Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor

[cocorel]

În prealabil postat de Tangun

Atâta timp cât mintea dominată de sinele fals vă conduce viaţa, nu vă puteţi simţi cu adevărat bine; nu vă puteţi simţi împăcat sau împlinit, cu excepţia unor intervale foarte scurte, în care obţineţi ceea ce v-aţi dorit, când o dorinţă tocmai a fost împlinită. Deoarece sinele fals este un sentiment derivat al identităţii, el are nevoie să se identifice cu lucruri externe. Are nevoie să fie atât apărat, cât şi alimentat constant. Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupaţia, cu statutul şi recunoaşterea socială, cu educaţia şi cunoştinţele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relaţiile, cu istoria de viaţă personală sau a familiei, cu sisteme de credinţe şi apelează deseori la identificări politice, naţionaliste, rasiste, religioase şi alte identificări colective. Niciuna dintre acestea nu sunteţi voi.

Găsiţi că este înspăimântător? Sau este o eliberare să ştiţi acest lucru? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să renunţaţi la toate aceste lucruri. Poate că acum vă vine greu să credeţi şi, bineînţeles, nu vă cer să credeţi că nu vă puteţi regăsi identitatea în nimic din toate acestea. Veţi afla singur adevărul, îl veţi afla cel mai târziu în momentul în care veţi simţi că se apropie moartea. Moartea ia tot ceea ce nu sunteţi voi. Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri” — şi să descoperi că nu există moarte. Nu vă căutaţi sinele în minte.

Tu ai ajuns la aceasta stare de "mort inainte de a muri"/ Te simti eliberat,plin definitiv si fara nici un gol si identificat total cu sinele adevarat? Daca da la ce anume a trebuit sa renunti ca zici aici despre poisesiuni,cariera,familie...ce anume ai lasat in urma din toate astea?

[Karine]

. Iar iluminarea, atat pentru el si pentru toti cei care se regasesc in invataturile lui, cat si pentru mine, a luat nastere in urma unei depresii , anxietati de mic copil, aproape de limita autodistrugerii, lipsa dorintei de a mai trai, dorinta de nonexistenta puternica si o lipsa de sens a vietii. Suferinta cumplita in care esti prins si in care crezi ca nu mai ai scapare, pana atunci cand te lasi abandonat in ea.[/quote]

nu asta cauta si printul Sidhartha? eliberarea de durere?
si traind invatatura asta ai scapat de durere?
uneori durerea (spirituala si trupeasca) e un semn al bolii spirituale.. daca doare, e ceva bolnav...
uneori durerea e o binecuvantare neinteleasa...
Nu vreau sa par ca sunt avocatul durerii dar sustin ne-fuga de durere ci explorarea sufletului omului care are curajul sa sada in durere, sa se inteleaga, accepte, iubeasca, si sa se indragosteasca mai mult de Hristos si de ceilalti oameni purtatori inca de rana sau de rani si cicatrici.
Tu in ce relatie mai esti cu durerea?

[Tangun]

@cocorel
Inainte de toate, trebuie sa intelegi legea la care este supus totul; tot ceea ce exista in acest univers. Tu esti inginer, te va ajuta sa intelegi. In univers actioneaza doua forte egale, dar opuse. La baza creatiei acestui univers sta dualitatea. Energia pozitiva si energia negativa, sunt cele doua forte egale si de semn opus. Niciuna nu e mai puternica decat cealalta, niciuna dintre ele nu reprezinta atingerea scopului spiritual. In tot acest camp de forte, orice e prins la mijloc este supus unei transformari care in final va ajunge in starea de pace. A fi atras mai mult intr-o parte decat in cealalta inseamna un dezechilibru.Desavarsirea spirituala are loc atunci cand intre cele doua forte intervine pacea.
Mai mult decat atat, orice corp atras mai puternic spre una din parti, in detrimentul celeilalte, va genera o contraforta (si o cadere implicit) in partea opusa, si cu cat va fi mai departe de centru - care este starea de echilibru - cu atat forta inspre partea opusa va fi mai mare (experimentul unui pendul care cu cat il tragi mai mult intr-o directie, cu atat mai mult el se va duce in directia opusa).
Din acest principiu universal simplu, intelegem mai bine ce inseamna fericire, nefericire, bine si rau etc.
Ce inseamna a avea dorinte; omul care isi doreste fericire, va trai in mod obligat si nefericirea. Fericirea este inseparabila de nefericire. In acelasi mod, orice placere este inseparabila de durere. Iubirea falsa a oamenilor este tot o forma de satisfacere a placerii, de aceea in majoritatea relatiilor, ei traiesc simultan si iubirea si ura. Iubirea adevarata este contopirea cu Fiinta. Totusi iubirea aceasta pamanteana ajuta in evolutia sufletului. Orice stare de bine este de asemenea urmata de o stare de rau, pentru ca in modul asta te afli in dezechilibru universal. Starea maxima a evolutiei spirituale este pacea; lipsa de dorinte de: fericire, nefericire, placere, durere, satisfactii si asa mai departe. Pacea absoluta intre cele doua forte care transforma fiinta si aduce lumina constiintei la viata, acesta este sinele adevarat si cea mai mare bucurie care nu este nici dorinta, nici placere ci Viata insasi. Principiul universal este dual la fel ca tot ceea ce este forma, spatiu, iar desavarsirea spirituala este unitatea, iesirea din forma, spatiu si iluzia timpului. Viata nu este supusa timpului, ea este Clipa de acum, prezenta ta.

Ce anume am lasat in urma din tot ce am spus mai sus? Identificarea si iluzia ca ma voi implini vreodata prin ele, ca fiinta. Oamenii, inconstienti fiind din punct de vedere spiritual, au senzatia ca se implinesc prin toate acele posesiuni, cariera, familie, chiar sisteme religioase. Nu ajung la desavarsire spirituala nici prin sisteme religioase pentru ca prin asta se lasa purtati de inertie, in speranta ca cineva va veni si ii va salva. Astfel ei nu fac altceva decat sa isi amane transformarea interioara din stadiul de identificare cu forma la stadiul fara de forma. Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la tot ce e pamantesc si sa negi existenta ta aici, e cu totul altceva. Numai ca prin dezidentificarea de toate, renuntarea la iluzia ca te vei implini prin ceva exterior tie, se trezeste constiinta, limpezimea, pacea, bucuria de a trai Clipa prezenta, eliberarea de suferinta si durere, acceptarea a tot ceea ce exista in prezent, realitatea asa cum este ea. Sunt multi oameni care au avut parte de aceasta trezire, cand nu au mai stiut cine sunt ei, pentru ce sunt ei, ce sunt ei si incotro se indreapta ei. Cu cat vei continua sa te minti singur, traind momente scurte de falsa satisfactie, cu atat vei trai apoi si durerea. Durerea amagirii si a iluziei.

@karine
Durerea ca si placerea sunt dezechilibru spiritual. Acum, paradoxul este ca inconstienta spirituala naste durerea, dar durerea arde si transforma sufletul inaltandu-l spre constiinta.
Eu nu am facut niciodata referire la fuga de durere, ci la calea spre eliberare. Durerea se naste dintr-o rezistenta interioara fata de ceea ce exista sau are loc in prezent. A trai durerea sau placerea inseamna a fi condus de minte, iar eliberarea este atunci cand te eliberezi de minte, te lasi abandonat durerii, purtat de Fiinta. Totusi durerea este necesara omului inconstient, pentru ca altfel nu are loc transformarea interioara. Dar cand omul este constient spiritual, isi da seama ca cea mai mare parte a durerilor omenesti sunt inutile. Ele sunt create de el insusi, atata timp cat viata ii este condusa de o minte care nu este supusa observarii. Durerea pe care o creezi acum este intotdeauna o forma de neacceptare a ceea ce ti se intampla, a ceea ce exista. La nivelul gandului, rezistenta este o forma de a judeca. La nivel emotional, este o forma de negativism. Forta negativa a pus stapanire pe tine si te va seca de energie vitala. Placerea este de semn opus si se afla tot in dezechilibru. Omul coplesit de durere este dependent si de placere, inconstient fiind de acest lucru. Omul fericit este si nefericit totodata. Intensitatea durerii depinde de gradul de rezistenta la momentul prezent, care la randul sau depinde de gradul in care te identifici cu mintea. Mintea incearca mereu sa nege Clipa de acum si sa scape de ea. Ea spera la viitor, si traieste trecutul. Uita prezentul.
Cu alte cuvinte, cu cat va identificati mai mult cu mintea, cu atat veti suferi mai mult. Sau putem spune si asa: cu cat sunteti mai capabili sa respectati si sa acceptati Clipa de acum, cu atat veti fi mai liber de suferinta si durere. Renuntati la personalitate si va veti elibera de suferinta. Personalitatea este opusul vietii. Este egoul care se separa de viata. Personalitatea completa este sinuciderea. Sinuciderea este egoul maxim ce poate exista.
Personalitatea este o boala. Multi admira animalele de ce? Pentru ca prin ele circula viata. Te plimbi pe malul unui lac si privesti o rata. Esti o personalitate, esti destept dar o particica din tine si-ar dori sa fie o rata, de ce? Pentru ca tu in comparatie cu acea rata esti lipsit de viata. Lipsit fiind de viata nu iti ramne decat sa te intregesti prin posesiuni, relatii intime, cariera, lucruri, amintiri, iluzii si sperante.
Eu nu am ajuns inca in stadiul complet , fiind inca la inceputul transformarii, dar am constientizat de unde vine durerea si cum pot sa ma eliberez atunci cand o traiesc. Nu trebuie sa depui rezistenta interioara, pur si simplu te lasi purtat de Fiinta. E greu sa pot explica...e asemenea situatiilor din metrou sa zic asa, sau cand te afli intr-un mijloc de transport in comun unde, daca rezistenta ta interioara fata de fortele la care esti supus e mare, atunci vei trai o oribila stare de durere. Daca te afli in fata mai multor oameni, esti supus unei energi uriase a intregului. Cu cat te consideri mai mult o individualitate, separat de toti ceilalti, vei trai o profunda durere de cap. In metrou mai ales, multi oameni incearca sa se distraga de la acest lucru citind o carte. Sau aidoma celulei canceroase. Cu cat celula va lucra mai mult pentru sine, uitand de intreg care este corpul, nu va realiza ca se indreapta catre moarte.

[cocorel]

În prealabil postat de Tangun

La baza creatiei acestui univers sta dualitatea. Energia pozitiva si energia negativa, sunt cele doua forte egale si de semn opus.

Pai aici faci exact ceea ce ne sfatuiai sa nu facem: iti folosesti mintea cu toate presupunerile si calculele astea.Pentru mine la baza creatiei sta Dumnezeu si in afara de el nu exista decat Lipsa LUI iar cele doua "forte" nu par sa fie egale.

În prealabil postat de Tangun

Iubirea falsa a oamenilor este tot o forma de satisfacere a placerii, de aceea in majoritatea relatiilor, ei traiesc simultan si iubirea si ura.

In majoritatea,dar nu in toate relatiile.De exemplu intre parinte-copil nu incape ura.Nu cred sa existe prea multi parinti care sa ajunga sa-si urasca copii vreodata.

În prealabil postat de Tangun

Starea maxima a evolutiei spirituale este pacea; lipsa de dorinte de: fericire, nefericire, placere, durere, satisfactii si asa mai departe. Pacea absoluta intre cele doua forte care transforma fiinta si aduce lumina constiintei la viata, acesta este sinele adevarat si cea mai mare bucurie care nu este nici dorinta, nici placere ci Viata insasi. Viata nu este supusa timpului, ea este Clipa de acum, prezenta ta.

Pacea asa cum o vezi tu e extrem de egoista.Lipsa oricarei emotii presupune lipsa dragostei,a compasiunii si ne trimite intr-un fel de izolare fata de ceilalti.Nu ne pot perturba nicicum asadar e ca si cum n-ar exista pentru noi.Sa-mi imaginez acum ca sunt singur pe planeta si traiesc Clipa e o traire trista si de fapt e mai mult decat moarte.Omul are nevoie de ceilalti ca sa traiasca cu adevarat.Si chiar si formularea asta cu Clipa e ciudata,nici nu apuci s-o constientizezi de fapt.Daca aceste Clipe nu ar fi oranduite intr-o succesiune oarecum logica (continua) si ar fi -sa zicem-clipe din file diferite-cum sa ajungi sa le simti,sa le traiesti,cand zboara inainte de-a te dumiri in ce film te afli?

În prealabil postat de Tangun

Ce anume am lasat in urma din tot ce am spus mai sus? Identificarea si iluzia ca ma voi implini vreodata prin ele, ca fiinta. Oamenii, inconstienti fiind din punct de vedere spiritual, au senzatia ca se implinesc prin toate acele posesiuni, cariera, familie, chiar sisteme religioase. Nu ajung la desavarsire spirituala nici prin sisteme religioase pentru ca prin asta se lasa purtati de inertie, in speranta ca cineva va veni si ii va salva. Astfel ei nu fac altceva decat sa isi amane transformarea interioara din stadiul de identificare cu forma la stadiul fara de forma.

Nici crestinii practicanti nu au parerea ca "se implinesc" prin cariera,familie,posesiuni si nici macar credinta-pentru ca cei adevarati cu cat sunt mai credinciosi se cred fara de merite si deci nu asteapta impliniri.Intr-un fel e oarecum similar cu ce spui tu: spera doar sa se transforme interior catre mai bine.Marea diferenta pe care o vad eu intre aceste doua moduri de viata este daruirea crestinului pentru ceilalti.Va suferi cu el,il va iubi si sa stii ca sunt unii-cei mai imbunatatiti-care au ajuns sa transforme ura,durerea si toate celelalte din "partea intunecata a fortei" direct in iubire,fara ca "pendulul" sa-i arunce inapoi...

[Tangun]

În prealabil postat de cocorel

Pai aici faci exact ceea ce ne sfatuiai sa nu facem: iti folosesti mintea cu toate presupunerile si calculele astea. Pentru mine la baza creatiei sta Dumnezeu si in afara de el nu exista decat Lipsa LUI iar cele doua "forte" nu par sa fie egale.

Ceva nu e in regula cu ceea ce spui.. trebuie sa fii capabil sa faci diferenta intre ce inseamna a folosi mintea si ce inseamna sa te identifica cu ea, sau sa fii folosit de ea.

În prealabil postat de cocorel

In majoritatea,dar nu in toate relatiile. De exemplu intre parinte-copil nu incape ura.Nu cred sa existe prea multi parinti care sa ajunga sa-si urasca copii vreodata.

Aici esti total subiectiv, de aceea spui ca nu sunt parinti care sa isi urasca copiii. Inconstienti fiind din punct de vedere spiritual, majoritatea celor care se considera parinti, tanjesc dupa implinirea sinelui lor fals prin copiii lor. Manipularea la nivel fin asupra copiilor, vine de la faptul ca eul lor fals (egoul neimplinit al parintilor), isi doreste ca ceea ce nu au realizat ei in viata sa li se realizeze prin copii. Echilibrul universal intervine atunci cand proprii lor copii nu le indeplinesc dorintele egoiste. Majoritatea copiilor simt in ziua de azi aversiune, daca nu ura fata de parintii lor pentru ca fiinta lor simte relatia ca fiind neautentica. Astfel parintele egoist, sufera din cauza ca nici prin prorpiul copil nu si-a intregit sinele fals, nestiind ca aceasta e purificarea lui.


[quote=cocorel;353831]Pacea asa cum o vezi tu e extrem de egoista.Lipsa oricarei emotii presupune lipsa dragostei,a compasiunii si ne trimite intr-un fel de izolare fata de ceilalti.Nu ne pot perturba nicicum asadar e ca si cum n-ar exista pentru noi.Sa-mi imaginez acum ca sunt singur pe planeta si traiesc Clipa e o traire trista si de fapt e mai mult decat moarte.Omul are nevoie de ceilalti ca sa traiasca cu adevarat.Si chiar si formularea asta cu Clipa e ciudata,nici nu apuci s-o constientizezi de fapt.Daca aceste Clipe nu ar fi oranduite intr-o succesiune oarecum logica (continua) si ar fi -sa zicem-clipe din file diferite-cum sa ajungi sa le simti,sa le traiesti,cand zboara inainte de-a te dumiri in ce film te afli?[quote]

Prin traire vei constientiza despre care pace vorbesc, si ca e iubirea insasi, si nu e nicio separare de ceilalti. Atat iti pot spune deocamdata pentru ca tu esti inca de parere ca indragostirea/dragostea este sinonima cu iubirea. Spun asta pentru ca inca folosesti cuvintele "ciudata, plictiseala, etc". Inca mai traiesti aceste stari.

În prealabil postat de cocorel

Nici crestinii practicanti nu au parerea ca "se implinesc" prin cariera,familie,posesiuni si nici macar credinta-pentru ca cei adevarati cu cat sunt mai credinciosi se cred fara de merite si deci nu asteapta impliniri.Intr-un fel e oarecum similar cu ce spui tu: spera doar sa se transforme interior catre mai bine.Marea diferenta pe care o vad eu intre aceste doua moduri de viata este daruirea crestinului pentru ceilalti.Va suferi cu el,il va iubi si sa stii ca sunt unii-cei mai imbunatatiti-care au ajuns sa transforme ura,durerea si toate celelalte din "partea intunecata a fortei" direct in iubire,fara ca "pendulul" sa-i arunce inapoi...

Aici iar mintea care incearca sa te foloseasca te duce in eroare. Daca spera sa se transforme in interior nu vor realiza nimic. Transformarea are loc si atat, odata intervenita speranta te lasi purtat de inertie si nu e altceva decat inconstienta. 99% dintre cei identificati cu sisteme religioase asteapta implinirea din nimic. Egoismul lor a ajuns foarte departe, de ce? Egoismul in starea de inceput se considera superior fata de toti ceilalti dar odata inaintat si amplificat egosimul capata o forma si mai profunda; sentimentul de inferioritate fata de ceilalti. In spatele sentimentului de superioritate se afla teama de inferioritate valabila pentru forma de inceput a egoului. In spatele sentimentului de inferioritate se afla dorinta de a fi superior fata de ceilalti, stare cu care se identifica religiosul. Trebuie sa ai constiinta treaza ca sa poti observa aceasta forma egoista la religiosi. Este atat de profund inchistata in ei incat nici ei insisi nu se pot observa. Ei spun ca nu isi doresc merite si ca se daruiesc aproapelui dar in adancul lor asteapta recompense de la Dumnezeu, si de la aproapele. Trebuie sa ai constiinta treaza ca sa ajungi sa simti toate minciunile existente din adancul oamenilor.

[cocorel]

Cred ca inca mai traiesc stari de tot felul chiar si ciudate dar plictiseala nu,cred ca nu m-am plictisit niciodata pentru ca sunt prea multe de facut intr-o singura viata.Acuma tu negi cu desavarsire sacrificul unui parinte pentru copiul lui sau zici ca toti copii sunt porniti pe parinti.Si ii scoti pe credinciosi ca fiind cei mincinosi.Crezand treaba aia cu pendulul nu te gandesti ca se poate sa se ntoarca cu aceeasi masura?(amplitudine) Dar sa vedem ce se mai intampla ca pe undeva am inteles eu ce vrei sa zici cu pierderea asta a noastra printre propriile degete.Noi suntem si Bau-bau si Fat Frumos.

[Tangun]

Nu exista "intoarcerea pendulului" atunci cand te afli in starea de echilibru.
Sa vorbim putin despre sacrificiul pentru celalalt. De fapt, in ce consta acest sacrificiu ? De la bun inceput trebuie sa intelegem ca orice ajutor, dar, cadou, daca este de natura materiala, este un sacrificiu inutil din punct de vedere spiritual. Orice ajutor material este o piedica in calea evolutiei spirituale atat a celui ce daruieste, cat si a celui ce primeste acel ajutor. E bine de stiut faptul ca majoritatea oamenilor se pierd toata viata daruind ajutoare materiale, bunuri sau bani, inconstienti ca oricat ar da, daca e de natura materiala este in zadar. Cand o persoana primeste ajutor, egoul ei se consolideaza si se blocheaza evolutia spirituala. De asemenea, persoana care ofera ajutor material isi potenteaza propriul ego si in ea se vor naste asteptarile si amagirea ca va primi ceva in schimb. Evitati sa primiti , indiferent ce anume, daca este de natura materiala (bunuri, lucruri, mancare, haine, daruri, etc.), pentru ca nu stiti ce va ia inapoi persoana care vi le daruieste. Va ia ceva mult mai de pret. Oricine are impresia ca va primi inapoi, dupa ce va da altora, daca este din partea materiei, se amageste. El nu face altceva decat sa satisfaca dorinti, si cu ajutorul lor sa potenteze egourile.Tot amagire va fi si daca va crede ca evolueaza spiritual pentru ca nu va fi asa. Singurul ajutor spiritual adevarat valabil este hrana spirituala. Daruiti hrana spirituala celorlalti si asa va veti inalta. Indrumati cu sfaturi doar daca sunteti constienti si cu adevarat Prezenti intr-o situatie, altminteri veti provoca mai mult rau decat ajutor. Cu altfel de ajutor, in afara de ajutorul spiritual, nu veti reusi decat sa agravati situatia celui pe care credeti ca il ajutati.

Sacrificiul parintilor pentru copii;
Daca aveti copii mici, oferiti-le ajutor, indrumare si protectie atat ca va sta in puteri, si atat cat au ei nevoie, dar mai important este sa le oferiti spatiu - spatiu ca ei sa existe. Ei vin in aceasta lume prin intermediul vostru, dar ei nu sunt niciodata "ai vostri". Credinta ca "eu stiu ce e cel mai bine pentru tine" poate fi adevarata in cazul copiilor foarte mici, dar pe masura ce cresc, devine din ce in ce mai putin adevarata.
Cu cat aveti mai multe asteptari de la modul cum ar trebui sa decurga viata lor, cu atat va situati mai mult in mintea voastra in loc sa fiti prezenti pentru ei. Pana la urma vor face greseli si vor cunoaste suferinta, asa cum se intampla cu toti oamenii. De fapt, acestea ar putea fi greseli doar din punctul vostru de vedere. Ceea ce este pentru voi o greseala poate fi exact experienta necesara copiilor vostri.
N-ar fi minunat sa va puteti cruta copiii de orice suferinta? Nu, n-ar fi. Atunci nu s-ar mai dezvolta ca fiinte umane si ar ramane superficiale, identificate cu forma exterioara a lucrurilor. Suferinta ii impinge spre profunzimile fiintei. Suferinta este provocata de identificarea cu forma si tot ea erodeaza identificarea cu forma. Mare parte din ea este provocata de ego, dar in final suferinta distruge egoul - numai ca acest lucru nu se intampla pana cand nu suferiti in mod constient.

Omenirea este menita sa transceada suferinta, dar nu in felul in care crede egoul. Una dintre numeroasele presupuneri eronate ale egoului, unul dintre numeroasele ganduri amagitoare este ca "n-ar trebui sa sufar". Uneori parintii egoisti transfera gandul asupra cuiva apropiat: "Copilul meu n-ar trebui sa sufere". Chiar gandul acesta este cel care se afla la radacina suferintei. Suferinta are un scop nobil: evolutia constiintei si arderea egoului. Omul de pe cruce reprezinta o imagine arhetipala. El reprezinta fiecare barbat si fiecare femeie. Cata vreme opuneti rezistenta suferintei, procesul va fi unul lent, caci rezistenta are drept rezultat si mai mult ego de depasit. Insa cand acceptati suferinta, se produce o accelerare a procesului, datorata faptului ca suferiti in mod constient. In miezul suferintei constiente se afla deja transmutarea. Focul suferintei devine lumina constiintei.
Egoul spune: N-ar trebui sa sufar", iar gandul va provoaca si mai multa suferinta. Este o deformare a adevarului, iar acesta este intotdeauna paradoxal. Adevarul este acela ca trebuie sa acceptati suferinta, tocmai pentru a o putea transcede.

Omul identificat in ultimul stadiu cu sistemele religioase nu isi poate transforma total interiorul;
Pentru o dezvoltare completa, spirituala, este necesar ca fiecare sa traiasca totul, pentru ca apoi sa piarda totul. Acesta este sensul mortii. Cu cat omul va trai mai identificat cu un lucru, o situatie, un concept, un ideal pe pamant, cu atat suferinta mortii va fi mai mare, si dezamagirea de dupa ea. Moartea vine si ia tot ceea ce nu a fost omul cu adevarat. Omul identificat cu bunurile materiale va avea agonie atunci cand va pierde toate bunurile, si va ramane inconstient dupa moarte. Omul care a crezut ca isi intregeste sentimentul de sine prin ceilalti (copii, familie, sot, sotie, etc), va suferi cand va afla ca toate au fost zadarnice pentru ceea ce era el cu adevarat, si va ramane de asemenea inconstient dupa moarte. Omul identificat cu conceptele religioase de asemenea va avea de suferit ,odata ce a trait identificat cu mintea lui, si va ramane si el adormit dupa ce va trece dincolo. EL a sperat la un viitor mai bun fara sa stie ca misiunea lui era sa invete sa traiasca prezentul, sa devina mai constient de ceea ce este el cu adevarat.
Dupa pragul mortii, cei identificati cu conceptele din minte, sisteme religioase, idealuri, dorinte, asteptari, vor ramane exact ceea ce au fost din punct de vedere spiritual: aproape total inconstienti. E bine de stiut ca ei isi repeta aceleasi ritualuri si dincolo de pragul mortii, avand aceleasi dorinte si aceleasi asteptari. Sufletele lor traiesc fara a putea comunica cu ceilalti mai constienti, din cauza ca acest lucru le lipseste cu desavarsire. Sunt prinsi in propriile lor concepte si asteptari, repetand ca o fantoma (priviti din exteriorul lor), aceleasi obiceiuri si ritualuri din timpul vietii de pe pamant. Practic ei isi intarzie evolutia catre ridicarea constiintei.
Daca omul reuseste sa atinga constiinta fiintei inainte de moartea trupeasca, dezidentificandu-se de tot ceea ce e forma, timp, spatiu, atunci el va ramane constient si dincolo de moarte, mergand mai departe pe calea evolutiei.
Bine de stiut este si faptul ca religiosul nu accepta inca "plictiseala" de a fi constient si fara de trup, de aceea el isi traieste inca, propriile concepte "bune sau rele", intr-un plan destul de jos al densitatii materiei.
Oamenii care inca mai au dorinte, asteptari si sperante sunt inconstienti spiritual. Aceasta este suferinta si durerea pe care si-o creeaza singuri, datorita mintii care analizeaza trecutul si asteapta cu teama viitorul care nu exista. Tot ceea ce exista din punct de vedere spiritual este Prezentul. Cu cat esti mai Prezent constiinta este treaza.

[Tangun]

Iluzia fundamentala a religiei: Asteptarea de viitor si pierderea Clipei de acum;

Dezvoltare spirituala 2 - Iluzia timpului;
Intrebare: Chiar dacă accept în întregime că, în ultimă instanţă, timpul este o iluzie, ce importanţă va avea acest lucru în viaţa mea? Tot trebuie să trăiesc într-o lume complet dominată de timp.

Acceptarea intelectuală nu este decât o altă credinţă şi nu va conta prea mult în viaţa ta.
Pentru a înţelege acest adevăr, trebuie să îl trăiţi. Când fiecare celulă a corpului vostru este atât de prezentă încât să simtă că vibrează de viaţă şi când puteţi simţi această viaţă în fiecare moment ca bucurie a Fiinţei, atunci se poate spune că v-aţi eliberat de timp.

Dar mâine tot va trebui să-mi plătesc facturile şi tot voi îmbătrâni şi voi muri, ca toată lumea. Deci, cum aş putea spune vre-o dată că m-am eliberat de timp?

Nu facturile de mâine sunt adevărata problemă. Disoluţia corpului fizic nu este o problemă.
Pierderea Clipei de acum este problema, sau mai degrabă iluzia principală care transformă o simplă situaţie, un eveniment sau o emoţie într-o problemă personală şi în suferinţă. Pierderea Clipei de acum este pierderea Fiinţei. A te elibera de timp înseamnă a te elibera de nevoia psihologică de trecut pentru a avea o identitate şi de viitor pentru a atinge satisfacţia. Reprezintă cea mai profundă transformare a conştiinţei pe care v-aţi putea-o imagina. în cazuri rare schimbarea se produce radical şi dramatic,odată pentru totdeauna. Aceasta se întâmplă de obicei printr-o abandonare totală în mijlocul unei suferinţe intense. Cei mai mulţi oameni trebuie să muncească pentru ea. După ce aţi trăit de câteva ori această stare atemporală de conştiinţă, începeţi să oscilaţi între aceste dimensiuni ale timpului şi prezenţei. In primul rând, începeţi să conştientizaţi cât de rar atenţia voastra este situată într-adevăr în prezent. Dar a şti că nu sunteţi prezent este deja un mare succes: această conştiinţă este prezenţă — chiar dacă iniţial nu ţine decât câteva secunde în timp cronologic înainte de a se pierde din nou. Apoi, din ce în ce mai des, alegeţi să vă concentraţi asupra prezentului mai degrabă decât asupra trecutului sau a viitorului şi, ori de câte ori realizaţi că aţi pierdut clipa de faţă, sunteţi capabil să vă opriţi la ea nu doar câteva secunde, ci perioade mai lungi de timp, din perspectiva timpului cronologic. Aşa că înainte de a vă fixa ferm în starea de prezenţă, adică înainte de a fi pe deplin conştient, veţi oscila un timp între conştiinţă şi neconştientizare, între starea de prezenţă şi starea de identificare cu mintea. Pierdeţi clipa prezentă, dar vă întoarceţi la ea de nenumărate ori. în final, prezenţa devine starea voastra predominantă. în cazul majorităţii oamenilor, prezenţa fie nu este experimentată niciodată, fie este trăită numai accidental şi pentru scurt timp, în rare ocazii, fără a fi recunoscută ca atare. Cei mai mulţi oameni oscilează nu între conştiinţă şi lipsa ei, ci între diferite niveluri de inconştienţă.

Starea obişnuită de inconştienţă şi inconştienţa profundă; despre diferite niveluri de inconştienţă;

După cum ştiţi probabil, în timpul somnului oscilaţi între faza somnului fără vise şi cea a
somnului cu vise. In mod similar, în starea de veghe, majoritatea oamenilor nu fac altceva decât să oscileze între nivelul obişnuit al inconştienţei şi o inconştienţă profundă. Când vorbesc despre starea obişnuită de inconştienţă, mă refer la identificarea cu gândurile şi cu emoţiile personale, cu reacţiile, cu dorinţele şi cu aversiunile voastre. Este starea normală a majorităţii oamenilor. în această stare, sunteţi condusi de mintea dominată de sinele fals şi nu sunteţi conştienti de Fiinţă. Nu este o stare de durere sau de nefericire acută, ci una în care există un nivel redus, aproape continuu, de disconfort, neplăcere, plictiseală sau nervozitate — un fel de stare de fundal. Poate că nu vă daţi seama de acest lucru pentru că face parte atât de mult din viaţa „normală", tot aşa cum nu conştientizaţi niciun zgomot de fond continuu, de intensitate joasă, ca, de exemplu, bâzâitul unui aparat de aer condiţionat, până când acesta încetează. Când încetează brusc, apare o senzaţie de
uşurare. Mulţi oameni folosesc alcoolul, drogurile, sexul, mâncarea, munca, televizorul sau chiar cumpărăturile ca anestezice, în încercarea inconştientă de a îndepărta această neplăcere de fond. Când se întâmplă astfel, o activitate care ar fi putut să fie foarte plăcută, dacă s-ar fi desfăşurat cu moderaţie, se poate transforma într-o dependenţă, şi tot ceea ce poate aduce ea în asemenea , condiţii este o eliberare foarte scurtă.

Disconfortul stării de inconştienţă obişnuită se transformă în durerea inconştienţei profunde - o stare mai acută şi mai evidentă de suferinţă şi de nefericire — atunci când lucrurile „nu merg cum trebuie", când sinele fals este ameninţat sau când există o provocare, o ameninţare, o pierdere, reală sau imaginară, majoră în situaţia voastra de viaţă, sau un conflict într-o relaţie. Este o versiune intensificată de inconştienţă obişnuită, diferită de prima nu prin natura, ci prin intensitatea ei.
În inconştienţa obişnuită, rezistenţa habituală sau negarea a ceea ce există creează acea
neplăcere şi acea nemulţumire pe care majoritatea oamenilor le acceptă ca viaţă obişnuită.
Când această rezistenţă este intensificată de o provocare la adresa sinelui fals, apare un
negativism intens, ca furia, frica profundă, agresiunea, depresia etc. Inconştienţa profundă înseamnă adesea activarea corpului-durere şi identificarea cu el. Violenţa fizică ar fi imposibilă fără inconştienţa profundă. Ea poate să apară foarte uşor în acele momente şi locuri în care o mulţime de oameni sau chiar o naţiune întreagă generează un câmp colectiv de energie negativă.

Cel mai bun indicator al nivelului vostru de conştiinţă este modul în care procedaţi atunci când în calea vieţii voastre se ivesc obstacole. în conformitate cu obstacolele, o persoană deja inconştientă tinde să devină şi mai inconştientă, iar una conştientă tinde să devină şi mai profund conştientă. Puteţi folosi un obstacol pentru a vă trezi sau îi puteţi permite să vă tragă într-un somn şi mai profund. Visul inconştienţei obişnuite se transformă atunci într-un coşmar. Dacă nu puteţi fi prezenti nici măcar în circumstanţe obişnuite, ca de exemplu atunci când vă aflaţi singuri într-o cameră, când vă plimbaţi prin pădure sau ascultaţi pe cineva, atunci cu siguranţă nu veţi putea să rămâneţi conştienti când un lucru „merge prost" sau când vă confruntaţi cu persoane sau situaţii dificile, cu pierderea sau cu ameninţarea pierderii. Veţi fi copleşit de o reacţie, care în final este întotdeauna o formă de frică, şi veţi fi tras înapoi într-o inconştienţă adânca. Aceste greutăţi reprezintă testele. Numai felul în care le faceţi faţă vă va arăta, voua şi celorlalţi, cât de departe aţi ajuns în ceea ce priveşte starea voastra de conştiinţă, şi nu cât de mult puteţi sta cu ochii
închişi sau ce viziuni aveţi.
Aşa că este esenţial să aduceţi mai multă conştiinţă în viaţa voastra în situaţiile obişnuite, când totul decurge relativ de la sine. în acest fel, puterea prezenţei voastre va creşte. Ea generează un câmp energetic cu o frecvenţă de vibraţie foarte înaltă in interiorul şi în jurul vostru, iar în acest câmp nu poate pătrunde şi nu poate supravieţui nici măcar puţină inconştienţă, negativism, disonanţă sau violenţă, aşa cum întunericul nu poate supravieţui în prezenţa luminii.
Când învăţaţi să fiţi martorul propriilor gânduri şi emoţii, un aspect esenţial al stării de
prezenţă, veţi fi surprins poate când veţi conştientiza pentru prima oară caracterul „static" al stării obişnuite de inconştienţă şi vă veţi da seama cât de rar aţi avut o stare de confort interior, dacă l-aţi simţit vreodată. La nivelul gândirii, veţi descoperi o mare rezistenţă sub forma criticilor, a nemulţumirilor şi a proiecţiilor mentale, care vă îndepărtează de clipa prezentă. La nivel emoţional, va exista un curent subteran de disconfort, tensiune, plictiseală sau nervozitate. Ambele sunt aspecte ale modului obişnuit de rezistenţă a minţii.

[Tangun]

Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezenti;

Alte tipuri de inconstienta umana; Încercaţi să vă surprindeţi lamentându-vă în gând sau cu voce tare în legătură cu o situaţie în care vă aflaţi, de ceea ce fac sau spun alţi oameni, de mediul înconjurător, de situaţia voastra de viaţă, chiar şi de vreme. A te plânge de o situaţie implică întotdeauna neacceptarea stării existente. Acest comportament are invariabil o încărcătură negativă inconştientă. Când vă plângeţi, vă transformaţi într-o victimă. Când vă exprimaţi cu voce tare nemulţumirea, deţineţi controlul. Deci, schimbaţi situaţia printr-o acţiune sau exprimându-vă nemulţumirea, dacă este necesar şi posibil; ieşiţi din situaţie sau acceptaţi-o. Orice alt comportament aparţine anormalităţii.

Starea obişnuită de inconştienţă este întotdeauna legată într-un fel de negarea Clipei de
acum. Acum implică, desigur, şi un „aici". Vă opuneţi faptului de a vă afla „aici şi acum"? Unii oameni , de pilda religiosii, ar prefera, de exemplu, să se afle în altă parte. ,Aici" nu este niciodată suficient de bun pentru ei. Cand acel "altadata, in alta parte" va ajunge in prezent, desigur ca nici atunci nu vor fi multumiti. Acesta este somnul etern al religiosilor.
Autoobservându-vă, descoperiţi dacă nu este şi cazul vostru. Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezenti.
Dacă descoperiţi că pentru voi este intolerabil să vă aflaţi „aici şi acum" şi că acest fapt vă face nefericiti, aveţi trei posibilităţi: să ieşiţi din situaţie, să o schimbaţi sau să o acceptaţi complet. Dacă doriţi să vă asumaţi responsabilitatea pentru viaţa voastra, trebuie să alegeţi una dintre aceste trei posibilităţi şi trebuie să faceţi acest lucru chiar acum. Iar apoi să acceptaţi consecinţele. Fără scuze. Fără negativism. Fără poluare psihică. Păstraţi-vă curat spaţiul interior. în cazul în care treceţi la acţiune — schimbând situaţia sau ieşind din ea — mai întâi renunţaţi la negativism, dacă este posibil. Acţiunile care vin din observarea a ceea ce este necesar sunt mai eficiente decât cele care vin dintr-o atitudine negativistă.

Orice acţiune este mai bună decât lipsa acţiunii, mai ales dacă aţi fost blocat într-o situaţie
nefericită mult timp. Dacă este vorba de o greşeală, cel puţin învăţaţi ceva, astfel încât cazul respectiv să nu mai fie o greşeală. Dacă rămâneţi blocat, nu învăţaţi nimic. Frica vă împiedică să treceţi la fapte? Recunoaşteţi frica, observaţi-o, îndreptându-vă atenţia asupra ei, fiţi complet prezent. Aceasta va distruge legătura dintre frică şi gândirea voastra. Nu lăsaţi frica să vă inunde mintea. Folosiţi puterea momentului prezent. Frica nu o poate învinge. Dacă într-adevăr nu există niciun lucru pe care l-aţi putea face pentru a schimba starea de lucruri aici şi acum şi dacă nu puteţi ieşi din situaţie, atunci acceptaţi în totalitate să vă aflaţi aici şi acum, renunţând la orice rezistenţă interioară. Sinele fals şi nefericit, care iubeşte sentimentul de suferinţă, de ură, care adoră să-şi plângă de milă nu va mai putea supravieţui în acest caz. Această atitudine se numeşte abandonare.Abandonarea nu înseamnă slăbiciune. Ea implică o mare putere. Numai o persoană care s-a abandonat pe sine are acces la puterea spirituală. Abandonându-vă, obţineţi o eliberare interioară în
raport cu situaţia. Atunci s-ar putea să constataţi că situaţia se schimbă fără să mai fie nevoie să faceţi vreun efort. Oricum, sunteţi liberi.

Sau există un lucru pe care „ar trebui" să-l faceţi, dar pe care nu-l faceţi? Ridicaţi-vă şi faceţi acest lucru chiar acum. Ca alternativă, puteţi să vă acceptaţi pe deplin inactivitatea, lenea sau pasivitatea din acest moment, dacă aceasta este alegerea voastra. Trăiţi complet acest sentiment. Savuraţi-l. Fiţi cât puteţi de leneş sau de inactiv. Dacă trăiţi conştient şi complet sentimentul, veţi scăpa curând de el. Sau poate nu. Oricum, nu mai există niciun conflict interior, rezistenţă sau negativism.

Sunteţi stresati? Sunteţi atât de ocupati să ajungeţi în viitor, încât prezentul este redus la un simplu mijloc de a ajunge acolo? Stresul este provocat de faptul că vă aflaţi „aici", dar doriţi să fiţi „acolo" sau de faptul că vă aflaţi în prezent, dar căutaţi să trăiţi în viitor. Este o scindare care vă consumă interior foarte mult. A crea şi a trăi cu această sciziune interioară este o nebunie. Faptul că oricine altcineva face la fel nu înseamnă că este un lucru mai puţin nebunesc. Dacă trebuie, vă puteţi mişca mai repede, puteţi lucra mai repede sau chiar alerga, dar fără să vă proiectaţi în viitor şi fără să respingeţi prezentul. Când vă mişcaţi, munciţi, alergaţi — implicaţi-vă total în activitate. Bucuraţi-vă de fluxul de energie care circulă prin corp, de nivelul înalt de energie al acestui moment. Acum nu mai sunteţi stresati, nu vă mai rupeţi în două. Nu faceţi decât să vă mişcaţi, să alergaţi, să
munciţi — şi să vă bucuraţi de acest lucru. Sau puteţi renunţa la tot, aşezându-vă pe o bancă în parc. Dar când faceţi acest lucru, observaţi-vă mintea. Ar putea să spună: „Ar trebui să munceşti. Pierzi timpul". Observaţi-vă mintea. Zâmbiţi la atacurile ei.

Trecutul ocupă mare parte din atenţia voastra? Vorbiţi şi vă gândiţi deseori la el, fie
pozitiv, fie negativ? Vă gândiţi la lucrurile importante pe care le-aţi realizat, la aventurile, la
experienţele voastre sau la rolul de victimă şi la lucrurile oribile care vi s-au întâmplat sau poate pe care le-aţi făcut voi altei persoane? Gândurile vă trezesc un sentiment de culpabilitate, de mândrie, resentimentele, furia, regretul sau autocompătimirea? în acest caz nu numai că întreţineţi un fals sentiment de identitate, dar ajutaţi şi la accelerarea procesului de îmbătrânire a corpului, creând o acumulare de trecut în psihicul vostru. Verificaţi pe cont propriu acest lucru la persoanele care au o tendinţă puternică de a rămâne agăţate de trecut, de pilda cei infipti adanc in conceptiile si sistemele de gandire.
Lăsaţi trecutul să moară în fiecare moment. Nu aveţi nevoie de el. Faceţi referire la el numai
atunci când este relevant pentru prezent. Simţiţi puterea acestui moment şi plenitudinea Fiinţei. Faceţi-vă simţită prezenţa.

[Tangun]

Sunteţi îngrijorati? Aveţi multe gânduri care încep prin „Cum ar fi fost dacă...?" înseamnă că va-ţi identificat cu mintea, care se proiectează într-o situaţie imaginară din viitor şi creează frica. Nu aveţi cum să rezolvaţi o asemenea situaţie, pentru că ea nu există. Este o fantomă mentală. Puteţi pune capăt acestei nebunii care vă afectează sănătatea şi viaţa pur şi simplu acceptând ce se întâmplă în momentul prezent. Conştientizaţi-vă respiraţia. Simţiţi aerul intrând şi ieşind din corp. Simţiţi-vă câmpul energetic interior. în viaţa reală — spre deosebire de proiecţiile imaginare ale minţii — nu aţi fost nevoit să faceţi faţă decât momentului prezent. întrebaţi-vă ce „problemă" aveţi acum, nu anul viitor, nu mâine sau peste cinci minute. Ce nu e în regulă cu momentul prezent? Puteţi întotdeauna să faceţi faţă prezentului, niciodată viitorului — şi nici nu sunteţi obligaţi să faceţi asta.
Răspunsul, puterea, acţiunea corectă sau resursa vor fi aici când veţi avea nevoie de ele, nu înainte şi nici după aceea.

„Într-o zi voi reuşi." Obiectivul pe care vi l-aţi fixat v-a acaparat atât de mult atenţia, încât
reduceţi momentul prezent la un simplu instrument pentru atingerea unui scop? Vă răpeşte bucuria a ceea ce faceţi? Aşteptaţi să începeţi să trăiţi? Dacă vă construiţi un astfel de tipar mental, indiferent de ceea ce veţi realiza sau veţi obţine, prezentul nu va fi niciodată destul de bun; viitorul va părea întotdeauna mai bun decât prezentul. O reţetă perfectă pentru insatisfacţie şi neîmplinire permanentă, nu sunteţi de acord?

A fi religios; Esti de obicei o persoană care aşteaptă? Ce procent din viaţă vă petreceţi aşteptând? Eu numesc „aşteptare la scară mică", de exemplu, coada de la oficiul poştal, un blocaj în trafic, coada de la aeroport sau aşteptarea unei persoane la o întâlnire etc. „Aşteptarea la scară mare" este aşteptarea următorului concediu, a unui loc de muncă mai bun, a momentului când copiii vor creşte, a unei relaţii într-adevăr importante, a succesului, a securităţii financiare, a raiului sau iadului de dupa moarte, a momentului când vom fi o persoană importantă sau când vom avea mai multe cunoştinţe. Nu de puţine ori, oamenii îşi petrec toată viaţa aşteptând să înceapă să trăiască. Religiosii asteapta sa traiasca cu adevarat dupa ce mor. Cand vreodata vei putea trai in viitor cand defapt scopul vietii tale era sa inveti sa traiesti prezentul?

Aşteptarea este o dispoziţie mentală. În principiu, înseamnă să doreşti viitorul; să nu doreşti
prezentul. Nu îţi doreşti ceea ce ai şi vrei ceea ce nu ai. Orice aşteptare creează în inconştient un conflict interior între a te afla aici şi acum, unde de fapt nu vreţi să vă aflaţi, şi viitorul proiectat, în care aţi dori să trăiţi. Acest lucru vă reduce foarte mult calitatea vieţii, făcându-vă să pierdeţi prezentul.
Nu este nimic rău în a te strădui să-ţi îmbunătăţeşti situaţia de viaţă. Bineînţeles că vă puteţi îmbunătăţi situaţia de viaţă, dar nu vă puteţi îmbunătăţi viaţa. Viaţa este factorul primar. Viaţa este Fiinţa voastra profundă. Ea este deja desăvârşită, completă, perfectă. Voi trebuie doar sa deveniti constienti de ea. Situaţia voastra de viaţă constă în circumstanţe şi experienţe personale. Nu este nimic rău în a-ţi fixa obiective şi a încerca să realizezi anumite lucruri. Greşeala constă în folosirea lor ca substitut pentru sentimentul vieţii, pentru Fiinţă. Singurul punct de acces către acest sentiment este ACUM. Sunteţi ca un arhitect care nu acordă niciun fel de atenţie fundaţiei unei clădiri, dar investeşte o mulţime de timp în suprastructură.
De exemplu, mulţi oameni aşteaptă prosperitatea. Ea nu poate veni în viitor. Când respectaţi, recunoaşteţi şi acceptaţi pe deplin realitatea prezentă — locul în care vă aflaţi, cine sunteţi, ce faceţi chiar acum — când acceptaţi pe deplin ceea ce aveţi, sunteţi recunoscător pentru ceea ce aveţi, recunoscător pentru ceea ce este, recunoscător pentru Fiinţă. Recunoştinţa pentru momentul prezent şi plenitudinea vieţii de acum este adevărata prosperitate. Ea nu poate veni în viitor. Apoi, în timp, această prosperitate se va manifesta în cazul vostru în diferite feluri. Dacă nu sunteţi satisfăcut cu ceea ce aveţi sau sunteţi frustrat sau supărat din cauza lipsurilor din prezent, aceasta vă poate motiva să vă îmbogăţiţi, dar şi dacă veţi câştiga milioane, veţi continua să trăiţi starea prezentă de lipsă şi în adâncul sufletului veţi continua să vă simţiţi neîmplinit. Puteţi avea multe experienţe interesante pe care să le plătiţi cu bani, dar ele se vor încheia repede şi vă vor lăsa mereu cu un sentiment de gol interior şi cu nevoia unei gratificări fizice şi psihice suplimentare. Nu veţi trăi comuniunea cu Fiinţa şi nu veţi simţi plenitudinea vieţii de acum, singura
prosperitate autentică.
Aşa că abandonaţi dorinţa ca stare mentală. Când vă surprindeţi alunecând în aşteptare...
ieşiţi repede din ea. Reveniţi la momentul prezent. Trăiţi şi bucuraţi-vă de ceea ce trăiţi. Dacă sunteţi prezenti, nu mai aveţi nevoie să aşteptaţi nimic. Aşa că data viitoare când cineva vă va spune: „îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi", îi puteţi răspunde: „Nu face nimic. Nu am aşteptat. Am stat aici şi m-am simţit bine — savurând bucuria de a fi eu însumi".
Acestea sunt numai câteva strategii mentale obişnuite pentru negarea momentului prezent,
care fac parte din starea normală de inconştienţă. Ele sunt uşor de trecut cu vederea tocmai pentru că sunt atât de bine fixate în obişnuinţele noastre, în modul nostru normal de a trăi: fundalul static al nemulţumirii perpetue. Dar cu cât exersaţi mai mult observarea stării mental-emoţionale interioare, cu atât vă va fi mai uşor să sesizaţi blocajul în trecut sau în viitor, adică momentul în care sunteţi inconştienti, şi să vă treziţi din visul timpului în prezent. Dar aveţi grijă: sinele fals, nefericit, bazat pe identificarea cu mintea trăieşte în timp. El ştie că momentul prezent este propria sa moarte şi prin urmare se simte foarte ameninţat de el. Va face tot ce poate pentru a vă smulge de aici. Va încerca să vă menţină în capcana timpului.