Dumnezeu a trimis iubirea pe pamant - de ce atunci este pacat?

[sophia]

Tot citesc fel si fel de povesti adevarate si cazuri care mai de care mai ciudate.
1. Iubiri interzise
2. Casatorii albe, sau in fratie cum le spun unii
3. Abstinenta si post trupesc (la cei casatoriti, incluiv preotii de mir)
4. Monahie ca fuga de iubire, casatorie si ispita
5. Casatorii interzise din motive religioase
6. Ispite in biserica etc.

Acum ma refer la iubire sub toate formele ei, mai putin cea catre Dumnezeu. Despre aceasta nu vorbesc acum.

Dumnezeu a lasat iubirea: cea frateasca, prietenia, cea de parinti, cea intre sot si sotie.
Tot El a lasat si casatoria, inclsuiv relatiile trupesti intre soti.
Ador acea scrisoare din Corinteni referitoare la iubire. Ete minunata, reala si se poate aplica la orice fel de iubire.

Si totusi omul isi complica viata si zice: Nu! Este interzis, murdar, pacatos.
Omul a inventat casatoria alba, postul, abstinenta.
Omul pamagareste casatoria si considera sotii ca fiind desfranati, murdari, pacatosi. Si trebuie sa fie abstinenti, sa tina post trupesc si sa nu mai aibe relatii, sa traiasca frateste.
Omul a inventat si celibatul la preoti si alte functii ierarhice din biserica, iar preotii de mir abia isi mai vad sotia.

Nu ai voie sa ai o relatie de prietenie sau fratie cu un preot/duhovnic - este ispita, el trebuie sa fie undeva sus, mai presus ca omul.

Nu ai voie sa iubesti si sa te casatoresti cu un alt om pentru ca doua sau mai multe confesiuni au avut nu stiu ce nebunie acum sute de ani si de aia trebuie sa sufere generatii de oameni de aici in colo.

Ma intreb cu groaza: ce gandeste Dumnezeu cand vede toate acestea pe pamant si ce face omul cu cele lasate de El?
Ca sa nu mai spun de raul ce si-l face unul altuia, renuntarea la iubirea de aproape (chiar cand este un strain de langa tine aflat in nevoie).

Dumnezeu a lasat iubirea de orice fel, intre toti oamenii ca s-o traim frumos, curat. A lasat-o pentru ca oamenii au nevoie de ea.
Pentru ca si El ne iubeste si iubeste iubirea.
A lasat casatoria din iubire, inclusiv trupeasca.

Am notat candva un citat f.frumos:
"Prietenia este un suflet in doua trupuri.
Casatoria este doua suflete intr-un singur trup."

De ce omoram/omorati atunci iubirea? De ce va opuneti ei?
De ce urati casatoria si o tarati prin noroi?
De ce vedeti in toate numai noroi, ispita, pacat?
De ce sfatuiti oamenii la despartire daca sunt de confesiuni diferite (pana si bisericile au inteles si au gasit solutii pentru astfel de cazuri) si spuneti ca preotii care le-ar oficia ar fi pacatosi?
De ce nu credeti/acceptati ca se poate trai in iubire curata?
De ce sa n-avem voie sa fim prieteni si frati cu preotul, duhovnicul (de mir), sa avem o relatie mai umana, cu acesta, ca sa putem vorbi si gasi caldura si intelegere si mangaiere fara teama?
De ce preotul de mir nu poate fi om si el cu sotia lui si este obligat la casatorie alba (4 liturghii in saptamana cu post obligatoriu)?

"Aualeu: e pacat, e ispita!" Numai asta vad peste tot.
Si trebuie sa mergem al manastire ca sa scapam de ea.

Care iubire este permisa in fond pe pamant si nu este murdara si pacatoasa? As vrea sa aflu.
As vrea sa ma lamuresc. Calc ca pe carbuni incinsi, ca in jurul meu nu este decat ...ispita si pacat si teama.
Ma simt pacatoasa in fiece clipa cand iubesc un om...curat.