Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[AlinB]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Fiecare vorbeste alta limba si asta chiar nu este ceva nou sub soare,de la Babel si pana in prezent :) Primul link postat,foarte interesant(pt cine are disponibilitatea sa-l citeasca cu atentie pana la capat)si complet ignorat,se refera la legatura spovedanie-impartasire din perspective chiar istorice.In schimb linkul postat de Alin se refera la varianta finala a unui studiu teologic despre slujba Cununiei.Cred ca fiecare vorbiti despre altceva.

Este vorba de acelasi autor care se pare ca nu se remarca neaparat printr-un mare discernamant, chiar daca punctual ar putea avea dreptate pe ici si colo.

Primul link,dupa cum trist a remarcat promotorul sau,a trezit fix acelasi interes precum cotele apelor Dunarii.Ori toti sunt savanti pe subiect si nu mai au nimic de aflat,ori nu prea au inteles,din diverse motive, ce spune ieromonahul acolo,ori au inteles dar cele scrise se cam bate cap in cap cu realitati cotidiene intelese din perspective romantice ori,cel mai grav,nu intereseaza pe nimeni in comparatie cu profunde subiecte precum gradinaritul.Cu riscul de a deveni extrem de antipatic(nu ma deranjeaza)pot spune nu este ceva deloc nou din pacate.

Eh, deschide un sondaj daca vrei sa afli cauzele exacte.
Eu zic ca e mai bine asa.
Poti aduga la optiunile de sondaj: "instinctul ca ceva din cele scrise pute" mai degraba decat "cele scrise se cam bate cap in cap cu realitati cotidiene intelese din perspective romantice".

Acum, pe concret - asa cum crestinismul a evoluat (in sens generic fara conotatii + sau -), si forma lui concreta de organizare a evoluat (in sensul de conotatie +).

Forma actuala este probabil cel mai bine adaptata omului actual, ca mai sunt exceptii e partea doua, dar calea de a ajuns o exceptie nu este sa te comporti ca una (in sensul extrem rebel-egotic).

Eu nu merg pe instinct pe asa ceva iar domnul ieromonah Pruteanu nu imi pare genul de om incult cu privire la doctrina credintei sale,sunt prudent cand am de gand sa critic un astfel de om intrucat abordarea dansului nu lasa loc de expedieri rapide,o critica sistematica se face dupa alte reguli,mai putin sentimentale sau partizane :) Daca tot vrei sa cureti o asemenea abordare atunci trebuie sa operezi metodic,sa tai precis,o faci ca la carte.

Hai sa-ti dau un exemplu de evolutie in crestinism care,in opinia mea,arata cat de subtire este linia metamorfozei istorice.(Faza initiala):Notiunea de ,,pacatosi"in conceptia ebraica clasica,cand se refereau in scrierile lor in mod generic la un grup de persoane,nu se referea la cei ce pacatuiau ocazional dintre evrei ci la cei care, intr-un mod fundamental,erau in afara Legii,adica pagani.Pentru evreii era folosita notiunea de resha'im,adica mai apropiat de imaginea vierilor din pilda din Marcu 12:1-12.Cand evreii au inceput sa traduca versiunea ebraica in greaca(faza secunda a evolutiei) s-a folosit pt pacatosi sintagma ,,hamartoloi"si acesta a devenit termenul standard pe care evreii vorbitori de greaca il foloseau pt cei care erau in afara Legamantului si nu cunosteau Legea.Termenul grecesc a absorbit practic cele doua distinctii iudaice intr-o singura notiune pt ca acel cuvant in greaca se putea referi,traditional si previzibil, atat la neamuri dar simultan si la evrei incadrati anterior in notiunea de resha'im.In Evanghelii cuvantul grec se refera la evreii care in mod sistematic(suntem in a treia faza a mutatiei)si flagrant pacatuiesc,nefiind cu nimic diferiti de neamuri ba chiar mai vinovati.Tu astazi,cand folosesti notiunea de ,,pacatosi"nu te referi in nici un caz in mod preponderent la evrei ci chiar exclusiv,in multe cazuri,la cei dintre neamuri.Suntem in faza finala a absorptiei si metamorfozarii.Interesant drum evolutiv de la distinctia initiala la sinteza finala,cu o usoara tendinta de intoarcere spre originea notiunii :)

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de AlinB

Oh nu. Pamantul plat a fost suficient. :)
Poate in ala sta si explicatia lipsurilor de feedback de aici. :)

Si mai poate fi un motiv.
Asta:

http://ierompetru.wordpress.com/2009...rico-liturgic/

Numai ca intre timp, cred ca a mai priceput cate ceva si a sters postarea.

L.E:

Probabil ca nu, motivele se regasesc aici:

http://www.teologie.net/2009/10/22/s...rico-liturgic/

IeromPetru spune:
18/11/2009 la 19:30

(...)
Aşa cum am scris şi în studiu (pe care cred că l-aţi citit), cei care sunt căsătoriţi legal, chiar dacă nu sunt cununaţi, nu trăiesc în desfrânare sau concubinaj. Biserica recunoaşte căsătoria lor civilă. Doar dacă nu există motive obiective şi oamenii pur şi simplu sunt indiferenţi faţă de binecuvântarea Bisericii, atunci preotul îi poate opri de la împărtăşire. Dacă însă unul îşi ţine bine credinţa sa şi nu se poate cununa doar din cauza celuilalt (fie că e ateu,eretic etc), cel credincios nu poate în nici un caz fi oprit de la cele sfinte. Şi Sf. Pavel ne spune clar asta… Bineînţeles căsătoria şi chiar misterul Tainei Nunţii nu ţine doar de Slujba Cununiei. Dumnezeu lucrează mai în adânc…

Acum, "on topic", abordarea este destul de delicata si poate da nastere, in ultima instanta, la idei nu tocmai favorabile vietii duhovnicesti.

Poate ca e mai bine sa te tarai in carja, asteptand (cu sinceritate) ca Dumnezeu sa-ti dea aripi, decat sa crezi ca poti alerga si sa sfarsesti cu picioarele rupte (si fara aripi).

Am știut în ce mă bag cînd am deschis ”topicul interzis„...

Cum se numește greșeala de logică, parcă are un nume latin, cînd încerci să combați o afirmație făcută de cineva prin faptul că acela a făcut o cu totul altă afirmație care e falsă? Oricum, dacă vrei să vorbești cu omul pe tema respectivă, scrie-i un mail sau intră pe forumul lui unde probabil că se discută deja despre ceea ce a scris în eseu.

Acum, între noi fie vorba, dacă am arunca la gunoi toate postările cuiva de aici, ingorîndu-l pe viitor pentru că la un moment dat a scris o gogomănie, forumul ar deveni pustiu în scurt timp. Eu propun să încercăm a extrage ce e bun de la fiecare și să ne înățăm astfel unul prin altul către Dumnezeu.

Eu am dedicat topicul ăsta preoților și creștinilor ortodocși practicanți, ca un subiect de meditație și de cercetare, nu celor care se deplasează mai mult tîrîș decît mergînd, care au vederea slăbită și mintea amorțită...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

Si eu am citit cateva articole ale ieromonahului Pruteanu inainte, cu care nu am fost de acord si mi s-au parut unele idei in stil modernist.
Legat de acest articol, chiar autorul spune in el ca oamenii nu se spovedeau pentru ca erau mult mai aproape de sfintenie. Un pacat mare ducea aproape la excomunicare. Celelalte pacate se marturiseau public. Iar oamenii erau ca monahii de azi, chiar am citit ca monahismul apare din cauza faptului ca viata crestinilor se inrautatise.

Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.

Eu unul nu cred în mitul creștinilor din primele veacuri cel puțin care erau cu toții Sfinți și care de aceea se împărtășeau cam de fiecare dată cînd erau prezenți la Liturghie.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de VladCat

In acelasi timp, ieromonahul Petru pare a nu crede ca Duhul Sfant lucreaza in Biserica...si pe langa virusi si maladii duhovnicesti care ne vin de aiurea si pe care ii iubim foarte, fiindca totusi vorbim de Biserica, exista si Traditia Bisericii, nu ca o lista de surse ci ca lucrare dinamica a Duhului Sfant...iar daca lucrarea este aceeași azi ieri si in veac, lumea in care traim nu e, iar Dumnezeu si oamenii lui probabil ca inteleg asta mult mai bine decat o facem noi....

Nu pricep unde bați, poate încerci să reformulezi.

Virușii care vin de aiurea fac parte din ”normalitatea” lumii de după cădere, sînt ispitele cotidiene care de multe ori cauzează boli sau începuturi de boală.

Duhul Sfînt lucrează, dar dinamica Bisericii e cu încetinitorul... Mie îmi place cînd mai apare cîte unul ca Petru Pruteanu care zice cu glas tare ceea ce alți preoți nu știu sau știu doar pentru ei, fiindu-le teamă (hai să spun fiind reticenți) să facă și altora cunoscut. Parcă-l aud pe părintele protopop care a spus despre duhovnicul meu, ezitînd cumva, că e treaba lui dacă împărtășește foarte des... Bine că se împărtășește el de fiecare dată fără să se și spovedească de fiecare dată înainte.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Foarte corecta radiografia ta dar imi permit sa-ti indic o posibila cauza ce deriva dintr-o definitie a diaconului Ioan Ica Jr cu privire la el cu un final-chintesenta din Lossky.

Vlad cartea din care am dat acel citat este ,,Discursuri teologice si etice.Scrieri I"(Simeon Noul Teolog)la editura Deisis.Acolo mai gasesti si ,,Cateheze.Scrieri II".Numai bine oameni buni :)

Iată un protestant care citește literatură ortodoxă de primă clasă! Doamne ajută în continuare!

Nu cumva ești fostul Scoțian care s-a retras de ceva vreme?

[Florin-Ionut]

Trebuie să subliniez ideea de mai jos:

”Practica duhovnicească arată că o persoană care se împărtăşeşte câteva săptămâni la rând cu o singură spovedanie este mai atentă la viaţa sa duhovnicească, decât cea care este chemată să se spovedească înainte de fiecare împărtăşire.”

Așa este. Cine nu crede să încerce, dacă are aprobare de la duhovnic.

[DragosP]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu cumva ești fostul Scoțian care s-a retras de ceva vreme?

Bună dimineaţa!

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu pricep unde bați, poate încerci să reformulezi.

Problema pe care o vad eu (poate e doar in imaginatia mea) la textul monahului Petru e faptul ca el intelege sa ia o imagine exterioara a primelor secole, sa se raporteze la duhovnicia de atunci prin aceasta imagine exterioara mai degraba decat prin duhul scrierilor, si apoi sa propuna „solutii” facand abstractie de timpurile pe care le traim si de faptul ca schimbarile care au intervenit in exterior se poate sa fie la fel de inspirate ca si practicile din vremea respectiva. Vorbind in acest duh, el impinge omul spre o raportare scolastica, cum imi pare ca ai si tu in citatul de mai jos:

„Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode - mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.”

Consider ca orice distinctie intre un pacat si altul e oarecum artificiala. Canoanele (care spre deosebire de dogma, inteleasa in ipostaza ei metalingvistica, nu sunt absolute ci se raporteaza la contextul istoric) introduc distinctii din pricina neputintei omenesti. Dar cred ca atunci cand accentul ajunge sa se invarta prea mult in jurul acestor disctinctii si a metodelor, avem o problema de intelegere.

[AlinB]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Ar fi indicat să aflăm exact care sînt acele păcate care nu necesită obligatoriu Spovedania și care se iartă folosind pocăința personală, rugăciunile Bisericii în timpul Liturghiei, al Maslului sau în orice altă slujbă și dacă mai sînt chiar alte metode

Pai intreaba-l pe Pruteanu, da-i un email sa-ti faca o lista cu referinte istorice, etc.
Sau mai direct, ia-l de duhovnic.

- mai știu încă două - prin care păcătosul primește iertare de la Dumnezeu.

Lumineaza-ne si pe noi, care sunt alea.

Eu unul nu cred în mitul creștinilor din primele veacuri cel puțin care erau cu toții Sfinți și care de aceea se împărtășeau cam de fiecare dată cînd erau prezenți la Liturghie.

Este o obsesie (neo)protestanta elogierea primilor crestini, trecand cu vederea neregulile care erau destule, daca citesti cu atentie Noul Testament.

Istoric si functional chiar (rupand legatura cu generatiile anterioare in stilul specific, al pretinsei revolutii spirituale si morale) , neavand alte modele la care sa se raporteze, lucreaza si ei (subiectiv, dar deh..) cu ce pot.