Lumina de la Ierusalim

[cristiboss56]

Lumina Sfântă este darul de pace şi bucurie pe care Iisus Hristos îl dăruieşte clericilor şi credincioşilor ca dovadă a iubirii Lui – Patriarhul Daniel.

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă.

Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată. În jurul orei 12:00 în Biserică intră Patriarhul grec-ortodox şi începe tradiţionala procesiune, care constă în înconjurarea de trei ori a Sfân*tului Mormânt.

După Procesiune se despecetluieşte Mormântul şi schevofilaxul (cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, în principal, dar și toate celelalte obiecte prețioase sau sacre din tezaurul bisericii) duce înăuntrul lui candela „neadormită”[1] stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb. După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică. În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se între*geşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.

Cu o mie de ani în urmă, ceremonia era, însă, diferită. Conform izvoarelor scrise, în primele secole, în care se menţionează istoric minunea, din sec. al IX- lea până la sfârşitul sec. al XV-lea, în momentul pogorârii Sfintei Lumini din cer nu se afla nimeni în interiorul Mormântului. Intrarea în Mormânt era sigi*lată cu ceară de albine, în amintirea sigilării Mormântului de către garda ro*mană, şi patriarhul rămânea în afara Mormântului, lângă intrare, de unde se adresa lui Hristos cu rugăciunile rânduite pentru pogorârea Sfintei Lumini.

Cea mai veche mărturie scri*să despre acest mod concret al săvârşirii ceremoniei este din jurul anului 920. Toate mărturiile urmă*toare până în anului 1480 ade*veresc exact acelaşi mod de ceremonie.

De-a lungul timpului există mai multe mărturii istorice care consemnează minunea de la Ierusalim.

Patruzeci şi cinci de scriitori din lumea medievală, printre care zece cronicari francezi, cinci musul*mani arabi, cinci greci bizantini, cinci germani, patru englezi, trei ruşi, trei musulmani perşi, trei islandezi, doi armeni, un sirian, un elveţian, un moldovean şi un istoric italian, descriu marea mi*nune a lumii creştine.

În cele ce urmează vom reda doar câteva dintre aceste relatări.

Istoricul Al-Biruni în lucrarea sa Cronologia vechilor neamuri, păstrată în manuscris, vorbeşte despre acest eveniment deosebit. Despre momentul pogorârii spune: creştinii au deja stinse opaiţele şi făcliile lor şi aşteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă.

Tot acesta precizează faptul că unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă şi să nu se înăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama.

În cronica istoricului Hugues în care este relatată mărturisirea cronografului francez Richard cel Binecuvântat (970-1046) se precizează autenticitatea minunii.

Deodată, în jurul ceasului al nouălea, în timp ce toţi se rugau, o can*delă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor, se menţionează în documentul istoric.

În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lu*mini.

Mulţimea credin*cioşilor a aşteptat în curtea bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui.

Patriarhul grec, Sofronie IV, era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi-a asumat săvârşirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.

Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii bisericii, lângă o co*loană. Şi deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toţi cei care se aflau acolo şi curtea bisericii s-a luminat. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile bisericii şi patriarhul împreună cu mulţimea ortodocşilor s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt.

Evenimentele acelei zile sunt descrise în toate aşa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt nişte îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri. Cel mai vechi dintre aceste Proschinitare, în care se menţionează de*spicarea coloanei, este cuprins într-un preţios manuscris care se află în Bib*lioteca din München.

Trebuie menţionat că şi măsurătorile ştiinţifice efectuate de către fizicianul rus, Andrei Volkov, la Mormântul lui Hristos, în Sâmbăta Mare a anului 2008, confirmă venirea Sfintei Lumini şi dezvăluie fenomene pe care chiar el le caracterizează „de necrezut şi complet inexplicabile”.

[1] Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină. Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica Egeriei.

Informaţii extrase din volumul Sfânta Lumină – Minunea din Sâmbăta Mare de la mormântul lui Hristos semnat de Haralambie K. Skarlakidis.

[simpllu]

Hristos a înviat!

[Copacel]

În prealabil postat de simpllu

Hristos a înviat!

Adevărat a Inviat

[simpllu]

Hristos anesti!

[Copacel]

În prealabil postat de simpllu

Hristos anesti!

Alithos anesti !

[Krautrock]

În prealabil postat de georgeta florica

Mai bine acceptati oferta si mergeti sa vedeti minunea, daca nu functioneaza "sa crezi fara sa vezi" , problema e ca nici atunci nu o sa va lamuriti:)

Un lucru neobisnuit ramane neobisnuit pana in momentul in care lumea se obisnuieste cu el, iar ceea ce pana atunci a aparut ca o abatere de la regula devine insasi regula. Lumina aceasta de la Ierusalim despre care toata lumea ortodoxa vorbeste, desi nimeni nu s-a obosit pana acum sa o explice pentru ca probabil in lumea ortodoxa nu exista nimeni capabil sa o explice, pare sa fie pentru ortodocsi un lucru cat se poate de obisnuit. De altfel crestinul, in general, nu poate trai fara miracole. Miracolele fac parte pentru el din modul de functionare al lumii. Ele sunt chiar mai reale si mai puternice decat legile naturii. Daca la un moment dat s-ar dovedi ca nu exista atomi, crestinul n-ar avea nicio problema. Dar daca cineva ar dovedi ca moastele sunt rezultatul unui proces special de imbalsamare asemanator mumificarii, toata lumea ortodoxa ar sari in sus.

Sa spun ceva si despre lumina de la Ierusalim? Deja vad cativa colegi de forum pregatiti sa sara pe mine. Asa ca mai bine renunt sa abordez direct subiectul. Am sa-l abordez indirect.

Totul porneste pentru un crestin de la presupunerea ca realitatea nu e asa cum pare, lucru care, de altfel, nu e deloc gresit. Numai ca el uita de faptul ca unele lucruri sunt totusi asa cum par, pentru ca daca toate ar fi altfel decat par, atunci n-am putea spune nimic despre absolut nimic, deoarece tot ceea ce ni s-ar parea noua ar fi tocmai pe dos. Aceasta uitare a crestinului are drept consecinta refuzul sau de a accepta ca mintea noastra e totusi buna la ceva, macar sa ne arate cum e realitatea. Iar aici esuam intr-un agnosticism lamentabil. Cum iesim din el? Dumnezeu ne arata calea. Mai intai trebuie sa presupun ca exista un Dumnezeu care sa-mi arate calea. Cum ajung la aceasta presupunere din moment ce mintea mea nu e capabila sa-mi arate cum e realitatea, nu stiu. Dar ies si din aceasta incurcatura daca presupun ca Dumnezeu mi se reveleaza si astfel poate sa imi arate care este calea, prin revelare. De unde imi dau seama ca mi se reveleaza, iar nu stiu. Si lucrurile pot continua in aceeasi maniera la infinit. Asa ca raman in cele din urma cu un sir de presupuneri pe care le iau ca adevarate, ca de exemplu: ca oamenii sfinti nu se descompun, ca la Ierusalim luminarile se aprind singure, ca vinul si painea se prefac in sange si trup sau ca atunci cand ma rog vorbesc cu insusi Dumnezeu.

Apropo de vorbitul cu Dumnezeu cu care se lauda indeosebi neoprotestantii (am auzit-o si la un ortodox acum o luna). Cand aud la cineva aceasta expresie "a vorbi cu Dumnezeu" imi vine intotdeauna sa intreb respectiva persoana "si despre ce discutati?" Ca - nu-i asa? - din moment ce vorbesti cu Dumnezeu se presupune ca discuti despre ceva, nu vorbesti pur si simplu de unul singur sau despre nimic. Il intrebi, de exemplu, de ce exista raul in lume, iar daca Dumnezeu stie, nu vad de ce sa nu-ti raspunda clar, sa nu ai niciun fel de dubii. Ca doar n-ai sa-l intrebi de ce se aprinde lumina la Ierusalim. Raspunsul probabil va fi: pentru ca asa vreau eu!

In concluzie, care e explicatia acestei lumini despre care e vorba aici? Niciuna. Nu cereti de la un crestin ortodox explicatii in legatura cu credintele sale. Puteti sa-i faceti analiza chimica, fizica, cuantica a vinului de la euharistie, ca el tot va crede ca acesta e sange, puteti sa-i vorbiti despre proprietatile fosforului sau a altor substante chimice care se aprind la temperatura camerei, ca el tot nu va lua in seama explicatiile dumneavoastra si va crede ca lumina aia e de origine divina. Crestinul ortodox nu e obisnuit cu legile naturii, el e obisnuit cu ceea ce i s-a spus la biserica. Ma refer aici, desigur la ortodocsii de profesie, fie clerici, fie mireni, nu la marea masa a platitorilor de cult si a beneficiarilor de servicii de inmormantare. Prin urmare, exista aceasta Lumina Sfanta care se Autoaprinde la Ierusalim? In mintea noastra exista cu siguranta! Pana la urma in mintea noastra exista multe alte lucruri asemanatoare: extraterestri, Atlantida, Scufita Rosie, Luke Skywalker etc. Niciunul nu e imposibil, dar totusi!

Ce n-am inteles niciodata e de ce oamenii se inversuneaza sa considere adevaruri absolute tocmai acele lucruri pentru care au cele mai putine dovezi. Nimeni n-a zis ca e imposibil ca lumanarile sa se aprinda singure, nimeni n-a zis ca e imposibil sa existe un Dumnezeu ce sa aprinda lumanari. Dar pana nu avem niste temeiuri solide pentru a sustine asa ceva, ar trebui sa stam linistiti si sa ne vedem de treburile noastre. Avem atatea probleme de rezolvat in lumea aceasta, in tara aceasta, in familiile noastre, in ograda nostra (cade acoperisul pe noi, soacra are probleme cardiace, ne-am certat cu cineva la serviciu, strada noastra care acum 10 ani era plina de copaci infrunziti si infloriti acum e plina de betoane si ne sufocam de caldura etc.) In cautarea adevarului cred ca ar fi mai bine sa incepem cu lucrurile pe care le vedem, care ne intra in ochi si care ne cad in cap si abia dupa aceea sa vedem cum e cu lucrurile care nu se vad. Altfel ajungem... de fapt nu mai ajungem la dezastru pentru ca am ajuns deja. Hai lumanare, aprinde-te singura ca mi s-a stricat bricheta!

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Krautrock

Asa ca raman in cele din urma cu un sir de presupuneri pe care le iau ca adevarate, ca de exemplu: ca oamenii sfinti nu se descompun, ca la Ierusalim luminarile se aprind singure, ca vinul si painea se prefac in sange si trup sau ca atunci cand ma rog vorbesc cu insusi Dumnezeu.

Prin urmare, exista aceasta Lumina Sfanta care se Autoaprinde la Ierusalim? In mintea noastra exista cu siguranta! Pana la urma in mintea noastra exista multe alte lucruri asemanatoare: extraterestri, Atlantida, Scufita Rosie, Luke Skywalker etc. Niciunul nu e imposibil, dar totusi!

Pentru ca omul trebuie sa creada in ceva pentru a-si explica cele nevazute.

Daca nu va crede in Dumnezeu, va pretinde ca undeva, candva, s-a gatit singura o ciorba primordiala care a facut sa se nasca totul din nimic, ca a fost candva o Mare Broasca ce s-a transformat in Om, ca acestor presupuneri (pe care ar trebui sa le luam ca adevarate), e musai sa le zicem... stiinta. Ca ar exista undeva o zana numita Selectia Naturala care a dezvoltat tot ce vedem in jurul nostru, vazutele si nevazutele.

In mintea noastra am putea considera toate aceste lucruri ca fiind adevarate, dar este foarte greu.
In viata nu e imposibil sa te plasezi pe o pozitie ateista insa ai nevoie de enorm de multa credinta.

[Krautrock]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Pentru ca omul trebuie sa creada in ceva pentru a-si explica cele nevazute.

Lucrurile nu stau chiar asa. Poti pur si simplu sa nu crezi nimic despre unele lucruri nevazute. Daca n-ai temeiuri suficiente, nu vad de ce ai crede ceva.

De fapt, legat de existenta oricarui lucru exista trei posibilitati. Sa crezi ca el exista, iar atunci ai nevoie de dovezi ca el exista, sa crezi ca el nu exista, iar atunci ai nevoie de dovezi ca el nu exista, sau pur si simplu sa nu crezi nici ca el exista, nici ca el nu exista. In acest ultim caz nu ai nevoie de nicio dovada. De aceea spuneam ca poti linistit sa nu crezi nimic despre ceva. Nu ai nevoie sa iti justifici necredinta. Doar credinta are nevoie de justificare, fie ca e credinta in existenta a ceva, fie e credinta in neexistenta a ceva. Cat despre faptul ca omul trebuie sa creada in ceva... nu inteleg de ce trebuie neaparat sa crezi. De altfel mi se pare absolut nejustificat sa crezi daca nu ai in prealabil o baza pentru ceea ce crezi. Credinta e ceva ce decurge din ceva, ea nu exista pur si simplu. In caz contrar oamenii ar incepe sa creada in tot felul de aberatii, ceea ce de altfel se si intampla uneori. Exista credinta sanatoasa si exista credinta fara minte.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

In viata nu e imposibil sa te plasezi pe o pozitie ateista insa ai nevoie de enorm de multa credinta.

Chiar n-ai nevoie de niciun fel de credinta. Trebuie pur si simplu sa crezi doar in lucrurile in care ai temeiuri suficiente pentru a le considera adevarate si trebuie sa eviti sa crezi in cele pentru care nu exista nicio baza. Nu neaparat sa crezi ca in spatele lor nu exista nimic ce merita sa fie cunoscut, ci doar sa ai curajul de a recunoaste ca nu stii ce se afla in spatele lor. Pentru ca exista riscul sa fii absolut convins de un lucru de care n-ai inca de ce sa fii convins, pentru ca la urma sa-ti dai seama ca ai crezut in lucruri care nu exista. Cu alte cuvinte, e nevoie sa practici un fel de disciplina intelectuala, adica sa nu-ti lasi mintea sa o ia razna si sa nu incurci ceea ce este cu adevarat cu ceea ce ai dori tu sa fie.

Mie personal mi-e mai usor sa fiu ateu decat credincios, pentru ca mi-e mai usor sa nu cred nimic despre unele lucruri pe care nu le vad, decat sa cred despre ele tot felul de lucruri pentru care nu exista nicio justificare. Poate ca in felul acesta am o intelegere mai clara chiar a fenomenului religios.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Daca nu va crede in Dumnezeu, va pretinde ca undeva, candva, s-a gatit singura o ciorba primordiala care a facut sa se nasca totul din nimic, ca a fost candva o Mare Broasca ce s-a transformat in Om, ca acestor presupuneri (pe care ar trebui sa le luam ca adevarate), e musai sa le zicem... stiinta. Ca ar exista undeva o zana numita Selectia Naturala care a dezvoltat tot ce vedem in jurul nostru, vazutele si nevazutele.

Diferenta dintre mine si un om religios e ca pentru mine evolutia sau selectia naturala despre care scrieti mai sus, nu sunt nici elemente de credinta, nici zeitati si nici zane. Sunt doar modalitati de a explica ceea ce se vede. De aceea modul in care dumneavoastra priviti aici selectia naturala ca pe o zana mi se pare doar un mod glumet de a vorbi. Fie naturala, fie artificiala, selectia functioneaza la tot pasul si nu numai in domeniul lumii vii. Daca punem doua lichide intr-un vas, lichidul cu densitate mai mica se va ridica deasupra, iar celalalt va cobori. Daca punem intr-un spatiu restrans niste pui de gaina, cei mai puternici vor putea consuma mai multa hrana si se vor dezvolta mai bine in detrimentul celor mai slabi. Deci nu e nimic magic in legatura cu aceasta selectie. Ea se poate observa pretutindeni. Pe de alta parte, nu exista nicio Mare Broasca ce sa se fi transformat in om. Broastele nu se transforma in oameni, ba chiar ele nu se transforma in nimic, decat in basme. In natura ele fac pui. Si fiecare pui e diferit de alt pui. Asta se numeste variabilitate. Nici variabilitatea aceasta nu are nimic magic. Uitati-va la orice familie si veti observa diferente. Si la fel ca in cazul puilor de gaina, asupra acestor pui de broasca actioneaza selectia. La cate icre face o broasca, daca selectia nu ar actiona, adica toti indivizii ar supravietui, s-ar umple lumea de broaste, ceea ce nu se intampla pentru ca asupra broscutelor actioneaza niste factori selectivi. De exemplu puii care nu stiu sa se ascunda sau inoata mai incet au mai mari sanse sa fie mancati de pradatori. Ati observat vreodata fenomenul? Cred ca nu. Ce vedeti dumneavoastra magic in toata povestea, nu inteleg.

Filtrul acesta religios pe care si dumneavoastra si majoritatea celor credinciosi il aplica pentru a observa fenomenele care n-au nicio legatura cu religia nu face decat sa distorsioneze lucrurile. Daca vreti sa intelegeti o teorie, cititi cartile de baza prin care s-a fundamentat acea teorie. Cititi, de exemplu "Originea speciilor" ca sa vedeti ca nu e vorba despre niciun fel de zane acolo. Iar daca ati terminat-o nu va culcati pe o ureche, deoarece de cand a fost ea scrisa pana azi au mai fost publicate cateva zeci de mi de carti care au dezvoltat aceasta teorie si chiar au modificat-o si s-ar putea ca raspunsul la nelamuririle cu care ati ramas in urma lecturii sa se afle chiar acolo. Sau daca credeti ca e mai comod sa nu faceti niciun efort, ramaneti cu ideea ca orice teorie ce exista in lumea aceasta e o forma de religie si veti intelege exact ceea ce se afla in mintea dumneavoastra si nimic mai mult. Cu alte cuvinte, incercati sa intelegeti cum gandesc evolutionistii, nu ceea ce credeti dumneavoastra ca gandesc ei. Acelasi lucru si despre atei.

Si pentru ca in topicul acesta era vorba despre lumina de la Ierusalim, ma intreb: pe ce ne bazam atunci cand vorbim despre ea? Pe faptul ca la Ierusalim niste lumanari se comporta ca si cum s-ar aprinde din senin? Pe faptul ca unii sustin ca ele s-ar aprinde din senin? Pe faptul ca lumea spune ca lumanarile se aprind singure? Ar fi bine ca macar prima situatie sa fie valabila, adica ele chiar sa apara ca aprinzandu-se singure. Dar nici atunci n-am avea destule temeiuri sa spunem ca Dumnezeu le-ar aprinde. Ele pur si simplu ar putea sa se aprinda printr-un proces de autocombustie (iar explicatiile pentru aceasta ar fi o gramada, doar pe acest topic am citit vreo cateva). Si inca un lucru important: nu e problema noastra, a celor care nu credem ca autoaprinderea lor ar avea o origine divina, sa ne demonstram necredinta, ci e treaba celor ce sustin ca Dumnezeu acolo prin cer ne aprinde lumanarile sa aduca dovezi pentru ceea ce afirma. Si mai ales ar fi tot treaba lor sa justifice de ce ele se aprind tocmai in data la care ei calculeaza Pastele dupa un calendar iulian inexact si ramas in urma cu 14 zile fata de miscarea reala a astrelor, ca si cum Dumnezeu ar uita ca astrele acelea reprezinta adevaratul calendar in functie de care ar trebui sa aprinda lumanari. Dar pana la urma incurcate, sau mai bine zis, haotice sunt caile Domnului si tare m-as mira ca un asemenea Dumnezeu sa fi creat o lume atat de organizata cum e cea in care traim. Probabil ea a fost facuta de un alt Dumnezeu mult mai ordonat decat Dumnezeul crestin. Sau poate ca ea e suficient de ordonata ca sa nu fie nevoie sa fie creata de cineva.

[Ali Baba]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Pentru ca omul trebuie sa creada in ceva pentru a-si explica cele nevazute.

pentru ca daca nu-si explica prin supranatural ceea ce nu putea intelege innebunea. asa a ajuns sa se roage la un pom sau la o piatra mai intai, apoi sa faca ofrande, samd

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Daca nu va crede in Dumnezeu, va pretinde ca undeva, candva, s-a gatit singura o ciorba primordiala care a facut sa se nasca totul din nimic, ca a fost candva o Mare Broasca ce s-a transformat in Om, ca acestor presupuneri (pe care ar trebui sa le luam ca adevarate), e musai sa le zicem... stiinta. Ca ar exista undeva o zana numita Selectia Naturala care a dezvoltat tot ce vedem in jurul nostru, vazutele si nevazutele.

e mult mai dificil, cel mai simplu este sa crezi ca totul a fost facut din vointa, in cateva zile.
insa ce spui omului care intreaba, dar ceapa? dar graul? de ce a trebuit ca omul sa se chinuie cateva mii de ani ca sa le creeze el insusi, de ce nu le-am avut de la inceput? de ce i-au trebuit mii de ani ca sa domesticeasca capra sau vaca? samd
in aceste cazuri zana e chiar omul.
dar uite, accept singurul raspuns posibil ca fiind adevarul, ca dumnezeu i-a daruit omului capacitatea de a face toate lucrurile astea si i le-a ingaduit chiar daca oamenii s-au chinuit mii de ani. dar ceea ce este de neinteles si teologia crestina nu cred ca poate da un raspuns coerent, este cum de accepta dumnezeu marea descoperire a omului, libertatea. sclavia este interzisa desi vt si nt o accepta si chiar o incurajeaza. egalitatea in drepturi. chiar daca inca sunt diferente majore intre indivizi, egalitatea este consfintita si este indubitabil ca nu mai este mult si va deveni si reala. aceste lucruri sunt vointa omului, sunt realizate numai de el, impotriva a ceea ce ni se spune in scripturi. aici ori e alba ori e neagra, ori e bine ce a realizat omenirea ori e rau, impotriva lui dumnezeu. hmmm, oare care o fi parerea bisericii...

În prealabil postat de Krautrock

Mie personal mi-e mai usor sa fiu ateu decat credincios

eu cred, dimpotriva, ca este mai greu.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Krautrock

Cat despre faptul ca omul trebuie sa creada in ceva... nu inteleg de ce trebuie neaparat sa crezi. De altfel mi se pare absolut nejustificat sa crezi daca nu ai in prealabil o baza pentru ceea ce crezi.

Fiecare om rational are o baza pentru ceea ce crede.
Si in tabara ateilor si in cea a credinciosilor exista oameni rationali.

Iar la unele intrebari, omul trebuie sa-si raspunda.
De unde vin? Incotro merg?
Si ateul trebuie neaparat sa creada ceva si sa-si dea un raspuns.
Si trebuie sa inventeze, nu are incotro. O ciorba primordiala. Pe care nu a vazut-o niciodata, trebuie sa creada in ea. Trebuie sa inveteze un big-bang. Poate avea el temeiuri suficiente sa creada? Aiurea. Nici vorba. Insa nu are incotro si atunci pune-te tata pe inventii. Iarta-mi limbajul mai colorat! Ramuri intregi ale stiintei se ocupa de desenatul si coloratul unor animalute fantasmagorice despre care nimeni nu stie in realitate cum aratau cu adevarat si daca au existat vreodata. Doctori in Dinozaurologie. Nu mai zic cati bani se invart in toata aceasta tevatura.

Acum eu nu zic ca animalutele alea frumos colorate nu au existat, ci doar ca existenta lor este o problema de credinta. Nimeni nu le-a vazut vreodata. Insa omul trebuie sa creda ceva. Si atunci se leaga de vreun os descoperit te miri pe unde si in jurul osului e in stare sa deseneze orice vrei tu.

Singura diferenta intre ceea ce crede un ateu si un credincios in legatura cu aparitia vietii si a omului este faptul ca omul credincios este onest si recunoaste ca ceea ce are el poarta numele de "credinta", pe cand ateul isi numeste credinta lui "stiinta". Insa explicatiile ateilor legate de aparitia omului pe pamant sunt orice vrei tu, numai stiinta, nu.

În prealabil postat de Krautrock

Trebuie pur si simplu sa crezi doar in lucrurile in care ai temeiuri suficiente pentru a le considera adevarate si trebuie sa eviti sa crezi in cele pentru care nu exista nicio baza. Nu neaparat sa crezi ca in spatele lor nu exista nimic ce merita sa fie cunoscut, ci doar sa ai curajul de a recunoaste ca nu stii ce se afla in spatele lor.

De ce atunci ateii nu au curajul de a recunoaste ca nu stiu cum a aparut omul pe pamant?