binecuvantarea

[o_copila]

Doamne-ajuta! Auzim deseori cuvantul "binecuvantare" rostit in diferite contexte si cu diferite intelesuri... Eu, una, nu stiu prea bine (de aceea si intreb) ce reprezinta binecuvantarea, cand se da, cand se cere (am auzit ca unii crestini cer binecuvantare Duhovnicului lor pentru orice, pentru a citi o carte, pentru calatorie, pentru anumite fapte pe care doresc sa le realizeze), cine poate da binecuvantarea (doar un Preot sau si un simplu crestin cand zice "Dumnezeu sa te binecuvanteze!" sau "Sa ai o zi binecuvantata!"), in ce forme se da (prin semnul cu mana pe care il face Preotul in timpul Slujbelor in semnul Sfintei Cruci, in aer, sau pe crestetul crestinului, sau doar zicand cineva "Dumnezeu sa te binecuvanteze!") si care este diferenta dintre acestea? Care este diferenta dintre binecuvantarea pe care o da un Preot si cea pe care o da un Ierarh? Un Diacon poate da binecuvantare?...
Ma puteti ajuta? Multumesc frumos! Dumnezeu sa va rasplateasca!
Ioana-Raluca

[costel]

In primul rand, Dumnezeu este Cel ce binecuvanteaza, impartasind fapturilor darurile Sale (Fac. 1,22.28; 9,1; 12,2-3 etc). Oamenii alesi au si ei puterea de a binecuvanta, in numele lui Dumnezeu singurul izvor al binecuvantarii: Isaac il binecuvinteaza pe Iacov (Fac. 27,7 s.u- ; 28,1-4) ; Iacov ii binecuvinteaza pe fiii sai (Fac 49). Moise, inainte de a muri, ii binecuvinteaza pe israeliti (Deut. 33,1 s.u.) ; la sfintirea templului, regele Solomon ii binecuvinteaza pe cei prezenti (III Regi 8, 14 s.u.) etc.
Puterea de a binecuvanta a fost insa incredintata in mod special preotilor. Astfel, Melchisedec, preotul-rege din Salem, il binecuvinteaza pe Avraam (Fac. 14,19-20; Evr. 7,1.6); iar aceasta binecuvantare era o dovada incontestabila a superioritatii lui Melchisedec fata de Avraam, caci "cel mai mic ia binecuvantare de la cel mai mare" (Evr. 7,7). In Num. 6,23-27, binecuvantarea este instituita ca o functiune specifica a preotiei mozaice : "Spune lui Aaron si fiilor sai si le zi : Asa sa binecuvantati pe fiii lui Israel si sa ziceti catre ei : Sa te binecuvan-teze Domnul si sa te pazeasca! Sa caute Domnul asupra ta cu fata vesela si sa te miluiasca ! Sa-si intoarca Domnul fata Sa catre tine si sa-ti daruiasca pace ! Asa sa cheme numele Meu asupra fiilor lui Israel si Eu, Domnul, ii voi binecuvanta". Formula aceasta cuprinde trei invocari, in fiecare din ele fiind cuprins numele prea sfant; e o preinchipuire a binecuvantarilor trinitare crestine. Este absolut clar ca formula din Num. 6, 24-26 nu e o simpla rugaciune, ci poseda o reala eficienta, caci Dumnezeu afirma in mod expres ca va binecuvanta El pe fiii lui Israel asupra carora preotii vor fi invocat numele Lui.
Despre binecuvantare ca functiune specific preoteasca ne vorbesc si alte texte din Vechiul Testament (Deut. 10,8; I Par. 23,13; II Par. 30,27 s.a.). Isus Sirah se roaga lui Dumnezeu sa faca eficienta "binecuvantarea lui Aaron" (36,19), adica a preotilor care se trageau din semintia lui Aaron. In Mal. 2,2, Dumnezeu ameninta pe preotii decazuti ca va transforma binecuvantarea lor in blestem. Din scrierile talmudice aflam ca la templul din Ierusalim preotii binecuvantau pe credinciosi in fiecare zi, la jertfa de dimineata; dupa distrugerea templului, binecuvantarea se savarsea in sinagogi, la rugaciunea de dimineata. In Ziua Ispasirii, ea era repetata de patru ori. Binecuvantarea se rostea numai in limba ebraica. Ea se savarsea dupa un anumit ritual : toti preotii deodata binecuvantau poporul, stand in picioare si ridicand mainile deasupra capului.
Noul Testament atesta clar ca binecuvantarea liturgica a fost preluata de crestinism, de la inceput. Mantuitorul insusi este infatisat in repetate randuri savarsind binecuvantari asupra persoanelor sau lucrurilor. Prin atingere sau prin punerea mainilor, Iisus ii vindeca pe bolnavi. Prin binecuvantare a inmultit painile (Matei 14,19; 15,36; Ioan 6,11). La Cina de Taina, El a binecuvantat painea si vinul (Matei 26, 26-27 ). La Emaus, Iisus Cel inviat a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o celor doi ucenici (Luca 24, 30-31) ; acestia L-au recunoscut "la frangerea painii" (v. 35), adica dupa maniera sa obisnuita de a frange painea, dupa ce a binecuvantat-o (in acest text nu e vorba, probabil de savarsirea Sf. Euharistii, ci de binecuvantarea obisnuita a mesei, care avea insa la Iisus un marcat caracter liturgic).
Deosebit de semnificativa este binecuvantarea copiilor de catre Mantuitorul (Matei 19,13-15 ; Marcu 10,13-16). Sfintele Evanghelii relateaza ca I s-au adus Mantuitorului copii "ca sa-si puna mainile peste ei". Ucenicii ii certau pe cei ce au adus copiii. Domnul insa a zis : "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu". Apoi si-a pus mainile peste ei. Sf. Marcu adauga unele detalii semnificative: la cuvintele de mai sus, Mantuitorul, dupa Marcu a adaugat: "Adevarat zic voua: Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra in ea" (Marcu 10,15); apoi a savarsit asupra lor o binecuvantare cu pronuntat caracter liturgic : "Si luandu-i in brate, i-a binecuvantat, punandu-si mainile pesfe ei" (Marcu 10,16).
Referindu-se la relatarea acestui episod din Evanghelia de la Marcu, un autor remarca :"Cele mai multe dintre pericopele pe care Sf. Marcu le-a inclus in Evanghelia sa au fost selectate deoarece ele aveau o relatie importanta cu unele probleme de credinta sau de disciplina din Biserica apostolica; si este probabil ca pentru ca reda cuvantul Domnului pe care Biserica l-a inteles ca reprezentand gandul Sau in ce priveste problema botezarii copiilor". Desigur ca prima parte a acestei constatari poate fi aplicata in "general relatarilor evanghelice. Intelegem astfel ca Sfintele Evanghelii reflecta nu numai ceea ce a zis sau a facut Mantuitorul, ci si viata Bisericii din epoca apostolica.
In ce priveste intalnirea dintre Mantuitorul si copii, sensul baptismal al relatarilor evanghelice este mai presus de orice indoiala". Aici insa ele ne intereseaza ca dovezi incontestabile ale savarsirii de catre Mantuitorul a binecuvantarii ca act liturgic. Desigur ca, dincolo de invitatia de a primi pe copii la botez, Biserica primara a vazut in gestul Mantuitorului un temei si un model al binecuvantarilor liturgice impartasite prin episcopi si preoti. Istorisind acest episod, Sfintii Evanghelisti evoca, indirect, ceea ce se savarsea in mod curent in sanul Bisericii in vremea lor.
Mantuitorul a transmis Sfintilor Sai Apostoli puterea de a face minuni (Matei 10,1 urm ; Luca 10,1 urm.) si de a binecuvanta casele in care intra cu cuvintele : "Pace casei acesteia" (Matei 10,12 ; Luca 10,5) 17. Sf. Marcu ne spune ca Apostolii vindecau pe cei bolnavi, ungandu-i cu untdelemn (Marcu 6,13) ; ei isi exercitau astfel puterea data lor de Mantuitorul.
Dupa Pogorarea Duhului Sfant, binecuvantarea va intra in uzul obisnuit al vietii bisericesti. Salutarile din Epistolele Noului Testament sunt de fapt formule liturgice si binecuvantare.
Sf. Apostoli au transmis puterea de a binecuvanta episcopilor si preotilor, prin taina hirotoniei. Asemenea preotilor aaroniti, care mijloceau binecuvantarea dumnezeiasca poporului lui Israel, preotii crestini exercita binecuvantarea ca act liturgic, mijlocitor al sfintirii pentru noul popor al lui Dumnezeu.
In Biserica veche, binecuvantarea persoanelor era practicata in variate forme. Din scrierile postapostolice aflam ca episcopii si preotii binecuvantau pe credinciosi fie in cadrul slujbelor, fie in afara acestora. Se stie, de pilda, ca la Roma, la sfarsitul Sf. Liturghii, episcopul binecuvanta succesiv diferite grupuri de clerici si de credinciosi. In Constitutiile apostolice aflam o formula de binecuvantare episcopala la incheierea slujbei de seara. In aceeasi scriere, se interzice laicilor de a uzurpa vreuna dintre functiunile preotesti, printre care este mentionata "binecuvantarea mica si mare". Noul Testament ne ofera marturii ca inca in epoca apostolica era practica si binecuvantarea sau sfintirea lucrurilor.

[moro.d]

eu nu-ti pot da decat diferitele intelesuri pe care le are acest cuvant:

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa graţia divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoţi) A revărsa harul divinităţii asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P.anal. A dori prosperitate şi fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoştinţă. [Prez. ind. şi: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

cu alte cuvinte... binecuvantarea ti-o poate da direct Dumnezeu, preotul poate revarsa asupra ta harul divinitatii (harul divinitatii l-a primit la hirotonie), atunci cand doresti bine cuiva inseamna ca-l binecuvantezi (dak ii doresti raul il afurisesti sau il blestemi)... sau il poti binecuvanta (lauda) pe Dumnezeu (vezi Psalmul 102)...

In foarte multe icoane Domnul Iisus Hristos si unii sfinti sunt infatisati facand semnul crucii cu mana dreapta, putem deci lua astfel binecuvantare?!

Mirela, de la o icoana nu pleci niciodata sarac. E ca o imbratiasare pe care ti-o da cineva drag atunci cand pleci de acasa. Asa pleaca si omul de la o icoana - cu putere de a imbratisa mai minunat lumea.

[windorin]

Preotul binecuvinteaza cu mana in chipul in care binecuvinteaza Insusi Hristos, in icoana.

Crestinul de rand poate inchina si el lucruri, insa asa cum se inchina pe el insusi, cu mana pregatita pentru facerea Sfintei Cruci, cu trei degete lipite si doua stranse la baza lor. Crestinul isi inchina perna, la culcare, mancarea, la masa, pana si orice lucru folosit in cursul zile, de la pahar pana la lopata si carte. Aceasta faceau si unii dintre parintii din manastiri, simpli calugari.

Am gasit un articol mai vechi, dar tare interesant despre binecuvantare. Nevoia de binecuvantare

[costel]

În prealabil postat de mirelat

In foarte multe icoane Domnul Iisus Hristos si unii sfinti sunt infatisati facand semnul crucii cu mana dreapta, putem deci lua astfel binecuvantare?!

Mirela, de la o icoana nu pleci niciodata sarac. E ca o imbratiasare pe care ti-o da cineva drag atunci cand pleci de acasa. Asa pleaca si omul de la o icoana - cu putere de a imbratisa mai minunat lumea.