelui. Cea mai mare slujire pe care putem sa o facem oamenilor e sa ne apropiem noi mai mult de Dumnezeu si sa-i purtam si pe ei in inimile noastre. Apoi Dumnezeu, fie prin noi, fie prin altii o sa poata sa-i ajute pe cei in suferinte si nevoi.

Elena

[Colors]

Cum te apropii de Dumnezeu? asta e problema, cum reusim fara sa cadem pe directii gresite? sta oare in puterea noastra aceasta sau nu? Cum sa avem constiinta de Dumnezeu fara ajutorul lui Dumnezeu? Uite iti marturisesc ca pentru mine e taina tainelor. Credinta e o taina in ea insasi. De unde vine Credinta? de la noi putere sau de la Dumnezeu? Cum o putem castiga? matanii multe, post, rugaciune dupa tipic? Bune or fi dar stim ca sunt si cate unii care nu l-au aflat pe Dumnezeu asa, deci nu e o cale aceasta, viata in rugaciune si post nu scuteste de ispite si chiar cadere in prapastie, deci ... iarasi ajung la intrebarea: cum dau de credinta? cum dau peste Dumnezeu? Ori cumva cadem in cursa vietii dupa Legea iudaica? Nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu pana nu iubesti oamenii. Ca sa ajungi pe varful muntelui o iei de la poalele sale si asa Duhul Sfant te calauzeste pas cu pas prin smerenie. Faptele mici intai si apoi de poti le implinesti si pe cele mari caci invers dai degraba in fala desarta.
Slujirea aproapelui e insasi slujirea lui Hristos. Intai il aflam pe Dumnezeu fiind intre oameni, si daca ne arde inima de dor, intram in monahism si dupa ce ne invatam cu ascultarea in obste ... poate ajungem sa avem chilie si viata pustniceasca. Dar asta e teorie frumoasa, insa asa vad eu lucrurile.
Sunt putine manastirile cu viata si traire in Duhul Sfant, din pacate multe manastioare ridicate in prezent sunt prilej de sminteala si pierzare pentru multi ce fara experienta se reped din indemnul satanei spre o viata manastireasca, neavand habar despre ce e vorba. De Paste am avut o astfel de experinta surpriza la o manastire din Orsova. Un spectacol jalnic in stil ecumenisto-catolic, fara icoane, maicutele plictisite se ocupau mai mult de statia audio decat de slujba iar stareta era umflata ca un curcan de atata mandrie ... in fine, mi-a prins totusi bine.

Liviu

[Sylvie]

Colors,cred ca nu e cazul sa te smintesti,pt. ce ai vazut in Manastire.Nu stii ca in aceste vremuri,calugarii se mantuie prin rabdare...?vezi si tu...,cu atatea incercari,ispite,patrunderea duhului lumesc in Manastiri...,e destul de greu sa-ti pastrezi voturile monahale.

[Va_iubesc]

În prealabil postat de Colors

Cum te apropii de Dumnezeu? asta e problema, cum reusim fara sa cadem pe directii gresite? sta oare in puterea noastra aceasta sau nu? Cum sa avem constiinta de Dumnezeu fara ajutorul lui Dumnezeu? Uite iti marturisesc ca pentru mine e taina tainelor. Credinta e o taina in ea insasi. De unde vine Credinta? de la noi putere sau de la Dumnezeu? Cum o putem castiga?

La un sinod local din Cartagina, in 461, s-a spus ca "nimic nu putem sa facem fara Hristos, iar cine va zice ca poate, anatema sa fie". Si chiar ca nu putem nimic. In toate trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu. Noi dam vointa, dar El implineste. "Doamne, ajuta necredintei mele!" "Doamne, ajuta-mi sa ma rog si sa-ti pot simti prezenta in rugaciune!" "Doamne, ajuta-mi sa inteleg ce citesc in Scriptura!" "Doamne, lumineaza-ma ce sa scriu acum acestui om in suferinta" "Doamne, fii cu mine in calatorie!" "Doamne, da-mi smerenie!" "Doamne, da-mi iubire!" Si tot asa. Toate I le aratam Lui si El le implineste.

Elena

[Colors]

Elena, ca bine zici, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si rabdare in ispite. Doamne tine-o pe Elena sa ne mai invete si pe noi ravna cea buna!

Liviu

[Sylvie]

Ory,sa inteleg ca ai stat aproape un an in Manastire si te-ai intors pt. ca nu ti-a placut?De fapt NU AI INTELES ce este cu ASCULTAREA...???.De ce nu sunt toti calugarii la Sfintele Slujbe?Nu interpreta gresit aceasta ascultare.Poti fi cu gandul SI LA ASCULTARE SI LA SLUJBA daca nu cartesti...???.Cine te opreste sa nu te rogi odata cu ceilalti care pot merge la Biserica?Gresesti mult in aceasta privinta...???.Tu nu ai fost pregatita,sau nu ai inteles ce inseamna viata monahala,daca gandesti asa.Sa ma ierti daca te-am suparat...???.