Despre etimologia cuvîntului ler

[MihaiFloarea]

Personal, consider că ler este cuvînt românesc fără aport latin. Mă întemeiez pe afirmaţiile lui Mihai Vinereanu din Dicţionarul etimologic al limbii române: „Formele lerui, precum şi lerului sînt forme cu desinenţă de genitiv-dativ, ceea ce infirmă practic ipoteza lui pr. I. Ionescu. Acest refren trebuie pus în legătură cu rom. ler =1. vreme, timp; 2. timp în care cineva este în floarea vîrstei", cuvînt întîlnit şi în expresia "a-i trece (cuiva) lerul" cu sensul de "a fi îmbătrînit", dar şi cu sensul de "farmec, haz", astfel că refrenul pare să însemne "cîndva în acele vremuri de început, vremuri fericite de demult", cu referire la un timp mitic, fericit. În plus, rom. ler, lerui, poate fi asociat cu alb. Lerë "naştere, răsărit", sensuri cvasi-identice. Astfel, pare să fie vorba de un radical vechi traco-iliric *ler- cu sens de "început, naştere, răsărit", cu referire la naşterea lui Iisus sau a altei divinităţi pre-creştine cu extindere la creştinism. Origine traco-ilirică.“ (Bucureşti, Editura S.C. ALCOR EDIMPEX S.R.L., 2008, p. 487).