Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Spiritualitatea ortodoxa
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 19.07.2014, 23:53:06
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit Vindecarea slăbănogului din Capernaum

După ce, vindecându-i pe cei doi demonizați din ținutul Gadarei, locuitorii acelei cetăți Îl roagă să plece, Iisus se urcă în corabie și trece pe celălalt țărm al Mării Galileii, în Capernaum, cetatea unde locuia adesea. Ajungând aici, este înconjurat de mulțimi în scurt timp, și i se aduce înainte, coborându-l prin acoperișul desfăcut al casei, un slăbănog, pe care Mântuitorul îl vindecă iertându-i păcatele.

Slăbănogul în fața Mântuitorului, atunci, noi, acum, la Liturghie sau în fața icoanei, la rugăciune, când ne împărtășim, când ascultăm Evanghelia, dacă avem simțire duhovnicească.

„Iertate îți sunt păcatele”.
Citat:
Prin păcat, spun Părinții, omul încearcă să-și pună un fel de nou început; să se vadă pe el însuși ca un fel de cauză a lui. Parcă-ți pierzi conștiința originii. Originea e Dumnezeu. Și, în despărțirea de Dumnezeu, e ca și cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauză. În egocentrismul tău, făcând din tine un fel de centru. Și fiecare devenind un fel de centru - mii și miliarde de centre, haotic. Sărmanul om!
Această predică o găsim și în format audio, aici.
Attached Files
File Type: doc 01 Vindecarea slabanogului din Capernaum.doc (106,5 KB, 0 views)
Reply With Quote
  #22  
Vechi 20.07.2014, 00:03:48
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit

Păcat că un topic de o asemenea anvergură a apărut într-un sezon secetos al forumului, când pustiul bântuie pe-aici ca la el acasă!
__________________
Fiului, Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, și mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânță, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălțat fruntea noastră, Sfânt ești Doamne. (Catavasiile Nasterii Domnului, cântarea a 3-a)
https://www.youtube.com/watch?v=HQA4-R2RyBY
Reply With Quote
  #23  
Vechi 20.07.2014, 00:09:18
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Adevărat, de o vreme e secetă mare pe forum. Poate cu ajutorul sfântului Ilie de mâine să vină și ploaia.

Oricum, sper că topicul se va întinde pe o durată destul de lungă, încât să poată fi descoperit de cei care îl vor găsi util.
Reply With Quote
  #24  
Vechi 20.07.2014, 00:17:35
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

În continuarea cuvântului de mai sus, cu referire la păcat, părintele adaugă:
Citat:
Sărmanul om! De aceea Mântuitorul le spunea fariseilor, în stare de păcat, acest cuvânt grav: "Voi aveți drept tată pe diavolul". Înspăimântător cuvânt! E ca și cum ți-ai schimbat paternitatea. Și, viețuind tragic în filiația diavolului, atunci, îl moștenești. Răul din tine este moștenirea lui. El care, cum zice Sfântul Maxim, este tatăl răutății.
Reply With Quote
  #25  
Vechi 20.07.2014, 00:26:27
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

Iar dacă prin păcat ne facem fii ai diavolului, eliberarea de el ne-o aduce Dumnezeu prin Hristos, înfiindu-ne din nou. De aceea Îl numește pe slăbănog „fiule”:
Citat:
"văzând credința lor", spune Evanghelia - îl reinstituie pe slăbănog și-i zice "fiule". Îl scoate din moștenirea unde l-a dus demonul care l-a făcut paralitic. Deci paralizia lui era tocmai moștenire demonică. Scripturile ne încredințează de această legătură între rău (păcat) și orice slăbiciune umană, orice ruină, și moartea însăși. Toate acestea sunt operă a răului.
Iată, prin urmare, legătura dintre păcat și boală, precum și posibilitatea vindecării.
Reply With Quote
  #26  
Vechi 02.08.2014, 23:46:30
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit Înmulțirea pâinilor în pustie

Evanghelia de astăzi se cites™te după Matei, capitolul 14, versetele 14-22. Este vorba despre înmult›irea, de către Domnul Hristos, a pâinilor în pustie.

Încă de la început, părintele trece de la pustiul fizic, material, la cel dinlăuntrul nostru, spiritual:
Citat:
Uneori te cuprinde această neliniște, durere, simțind parcă pustiul acestei lumi; și, în golul sufletesc al omului, în pustiul lui, să dai, de la Hristos, împreună cu El, pâine; pustiului sufletesc al nostru, al fiecăruia. N-aș îndrăzni niciodată să vorbesc de pustiul cuiva, de neliniștea cuiva, fără să am în vedere mai întâi pustiul din sufletul meu, experiența acestui pustiu interior, pe care o facem fiecare. De aceea, una din întrebările cele mai adânci aceasta este: cum să hrănești pustiul din tine ca să-l faci roditor?
Ucenicii spun: ''€žlocul e pustiu''€, ''€žvremea e târzie''€, evocând cele două categorii existent›iale, spat›iul s™i timpul. ''€œSlobozește-i, dă drumul mulțimii să meargă să-și caute pâine''€.
Mântuitorul le spune că nu trebuie să plece.
Citat:
să nu plece nici de lângă Mine, nici de lângă voi. Când cineva pleacă de lângă Dumnezeu sau pleacă de lângă un om al lui Dumnezeu, ce se poate petrece! Dacă pleacă de lângă Dumnezeu înseamnă că omul vrea să rămână în pustiu; căci fără Dumnezeu n-ai alternativă.
Din răspunsul Mântuitorului dat ucenicilor: ''Dati-le voi să mănânce''€ rezultă menirea lor de acolo înainte: să hrănească; împlinind cuvântul profetuliui Amos, ce spusese: ''€œVa veni vremea când va fi foame în lume. Dar nu numai foame de pâine, ci și foame de cuvântul lui Dumnezeu''.

Cuvânt s™i pâine. Împărtăs™™anie:
Citat:
Nu trebuie să le separăm niciodată. Cel puțin în veacul de acum nu pot fi separate pâinea de cuvânt și cuvântul de pâine. De aceea Mântuitorul a și instituit Împărtășania: pentru ca în El să fie totodată și cuvântul Lui (prin Evanghelie), și trupul Lui (pâinea). Căci El este Pâinea care S-a pogorât din cer. Cuvânt și pâine: Evanghelie și Împărășanie.
Attached Files
File Type: doc 97 Inmultirea painilor in pustie.doc (68,5 KB, 0 views)

Last edited by CristianR; 03.08.2014 at 00:04:46.
Reply With Quote
  #27  
Vechi 03.08.2014, 09:41:38
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit continuare

Înmulțirea pâinilor și dăruirea lor – prin mâinle apostolilor – nu este altceva decât, din nou, Împărtășanie:
Citat:
Acum Mântuitorul privește la cer, Își înalță ochii și se roagă; binecuvintează, frânge și dă ucenicilor, iar ucenicii – mulțimilor. La fel: “Cum m-a trimis pe Mine Tatăl, Eu vă trimit pe voi”. Anticipa ziua învierii. Și ucenicii împărtășesc; și, de atunci, neîncetat, urmașii apostolilor au sarcina aceasta: ca, de la Hristos, și de la Tatăl, către Care El Și-a îndreptat privirea, inima, adâncul din El, și L-a invocat, să primească darul și să-l dea aproapelui.
Citat:
Așadar, acum, de la Tatăl prin Fiul, în Duhul Sfânt, pâinile capătă o nouă viață, un nou botez, dacă vreți; și trec în mâinile ucenicilor parte cu parte, iar de la ei la mulțimi, și se hrănesc mulțimile.


Taină care, mereu, se săvârșește în biserică, la fiecare Liturghie. Hristos cu apostolii și cu mulțimile, atunci; noi, acum, cu Hristos și cu preoții Lui.
Reply With Quote
  #28  
Vechi 03.08.2014, 23:34:24
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit sensul minunii dumnezeiești

Sau între semn s™i minune:
Citat:
Semn și pâine. Semn, mai bine zis decât minune. Minunea te aruncă în uimire, în miracol, în ceva neobișnuit, care uneori te tulbură; în care nu știi să deslușești. Și demonul e în stare de asemenea fapte. Semnul dumnezeiesc e altceva: îți transmite un mesaj dumnezeiesc. Or: ați dorit pâine, să vă săturați; doriți să vă vindec bolnavii; să vă spun cuvânt care să vă mângâie. Dar prin semn ce înțelegeți? Să înțelegeți ceea ce vreau să vă învăț și cum vreau să vă înalț la chemarea voastră de chip al lui Dumnezeu, de asemănare a lui Dumnezeu, de fii ai lui Dumnezeu!
Mai departe, iarăs™i o temă interesantă desprinsă si din această evanghelie: retragerea lui Dumnezeu din lume; aparenta Lui absent›ă:
Citat:
Deci Mântuitorul, în munte, se roagă, retras. Jos, la poalele muntelui – mulțimile; pe mare – ucenicii. Nu simți, parcă, aici, o stare de retragere tainică a lui Dumnezeu, a lui Hristos? În fața Tatălui, dar în rugăciune pentru noi. Iar noi, mulțimile, aici; ucenicii, deodată, în plină furtună, printre valuri care sunt gata-gata să înece sărmana corabie. Ce taină se dezvăluie aici! Nu simțim noi – în viața particulară dar și în viața comunitară, în ziua de azi, a neamului nostru, a valurilor ce ne bântuie, a încercărilor la care suntem supuși – că, parcă, undeva, Dumnezeu se retrage?

Nu-i mai simți, parcă, prezența, dar simți ceva tot atât de adânc, și mai sfâșietor, anume: prezența absenței. Pentru că știi că El există. Nu e lucru mai dureros decât să înduri și să simți că înduri, să ai conștiința că înduri prezența absenței Lui; pe care și mulțimile și ucenicii o simțeau adeseori.
Interesant îmi pare, mai departe, clasificarea lui Viktor Frankl, evocată de către părinte, cu privire la om: homo faber, homo amans, homo patiens, acestea reprezentând trei stadii, cel mai înalt fiind al suferint›ei, unde totul se destramă, totul se pierde, s™i numai atunci pot›i afla adevăratul sens, transcendent, care te unes™te cu Dumnezeu.

În încheierea predicii, părintele ne lămures™te:
Citat:
Acesta e mesajul Evangheliei de astăzi. Iisus veghează, dar vrea să vadă că noi ostenim pentru salvarea noastră. Că noi, mai ales, știm că El, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, El care a hrănit mulțimile (și poate că o parte din aceste mulțimi, împreună cu fariseii, L-au pus pe cruce) e trimisul Părintelui Ceresc. Și, ca Fiu al Părintelui Ceresc, ne știe pe noi toți, înrădăcinați în aceeași obârșie, a Lui, ca frați ai Lui. El suferă împreună cu noi și noi suferim împreună cu El și biruim împreună cu El, știind că pe El, Fiul lui Dumnezeu, L-a trimis Tatăl, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Să ne hrănească, dar să ne și crească pe noi, prin suferință, prin încercări și prin iubire și, mai mult, prin nevoință să biruim.

Last edited by CristianR; 03.08.2014 at 23:46:17.
Reply With Quote
  #29  
Vechi 06.08.2014, 23:16:45
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit Schimbarea la Față - pregustare a Învierii

Câteva cuvinte despre semnificația de excepție a sărbătorii de astăzi, în care revedem cu ochii duhului pe Domnul cum l-au văzut ucenicii Săi de taină - Petru, Ioan și Iacov - în lumina cea neînserată, netrecătoare, a Învierii.

Citat:
[...] acolo, cu adevărat, era cerul pe pământ – Treimea: Tatăl, care rostește, Fiul, care strălucește, față în față cu Tatăl și lumina, norul Duhului Sfânt, al Duhului în care odihnește Fiul, din veci în veci. Sfânta Treime, Dumnezeu cu oamenii: cu Moise și Ilie – Vechiul Testament, cu Petru, Iacov și Ioan – Noul Testament, cu Biserica întreagă.

Și se împlinea, cu adevărat, ce spusese Iisus cu câteva zile mai înainte, că “sunt unii din cei ce stau aici (adică în lumea aceasta și în acest timp) care nu vor gusta moartea (înainte de a muri, de sorocul acesta pe care după păcat îl trăim toți) până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1). Și au văzut-o atunci Petru, Iacov și Ioan. De aceea au și zis, prin Petru: “Bine este ca noi să fim aici…”. Cuvântul bine Îl descoperă pe Dumnezeu. Când un dregător L-a întrebat: “Bunule învățător, ce să fac să moștenesc viața de veci?”, Mântuitorul i-a răspuns: “Bun este numai Unul Dumnezeu” (Luca 18, 18-19). Și Petru a spus: Bine este aici – e Dumnezeu aici.
Mai departe, mărturia Sfântului Petru cu privire la Schimbarea la față a Domnului, la care participând, o descrie atât de frumos:
Citat:
Așa a auzit Petru: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Și, auziți: “Acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt. Și avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceți luând aminte ca la o făclie (o spune pentru noi toți: ca o făclie să iei parte la cuvânt) ce strălucește în loc întunecos până când va străluci ziua și luceafărul va răsări în inimile voastre”. Când a strălucit în ucenici, în Petru, Iacov și Ioan? Când au auzit cuvântul Tatălui ceresc și auzeau pe Iisus cu Moisi și Ilie vorbind. Ce înseamnă cuvântul, cum trebuie să te pătrundă, să nu dormi, să te trezești la cuvânt. “Și aceasta știind mai dinainte, nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia, căci proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1, 16-21). Orice cuvânt e în Duhul Sfânt, așa a fost rostit atunci și așa l-a rostit Petru.

Last edited by CristianR; 06.08.2014 at 23:23:20.
Reply With Quote
  #30  
Vechi 06.08.2014, 23:17:25
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.220
Implicit

În finalul predicii, părintele redă o frumoasă s™i rară mărturie a unui alt mare duhovnic român, părintele Petroniu Tănase, martor si el, în Duh, la Schimbarea la fat›ă, la 2000 de ani după sfântul Petru:
Citat:
€œEram la slujba care s-a săvârșit atunci pe Muntele Sfânt, către seară. Soarele se afla ca de o suliță deasupra orizontului, proiectând până departe pe mare umbra muntelui, care părea un stâlp uriaș înfipt în mare. În curând, apoi, s-a afundat și soarele în mare, tivind o jumătate de orizont ca o linie strălucitoare de lumină neînserată.

În partea opusă, luna, care anul acela era plină, se pregătea și ea să răsară. Și-și vestea sosirea, completând cealaltă jumătate de orizont cu brâul de lumină și împlinind astfel o coroană de lumină de-a lungul întregului orizont. Sfântul Munte se afla în centru, iar soarele și luna, din spatele orizontului, țineau coroana de lumină de deasupra muntelui Schimbării la față. Priveliștea era de o măreție negrăită. Parcă eram înconjurat de revărsarea de lumină din lumina cea neînserată, din lumina de la schimbarea Domnului la față. Atosul se preschimbase în Tabor.

A răsărit apoi luna, învăluind muntele cu lumina ei tainică. În fața bisericuței din vârful muntelui s-a aprins un foc mare și a început privegherea de toată noaptea. Bisericuța era aproape plină de monahi și pelerini, care veniseră la prăznuire, între care se aflau și câțiva dintre cântăreții buni ai Atosului. Cântau: Veniți să ne unim în Muntele Domnului și să vedem schimbarea Lui la față. Și din lumină să luăm lumină. Minunata imnografie a sărbătorii ne făcea să trăim aievea taina cea neapusă a schimbării la față a Domnului. M-am așezat jos și, obosit de cale, am ațipit o clipă, dar m-am trezit imediat, tresărind și cuprins de o simțire cu totul neobișnuită.

Ce se întâmplase? La strană cântăreții cântau cu multă însuflețire, dar cântarea nu se auzea ca venind dintr-un loc (de la ei), ci se petrecea ceva cu totul minunat și cu neputință de explicat. Cântarea parcă se materializase. Tot văzduhul din biserică, însăși biserica și toate cele dintr-însa cântau. Eu însumi, trupul tot, mâini și picioare, se transformaseră într-o minunată cântare. Și eu mă simțeam ca și cum pluteam pe o întindere nesfârșită și elementul pe care mă aflam și în care eu însumi mă transformasem cu totul era acea nemaiauzită cântare. Nu visam; eram cu totul treaz și conștient de sine.

Mă vedeam plutind pe undele cântării ca pe o mare și lacrimi neoprite îmi curgeau din ochi. Mi-am adus aminte de cuvintele apostolului de pe Tabor: Doamne, bine este să fim aici. Și aș fi vrut ca melodia să nu se mai oprească niciodată. Între timp, cântăreții de la strană au încetat; dar cântarea aceea minunată continuam să o aud nu pe din afară, ci lăuntric, și o simțeam ca îndepărtându-se mereu, ca pe o lumină de seară care se stinge încetul cu încetul.

Privegherea nu știu când a trecut, dar afară începuse să se lumineze. Cei doi aștri își schimbaseră locurile. Luna se pregătea să se ascundă în mare, iar soarele cu raze de foc își anunța sosirea, împletind încă o dată cu razele lor cununa de lumină de deasupra Atosului. Cețuri fugare se strecurau de prin văi spre vârful muntelui, învăluindu-l cu nori auriți de razele soarelui ce răsărea, ca norul de lumină de pe Tabor. Noi ne găseam deasupra lor. Ne-am coborât spre Panaghia plini de bucuria tainică a prăznuirii, dar acordurile dumnezeieștii cântări tot se mai auzeau, ca niște ecouri din lumea de taină a altui veac.

De atunci muntele s-a schimbat. De câte ori îi văd vârful luminos, aducerea aminte cu dor de privegherea de la Schimbarea la față a Domnului rămâne o lumină de nestins, iar părinții psalți de atunci, când îi întâlnesc, îmi apar ca niște soli ai luminii celei neînserate€.

Last edited by CristianR; 07.08.2014 at 10:00:36.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare